Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Tuiteriștii francezi zic că 30-40% din totalul start-up-urilor britanice sunt distruse de falimentul Silicon Valley Bank, unde își țineau banii și își făceau plățile către furnizori și fisc.

Tuiteriștii francezi zic că 30-40% din totalul start-up-urilor britanice sunt distruse de falimentul Silicon Valley Bank, unde își țineau banii și își făceau plățile către furnizori și fisc. Filiala britanică a SVB a fost cumpărată cu o liră de HSBC. Nicio vorbă despre necesara împușcăriere a managerilor SVB.

Un fond suedez de pensii a pierdut ireversibil 1,2 mld dolari din acțiuni deținute la banca falimentară. Nici aici nicio vorbă despre responsabilitatea managerilor.

Foarte multe start-up-uri și fonduri chineze aveau foarte multe zeci de miliarde de dolari în depozite la SVB. Administrația americană zice că va da toți banii deponenților (iar nu doar 250 mii dolari maxim per persoană, cum e regula pentru amărășteni). Cică nu va fi bail out (=salvarea băncii cu bani publici). Banii vor veni din majorarea contribuției băncilor “solide” la fondul de garantare a depozitelor. Asta va duce la majorarea costurilor bancare, deci la mai mulți bani de plată storși de la clienți și deponenți, deci la mai multe creșteri ale prețurilor. Săracii vor sărăci și mai mult. Pierderile băncii vor fi socializate. Din nou. Ca și în era falimentului Lehman Brothers. Nici din această perspectivă nu este nici măcar evocată răspunderea managerilor și a fondatorilor.

(Cum ar putea fi evocată pușcăria unor manageri atât de woke și pretenari ai Pământului? Ei nu sunt conspiraționiști, ca să li se pună ștreangul digital la gât…)

Profitul rămâne profit privatizat în mod acut, iar profitorii rămân imuni la răspundere, căci în locul lor răspundem noi, vulgul. Răspund inclusiv idiotii utili ai progresismului globalist - doar că ei se vor crede eroi care pun umărul la lupta contra … (completați voi cu orice narativ din ultimii 15 ani, câți au trecut de la falimentul Lehman Brothers, care a generat cele mai mari averi din galaxie în conturile celor mai puțini feudali din istorie).

Oameni buni și ne-stimabililor influențări progresiști: responsabilitatea managerială este singura metodă eficientă de prevenție a falimentelor sistemice, alea care falimentează state, sisteme de pensii și întregi pături sociale de genul clasei de mijloc. Plus democrații solide. Salvarea băncilor pe costul oamenilor simpli și imunitatea de răspundere juridică a managerilor vor face ca toate riscurile nebunești să continue să fie asumate contra noastră și toate distopiile drăcești să fie puse în practică în disprețul nostru. Falimentele nu doar că vor continua - ele se vor multiplica și amplifica până când nu va mai rămâne piatră pe piatră.

Dar poate că ăsta e scopul - marea resetare, nu?

PS Nu uitați, principala mea specializare este insolvența.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Silicon Valley Bank intrat în faliment

Silicon Valley Bank este o bancă americană mare, care finanțează, de regulă, start-up-uri. Pare că intră foarte curând în faliment. Datoriile totale ar fi de cca 90 mld dolari - dacă se va întâmpla, ar fi al doilea faliment ca mărime după Lehman Brothers. Evident, un asemenea faliment va atrage și alte falimente. Probabil că se va declanșa o altă criză financiară, foarte “bine venită” după big bang-ul datoriilor făcute pentru a rezista farsei plandemice (conform doctrinei “what ever it takes”), după explozia de bani aruncați din elicopter (quantitative easing…) pentru a crea impresia de creștere economică, și în plin efort de finanțare a continuării pierzătorului război din Ucraina. 

Iată o nouă criză financiară, pornită tot din SUA, la fel ca și cea din 29-33, care a dus la al doilea război mondial, și la fel ca și din 2008-2009, care a dus la războiul perpetuu pentru “noua ordine liberală mondială”… 

Lumea nu învață niciodată nimic. 

PS Ca și în cazul audierilor din congresul american, unde se conturează concluzia oficială că agențiile americane au finanțat în secret și ilegal experimentele de la Wuhan care au “scăpat” virusul artificial care a cauzat plandemia, nici în cazul acestei foarte probabile noi crize financiare globale presa noastră nu spune nimic. E preocupată de rujul roz al lui Rareș B. și de cel de-al șaptelea cancer al lui Putin.Silicon Valley Bank Faces Some Insolvency Issues

Așa cum spuneam ieri: Silicon Valley Bank a intrat în faliment. Se pare că vor fi pierderi de 180 mld dolari, iar nu de 90 mld, cum credeam eu. Vor fi falimente în lanț, pe “modelul” Lehman Brothers. Cele mai afectate vor fi companiile din tehnologie, din start-up și din … UE. 

Sunt curios ce vor păți UiPath (“unicorn” creat de români) și ceilalți “licorni” europeni care s-au luat după valul american al digitalizării și au înlocuit faptul cu simulația, sperând să fie cumpărați cu fluvii de bani aruncați din elicopter. 

Într-o lume care stă pe un butoi cu pulbere, tot ce era mai “necesar” acum a venit - un faliment bancar sistemic. 

La câte continente de bani tipăriți și aruncați din elicopter au fabricat statele pentru a susține “lupta” contra plandemiei și “lupta” contra putinului, nu există scăpare din calea uraganului stârnit de spargere bulei speculative și din calea avalanșei stârnite de prăbușirea asteroidului datoriei publice americane - 34 de trilioane de dolari… La care se adaugă 100 de trilioane, datorii ale întreprinderilor, deținute cam toate de cele 4 giga-fonduri, Black Rock, Vanguard, State Street și Fidelity. 

În orice caz, cum se zice în ultima vreme: toate kkturile vin de la americani.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În 2008, criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers a fost cauzată de faptul că băncile comerciale aveau continente de active speculative în bilanț (sub prime).

 

În 2008, criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers a fost cauzată de faptul că băncile comerciale aveau continente de active speculative în bilanț (sub prime). Ca să fie salvate de la faliment, s-au utilizat bani publici, din taxele și impozitele noastre. Apoi, cu bani luați din depozitele noastre bancare, constituite din economiile noastre bănești, din banii noștri albi pentru zile negre. Apoi s-a trecut la tipărirea de bani suplimentari față de cantitatea de bunuri și servicii existente pe piață (quantitative easing), bani aruncați cu elicopterul în curtea băncilor și a corporațiilor sistemice, inclusiv în cea a dezvoltătorilor imobiliari și a hyper-market-urilor. Acesta este un furt din banii noștri mult mai grav, căci este insidios, greu de sesizat și la sclală globală, afectându-ne pe toți.

În plandemie, dată fiind politica “quoi qu’il en coute/whatever it takes/nu contează cât ne va costa”, banii din elicopter au devenit potop de bani. Băncile centrale au dat bani gratis băncilor comerciale ca să împrumute statele. Doar unele state s-au împrumutat la dobânzi rezonabile. Altele, ca România, s-au împrumutat la dobânzi astronomice, generând incredibile profituri ale băncilor, atunci când toată lumea falimenta sau sărăcea, “pentru siguranța noastră”.

E, și acum, băncile centrale au ajuns să dețină active speculative în bilanț.

Prima și cea mai caraghioasă astfel de bancă centrală cu active speculative este BCE. E banca centrală a băncilor centrele din Zona Euro și tipărește euro. Cam două trilioane, numai în plandemie.

De exemplu, BCE tocmai ce a vândut obligațiuni emise de Adler, un dezvoltător imobiliar german care este în faliment virtual, obligațiuni în valoare de 400 de milioane de euro. Vânzarea s-a făcut la o valoare reală cu o treime mai mică decât valoarea nominală (pierdere, cca 130 de milioane de euro). Bine că s-au vândut - era cât pe-aci să nu reușească, pentru că nu prea se înghesuie lumea să cumpere obligațiuni al căror emitent este în faliment. Experiența fondurilor de pensii românești, care au în portofoliu obligațiuni emise de o bancă rusească, dar nu le mai pot vinde, este lămuritoare sub acest aspect.

Dar ce mă deranjează e că banii din relaxarea cantitativă s-au dus în conturile unor actori economici anume țintiți.

Dezvoltător imobiliar: Adler, Germania. Faliment virtual. Distribuitor sud-african, care deține Conforama, Franța. Faliment.

Relaxarea cantitativă, care a aruncat bani din elicopter în asemenea găuri negre, a scăzut puterea de cumpărare a banilor cu cca 40% în ultimii zece ani, iar acum se reflectă în inflație galopantă. Băncile centrale tipăresc bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii, umplu până la refuz conturile acestor multinaționale frauduloase și falite, iar noi suferim. Noi suportăm reducerea puterii de cumpărare, noi sărăcim prin inflație, noi ajungem la foamete și supra-îndatorare prin creșterea dobânzilor, a taxelor și a impozitelor, noi suntem privați de plasa de siguranță socială pe care ar trebui să ne-o asigure statul social, democratic și plin de specialiști (a căror opinie e sfântă și nu poate fi contrazisă fără a fi condamnat la tăcere de factcheckeri și excomunicat).

Lucrurile astea nu se spun și nu se văd, deci nu se înțeleg. Unde sunt marii jurnaliști economici, marii influenceri, marii politicieni, în fața acestor bombe geo-politice, nu știu. Nu văd nicăieri concluzii decisive și nici intenția de a devoala și corecta mizeriile camuflate de plandemie și de război, precum și de crizele artificiale, permanent livrate vulgului înfricoșat.

Peste tot văd doar informații “obiective” și știri politic-corecte, în ideea de a nu aduce atingere mărețelor politici de (ne)sănătate publică, totalitarismului digital și, mai ales, Sfântului Graal al uniunii monetare, viitoarea monedă digitală, care te ca face să nu mai ai nimic, instantaneu, dar să fii fericit. Băncile centrale își fac puncte de lucru în Snagov, în stil brâncovenesc, unde ocâr-muitorii bancheri se pot retrage după ce o comit și sunt scăpați “pe procedură”, iar noi suntem obligați să strângem cureaua, că așa se face pă penurie de apă și alimente și pă sărăcie energetică și pă codoi prea mult în atmosferă.

În poză aveți un text cu referire la cazul BCE- Adler - Conforama. Vă las pe voi să trageți concluzia de uichend.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Două instituții americane de credit au picat în zodia falimentului (II)

(II)

O instituție americană de credite non-bancare, Tricolor, și un producător american important de componente auto, cu activitate și în România, pe numele său First Brands, precum și au cerut insolvența în SUA. Dacă în cazul First Brands este încă posibilă o reorganizare judiciară, pentru Tricolor falimentul (lichidarea) este singura cale de urmat.

Sumele implicate cu titlu de datorii sunt de ordinul zecilor de miliarde, dar mai important este că se vorbește de fraude similare cu cele comise în cazul falimentului Enron de acum 25 de ani (care a determinat dispariția consultantului Arthur Andersen, pe atunci unul dintre cei Big 5), precum și de credite sub-prime, ingredientul toxic care a stat la baza falimentului Lehman Brothers din 2008.

În ambele cazuri, se pare că băncile clasice au evitat să își asume direct riscuri de credite de genul sub-prime sau factoring pe livrări incerte, preferând să împrumute instituții shadow bank, care au re-împrumutat comercianții sau au achiziționat ori garantat facturi cu risc mare de ne-încasare (cam ca în cazul băncii Greensill, falimentată de factoringul practicat de familia Gupta ...). Băncile au împușcat doi iepuri dintr-o lovitură: au păcălit autoritățile de supraveghere și au încasat marje de profit mult mai mari decât cele obișnuite.

Evident, acum urmează jocul de-a responsabilitatea țapilor ispășitori, dar debușeul va fi tot la stat (mai precis, la contribuabili) și la deponenți și asigurați.

1. Ce știm sigur despre falimentele First Brands și Tricolor

First Brands a cerut instanței din Texas punerea sub protecția tribunalului, pentru a încerca să se salveze de la faliment, în data de 28 septembrie 2025. De regulă, instanțele din Texas nu sunt prea amicale cu debitorii care își cer insolvența pentru a-și salva afacerea.

Colapsul a fost accelerat de o poprire pe conturi, derulată de un creditor bancar, ceea ce a provocat imediat încetarea plăților.

Există acuzații grave că cca 2,3 miliarde de dolari au "dispărut" prin scheme de finanțare off-balance sheet (prin entități speciale de finanțare, mai numite și shadow banks, adică, bănci ale umbrei ...). În plus, în masa enormei datorii, în valoare de 10 miliarde de dolari, există o datorie cețoasă, de 1,1 miliarde de dolari, către acționari.

Interesant este că First Brands operează fabrici în România (alături de cele din SUA, Mexic și Taiwan). Cel puțin la cunoștinșa mea, activitățile locale continuă normal, fără impact direct asupra angajaților sau producției din țară.

Tricolor este un creditor subprime auto, o companie specializată în împrumuturi pentru cumpărarea de mașini, adesea pentru clienți cu scor de credit scăzut. A intrat direct în faliment la începutul lunii septembrie 2025, ca parte a unei serii de prăbușiri în sectorul finanțărilor auto non-bancare.

Colapsul Tricolor a fost legat de expuneri excesive la credite private și de o expansiune agresivă bazată pe împrumuturi cu risc ridicat.

Nu există dovezi clare de operațiuni directe în România, dar sectorul finanțărilor auto este conectat global, iar efectele se resimt prin lanțuri de aprovizionare și creditori internaționali.

Colapsul Tricolor a precedat cu puțin colapsul First Brands, amplificând temerile de "contagiune" în industria auto.

2. Impactul asupra băncilor

Cele două falimente au deja un efecte globale, cu ecouri chiar și în România, prin expuneri indirecte ale băncilor locale la piețe internaționale. Nu există informații relative la pierderi majore directe pentru băncile europene sau românești, dar riscurile sunt crescute din cauza interconexiunilor financiare.

Știm, însă, sigur că:

-băncile și fondurile de investiții mari sunt afectate prin contagiunea creditelor private, a factoringului și a împrumuturilor off-balance sheet; de exemplu, UBS (Elveția) are o expunere de peste 500 de milioane de dolari la datoriile First Brands, cu un fond care are 30% din portofoliu legat de grup; JPMorgan Chase a recunoscut expuneri semnificative pe Tricolor, invocând și posibile fraude în lanțul de asigurări și re-asigurări ale creditelor subprime emise și utilizate; Jefferies (SUA), o instituție de credit, este unul dintre investitorii instituționali în factoring-ul First Brands;

- companiile evită supravegherea bancară apelând la credite non-bancare; FMI a cerut autorităților să monitorizeze mai strict expunerile bancare la private credit, deoarece băncile împrumută fondurilor de tip shadow bank sume mari de bani la randamente mai mari (și mult mai riscante) decât în creditarea tradițională;

-ca efect imediat, piețele de credit au fost grav tulburate de creșterea rapidă a costurilor de finanțare pentru companii similare, iar industria auto, care este deja lovită de costurile cu „tranziția verde” și de tarife, suferă de reducerea și mai mare a cererii, mai ales a celei de piese și subansamble.

Așadar, sunt temeri de repetare a crizei din 2008, mai ales că a revenit practica afacerilor cu standarde de creditare scăzute și cu structuri financiare opace.

Fie se confirmă încă o dată că omenirea nu învață niciodată nimic din istorie, fie suntem în scenariul în care bulele speculative se sparg intenționat, pentru a asana de lichidități mlăștinoase întregul mediu economic global.

Numai că în acest scenariu, din nou, micul antreprenos și simplul particular va suferi din nou și va suferi mai rău decât în 2009 – 2011, iar ultra-bogații vor deveni hiper-bogați.

Precum s-a dovedit în cazul Lehman Brothers, profitul este privatizat, iar pierderile sunt socializate ...

PS Culmea sarcasmului este că, recent, premiul Nobel pentru economie a fost acordat unei doamne care a teoretizat „distrugerea creativă” ca instrument de politică economică ... Cred că zeul hindus Shiva va fi simbolul anilor de după 2026 A. D.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Despre criza financiară din anul 33 AD și rolul acesteia în precipitarea evenimentelor cruciale din acel an. Frații bancheri Pittius și Lehman (I)

Este un fapt istoric dovedit că, în anul 33, în timpul celui de-al doilea împărat roman, Tiberius, a fost o criză financiară care a pornit de la falimentul unor bancheri, Frații Pittius, și care a cuprins întregul Imperiu roman, provincie cu provincie – Galia (Franța de azi), Spania, Grecia, Byzantium, Capadocia, Antiochia, Egipt și Syria – Palestina. Această criză are nebănuite legături cu ceea ce s-a întâmplat, în același an, în Galileea, Iudeea și, în final, la Ierusalim.

(I)

În condițiile riguroase trasate de sistemul juridic roman, care punea în centrul său contractul, ca lege ireversibilă a părților, și datoria, ca lanț juridic (vinculum juris), împăratul Tiberius nu a avut altă soluție de oprire a falimentului sistemic decât să ia din vistieria publică și să arunce în vistieriile private ale unor bancheri de încredere* suma de 100 de milioane de sesterți**, cu mandatul ferm de a fi dați cu împrumut pe minim trei ani, fără dobândă, celor mai nevoiași debitori. În realitate, doar bancherii și marii proprietari de latifundii romane au fost salvați de la ruină, iar nu și vulgul. Economia și-a revenit cu greu. Pentru că nu a putut suporta datoriile cauzate de salvarea privilegiaților privați de la ruină, Imperiul în sine a rămas în stare de faliment virtual timp de cca 70 de ani***. Imperiul ar fi putut ierta datoriile celor nevoiași, dar nu a făcut-o. Imperiul a preferat salvarea bancherilor și a latifundiarilor, pe umerii cărora se sprijinea.

Vedem aici atât relaxarea cantitativă (quantitative easing – emiterea de bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii aflate în comerț) cu care băncile centrale contemporane au crezut că soluționează multiplele și recurentele crize financiar-bancare ale lumii globalizate de azi, cât și salvarea băncilor cu bani publici (bail out). Ba chiar vedem un faliment al băncilor unor frați care a determinat o criză globală – prin nu știu ce coinicidență sau mecanism al destinului, Pittius Brothers au determinat falimentul sistemic din 33 AD, iar Lehman Brothers, falimentul sistemic din 2008 AD … Sarcastic, ambele operațiuni de salvare a bancherilor au cauzat falimente de stat și prăbușiri de imperii (mai încet în cazul Imperiului Roman, mult mai rapid în cazul imperiilor de azi).

Mult mai important: vedem aici cauza ruinei financiare în care se afundă atât imperiul birocratic „ueropean”, cât și marile state membre (Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda), pentru că au decis:

- să salveze bănci în dauna statelor membre și a cetățenilor (tragedia financiară greacă din 2009-2011 este ilustrativă),

-să îmbăgățească marile corporații tech și pharma cu prețul sărăcirii și efectelor adverse de la vaccin suferite de populație,

- să umple de sute de miliarde întreprinderi de împachetat fum și de produs rapoarte și ONG – uri, sub pretextul „luptei” cu schimbarea climatică și, desigur,

- să inunde cu bani belicoșii și fauna din jurul lor, sub pretextul „victoriei finale” contra Rusiei.

În vremea lui Iisus Hristos, în contradicție cu sistemul juridic roman (exportat în mod imperialist în toate provinciile sau coloniile romane, dar și în regatele limitrofe, așa cum se întâmplă de zeci de ani cu legea europeană sau cu dreptul american), în Israel exista o lege, provenită din Biblie, veche de cca 1300 de ani la acea data, care impunea evreilor ștergerea oricărei datorii după 7 ani de la data nașterii acesteia. Legea este aplicabilă și azi, la peste 3300 de ani de la edictarea ei.

Legea se numește Shmita și apare de nenumărate ori în Vechiul Testament, începând cu cărțile Deuteronomului și ale Leviticului și continuând cu Evangheliile și Faptele Apostolilor.

Legea este atât de importantă în Biblie încât evreii antici preferau să moară decât să o încalce. Se spune ca Iulius Caesar i-a iertat pe evrei de plata taxelor într-un an sabatic, pentru a evita sinuciderile în masă. Efortul preceptorilor și al armatei romane a fost considerat prea mare pentru a justifica încasarea aproape de zero a taxelor în anii sabatici evreiești.

Această lege era parte din cultura și spiritualitatea evreilor inclusiv pe vremea propăvăduirii și răstignirii pe cruce a lui Iisus Hristos.

*când bancherii dau faliment pentru că nu se mai creditează între ei, este contraintuitiv să vorbești de bancheri de încredere

**în banii de acum, asta ar însemna cam 2 miliarde de euro

***după războiul din 105-106 AD, împăratul Traian a capturat aproape tot aurul din Dacia, astfel putând finanța un banchet citadin care a durat, cică, 80 de zile, dar a pus capăt falimentului latent al Imperiului

(va urma)

(II), (III)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Anii ’90 ai secolului trecut îmi par oarecum din altă lume, din alt timp. Era pe atunci atât de greu se mă disting din mulțime și, totodată, atât de ușor și de liniștitor să mă pierd în mulțime…

 Anii ’90 ai secolului trecut îmi par oarecum din altă lume, din alt timp. Era pe atunci atât de greu se mă disting din mulțime și, totodată, atât de ușor și de liniștitor să mă pierd în mulțime… Lucruri pe care le făceam atunci fie cu mare interes și pasiune, fie din obișnuință, acum le-am uitat. Nici nu știu dacă le-aș mai putea concepe acum. Ca mai toată lumea de azi, sunt nu doar presat de tensiunea prezentului, ci și „ajutat” de tehnologie, o chestie care ne tocește treptat și sigur, tuturor, atributul de a fi iscoditori, curioși, interesați de auto-depășire și de a manufactura singuri cele trebuincioase… Au fost greutăți imense pe atunci - dar ce insignifiante îmi par acum, când am ajuns la cota de 1400 de zile de luni în care trebuie să fac rapid rost de resurse pentru a mă achita de responsabilități! Și la stadiul de Sisif ...

După 2001, însă, lucrurile s-au schimbat fundamental.

În plan personal, am început să scânteiez și, aproape instantaneu, am devenit responsabil nu numai pentru obligațiile juridice și datoriile morale care îmi revin ca pater familias, profesor și angajator, ci și pentru așteptările celorlalți în ceea ce mă privește. De atunci încoace a trebuit să mă adaptez pentru a nu înșela așteptările apropiaților și ale terților (uneori complet necunoscuți mie), dar am rămas atât de inflexibil încât să nu îmi înșel propriile așteptări, idealuri și principii. Adică, să rămân eu... Un exemplu ar putea fi edificator – sunt 7 cărți pe care le-am scris direct și alte 5 în co-autorat – editorul mă sună cel puțin o data pe lună ca să îmi re-amintescă necesitatea urgentă a unor ediții noi ale cărților …

În postura de stâlp al unui trib, am fost și am rămas un sac mare de bani, idei și proiecte, dar plin numai în proporție de 10% …

Ceea ce e bine, pentru că mă pot ridica mereu din groapa emoțională, fără a fi nevoie de drumuri la „terapeuți” și hapuri anti-depresive ...

Presiunea acestor așteptări a fost in crescendo din 2005 (când am devenit doctor în drept și conferențiar universitar) încoace.

A fost anul 2008, marcat de criza economică declanșată de falimentul Lehman Brothers, an în care s-a întâmplat să public un tratat de … faliment.

Au fost apoi anii 2010-2015, marcați de revolta și procesele colective ale consumatorilor contra băncilor (notă: deși am câștigat în proporție de 100% aceste procese până în 2015, ulterior sistemul judiciar, deloc independent de banksteri, a întors oarecum rezultatele în favoarea băncilorȘ la fel și CJUE, din păcate ...). Asta intră la capitolul: așa sunt zilele mele, una bună, zece rele …

A urmat anul 2016, în care s-a votat și a intrat în vigoare cea mai torpilată lege de protecție a celor mulți contra oligarhilor economici – mă refer la Legea dării în plată. Atunci deveneam pentru prima data inamicul public nr. 1 al banksterilor și principalul candidat la poziția de conspiraționist nr. 1 al țării (cu care m-au cadorist ong-urile securistice în anul 2020). Eram pictat de consumatorii de credite ca Robin Hood, iar de influencerii banksterilor, ca un Cicero nestilizat, din popor și din topor, fix pe ne-placul analiștilor economici cu obraz subțire.

Prin 2017 a început patetica „luptă” contra corupției. Ziceam atunci că renunțarea la prezumția de nevinovăție este un cuțit cu două tăișuri – actorii cei mai vocali de atunci sunt, acum, penali în funcții publice, care aruncă cu rahat în DNA (aka sfânta sfintelor sistemului juridic securistic). În plus, am spus atunci că, la un moment dat, toți vom fi devenit suspecți pentru sistem. Vedeți acum câte zeci de motive sunt create pentru a fi considerați suspecți de orice – infectare cu boli a altora, evaziune fiscală, spălare de bani, rusofilie etc.

Anii 2020-2023 au fost anii plandemiei și ai crizelor energetice, militare și climatice, chestii care au pus lumea în survival mode și ne-au obligat să ne alegem taberele. În mod maniheist – leninist, lumea s-a împărțit în dușmani, salvatori și aliați sau supuși ai salvatorilor. Cei ce nu au fost de acord cu „deficitul” de democrație de dragul binelui colectiv, sovietic, au devenit, desigur, deviaționiști, negaționiști, conspiraționiști, rusofili etc. S-a creat, astfel, „patul germinativ” al totalitarismului în numele salvării de dușmani și de alte gângănii …

Așadar, aș putea zice că, din 2001 încoace, am fost o continuă flacără.

Am fost, în tot acest timp, alternativ sau concomitent, personajul de pe scenă, la care se uită cu mirare persoana din spatele cortinei, adică eu, cel adevărat, țăranul de la țară nu foarte încrezător în forțele sale, cel din anii 1990 – 2000, acea tânără speranță, acel sac de promisiuni.

Poate că tocmai de aceea, la nivel mental și oarecum irațional, am reușit cumva să transform acea perioadă într-un timp al visului, într-o mitologie personală, care mă fac acum să cred că acea frântură de viața pare din altă eră...

De aceea, atunci când aud sau rememorez urarea din Plugușor după care noul an are semne bune, de belșug și că va fi un an mai bun, mă ia cu fior. Mai bun decât anii 2001-2023? Mai bun decât anii 1990-2000?

Ca să nu mai zic că, din foarte multe puncte de vedere, anul 2024 este anul tuturor riscurilor și complicațiilor personale, de vreme ce mi-am asumat riscul de a intra în politică.

În altă ordine de idei, tot în anul 2001 s-a întâmplat ceva grav cu democrația, drepturile și libertățile. Am început să fim spionați permanent și ubicuu, am început să fim restricționați în libertatea de exprimare și conștiință, am început să ne temem și să ne turnăm autorităților, am început să ne semnalizăm peste tot virtutea de a fi corecți politic și aliniați, ca oile, în echipa corespunzătoare ideologic, științifică și conformă cu varianta oficială a adevărului.

În 22 de ani, lumea la care am visat s-a stricat într-o asemenea măsură încât a ajuns să semene cu comunismul sovietic sau cu totalitarismul chinezesc. Trebuie să reparăm lumea noastră, trebuie să o aducem la nivelul visului din anii 1990 – 2000, când America și UE erau nu numai modelul, ci și idealul economic și social suprem. Poate din acest punct de vedere e într-adevăr cu sens să sperăm la un an mai bun, un an crucial în care coarda totalitară, deja întinsă la maxim, să se rupă, pentru a se re-instaura demnitatea umană individuală, dreptatea și libertatea, ca valori supreme ale statului, conforme cu idealurile Revoluției din 1989.

Dar cel mai rău stăm cu memoria și cu viitorul.

Informația, comunicațiile, pozele, filmele, cărțile, sufletul, memoria, planurile, idealurile – mai toate sunt acum stocate digital, în cloud sau pe diverse suporturi informatice nedurabile. Cu un simplu click, toate acestea pot dispărea. O catastrofă divino-umană nici nu trebuie să aibă forma apocalipsei nucleare sau climatice. Poate fi un „simplu” lock down tehnologic global. Dispărem ca civilizație mai repede decât a putut dispărea Atlantida (despre care mai avem unele indicii vagi, căci acea cultură era cumva eternizată în piatră). Este suficient scenariul cinic al soților Obama din filmul Leave the world behind …

Dacă, personal, am uitat multe din perioada de vis 1990-2000 (denumită, jurnalistic, tranziție postrevoluționară), la nivel global putem uita totul, definitiv.

Dacă e ceva ce îmi doresc de la anul 2024, atunci este ca lumea, omul obișnuit, să se trezească din somnambulismul hedonist în care s-a afundat după 2001.

Dar, vorba multă, sărăcia omului. Mai ales celor care au reușit să piardă 7 minute pentru a citi cele de mai sus le urez un an nou cu câte zece zile bune și numai una bunicică, ca să dea gust vieții.

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - 3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială

 

3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială

De precizat, dintru început, că Eurostat a publicat un raport în 2020 din care rezulta că, la nivelul lui 2019, în UE existau 130 de milioane de persoane aflate la sau sub pragul sărăciei.

Pandemia și crizele care s-au sudat de atunci, precum și războiul, nu au determinat reducerea, ci creșterea acestui număr uluitor de săraci ai UE. În ciuda îndatorării masive și iresponsabile a statelor UE (după „principiul” quoi qu’il en coute/whatever it takes) pentru a se reduce riscul de sărăcie asociat pandemiei, 💥👉în ciuda PNRR💥👈, un plan în valoare de 750 de miliarde de euro de salvare de la faliment a statelor care s-au aruncat în acest tip de demers, sărăcia nu a fost combătută. Sărăcia a accelerat și a ajuns să determine foamete. Sărăcia este cel mai nemilos motiv de excluziune socială și de inegalitate de destin.

Important de reținut este că :

(i) actuala privare de resurse și de șanse este doar începutul a ceea ce va să vină după 2024 – falimente sistemice, supra-îndatorare și ruină și

(ii) a fost precedat de criza de supra-îndatorare bancară.

După o perioadă de relativă deschidere a instanțelor și a CJUE către drama consumatorilor (semi)faliți de creditele luate înainte de falimentul Lehman Brothers, începând cu 2015 practica judiciară și chiar reglementările UE au glisat din nou către susținerea intereselor financiare ale băncilor și ale celorlalți creditori financiari, împotriva intereselor consumatorilor. Or, băncile sunt printre principalii finanțatori ai loby-ului politic, în timp ce oamenii simpli și salariații sunt pe cont propriu ...

În condițiile în care România oferea un model de reglementare în privința tratamentului echitabil al supra-îndatorării, sub forma Legii dării în plată nr.77/2016 și a proiectelor de lege de plafonarea a dobânzilor bancare excesive (cămătărești), UE a emis un proiect de directivă, aflat încă la prima lectură, care încearcă unele soluții la aceste probleme majore care erodează averile, sănătatea fizică și mentală și încrederea în viitor a consumatorilor (inclusiv salariați) încă din 2015, când explozia cursului de schimb și a dobânzilor a distrus vieți și a determinat evacuări ale unor întregi familii din locuințele lor, efectuate de creditorii care au practicat în mod iresponsabil (și încă mai practică) împrumuturile prădătoare.

Modelul românesc de echilibrare a contractelor ipotecare și de ștergere a datoriilor reziduale ale debitorilor trebuie ridicat la rang de directivă.

Altfel, lucrătorii, persoanele care realizează venituri din activități independente, profesiile liberale, întreaga clasă de mijloc eurpeană riscă să intre în colaps și, odată cu ei, bugetele publice, inclusiv cele dedicate războiului, armatei, luptei cu schimbările climatice, pandemiilor și tuturor celorlalte politici publice europene.

În final, aș spune că trebuie să fim atenți ca, în intenția de a primeni apa din copaie, să nu aruncăm și copilul odată cu apa ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Două instituții americane de credit au picat în zodia falimentului (I)

Ca și acum 17 ani, furtuna care va declanșa criza economică globală vine tot de la bănci.

Indiciile mele sunt două incidente de afaceri care implică direct sau indirect bănci (le veți avea aici în două episoade, la distanță de 2 ore).

Primul incident, în România – s-a perfectat recent o reasigurare a unui portofoliu de credite de nevoi personale fără garanție, în valoare de un miliard de euro.

Al doilea incident, în SUA – un fabricant de componente auto și o instituție de credit non-bancar (intitulat shadow bank în jargonul băncilor comerciale clasice sau „instituție financiară ne-bancară”, IFN, în dreptul nostru) au dat faliment.

Ambele incidente implică instituții financiare sau de asigurări cu extensie globală și pun în discuție credite sub-prime, exact la fel ca acum 17 ani, când a dat faliment banca de investiții Lehman Brothers și a tras după ea sute de alte bănci, precum și milioane de consumatori aruncați în stradă. Evenimentul de atunci a făcut ca autoritățile să prefere să salveze băncile, în dauna particularilor, pe banii statului sau ai deponenților și, în plus, a pus pe tavă pretextul perfect pentru înghețarea unor drepturi și libertăți, pentru monitorizarea permanentă și pentru centralizarea/sovietizarea puterii birocrației europene.

(I)

De regulă creditele, chiar și cele de nevoi personale, sunt perfectate împreună cu asigurările. Se contractează polițe de asigurare a casei achiziționate cu credit ipotecar, de asigurare de viață și de sănătate pentru debitor (se fac analize medicale obligatorii pentru asta ...), precum și de asigurare de risc al nerambursării.

Asigurarea de risc de credit este una dintre cele mai bizare afaceri imaginate în sistemul interconectat bănci – asigurări : banii pe care banca îi dă cu împrumut nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de credit; ei sunt bani – datorie, creați din nimic, cu ajutorul privilegiului băncilor comerciale de a da credite de 100 de unități monetare pentru 10 unități monetare deținute drept capital propriu sau depozite ale clienților (sistemul rezervei fracționare). Ceea ce se asigură prin polița de risc de credit este restituirea capitalului și a profitului băncii (dobânda și comisioanele, care sunt în România de 3-4 ori mai mari decât dobânda la depozite). Dacă debitorul nu mai poate plăti ratele și dobânda, plătește asigurătorul. Dacă asigurătorul intră în faliment, plătește re-asigurătorul. Dacă acesta nu mai poate aștepta să îl execute pe debitor, îl vinde recuperatorului de creanțe, care îl va urmări pe debitor toată viața activă a debitorului și pentru orice activ l-ar avea vreodată debitorul. Din când în când, banca, asigurătorul și re-asigurătorul sunt salvați de stat, cu bani publici (bail out), sau cu bani ai deponenților și ai asiguraților (bail in).

Asta s-a întâmplat în 2008, asta se va fi întâmplat în 2026, fiți absolut siguri - totul pentru a se recupera un profit pe care banca și asigurătorul trebuie să îl facă din emiterea de bani – datorie din nimic.

În urmă cu câțiva ani, două companii de asigurări au dat faliment : City Insurance și Euroins. Câteva bănci mari din sistem, inclusiv Raiffeisen, aveau polițe de asigurare, de toate tipurile de mai sus, la acești asigurători. La intrarea în faliment, aceste polițe au fost transferate la alți asigurători, pe costul debitorilor, desigur. Primele de asigurare anterioare, achitate de debitori odată cu perfectarea contractului și, ulterior, cu ocazia plății ratelor, au devenit fum, s-au pierdut în ceață.

Raiffeisen a anunțat acum 2 zile că a perfectat un contract de „securitizare sintetică” a unor credite de nevoi personale în valoare de un miliard de euro, cu 3 grade de risc (unele dintre ele fiind chiar junk), cu re-asigurătorul Munich Re.

Acesta este primul incident de care vă vorbeam mai sus.

Dacă banca a simțit nevoia stringentă de a face această re-asigurare a întregului portofoliu de credite de nevoi personale fără ipoteci, putem intui două motive concrete ale acestui gest, motive care privesc gestiunea portofoliului, precum și unul generic, de context global.

Unu, aceste credite nu sunt deloc performante și riscă să devină rapid junk pentru că debitorii se îndreaptă rapid către supra-îndatorare și default, mai ales pentru că, economic, este deja restriște, iar fiscal și bugetar, șurubul se strânge mereu și îi prinde în menghină mai ales pe cei cu credite de nevoi personale.

Doi, banca are nevoie de re-finanțare, fie pentru a acoperi (curativ sau preventiv) găuri financiare, fie pentru dezvoltare (mă îndoiesc totuși că, pe praful ăsta, băncile din România au planuri de dezvoltare a creditelor comerciale sau ipotecare).

Trei, iar acesta este motivul de context geo-politic, banca are temeri sau chiar informații că toată conjunctura globală* duce către un nou colaps financiar și economic, similar sau chiar mai grav decît cel din 2008-2011 sau ca cel din pandemie.

PS 💥Trebuie să vă fac cunoscut că guvernul pregătește un act normativ prin care va trece protecția consumatorilor de credite și produse bancare de la ANPC la BNR.💥 A da paza consumatorilor contra abuzurilor, contra dez-informării, contra practicilor înșelătoare sau agresive și contra produselor cu defecte ale băncilor la BNR nu înseamnă altceva decât a da paza saivanului de oi la lup. Ceva de genul „lupul paznic la oi”.

(va urma)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Pe Euronews România se face știre din potențiala candidatură a lui Mario Draghi la președinția Comisiei Europene.

 Pe Euronews România se face știre din potențiala candidatură a lui Mario Draghi la președinția Comisiei Europene.

Mario Draghi poate fi un concurent serios pentru Ursula von der Leyen.

Pentru noi, europenii de rând, această posibilitate ar fi de groază. Ar fi ca și când am cădea din lac în puț.

Mario Draghi este un bancher-politician-șef de multinațională care a forfecat funcția de director executiv al Băncii Mondiale, jobul de vice-președinte al Goldman Sachs, demnitatea de guvernator al Băncii Centrale a Italiei, funcția președinte al Băncii Centrale Europene și demnitatea de premier al Italiei în timpul plandemiei.

Precum vedeți, sar în ochi “profesia” de șef de bănci centrale și ștampila de executiv în banca globală de investiții Goldman Sachs (vinovată de falimentul Greciei din anii 2009 și 2011 și hiper-beneficiară a ajutoarelor de stat de după falimentul Lehman Brothers).

Poate ați uitat, dar Mario Draghi este cel care a aruncat bani din elicopter în perioada 2014-2019, când a practicat cu sârg “relaxarea cantitativă”, adică scăderea puterii de cumpărare a euro pentru a salva (din nou) băncile de la faliment.

Din cauza lui Draghi (și, ulterior, a lui Macron, campionul împrumuturilor publice din plandemie), euro are azi o putere de cumpărare cu 60% mai mică decât cea din 2014.

Tot Mario Draghi este cel care a forțat procedura de “rezoluție” bancară, care înseamnă salvarea de la faliment a băncilor cu banii din depozitele bancare ale oamenilor, ale fondurilor de pensii și ale întreprinderilor - se numește bail in, dacă ați uitat. A fost pusă în practică în cazul Bank of Cyprus și al Bankia. Sute de mii de pensionari au rămas fără economiile de-o viață. Miliarde de euro li s-au confiscat pentru a salva niște bănci - zombies.

Tot Mario Draghi, este autorul expresiei whatever it takes (preluată de Macron sub numele de quoi qu’il en coute).

Orice este necesar pentru a ne atinge scopurile ascunse, va fi făcut: iată deviza tehnopoliticianului de tipul lui Draghi și al lui Macron (care e și el bancher, apropos).

Cel mai grav dintre toate: Draghi este cel care a introdus cea mai severă serie de măsuri obligatorii în plandemie. În Italia, vakseenarea nu doar că a fost obligatorie. A fost de-a dreptul nazistă. A falimentat, a sărăcit, a băgat la psihiatrie. A împrumutat Italia - și, prin PNRR, UE, deci și România - cu sute de miliarde euro, pe termene care se întind până în 2080.

Ex-președintele Comisiei Europene, Manuel Barosso, a devenit președinte al boardului în Goldman Sachs imediat după expirarea mandatului. Culmea ridicolului este că acest tip a și luat … premiul Nobel pentru pace în 2012.

(chiar, cum ar fi ca, la anul, să ne trezim că Ursula von der Leyen devine CEO al Pfizer și ia premiul Nobel pentru … pace?)

Deși este avocat de profesie, actuala președintă a BCE, Christine Lagarde, este bancher de bănci centrale de o viață întreagă - și va mai fi încă 30-40 de ani de acum încolo. Bancherii centrali nu au obiceiul să moară repede, ei au viață lungă și mandate interminabile: Isărescu are 75 de ani și nu pleacă nicăieri de la BNR, iar Draghi are 77 de ani și, iată, se pregătește pentru un mandat de 5 ani ca președinte al CE. La finalul mandatului va fi avut 82 de ani și 3-4 organe vitale transplantate pentru a continua la Goldman Sachs în 20-30 de ani glorioșiz

Bancocrația de tip Draghi - Macron - Barosso - Lagarde - Isărescu este expresia cea mai evidentă a dictonului ex-premierului Marii Britaniei, Margaret Thatcher: there is no alternative.

TINA.

Nu se poate fără bancocrați și, mai ales, fără gerontocrați. Asta e deviza banco-gerontocrației.

Warren Buffet, un multimiliardar nonagenar, a spus că banii înseamnă un război de clasă, iar clasa din care face el parte câștigă războiul.

It is a class war, and my class is winning - Warren Buffet dixit.

Sper că sesizați linia roșie bancară, tehnocratic - stabilă, gerontocrată, care leagă stăpânii banilor de lorzii războiului. De unde și conceptele de război sustenabil și de ierarhie a sărăciei, menținută prin “ordinea mondială liberală bazată pe reguli”.

Războiul este pace, ignoranța e putere, libertatea e sclavie.

Dacă vă doriți o lume care să nu mai fie la cheremul acestor moși acriți, stricați-le planurile. Anul acesta este crucial pentru umanitate. Puteți să îi trimiteți la groapa de gunoi a istoriei prin votul vostru. Nu prin boicot, prin vot.

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea