După 2007, când România a devenit un fel de membru de categoria C a UE, am ajuns “campionii” Uniunii Europene la risc de sărăcie și de excluziune socială, conform Eurostat. Dacă media europeană este de 22%, România deține un umil loc întâi la riscul de pauperizare, cu 34%. Fiecare al treilea român este sărac sau este în proces accelerat de sărăcire și ruinare.
E absolut ridicol că puterea actuală se laudă cu cea mai mare creștere economică din UE. Bogăția creată aici de poporul român, cu resursele României, nu este a națiunii, nu este a cetățenilor de rând. Este basculată peste hotare, fără taxare sau impozitare ori este acumulată în conturile celor câțiva miliardari pe care îi are România. Exact ca în feudalism.
Este absolut cinic ca băncile, hiper-market-urile și companiile din energie să deschidă șampania la fiecare miliard suplimentar pe lună, făcut pe frica, suferința și fabricarea nevoilor oamenilor de rând, în condițiile în care lumea noastră sărăcește atât de accelerat și de abrupt.
Este gravisim că în ultimii 3 ani România a înregistrat regrese la toate capitolele democratice, dar în special la capitolul drepturi și libertăți individuale ale omului. Dreptul la o viață decentă este, azi, trivializat. Iar pandemia ne-a arătat cât de ușor se pot inventa motive de excluziune socială, adică de aruncare a omului de rând extra muros, în afara zidurilor cetății, chiar și pe motivul odios al suspiciunii de boală.
Crizele au fost inventate și suprapuse doar pentru a se acutiza inegalitatea economică.
Uniunea Europeana si statele cu economii puternice au contribuit esential la aceasta saracire si lipsa de perspective. Romania este, prin “efortul” conjugat al politicienilor nostri si al birocratilor de la Bruxelles, o tara de desfacere, dez-industrializata, cu infrastructura degradabila in ritm alert si cu o agricultura la nivel de inceput de sec. XX. Economia Romaniei isi bazeaza cresterea pe consum si pe import. Legile si politicile publice sunt facute pentru corporatiile globale si pentru creditorii financiari care activeaza in Romania, iar nu pentru oamenii de rand. De aceea, nu ar trebui sa surprinda exodul celor 5 milioane de cetateni romani in UE, ci sa socheze lipsa de preocupare pentru crearea de locuri de munca, educatie, sanatate si dezvoltare umana, la locurile de bastina a cetatenilor romani.
Opinia publica europeana este invatata sa creada ca Romania este o tara corupta si, in consecinta, cetatenii romani pot avea intentii rele sau comportamente de rea-credinta. Romania nu este mai corupta decat alte tari ale UE, iar cetatenii romani sunt onesti si de buna-credinta, in aceeasi proportie in care sunt onesti si de buna credinta nemtii, olandezii sau italienii. Cu toate acestea, de la stampila nerealista de cetean al unei tari corupte, pana la transformarea in tap ispasitor a “migrantului” roman, nu mai este decat un pas.
Frustrarile cetatenilor europeni din statele cu economie dezvoltata pentru propriul loc de munca pierdut sau pentru statutul social asa-zis uzurpat de “migranti” pot duce la nenorociri ca cea din orasul Hanau, unde a fost ucis cu sange rece Vili, constateanul meu.
Cetatenii romani care muncesc in UE sunt, insa, in marea lor majoritate, oameni cinstiti si muncitori. Contribuie la cresterea permanenta a PIB-ului in UE. Fac munci sau profesii pe care multi localnici le refuza si, socant pentru o Europa a sec. XXI, sunt cazuri din ce in ce mai numeroase de sclavie a romanilor la locul de munca. Dar aceste lucruri nu fac parte din agenda opiniei publice europene, intrucat cetateanul roman este docil, este credincios, este retinut, nu se revolta.
Va asigur, insa, stimati concetateni europeni, ca multi dintre cei care lucreaza acum in UE, in conditii grele sau umilitoare, s-ar intoarce in Romania, cu conditia ca politicile publice sa nu mai fie concentrate pe corporatii si banci, ci pe dezvoltare umana, locala si regionala, generatoare de locuri de munca si speranta de viata decenta.
Mutati-va atentia de pe corporatii globale si banci, pe omul de rand, si veti vedea rapid aceasta inversare a fluxului de “migranți”, inapoi catre tari ca Romania, unde traditiile si familia inca mai conteaza in viata omului de rand.
O asemenea lectie, invatata din experienta romaneasca, ar putea fi aplicata si in cazul migrantilor non-UE. Combaterea saraciei si a inegalitatii economice, prin eforturi sustinute si rezonabile de dezvoltare umana, locala si regionala, ar reduce valul acestor migranti, fara a mai face din valurile migratiei non-UE motive de teama, populism sau rasism in UE.
