3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială
De precizat, dintru început, că Eurostat a publicat un raport în 2020 din care rezulta că, la nivelul lui 2019, în UE existau 130 de milioane de persoane aflate la sau sub pragul sărăciei.
Pandemia și crizele care s-au sudat de atunci, precum și războiul, nu au determinat reducerea, ci creșterea acestui număr uluitor de săraci ai UE. În ciuda îndatorării masive și iresponsabile a statelor UE (după „principiul” quoi qu’il en coute/whatever it takes) pentru a se reduce riscul de sărăcie asociat pandemiei, 💥👉în ciuda PNRR💥👈, un plan în valoare de 750 de miliarde de euro de salvare de la faliment a statelor care s-au aruncat în acest tip de demers, sărăcia nu a fost combătută. Sărăcia a accelerat și a ajuns să determine foamete. Sărăcia este cel mai nemilos motiv de excluziune socială și de inegalitate de destin.
Important de reținut este că :
(i) actuala privare de resurse și de șanse este doar începutul a ceea ce va să vină după 2024 – falimente sistemice, supra-îndatorare și ruină și
(ii) a fost precedat de criza de supra-îndatorare bancară.
După o perioadă de relativă deschidere a instanțelor și a CJUE către drama consumatorilor (semi)faliți de creditele luate înainte de falimentul Lehman Brothers, începând cu 2015 practica judiciară și chiar reglementările UE au glisat din nou către susținerea intereselor financiare ale băncilor și ale celorlalți creditori financiari, împotriva intereselor consumatorilor. Or, băncile sunt printre principalii finanțatori ai loby-ului politic, în timp ce oamenii simpli și salariații sunt pe cont propriu ...
În condițiile în care România oferea un model de reglementare în privința tratamentului echitabil al supra-îndatorării, sub forma Legii dării în plată nr.77/2016 și a proiectelor de lege de plafonarea a dobânzilor bancare excesive (cămătărești), UE a emis un proiect de directivă, aflat încă la prima lectură, care încearcă unele soluții la aceste probleme majore care erodează averile, sănătatea fizică și mentală și încrederea în viitor a consumatorilor (inclusiv salariați) încă din 2015, când explozia cursului de schimb și a dobânzilor a distrus vieți și a determinat evacuări ale unor întregi familii din locuințele lor, efectuate de creditorii care au practicat în mod iresponsabil (și încă mai practică) împrumuturile prădătoare.
Modelul românesc de echilibrare a contractelor ipotecare și de ștergere a datoriilor reziduale ale debitorilor trebuie ridicat la rang de directivă.
Altfel, lucrătorii, persoanele care realizează venituri din activități independente, profesiile liberale, întreaga clasă de mijloc eurpeană riscă să intre în colaps și, odată cu ei, bugetele publice, inclusiv cele dedicate războiului, armatei, luptei cu schimbările climatice, pandemiilor și tuturor celorlalte politici publice europene.
În final, aș spune că trebuie să fim atenți ca, în intenția de a primeni apa din copaie, să nu aruncăm și copilul odată cu apa ...
