Dispecerii de bani publici și rețelele lor mafiotice de sens
În 2014, Iohannis a câștigat alegerile pe Facebook. L-a ajutat și bâlbâiala guvernului Ponta în organizarea execrabilă a scrutinului în țările UE în care locuiesc sau muncesc mulți români, dar votul masiv anti-Ponta a fost determinat de campania digitală agresivă și de tehnicile de manipulare utilizate în online (pe care, ulterior, le-am văzut și la Brexit, și la alegerile din SUA din 2016 și din 2020, și la alegerile locale și generale din România din 2020). Semnificativ este că Iohannis a fost prima persoană (entitate digitală?) din România cu peste 2 milioane de urmăritori pe Facebook.
Liderul acestei campanii a fost un anume Radu Negulescu, pe atunci în vărstă de 27 de ani. Grupul lui de firme se numește Trencadis. Se zice că Negulescu ar fi condus campania din subsolurile clădirii de pe Aleea Modrogan. Se zice, de asemenea, că nu a terminat niciodată vreo facultate. În povestea „de succes” a acestui personaj există toate ingredientele legendării, toate trăsăturile apariției și construcției „icoanelor” IT-iștilor, Bill Gates și Steve Jobs. Ca o curiozitate, veți ști că meseriașul Negulescu a fost șef pe digital și în campania candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2019, Viorica Dăncilă. Dacă nu o fi vorba de un eșec natural, survenit în lipsa suportului din partea serviciilor secrete, atunci această chestiuță poate da o mare parte din explicația „succesului” lui Iohannis, care nici măcar o dezbatere electorală nu a acceptat să facă atunci, în 2019 – atât de sigur era de victorie încât a „dezbătut” singur, cu 5 ziariști yesmeni, în paralel cu Dăncilă, care era pusă la colț cu formula de calcul a ariei cercului. Cu asemenea cârtițe în echipă, Dăncilă ar fi putut fi și Eleanor Roosvelt, ar fi putut fi și Marie Curie, că tot nu câștiga.
Anul trecut Trencadis a fost indicată de Top 1000 Financial Times drept compania IT cu cea mai rapidă creștere a afacerilor din România. Cred și eu, având în vedere explozia de contracte cu statul…
După reușita de la prezidențialele din 2014, Negulescu a avut o carieră fulminantă în afaceri IT cu statul: nu a fost an de la Dumnezeu, de atunci încoace, în care Negulescu să nu ruleze minim 20 de milioane de euro/an din achiziții publice organizate de mai toate instituțiile „de forță” ale României, cum ar fi STS, SRI, SIE, poliție, Departamentul pentru Situații de Urgență, dar și de instituții mai pașnice, cum ar fi Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Ministerul Fondurilor Europene, CSM, ANRE, ANCPI, Registrul Comerțului, CNAS etc., toate câștigate „pe merit”, de-si-guuur. În treacăt fie spus, sistemul de monitorizare și de culegere a rezultatelor alegerilor de către STS (impus total neconstituțional în 2019 și niciodată contestat de atunci) și sistemul de alertare RO-Alert sunt indicate de presă ca fiind operele „geniului” din subsol care l-a făcut președinte pe Iohannis.
Pentru că și peste companiile „geniului” IT au trecut crizele suprapuse din 2020 până în prezent, aparent a fost și acolo oareșce suferință.
O companie din grup, să-i zicem „compania dispensabilă”, a fost recent pusă sub protecția tribunalului, adică a intrat în insolvență. Însă, compania indispensabilă a grupului nu numai că nu a pățit nimic în pandemie și nici mai încoace, în vremurile de război. Dimpotrivă, zisa companie s-a întărit cu acționari noi, în persoana lui Frank Timiș (cel care a cauzat problema Roșia Montana, pe care a vâdut-o canadienilor de la Gabriel Resources, care cer acum 8 miliarde de dolari de la Statul român, ca despăgubiri că nu au fost lăsați să extragă aur de acolo, cu tehnologii pe bază de … cianură) și a fiului lui Burci (cel care s-a autointitulat, prin 1997, „broker de copii”). Mai mult chiar, Negulescu testează azi, când vorbim, sisteme de teleghidare a avioanelor de luptă undeva, prin … Somalia. De ochii lumii și pentru a atinge coarda emoțională a propriilor angajați, Negulescu a decis înghețarea pe perioada pandemiei a afacerilor profitabile ale grupului și concentrarea pe ajutorarea statului și a instituțiilor publice în lupta cu „această boală nenorocită”. Așa cum singur declară, Negulescu a utilizat un ONG special conceput pentru asta.
Discursul, publicat în Ziarul financiar din 20 martie 2020, adică la 6 zile distanță de la decretul de instituire a stării de urgență, a fost considerat un simplu material de promovare, dar el conține – așa cum veți vedea în episodul următor – un adevărat program de acțiune pentru instituțiile statului, ba chiar o programare neuro-lingvistică pe care am fost forțați să o suportăm, în special prin forța unor mesaje publice care veneau de la președintele României și erau răspândite exploziv pe toate canalele media, clasice sau digitale. De exemplu, sintagma „noua normalitate”, cu care Iohannis ne-a tocat mărunt timp de doi ani de plandemie, provine din această declarație. Mai mult chiar, conceptul de comisie „științifică” din care să facă parte reprezentanți ai instituțiilor de forță, pentru a sublinia faptul că ne aflăm în război cu virusul - iar în război ordine se execută, nu se discută (și nici nu se justifică) - provine tot din acea declarație de intenție.
