Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Lege. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lege. Afișați toate postările

marți, 25 august 2026

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - NU VOI SUSȚINE LEGEA SALARIZĂRII ÎN ACEASTĂ FORMĂ! NEDREPTĂȚILE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SE REGĂSESC ȘI ÎN CULTURĂ!


NU VOI SUSȚINE LEGEA SALARIZĂRII ÎN ACEASTĂ FORMĂ! NEDREPTĂȚILE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SE REGĂSESC ȘI ÎN CULTURĂ! 

Am spus deja foarte clar că nu voi susține noua Lege a salarizării în forma actuală din cauza inechităților pe care le produce în Învățământ.

Am analizat însă și situația din Cultură, inclusiv argumentele și grilele transmise de reprezentanții angajaților din muzee.

Nici aici lucrurile nu sunt în regulă.

Legea trebuia să aducă echitate, predictibilitate și o ierarhizare corectă a muncii în sistemul public. În schimb, constatăm că specialiști cu studii superioare, experiență de zeci de ani și responsabilități profesionale uriașe sunt din nou poziționați necorespunzător.

Ce se întâmplă în muzee?

Vorbim despre muzeografi, conservatori, restauratori, arheologi, istorici, curatori și alți specialiști. Mulți au masterate, doctorate, specializări și atestări profesionale. Ei fac cercetare, documentează, conservă și restaurează patrimoniul național, construiesc expoziții și desfășoară activități educaționale.

Responsabilitatea lor este enormă. Lucrează cu bunuri culturale unice și, uneori, inestimabile. O eroare în conservarea, restaurarea, manipularea sau transportul unui asemenea bun poate produce o pierdere ireversibilă.

Cu toate acestea, în grila analizată, specialistul grad IA dintr-un muzeu de importanță națională este poziționat la un coeficient de aproximativ 2,15, iar specialistul IA din celelalte muzee la aproximativ 1,87.

Inechitatea începe chiar de la debutul profesional: aproximativ 1,75 pentru specialistul debutant dintr-un muzeu de importanță națională și 1,52 în celelalte muzee, în timp ce pentru profesorul debutant cu studii superioare este indicat coeficientul 1,90.

Mai apare însă o problemă pe care nu avem voie să o ascundem în spatele coeficienților.

Au crescut unii coeficienți, dar a scăzut valoarea de referință!

Salariul de bază rezultă din:

COEFICIENT × VALOAREA DE REFERINȚĂ

Valoarea de referință a fost redusă de la 4.325 de lei în varianta inițială la 4.000 de lei în ultima variantă.

Asta înseamnă o reducere de aproximativ 7,5% a valorii de referință.

Prin urmare, nu este suficient să ni se spună că un coeficient a fost mărit. Trebuie să vedem ce salariu rezultă efectiv după înmulțirea coeficientului cu noua valoare de referință.

Nu poți să dai puțin prin coeficient și să iei înapoi prin valoarea de referință, iar la final să numești asta reformă salarială.

În plus, rămâne o diferență greu de justificat între funcțiile de conducere și personalul de specialitate din muzee. Dacă se urmărește echitatea, aceasta trebuie să existe pentru întreaga instituție, nu numai la vârful ei.

Ce voi susține prin amendament

Soluția nu este acordarea unui spor temporar și nici o majorare cosmetică a câtorva coeficienți.

Susțin corelarea coeficienților personalului de specialitate din muzee cu cei ai funcțiilor didactice comparabile din Educație, în funcție de criterii obiective: nivelul studiilor, vechime și experiență profesională, grad profesional, complexitatea activității, autonomia decizională și responsabilitatea.

Pentru specialistul din muzeu, grad IA, cu peste 25 de ani vechime, poziționarea trebuie făcută cel puțin la nivelul profesorului cu studii superioare, grad didactic I și vechime comparabilă.

Iar corectarea trebuie făcută pe întreaga scară profesională, de la debutant până la gradul IA, astfel încât discriminarea salarială să nu înceapă din prima zi de muncă.

Nu spun că muzeograful este profesor. Sunt profesii diferite. Dar atunci când nivelul studiilor, complexitatea, experiența și responsabilitatea sunt comparabile, munca de valoare comparabilă trebuie remunerată echitabil.

Există și modele europene pentru această abordare. În Franța, de exemplu, specialiștii superiori în patrimoniu sunt încadrați în corpuri profesionale de categorie A, iar nivelurile lor de salarizare se suprapun substanțial cu cele ale corpului profesoral. Profesiile sunt distincte, dar pregătirea și responsabilitatea sunt recunoscute corespunzător.

Și încă ceva: sporurile nu pot repara o grilă construită greșit. Dacă salariul de bază este poziționat incorect, un spor condiționat, variabil și dependent de buget nu elimină inechitatea.

Nu voi vota o Lege a salarizării care nedreptățește Învățământul și nu voi vota o lege care menține specialiștii din Cultură într-o poziție salarială nejustificat de joasă.

Legea salarizării trebuie să respecte aceeași regulă pentru toți: pregătirea, munca, experiența și responsabilitatea trebuie recunoscute corect în salariul de bază.

În Parlament voi susține amendamentele necesare pentru corectarea acestor inechități. Dar eu sper ca această lege sa nu fie votată așa cum este acum. Este o mare greșeală și o eroare mare să o implementăm astfel.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

luni, 6 iulie 2026

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Germania a emis recent o lege care sancționează penal persoanele fizice care dau apreciere, propagă sau comentează publicații sau posturi de radio și televiziune interzise în Europa.

 

Germania a emis recent o lege care sancționează penal persoanele fizice care dau apreciere, propagă sau comentează publicații sau posturi de radio și televiziune interzise în Europa. De exemplu, Russia Today. Poate fi vorba, curând, și de Agenția China Nouă, de X sau de publicațiile conservatoare americane (pro-MAGA, pro-Trump). Nu are importanță valoarea de adevăr sau falsul (dez-informarea și discursul urii sunt, oricum, sancționate deja de DSA), nu are importanță nici opinia sau conținutul (de exemplu, o recenzie a unei noi ecranizări după Ana Karenina). Important este suportul știrii sau al opiniei. Pur și simplu nu ai voie să propagi știrea care provine de la interzis. 

Pe vremea lui Ceaușescu, dacă erai prins că asculți Radio Europa Liberă sau Vocea Americii făceai pușcărie. În 1989 visam la acea libertate care să ne permită și să ascultăm asemenea posturi interzise, și să comentăm sau să propagăm știrea sau opinia. Visam atunci la acea libertate care să ne permită să ne uităm sau să citim și (la) altceva decât la telejurnal, respectiv, omagiu conducătorului iubit. E, iată că tocmai când să ne bucurăm și noi ca de o normalitate de asemenea libertate, vin legiuitorii „civilizați” din UE și ne repun în situația anterioară. 

În cartea lui Ray Bradbury despre totalitarism, Farenheit 451, se ard cărți care nu sunt pe placul oficialităților. Oamenii, ca să nu se piardă chiar toate acele cărți în scrum, le memorează, pentru a le transmite mai departe generațiilor viitoare. Nu e ca și când am fi toți atât de limitați intelectual încât să urmăm orbește ideologia putinistă și propaganda de la Kremlin, dar parcă nu e bine să înlocuiești un totalitarism cu altul, totuși. Nu de alta, dar în comparație cu asemenea legi ale „occidentului colectiv”, lumea s-ar putea să ajungă să creadă că Putin, Xi sau Kim Jong Un sunt doar niște alți lideri autoritari și atât – cu nimic mai buni sau mai răi decât liderii și birocrații de rang înalt ai UE. 

Apropo ... 

Legea germană a ajuns pe rolul CJUE. 

Într-o decizie recentă absolut jenantă ca motivare și ca rost într-o lume care, cică, se mândrește cu libertatea de opinie, CJUE a statuat că legea germană e ok din punct de vedere constituțional, deoarece trebuie să se asigure efectivitatea interdicției. Cică, dacă s-ar putea da like, share și comment la postări ale interzisului (sau la postări ale terților referitoare la interzis) nu ar mai fi eficiente interdicțiile aplicate interzisului. Nu are nicio importanță că e vorba de Russia Today. Repet, poate fi vorba și de Al Jazeera sau Fox News, dacă vreodată Uniunea Sovietică Europeană va fi decis să le interzică în Europa. Și să știți că nu e nicio exagerare – Macron are intenția reală de a interzice X pe teritoriul Franței (așa cum China și Rusia, de exemplu, au interzis Facebook pe teritoriul lor), iar Starmer, deși a demisionat din funcția de premier al Marii Britanii, a decis să oblige youtube să pună în ordine prioritară conținutul legacy media (onestul BBC, de exemplu), în caz contrar youtube urmând a fi interzis în Marea Britanie. 

Și ghiciți ce... Fiind vorba de o decizie a CJUE, foarte curând vom avea astfel de legi de pușcărie și în România. 

Hai Liberare ...

Oare?

👉Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, împinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemate și degenerate

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

sâmbătă, 23 august 2025

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Există două entități de rang înalt care sunt îndrituite conform legii să păzească stabilitatea financiară a României și să nu permită derapajele care pot duce autobuzul bugetar în gard: Comitetul Național pentru Stabilitate Macro-Prudențială (CNSM), compus din reprezentanți ai BNR, ASF și MF, și Consiliul Fiscal.

Există două entități de rang înalt care sunt îndrituite conform legii să păzească stabilitatea financiară a României și să nu permită derapajele care pot duce autobuzul bugetar în gard: Comitetul Național pentru Stabilitate Macro-Prudențială (CNSM), compus din reprezentanți ai BNR, ASF și MF, și Consiliul Fiscal.

Nu știu în ce măsură bugetele publice din ultimii ani, precum și plățile exorbitante făcute de Ciolacu din fondul de rezervă al guvernului (65 de miliarde numai anul trecut … ) au fost făcute cu girul BNR sau al celor două entități enunțate mai sus. Dacă nu a existat acest gir, avem o problemă de sistem. Dacă a existat acest gir, avem o problemă de sistem. Practic, sistemul e varză, în ambele variante, iar cele două instituții, inutile.
Acum, când greșelile, furturile, cadourile făcute altora, corupția și optimizarea fiscală au pus bugetul și afacerile statale la pământ, urmând ca noi să suportăm ponoasele, din „solidaritate în siferință”, sistemul devine ostil omului de rând.
Nu doar ca un exercițiu de democrație și transparență, ci chiar din necesitate obiectivă, voi cere luni celor două entități să se întrunească și să răspundă la câteva întrebări fundamentale, precum și să își exercite atribuția de a da guvernului recomandări și atenționări pentru oprirea hemoragiei de bani publici.
Vreau ca, atât CNSM, cât și Consiliul Fiscal:
(i) să solicite de la Guvernul României și să facă publică situația detaliată a ajutoarelor directe sau indirecte acordate Ucrainei și Republicii Moldova, defalcate pe ani (începând cu 2022 până la zi) și pe tip de categorii (ex. militare, umanitare, economice);
(ii) să solicite Guvernului României situația detaliată a ajutoarelor care sunt prevăzute pentru Ucraina și Republica Moldova pentru anii 2025–2026, defalcate pe ani și pe tip de categorii, în măsura în care există angajamente asumate;
(iii) să analizeze impactul acestor transferuri externe asupra stabilității sistemului financiar național (ex. deficit bugetar, datorie publică, capacitate de finanțare a economiei);
(iv) să emită recomandări publice către autoritățile competente, în conformitate cu principiul „comply or explain”, pentru prevenirea riscurilor macroprudențiale.
Întrucât aceste cheltuieli nu au fost niciodată transparente, în urmarea deciziei de neînțeles a ex-președintelui Iohannis de a le ține strict secrete (situație unică în grupul celor 27 de state membre ale UE), vreau ca cele două entități să îmi comunice, în baza Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, toate răspunsurile la întrebările de mai sus obținute de la Guvern, precum și dacă CNSM sau, după caz, Consiliul Fiscal, au emis deja recomandări pe aceste subiecte, răspunsul primit de la autoritățile competente destinatare și, în caz contrar, motivele pentru care nu a inițiat până acum o asemenea acțiune.
Notă: toată lumea poate face asemenea demersuri, că doar de aia suntem (încă) în democrație.

marți, 29 iulie 2025

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Am depus spre evaluare, în comisiile interne AUR din Parlament, proiectul de lege pentru instituirea Zonei Roșii Tehnologice – ZRT.

 

Am depus spre evaluare, în comisiile interne AUR din Parlament, proiectul de lege pentru instituirea Zonei Roșii Tehnologice – ZRT. România are nevoie de un pol strategic național, cu relevanță științifică, industrială și geopolitică.

Zona Roșie Tehnologică (ZRT) este concepută ca o infrastructură de elită a statului român, dedicată cercetării aplicate, inovației industriale și apărării științifice naționale într-un context global instabil, cu amenințări hibride și transformări rapide ale echilibrului de putere.
Amplasarea: Iași – Podu Iloaiei – Târgu Frumos. O zonă strategică, la granița estică a Uniunii Europene, aproape de A8, METRIS (metroul regional), Aeroport și de rețeaua feroviară, într-o regiune cu potențial uriaș, dar istoric ignorată. Alegerea nu este întâmplătoare: ZRT poate deveni frontiera științifică și tehnologică a NATO și UE.
ZRT nu este un simplu parc industrial. Este un oraș științific de securitate avansată. Legea prevede un ecosistem unificat care include:
– centre de cercetare fundamentală și aplicativă;
– infrastructură de testare, poligoane tehnologice, campusuri pentru cercetători;
– interconectare cu universități, industrie și transport de înaltă performanță;
– rețele digitale și logistice de securitate națională.
Direcțiile strategice de dezvoltare:
– Inteligență artificială, calcul avansat și robotică;
– Biotehnologie și medicină de frontieră (terapii celulare, neurotehnologii);
– Securitate cibernetică, comunicații critice și protecție digitală a statului;
– Materiale avansate, senzori inteligenți, nanotehnologie;
– Tehnologii aerospațiale, micro-sateliți, apărare dual-use.
Impactul estimat pentru România:
– 3.000–15.000 de locuri de muncă înalt calificate în primii ani;
– investiții publice de 3,5–5 miliarde EUR etapizat;
– atragerea a miliarde de euro din fonduri europene, NATO, investitori globali;
– creștere de până la 4% a PIB-ului tehnologic național.
Proiectul este inspirat de exemplele Paris-Saclay (Franța), Tsukuba (Japonia), Shenzhen (China), dar adaptat la contextul est-european actual. Este un scut științific și un catalizator economic care poate face din România un actor activ în arhitectura globală a securității și inovației.
ZRT este proiectul prin care România trece de la statutul de periferie industrială la cel de furnizor de tehnologie strategică. Este o investiție în viitor, în suveranitate, în oameni și în capacitatea noastră de a decide cu mintea noastră direcția țării.
Cer sprijin tuturor factorilor de forță care vor să pună România pe harta mondială a creativității, a cercetării, a industriei și tehnologiei de mâine!

miercuri, 16 iulie 2025

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Vitamina D3 nu este un moft, ci o necesitate vitală.


Azi am o veste importantă: Legea privind fortificarea alimentației școlare cu vitamina D3 a trecut cu un vot covârșitor în CES – 41 de voturi pentru și doar unul împotrivă. Este un pas uriaș pentru sănătatea copiilor noștri.

Vitamina D3 nu este un moft, ci o necesitate vitală. În România, expunerea la soare este mult mai redusă în lunile reci, iar poluarea urbană diminuează și mai mult calitatea luminii naturale. În același timp, alimentația copiilor noștri conține mult mai puțin pește și produse bogate în vitamina D decât în țările nordice. Asta înseamnă că deficitul de vitamina D este mult mai frecvent decât ne place să credem.
Studiile arată că lipsa vitaminei D3 afectează imunitatea, dezvoltarea oaselor, capacitatea de concentrare și chiar starea emoțională a copiilor. România este printre țările europene cu cele mai mari rate de rahitism infantil și osteoporoză precoce. O alimentație echilibrată, îmbogățită cu doza necesară de vitamina D3, înseamnă mai puține internări, mai puține boli și mai multe șanse la o viață normală.
Această lege înseamnă sănătate preventivă, nu doar tratament. Este mai ieftin și mai înțelept să prevenim carențele nutriționale decât să tratăm complicațiile lor.
Copiii noștri merită să aibă aceleași șanse ca cei din Suedia, Norvegia sau Danemarca, unde fortificarea alimentației este deja o practică veche și dovedită. În plus, în România, poluarea ridicată și lipsa unei expuneri corecte la soare agravează problema.
Această inițiativă este gândită pentru toți elevii, indiferent de mediul în care trăiesc. În orașe mari, unde lumina naturală este obturată de clădiri și smog, carențele sunt și mai grave. În zonele rurale, alimentația este adesea deficitară în pește și produse bogate în vitamina D.
Este o lege care leagă educația nutrițională de responsabilitatea statului pentru sănătatea publică. Este o investiție în viitor, în generațiile care vor crește mai puternice, mai sănătoase și mai rezistente.
Astăzi facem un pas concret pentru ca nicio școală, nicio comunitate și niciun copil să nu mai fie ignorat în privința acestui deficit. Mulțumesc tuturor celor care au înțeles importanța acestei inițiative și au votat pentru ea. România poate fi un exemplu de bună practică în Europa, dacă ne dorim cu adevărat.
Vom merge mai departe până când Legea Vitaminei D3 va fi implementată în toate școlile din țară. Copiii noștri merită!

marți, 3 iunie 2025

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Lege medicala pentru cei cu probleme de mobilitate.

 

Am decis să inițiez o lege prin care persoanele imobilizate sau cu mobilitate foarte redusă să poată beneficia de recoltare de analize medicale la domiciliu.

Am primit mai multe mesaje de la oameni care mi-au spus că nu au mai făcut un set de analize de ani de zile, pentru că nu se pot deplasa. Sunt vârstnici, persoane cu dizabilități, bolnavi cronici sau oameni singuri, care nu au nicio soluție în sistemul actual.
Această lege va obliga autoritățile să organizeze, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, servicii medicale mobile care să poată ajunge la domiciliul celor care au nevoie. Recoltarea se va face gratuit, în baza unei cereri emise de medicul de familie sau specialist.
Este o măsură de bun-simț și o datorie morală față de cei care nu mai pot ajunge singuri la un spital sau la un centru de analize.
Voi reveni în curând cu detalii despre proiect. Mulțumesc celor care mi-au scris și au semnalat această problemă reală. Legea pe care o pregătesc este pentru voi.
-----
Buna ziua!!?daca aveti acces sa depunti legi ptr aprobare,va rog frumos daca puteti sa faceti o lege si ptr persoanele greu deplasabile sau imobilizate de a beneficia de recoltare de analize la domiciliu.
Sunt mii de persoane care n-au mai facut un set de analize de foarte multi ani pentru ca nu se pot deplasa.
V-as fii profund recunoscatoare !

marți, 29 octombrie 2024

Avocat Elena Radu - Când poporul se duce la vot și votează sloganurile pe care i le vând unii, fără să gândească care vor fi consecințele. "Vrem Parlament unicameral!" Pe bune? V-ați gândit cumva ce înseamnă asta?

 

Când poporul se duce la vot și votează sloganurile pe care i le vând unii, fără să gândească care vor fi consecințele.

"Vrem Parlament unicameral!"
Pe bune?
V-ați gândit cumva ce înseamnă asta?
Înseamnă o singură cameră în Parlament.
Azi avem 2 camere in Parlament: Senatul și Camera Deputaților.
Un proiect de lege se depune întâi în prima camera care indiferent că îl votează sau nu sau se adoptă tacit (dacă nu îl supune votului în 45 zile) ajunge în cea de a doua cameră care este camera decizională (adică votul ei contează, dacă proiectul de lege se adoptă sau se respinge).
Știți pe unde am oprit proiectele alea de lege cu certificatul, din pandemie?
În a doua camera, cea decizionala, că i-am bătut la cap și nu au mai supus proiectele de lege la vot, rămânând uitate prin sertare.
Știti pe unde am mai oprit și alte proiecte de lege din alea de ne făceau rău?
În a doua cameră.
Știti ce se întâmplă cu proiectele de lege pe care le bagă ăștia la vot în procedura de urgență și nu mai respecta nicio procedură, în 48 ore fiind votate fluierând în ambele camere?
Habar nu avem de ele sau nu avem timp sa reacționăm ca popor, chiar dacă mai afla unul, altul despre ele
Și voi vreți parlament unicameral?
Nimeni nu ar mai putea să oprească niciun proiect de lege, chiar dacă ar scrie in el că fiecare român trebuie sa stea în cap toată viața lui.
Asta pentru că toate proiectele "problema" ar fi votate în ziua în care se depun și nu ar avea nimeni habar.
Așa că atunci când auziți idioți care zic "s-avem parlament unicameral!", gândiți - vă întâi la consecințele asupra voastră, înainte de a îi susține!
PS: referitor la "să avem 300 parlamentari, nu 600!"
La consecinte s-a gândit cineva?
Nu avem 600 parlamentari. Avem numai 467, din care 17 sunt mandatele minorităților.
Numărul de mandate aferente fiecărei circumscripții electorale sunt prevăzute în anexa 1 la Legea nr. 208/2015
Ia uitati-va câte mandate sunt pe fiecare județ!
Acum să o luăm logic:
Sunt 133 mandate la Senat. De unde s-ar "reduce" mandatele? De la Camera Deputaților. Ar trebui sa se cam înjumătățească.
Păi ia uitati-va așa la Nr de mandate pe care le are fiecare circumscripție electorală (fiecare județ)!
La 2-3 mandate maxim, pentru majoritatea circumscripțiilor, în fiecare cameră, cine credeți că le-ar obține?
Partidele mari!
Așa că vreți să avem un parlament in care sa fie parlamentari numai din 3 partide?
Nu?
Păi atunci gândiți înainte de a bate câmpii.
Dacă nu ați gândit la referendum, că v-au manipulat unii, gândiți măcar acum!

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Avocat Elena Radu - Pericol! Lege care nu trebuie să treacă! Să faca bine MAI să-si retraga proiectul!

 Pericol!

Lege care nu trebuie să treacă!
Să faca bine MAI să-si retraga proiectul!
Canalizandu-va atentia pe subiecte cu mare impact emotional, în tăcere, ”digitalizarea” Romaniei continua sau mai bine zis, introducerea identitatii digitale, aia cu care te si identifici, te si autentifici in orice sistem public sau privat, online sau offline, ca sa poti să fii monitorizat, controlat și constrâns să faci ce îți impun niște unii cocoțați pe niște funcții în tirania instaurată sub redefinirea democrației.
Pe site-ul MAI s-a postat in consultare ”Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate”.
Ce fac vor să facă prin proiectul ăsta?
Să elimine pașaportul simplu, să fie numai pașaportul electronic ca document de călătorie.
Așa scrie în expunerea de motive, nu o zic eu.
Pasaportul ala simplu, va fi NUMAI TEMPORAR SI NUMAI PENTRU SITUATII EXCEPTIONALE. In rest, totul electronic.
Dacă nu sesizați, încet, încet, legislativ se schimbă semnificatia actelor emise de autoritati: nu te mai identifici cu ele (iti constata, stabilesc identitatea), ci te autentifici cu ele.
Și ce să vedeți?
Praf în ochi v-o bagă pe aia cu eliminarea vizelor de SUA (nu-i asa ca vreti sa renuntati la orice pentru asta, ca aveati chef sa va plimbati prin SUA), dar vă spun și de perioada C-19, aia cu certificatul și QR-ul. V-a plăcut? A fost doar o mostră de ce va urma, dacă stați și dormiți în ghete.
Banii cash, mai spre deloc așa ... că a scăzut Ciolacu plafonul mai spre deloc. Așa că odată cu scăderea plafonului limitelor de plăți cash, veți vedea cum nu veți mai gasi bani prin bancomate si va vor impune si bancile un plafon de retragere de cash lunar de 2 lei.
Puteti sa sustineti voi ca veti plati cash cat veti vrea, ca il veti gasi pe nicaieri si va va primi nimeni cash -ul ca plata.
Facturile emise pe format de hartie? La revedere!
Tot prin legea lui Ciolacu, de modificare a Codului fiscal: la revedere facturi pe hartie, numai alea electronice. Insa, nu de acum, ci de la 01 iulie 2024, asa ... sa nu simtiti imediat si sa va obisnuiti cu ideea. Aveti vreo 7 luni la dispozitie.
Si uite asa, incet incet, prin legi de care nu va pasa si care se adopta, incet incet vom deveni captivii ”digitalizarii” si identitatii digitale, moment in care vom face numai ce ni se permite si cum ni se permite, vrand - nevrand, supunandu-ne ca nu avem incolo.
Asa ca lumea pe care o visati voi, in care nu va veti supune, va fi numai in capul vostru, daca nu va veti opune la adoptarea legilor astora care mai au doar putintel si vor inchide cercul, oferindu-va ”marele confort” de a nu mai gandi nimic si nu a mai lua nicio decizie cu privire la propria persoana.
Vedeti si Expunerea de motive, ca scriu in ea ce inseamna proiectul acesta.
Atasez foto cu niste ”mostre” din ea.
Pun si art din Codul Fiscal - asa cum va fi in vigoare din iulie 2024, ca sa intelegeti, daca nu v-ati prins pana acum.
PS: aia cu functii, cu pasapoarte diplomatice, etc vedeti ca la voi e grosul. Voi numai electronic. Cand va mananca si criticati vreo strategie din asta de oferire a confortului absolut, stati acasa, nu mai plecati nicaieri, ca dintr-un click suntei pa.
Cei care lucrati prin strainatati cu acte de Romanaia: vedeti ca ori treceti la electronic ori pa pa munca prin strainataturi.

miercuri, 27 septembrie 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Contextul economic și social în care intervine austeritatea este de la excelent în sus.

 

Contextul economic și social în care intervine austeritatea este de la excelent în sus.

Anul acesta au fost dizolvate cca 20 de mii de societăți comerciale, cu peste 4 mii decât anul trecut. Totalul societăților comerciale care au dificultăți, sunt în insolvență, sunt suspendate sau sunt radiate este de peste 64 de mii, la nivel național.
Nu sunt incluse în aceste statistici micile afaceri independente sau liberale ale persoanelor fizice - PFA, întreprinderi individuale sau familiale, freelanceri, influenceri, instructori, bone, menajere etc. Sunt peste 600 de mii de astfel de afaceri mici înregistrate la registrul comerțului și la fisc, dar nu avem statistici relative la numărul și starea financiară și juridică a sutelor de mii de persoane care realizează venituri nedeclarate sau sporadic declarate.
Mult mai grav este că, la nivelul lui octombrie 2022 (când susțineam o conferință pe această temă la CCIR, cu participarea unor reprezentanți ai BNR, ANPC, MJ și MF), erau 410 mii de societăți comerciale cu pierderi cumulate pe ultimii 10 ani care depășeau 40 de miliarde de euro - datele rezultă din raportul pe 2021 al BNR. De asemenea, din cele 1,1 milioane de societăți și comercianți individuali înregistrați la registrul comerțului în anul 2021, numai 700 de mii depuneau situații financiare anulare, deci nivi nu existau din punctul de vedere al fiscului. Aceste cifre sunt, desigur, mult înrăutățite azi, întrucât economia și societatea au păgubit în 2023, fiind evidentă contracția economică în foarte multe sectoare, dar mai ales în cel imobiliar.
Ce trebuie reținut - conform Legii societăților comerciale, aceste entități cu pierderi sau invizibile pe radarul fiscului trebuie dizolvate și lichidate, chiar din oficiu.
Singura excepție este aceea în care societățile cu pierderi își determină acționarii/asociații să aducă bani suplimentari pentru reîntregirea capitalului - nu am văzut nicăieri o astfel de preocupare. Dimpotrivă, mari companii, cu zeci de miliarde de lei cifre de afaceri anuale, declară sistematic pierderi, fără a se preocupa deloc pentru reîntregirea capitalului prin apel la „punga” sau sacul enorm de bani ai acționarilor.
Numai aceste pierderi cumulate în ultimii 10 ani, dar neacoperite de acționari, se ridică la peste 40 de miliarde de euro pe întreaga economie. De vreme ce majoritatea acestor sume sunt pierderi simulate, menite a evita plata impozitelor în România, prin recalificare fiscală (din pierdere regizată, în profit prezumat) s-ar putea aduce bugetului statului un minim de 5 miliarde de euro. Din cei 40 de miliarde de euro pierderi, mai mult de jumătate reprezintă pierderi simulate; aplicând 16% impozit pe profit și 8% impozit pe dividend, se ajunge cam pe acolo ...
Bun, iar acum, cu legea așa-zisei austerități fiscale, mai mult de 100 de miliarde de lei vor fi stoarse de la mediul privat, care este, precum observați, în această minunată stare economică și socială.
Atât de austeră este legea, pe care guvernul și-a „asumat” răspunderea, încât statul va reduce doar 16 miliarde de lei din cheltuieli. Nu sunt cifre estimate de mine, ci de Comitetul Economic și Social, în avizul negativ pe care l-a dat legii lui Ciolacu.
Ce să mai spun de populație?
Nici pensiile nu au fost majorate, nici salariile profesorilor nu au fost aduse acolo unde se promitea în vară, nici energia, carburanții și alimentele nu au prețuri echilibrate, nici medicamentele nu s-au ieftinit (prețurile nu au fost nici măcar înghețate la nivelul din plandemie ...), nici ratele de credit nu s-au redus ... Dimpotrivă, s-au dublat…
În rest, conform lui Ciolacu, o ducem din ce în ce mai bine, iar legea „austerității” este, cică, pentru români... Cică nicio taxă sau impozit nu fuseră reduse ... Cică banii de armament inutil și vechi, de vakseenuri - apă de ploaie și nocive, de ajutoare de stat pentru filme pe netflix sau alte „necesități” absolute sunt suficienți și f f bine investiți...
Trai, nineacă, pe banii contribuabilului, care nu poate intra în grevă fiscală, căci este imediat executat silit, că doar nu e bancă, big pharma, companie de energie, societate de asigurări sau oenge progresist neo-marxist...

luni, 25 septembrie 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Obligația de a încasa prin bancă sau digital orice sumă mai mare de 1000 de lei nu doar că pune tone de bani nemeritați în conturile băncilor și ale platformelor de plăți digitale, dar este și anticonstituțională.


Obligația de a încasa prin bancă sau digital orice sumă mai mare de 1000 de lei nu doar că pune tone de bani nemeritați în conturile băncilor și ale platformelor de plăți digitale, dar este și anticonstituțională.

Încalcă principiul libertății economice (art. 45), garanția proprietății (art.44) și obligațoa statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și protecție socială de natură a asigura cetățenilor un nivel de trai decent (art.47).
Încalcă și art.16 din Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR, conform căruia însemnele monetare și monedele emise de BNR trebuie primite la plată pentru orice obligație monetară, fără limitări.
De asemenea, încalcă și TFUE. În speța CJUE din ianuarie 2021, Dietrich și Häring contra Hessicher RundFunk, a fost statuat dreptul oricărui cetățean la plăți în numerar fizic și obligația corelativă a unor astfel de încasări.
Cum art.148 alin. 2 din Constituție dispune că Dreptul UE este obligatoriu în dreptul intern, înseamnă că ideea plafonării este neconstituțională.

Art.15, Legea nr.312/2004
Banca Naţională a României elaborează programul de emisiune a bancnotelor şi monedelor, astfel încât să se asigure necesarul de numerar, în strictă concordanţă cu nevoile reale ale circulaţiei băneşti.

duminică, 24 septembrie 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Noua lege a ilicitului lovește în românii din diaspora și în rudele lor de acasă și favorizează spălarea banilor, necesară pentru a-i face cinstiți pe infractori.

Hai să vă spun cine va suferi cel mai mult de pe urma legii care impozitează cu 70% veniturile “din surse neidentificabile”, lege care va intra în vigoare din octombrie, anul acesta.
În primul rând, e vorba de cei care lucrează în străinătate și care trimit bani acasă.
În al doilea rând, vorbim despre rudele lor din țară, care nu au alte surse identificabile de venituri.
Sunt milioane de persoane care anual trimit sau aduc în țară miliarde de euro.
Nu toți acești bani au surse identificabile.
Românii din diaspora pot intra relativ ușor în țară cu numerar fizic – dacă e vorba de maxim 10 mii de euro/persoană/intrare în țară, e la liber. Din acei 10 mii de euro, bani desigur MUNCIȚI, dar primiți la gri/negru, 7 mii de euro se duc la stat.
Ce va face statul „eșuat” cu acești bani? Îi va cheltui pe vakseenuri inutile, pe salariile amantelor de politicieni, pe pensii speciale și pe achiziții publice furate. Din bani publici fac 14 case Dumitru Buzatu, 6 case și zeci de vacanțe exotice Iohannis și 4 case Adrian Năstase. Vor face și mai multe din acest impozit de 70% pe care acum îl aplaudați.
Să vă spun și cine va beneficia de pe urma acestei minunate măsuri de impozitare a veniturilor ilicite.
Cei care au bani iliciți, proveniți din
corupție,
evaziune fiscală,
trafic de droguri, arme sau persoane,
cămătărie,
video chat și
sponsorizări ilegitime (cum ar fi medicii - influenceri ai big pharma).
Prin înțelegeri pe față cu inspectorul de la fisc sau prin iuțeală de mână și nebăgare de seamă, cel care are bani iliciți va plăti 70% pe veniturile din surse neidentificate.
De exemplu, pentru un venit de un milion din surse neidentificabile se va achita suma de 700 de mii impozit. Restul de 300 de mii vor râmâne în conturi, bani gata spălați și plăcut uscați. Pe lângă milionul scos la iveală mai “scapă” prin prestidigitație și alte 10 milioane… Spălați și ăștia…
Este vorba de o spălare de bani legală, adică.
De exemplu, pe 2-3 case de valoare redusă și pe numerarul găsit în portbagaj, Dumitru Buzatu va plăti 70% impozit și vă rămâne cinstit, cu 30% în conturi. Pe cele 14 case și pe milioanele de euro din șpăgi nu va plăti nimic. Va face 2-3 ani de pușcărie și gata – va fi redevenit cetățean onorabil, cu 2-3 sute de milioane de euro bine spălați și minim 11 case bine consolidate din punct de vedere legal.
Cum vă place asta acum?
Vi se mai pare de aplaudat?