Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților

 

Băncile europene au început să aplice depozitelor bancare mai mari de 100 de mii de euro* taxe de 0,6-1% pe an. “Pioniera” în acest domeniu este Danske Bank, implicată, anii trecuți, în mari operațiuni de spălare de bani în favoarea oligarhilor ruși, via bănci din țările baltice, foste republici sovietice.

În plus, băncile comerciale europene au primit de la BCE, cu titlu de quantitative easing, 1.200 de miliarde de euro, sub formă de achiziție de active problematice și de obligațiuni cu dobânzi negative.

Pur și simplu, băncile plutesc pe un ocean de lichidități, deci nu mai au nevoie de economiile celor care au stat în casă timp de un an și jumătate și nici de banii suplimentari colectați de la noi de fondurile de pensii.

Banul, în genere, a fost înlocuit cu datoria. Midasul post-modern nu mai vrea să transforme în aur tot ce atinge, ci în datorie.

Persoanele avute, fondurile de pensii și marile întreprinderi nu doar că sunt rugate să nu mai economisească sub formă de depozite bancare - economisirea și plasamentele sigure/prudente în bănci sunt, pur și simplu, combătute prin taxare, suplimentar față de dobânda negativă, care era deja o “obișnuință”, încă de pe vremea primei operațiuni de quantitative easing a BCE, din epoca Draghi (actual premier al Italiei).

Aceasta este, pur și simplu, o expropriere în interesul privat al băncilor.

Banul, oricum devalorizat cu fiecare helicopter money trimis de pompierii Fed sau BCE, se erodează. Își pierde funcția de etalon valoric și funcția de instrument de tezaurizare (economisire).

Costul produselor și serviciilor, oricum covârșit de dobânzi și comisioane la creditele comerciale, va crește proporțional cu noile datorii aruncate pe piață și cu costurile depozitelor bancare. Deci, nu vă bucurați că pierd persoanele avute (de fapt, hiper-bogații nu pierd nimic, căci știu cum să recupereze aceste costuri suplimentare de la noi, cu ocazia achizițiilor curente, sau prin optimizare fiscală, deci tot pe cârca noastră; în plus, având toți banii din lume și toți consultanții din lume, ei știu să își plasează averile în acțiuni, titluri de stat, resurse, proprietate industrială etc., iar voi, nu), pentru că tot noi pierdem, după “principiul” privatizării profitului și socializării pierderilor.

Dacă o astfel de taxă ar fi fost impusă de state, de exemplu, pentru a se finanța vaccinarea africanilor sau a indienilor ori eradicarea malnutriției, a exploatării copiilor sau a războaielor tribale pe surse de apă, toată presa main-stream, toată industria de lobby, toată protipendada, ar fi sărit ca arse și ar fi diabolizat intenția. Asta pentru că lumea noastră “bună” nu e doar cinică, manipulatorie și rău-intențobată, ci și ipocrită și defazată. Dar când aceste fluvii de datorie se duc către bănci, e bine, e de dreapta.

Ce fac băncile cu acest ocean de lichidități?

Nici vorbă să îi reintroducă în economie, pentru revenirea la normal. Au contraire, împrumută masiv statele, pentru ca politica de ajutor de stat și mângâierea paternalistă pe creștet a celor care mai vor să stea un pic sub plăpumioară (ca să “salveze vieți”, desigur) să continue la nesfârșit. De ce ar risca, de vreme ce riscul asociat statelor este zero? De ce ar face eforturi să găsească proiecte, de vreme ce curtea le este permanent umplută de bani din elicopter? Ca să nu mai vorbim de scalare (sume crescătoare exponențial) și permanentizare - sunt țari, ca Spania sau Franța, care vor avea nevoie de 83 de ani, respectiv, 67 de ani, pentru a plăti datoriile făcute în pandemie.

România este exemplul cel mai rău al acestui trend - Cîțu ne-a făcut captivi băncilor pe 30 de ani, cu dobânzi de 30-40 de ori mai mari decât media europeană.

Așa cum întreprinderile Big Tech din clubul gafam au ajuns să valoreze 8 mii de miliarde de dolari pentru că ne-au colectat cu forța “surplusul comportamental”, fiind “îndrituite” să ne dicteze achizițiile și modul de viață, tot așa, și întreprinderile Big Finance au ajuns să ne facă pe toți captivi ai acestei nebunești bucle a îndatorării perpetue fără a avea bani proprii, ci doar incredibilul privilegiu de a primi mereu helicopter money și monopolul asupra economiilor și plăților noastre.

Așa cum se spune cam de 2000 de ani, nu vom mai vinde și nici cumpăra fără a avea pe frunte pecetea lui sărsăilă.

*aceste depozite sunt, oricum, în pericol permanent de expropriere prin bail in (salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților)

Avocat Gheorghe Piperea

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea - Două belele financiare de început de an (II)

Două belele financiare de început de an

(II)

Începând din această lună, dobânda variabilă la creditele în franci elvețieni, precum și cea practicată în cazul instrumentelor financiare derivate denominate în franci elvețieni, va fi calculată în baza unui nou indice de dobândă, care va înlocui LIBOR (London Interbank Offered Rate).

Noul indice se identifică după acronimul SARON, care vine de la Swiss Average Rate Overnight, adică, rata medie (de dobândă) elvețiană care se calculează peste noapte.

Acest nou indice de dobândă nu mai este un cost mediu al împrumuturilor interbancare efectuate cu plata la vedere sau cu plata la anumite termene (o săptămână, trei luni, șase luni, un an), așa cum era LIBOR și cum încă sunt Euribor sau Robor, ci rata dobânzii pe care o utilizează Banca Centrală a Elveției în operațiunile sale de politică monetară, mai precis, în operațiunile de tip repo, când alimentează piața bancară cu lichidități, fie pentru a stimula creditarea, fie pentru a combate deflația sau stagflația. Administratorul indicelui SARON este platforma digitală SIX*.

Indicele SARON a fost autorizat, la nivel european, printr-un regulament din 2019**, fiind înregistrat la Autoritatea Europeană a pieței de capital (ESMA – European Securities and Markets Authority). De principiu, acest indice se afișează din 10 în 10 minute, 24 de ore din 24.

Precizez că acest indice nu se aplică nici euro, nici dolarului, nici monedei noastre naționale, ci numai francului elvețian (CHF).

În ce privește dolarul, Federal Reserve, banca centrală a SUA, a lansat, încă de pe 3 aprilie 2018, propriul indice de referință bancară, denumit Secured overnight financing rate (SOFR). Acest indice reflectă costurile operațiunilor repo ale FED, fiind garantat cu obligațiuni emise de Statul American***.

Intenția FED este aceeași cu cea a Uniunii Europene - de a înlocui, treptat, LIBOR cu SOFR, în intenția de a elimina riscul de manipulare. Este adevărat că LIBOR (ca și EURIBOR și ROBOR, de altfel) este anacronic, de vreme ce băncile centrale inundă piața cu lichidități (quantitative easing), făcând ca nivelurile medii de dobândă la care se împrumută băncile între ele să nu mai aibă nicio relevanță și să nu mai reflecte costul real al creditului interbancar. În plus, așa cum s-a dovedit în istoria recentă, LIBOR poate fi manipulat (la fel și EURIBOR și ROBOR). Pe de altă parte, este incert că înlocuirea LIBOR cu un instrument de politică monetară a unei singure entități (Federal Reserve nu este nici măcar entitate statală, fiind un ONG al magnaților financiari americani) este un fapt pozitiv. SOFR nu va fi bazat pe piața interbancară a refinanțării, ci pe operațiunile repo ale bancii centrale americane. Este evident, deci, că FED va avea și mai multă putere discreționară, pe lângă cea de a printa dolari (moneda în care se exprimă 70% din plățile lumii). Toate dobânzile lumii se raportează, în primul rând, la acest indice. Pe de alta parte, “securizarea” se va face pe baza obligațiunilor de stat americane. Or, datoria publica a SUA a trecut în 2021 de 29 de trilioane de dolari (ceea ce înseamnă mai mult de 140% din PIB-ul american...), fără ca cineva să își pună problema falimentului suveran al SUA. De aceea, “trebuie” ca SUA să aibă mereu de acum încolo rating triplu A (maxim), oricât de irațională sau stupidă ar fi politica sa economică, sanitară și militară.

Nu m-aș bucura prea repede că a scăpat lumea de LIBOR. Nici măcar nu aș fi neutru față de noii indici bancari.

Precum s-a văzut mai sus, ca și SOFR, și SARON este un indice de dobândă overnight bazat pe operațiunile repo ale Băncii centrale a Elveției. Așadar, acest indice va fluctua în funcție de politica monetară a acestei bănci. Nimeni nu ar trebui să uite data fatidică de 15 ian 2015, când cursul CHF-leu a sărit de la 3,8 la 4,6, peste noapte (overnight…), pentru că, birocratic, cineva a decis să renunțe la paritatea fixă chf - euro (1,2/1). Acel cineva a fost nimeni altul decât Banca centrală a Elveției… Care a fost motivația? Imposibilitatea de a mai face profit - știți, desigur, că această bancă are acționari, că este private, nefiind deținută de statul elvețian…

De ce am crede că o să fie mai bine cu SARON decât cu LIBOR?

A se observa că operațiunile de tip repo pot contribui, în momente (ne)potrivite, la inflație și la scăderea puterii de cumpărare a banilor, într-o măsură similară operațiunilor de „relaxare cantitativă”. Prin repo și quantitative easing, băncile centrale pot ușura sarcina statelor puternice de a plăti datoriile suverane la valori reale cât mai mici. Este exact ceea ce se întâmplă în ultimi doi ani, apparent dedicați „luptei” contra pandemiei: sunt sterilizate datoriile publice enorme acumulate după falimentul Lehman Brothers, când statele puternice ale lumii au decis să salveze cu orice preț băncile „sistemice”. Dacă inflația este, să zicem, 10%, un stat ca Franța (care se împrumută, oricum, la dobânzi negative) va putea plăti la anul o datorie de 100 de dolari cu ceea ce azi înseamnă 90 de dolari. Dacă puterea de cumpărare a banilor scade, să zicem, cu 25%, cel care a achiziționat obligațiuni americane cu 100 de dolari azi va primi la anul echivalentul a 75 de dolari de azi. Grav este că aceste beneficii nici măcar nu se aplică tuturor statelor – România se împrumută nu cu minus 0,39% pe an, ca Franța, ci cu 5% pe an (ca România supusă, desigur …). Și mai grav este că cele două instrumente de politică monetară subminează permanent puterea de cumpărare a banilor și stabilitatea prețurilor, favorizând sărăcirea clasei de mijloc și redistribuirea injustă a bogățiilor, îmbogățirea fără just temei. Cum dobânzile la credite, inclusiv cele variabile, se regăsesc în toate prețurile mărfurilor și serviciilor, orice creștere a indicilor de dobândă va determina creșterea prețurilor, sărăcirea populației, reculul consumului, reducerea producției, reducerea locurilor de muncă, reducerea încasărilor la bugetele publice șamd.

Poate că era mai bine dacă se adopta sistemul de stabilire a prețurilor materiilor prime, al mărfurilor și al serviciilor generale denumit Baltic Dry Index, sistem care ține cont de tranzacțiile reale, curente, între comercianți – în cazul indicelui de dobîndă variabilă acești comercianți ar fi fost băncile.

Sigur, LIBOR este anacronic, a fost manipulat, a cauzat multe suferințe și falimente, dar măcar nu era un instrument birocratic, administrativ, ci un fel de preț mediu al creditării între băncile „sistemice”, dând iluzia că funcționează după principiul „mâinii invizibile a pieței” din Avuția Națiunilor, de Adam Smith.

Apropo, Vanguard, unul dintre cele trei giga-fonduri care controlează America _ corporatistă”****, este denumită, ironic sau nu, „mâna invizibilă a pieței”. Un fost sef al Goldman Sachs și- permis să spună, prin 2009, în plină nenorocire cauzată de bănci, că bancherii fac munca lui Dumnezeu*****. Și nimeni nu l-a contrazis … Într-adevăr, băncile pot emite bani din nimic – fiat pecunia (sa fie bani!). Creditele nu sunt altceva decât bani-datorie, care nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de împrumut, ca act juridic. Banii-datorie există doar pentru că există un act juridic care i-a creat …

Deci, „gura păcătosului adevăr grăiește”…

*Swiss Indices Endorsed Under the EU Benchmarks Regulation

**European Benchmark Regulation 2019/1011, cunoscut sub acronimul BMR; potrivit acestui Regulament, niciun indice de acest gen care nu este autorizat conform Regulamentului, nu va mai putea fi utilizat după 31 decembrie 2019; la cunoștința mea, Robor, indicele românesc de dobândă interbancară, NU a fost autorizat conform acestui Regulament; ironic, Regulamentul a fost emis tocmai pentru a evita manipulările la care fusese supus LIBOR în trecut, manipulări de care nu este deloc străin ex-premierul român Cîțu

***Secured Overnight Financing Rate Data

****Les trois fonds qui contrôlent « corporate America »

****** a se vedea Reuters, editia electronica din 8 noiembrie 2009, Goldman Sachs boss says banks do “God’s Work”, precum si Business Insider, editia electronica din 9 noiembrie 2009, Lloyd Blankfein Says He is Doing God’s Work

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Redistribuirea injustă a bogăției și a resurselor. Îmbogățirea fără just temei (II)

 

Redistribuirea injustă a bogăției și a resurselor. Îmbogățirea fără just temei

(II)

Majoritatea persoanelor active pe internet și în social media se tem, aproape instinctual, de redistribuirea averilor prin politici de stânga, socialiste. Nu doar se tem: își vocalizează strident temerea.

Dar aceeași majoritate este nepăsătoare sau în necunoștință de cauză față de redistribuirea averilor prin dobânzi și prin manipularea pieței banilor, care se întâmplă în fiecare secundă a existenței și funcționării pieței „noastre” financiare.

Puțină lume știe, iar main-stream-ul mediatic ignoră sau ocultează acest adevăr: mai mult de 45% din pretul TUTUROR bunurilor și serviciilor pe care le achiziționăm sunt costuri cu dobânzile bancare.

Chiar dacă nu toți cumpărăm bunuri și servicii pe credit și chiar dacă nu toți avem de-a face cu băncile, toți trebuie să suportăm dobânzile băncilor, întrucât, în primul rând, cam toți comercianții se împrumută la bănci și, în al doilea rând, statul și autoritățile publice locale se împrumută din ce în ce mai des și costisitor la banci*.

Când cumpărăm de la comercianți, achităm și costurile lor cu dobânzile.

Când plătim taxe și impozite la stat și la autoritățile publice locale, achităm și costurile lor cu dobânzile.

Așadar, aproape jumătate din toți banii din lume se duc (înapoi) în banci, acolo unde, de altfel, sunt creați.

Fără împrumuturi, cantitatea totală de bani aflată în circulație ar fi cu 90% mai mică. În Romania, doar 10 lei din 100 sunt emiși de BNR. Restul sunt "bani interni", creați de băncile comerciale ca efecte directe al contractelor de împrumut/credit, fără echivalent în depozite sau fonduri proprii. Este un incredibil monopol pe care numai băncile autorizate de băncile centrale îl dețin. Acești bani creați din nimic se mai numesc și „bani – datorie”, creația lor fiind uneori echivalată cu alchimia (parabola o găsiți într-o carte a ex-președintelui Băncii Angliei, Mervyn King, intitulată Sfârșitul alchimiei – cartea a apărut în limba română la ... editura BNR, având o prefață scrisă chiar de Mugur Isărescu).

Nu e tot.

Băncile centrale pun pe piață, din când în când, cantități suplimentare de bani, care depășesc nevoia de acoperire a produselor și serviciilor aflate în circulație la un moment dat. Se numește ... relaxare cantitativă (quantitative easing) și servește la crearea iluziei prosperității și a creșterii economice.

În realitate, efectul relaxării cantitative nu este creșterea economică substanțială, ci diminuarea valorii reale a banilor, ceea ce se traduce în diluarea puterii de cumpărare a banilor și a valorii economiilor populației. Este o expropriere treptată de venituri și de economii a celor care muncesc și economisesc, mizând pe stabilitatea valorii banilor, în favoarea celor care consumă pe credit sau își asumă riscuri pe banii altora. Este, desigur, apanajul băncilor de investiții, al fondurilor de investiții, al speculatorilor și, în general, al speculatorilor și pariorilor care rulează în cercul lor restrâns, sofisiticat și secretos, 85% din totalul resurselor financiare ale lumii, restul de doar 15% fiind tranzacțiile care corespund unor fapte economice reale, palpabile.

Ca să se înțeleagă modul injust prin care aceasta manipulare a pieței banilor determină redistribuirea injustă a averilor și evaporarea rezultatelor muncii noastre, vom observa că, în 2019, cu 100 de lei se putea cumpară ceea ce acum se cumpăra cu 160 - 170 de lei. Interesant este că 2019 este anul antecedent plandemiei, crizei climatice, crizei energetice și energetice și războiului, dar lumea trecuse deja printr-o diluare similară a valorii banilor, căci între 2001 – 2011 fuseseră alte crize - cea teroristă, cea bancară și cea bugetară a statelor din sudul UE (denumite, illo tempore, PIIGS). Tot așa, ceea ce, în 2001, puteai cumpăra cu 100 de euro, în 2019 puteai cumpăra cu 150 de euro. Din 2001 încoace, banii s-au tot diluat, iar cei care au avut de suferit au fost oamenii de rând, deponenții și micii antreprenori. Din 2001 încoace au tot apărut salvatori care ne-au dus cu 200 km/oră în zid. Tiparul e același: se invește natural său se inventează criza, apare dușmanul și, desigur, se urcă pe soclu salvatorul, chiar dacă este un idol fals, în viața de zi cu zi fiind plin de vulnerabilități, corupt, prost, impostor, slugoi, om cu dublă agendă, actor de film de duzină. Salvatorul este un avatar potrivit tuturor celor care, fiind rotițele sistemului (ostil omului de rând), obligă lumea să își aleagă tabăra unde vrea să se implice în războiul care este pace, după principiul leninist „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.

*datoria publică a României a ajuns la 1000 de miliarde de lei săptămâna asta; s-a dublat, pur si simplu, în 2 ani; față de 2017 s-a triplat; dacă în 2017 România se împrumuta cu 3% dobândă, acum dobânda este de 8%, tendința fiind de creștere accelerată, întrucât urmează degradări ale ratingului de țară; nimic nu are legătură cu suveranismul, care nu a câștigat nimic în doi ani de alegeri și nu a fost niciodată la guvernare în ultimii 35 de ani; totul are legătură exclusiv cu conducerea țării prin cumetrii ale „salvatorilor” aflați în slujba stăpânilor neo-feudali ai economiei; dacă sunteți curioși să îi identificați, îi găsiți sigur printre donatorii campaniilor electorale ale ex-primarului general, actualul președinte Daniel – Dan Habarnam de Constituție

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Benzina în SUA a atins un preț nemai întâlnit în istorie

 

Benzina în SUA a atins un preț nemai întâlnit în istorie - 5 dolari pe galon (=3,79 litri), adică în jur de 1,3 dolari pe litru, adică doar 70 de cenți mai puțin decât la noi. Ca să vă dați seama de dezastru, trebuie spus că, în 2008, când benzina la noi era cca un dolar pe litru, la ei era cam 25 de cenți, adică de cinci ori mai puțin decât prețul de acum.

Chestia și mai tare este că inflația depășește orice record, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani: 8,6%.

Administrația Biden spune cu nonșalanță că situația va mai dura și că americanii vor fi nevoiți să strângă cureaua (asta e problematic - la un grad de obezitate de 60% din populație, trebuie mulți munți de curele strașnice), să se abțină de la consum (visul american, societatea de consum, se duce în bălării) și să păstreze cât mai mult cash (într-o societate din ce în ce mai digitalizată, care aproape că nu mai utilizează banii, această recomandare este stupefiantă).

Mare problemă a întregii planete, iar nu doar a SUA, este că puterea de cumpărare a banilor nu se mai reflectă în cifrele oficiale ale inflației/stagflației. Băncile centrale și guvernele mint, pentru că au putut să tipărească enorme de cantități suplimentare de bani, care nu mai acoperă masa de produse (mărfuri și servicii) și care dau impresia că economia funcționează și banii încă mai au valoare. În plus, relaxarea cantitativă (quantitative easing) este menită să „sterilizeze” unele datorii suverane, în sensul că statele mari plătesc o datorie publică nu doar ieftină, ci chiar devalorizată în fiecare an cu zeci de procente. Cei care pierd din acest plan cinic sunt statele mici și simplii cetățeni, care nu se împrumută ca SUA, Franța, UK, Germania, Italia etc. la dobânzi de minus 1% pe an, ci la dobânzi de 7-8% pe an.

În plus, lumea este mințită asupra cauzelor inflației, sărăcirii, foametei și șomajul. Acestea nu sunt naturale, ci artificiale. În afară de cauza de mai sus, care este ingineria financiară a mileniului, mai sunt și plandemia, experimentele medicale, războiul programat și gestiunea idioată a instrumentelor de luptă contra încălzirii globale.

Bine măcar că progresiștii, care sunt și de stânga, și care au și datorii din credite de studii, ipoteci sau carduri de credit, au scăpat de Trump. Bine măcar Biden a făcut treabă cu minoritățile, imigranții, mașinile electrice, digitalizarea etc. A rezolvat-o clar: confundând Ucraina cu Iranul în “discursuri”… and stuff.

PS Am ceva interesant și despre China cea „dezvoltată” și „eficientă”. Vorbim mâine.

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea - Ce e vinețiu, ipotecat și concesionat pe termen lung? Viitorul ... (III)

 Ce e vinețiu, ipotecat și concesionat pe termen lung? Viitorul ...

(III)

În ciuda faptului că este complet ignorat (ba chiar dezavuat) de puterea politică actuală, patriotismul economic este o necesitate a lumii actuale. Pandemia a dovedit-o cu prisosință. Mai mult chiar, Statul roman trebuie de urgență să își preconstituie și să nu ezite să utilizeze instrumente eficiente de prevenție și de combatere a asasinatelor economice.

În condițiile ruperii lanțurilor lungi de aprovizionare, ale creșterii iraționale a prețurilor resurselor și ale scăderii accentuate a puterii de cumpărare a banilor, cauzată de supra-îndatorare și de emiterea de bani fără acoperire în mărfuri și servicii (quantitative easing) este evident că vechea marotă neo-liberală a facilitării și sprijinirii prin toate mijloacele a investițiilor străine, în dauna companiilor și a afacerilor locale, trebuie abandonată. Sprijinul statului trebuie sa vizeze in primul rand productia si investitorii locali.

România preferă, în continuare, în contratimp și în răspăr, să se expună riscurilor lipsei lanturilor de productie locale, calificate chiar de catre SUA ca tinand de “securitatea națională”.

Astfel, actualul presedinte al SUA, a emis, în februarie 2021, un ordin executive*, care conține și acest pasaj revelatoriu:

[…] “Statele Unite au nevoie de lanțuri de aprovizionare reziliente, diverse și sigure, pentru a ne asigura prosperitatea economică și securitatea națională. Pandemiile și alte amenințări biologice, atacuri cibernetice, șocuri climatice și evenimente meteorologice extreme, atacuri teroriste, concurență geopolitică și economică și alte astfel de condiții pot reduce capacitatea de producție critică și disponibilitatea și integritatea bunurilor, produselor și serviciilor critice. Lanțurile de aprovizionare americane reziliente vor revitaliza și reconstrui capacitatea de producție internă, vor menține avantajul competitiv al Americii în cercetare și dezvoltare și vor crea locuri de muncă bine plătite. De asemenea, vor sprijini întreprinderile mici, vor promova prosperitatea, vor promova lupta împotriva schimbărilor climatice și vor încuraja creșterea economică a comunităților”.

Dacă, așa cum spunea Regele Mihai I acum 10 ani, noi am luat țara cu împrumut de la copiii și nepoții noștri, înseamnă că trebuie să le-o dăm înapoi intactă. Nu avem dreptul să o deteriorăm și nici s-o dezintegrăm. Și nici să o ipotecăm sau să o concesionăm gratis carnivorelor.

* Executive Order on America’s Supply Chains -

Avocat Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Despre criza financiară din anul 33 AD și rolul acesteia în precipitarea evenimentelor cruciale din acel an. Frații bancheri Pittius și Lehman (I)

Este un fapt istoric dovedit că, în anul 33, în timpul celui de-al doilea împărat roman, Tiberius, a fost o criză financiară care a pornit de la falimentul unor bancheri, Frații Pittius, și care a cuprins întregul Imperiu roman, provincie cu provincie – Galia (Franța de azi), Spania, Grecia, Byzantium, Capadocia, Antiochia, Egipt și Syria – Palestina. Această criză are nebănuite legături cu ceea ce s-a întâmplat, în același an, în Galileea, Iudeea și, în final, la Ierusalim.

(I)

În condițiile riguroase trasate de sistemul juridic roman, care punea în centrul său contractul, ca lege ireversibilă a părților, și datoria, ca lanț juridic (vinculum juris), împăratul Tiberius nu a avut altă soluție de oprire a falimentului sistemic decât să ia din vistieria publică și să arunce în vistieriile private ale unor bancheri de încredere* suma de 100 de milioane de sesterți**, cu mandatul ferm de a fi dați cu împrumut pe minim trei ani, fără dobândă, celor mai nevoiași debitori. În realitate, doar bancherii și marii proprietari de latifundii romane au fost salvați de la ruină, iar nu și vulgul. Economia și-a revenit cu greu. Pentru că nu a putut suporta datoriile cauzate de salvarea privilegiaților privați de la ruină, Imperiul în sine a rămas în stare de faliment virtual timp de cca 70 de ani***. Imperiul ar fi putut ierta datoriile celor nevoiași, dar nu a făcut-o. Imperiul a preferat salvarea bancherilor și a latifundiarilor, pe umerii cărora se sprijinea.

Vedem aici atât relaxarea cantitativă (quantitative easing – emiterea de bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii aflate în comerț) cu care băncile centrale contemporane au crezut că soluționează multiplele și recurentele crize financiar-bancare ale lumii globalizate de azi, cât și salvarea băncilor cu bani publici (bail out). Ba chiar vedem un faliment al băncilor unor frați care a determinat o criză globală – prin nu știu ce coinicidență sau mecanism al destinului, Pittius Brothers au determinat falimentul sistemic din 33 AD, iar Lehman Brothers, falimentul sistemic din 2008 AD … Sarcastic, ambele operațiuni de salvare a bancherilor au cauzat falimente de stat și prăbușiri de imperii (mai încet în cazul Imperiului Roman, mult mai rapid în cazul imperiilor de azi).

Mult mai important: vedem aici cauza ruinei financiare în care se afundă atât imperiul birocratic „ueropean”, cât și marile state membre (Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda), pentru că au decis:

- să salveze bănci în dauna statelor membre și a cetățenilor (tragedia financiară greacă din 2009-2011 este ilustrativă),

-să îmbăgățească marile corporații tech și pharma cu prețul sărăcirii și efectelor adverse de la vaccin suferite de populație,

- să umple de sute de miliarde întreprinderi de împachetat fum și de produs rapoarte și ONG – uri, sub pretextul „luptei” cu schimbarea climatică și, desigur,

- să inunde cu bani belicoșii și fauna din jurul lor, sub pretextul „victoriei finale” contra Rusiei.

În vremea lui Iisus Hristos, în contradicție cu sistemul juridic roman (exportat în mod imperialist în toate provinciile sau coloniile romane, dar și în regatele limitrofe, așa cum se întâmplă de zeci de ani cu legea europeană sau cu dreptul american), în Israel exista o lege, provenită din Biblie, veche de cca 1300 de ani la acea data, care impunea evreilor ștergerea oricărei datorii după 7 ani de la data nașterii acesteia. Legea este aplicabilă și azi, la peste 3300 de ani de la edictarea ei.

Legea se numește Shmita și apare de nenumărate ori în Vechiul Testament, începând cu cărțile Deuteronomului și ale Leviticului și continuând cu Evangheliile și Faptele Apostolilor.

Legea este atât de importantă în Biblie încât evreii antici preferau să moară decât să o încalce. Se spune ca Iulius Caesar i-a iertat pe evrei de plata taxelor într-un an sabatic, pentru a evita sinuciderile în masă. Efortul preceptorilor și al armatei romane a fost considerat prea mare pentru a justifica încasarea aproape de zero a taxelor în anii sabatici evreiești.

Această lege era parte din cultura și spiritualitatea evreilor inclusiv pe vremea propăvăduirii și răstignirii pe cruce a lui Iisus Hristos.

*când bancherii dau faliment pentru că nu se mai creditează între ei, este contraintuitiv să vorbești de bancheri de încredere

**în banii de acum, asta ar însemna cam 2 miliarde de euro

***după războiul din 105-106 AD, împăratul Traian a capturat aproape tot aurul din Dacia, astfel putând finanța un banchet citadin care a durat, cică, 80 de zile, dar a pus capăt falimentului latent al Imperiului

(va urma)

(II), (III)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În 2008, criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers a fost cauzată de faptul că băncile comerciale aveau continente de active speculative în bilanț (sub prime).

 

În 2008, criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers a fost cauzată de faptul că băncile comerciale aveau continente de active speculative în bilanț (sub prime). Ca să fie salvate de la faliment, s-au utilizat bani publici, din taxele și impozitele noastre. Apoi, cu bani luați din depozitele noastre bancare, constituite din economiile noastre bănești, din banii noștri albi pentru zile negre. Apoi s-a trecut la tipărirea de bani suplimentari față de cantitatea de bunuri și servicii existente pe piață (quantitative easing), bani aruncați cu elicopterul în curtea băncilor și a corporațiilor sistemice, inclusiv în cea a dezvoltătorilor imobiliari și a hyper-market-urilor. Acesta este un furt din banii noștri mult mai grav, căci este insidios, greu de sesizat și la sclală globală, afectându-ne pe toți.

În plandemie, dată fiind politica “quoi qu’il en coute/whatever it takes/nu contează cât ne va costa”, banii din elicopter au devenit potop de bani. Băncile centrale au dat bani gratis băncilor comerciale ca să împrumute statele. Doar unele state s-au împrumutat la dobânzi rezonabile. Altele, ca România, s-au împrumutat la dobânzi astronomice, generând incredibile profituri ale băncilor, atunci când toată lumea falimenta sau sărăcea, “pentru siguranța noastră”.

E, și acum, băncile centrale au ajuns să dețină active speculative în bilanț.

Prima și cea mai caraghioasă astfel de bancă centrală cu active speculative este BCE. E banca centrală a băncilor centrele din Zona Euro și tipărește euro. Cam două trilioane, numai în plandemie.

De exemplu, BCE tocmai ce a vândut obligațiuni emise de Adler, un dezvoltător imobiliar german care este în faliment virtual, obligațiuni în valoare de 400 de milioane de euro. Vânzarea s-a făcut la o valoare reală cu o treime mai mică decât valoarea nominală (pierdere, cca 130 de milioane de euro). Bine că s-au vândut - era cât pe-aci să nu reușească, pentru că nu prea se înghesuie lumea să cumpere obligațiuni al căror emitent este în faliment. Experiența fondurilor de pensii românești, care au în portofoliu obligațiuni emise de o bancă rusească, dar nu le mai pot vinde, este lămuritoare sub acest aspect.

Dar ce mă deranjează e că banii din relaxarea cantitativă s-au dus în conturile unor actori economici anume țintiți.

Dezvoltător imobiliar: Adler, Germania. Faliment virtual. Distribuitor sud-african, care deține Conforama, Franța. Faliment.

Relaxarea cantitativă, care a aruncat bani din elicopter în asemenea găuri negre, a scăzut puterea de cumpărare a banilor cu cca 40% în ultimii zece ani, iar acum se reflectă în inflație galopantă. Băncile centrale tipăresc bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii, umplu până la refuz conturile acestor multinaționale frauduloase și falite, iar noi suferim. Noi suportăm reducerea puterii de cumpărare, noi sărăcim prin inflație, noi ajungem la foamete și supra-îndatorare prin creșterea dobânzilor, a taxelor și a impozitelor, noi suntem privați de plasa de siguranță socială pe care ar trebui să ne-o asigure statul social, democratic și plin de specialiști (a căror opinie e sfântă și nu poate fi contrazisă fără a fi condamnat la tăcere de factcheckeri și excomunicat).

Lucrurile astea nu se spun și nu se văd, deci nu se înțeleg. Unde sunt marii jurnaliști economici, marii influenceri, marii politicieni, în fața acestor bombe geo-politice, nu știu. Nu văd nicăieri concluzii decisive și nici intenția de a devoala și corecta mizeriile camuflate de plandemie și de război, precum și de crizele artificiale, permanent livrate vulgului înfricoșat.

Peste tot văd doar informații “obiective” și știri politic-corecte, în ideea de a nu aduce atingere mărețelor politici de (ne)sănătate publică, totalitarismului digital și, mai ales, Sfântului Graal al uniunii monetare, viitoarea monedă digitală, care te ca face să nu mai ai nimic, instantaneu, dar să fii fericit. Băncile centrale își fac puncte de lucru în Snagov, în stil brâncovenesc, unde ocâr-muitorii bancheri se pot retrage după ce o comit și sunt scăpați “pe procedură”, iar noi suntem obligați să strângem cureaua, că așa se face pă penurie de apă și alimente și pă sărăcie energetică și pă codoi prea mult în atmosferă.

În poză aveți un text cu referire la cazul BCE- Adler - Conforama. Vă las pe voi să trageți concluzia de uichend.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (I) Două fațete ale suveranismului

Întrucât se apropie cu pași repezi alegerile prezidențiale și parlamentare de anul acesta, vreau să vă prezint spre dezbatere două fațete ale suveranismului, pe care le-am pus în discuție acum 2 ani, pe 3 decembrie, la Iași, la o conferință organizată împreună cu doctorul Răzvan Constantinescu.

👉Link Video CONFERINTĂ O PERSPECTIVĂ SUVERANISTĂ ASUPRA VIITORULUI ROMÂNIEI👈

(I)

În plan public, statal, suveranismul înseamnă neatârnarea. Suveranismul strategic înseamnă independența economică, energetică, militară și alimentară.

În ciuda viziunii birocratice integratoare a executivului Uniunii Europene și a manifestei tendințe globaliste a unor organisme internaționale care și-au arogat competențe supra-statale, marile economii ale UE – mă refer la Germania, Franța, Italia, Spania și Olanda – au politici publice suveraniste, proba cea mai evidentă fiind comportamentul acestor state în pandemie și în cursul războiului ucrainean. O surpriză ar fi nu o eventuală manifestare a României ca stat suveran și independent, în conformitate cu propria Constituție, ci menținerea comportamentului supus, colonial, anacronic în raport de tendința lumii de azi de abandonare a globalismului, ca ideologie imperialistă.

În plan individual, suveranismul înseamnă dreptul de proprietate (art.44), libertatea economică (art.45), libertatea de circulație și mișcare (art.25) și de conștiință (art. 29), precum și celelalte drepturi și libertăți individuale.

Notă 1 - prin efectul nocivei politici de relaxare cantitativă (quantitative easing – emiterea de bani în surplus față de valoarea totală a mărfurilor și serviciilor de pe piață) a fost operată o masivă expropiere a cetățeanului și a întreprinderilor, prin scăderea puterii de cumpărare a leului și prin creșterea ne-naturală a prețurilor. În anii pandemiei, BNR a emis 130 de miliarde de lei fără acoperire în bunuri și servicii. În altă ordine de idei, preconizata monedă digitală a băncii centrale va putea însemna dispariția proprietății și a libertății economice. De aceea, este esențial ca România să nu adere la spațiul Euro, leul să fie menținut și întărit, iar plățile și încasările în numerar să fie obligatorii. Mijloacele electronice de plată trebuie să rămână doar opțiuni personale ale cetățenilor sau alegeri economice ale întreprinderilor, iar nu constrângeri și control/spionaj permanent al particularilor.

Notă 2: atât de deranjat de suveranism este establishmentul actual încât cuvântul nu este recunoscut automat de algoritmi și de dicționare explicative online - când îl scrii, apare cu semnalarea că ar fi greșit dactilografiat ...

(partea a doua urmează la ora 13)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Affordable housing : cronica unui eșec birocratic anunțat al Comisiei Europene

 

Affordable housing : cronica unui eșec birocratic anunțat al Comisiei Europene

Astă vară, chiar în plenul de la Strasbourg al Parlamentului European, Ursula von der Leyen a prezentat un program de case la prețuri sau chirii rezonabile, pe care să și le permită orice cetățean european.

Adevărul este că situația locuirii în Uniunea Europeană este gravă. În orașele mari, prețurile și chiriile sunt prohibitive pentru oamenii din clasa medie, iar pentru cei 100 de milioane de europeni aflați la pragul sărăciei, sunt imposibile. Oamenii nu își mai întemeiază familii și nu mai fac copii mai ales pentru că nu au siguranța unui cămin, de unde riscul imens de îmbătrânire și reducere demografică.

Criza este agravată de două categorii de neo-feudali ai economiei de control și supraveghere în care s-a transformat așa-zisa piață unică europeană: marii proprietari de case și băncile ipotecare.

Există giga-fonduri, așa cum este, de exemplu, BlackRock, care dețin sute de mii de apartamente, pe care le cumpără la prețuri astronomice (cu consecința unei continue gonflări a bulei imobiliare) și le închiriază la chirii sufocante.

Grupul Signa, originar din Austria, este actualmente într-un faliment foarte fraudulos, generator al unui mare număr de falimente ale filialelor și afiliatelor sale – sunt peste 100 în Germania, cam 30 în Austria și nenumărate altele în Grecia sau chiar în România. De toate aceste companii sunt legați zeci de mii de oameni care încă așteaptă să își primească locuințele scumpe achiziționate pe credit de la Signa, cam ca în cazul românesc Nordis, dar la scară europeană.

Există, de asemenea, bănci și instituții financiare non-bancare deținătoare de mari portofolii de credite cu dobânzi mari și penalități ucigătoare, debitorii fiind captivi ai acestor credite și mereu în pragul ruinei.

Contribuie la supra-îndatorare și sărăcire și politica Băncii Centrale Europene de suplimentare permanentă a masei monetare, prin quantitative easing (relaxare cantitativă), cu consecința diluării puterii de cumpărare a omului de rând, ale cărui venituri nu țin pasul cu creșterile constante ale ratelor și ale chiriilor.

Evident, contribuie la pauperizare și politicile sanitare, climatice și războinice ale Comisiei Europene, precum și toleranța excesivă față de migrația ilegală.

Acestea fiind faptele, am zis atunci, în iulie, că programul Affordable Housing este bun, căci teoretic ar putea atenua gravitatea crizei de locuire (care este și una demografică). Așa că am așteptat să văd acest program explicat, detaliat concret și pus în practică. Am vrut să văd de unde se vor fi luat banii pentru finanțare, cum vor fi sprijiniți beneficiarii pentru a-și procura case la prețuri și chirii decente, cum vor fi susținute autoritățile locale și regionale, cu garanții și co-finanțări, pentru a construi sau achiziționa case pentru a le distribui beneficiarilor și, mai ales, care vor fi fiind criteriile de atribuire.

Numai că Affordable Housing nu va fi un program prea repede pus în practică. De fapt, treaba nici măcar nu a început. De-abia în ianuarie 2025, la nivelul Parlamentului European, s-a constituit o comisie specială, transpartinică, dedicată proiectului. Până să fie efectiv, programul trebuie să petreacă ani birocratici ... Deci vorbim, de fapt, de un fel de propagandă ieftină sau de un alt eșec al birocrației UE, deja anunțat*.

Oricum, nu toată lumea vede acest proiect cu aceeași ochi sau măcar cu bunăvoință.

Stânga, verzii și Renew vor case sociale, finanțate de UE și, desigur, construite și distribuite de UE, după regulile birocratice și oengiste afectate de bias – urile lor cognitive și ideologice. În concepția lor regresistă, prin eliminare, nu va fi vorba de case pentru studenți, tineri, familii tinere sau oameni normali, cu slujbe rezonabile (dar care nu își mai pot permite case pentru că prețurile au crescut constant în ultimii 15 ani, până la valori intangibile). Va fi vorba, mai degrabă, de case pentru imigranți și refugiați.

Acest tip de presiune ideologică va duce la acutizarea pericolului ghetoizării (deja vizibil în orașe mari, cum ar fi Bruxelles, Paris, Berlin, Madrid sau Barcelona). Enclavizarea și segregarea societății în cetăți medievale și periferii proletare, sărace și izolate, cu propriile culturi și ierarhii sociale, vor veni natural... Or, Uniunea Europeană ar trebui să fie un spațiu al libertății de stabilire și a bunăstării generale, și nu al zidurilor medievale.

De altfel, poziția acestor grupuri politice regresiste ignoră o clasă socială mereu opropsită, debitorii supra-îndatorați băncilor.

În concepția Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, din care fac parte, proiectul în sine ridică și pericolul încălcării (din nou) a principiului subsidiarității. Casele pe care să și le permită oricine, cartierele de case care să nu divizeze societatea și care să fie eficiente energetic și finanțarea trebuie să fie strict de competența statelor membre, iar nu a UE.

Din acest punct de vedere, se ridică și problema finanțării proiectului. De unde vor proveni banii?

Foarte probabil, din fondurile de coeziune.

Raffaele Fito, comisar european, a declarat marți, la reuniunea grupului de lucru din cadrul ECR referitor la acestor program, că până la finalul anului vom ști dacă aceste fonduri de coeziune pot fi utilizate de statele membre, de regiuni sau UAT – uri pentru case ieftine. Cu toate acestea, trebuie reamintit că tot Comisia Europeană a propus ca fondurile de coeziune, nu prea utilizate de state ca România, să fie reorientate către tranziția climatică, război și înarmare, lucru pre-aprobat de Parlament cu titlu de linii directoare bugetare pe 2027-2032.

Este foarte important de reamintit că există două firave soluții românești la problema locuirii și a supra-îndatorării. Mă refer la implicarea administrațiilor locale sau județene, la creditele ieftine și la închirierile cu drept de preemțiune practicate de Agenția Națională a Locuințelor, precum și la Legea dării în plată, al cărei autor sunt.

Interesant este că Planul Simion, care prevede case ieftine pentru românii lipsiți de resurse și garanții pentru credite, precum și dobânzi reduse la credite ipotecare și condiții umane pentru debitorii deja supra-îndatorați la bănci, a fost anunțat cu cel puțin o lună înainte de apariția acestui trend, vizibil și în Marea Britanie și în SUA. Ce au făcut românii „educați” și „pro-europeni”? Meme, glume proaste și hate la adresa populației de rând, ștampilată drept „pleava societății”.

Pentru că problema locuirii persistă, soluții de acest gen sunt necesare ca apa, mai ales că pot repune economia pe picioare și pot chiar asana activitatea bancară.

*Într-o primă fază (probabil, prin ianuarie 2026), va fi un depus un anteproiect de reglementare, intitulat INI report. Parlamentarii propun o schemă de reglementare, Comisia Europeană are la dispoziție un timp de reacție, după care poate propune (sau nu ...) un proiect propriu-zis de reglementare, după care urmează dezbaterea în comisiile Parlamentului, după care urmează dubla validare prin vot din partea Consiliului UE și a Parlamentului UE (care sunt co-legiuitori). Asta dacă nu intervin divergențe, ceea ce provoacă așa – numitul trialog, adică negocierea tripartită (Comisie, Consiliu, Parlament) a unui text comun. Toate aceste proceduri birocratice pot dura minim 2 ani de așteptare după data depunerii acelui INI report. Fiind vorba de un domeniu de competențe partajate UE – autorități naționale, trebuie respectat principiul subsidiarității, deci va fi vorba de o directivă. Va dura doi ani până când directiva va fi fost transpusă în legislațiile naționale. Deci, vorbim de minim 5 ani de parcurs ...

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea