Două belele financiare de început de an
(II)
Începând din această lună, dobânda variabilă la creditele în franci elvețieni, precum și cea practicată în cazul instrumentelor financiare derivate denominate în franci elvețieni, va fi calculată în baza unui nou indice de dobândă, care va înlocui LIBOR (London Interbank Offered Rate).
Noul indice se identifică după acronimul SARON, care vine de la Swiss Average Rate Overnight, adică, rata medie (de dobândă) elvețiană care se calculează peste noapte.
Acest nou indice de dobândă nu mai este un cost mediu al împrumuturilor interbancare efectuate cu plata la vedere sau cu plata la anumite termene (o săptămână, trei luni, șase luni, un an), așa cum era LIBOR și cum încă sunt Euribor sau Robor, ci rata dobânzii pe care o utilizează Banca Centrală a Elveției în operațiunile sale de politică monetară, mai precis, în operațiunile de tip repo, când alimentează piața bancară cu lichidități, fie pentru a stimula creditarea, fie pentru a combate deflația sau stagflația. Administratorul indicelui SARON este platforma digitală SIX*.
Indicele SARON a fost autorizat, la nivel european, printr-un regulament din 2019**, fiind înregistrat la Autoritatea Europeană a pieței de capital (ESMA – European Securities and Markets Authority). De principiu, acest indice se afișează din 10 în 10 minute, 24 de ore din 24.
Precizez că acest indice nu se aplică nici euro, nici dolarului, nici monedei noastre naționale, ci numai francului elvețian (CHF).
În ce privește dolarul, Federal Reserve, banca centrală a SUA, a lansat, încă de pe 3 aprilie 2018, propriul indice de referință bancară, denumit Secured overnight financing rate (SOFR). Acest indice reflectă costurile operațiunilor repo ale FED, fiind garantat cu obligațiuni emise de Statul American***.
Intenția FED este aceeași cu cea a Uniunii Europene - de a înlocui, treptat, LIBOR cu SOFR, în intenția de a elimina riscul de manipulare. Este adevărat că LIBOR (ca și EURIBOR și ROBOR, de altfel) este anacronic, de vreme ce băncile centrale inundă piața cu lichidități (quantitative easing), făcând ca nivelurile medii de dobândă la care se împrumută băncile între ele să nu mai aibă nicio relevanță și să nu mai reflecte costul real al creditului interbancar. În plus, așa cum s-a dovedit în istoria recentă, LIBOR poate fi manipulat (la fel și EURIBOR și ROBOR). Pe de altă parte, este incert că înlocuirea LIBOR cu un instrument de politică monetară a unei singure entități (Federal Reserve nu este nici măcar entitate statală, fiind un ONG al magnaților financiari americani) este un fapt pozitiv. SOFR nu va fi bazat pe piața interbancară a refinanțării, ci pe operațiunile repo ale bancii centrale americane. Este evident, deci, că FED va avea și mai multă putere discreționară, pe lângă cea de a printa dolari (moneda în care se exprimă 70% din plățile lumii). Toate dobânzile lumii se raportează, în primul rând, la acest indice. Pe de alta parte, “securizarea” se va face pe baza obligațiunilor de stat americane. Or, datoria publica a SUA a trecut în 2021 de 29 de trilioane de dolari (ceea ce înseamnă mai mult de 140% din PIB-ul american...), fără ca cineva să își pună problema falimentului suveran al SUA. De aceea, “trebuie” ca SUA să aibă mereu de acum încolo rating triplu A (maxim), oricât de irațională sau stupidă ar fi politica sa economică, sanitară și militară.
Nu m-aș bucura prea repede că a scăpat lumea de LIBOR. Nici măcar nu aș fi neutru față de noii indici bancari.
Precum s-a văzut mai sus, ca și SOFR, și SARON este un indice de dobândă overnight bazat pe operațiunile repo ale Băncii centrale a Elveției. Așadar, acest indice va fluctua în funcție de politica monetară a acestei bănci. Nimeni nu ar trebui să uite data fatidică de 15 ian 2015, când cursul CHF-leu a sărit de la 3,8 la 4,6, peste noapte (overnight…), pentru că, birocratic, cineva a decis să renunțe la paritatea fixă chf - euro (1,2/1). Acel cineva a fost nimeni altul decât Banca centrală a Elveției… Care a fost motivația? Imposibilitatea de a mai face profit - știți, desigur, că această bancă are acționari, că este private, nefiind deținută de statul elvețian…
De ce am crede că o să fie mai bine cu SARON decât cu LIBOR?
A se observa că operațiunile de tip repo pot contribui, în momente (ne)potrivite, la inflație și la scăderea puterii de cumpărare a banilor, într-o măsură similară operațiunilor de „relaxare cantitativă”. Prin repo și quantitative easing, băncile centrale pot ușura sarcina statelor puternice de a plăti datoriile suverane la valori reale cât mai mici. Este exact ceea ce se întâmplă în ultimi doi ani, apparent dedicați „luptei” contra pandemiei: sunt sterilizate datoriile publice enorme acumulate după falimentul Lehman Brothers, când statele puternice ale lumii au decis să salveze cu orice preț băncile „sistemice”. Dacă inflația este, să zicem, 10%, un stat ca Franța (care se împrumută, oricum, la dobânzi negative) va putea plăti la anul o datorie de 100 de dolari cu ceea ce azi înseamnă 90 de dolari. Dacă puterea de cumpărare a banilor scade, să zicem, cu 25%, cel care a achiziționat obligațiuni americane cu 100 de dolari azi va primi la anul echivalentul a 75 de dolari de azi. Grav este că aceste beneficii nici măcar nu se aplică tuturor statelor – România se împrumută nu cu minus 0,39% pe an, ca Franța, ci cu 5% pe an (ca România supusă, desigur …). Și mai grav este că cele două instrumente de politică monetară subminează permanent puterea de cumpărare a banilor și stabilitatea prețurilor, favorizând sărăcirea clasei de mijloc și redistribuirea injustă a bogățiilor, îmbogățirea fără just temei. Cum dobânzile la credite, inclusiv cele variabile, se regăsesc în toate prețurile mărfurilor și serviciilor, orice creștere a indicilor de dobândă va determina creșterea prețurilor, sărăcirea populației, reculul consumului, reducerea producției, reducerea locurilor de muncă, reducerea încasărilor la bugetele publice șamd.
Poate că era mai bine dacă se adopta sistemul de stabilire a prețurilor materiilor prime, al mărfurilor și al serviciilor generale denumit Baltic Dry Index, sistem care ține cont de tranzacțiile reale, curente, între comercianți – în cazul indicelui de dobîndă variabilă acești comercianți ar fi fost băncile.
Sigur, LIBOR este anacronic, a fost manipulat, a cauzat multe suferințe și falimente, dar măcar nu era un instrument birocratic, administrativ, ci un fel de preț mediu al creditării între băncile „sistemice”, dând iluzia că funcționează după principiul „mâinii invizibile a pieței” din Avuția Națiunilor, de Adam Smith.
Apropo, Vanguard, unul dintre cele trei giga-fonduri care controlează America _ corporatistă”****, este denumită, ironic sau nu, „mâna invizibilă a pieței”. Un fost sef al Goldman Sachs și- permis să spună, prin 2009, în plină nenorocire cauzată de bănci, că bancherii fac munca lui Dumnezeu*****. Și nimeni nu l-a contrazis … Într-adevăr, băncile pot emite bani din nimic – fiat pecunia (sa fie bani!). Creditele nu sunt altceva decât bani-datorie, care nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de împrumut, ca act juridic. Banii-datorie există doar pentru că există un act juridic care i-a creat …
Deci, „gura păcătosului adevăr grăiește”…
**European Benchmark Regulation 2019/1011, cunoscut sub acronimul BMR; potrivit acestui Regulament, niciun indice de acest gen care nu este autorizat conform Regulamentului, nu va mai putea fi utilizat după 31 decembrie 2019; la cunoștința mea, Robor, indicele românesc de dobândă interbancară, NU a fost autorizat conform acestui Regulament; ironic, Regulamentul a fost emis tocmai pentru a evita manipulările la care fusese supus LIBOR în trecut, manipulări de care nu este deloc străin ex-premierul român Cîțu
****** a se vedea Reuters, editia electronica din 8 noiembrie 2009, Goldman Sachs boss says banks do “God’s Work”, precum si Business Insider, editia electronica din 9 noiembrie 2009, Lloyd Blankfein Says He is Doing God’s Work
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu