(IV)
Escatologia libertății și egalitatea în fața destinului
Egalitatea în fața legii este un principiu fundamental al dreptului natural, unul dintre drepturile fundamentale ale omului pe care s-au construit toate sistemele de drept moderne, cel puțin în ultimii 250 de ani.
Probabil că, sub bombardamentul informațional căruia trebuie să îi facem față zilnic, un demers de reamintire a acestui principiu ar putea părea fastidios. Dar Constituția României consacra egalitatea în fața legii (art. 16 alin.1) și principiul garantarii drepturilor si libertăților cetățenesti, iar acestea încă sunt, alături de dreptate, „valori supreme” ale Statului român, asa cum rezultă din art.1 alin.3 din Constituție.
Introducerea la Declarația de independență a SUA, scrisă de Thomas Jefferson în 1776, declara ca toti oamenii sunt creati egali, fiind dotati de la Creator cu unele drepturi inalienabile, cum ar fi dreptul la viață, la libertate si la căutarea propriei fericiri*. Constituția Statului Massachusetts, adoptată ăn 1780 (cu 8 ani mai devreme decât Constituția SUA) statua în art. 1 că toți oamenii sunt liberi și egali, având unele drepturi naturale, esențiale, inalienabile, printre care dreptul de a-și apara viața și proprietățile, dreptul de a se bucura de libertate și dreptul de a-și căuta și obține siguranța și fericirea.
In Preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948, document cu valoare juridică globală, de vreme ce este adoptat șn cadrul Organizației Națiunilor Unite și este ratificat de marea majoritate a statelor lumii, se arată, printre altele, că:
(i) ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii;
(ii) făurirea unei lumi în care fiinţele umane se vor bucura de libertatea cuvântului şi a convingerilor şi vor fi eliberate de teamă şi mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a oamenilor;
(iii) este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluţie extremă, la revoltă împotriva tiraniei şi asupririi.
De aceea, “popoarele au proclamat din nou credinţa lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbaţi şi femei”; ele au hotărât “să favorizeze progresul social şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în cadrul unei libertăţi mai mari”, iar “statele membre s-au angajat să promoveze respectul universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale”, asa cum, de altfel, s-au angajat si la “respectarea lor universală şi efectivă”.
In acest spirit, Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost proclamata “ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele şi toate naţiunile, pentru ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se străduiască, având această Declaraţie permanent în minte, ca prin învăţătură şi educaţie să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure prin măsuri progresive, de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât şi al celor din teritoriile aflate sub jurisdicţia lor”.
Din perspectiva discutiei despre egalitatea in fata legii, am selectat urmatoarele texte din art. 1, art. 4, art.7, art. 22 si art. 29 pentru reflectie:
“Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii**. Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.
Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptăţită ca prin efortul naţional şi colaborarea internaţională, ţinându-se seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora şi doar pentru a fi satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică”.
De la Declaratia Universala a Drepturilor Omului au trecut mai mult de 70 de ani. Nimic nu mai este la fel ca atunci. Sub impactul excepționalismului economic și juridic, egalitatea in fata legii, egalitatea de sanse si justele cerinte ale moralei au fost regresiv neutralizate, la fel cum a regresat și capacitatea de rațiune și cunoaștere a omului recent. Ne prostim, ne externalizăm gândirea, lăsăm pe alții să raționeze în locul nostru, ba chiar ne lăsăm în baza aplicațiilor sau a „inteligenței artificiale” pentru a gândi și acționa în locul nostru. Tendința omului simplu către fericire (înlocuită cu cumpărarea pe credit a bunăstării) și către starea normală de libertate este combătută cu ferocitate și îndârjire (priviți excesul de zel al polițiștilor și al jandarmilor vestici care bat și chiar omoară protestatarii contra „noii-normalităț”), supunerea a devenit o virtute care trebuie semnalizată, afișată și impusă. Libertatea și egalitatea în fața legii au fost luate în proprietate de către stat și de către birocrația – vătaf al marilor coporații, fiind condensate într-un cod QR, unde sunt puse cu pipeta sau, după caz, de unde sunt evacuate în funcție de comportamentul „(i)responsabil” al purtătorilor. „Medievalii”, nesupușii, cei ce refuză violul sanitar nu doar că sunt considerați din start iresponsabili, ei nici nu mai sunt considerați cetățeni.
Azi, majoritatea societății vestive a uitat ca drepturile fundamentale sunt drepturi ale omului, si nu ale statului sau ale corporatiilor, iar ele sunt menite a neutraliza abuzul de putere politica (administrativa) sau economica.
Azi, sensul escatologic al libertății și egalitatea în fața destinului redevin ceea ce au fost acum 250 de ani, pe vremea revoluțiilor.
„Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”.
*„We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness”
**spre deosebire de influencerii, „gânditorii” și profitorii cinici de azi, care ironizează fraternitatea (pe trolli, postaci și idioții utili nu îi iau în calcul, ei nu înțeleg pe ce lume se află – don’t feed the trolls, remember?), la 3 ani după finalul tragic al celui de-al doilea război mondual, întreaga umanitate, reprezentantă la ONU, a crezut în fraternitate, de vreme ce statele semnatare au pus acest principiu chiar în Declarația Universală a Drepturilor Omului; probabil, vecinatatea prea apropiată cu ororile celui de-al doilea razboi mondial i-a facut pe acei oameni mai inteligenti din punct de vedere emotional decat noi, i-a făacut mai înțelepți; strănepoții lor sunt niște broaște fierte la foc mic, pentru a nu prinde de veste că sunt o specie pe cale de extincție
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu