Redistribuirea injustă a bogăției și a resurselor. Îmbogățirea fără just temei
Statistic, din totalul tranzacțiilor care presupun circulația banilor la nivel global, doar 15% reprezintă echivalentul unui fapt economic real, restul de 85% fiind alocat operațiunilor financiare și de capital circulare (derulate într-un loop repetabil la infinit), estimative sau speculative, în care banii sunt rulați în circuitul închis al castei restrânse a brokerilor, traderilor și băncilor de investiții cu epicentrul pe Wall Street. Participă, desigur, și băncile, mai ales că 90% din banii lumii sunt creați de bănci, ca datorii (doar 10% din masa monetară aflată în circulație sunt bani „tari”, emiși și puși în circulație de banca centrală – verificați rapoartele BNR, ca să vă convingeți). Acești bani creați din nimic se învârt în cercul speculațiilor financiare, se stratifică în complexe instrumente financiare derivate, se înmulțesc prin factori de multiplicare (leverage) și se "materializează" alchimic din estimari de profit si de risc, iar nu din fapte reale, din proiecții teoretice de împrumut inter-bancar (nu din împurumuturi propriu-zise) creând bule speculative financiare care se auto-justifică (până când bula se sparge afectand intreaga lume).
De exemplu, Credit Default Swap (CDS) este nimic altceva decât un pariu în care un jucător pariază că un debitor dă faliment, iar celălalt jucător pariază că același debitor nu dă faliment. Debitorul poate fi România, țară, stat, populație, istorie, idealuri, resurse naționale care, toate, pot fi jucate la acest gen de ruletă. Să vezi și să nu crezi: în dobânzile variabile la creditele pe care le dau băncile din România este prezent, ca factor de variație, chiar riscul de țară, adică exact acest hazard jucat la ruletă în cercul înschis și confidențial al pariorilor de pe Wall Street, din London City sau din Frankfurt.
Tot ca exemplu, indicele de referință pentru dobânzile variabile la creditele în lei, intitulat Romanian Bank Offered Rate, acronim ROBOR, este nimic altceva decât un schimb zilnic, săptămânal, trimestrial sau semestrial (de unde expresiile ROBOR la o zi, o săptămână, o lună, trei luni, șase luni) de oferte și cereri de împrumut inter-bancar. Nu împrumuturi efective, ci opțiuni de împrumuturi. Ceva de genul: dacă aș vrea să mă împrumuți cu un milion de lei azi, ce dobândă ai prefera să îți plătesc? Iar răspunsul vine de la o paletă de 8 bănci care dau cotații, media acestora fiind exact ROBOR. Nu e obligatoriu ca împrumutul să se perfecteze și, oricum, sumele jucate (potul) sunt mici – cca 6 milioane de lei zilnic. Cele 9 bănci care participă la acest joc sunt denumite „bănci sistemice” și sunt desemnate ca atare de BNR, care este, oarecum, supraveghetorul jocului (ca să nu zic dealer, că mă acuză ăștia de teorii ale conspirației ...).
Pe toate fazele acestui interminabil loop al speculațiilor financiare se percep comisioane și dobânzi din care nimeni în lume nu câștigă, cu excepția actanților acestei caste închise de pariori și speculatori.
Culmea ironiei negre este că, atunci când astfel de pariori dau faliment (ceea ce este inevitabil și din ce în ce mai frecvent în ultimii ani), sunt salvați de stat sau de UE sau de FED cu banii contribuabililor (bail out) sau cu banii deponenților în bănci sau ai asigurătorilor (bail in), pe motiv că "sunt prea mari pentru a fi lăsați să falimenteze".
Profitul este efectiv lipit de acești speculatori privilegiați și pariori, iar pierderile se distribuie la noi și rămân fixate de noi ca niște pecingine.
Toate legile din lume sunt pentru acești speculatori, dar nu și pentru noi.
Mai mult, când acesti minunați actori prea mari pentru a fi lăsați să părăsească scena cu picioarele înainte și sufletul în iad sunt prinși cu manipulări ale pieței, escrocherii și alte fapte grave care afecteaza milioane de oameni și de afaceri mici sau mijlocii, autoritățile sunt foarte dornice să negocieze amenzi penale, pe care condamnații le și achită prompt (după care le recuperează tot de la noi, prin prețuri, tarife, rente, comisioane și dobânzi). Chiar și după fapte și amenzi repetate, acești minunați actanți rămân pe scenă, pentru a continua să facă ceea ce știu - să manipuleze și să înșele și să acumuleze averi furate de la noi, cu concursul băncilor centrale și al statelor cu calificative AAA – mă refer la SUA, Germania, Franța, Japonia, Canada, China, Olanda.
Mass-media, internetul sau paginile de socializare main-stream, dar mai ales politicienii, din establishment, toți sunt favorabili menținerii în piață a acestor infractori și, mai ales, sunt mai mult decât favorabili menținerii în viață a acestui sistem în care se fură de la săraci pentru a da bogaților.
Cu aceste pârghii și ajutoare de nădejde, avuțiile și valoarea sunt canalizate din ce în ce mai accentuat către un numar din ce în ce mai redus de puternici ai zilei.
Trăim, noi, cei mulți, noi, pleava, într-o societate condusă din ce în ce mai irațional, de un cinism feroce, dar care pretinde că e garant al democrației, libertății, egalității de destin, ba chiar și al proprietății, iar dacă arăți cu degetul către împăratul care este gol, automat devii ... teoretician al conspirației, vânat al turnătorilor digitali, țintă a serviciilor secrete și a organelor de represiune, inamicul public, dl. Goldstein, din 1984 ...
Este o redistribuire injustă a avuției pe care aproape nimeni nu este dispus să o observe, marea majoritatea a opiniei publice fiind canalizată către teme marginale ...
Nu populismul și nici suveranismul, ci inegalitatea economică rezultată din redistribuirea injustă a averilor și a rezultatelor muncii este distrugătorul capitalismului și al umanismului liberal.
Așa cum spunea J. Stiglitz în 2011, pe vremea mișcării Ocupy Wall Street, inegalitatea economică are un preț. Clasa de mijloc dispare, locul său fiind luat treptat de establishment people (neo-feudalii, vătafii lor, iloții), insensibilă sau chiar disprețuitoare la adresa „inutililor" social, a „plevei societății”. Consumul stagnează sau involuează, democrația este pusă în dubiu, fantomele trecutului reînvie.
