Economiile populației sunt puse la mezat
partea I
Despre planul irațional și extrem de riscant al Uniunii Europene de a „mobiliza” economiile populației prin plasarea lor pe piața de capital ...
Ultimele două săptămâni au fost pline de anunțuri cruciale ratate și de promisiuni privind afaceri din start falimentare venite de la șefimea UE.
Programul de re-înarmare a Europei (anunțat deja în ciuda unei perioade de pace de aproape 80 de ani) și rezoluția Parlamentului European de susținere neabătută a Ucrainei până la victoria finală contra Rusiei (emisă în ciuda păcii negociate de Trump cu Putin) sunt doar două dintre ele.
Alte două sunt acum sub reflector: programul Uniunii Europene de mobilizare a economiilor populației, recent anunțat de Ursula von der Leyen, președinta încă în funcție a Comisiei Europene, și programul de emitere a unei monede digitale a Băncii Centrale Europene, de asemenea, recent anunțat de Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene.
Semnalez aici că cele două directive ale „rezoluției” afacerilor bancare sau de asigurări aflate în prag de faliment, care datează din 2013, au acum parte de o autoritate de rezoluție, adică, de noi birocrați plătiți în stil feudal. Rezoluția, o altă denumire pentru insolvență, poate însemna și salvarea băncii sau a companiei de asigurări cu banii deponenților sau ai asiguraților (procedura se numește bail in). E o măsură care poate fi luată de acești birocrați, iar nu de judecători.
Acum, cu acest program temerar al Ursulei, nu mai este doar despre confiscarea banilor din depozite pentru a ține în viață niște zombies financiari.
Acum e mult mai rău.
Uniunea Europeană a făcut descoperirea epocală că europenii de rând au în bănci economii de peste 10 mii de miliarde de euro și că acești bani cam dospesc în conturi din cauza dobânzilor mici. De vreme ce tot are nevoie de bani pentru înarmare, război și tranziția climatică (care este, de fapt, o tranziție economică spre faliment generalizat), Comisia Europeană a găsit de cuvință să mobilizeze aceste economii, să le pună la treabă pe piața de capital, adică, să le transforme în investiții în acțiuni, obligațiuni și titluri de stat. Garanția și securitatea conferite deponenților de sistemul bancar (cu toate defectele sale) vor fi înlocuite cu riscul pieței de capital. Instrumentele financiare, adică marfa care se comercializează pe piața de capital, sunt riscante. În grade diferite, pot fi active financiare bune, care aduc profit și spor de valoare în timp, dar pot fi și simple bilete de loterie și poker financiar. O companie listată poate da faliment, și atunci acțiunile valorează zero, iar un stat hiper-îndatorat poate intra în faliment suveran, și atunci titlurile de stat valorează zero.
Nu am să intru acum în explicații despre instrumentele financiare derivate, că e prea tehnic domeniul, dar reamintesc tuturor că falimentul Lehman Brothers din 2008 de la aceste chestiuțe ni s-a tras: creditele sub-prime de pe piața ipotecară americană, care erau împachetate ca schimburi de risc de faliment (credit default swap - CDS), cu ștampilă de la marile companii de consultanță și de la asigurători și vândute ca aur alchimic tuturor investitorilor non-sofisticați și fondurilor de pensii ori suverane.
Așadar, moșul și baba care și-au ținut bănuții timp de 40 de ani în bancă sunt invitați să și-i joace la bursă. Chestia cu “investiția” în venture capital, adică, un fel de poker financiar, este de o “frumusețe rară” ca politică publică.
Ase vedea și 👉(I) Două fațete ale suveranismului👈
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu