Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Situația irigațiilor la nivel național – grad de acoperire, strategii naționale comparative cu alte țări europene

Am trimis o interpelare oficială Ministrului Agriculturii privind situația sistemului de irigații din România.

Turbulențele atmosferice din ultimele decenii afectează grav agricultura românească, iar lipsa unei rețele moderne de irigații pune în pericol securitatea alimentară a țării.

L-am întrebat pe ministrul Florin-Ionuț Barbu care este stadiul real al infrastructurii de irigații, ce investiții s-au făcut în ultimii ani și cum se compară România cu țări precum Franța, Germania sau Spania.

România nu-și mai permite întârzieri și promisiuni goale. Fermierii au nevoie de soluții concrete și de sprijin real!

Voi urmări răspunsul cu maximă atenție. Este timpul ca agricultura românească să devină prioritate națională.

#Interpelare #Irigatii #Agricultură #AUR #SilviuGurlui

------

Întrebare

Către Domnul, Florin - Ionuț Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către: Domnul Silviu-Octavian GURLUI, deputat AUR în circumscripția electorală nr.24 Iași

Subiect: Situația irigațiilor la nivel național – grad de acoperire, strategii naționale comparative cu alte țări europene

Stimate Domnule Ministru,

Având în vedere impactul agravant al schimbărilor meteorologice mai severe asupra agriculturii românești și rolul esențial al sistemelor de irigații în menținerea productivității și securității alimentare, vă adresez această interpelare pentru a solicita o prezentare detaliată a stadiului actual al infrastructurii de irigații din România, precum și a direcțiilor strategice viitoare asumate de minister.

I. Situația sistemului de irigații în România

1. Care este suprafața agricolă totală irigabilă în România și ce procent din aceasta este în prezent funcțional?

2. Ce procent din capacitatea sistemului de irigații existent înainte de 1989 este operațional astăzi?

3. Care sunt regiunile geografice cele mai afectate de secetă și cât la sută din necesarul de apă pentru agricultură este acoperit în aceste zone?

4. Ce investiții s-au realizat în ultimii 10 ani pentru reabilitarea infrastructurii de irigații și cu ce surse de finanțare?

5. Ce obiective sunt prevăzute în Planul Național de Irigații și în Planul Național Strategic 2023–2027 cu privire la extinderea și modernizarea sistemului de irigații?

II. Resurse de apă și soluții pentru zonele deficitare

6. Care este necesarul anual estimat de apă pentru irigații în România, pe regiuni istorice (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania)?

7. Ce surse de apă sunt disponibile la nivel național pentru susținerea sistemelor de irigații?

8. Ce strategii sunt avute în vedere pentru zonele unde resursele de apă sunt insuficiente – reutilizarea apelor, desalinizare, acumulări artificiale etc.?

III. Exemplu de bune practici europene – Franța, Germania și Spania

Pentru a sublinia urgența reformei sistemului național de irigații, este relevantă comparația cu alte state europene care au făcut pași importanți în această direcție.

- În Franța, aproximativ 6% din suprafața agricolă este irigată, beneficiind de strategii clare privind eficientizarea consumului de apă și subvenții directe pentru fermieri. Franța a investit masiv în rețele moderne, în digitalizare și în parteneriate public-private.

- În Germania, irigațiile acoperă un procent mai redus (2%), însă statul sprijină extinderea rețelelor prin politici verzi și sprijin financiar adaptat zonelor sensibile.

- Spania, aflată în condiții climatice similare cu regiunile sudice ale României, a dezvoltat un sistem extins de irigații, acoperind peste 20% din terenul agricol. Sunt utilizate intens acumulările, desalinizarea și tehnologii moderne de picurare, cu susținere financiară consistentă din fonduri UE și buget național.

Aceste exemple arată că este posibil, cu o strategie clară și cu voință politică, să construim un sistem eficient, adaptat condițiilor meteo-atmosferice secolului XXI.

IV. Contrastul cu România – Analiză critică

9. Care sunt diferențele majore dintre România și aceste state în ceea ce privește:

- gradul de acoperire cu irigații,

- investițiile publice în infrastructura agricolă,

- politicile de sprijin pentru fermieri,

- utilizarea fondurilor europene?

10. Care sunt cauzele principale pentru care România nu a reușit, în ultimele trei decenii, să refacă și să extindă sistemul de irigații?

Vă solicit respectuos un răspuns complet, însoțit de date oficiale, hărți, statistici și documente de strategie, care să permită o analiză comparativă clară între situația actuală a României și modelele europene funcționale, cu scopul de a îmbunătăți politicile și investițiile în acest domeniu vital.

Vă mulțumesc,

Silviu-Octavian GURLUI, deputat AUR, în circumscripția electorală nr.24 Iași

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Global Gateway, Great Reset (II)

en.wikipedia.org

Global Gateway, Great Reset

(II)

Potrivit prezentării oficiale, Global Gateway tinde la mobilizarea sumei de minim 300 de miliarde de euro în investiții. În stilul de „echipa a Europei” (Team Europe approach), Global Gateway va aduce laolaltă UE, statele sale membre și instituțiile sale financiare și de dezvoltare pentru a mobiliza și sprijini sectorul privat în demersul de a efectua investiții cu impact de remodelare (transformational impact) a lumii a treia, adică, mai politically correct zis, a țărilor în curs de dezvoltare.

Iată cât se poate de clar obiectivul acestui program pe care îl vom finanța noi, cetățenii europeni, din taxele și impozitele noastre. Este nimic altceva decât acel „great reset” promovat cu atâta ardoare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, încă din timpul plandemiei ...

Tot conform prezentării oficiale, Global Gateway este „strategia europeană de dezvoltare accelerată a conexiunilor inteligente, curate și sigure în sectoarele digitale, energetice sau de transporturi, și pentru întărirea sistemelor de sănătate, educație și cercetare în întreaga lume. Tot din prezentarea oficială rezultă că, (desigur), Global Gateway este pe deplin aliniată cu agenda ONU 2030 și cu obiectivele dezvoltării sustenabile, precum și cu Acordul de la Paris (din care SUA, Argentina precum și alte state s-au retras recent, de unde concluzia că lumea este foarte atașată de utopia și de programele pseudo-științifice ale UE ...).

Aceste enunțuri ridică probleme.

Pentru africani, ideea de sustenabilitate nu poate avea sensul de obsesie a UE. În relațiile cu europenii, care le-au fost stăpâni coloniali timp de 300 de ani, sustenabilitate poate însemna reinstaurarea dependenței de fostele metropole, care acum aleargă disperate după resurse. Nu ar fi rău ca șefimea UE să analizeze mai profund ceea ce se întâmplă în statele din nordul și vestul Africii, care nu mai vor colonialismul de facto al Franței (ceea ce l-a făcut pe Macron, acum un an, să cheme la război alte state africane pentru a pedespsi „lovitura de stat” din Niger – din fericire, nimeni nu l-a luat în serios).

Pe de altă parte, sustenabilitatea nici nu ține de foame și de sete, nici nu furnizează sănătate publică și educație. Nu poți dezvolta statele Africii plantând panouri solare de fabricație chinezească sau eoliene de proveniență americană pe nesfârșitele suprafețe de nisip africani ori în savană. Iar a vorbi de digitalizare în Africa, unde uriașe porțiuni de populație suferă de subnutriție sau de malnutriție, neavând nici măcar electricitate, este ca și când le-ai spune acelor oameni că, dacă nu au nici pâine, nici mămăligă, n-au decât să mănânce cozonac ...

În altă ordine de idei, UE este azi la răscruce, este într-un punct în care orice decizie proastă poate afecta întreaga civilizație europeană. Riscurile cu care azi ne confruntăm sunt majore, unele cu totul neașteptate: agresiunea rusească, supra-producția și dumpingul Chinei, agresivitatea comercială a administrației Trump (care amenință alianța SUA – UE din cadrul NATO, veche de peste 70 de ani) și migrația ilegală, la care trebuie adăugat riscul suprem – posibilitatea ca Inteligența Artificială fie să pice sub controlul unor tirani sau teroriști, fie să scape de sub control uman și să treacă la subjugarea și înlocuirea oamenilor, ca specie dominantă pe Pământ.

Dar (mai) suntem noi, europenii, un model civilizațional?

Ce poate aduce UE bun, ca avantaj competitiv, în războaiele comerciale cu SUA, China, Rusia, India, Brazilia, Arabia Saudită, Iran? Ce poate aduce UE bun popoarelor „lumii a treia”?

Ce are acum UE nu ne face o reclamă bună: planificare de tip sovietic, modelare a economiei după ideologii, inegalitate economică acută, sărăcie în continuă expansiune, capitalism de supraveghere securistic – monopolist, scut “democratic” european (asta în condițiile în care siguranța și ordinea publică sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 80 de ani), supra-reglementare, cea mai grea povară birocratică din lume și din istorie, nebunia războiului și a înarmării, focus pe chestiuni marginale și obsesii pentru pseudo-știința medicală și climatică. Cu așa ceva, nu ai cum să fii model pentru țări în curs de dezvoltare, nu poți convinge să fii ales în afaceri în dauna SUA, China, Rusia. Sunt unele slăbiciuni care au fost chiar recunoscute de șefimea europeană: Green Deal (apud Donald Tusk), slaba dezvoltare a tehnologiei (apud Mario Draghi), hiper-reglementarea și povara birocratică (apud von der Leyen).

Dar există și o parte plină a paharului. Europa este generatorul și depozitarul unor valori fundamentale ale lumii și ale vieții în civilizație. De asemenea, Europa obișnuia să fie spațiul drepturilor fundamentale ale omului și al libertăților cetățenești.

Ceea ce Europa avea în 1989, când era cel mai mai mare actor comercial al lumii (23% din PIB - ul global atunci) și campionul bunăstării populare și ceea ce UE a abadonat treptat începând cu anul 2001 este exact ceea ce lumea are acum nevoie. Adică: economia de piață, responsabilitatea pentru eșec, democrația consumului și distribuția echitabilă a bogăției, libertatea opiniei și a expresiei, schimbarea democratică, educația, inovația, valorile, drepturile, cultura, credința, pacea. Exact asta este și soluția – întoarcerea la ceea ce a făcut Europa să fie măreață, la acel vis pe care românii l-au avut și la Revoluția din 1989, dar și la momentul aderării la UE, în 2007.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Despre boicotarea super – market – urilor

 

Despre boicotarea super – market – urilor

Boicotul super-market – urilor este un fenomen social în Europa. În perioada imediat următoare închiderii plandemiei, în Franța și Marea Britanie au fost proteste majore contra marilor comercianți, care practicau așa-numita shrinkflation, adică reducerea cantității de produs, care era apoi vândut la prețul aplicat cantității inițiale, pentru a da impresia de stabilitate a prețurilor, într-o perioadă de scădere abruptă a puterii de cumpărare a banilor. Categoric, este o practică incorectă a comercianților, sancționată ca atare de lege și de autorități.

La zi, boicotul se derulează în țări ale Europei centrale și de sud – est, având succes în Croația, de exemplu. Motivația, de data asta, este dublul standard al produselor și prețurile neconforme cu realitatea economică și cu veniturile consumatorilor.

Cu ocazia unui boicot românesc, similar celui din Croația, publicul larg poate afla, în sfârșit, ce este în neregulă cu acest gen de comerț.

Prima mare problemă este concentrarea progresivă a comerțului în volume mari și foarte mari, ceea ce duce inevitabil la oligopol cartelar.

Este un tip special de abuz de poziție dominantă pe piață care îi face pe producători, precum și IMM – urile care realizează legătura cu sistemele de vânzare și cu consumatorii, dependenți de marii comercianți cartelari, de vreme ce sunt obligați să le accepte condițiile de preț, cantitate, transport, distribuție și chiar marketing.

În lanțul de super-marketuri nu există acces decât pe bază de taxe de intrare, de raft, de promovare, de deschidere a unor noi unități și de șpăgi. Mita în acest sistem „privat” este mult mai acută și mai răspândită decât în sistemul public. Prețurile de achiziție nu sunt negociate, ci impuse, prin contracte de adeziune. Aceste „condiții generale de afaceri” sunt aliniate cartelar în toate cele 7 mari lanțuri de magazine, deci sunt inevitabile. Sub impactul acestor condiții, pentru a evita falimentul, comercianții români renunță treptat la afacerile cu super-marketurile. În aval, către consumatori, prețurile de vânzare sunt influențate doar de propriile politici de marketing și manipulare practicate de super-market. De aici consecința balanței comerciale deficitare – 80% din produse sunt importate. Produse importate de super-market – uri nu sunt ieftine și bune, sunt doar ieftine. Adăugând comoditatea și încrederea nemeritată de care beneficiază super-market – ul din partea publicului, rezultă succesul nejustificat și nociv al acestui tip de comerț. Cetățeanul încă este convins că ceea ce cumpără din comerțul „modern” este curat, sănătos, fără covid, fără plastic, fără pesticide, fără E – uri, fără materii prime provenite din organisme modificate genetic. Nu este deloc așa, dovadă că în Parlamentul European discutăm din ce în ce mai des despre dublul standard de calitate și despre riscurile produselor alimentare „sănătoase” din super-market.

A doua mare problemă a acestui tip de comerț este efectul nociv pe care îl poate avea asupra consumatorilor.

În primul rând, lipsesc diversitatea și calitatea minimală a produselor – consumăm chinezării, plastic, pesticide în exces, alimente din porumb sau soia modificată genetic, doar pentru că sunt ieftine și pentru că sunt afișate în super-market.

În al doilea rând, reamintesc că în plandemie, întrucât lanțul lung de aprovizionare s-a rupt și nu a fost reparat multă vreme, s-a creat artificial penurie de produse de bază – făină, ulei, drojdie, hârtie igienică. Oamenii au cumpărat în mod irațional din super-market, fie de frica apocalipsei covidiene, fie de frica penuriei, iar prețurile, pe acest fundal, au explodat – la produsele de bază, în fiecare an de atunci încoace, am avut creșteri de preț de minim 20%.

În al treilea rând, după decenii de integrare europeană, economia locală sau cea de subzistență au fost distruse în mod deliberat, pe motiv că nu erau „sigure” din perspectiva tuturor epizootiilor inventate și, mai ales, cea a infectării cu virusul inventat în China, pe bani americani și europeni, denumit SarsCov. Cu greu mai vezi târguri de alimente unde vând direct producătorii și agricultorii. Alimentarele de cartier sau sătești au cam dispărut (culmea, chiar și aici super-market – urile au făcut treabă bună, prin așa – numitele alimentare de „la doi pași”). O reală opțiune de cumpărare din altă parte nu prea mai există, iar asta înseamnă feudalismul pe care îl detesta Goethe și pe care a părut că îl desființează Napoleon. România, care a supraviețuit celor mai grele perioade istorice, inclusiv comunismului, asta pentru că mare parte din populație (își) producea singură o mare parte din alimentele necesare, aproape că a pierdut chiar și acest minimal avantaj de reziliență, în favoarea marilor comercianți feudali și monopoliști.

Să mai adăugăm că super-market – urile sunt și focare de optimizare și de evaziune fiscală (nu poți avea cifre de afaceri de 10 miliarde și profit zero), precum și adevărați exploatatori ai muncii ieftine și voit slab calificate.

Salariile din sistem sunt cu puțin mai mari decât cel minime pe economie, munca suplimentară nu este plătită și, colac peste pupăză, de cca 3 ani încoace super-market – urile se tot chinuie să înlocuiască omul cu mașina, prin așa-numita digitalizare a plăților făcute chiar de cumpărător. Bine că măcar sistemul de self cash nu este popular: se pare că românii l-au boicotat. Dacă ar fi mers, zecile de mii de persoane care lucrează în super-market, la casierie, ar fi rămas șomeri. Imaginați-vă o femeie de 50 de ani lăsată pe drumuri pentru că activitatea sa la casierie nu mai e necesară – cine o va mai angaja?

In final, să reținem că super-market – ul nu este un rău în sine. Este rău doar când devine monopol, căci atunci ne va impune și ce să producem, și ce să mâncăm. De asemenea, fiind prea mari pentru a putea fi deranjate cu regulile fiscale comune, statul le va tolera și evaziunea fiscală mascată drept optimizare fiscală și faptele anticoncurențiale și contrare intereselor economice ale consumatorilor. Super – market – ul este rău când devine pre-industrial, feudal chiar, și plin de dez-informare și de produse cu defecte.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Avocat Elena Radu - Cei care incasati venituri de la bugetul de stat (salarii, pensii, ajutoare etc)

Cei care incasati venituri de la bugetul de stat (salarii, pensii, ajutoare etc):

Stiti ca de anul trecut va spun ca s-a ridicat mita electorala la rang de lege si ca numai cine nu a cerut nu a primit majorari de venituri?

Eh, mita aia electorala legiferata a fost numai praf in ochi pentru prostime ca sa votati ”binefăcătorii”.

Vedeți știrile cu deciziile ”coaliției pro-putiniste”: din 2025 vă dau de vă îndoaie.

Ca vă mituiască pe voi au crescut deficitul bugetar lunar și au generat datorie publică lunară la cote alarmante, ca acum să ne spună că e nevoie de austeritate.

Ăilalți, cei fără venituri de la bugetul de stat, să nu credeți că scăpăm: ne vor supraimpozita (și pe noi și pe ”bugetari”) de ne vor ieșii ochii și ne vor băga din burtă niște datorii pe care să le execute imediat de nu vom mai ști cum să l atacăm.

Doar nu credeți voi că toate e-urile alea introduse au fost pentru combaterea evaziunii fiscale ai cărei beneficiari sunt taman ăia de la butoane.

Ați pus botul la vrăjeală și o să vedeți cum se va întoarce împotriva voastră.

V-am zis demult că scopul real era obținerea de „Venituri suplimentare încasate din digitalizare“, ca scria in OUG 116/2023.

V-am zis si de declaratia unica precompletata (adica e-declaratia unica) obligatorie pentru toata lumea. V-a durut la basca. Nu e bai, o gasiti in OUG nr. 128/2024 la art III.

Avocat Elena Radu

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Nu prea există piață unică europeană, dar există cu asupra de măsură digitalizare ...

Nu prea există piață unică europeană, dar există cu asupra de măsură digitalizare ... 

Astăzi am fost în Comisia de Piață Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) a Parlamentului European. Deși așa era programat, nu a fost prezent Thierry Breton, comisarul european pentru piață internă, încă în funcție. Voi avea, totuși, șansa unor întrebări la audierile care se vor organiza în octombrie, în vederea investiturii noii Comisii Europene. 

Au fost prezenți, însă, câțiva funcționari ai Comisiei Europene, care au prezentat niște rapoarte privitoare la piața internă, la serviciile digitale și la cooperarea autorităților naționale de protecție a consumatorilor. 

Mi-au atras atenția, în special, trei subiecte – dublul standard al produselor de larg consum, în special, al alimentelor și al bauturilor, așa numitul geo-blocaj digital și monopolul din ce în ce mai accentuat al platformelor digitale (inclusiv cele de streaming) asupra informației, asupra difuzării culturii și a sportului și asupra plăților și încasărilor. 

Mi-e clar acum că nu prea există piață unică în UE, așa cum teoretic ar trebui să fie, și nici libera circulație a bunurilor și serviciilor. 

Precum s-a putut vedea în mas media din România din ultimii ani, băuturile și alimentele au o calitate în vestul Europei și o cu totul altă calitate, mai joasă, în România (ca, de altfel, și în restul statelor membre ale UE care au făcut parte, înainte de 1898, din „blocul sovietic”). Există abundente și hiper-complexe reglementări UE care stabilesc, printre altele, întărirea legislației europene în domeniul protecției consumatorilor (că și când legislația naterioară era, de fapt, cam molatică ...) și cooperarea între autoritățile naționale din domeniu. Există chiar un regulament care stailește o rețea a acestor autorități naționale și niște proceduri ultra-birocratice de lucru, cu ședințe peste ședințe în mai toate capitalele UE, ca să se mai cheltuie inutil niște bani. O astfel de întrunire a fost chiar la București, în aprilie 2023. Acolo ar fi trebuit să se rezolve măcar în parte problema dublului standard al produselor alimentare, dar doar atât s-a putut: s-a amânat pentru o ședință următoare. Între timp, Fanta de România are doar 3% conținut organic, cea de Italia, 14%. Ca să nu mai vorbim de legumele și fructele pline de pesticide. Mă rog, nu zic că mă las, zic că voi urmări cu atenție și îngrijorare subiectul și vă voi ține la curent cu acțiunile concrete întreprinse. 

Dacă ești cetățean român care se află acasă, dar faci o comandă on line pentru un produs, sistemul digital pe care trebuie să îl accesezi îți identifică IP – ul, află că ești din România, chiar dacă vrei să achiziționezi produse de pe un site localizat în Belgia și îți aplică prețuri adaptate, diferențele fiind și de zeci sau chiar de sute de dolari pe produs. Chiar și când plătești cu cardul se vede asta - ești identificat, aparatul îți afișează mesajul în limba română, dar ai și “mark - up” la schimbarea din lei în euro cu 2-3 puncte procentuale mai mari. 

Iată încă un motiv în plus pentru care digitalizarea totală este „bună” și „eficientă” pentru noi toți: ca să putem fi mai bine „sertarizați” și tratați diferit, în ciuda calității unice de cetățean cu drepturi șanse egale al UE. Nu era suficient că orice comerciant ne recoltează datele cu caracter personal pentru a ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, oferindu-ne exact ce ne dorește suflețelul, exact când avem dorințe și răsfățuri, aratându-ne cum să gândim și pe cine să urâm. Iată că se poate să fim și discriminați. Frumos, elegant, cât de cât ...       

În altă ordine de idei, Directiva serviciilor digitale a făcut posibil ca platformele digitale să ne taxeze pe toți pentru orice acces la conținutul lor. Asta în condițiile în care platformele și rețelele de socializare nu plătesc drepturile de autor sau îl plătesc de-a dreptul jenant – de exemplu, spotify plătește 0,00001 cent pe fiecare melodie pe care o accesăm, cu abonament de 10 euro/lună, platit doar spotify, desigur... 

Pe vremuri, muzica o puteai asculta la radio, o puteai vedea la tv sau o puteai trăi pe casete/ipod. Pe vremuri puteai vedea un meci de fotbal sau o olimipiadă la tv, având nevoie doar de o antenă. 

Nu e tot. 

Google nu îți dă rezultate by default decât în limba statului în care ești și numai ceea ce algoritmul consideră că este de interes pentru tine. 

💥👉Dacă ești în Belgia sau în Franța, nu poți accesa deloc Netflux. Ori ți se permite să accesezi doar cu taxe suplimentare doar ceea ce vrea Netflix să îți dea, de vreme ce ești în Belgia sau în Franța… Până și aplicația cromcast este aproape imposibil de utilizat. Eu am încercat. Te iau nervii după 30 de minute de așteptare ... Unde mai pui că drepturile de difuzare a meciurilor, competițiilor, spectacolelor, evenimentelor etc. pe platforme este nu doar cu abonament sau cu pay per view, ci și cu cedarea implicită a datelor cu caracter personal.👈💥

De aici consecința sărăcirii. Dar acesta este alt subiect. Revin mâine.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Stați, că nu e tot.(II)

Stați, că nu e tot.

 (II)

Având în vedere această minune de eficiență a luptelor duse de această magnifică birocrație de la UE, propunerile de buget pentru 2025 și, pe mai departe, până în 2035, sunt de majorare a procentelor de prelevare la bugetul UE a unor taxe și impozite. Mai mult decât atât, UE își (ne) propune crearea unor taxe și impozite noi, în siajul mărețelor realizări și proiecte propuse a fi îndeplinite până în 2050, când Green Deal va fi atât de bine realizat încât nu va mai rămîne piatră pe piatră din UE.

În legătură cu modul de cheltuire a acestor resurse financiare stoarse de la statele membre și de la cetățeni, să reamintim doar că există programul de luptă contra consecințelor economice și sociale grave ale „luptei” contra pandemiei, luptă comisă tot de birocrația UE. Este ceea ce, în România, este cunoscut sub numele de PNRR. Este un program de 750 de miliarde de euro, care a fost majorat cu 50 de miliarde de euro, pentru a se extinde ca program de dotare a UE cu energie „vrede”, ca să fie mai eficientă lupta contra schimbărilor climatice (RePower EU). De asemenea, acest buget inițial va fi majorat cu sumele necesare continuării războiului din Ucraina (minim 95 de miliarde de euro). Evident, acești bani sunt bani împrumutați de UE. Nu există, cel puțin aparent, o sursă de rambursare a acestor sute de miliarde. Așadar, e nevoie mare de alți bani, de alte taxe și impozite. Culmea este că a venit Mario Draghi în Parlamentul UE, a vorbit oarecum pereților și a spus că UE este în mare belea economică și socială și are nevoie de investiții de minim 800 de miliarde de euro...

Cel ce are urechi de auzit, să audă: vorbim de aproape 1700 de mii de miliarde de euro, care trebuie scoși cumva, de undeva.

Din ce? Din majorarea taxelor și impozitelor existente și din inventarea unora noi.

Între aceste noi taxe și impozite, la loc de „cinste” stau taxele pe tranzacții cu certificate de emisii (Emissions Trading System - ETS), operaționale deja de 10 ani, sau taxele pe importurile de produse non-UE, fabricate cu tehnologii neamicale cu mediul (Carbon Border Adjustment Mechanism CBAM), aplicabile din 2026. Statele membre vor colecta aceste taxe și le vor vira integral la UE.

Se mai propun:

-taxe pe tranzacțiile în spațiul digital; de aici obsesia pentru digitalizare, plăți și încasări digitale și moneda digital a băncilor centrale (CBDC);

-taxe pe tranzacțiile de pe piața de capital; sunt curios cum va mai putea fi competitivă această piață în UE, în raport de bursa din Londra, New York, Tokio, Shanghai sau Hong Kong;

-taxe pe (ne)colectarea deșeurilor și penalități pentru risipa de mâncare.

De departe cea mai cool și mai nouă „resursă financiară proprie” a UE va fi penalitatea aplicată statelor membre UE care nu respectă echilibrul de gen și care plătesc salarii, bonusuri și beneficii mai mari pentru bărbați și mai mici pentru femei și ... pentru alte persoane...

Dacă UE va fi independentă fiscal nu va mai „atârna” în trena statelor membre UE, în special a celor cu economii mari – Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda. Va putea deveni, așa cum vor indivizi ca Timmermans sau ca Verhovstad, un supra-stat, o uniune sovietică având reguli și scopuri proprii. Va putea să își deruleze nestingherit politicile de inginerie socială și de demolare a omului natural, pentru a-l reconstrui „mai bine”, adică, sub forma unei păpuși emoționale sau a unei figurini de plastilină.

Precizez că România este membră a multor organizații internaționale – NATO, FMI, BM, ONU, OMS etc., dar numai Uniunea Europeană, care este o construcție juridică, iar nu un supra-stat, are ambiția de a ne impozita direct și pe față și de a transforma statele membre în ... filiale sau puncte de lucru ale administrației financiare din cadrul Comisiei Europene.

În orice organizație internațională se plătește un fel de taxă de participare la club, dar asta este tot ceea ce se cere, iar nu o taxă sau impozit aplicabile direct cetățenilor, companiilor și instituțiilor.

La fel ar trebui să fie și UE. Nu a acceptat nimeni ca acest atribut al suveranității să fie abandonat în favoarea vreunui soviet suprem al UE. Cel puțin, nu la cunoștința mea.

Noi ne vom opune, aici, în Parlamentul UE, acestui curent periculos și contrar Tratatelor UE. Ne vom opune atât politic, cât și juridic. Vom încerca să barăm acest plan sau, măcar parțial, să îl neutralizăm.

Dar e bine ca lumea să priceapă ce se întâmplă aici, chiar dacă pare plictisitor. De fapt, pe asta se și mizează aici – să nu știți, să nu vreți să știți pentru că e complicat, să nu puteți să știți pentru că atenția vă este deviată către crize, supraviețuire, șantaj emoțional sau non-subiecte.

Notă: În legătură cu unele taxe, UE chiar nu are comptența de a le majora sau schimba destinația. De exemplu, impozitul pe venit sau pe profit sunt de strictă competență a statelor membre. Este unul dintre motive pentru care birocrația UE și liderii partidelor parlamentare mari de aici se străduiesc să desființeze regula unanimității în luarea deciziilor de modificare a Tratelor UE.  

Notă înspăimântătoare: fiind vorba de „resurse financiare proprii” ale UE, înseamnă că de încasarea și cheltuirea lor se va ocupa EPPO, parchetul inventat de UE pentru a fi bățul pe spinarea recalcitranților, băț mânuit azi de Codruța Kovesi.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - 2. Tranziția climatică echitabilă și dreptul la muncă

 2. Tranziția climatică echitabilă și dreptul la muncă

Politicile în domeniul energiei verzi, care tind la atingerea neutralității climatice (din punctul de vedere al emisiilor de CO2) până în 2050 sunt greșit fundamentate și orientate. În plus, ele pot conduce, direct sau indirect, la sărăcirea salariaților, fie prin reducerea veniturilor, fie prin concedierile cauzate de costurile mari ale „agendei climatice”. De aceea, Acordul Verde trebuie serios amendat și chiar – in extremis – abandonat.

Pe de altă parte, modul în care este reglementată această „tranziție climatică” este de natură a neutraliza principiul fundamental al protecției mediului, după care poluatorul plătește.

În afară de faptul că excesiva concentrare pe emisiile de carbon, cu ignorarea celorlalte surse industriale, comerciale sau turistice de poluare, este contra-intuitivă și ilogică, tranziția „verde” pune în seama salariaților și a consumatorilor costurile „luptei” cu emisiile de carbon. Regulamentele privind raportarea emisiilor de carbon și a eforturilor făcute de întreprinderi pentru a le neutraliza și, respectiv, actele normative privind colectarea și stocarea CO2, precum și celelalte regulamente sau proiecte menite a reduce amprenta de carbon, sunt concepute pentru a sancționa pecuniar și a impune modificări tehnologice scumpe, iar nu pentru a convinge și, repsectiv, pentru a duce la un mediu mai sănătos. Consecința va fi că aceste costuri se vor fi regăsit în prețul produselor de achitat de către consumatori. După caz, aceste costuri vor fi finanțate din sume tăiate din salariile angajaților.

Mai mult chiar, reglementările sunt redactate într-o asemenea manieră încât permite întreprinderilor cu bani (sau cu posibilitatea neîngrădită de a majora prețurile) să își cumpere 💥👉„dreptul” de polua💥👈. Este un fel de „tichet de ieșire din închisoare”, pe care îl va plăti cel mai puternic, cel mai favorizat, cel mai privilegiat, restul urmând a falimenta. Mai precis, restul actorilor economici mici și mijlocii.

De altfel, este greu de crezut că emisiile de CO2 se vor reduce doar pentru că oamenii simpli sau patronii marilor întreprinderi vor achita taxe de carbon. Dimpotrivă, va rezulta un recul permanent al consumului, al turismului și chiar al încrederii în viitor, de unde reducerea locurilor de muncă, reducerea tva – ului și a accizelor care se colectează la bugetul de stat și costurile mari, economice și sociale, cu șomajul. Și, evident, de aici vor decurge sărăcia, foametea și reculul democrației, ca într-un cerc vicios inevitabil.

Costurile acestei agende trebuie să fie suportate atât de poluatorii fizici, materiali, cât și de poluatorii ideologici, adică de acele întreprinderi și de patronii lor care au acceptat cu entuziasm să facă bani și resurse din această frică alimentată artificial și din această penurie de resurse, produse și locuri de muncă.

În altă ordine de idei, încă din pandemie, agenda climatică a fost legată de digitalizare, un proces care nu numai că privează oamenii de drepturi și libertăți, punându-i într-un adevărat panopticum de unde pot fi controlați și supravegheți continuu, dar determină și scăderea abruptă a locurilor de muncă, prin inutilizarea mâinii de lucru umane. Riscul major pentru societate și democrație este crearea unei pături masive de „inutili sociali” (termen care a pătruns deja în literatura economică și sociologică cinică, de extracție nazistă, din anii 2020-2024).

Pe de o parte, trebuie pusă o frână masivă digitalizării, până la rezolvarea enormei probleme a șomajului generat și a supraviețuirii celor care, cu tot cu familiile lor, nu își vor mai fi găsit de lucru. Pe de altă parte, digitalizarea poate și trebuie folosită pentru a finanța șomajul și supraviețuirea post-șomaj a celor care vor fi fost excluși social pe motiv de lipsă a locurilor de muncă. O metodă ar fi obligarea colectorilor de date cu caracter personal la plata unor sume minimale de bani, cu titlu de preț al acestor date, după sistemul utilizat în cazul colectării și gestiunii drepturilor de autor.

(va urma)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - The answer, my friends, is blowing in the wind ... (Deșertăciunea deșertăciunilor: vânare de vânt) (I)

 

The answer, my friends, is blowing in the wind ...

(Deșertăciunea deșertăciunilor: vânare de vânt)

(I)

Regulamentul (UE) 2023/956 privind instituirea unui mecanism de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) instituie o adevărată Taxă pe carbon care va acoperi, în primă fază, importurile bunurilor și precursorilor a căror producție necesită o mare cantitate de carbon (ciment, fier și oțel, aluminiu, îngrășăminte, electricitate și hidrogen), în faza ulterioară urmând a i se extinde domeniul de aplicare în așa fel încât să cuprindă mai mult de 50% din emisiile din sectoarele acoperite de Sistemul European de Tranzacționare a Emisiilor (ETS).

CBAM impune o altă obligația de raportare cu privire la consumul de energie, emisiile incorporate (emisiile directe, emisiile indirecte, emisii provenind din procese și activități ce țin de întregul lanț valoric), țara de origine a mărfurilor importate, identitatea și locația unităților în care au fost produse mărfurile și prețul carbonului care trebuie plătit în țara de origine pentru emisiile conținute de mărfurile importate.

După faza de tranziție, importatorii vor fi obligați să achiziționeze certificate CBAM.

[Se poate face o paralelă cu sistemul deja existent al pieței certificatelor de emisii de CO2, care se aplică producătorilor industriali interni – în afară de caracterul puternic speculativ pe care l-a căpătat, acest sistem de tranzacționare a emisiilor de carbon s-a dovedit deja nociv pentru economii slabe, conduse prin politici publice neîndemânatice, așa cum este România; de asemenea, s-a dovedit anti-concurențial, întrucât între întreprinderile normale și întreprinderile „prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze” s-a înfiripat un iritant dublu-standard, care face ca marile companii germane, franceze, olandeze, italiene sau spaniole să fie ignorate de la sancțiuni pentru poluare sau să fie „calificate” șă își deruleze propriile metode de calcul al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în timp ce întreprinderile normale, cum ar fi cele publice românești sunt intenționat falimentate chiar și pentru lipsa unei virgule; este clar, oricum, că noul sistem al certificatelor de CO2 pentru importuri este un nou glonț tras de UE în propriul picior, care îi va vătămă și mai abitir economia slăbită și îi va sărăci și mai mult populația]

Acest mecanism își dorește să stabilească un echilibru între importatorii de produse pentru a căror obținere este necesară emiterea unei cantități considerabile de CO2 și producătorii din cadrul UE, cărora li se aplică schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Evident că, în acest sens, obiectivul Regulamentului este unul întemeiat, echilibrând raporturile dintre comercianți. Totuși, pentru ca acest echilibru să existe, consumatorul „trebuie” să fie dezavantajat, căci în sarcina sa va ajunge suportarea efectivă a acestor taxe.

Nerespectarea cerințelor de raportare CBAM sau inexactități cuprinse în cadrul raportului pot conduce la penalități pe care le va stabili fiecare stat membru. Cuantumul penalității este cuprins între 10 EUR și 50 EUR pe tonă de emisii neraportate/raportate cu inexactități. Desigur că și aceste costuri vor fi incluse în prețul produselor și serviciilor, care va fi suportat de consumatorul final. Consecința va fi accentuarea sărăciei. Colateral, consecința va fi abținerea de la consum și austeritatea, adică, mai puțin bani colectați la bugetele publice, cu titlu de tva și accize, mai puțină producție și comerț, mai puține locuri de muncă, mai mult șomaj, mai prostești așteptările ca toată această nefericire în lanț să fie acoperită de digitalizare și de „inteligența” artificială.

*Regulamentul (UE) 2023/956 a intrat în vigoare, în faza sa de tranziție, de la 1 octombrie 2023, prima perioadă de raportare încheindu-se la 31 ianuarie 2024. Perioada 1 octombrie 2023 - 31 decembrie 2025 este definită ca perioadă de tranziție, în care importatorii vor avea obligații de raportare a emisiilor încorporate în produsele CBAM importate, fără obligația de plată a unei taxe.

NOTĂ importantă: acest text este o prelucrare minimală făacută de mine unui pasaj care face parte dintr-un studiu mai amplu, redactat de Arina Vasilescu, studentă în anul 3 la Facultatea de Drept a Universității din București și intern/voluntar la Piperea și asociații. Studiul de specialitate este redactat sub coordonarea mea și face proba dublă a faptului că dreptul este încă obiect de interes și pasiune pentru tinerii români care au decis să rămână în țară și, respectiv, că eu, personal, nu fac umbră Pământului degeaba la acea facultate, unde predau de 29 de ani drept comercial. Studiul, integral, va fi publicat curând în revistele de specialitate, pentru că merită. Aici, pe această pagină, voi mai publica spicuiri din el, în intenția de a arăta că temerile privind taxele pe aerul pe care îl expirăm nu sunt cauzate de fantasme, ci au baze cât se poate de reale și de palpabile. Iar realitatea acestor politici demențiale este echivalentă cu tigrul din odaie pe care refuzăm să îl vedem ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Conferința Dreptul Afacerilor pentru anul 2024 (II)

 Conferința Dreptul Afacerilor pentru anul 2024 (II)

În centrul dezbaterilor Conferinței Dreptul Afacerilor pentru 2024 din 16-17 mai 2024 de la Facultatea de Drept din București, Aula Magna, vor fi întreprinderea în dificultate și consumatorul supra-îndatorat, adică cei doi actori ai dramei traiului în modul supraviețuire. 

Temele secțiunilor și atelierelor practice se vor concentra pe 4 dintre domeniile cele mai vizate și afectate de acest trend, respectiv: insolvența, protecția consumatorilor, fiscalitatea și obligațiile generate de „viața” juridică online. 

1. Dificultățile întreprinderii, care pot degenera în insolvență sau chiar faliment, pot fi preîntâmpinate și combătute, atât prin mijloace judiciare, cât și prin mijloace extrajudiciare. 

Dezbaterile Conferinței se vor axa pe prevenția insolvenței. 

Instrumente legale sau contractuale teoretic utilizabile în acest scop (dar mai puțin aplicate în practică) sunt: 

(i) responsabilitatea managerilor, privită din perspectiva obligației de fidelitate, ca bonus pater familias (criteriu în funcție de care se aplică și mecanismul exonerării de răspundere prin business judgement rule), precum și separația de patrimonii, controlul și supravegherea prin administratori independenți non-executivi, răspunderea pentru pagube și pentru insolvență și asigurarea de răspundere;

(ii) mecanismele societare, bancare sau fiscale de prevenție a dificultăților întreprinderii, cum ar fi alerta prin cenzori sau auditori, avertizarea timpurie, expunerile bancare maximale pe un debitor sau grup de debitori și garanțiile. 

De asemenea, se vor analiza perspectivele de salvare a întreprinderii prin reversibilitatea falimentului sau prin ajutorul de stat. 

2. Protecția consumatorilor este, de asemenea, un mecanism de prevenție a dificultăților întreprinderii comerciantului care practică volume mari de vânzări prin contracte tipizate. 

Respectul regulilor edictate cu scopul protecției drepturilor și intereselor consumatorilor este un adevărat tratament preventiv, de imunizare, pentru comerciant, întrucât un consumator rezilient și informat este un debitor care își achită datoriile la timp. 

Obligația de informare și, mai ales, obligația de avertizare asupra riscurilor, este o măsură auto-protectivă pentru comerciant. 

Un debitor (dez)neinformat este un un risc de neplată care, multiplicat cu numărul consumatorilor de același tip, ar putea determina reacții în lanț care să ducă la pierderea lichidității comerciantului și, deci, la insolvență. 

În plus, consecințele încălcării acestei obligații pot duce la pierderea încrederii și, deci, la abandon, urmat de revoltă și chiar de luptă judiciară (exit, voice, loyalty). Odată intrat pe această pantă, comerciantul va fi supus unui tir de acuzații, revolte și dispute judiciare care îl vor afecta și sancționa moral (name, shame & blame). 

Există, totuși, o serie de instrumente legale și judiciare de asanare sau de corectare a acestor consecințe – cunoașterea acestora este crucială pentru comercianți și consultanții lor. 

Proiectul noii Directive a creditelor de consum (adoptată în primă lectură în toamna lui 2023, urmând a fi edictată în 2024) introduce în legislație avertismentul „banii costă bani”, dar și ideea fundamentală că dobânzile pot fi plafonate. Noua Directivă confirmă normativ că supra-îndatorarea consumatorilor este riscantă în primul rând pentru bănci, motiv pentru care creditarea iresponsabilă sau prădătoare trebuie combătută.    

Desigur, protecția consumatorilor este o bună modalitate de a preveni prejudicierea sau supra-îndatorarea consumatorilor, o modalitate de reducere sau ștergere a poverii datoriilor lor excesive sau reziduale, precum și o modalitate de asanare a bilanțurilor contabile ale creditorilor. 

3. Sub imperativul combaterii evaziunii fiscale și a spălării banilor (teme, de altfel, legitime și de interes public), legiuitorul și executivul fiscal au adoptat un stil foarte invaziv și ofensiv de fiscalitate. 

În acest nou stil de politică fiscală se înscriu digitalizarea sistemului de facturare și punerea acestuia la dispoziția și sub controlul și supravegherea permanentă și ubicuă a fiscului și a serviciilor secrete, limitarea sau, treptat, anihilarea plăților în numerar fizic, ridicarea la rang de suspect a oricărei persoane fizice care nu poate dovedi caracterul licit al dobândirii unor averi sau venituri și abandonarea în favoarea fiscului a principiului caracterului colectiv și concursual al procedurilor de insolvență, prin permisiunea acordată fiscului de a continua sau demara o executarea silită individuală contra unui debitor insolvent (în timp ce restul creditorilor sunt nevoiți să aștepte la masa credală, în speranț acoperirii creanțelor contra debitorului). 

Recent, Statul român a impus un nou sistem de facturare, digitalizat, intitulat e-factura, care redefinește termenul uzual de „factură” prin raportare la un sistem online impus de fisc și controlat de serviciile secrete. 

Evident, sunt în discuție compatibilitatea noului sistem de facturi digitalizate în favoarea fiscului cu Directiva TVA din 2006, dar și cu principiul constituțional al libertății comerțului, cu secretul comercial și cu libertatea circulației mărfurilor. Unele afaceri, precum operațiunile de factoring și de colectare a creanțelor comerciale, vor fi profund afectate și chiar supuse extincției. 

4. Ultima secțiune a Conferinței este centrată în jurul ideii că persoana care a primit acces la o platformă online sau rețea de socializare este „dotată” în mod automat cu o serie de obligații, inclusiv patrimoniale, pe care în mod natural și normal nu le-ar accepta, dar cu care trebuie să supraviețuiască. 

Utilizatorii sunt afectați în drepturile și libertățile lor, subordonate „valorilor și standardelor comunității” într-un mod care, într-o societate umană organizată ca un stat clasic, democratic, ar fi total inacceptabil. 

Mediul online crează automat raporturi juridice în baza unor instrumente a-juridice și care depășesc sfera contractualului sau chiar a delictualului, situându-se într-un teritoriu necunoscut și periculos, al ne-contractului. Proprietatea în online este „capătată” prin uzucapiune sau ocupațiune. Pur și simplu, „produsele predictive” sunt „asamblate” din fracțiuni ale personalității noastre, colectate de giganții internetului sub forma surplusului comportamental. Noi suntem „produsele predictive”, obiectul estimărilor comportamentului contractual, de achiziție. 

Programul complet al Conferinței și lectorii vor fi făcute cunoscute pe măsură ce se deinitivează. În primul comentariu este pus programul provizoriu.

Secțiuni:

1. Prevenția insolvenței și salvgardarea întreprinderii în dificultate

(i) Alerta și avertizarea timpurie

(ii) Responsabilitate managerială și participarea acționarilor la acoperirea pierderilor societății

(iii) Efectul de panopticum judiciar. Obligația de transparență și secretul comercial al debitorului

(iv) Protecția tribunalului și privilegiul fiscului în procedurile de insolvență

(v) Falimentul (i)reversibil și ajutorul de stat

2. Protecția consumatorilor ca instrument de imunizare a mediului de afaceri la șocuri și riscuri sistemice

(i) Rebuturile contractuale și consimțământul fabricat

(ii) Sancțiunile pentru încălcarea legislației protecției consumatorilor - efectul de disuasiune și de persuasiune

(iii) Acțiunile colective în despăgubire

(iv) Prezumțiile de răspundere și clauzele de nerăspundere pentru produsele cu defecte

(v) Noua directivă a creditelor de consum

3. Fiscalitatea ofensivă și digitalizarea ca panaceu

(i) Plăți obligatorii fără numerar fizic și digitalizare – impactul asupra proprietății și asupra libertății economice

(ii) Digitalizarea comerțului și a fiscalității

(iii) Monede digitale, monede locale

(iv) Fiscalitatea intruzivă, austeritatea fiscală și prezumția caracterului (i)licit al dobândirii averii

(v) Cum să (fii împiedicat să) execuți silit statul sau fiscul

4. Drepturi, libertăți și obligații online

(i) Proprietatea intelectuală asupra conținutului online și „produsele predictive”

(ii) Valorile și standardele comunității versus libertatea de conștiință și libertatea comerțului

(iii) Obligațiile implicite în mediul on line. Ne - contractele

(iv) Protecția datelor cu caracter personal și sistemul digital de plăți

Ateliere practice

1. Planuri de restructurare: creditorii „neafectați” de plan și restructurările impuse în contra votului negativ al creditorilor

2. Instrumente (extra)judiciare de prevenție a supra-îndatorării persoanelor fizice; creditarea iresponsabilă/prădătoare versus darea în plată cu efect de reducere sau de ștergere a poverii datoriilor

3. E – factură și e – transport

4. Contractele „inteligente” și contractele în format digital/pe suport informatic/cu semnătură electronică; chestiuni practice relative la executarea silită a contractelor de acest tip care au caracter executoriu în ele însele

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea