Am primit răspunsul de la Ministerul Mediului privind regimul deșeurilor din Jud Iași, masurile ce trebuiau luate, avertismentele Gărzii de Mediu din Iași, soluțiilor care vor sa le implementeze si la ce tinte de colectare și reciclare dorește sa ajungă Ministerul.
Între altele, am reținut ca Ministerul are in vedere atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciciare de minimum 55 % din masa totata a cantitaţilor de deșeuri, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile generate în special de populație și a reducerii cantităţii de deșeuri reziduale. Insa, din ce se cunoaste, la nivel național, in prezent stam la sub 15% colectare iar cea mai mare parte din deșeuri, peste 60% se duc la gropile de gunoi. Acest proces înseamnă o risipa imensa și pericol înzecit pentru gestionarea situațiilor de urgenta în gestionarea efectelor produse din incendiile care apar în aceste gropi de gunoi. Compusii chimici sunt cei mai nocivi, un cocktail chimic complet, o bomba de toxine purtate în aer și înghițite de populația din vecinătate. Sa ne reamintim atitea incidente din tara: Ploiești, Cluj, Bacău și Iași. Și nu numai. In plus, Gestionarea degradării deșeurilor, mirosul, infiltratiile din sol, poluarea aerului, infectarea sau pericolul de infectării prin purtarea agenților biologici, microorganisme, microbi, etc, de către păsări. A se vedea în special stolurile de pasari care tranzitează la ore aproape fixe traseul Tutora- Copou, seara și invers, la orele dimineții.
Ministerul arata ca in cadrul Programului ,Fabrici de Reciclare", vor fi sprijinite activităţi pentru construirea de instalaţii de reciclare a deșeurilor colectate separat, reducind impactului deșeurilor asupra mediului și a populaţiei, reducind consumului de resurse și au fost depuse solicitări pentru finanțare de 3 operatori economici din judeţul
Iasi cu proiecte din domeniul reciclării deșeurilor municipale, plastic, hârtie, carton, lemn. De asemenea, Ministerul Mediulu cauta sa implementeze o aplicaţie informatică sa monitorizeze trasabilitatea deșeurilor municipale
Întrebările mele le găsiți aici:
Răspunsul Ministrului îl găsiți aici și redat text, mai jos:
----
Stimate domnule deputat.
MINISTERUL MEDIULUI
APELOR $I PÀDURILOR
Parlamentu! României - Camera Deputaţilor
Domnului deputat Silviu-Octavian GURLUI
Adresa nr. 682/2025
Referitor la întrebarea dumneavoastră nr. 190A/2025, având ca obiect ,, Gestionarea deficitară a deșeurilor în județul lași și măsuri urgente pentru remediere ce se impun", vă comunicăm următoarele:
Responsabilitatea gestionării corespunzătoare a deșeurilor generat revine autorităților administrațiilor publice locale și/sau asociaților de dezvoltare intercomunitară ale acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o serie de obligaţii pentru autoritățile administrației publice locale în domeniul gestionării deșeurilor.
În continuare vă prezentăm principalele responsabilităţi:
Organizarea și gestionarea serviciului de salubrizare;
Implementarea colectării separate;
Aprobarea regulamentelor și caietelor de sarcini;
Delegarea gestiunii serviciului;
Stabilirea și ajustarea tarifelor;
Asigurarea transparenței și informării publice;
Monitorizarea și controlul activităţilor;
Implementarea măsurilor de protecţie a mediului,
Menționăm faptul că nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni pentru administrațile publice locale.
Gestionarea deșeurilor generate în judeţul lași se realizează în baza Planului Judetean de Gestionare a Deșeurilor, măsurile incluse în acest plan find monitorizate periodic atât de către reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a Servicilor de Salubritate, cât și de Agenţia pentru Protecţia Mediului lași.
Proiectul ,Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în judeţul laşi" a fost finalizat si este operaţional începând cu anul 2021, fiind puse în funcțiune toate instalațiile, capacitățile şi dotările aferente. Astfel, stația de transfer a deșeurilor Bălțaţi, stația de sortare și transfer Ruginoasa și toate instalațile și dotările Centrului de Management integrat al Deșeurilor'Tutora, sunt funcţionale și administrate de SC Edil Industry SRL lași,
Precizăm faptul că, în urma incendiului produs în cursul lunii octombrie 2024, care a avut ca rezultat deteriorarea instalaţiilor, utilajelor și clădirilor aferente stației de tratare mecano-biologică s-a ajuns la imposibilitatea tratării corespunzătoare a deşeurilor generate în judeţul lași.
Colectarea și transportul deșeurilor reziduate și a deșeurilor recictabile provenite de ta persoanete casnice și non casnice se realizează de către SC Girexim Universal SA și SC Salubris SA în baza contractelor de delegare, activităţile fiind reglementate din punct de vedere al protecţiei mediului.
Menționăm că sistemul de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile este implementat prin punerea la dispoziţie a recipientelor de colectare (puncte de colectare selectivă, amenajate la nivelul oraşelor și municipilor) și europubele distribuite la nivelut gospodărilor individuale (zona de case a
aglomerărilor suburbane și rurale). Totodată, la nivelul gospodărilor individuale, s-au distribuit anterior unităţi de compostare individuale (prin proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor)
Preluarea biodeșeurilor de pe condominii nu este asigurată din cauza faptului că, în contractul de delegare inţial nu s-a prevăzut obligaţia de preluare a fracţiei biodeșeuri în containere separate sau investiții în vederea achiziționării acestora.
În urma controalelor realizate în cursul anului 2024 la toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul lași, s-au constatat următoarele neconformități:
neatingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50 % din masa totală de deșeuri generată, cel puţin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, îin măsura îin care aceste fluxuri de deșeuri
sunt similare deșeurilor care provin din gospodării;
nerespectarea de către cetăţeni a modului de utilizare a recipientelor pentru colectarea selectivă
a deșeurilor generate;
neimplementarea corespunzătoare a principiului ,, plătește pentru cât arunci" și unele deficienţe privind colectarea, eliminarea sau vaiorificarea deșeurilor textile și a biodeşeurilor;
slaba implicare a autorităţilor publice locale în informarea cetățenilor asupra respectării modului de gestionare a deșeurilor generate;
nefinalizarea la termen a procedurilor juridice privind deschiderea subcompartimentului 3 al celulei 1 din cadrul depozitului de deșeuri Tutora, gradul de umplere al subcompartimentelor 1 şi 2 fiind de peste 90 %;
abandonarea/depozitarea de deșeuri în locuri nepermise și/sau incinerarea acestora;
gradul insuficient de informare/educare a cetăţenilor.
În urma controalelor efectuate de Garda Naţională de Mediu, ca urmare a neconformităților constatate în domeniul gestionării deșeurilor, în anul 2024, au fost aplicate un număr de 126 sanctiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 159.9500 lei. Pentru abandonarea/depozitarea de deșeuri în locuri nepermise și/sau incinerarea acestora, s-au formulat 25 de sesizări care au fost înaintate
organelor de cercetare penală.
În urma controalelor realizate, s-au dispus măsuri cu privire la implicarea proactivă a tuturor factorilor responsabili, realizarea unor programe de măsuri etapizate care să conducă la atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciciare de minimum 55 % din masa totata a cantitaţilor de
deșeuri, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere, dezvoltarea infrastructuri existente și intensificarea acțiunilor de informare a cetăţenilor în vederea creșterii gradului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile generate în special de populație și a reducerii cantităţii de deșeuri reziduale
În cadrul Programului ,Fabrici de Reciclare", prin care vor fi sprijinite activităţi specifice pentru construirea de instalaţii de reciclare a deșeurilor colectate separat, reducerea impactului deșeurilor asupra mediului și a populaţiei, reducerea consumului de resurse în vederea promovării, dezvoltării
economice durabile în toate regiunile și atingerea obiectivelor de reciclare din pachetul privind economia circulară și în conformitate cu Planul Naţional de Gestionare a Deșeurilor/planurile judeţene de gestionare a deșeurilor, au fost depuse solicitări pentru finanțare de 3 operatori economici din judeţul
lași.
Conform cererilor de finanțare depuse de către aceștia, investițiile vizează proiecte din domeniul reciclării deșeurilor municipale, plastic, hârtie, carton, lemn.
În prezent, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, are în curs de implementare o aplicaţie informatică ce va monitoriza trasabilitatea deșeurilor municipale în vederea verificării indeplinirii obiectivelor prevāzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, de către unitățile administrativ-teritoriale.
Precizăm faptul că județul lași implementează proiectul de sistem integrat de management al deșeurilor finanțat din fonduri europene. Pentru mai multe informații cu privire la gradul de utilizare a acestora, vă puteţi adresa Ministerului Investiților și Proiectelor Europene care coordonează, la nivel
naţional, politica în domeniul instrumentelor structurale 2007-2013, al fondurilor structurale şi de investiții 2014-2020 si al fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027
În speranța că informațile furnizate vă sunt utile, vă asigurăm, stimate domnule deputat, de sprijínul nostru și, totodată, vă stăm la dispoziție pentru eventuale informaţii suplimentare.
Cu stimă,
MINISTRUL MEDIULUI, APELOR SI PÄDURILOR
Mircea FECHET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu