Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În România, plățile în numerar între persoane juridice au fost interzise, practic, dintotdeauna. Plățile în numerar ale persoanelor fizice au fost mai mereu limitate. Mai precis, din 1996.

În România, plățile în numerar între persoane juridice au fost interzise, practic, dintotdeauna. Plățile în numerar ale persoanelor fizice au fost mai mereu limitate. Mai precis, din 1996.

În ciuda Constituției, desigur. Mai precis, în disprețul acesteia.

Reamintesc că în Constituție este garantat dreptul de proprietate, inclusiv asupra banilor, iar caracterul licit al dobândirii averii este prezumat: art. 45. De asemenea, este garantată libertatea economică (art. 45), precum este protejată economia de piață și concurența loială (art. 135), cu consecinta că monopolul economic și spionajul bancar, fiscal sau, mai nou, digital, sunt indirect interzise.

Procesul de torpilare a plăților în numerar și a proprietății asupra banilor personali a început cu OG 15/1996 privind întărirea disciplinei financiare a continuat cu Codul civil din 2011 și cu Legea nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare și modificarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea instrumentelor “moderne” de plată (sic!). Legea nr. 296/2023 este doar un episod al acestui proces totalitar.

Din 1996 încoace, plățile în numerar au fost mereu excepția, modificată regresiv de guvern, în repetate rânduri.

Garanția “rezilienței” acestui proces totalitar a fost mereu BNR, mereu condusă de același guvernator.

În condițiile art. 2191 Cciv, banii pe care îi depunem în bănci devin proprietatea băncii imediat, iar noi căpătăm riscanta calitate de creditori ai băncii, cu nimic asigurați în caz de faliment al băncii și de suspiciuni la adresa noastră (că, de exemplu, protestăm contra regimului sau că purtăm jachete galbene).

Cele două acte normative relative la “disciplina financiară”, care au interzis, cu puține excepții, plățile și încasările în numerar fizic, au avut ca scopuri teoretice (declarate, dar ipocrite și false) prevenția falimentelor sistemice și a evaziunii fiscale.

Sub OG 15/1996, au dat faliment efectiv 8 bănci, dintre care 4 sunt și acum pe rol.

Toți deponenții și, mai ales, acționarii nesemnificativi, și-au pierdut economiile și investițiile în acele bănci.

De asemenea, a dat faliment FNI, cea mai mare și mai toxică schemă Ponzi a României, din care statul și cetățenii plătesc și acum despăgubiri “investitorilor” în FNI. Cea mai mare bancă a statului, CEC, era să intre în faliment din cauza implicării, ca garant, în această schemă Ponzi.

Tot faliment a fost și în cazul Bancorex, doar că a fost camuflat sub achiziția respectivei bănci de către BCR. Pierderile de un miliard de dolari din 1998 (15 miliarde de euro în banii de azi) au fost preluate de AVAB, actualmente, AAAS. Plătim și acum acele pierderi. Plus o taxă de drum inventată de Băsescu, inclusă în prețul carburantului.

Evaziunea fiscală a fost mereu astronomică sub acea reglementare din 1996.

Sub Legea nr. 70/2015 au dat faliment efectiv, vizibil, 4 mari companii de asigurări (Astra, Carpatica, City Insurance, Euroins), cu pagube de 3 miliarde de euro, suportate la final de asigurători.

De asemenea, sub camuflajul unor preluări și fuziuni ordonate de BNR, au dat faliment alte 6 bănci: Bank of Cyprus, Volksbank, Bancpost, Pireaus, Banca Românească, Banca Carpatica.

În ciuda super-profiturilor din sistemul bancar, și acum sunt în faliment virtual câteva bănci.

Fondurile de pensii administrate privat au avut investiții ciudate, cum ar fi acțiuni la o bancă rusească sau la o societate acuzată de corupție chiar de către DNA - sute de milioane de euro riscate prin plăți bancare, iar nu prin numerar.

Peste toate cele de mai sus tronează două realități remarcate și făcute publice de premierul Ciolacu:

- evaziunea fiscală se situează azi la 10% din PIB, adică la cca 40 de mld euro anual;

- din împrumuturile contractate de guvern în plandemie, 100 de mld lei (20 mld euro) au rămas fără urmă: pur și simplu, nu se știe unde sunt și ce s-a făcut cu ei.

Așadar, obligativitatea plăților și încasărilor prin bănci, existentă de 27 de ani în România, nu a eliminat nici falimentele bancare, nici evaziunea fiscală. Nici măcar nu le-a redus sau prevenit. Dimpotrivă, au proliferat mereu.

Bonus: nimic nu ne asigură că plafoanele actuale (excepția de la REGULA plăților prin virament bancar/digital) nu vor fi și mai reduse și că, ulterior, la finalul experimentului cu broasca fiartă la foc mic, nu se va trece la eliminarea oricărei plăți cu numerar.

Ce mai rămâne, ca scop al acestor reglementări totalitare?

Doar controlul și spionajul permanent al cetățenilor și al afacerilor.

Doar monopolul bancar, în asigurări și în gestiunea unor fonduri publice, cum ar fi pensiile și banii de sănătate.

Doar tâlhăriile bancare, cele din asigurări și, mai nou, tâlhăriile digitale.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (I) Exercițiul proprietății exclusive și al dreptului de retragere

Așa cum am anunțat în postarea anterioară, vă supun atenției un set de instrumente juridice utilizabile în demersurile de recuperare a „activelor” acumulate în fondurile de pensii administrate privat sau de mutare a lor în alte fonduri de economisire sau de asigurare ori în fondurile publice, precum și un mecanism contractual și judiciar de recuperare a prejudiciilor cauzate de administratorii fondurilor de pensii. 

Întrucât materialul integral este lung, voi opera o fracționare a textului, pentru a fi mai ușor de citit. 

Exercițiul proprietății exclusive și al dreptului de retragere

(I)

Poți să îți recuperezi de la administratorii fondurilor de pensii ceea ce ai acumulat până acum, prin contribuții pe care nici măcar nu știi că le dai lor sau băncilor sau statului? Poți să te muți la fondul public sau să îți faci, cu acei bani, propriile asigurări și plasamente pentru perioada când nu vei mai putea munci?

La prima vedere, nu.

Potrivit art. 35 alin.1 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, după aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi NU se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată. De asemenea, potrivit art.31, nu poți fi participant la mai mult de un singur fond de pensii.

Așadar, superficial vorbind, nu poți utiliza cei 3,75% (4,75% din ianuarie 2024) care se defalcă din totalul de 25%, cât este acum CAS, în alt fel decât pentru alocarea la un astfel de fond de pensii.

Cu toate acestea, din art. 35 alin.2 rezultă indirect, dar indubitabil, că pe perioada cât nu există obligația de a contribui la fondurile publice de pensii, s-ar putea exercita, totuși, dreptul de retragere. Cel puțin asta reiese din sitagma „fac excepție de la prevederile alin.1”.

Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și care nu au obligația de plată a CAS (cum ar fi avocații, care plătesc contribuții la casele de pensii ale avocaților, sau freelancer-ii, care nu realizează venituri constante), precum și șomerii sau persoanele care se află în perioada de indemnizație de sarcină sau de îngrijire parentală, ar putea să se retragă din fond, primindu-și imediat banii acumulați sau mutându-i către alt instrument de economisire/asigurare. Trebuie doar probat că persoana respectivă nu este obligat să contribuie la fondul public de pensii.

Pe de altă parte, potrivit art. 12 lit.g), schema de pensii private conține, printre altele, în mod obligatoriu, „dreptul exclusiv de proprietate al participanţilor […] asupra sumei existente în conturile individuale”. În plus, potrivit art. 48 alin.1-2, participantul este proprietarul activului personal din contul său, iar acest activ nu poate face obiectul unei executări silite (notă – e foarte interesant de observat că, în raport de pensia publică, asupra căreia creditorul poate pune poprire pentru o treime din suma lunară, în cazul pensiei private lege interzice de plano executarea silită, inclusiv prin poprire).

În baza acestor texte legale, precum și în baza „schemei de pensii”, care face parte integrantă din contractul de administrare pe care (nu) l-ați perfectat cu administratorii privații ai fondului de pensii, puteți pretinde restituirea sumelor acumulate în cont sau mutarea lor la alte fonduri (inclusiv cel public), pentru că sunteți proprietari exclusive, cu condiția să vă aflați în situația de la art. 35 alin.2.

În ce îi privește pe cei aflați în perioada de plată a CAS, întrucât proprietatea înseamnă, printre altele, și dreptul de a dispune de bunul sau de suma asupra căreia poartă dreptul de proprietate, soluția ar trebuie să fie aceiași, numai că pașii sunt mai mulți și mai complicați.

Dacă fondul vă refuză cererea de retragere a banilor – ceea ce este mai mult ca sigur – atunci puteți declanșa un proces de restituire (sunteți scutiți de taxa de timbru), în care veți invoca aceste texte relative la dreptul vostru de proprietate exclusivă asupra pensiei private, precum și o excepție de neconstituționalitate a art. 35 alin.1 din Legea nr.411/2004.

Excepția se bazează pe realitatea că acest text este contrar art. 44 alin.1 din Constituție, conform căruia „dreptul de proprietate este garantat”, precum și libertății de asociere (art.40 alin.1) și libertății economice (art. 45).

În legătură cu aceste două aspecte din urmă, vom reține că:

-fondul de pensii administrat privat este o societate civilă, constituită în baza Codului civil și a dispozițiilor speciale din Legea fondurilor de pensii administrate privat (art.2 alin.1, pct. 18 din Legea nr.411/2004);

-acest fond este dat în administrarea unui „administrator privat”, în baza unui contract de administrare (pct. 14), de regulă, nesemnat de administrator cu fiecare participant în parte;

-participanții sunt obligații să adere la un fond de pensii administrat privat (art.30), deci sunt obligați să se asocieze; în lipsa opțiunii participantului pentru unul dintre cele 7 fonduri care există pe „piață”, persoana fizică activă este arondată aleatoriu la unul dintre fonduri, adică în gestiunea unuia dintre cei 7 administratori (art.33); de fapt, „alegerea”, chiar dacă există, este efectuată de patron pentru angajat, patronul putând avea propriile preferințe sau idiosincrazii față de unii administratori; așadar, peste 7,8 milioane de persoane fizice sunt participanți la forme de asociere la care nu au fost liberi să participe, ajungând să facă parte, fără să vrea, din 7 întreprinderi enorme (vorbim de 88 de miliarde de lei acumulate până anul acesta…) față de care nu au avut nicio libertate economică.

Acesta nu este capitalism, aceasta este lipsă totală de opțiune (there is no alternative - TINA), este feudalism al gulerelor albe.

(va urma)

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea