Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Praful din Sahara: un poluant complex.

 

Prin precipitare avem la sol depuneri de praf de culoare specifica, roșiatic. Acest praf poate fi mult mai nociv decât praful deja de pe străzi și mai nociv decât praful de origine, din Sahara. Pentru că particulele de nisip pot agata din aer, pe traiectoria miilor de km de deplasare prin atmosfera, alți poluanți sau aerosoli formați pot suferi alte transformări fizico-chimice.

Îndemn populația sa se protejeze sau să nu se expună direct prafului, pe cit posibil. Nu confundam praful din zona noastră cu acesta care călătorește pe așa distanta. Este mai nociv! În plus, acesta poate conține varietăți de resturi organice, prin descompunere/putrefacție, resturi de materiale rezultate în tot felul de teste făcute de oameni, particulele pot agata varietati de bacterii, etc, adaptate conditiilor specifice, extreme. Acest praf poate constitui de asemenea o sursa de hrana pentru culturile agricole sau pentru mediul acvatic.

Praful saharian poate contine bacterii și ciuperci potențial periculoase. Ele prind astfel "o călătorie gratuită" spre Europa sau America! Dincolo de concentrațiile mari de praf care se însumează cu ceilalți poluanți din aer, praful din deșert constituie un vehicul pentru transportul global al unor microorganisme, inclusiv al unor agenții patogeni.

■Diversitatea bacteriilor asociate cu evenimentele de praf poate juca un rol semnificativ în sănătatea oamenilor, plantelor și animalelor. Desi pare greu de crezut, solurile din deșert deși inospitaliere pentru a găzdui o comunitate microbiană diversă, microorganisme prezente pot rezista stresurilor fizice (UV, desicare, temperatură) ale transportului atmosferic. De asemenea microorganismele mobilizate în atmosferă împreună cu solurile deșertice sunt capabile să supraviețuiască transportului pe distanțe lungi la scară globală.

■Specii bacteriene cunoscute ca agenți patogeni umani includ Acinetobacter calcoaceticus (care produc infecții ale tractului respirator nosocomial), Corynebacterium aquaticum (care produc infecții ale tractului urinar), Gordonia terrae (care induc tulburari ale sistemului nervos, boli de piele), Acinetobacter calcoaceticusa (bacterie legată de boala vacii nebune), Staphylococcus xylosus, Brevundimonas (patogen oportunist global emergent în infecțiile nosocomiale), Brucella (asociată cu bruceloză) și Haemophilus (asociate cu gripa bacteriană)

Iar exemple sunt foarte multe:

1. OMS a raportat evenimente de furtună de praf în regiunea sub-sahariană ca fiind origini pentru aparițiile locale de meningită meningococică (Neisseria meningitidis), cauzând în jur de 50000 de decese în fiecare an; focarele apar frecvent în regiunea Sahel din Africa de Nord între (și în perioada) lunilor februarie și mai.

2. Insulele Virgine SUA: agentul patogen Pseudomonas aeruginosa, care poate provoca infecții fatale la pacienții cu arsuri, a fost izolat când a fost prezent praful din Africa.

3. California : o furtună severa de praf a cauzat o rată de incidență a coccidioidomicozei de 290 la 100.000. Coccidioidomicoza (plamini afectati si mai ales tractul respirator) se manifesta prin febra, transpiratii nocturne, tuse cu productie de sputa, inapetenta urmata de scadere ponderala. Ciuperca Coccidioides immitis este mai cunoscut agent patogen uman asociat cu furtunile de praf din deșert iar epidemiile pot apărea si in urma furtunilor de praf.

4. Insula Barbados : creștere de 17 ori a afectiunilor de astm (1973- 1996) corespunzătoare creșterii transportului de praf din Africa în regiune

5. Erdemli (Turcia): s-au identificate Kocuria rosea, Corynebacterium aquaticum (care producs infecții ale tractului urinar) și Massilia timonae au fost izolate tot în timpul evenimentelor de praf.

■Praful saharian-vector de împrăștiere a bacteriilor din Sahara! Praful saharian va fi in episoade mai intense in viitor. Eșantioanele de aer care conțin niveluri ridicate de microbi au fost mari in perioada când praful african pătrundea în acea regiune, indicând că microbii au fost transportați din Africa.

■Se cunoaste ca1 miliard de tone de praf din deșert se mișcă în atmosferă în fiecare an iar 80-120 de tone se deplasează spre Europa. Regiunile sursă primară, care includ regiunile Sahara și Sahel din Africa de Nord și regiunile Gobi și Takla Makan din Asia. Norii de praf din deșert pot servi nu numai ca sursă de nutriți pentru plantele terestre și producătorii primari din apele oceanice sărace în nutriți, dar pot servi și ca vehicul pentru transportul global al microorganismelor, inclusiv agenții patogeni.

■Unul dintre semnalele pe care eu le trag este o avertizare si o procedura sa cunoastem, sa informam populația din timp iar cercetătorii sa facă analize rapide, riguroase, cu fiecare val de praf, incit sa identificam repede potențialii agenți patogeni, sa luam masuri din timp pentru a proteja populația.

■Călătoria acestor nori de praf durează si câteva zile. Deci este timp de colectat fie din aer (folosind aeronave de cercetare/monitorizare, baloane ridicate de la sol cu instrumente de colectare/monitorizare praf, etc). Pentru ca respiram aerul cu tot ce e in el. Alergiile, infecțiile transmise nu pot fi neglijate, iar potențiale focare regionale pot apărea asociate cu aceste furtuni de praf, așa cum sunt descrise alăturat, in atâtea studii.

Surse bibliografice:

1. Impacts of Saharan Dust Intrusions on Bacterial Communities of the Low Troposphere
   
2. MICROBES AND THE DUST THEY RIDE ON POSE POTENTIAL HEALTH RISKS
   
3. Atmospheric Movement of Microorganisms in Clouds of Desert Dust and Implications for Human Health
   
4. Bioaerosols in the Earth system: Climate, health, and ecosystem interactions
   
5. Bacterial Composition and Survival on Sahara Dust Particles Transported to the European Alps
   
6. A 2000 Year Saharan Dust Event Proxy Record from an Ice Core in the European Alps
   

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Planul Național de Redresare și Reziliență este un plan de reorganizare și salvare de la faliment a fiecărui stat membru al UE în parte.

 

Planul Național de Redresare și Reziliență este un plan de reorganizare și salvare de la faliment a fiecărui stat membru al UE în parte.

Falimentul a fost cauzat de închiderea economiei și de arestarea la domiciliu a populației, care au determinat uriașe costuri bugetare, finanțate cu gigantice împrumuturi publice.

Politicile sanitare și economice din plandemie au fost impuse de birocrația UE, la presiunea OMS, la ordinele imperative ale celor care controlează OMS (China, Big Pharma, Big Tech) și în profitul bancherilor și al deținătorilor pieței de capital.

Nu uitați ce obișnuiește să spună Warren Buffet:

It is a war class and my class is winning.

(E un război de clasă, iar clasa mea câștigă).

Săracii Marx, Engels, Lenin și Stalin: ei se limitau la o “simplă” luptă de clasă, iar bietul Trotsky se mulțumea cu revoluția continuă. Spre deosebire, cei de azi au trecut la nivelul următor: ei sunt fani ai războiului sustenabil.

Nu m-aș mira ca, la anul, Ursula von der Leyen să primească premiul Nobel pentru pace.

Căci, se știe, războiul este pace.

Ce voiam să provoc?

O deducție logică…

Voila: @

Dacă niște instituții, cum ar fi Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, sau dacă niște entități quasi-non-guvernamentale, cum e OMS, și-au pervertit atribuțiile și au uzurpat puteri și competențe ale statelor naționale, cauzând falimentul ziselor state naționale, nu ar fi corect să deducem că aceste instituții și quasi-ONG-uri au ajuns în postura de ruine nocive care trebuie demolate pentru a pune altceva mai bun și mai onest în loc?

Adică, nu mai bine le-am aplica lor sloganul inventat la Davos, build back better?

În procedurile de faliment comercial, când cauza falimentului este culpa sau frauda managerului, toate consecințele patrimoniale și penale ale falimentului trec pe capul managerului. El urmează să plătească datoriile falitului, chiar cu riscul propriului faliment și al propriei dispariții. De asemenea, el poate merge la pușcărie pentru bancrută frauduloasă și, în plus, poate fi exclus 10 ani din mediul de afaceri.

De vreme ce Comisia Europeană, BCE și OMS au fost managerii care cauzat falimentul statelor membre UE, iar statele au fost transformate în comercianți, la presiunea lor, nu ar fi logic ca aceste instituții și liderii lor de neclintit să suporte consecințele?

Nu de alta, dar datoriile de stat sunt datoriile noastre, ale copiilor, nepoților și strănepoților noștri, în vecii vecilor.

Acest cerc vicios al hiper-îndatorării poate fi întrerupt doar prin demolarea și reconstrucția acestor instituții.

(Bine, personal cred că OMS și BCE sunt inutile, iar Comisia Europeană ar trebui să aibă atribuții de funcționar și atât)

Dacă tot e goană după resurse, atunci e clar că economia și politica pe credit nu mai pot exista.

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Pe Euronews România se face știre din potențiala candidatură a lui Mario Draghi la președinția Comisiei Europene.

 Pe Euronews România se face știre din potențiala candidatură a lui Mario Draghi la președinția Comisiei Europene.

Mario Draghi poate fi un concurent serios pentru Ursula von der Leyen.

Pentru noi, europenii de rând, această posibilitate ar fi de groază. Ar fi ca și când am cădea din lac în puț.

Mario Draghi este un bancher-politician-șef de multinațională care a forfecat funcția de director executiv al Băncii Mondiale, jobul de vice-președinte al Goldman Sachs, demnitatea de guvernator al Băncii Centrale a Italiei, funcția președinte al Băncii Centrale Europene și demnitatea de premier al Italiei în timpul plandemiei.

Precum vedeți, sar în ochi “profesia” de șef de bănci centrale și ștampila de executiv în banca globală de investiții Goldman Sachs (vinovată de falimentul Greciei din anii 2009 și 2011 și hiper-beneficiară a ajutoarelor de stat de după falimentul Lehman Brothers).

Poate ați uitat, dar Mario Draghi este cel care a aruncat bani din elicopter în perioada 2014-2019, când a practicat cu sârg “relaxarea cantitativă”, adică scăderea puterii de cumpărare a euro pentru a salva (din nou) băncile de la faliment.

Din cauza lui Draghi (și, ulterior, a lui Macron, campionul împrumuturilor publice din plandemie), euro are azi o putere de cumpărare cu 60% mai mică decât cea din 2014.

Tot Mario Draghi este cel care a forțat procedura de “rezoluție” bancară, care înseamnă salvarea de la faliment a băncilor cu banii din depozitele bancare ale oamenilor, ale fondurilor de pensii și ale întreprinderilor - se numește bail in, dacă ați uitat. A fost pusă în practică în cazul Bank of Cyprus și al Bankia. Sute de mii de pensionari au rămas fără economiile de-o viață. Miliarde de euro li s-au confiscat pentru a salva niște bănci - zombies.

Tot Mario Draghi, este autorul expresiei whatever it takes (preluată de Macron sub numele de quoi qu’il en coute).

Orice este necesar pentru a ne atinge scopurile ascunse, va fi făcut: iată deviza tehnopoliticianului de tipul lui Draghi și al lui Macron (care e și el bancher, apropos).

Cel mai grav dintre toate: Draghi este cel care a introdus cea mai severă serie de măsuri obligatorii în plandemie. În Italia, vakseenarea nu doar că a fost obligatorie. A fost de-a dreptul nazistă. A falimentat, a sărăcit, a băgat la psihiatrie. A împrumutat Italia - și, prin PNRR, UE, deci și România - cu sute de miliarde euro, pe termene care se întind până în 2080.

Ex-președintele Comisiei Europene, Manuel Barosso, a devenit președinte al boardului în Goldman Sachs imediat după expirarea mandatului. Culmea ridicolului este că acest tip a și luat … premiul Nobel pentru pace în 2012.

(chiar, cum ar fi ca, la anul, să ne trezim că Ursula von der Leyen devine CEO al Pfizer și ia premiul Nobel pentru … pace?)

Deși este avocat de profesie, actuala președintă a BCE, Christine Lagarde, este bancher de bănci centrale de o viață întreagă - și va mai fi încă 30-40 de ani de acum încolo. Bancherii centrali nu au obiceiul să moară repede, ei au viață lungă și mandate interminabile: Isărescu are 75 de ani și nu pleacă nicăieri de la BNR, iar Draghi are 77 de ani și, iată, se pregătește pentru un mandat de 5 ani ca președinte al CE. La finalul mandatului va fi avut 82 de ani și 3-4 organe vitale transplantate pentru a continua la Goldman Sachs în 20-30 de ani glorioșiz

Bancocrația de tip Draghi - Macron - Barosso - Lagarde - Isărescu este expresia cea mai evidentă a dictonului ex-premierului Marii Britaniei, Margaret Thatcher: there is no alternative.

TINA.

Nu se poate fără bancocrați și, mai ales, fără gerontocrați. Asta e deviza banco-gerontocrației.

Warren Buffet, un multimiliardar nonagenar, a spus că banii înseamnă un război de clasă, iar clasa din care face el parte câștigă războiul.

It is a class war, and my class is winning - Warren Buffet dixit.

Sper că sesizați linia roșie bancară, tehnocratic - stabilă, gerontocrată, care leagă stăpânii banilor de lorzii războiului. De unde și conceptele de război sustenabil și de ierarhie a sărăciei, menținută prin “ordinea mondială liberală bazată pe reguli”.

Războiul este pace, ignoranța e putere, libertatea e sclavie.

Dacă vă doriți o lume care să nu mai fie la cheremul acestor moși acriți, stricați-le planurile. Anul acesta este crucial pentru umanitate. Puteți să îi trimiteți la groapa de gunoi a istoriei prin votul vostru. Nu prin boicot, prin vot.

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Vânare de vânt- The answer, my friends, is blowing in the wind ... I - II - III

 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Vânare de vânt- The answer, my friends, is blowing in the wind ... I - II - III

1. Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Vânare de vânt- The answer, my friends, is blowing in the wind ... I - II - III
2. The answer, my friends, is blowing in the wind ... Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt (II)
3. The answer, my friends, is blowing in the wind ... Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt (III)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - 2. Tranziția climatică echitabilă și dreptul la muncă

 2. Tranziția climatică echitabilă și dreptul la muncă

Politicile în domeniul energiei verzi, care tind la atingerea neutralității climatice (din punctul de vedere al emisiilor de CO2) până în 2050 sunt greșit fundamentate și orientate. În plus, ele pot conduce, direct sau indirect, la sărăcirea salariaților, fie prin reducerea veniturilor, fie prin concedierile cauzate de costurile mari ale „agendei climatice”. De aceea, Acordul Verde trebuie serios amendat și chiar – in extremis – abandonat.

Pe de altă parte, modul în care este reglementată această „tranziție climatică” este de natură a neutraliza principiul fundamental al protecției mediului, după care poluatorul plătește.

În afară de faptul că excesiva concentrare pe emisiile de carbon, cu ignorarea celorlalte surse industriale, comerciale sau turistice de poluare, este contra-intuitivă și ilogică, tranziția „verde” pune în seama salariaților și a consumatorilor costurile „luptei” cu emisiile de carbon. Regulamentele privind raportarea emisiilor de carbon și a eforturilor făcute de întreprinderi pentru a le neutraliza și, respectiv, actele normative privind colectarea și stocarea CO2, precum și celelalte regulamente sau proiecte menite a reduce amprenta de carbon, sunt concepute pentru a sancționa pecuniar și a impune modificări tehnologice scumpe, iar nu pentru a convinge și, repsectiv, pentru a duce la un mediu mai sănătos. Consecința va fi că aceste costuri se vor fi regăsit în prețul produselor de achitat de către consumatori. După caz, aceste costuri vor fi finanțate din sume tăiate din salariile angajaților.

Mai mult chiar, reglementările sunt redactate într-o asemenea manieră încât permite întreprinderilor cu bani (sau cu posibilitatea neîngrădită de a majora prețurile) să își cumpere 💥👉„dreptul” de polua💥👈. Este un fel de „tichet de ieșire din închisoare”, pe care îl va plăti cel mai puternic, cel mai favorizat, cel mai privilegiat, restul urmând a falimenta. Mai precis, restul actorilor economici mici și mijlocii.

De altfel, este greu de crezut că emisiile de CO2 se vor reduce doar pentru că oamenii simpli sau patronii marilor întreprinderi vor achita taxe de carbon. Dimpotrivă, va rezulta un recul permanent al consumului, al turismului și chiar al încrederii în viitor, de unde reducerea locurilor de muncă, reducerea tva – ului și a accizelor care se colectează la bugetul de stat și costurile mari, economice și sociale, cu șomajul. Și, evident, de aici vor decurge sărăcia, foametea și reculul democrației, ca într-un cerc vicios inevitabil.

Costurile acestei agende trebuie să fie suportate atât de poluatorii fizici, materiali, cât și de poluatorii ideologici, adică de acele întreprinderi și de patronii lor care au acceptat cu entuziasm să facă bani și resurse din această frică alimentată artificial și din această penurie de resurse, produse și locuri de muncă.

În altă ordine de idei, încă din pandemie, agenda climatică a fost legată de digitalizare, un proces care nu numai că privează oamenii de drepturi și libertăți, punându-i într-un adevărat panopticum de unde pot fi controlați și supravegheți continuu, dar determină și scăderea abruptă a locurilor de muncă, prin inutilizarea mâinii de lucru umane. Riscul major pentru societate și democrație este crearea unei pături masive de „inutili sociali” (termen care a pătruns deja în literatura economică și sociologică cinică, de extracție nazistă, din anii 2020-2024).

Pe de o parte, trebuie pusă o frână masivă digitalizării, până la rezolvarea enormei probleme a șomajului generat și a supraviețuirii celor care, cu tot cu familiile lor, nu își vor mai fi găsit de lucru. Pe de altă parte, digitalizarea poate și trebuie folosită pentru a finanța șomajul și supraviețuirea post-șomaj a celor care vor fi fost excluși social pe motiv de lipsă a locurilor de muncă. O metodă ar fi obligarea colectorilor de date cu caracter personal la plata unor sume minimale de bani, cu titlu de preț al acestor date, după sistemul utilizat în cazul colectării și gestiunii drepturilor de autor.

(va urma)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - 3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială

 

3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială

De precizat, dintru început, că Eurostat a publicat un raport în 2020 din care rezulta că, la nivelul lui 2019, în UE existau 130 de milioane de persoane aflate la sau sub pragul sărăciei.

Pandemia și crizele care s-au sudat de atunci, precum și războiul, nu au determinat reducerea, ci creșterea acestui număr uluitor de săraci ai UE. În ciuda îndatorării masive și iresponsabile a statelor UE (după „principiul” quoi qu’il en coute/whatever it takes) pentru a se reduce riscul de sărăcie asociat pandemiei, 💥👉în ciuda PNRR💥👈, un plan în valoare de 750 de miliarde de euro de salvare de la faliment a statelor care s-au aruncat în acest tip de demers, sărăcia nu a fost combătută. Sărăcia a accelerat și a ajuns să determine foamete. Sărăcia este cel mai nemilos motiv de excluziune socială și de inegalitate de destin.

Important de reținut este că :

(i) actuala privare de resurse și de șanse este doar începutul a ceea ce va să vină după 2024 – falimente sistemice, supra-îndatorare și ruină și

(ii) a fost precedat de criza de supra-îndatorare bancară.

După o perioadă de relativă deschidere a instanțelor și a CJUE către drama consumatorilor (semi)faliți de creditele luate înainte de falimentul Lehman Brothers, începând cu 2015 practica judiciară și chiar reglementările UE au glisat din nou către susținerea intereselor financiare ale băncilor și ale celorlalți creditori financiari, împotriva intereselor consumatorilor. Or, băncile sunt printre principalii finanțatori ai loby-ului politic, în timp ce oamenii simpli și salariații sunt pe cont propriu ...

În condițiile în care România oferea un model de reglementare în privința tratamentului echitabil al supra-îndatorării, sub forma Legii dării în plată nr.77/2016 și a proiectelor de lege de plafonarea a dobânzilor bancare excesive (cămătărești), UE a emis un proiect de directivă, aflat încă la prima lectură, care încearcă unele soluții la aceste probleme majore care erodează averile, sănătatea fizică și mentală și încrederea în viitor a consumatorilor (inclusiv salariați) încă din 2015, când explozia cursului de schimb și a dobânzilor a distrus vieți și a determinat evacuări ale unor întregi familii din locuințele lor, efectuate de creditorii care au practicat în mod iresponsabil (și încă mai practică) împrumuturile prădătoare.

Modelul românesc de echilibrare a contractelor ipotecare și de ștergere a datoriilor reziduale ale debitorilor trebuie ridicat la rang de directivă.

Altfel, lucrătorii, persoanele care realizează venituri din activități independente, profesiile liberale, întreaga clasă de mijloc eurpeană riscă să intre în colaps și, odată cu ei, bugetele publice, inclusiv cele dedicate războiului, armatei, luptei cu schimbările climatice, pandemiilor și tuturor celorlalte politici publice europene.

În final, aș spune că trebuie să fim atenți ca, în intenția de a primeni apa din copaie, să nu aruncăm și copilul odată cu apa ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - The answer, my friends, is blowing in the wind ... Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt (III)

Vânare de vânt

(III)

1. Directiva UE 2022/2464 de raportare corporativă de sustenabilitate (CSRD)[1] extinde domeniul de aplicare și înlocuiește Directivei de raportare nefinanciară (NFRD).

Această directivă nu impune o taxă, ci obligația raportării măsurilor luate în vederea micșorării emisiilor de CO2.

Obligația raportării devine, însă, generalizată, urmând a fi impusă practic în sarcina oricărei corporații și a le determina să analizeze impactul negativ și efectul pozitiv al măsurilor de reducere a emisiilor de CO2. Raportarea va reliefa impactul potențial și real asupra mediului și asupra societății în ipostaza unei amprente de carbon, calculată potrivit unui standard internațional de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră, denumit Protocolul GES.

Ceea ce se urmărește prin Protocolul GES sunt: (i) emisiile directe și emisiile indirecte, precum și (ii) emisiile provenind din procese și activități ce țin de întregul lanț valoric al circuitului industrial și economic al produsului sau serviciului.

Aceste obligații instituite de Directiva CSRD implică semnificative costuri în sarcina companiilor, fiind vorba despre necesitatea unei analize detaliate pe care doar persoane specializate ar putea să o întreprindă. Aceste costuri evident că se vor răsfrânge asupra consumatorilor finali, care vor ajunge să suporte cheltuielile mari cauzate de aceste raportări.

[A se observa, în special, faptul că este vorba de raportări, adică de hârtii birocratice, precum și de specialiști în fum]

Directiva are și obiectivul de a determina companiile să fie sustenabile, astfel încât să se atingă scopurile stabilite de UE privind sustenabilitatea și emisia de CO2. Prin ceea ce impune, Directiva creează o presiune în sensul conformării și micșorării emisiilor, această transparență introdusă în activitatea întreprinderilor putându-le afecta reputația și brandingul ori, după caz, putând atrage noi investiții. Astfel, modul în care activitatea întreprinderii transpare în urma acestui raport ar putea influența chiar activitatea ulterioară a acesteia în cadrul pieței.

[De aici un risc ridicat de corupere a „specialiștilor în fum” în vederea emiterii unor raportări pozitive și amicale cu plătitorii serviciului]

Presiunea Directivei nu se răsfrânge doar asupra comerciantului, ci ajunge și la consumator, cu privire la care se observă o practică incipientă de name, shame and blame. Aceasta poate fi observată, de exemplu, în cadrul aplicațiilor pentru tichetele de masă, care, atunci când cumperi un produs folosindu-le, arată cantitatea de CO2 pe care tu, în calitate de consumator final, ai „produs-o” prin simplul fapt că ai cumpărat acel produs de pe raft. O astfel de practică se observă inclusiv în ceea ce privește industria transportului aerian, unde anumite companii au început să indice pe biletul de zbor cantitatea de CO2 pe care individul o „produce” atunci când călătorește în această formă. S-a încercat și introducerea opțiunii de compensare a emisiilor de CO2 (carbon offset), care are ca scop îndreptarea efectului negativ produs de activități poluante. S-a observat, însă, lipsa de interes din partea consumatorilor, deoarece, deși majoritatea par a fi preocupați de problemele de mediu, nu își doresc ca aceste probleme să își găsească rezolvarea în achitarea unor taxe sau impunerea unor costuri mai mari pentru consumatorii finali ai diverselor produse. Toate acestea pot conduce, în final, la abținerea de la consum, cu toatele consecințele negative în lanțul economic și fiscal care decurg din această abstinență și austeritate. Este un efect cu totul imprevizibil și nedorit al acestei manipulări prin disuasiune, o cale sigură spre neutralizarea democrației consumului.

Obligația companiilor de raportare determină și majorarea prețurilor, pe care, în mod inevitabil, le va suporta consumatorul, acesta fiind, în final, cel mai afectat din punct de vedere financiar de prevederile legislative.

2. Regulamentul UE (2023/2405) - ”RefuelEU aviation initiative”, din 18 octombrie 2023 , face parte din planul UE „Fit for 55 package” de a reduce emisiile de CO2 cu până la cel puțin 55% până în 2030, având ca referință nivelul emisiilor din 1990, și de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Regulamentul stabilește că, în cadrul transporturilor aeriene, va trebui folosit un anumit procent de SAF (combustibili de aviație durabili). Furnizorii de combustibili pentru aviație vor fi obligați să asigure, începând cu 2025, un minim de 2% SAF, procent care va urma să crească la fiecare 5 ani: 6% în 2030, 20% în 2035, 34% în 2040, 42% în 2045 și 70% în 2050. [2]

Având în vedere evoluția tehnologică din prezent, SAF reprezintă o variantă mai costisitoare de combustibil decât cea utilizată în prezent. Consecința imediată va fi creșterea prețurilor biletelor de avion, consumatorii finali fiind, iarăși, cei care vor trebui să suporte din buzunarul propriu aceste schimbări introduse prin reglementări la nivelul UE. Un potențial efect negativ se întrevede și din perspectiva companiilor aeriene, creșterea costurilor unei curse cu avionul ducând la reducerea traficului aerian, ceea ce în final ar determina falimentul. Or, acest domeniu a fost masiv finanțat de statele membre ale UE, cu ajutoare de stat, pentru a trece peste riscul de faliment cauzat pandemie. Aceste ajutoare, acordate din bani publici, culeși din taxele și impozitele contribuabililor, se vor fi pierdut pentru eternitate și pentru nimic.

[plus amprenta personală de carbon, calculată ca un fel de rație de consum, rație care, odată epuizată, determină interdicția consumatorului de a mai circula cu avionul, până la finele perioadei pentru care se calculează rația]

*acest text este un extras adaptat de mine dintr-un studiu mai amplu realizat de studenta Arina Vasilescu (anul III, Facultatea de Drept, UB), sub coordonarea mea, studiu care va fi publicat integral în revistele de specialitate

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea