🏴 Despre viața și moartea "eroului de la Topraisar", aproape nimeni nu mai vorbește astăzi. Generalul Stan Poetaș ar fi trebuit să fie menționat în fiecare carte de istorie, în Dobrogea și în toată țara să îi fie închinate monumente, însă el a fost interzis total de istoriografia comunistă şi ignorat, din păcate, de mulți istorici după Revoluție. Tocmai de aceea, sincere aprecieri și mulțumiri dobrogenilor noștri, colonel (rtr.) Remus Macovei și istoricului Costin Scurtu pentru operele scrise în memoria acestui ofițer al Armatei Române!
Erou al frontului din #Dobrogea în 1916 și al bătăliei pentru București, participant în linia întâi în luptele de la Mărășești, Poetaș și-a pierdut viața exact acum 107 ani, ucis mișelește la 08 ianuarie 1919, de către bolșevicii care provocau haos în Basarabia străbună. Aceasta este povestea viteazului "taica Stan", așa cum era acesta supranumit, cu dragoste, de soldații săi...
Intrarea României în Primul Război Mondial îl găsește pe colonelul Stan Poetaș în fruntea trupelor sale, pe frontul din Dobrogea, încercând să reziste presiunii făcute de forțele bulgaro-germano-turce. Acesta se face remarcat pentru prima dată în cadrul "manevrei de la Flămânda", când contraofensiva noastră din jud. Constanța dă roade. Brigada 17 Infanterie, comandată de "taica Stan", obţine un suces deosebit, cucerind pe 3 octombrie localitatea #Amzacea. Aceasta era puternic întărită cu tranșee și rețele de sârmă ghimpată de către turcii Diviziei 25 Infanterie.
Atacul dat de ai noștri a fost atât de violent, încât întreaga Divizie turcă este pusă pe fugă, iar pozițiile lor de apărare sunt trecute prin baionete de soldații români. Se spune că Poetaș a fost în prima linie, alături de soldații săi, conducând atacul și intrând cu aceștia în tranșeele dușmane. Cu această ocazie au fost capturate de la divizia turcă, şapte tunuri şi două drapele de luptă, care au fost trimise la Bucureşti, fiind depuse la picioarele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu. Însă ce era mai greu, abia acum urma...
Linia frontului de la #Topraisar, denumită "vizuina de șobolani" de exasperatul mareșal von Mackensen (supranumit "spărgătorul de fronturi"), din cauza sistemului de apărare bine pus la punct, era apărată de Divizia 9 Infanterie, formată din soldați experimentați care luptaseră în Dobrogea de la începutul campaniei. Aceștia erau comandați de Constantin Scărişoreanu, un ofiţer în vârstă de 47 de ani, care fusese avansat la gradul de general chiar pe câmpul de luptă (o premieră în Armata Română), în ziua de 15 octombrie 1916.
În luptele de la Topraisar, von Mackensen aduce forțe proaspete de elită, respectiv Divizia 217 Infanterie germană și întreaga artilerie grea germano-bulgară. În centrul poziţiei noastre defensive se aflau militarii din Brigada 17 Infanterie - regimentele 9 vânători şi 40 infanterie - conduși de "taica Stan", cum îl numea afectuos trupa, cu toate că avea doar 46 de ani atunci. Simțind iminența atacului, în dimineaţa zilei de 19 octombrie, "ofiţerii şi soldaţii Regimentului 40 Infanterie au cerut să li se aducă în tranşee steagul regimentului. Sub ploaia de obuze, în timp ce muzica intona《Deşteptă-te române!》, toţi au jurat pe steag că nimic nu-I va face să dea înapoi în faţa puhoiului duşman". Şi aveau să se ţină de cuvânt.
În ciuda celui mai puternic bombardament văzut pe frontul dobrogean și a atacurilor necontenite, germanii nu pot cuceri localitatea Topraisar. Se spune că toate fântânile din zonă au secat, din cauza folosirii excesive, atât pentru a domoli setea combatanților dar și pentru răcirea armamentului. În această situație, von Mackensen le dă de ales ofițerilor săi: "dacă voi contați pe un succes sigur, continuați atacul...în caz contrariu, întăriți-vă puternic pe poziția pe care sunteți". Ca să înțelegeți mai bine ce însemna prezența unui ofițer ca Stan în prima linie, cuvintele de îmbărbătare care străbăteau linia frontului din Dobrogea erau: „La flancul drept luptă taica Stan, nu avem nicio grijă…”.
Însă pe flancul drept al trupelor lui Poetaș, diviziile 61 şi 115 ruse fug din fața inamicului, așa cum reda, plin de amărăciune, scriitorului Victor Lazăr: "Zadarnic a fost eroismul românesc, ca înainte de lupta de la Topraisar, unde soldații români au cerut să li se aducă steagul în tranșee, ca să jure de nou pe el, că vor muri pentru apărarea pământului românesc. Ei învingeau pe dușmanul uimit de-atâta putere de jertfă, dar alături de ei, rusul mișel se preda bulgarului sau fugea înapoi”. Cu tot eroismul alor noștri și cu toată trădarea rușilor, aș adăuga eu, #Constanța și Dobrogea erau pierdute, dar războiul pentru România continua.
Epopeea colonelului Stan Poetaş și a trupelor sale continuă în bătălia de la Neajlov - Argeş, supranumită şi "Bătălia Bucureştilor". După ce trupele bulgare şi germane ale lui von Mackensen trec Dunărea pe la Zimnicea, concomitent cu ruperea rezistenței pe linia Carpaţilor la Jiu, generalul Prezan concepe şi execută o manevră destinată să lovească şi bată ambele grupări armate dușmane pe rând. Una dintre diviziile care primește această sarcină era chiar divizia 9 a generalului Scărişoreanu, din care făcea parte și Brigada 17 a lui Poetaș. În fața diviziei române se afla aceeași divizie 217 germană, pe care comandamentul român o credea încă în Dobrogea.
Temperamental, colonelul Stan Poetaş declanşează atacul în noaptea de 18-19 noiembrie în zona localității Bălăria şi ia 300 de prizonieri și numeros material de război. Statul Major al diviziei 217 germane, riscând încercuirea, se salvează prin fugă, însă viteza și violența atacului românilor din Regimentul 40 Infanterie, condus de Poetaș, ia prin surprindere întreaga defensiva inamică. Se povestește că, în acele clipe, comandantul trupelor germane aflate în rezervă, colonelul Vogel, încearcând să ia legătura telegrafic cu divizia 217 din prima linie, primește ca răspuns doar o înjurătură neaoşă românească.
În ziua de 19 noiembrie, împreună cu un batalion de vânători, trupele sub comanda lui Poetaș atacă din nou cu furie pe inamic, îl izgonește de pe ambele maluri ale Neajlovului, capturează tunuri, chervane cu muniții și peste 1800 prizonieri. Din păcate, în acel moment de derută pentru germani, are loc un eveniment cu implicaţii grave asupra rezultatului bătăliei. Doi ofiţeri de stat major români, căpitanii Epure şi Barcan, care duceau un ordin de operaţie al generalului Prezan către Armata 1, sunt interceptaţi de Regimentul 18 infanterie bavarez, aflat în marş. Din ordinul de operaţie şi din alte documente aflate în caseta de fier a automobilului reieşea, foarte clar, întregul plan al comandamentului român...
Având acestea, germanii lansează contraofensive, știind exact unde, când și cum să lovească. Acest fapt, coroborat cu faptul că cele două divizii ruse aflate în apropiere refuzaseră să susţină ofensiva românească (chiar și să taie singura linie de comunicaţii inamică spre Dunăre), pe motiv că nu au ordine în acest sens, fac ca "Bătălia Bucureştilor" să se încheie. Odată cu retragerea trupelor române, inamicul are cale liberă spre capitală, în care intră triumfal în decembrie 1916.
Forțele române se repliază în Moldova, unde, în vara lui 1917, trupele conduse de Stan Poetaș participă activ la luptele de la Mărășești, Mărăști și Oituz, punând în practică celebrul dicton "Pe aici nu se trece". Pentru a umple golurile lăsate pe linia frontului de trupele ruse, care își părăseau cu lașitate pozițiile, soldații Brigăzii 17, în frunte cu Poetaș, sunt obligați la marșuri forțate pe jos, timp de ore întregi. Apoi, fără a se odihni, ai noștri intrau direct în luptă, atacând tranșeele abandonate de ruși și ocupate de germani fără luptă...
A urmat armistițiul de la sfârșitul anului 1917, însă pentru Stan Poetaș, începea acum un nou capitol de lupte pentru apărarea țării și a compatrioților noștri. După victoria Revoluției Bolșevice din octombrie 1917, foștii noștri aliați ruși încep retragerea către țară, dar și să jefuiască fără milă populația civilă din Moldova și Basarabia. Istoricul Constantin Kirițescu consemna:
"Unii luau cu asalt trenurile, grămădindu-se unii peste alții pe acoperișurile vagoanelor, pe scări, pe tampoane, devastând gările si vagoanele, amenințând cu armele pe mașiniști și pe funcționari. Alții mergeau în coloane mai mari sau mai mici pe șosele, dedându-se la tot felul de neorânduieli și excese, și vânzând în alte sate produsul prădăciunilor făcute. Pentru a-și ușura drumul și a cîștiga bani, începură să vîndă mai pe nimic efectele militare, arme, cai și chiar tunurile! Moldova cunoscu astfel o nouă calamitate, aceea a retragerii unei armate dezorganizate.”
În acest context, trupele conduse de Stan Poetaș participă la pacificarea prin forţă a bolşevicilor ruşi la Mihăileni în ianuarie 1918, care refuzau să predea armele și prăduiau fără milă tot ce găseau în cale. După "deratizarea" Moldovei de bolșevicii ruși, proaspătul general de brigadă Stan Poetaș și Brigada 17 Infanterie sunt trimiși în Basarabia și Bucovina, primind ordin să asigure frontiera Nistrului împotriva incursiunilor bandelor bolşevice ce încercau să răscoale populaţia pentru a smulge de la România aceste străvechi provincii.
Trebuie menţionat faptul că „armata română a pătruns în Basarabia şi Bucovina la solicitarea reprezentanţilor legali ai acestor teritorii. Ea a asigurat numai ordinea şi apărarea populaţiei de atacurile bandelor de soldaţi proveniţi din armata rusă aflată în descompunere şi nu a intervenit în hotărârile pe care le-a luat Sfatul Ţării şi Congresul General al Bucovinei”. Bolșevicii însă foloseau dezinformarea și fricile oamenilor care, păcăliţi de propaganda lui Lenin, credeau că odată cu Unirea cu România, basarabenii vor intra în robia boierilor români, pierzându-și toate drepturile.
În decursul anului 1918, Brigada 17 Infanterie este transferată în zona de hotar Hotin-Soroca, unde situația era extrem de agitată: „unităţile române, neavând încă în acea zonă un serviciu de informaţii corespunzător, n-au luat măsurile necesare pentru prevenirea unui atac prin surprindere, cu toate că un ordin al generalului Constantin Prezan, comandantul Marelui Cartier General, le cerea să aibă o atitudine binevoitoare faţă de populaţia paşnică şi să le apere averile şi viaţa, iar faţă de inamici şi răufăcători să se procedeze cu toată asprimea”.
Având în vedere aceste probleme, generalul Stan Poetaş trece imediat la reorganizarea unităţile militare și a sistemelor defensive, astfel încât să nu mai fie atacate prin surprindere de bandele bolșevice de peste Nistru. O altă problemă majoră o reprezenta și înarmarea de către bolșevici a populaţiei unor sate din acea zonă, care au crezut prostește în lozinca lui Lenin "Pace şi pământ!”. Așa își vor petrece întregul an 1918 vitejii lui Poetaș, prinși între rușii bolșevici și trădătorii autohtoni care îi atacau pe la spate...
Și vine și fatidica lună de ianuarie 1919. Evenimentele care au dus la moartea generalului Poetaș au fost detaliate foarte amănunțit de istoricul dobrogean Costin Scurtu în cartea sa "Armata terestră română din Dobrogea (1829 – 1919)", apărută la Editura Muzeului Marinei Militare Române în 2008. Voi spicui câteva detalii din ea pentru dvstră, scoțând în evidență șirul evenimentelor care a dus la asasinarea eroului nostru.
În noaptea de 6/7 ianuarie 1919, la ora 03:40, bandele bolşevice trec Nistrul în număr mare şi atacă trupele române din zona Atachi (denumit și Otaci sau Ataki), între satele Călăraşi şi Verzani. În sectorul atacat se afla și un detaşament compus din două batalioane de infanterie şi două baterii sub comanda generalului Stan Poetaş. La orele 09:00 se primesc informaţii că bolşevicii au trecut Nistrul şi în alte puncte, surprinzând posturile de pe malul râului. Ca să înrăutățească si mai mult situația, trupele române erau atacate şi din spate de populaţia civilă răsculată, înarmată fie de bolșevicii ruși, fie cu ajutorul armelor abandonate de ruşii aflați în retragere. Și mai grav, secţia mitraliere a batalionului 1 din regimentul 34 infanterie ce apăra podul de la Atachi este aproape încercuită şi nevoită să se retragă.
Având în vedere situația periculoasă în care se găseau trupele noastre, generalul Stan Poetaş anunță că dorește să inspecteze sectorul din dreapta batalionului 2 din regimentul 34 infanterie. El face acest lucru pe data de 08 ianuarie „deşi i se atrăsese atenţia asupra pericolului să nu intre în sat căci populaţia e răsculată, ceea ce dânsul nu a voit a crede". Trupele sale erau atacate din spate, mai ales în zona unelor sate unde populaţia ruso-ucraineană era majoritară..cum ar fi putut sta departe de soldații săi?!
Ignorând avertismenele subordonaților, generalul pleacă în inspecție, însă în zona satului Călărași, pe şoseaua Atachi – Calaraşofca "este atacat de populaţia civilă, fiind omorât şi cadavrul batjocorit”, potrivit notelor redactate de batalionul său. După ce este batjocorit, trupul său neînsuflețit este aruncat într-o groapă de nisip, doar pe jumătate îngropat.
Istoricul Constantin Kiriţescu a scris astfel despre moartea generalului Stan Poetaş: „I-a fost dat să moară, lovit de un glonţ mişel, tras din spate, acestui erou legendar al armatei române, care la Topraisar. Neajlov şi la Mărăşeşti, înfruntase de atâtea ori moartea în faţă, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”. Se va afla apoi că a fost împușcat de un anume S. Fosu, care făcea parte din banda bolșevică a lui Gheorghe Bărbuţă. Marele general român căzuse răpus, cu arma-n mână, de patru gloanțe în schimbul de focuri cu bolșevicii, unul dintre ele lovindu-l drept în inimă. Ucigașul S. Fosu avea să fie prins mult mai târziu și condamnat la moarte abia în anul 1929, pe când liderul bandei de bolșevici, Ghe. Bărbuţă, avea să fie executat la puţină vreme de la aceste evenimente de către ucrainenii naţionalişti, care luptau și ei împotriva bolșevicilor, conduși de hatmanului Petliura.
Rămase fără comandatul lor iubit, comanda trupelor este preluată de colonelul Ion Petrescu, care raportează către comandamentul diviziei a 9-a: „domnul general mort sau prizonier”. În timp ce rușii și trădătorii bolșevici ocupă satele din zona Atachi - Soroca, ai noștri pregătesc contraofensiva...și nu vor da dovadă de milă! Încep să ajungă informații la comandamentul român despre atrocitățile comise de dușmani în zilele de 8 și 9 ianuarie 1919: o parte a populaţiei satelor din jurul Hotinului s-a răsculat, sprijiniți de bolşevicii ucraineni, astfel că șeful siguranţei române din Hotin este torturat şi aruncat în puţul fortăreţei. De asemenea, soldaţii români capturaţi sunt torturaţi până la moarte, cu ochii scoşi şi limbile smulse și puși să atârne în ştreanguri de-a lungul şoselelor și stâlpilor de telegraf din zona ocupată.
Pe 09 ianuarie, românii încep contraofensiva, ordinele fiind foarte clare: restabilirea ordinii, distrugerea bolşevicilor și luarea de măsuri severe contra populaţiunii civile care trădase. Ai noștri nu uită faptul că multe dintre atacurile mișelești de până atunci fuseseră făcute de trupe fără însemne militare, în spatele frontului nostru. Așa că orice prevedere militară privind prizonierii și populația civilă este ignorată complet de ai noștri: "veţi lua măsuri severe contra populaţiunii care au făcut cauză comună cu ei (bolşevicii), veţi restabili ordine deplină cu orice preţ”.
Sunt curăţate astfel, de elemente inamice, după lupte grele, localităţile Soroca, Lincăuţi, Postova, Cvăzdăuţi, Româncăuţi. În aceeași zi, pe 09 ianuarie, înfuriat de atrocitățile la care se dedau bolșevicii, generalului Prezan dă un ordin care era foarte clar: "Pe viitor toate trupele care vor trece frontiera noastră nu vor fi considerate ca trupe organizate. În consecință, aceste bande nu se vor bucura de legile care se aplică în război trupelor regulate. Toate vor fi tratate fără milă, (vor fi) complet și radical exterminate."
Colonelul Ion Petrescu raportează spre seară respingerea inamicului din zona Sauca, continuând înaintarea către Atachi şi Codreni pentru distrugerea bandelor bolşevice. Pe 10 ianuarie, în urma rezistenţei inamice îndârjite din satele Ugri şi Arioneşti, sunt chemate întăriri pentru respingerea inamicului peste Nistru. Așa se face că la ora 13:00, "soldații mării" din Divizia a 9-a Infanterie Dobrogea curăță înălţimile de la sud de malul Nistrului, nimicind inamicul care a lăsat pe teren mulți morţi, răniţi și materiale militare.
Simultan, atacăm de la sud de-a lungul Nistrului cu atâta furie (detașamentul maiorului Butunoiu), încât aproape toți bolșevicii care încearcă să se salveze peste râu sunt ucişi în bărci sau înecaţi. Colonelul Petrescu pune chiar în vedere naționaliștilor ucraineni din armata lui Petliura ca răzvrătiţii de aceeași naționalitate cu ei să fie împrăştiaţi şi să li se ia tunurile, altfel comandamentul român ameninţă cu trageri de artilerie contra oraşului Moghilev, inclusiv cu proiectile asfixiante.
Abia la 11 ianuarie, colonelul Ion Petrescu informa Statul Major Român: „corpul mult regretatului comandant Poetaş l-am dezgropat, depus în sicriu şi l-am evacuat spre Sauca”. De asemenea, acesta menționa în raport: „am respins bandele bolşevice care, în parte nimicite, au luat fuga lăsând pe teren morţi, răniţi, prizonieri (executaţi)". Înmormântarea acestuia va avea loc în data de 14 ianuarie 1919, la Soroca, cu onoruri militare. În amintirea generalului erou Stan Poetaş a fost ridicată o statuie în satul Atachi în Basarabia, de care, spun martorii, că erau înlănţuiţi patrioţii români înainte de a fi deportaţi în Siberia în 1940.
Până la urmă, aceasta va fi distrusă după 1944, când Basarabia a fost "eliberată" de forțele sovietice. Sigur, am mai avut şi alţi generali căzuţi pe câmpul de luptă - generalii Praporgescu şi Dragalina în primul război mondial sau generalul Ion Sion (căzut cu arma în mână la Stalingrad) sau generalul Avramescu (asasinat, cel mai probabil, de NKVD) în al doilea război mondial. Însă generalul Stan Poetaş a căzut în 1919, într-un război ciudat și neasumat, interzis cărților de istorie timp de 45 de ani, de care astăzi aproape nimeni nu mai știe nimic.....
În final, în speranța că nu v-am plictisit și ați citit până aici, îmi doresc să vă reamintesc de ce a însemnat România pentru democrația europeană în ultima sută de ani. Începând cu 1918, cu luptele din Basarabia contra "revoluționarilor" bolșevici și continuând în 1919, cu îndepărtarea regimului comunistului Bela Kun din Ungaria, când am agățat opinca românească de Parlamentul ungar, am ținut departe de inima Europei amenințarea bolșevismului. Și acest lucru era subliniat în cancelariile europene ale vremii când, la nici două luni de la moartea viteazului Poetaș, ministrul francez Saint-Aulaire şi cel britanic Barclay îşi informau guvernele la mijlocul lui martie 1919:
„Există un interes major ca România să fie în stare să opună o rezistenţă puternică ascensiunii bolşevismului. Ea a devenit, după cum am prevăzut, singura barieră contra mareei în creştere a bolşevismului; învinsă şi contaminată, s-ar termina cu ordinea şi pacea în Orient. Cauza pe care o apără în momentul de faţă este nu numai o cauză românească, ci una europeană". Și așa am și făcut....cu arma la picior, cu sute de mii de jertfe și sacrificii, cu eroi necunoscuți sau precum Stan Poetaș, noi românii am făcut toate astea, bunicii și străbunicii noștri au stat de strajă pentru o întreagă Europă.
Bogdan Bola
.jpg)
