România intră în această lună într-o fereastră energetică extrem de grea și periculoasă! În zilele următoare, România nu are doar o problemă de producție ci poate avea o problemă de stabilitate fizică a sistemului energetic.
Ceasul ticăie tot mai amenințător după ce ne-am închis capacitățile convenționale de producere a energiei electrice, hidro, termocentrale, etc.
În mod neașteptat Reactorul 2 de la Cernavodă este oprit (în siguranță) după deconectarea automată din 4 mai 2026, iar pe 10 mai 2026, la ora 11:00, Reactorul 1 intră în oprire planificată (prevăzută). Asta înseamnă că din Sistemul Energetic Național dispar, practic, aproximativ 1400 MW de putere nucleară sincronă care țin frecvența sistemului!!!
Sistemul nu se judecă doar după câți MW avem în total, ci după câți MW sunt sincroni, adică produși de mașini rotative mari — nuclear, hidro, termo, gaze — care dau inerție, stabilitate și capacitate reală de reglaj.
Fotovoltaicul și eolianul pot produce mult, uneori foarte mult, dar sunt surse nesincrone, conectate prin invertoare. Ele ajută energetic, dar nu înlocuiesc automat stabilitatea fizică a unui reactor nuclear sau a unei turbine mari. European Network of Transmission System Operators for Electricity (ENTSO-E) arată de ani buni că reducerea inerției, pe fondul creșterii producției nesincrone, schimbă radical criteriile de stabilitate a frecvenței în rețeaua europeană.
Pentru noi, scenariul cel mai vulnerabil poate apărea la amiază când pot fi fluctuații mari date de fotovoltaic când poate ajunge foarte sus. Eolianul poate contribui și el, iar hidro, gazul și cărbunele pot fi reduse pentru a face loc energiei regenerabile. Deci, teoretic avem energie însă fizic, sistemul poate avea prea puțină putere sincronă. Risc blackout!
Un exemplu simplificat:
Consum național: 6000 MW.
Fotovoltaic + eolian: 3500–4000 MW.
Putere sincronă internă rămasă: 2000–2500 MW.
Nuclear: 0 MW.
Raportul sincron poate coborî atunci la 30–40% din consum. Aceasta este zona fragilă, periculoasă.
Dacă trece un front de nebulozitate și fotovoltaicul cade brusc cu 800–1200 MW, iar simultan masele de aer se schimbă și eolianul scade cu 300–500 MW, sistemul poate primi un șoc instantaneu de 1100–1700 MW. Într-un sistem cu inerție mare, frecvența coboară mai lent (nu mai e cazul la noi după închiderea termocentralelor, Vidraru, etc). Într-un sistem cu inerție mică (adică cazul acesta când cele două reactoare sunt închise), frecvența cade repede.
Frecvența normală este 50 Hz. La 49,8 Hz, spre exemplu, avem deja o abatere mare considerată o deviație semnificativă în rețeaua continentală europeană. La 49,0 Hz intră în discuție mecanismele de deconectare automată a consumului pentru apărarea sistemului.
Așadar, cum am mai spus și în alte rânduri, riscul crește când scade puterea sincronă și crește dependența de foto, eolian și import.
Ce trebuie făcut urgent?
1. Transelectrica și dispecerul energetic trebuie să mențină un minim tehnic de putere sincronă internă. Nu putem lăsa sistemul să funcționeze la amiază cu 30–40% sincron doar pentru că avem mult soare.
2. hidrocentralele mari trebuie păstrate pentru reglaj rapid, nu consumate haotic.
3. grupurile pe gaz și cărbune disponibile trebuie ținute pregătite pentru orele critice, chiar dacă economic par mai scumpe. Stabilitatea sistemului este mai importantă decât un preț aparent bun pe câteva ore.
4. marii consumatori industriali controlabili trebuie integrați în mecanisme rapide de reducere temporară a consumului. Nu vorbim de populație, nu vorbim de opriri arbitrare, ci de contracte clare de demand response: cine poate reduce 50, 100 sau 200 MW pentru 30–60 de minute trebuie plătit și integrat în apărarea sistemului.
5. trebuie accelerată instalarea bateriilor grid-forming, nu doar baterii simple de stocare. Avem nevoie de echipamente care pot susține frecvența, nu doar de baterii care mută energia de la prânz spre seară.
