Într-o lume în care energia decide cine rezistă și cine cade, România trebuie urgent TREZITĂ să producă, să stocheze și să gândească viitorul cu propriile resurse.
Criza generată de războiul din Iran se vede direct în economia noastră. În fiecare lună, românii au în buzunar cu aproximativ 1 miliard lei mai puțin, doar din scumpirea carburanților și efectele în lanț. Companiile petroliere pierd la rândul lor aproximativ 250 – 330 milioane lei lunar, ca urmare a măsurii de plafonare a marjelor impuse de guvern. Dar statul??? Din TVA-ul suplimentar generat de creșterea prețurilor, guvernul câștigă (NU PIERDE) aproximativ 240 – 260 milioane lei pe lună.
Eșuarea negocierilor dintre SUA și Iran a împins lucrurile într-o zonă deja instabilă, în care tensiunea poate ține prețurile și mai sus. Prin Strâmtoarea Ormuz trec aproximativ 20 milioane barili/zi, adică aproape 25% din petrolul transportat global, alternativele nu pot compensa integral iar energia rămâne scumpă.
În paralel, scena internațională se repoziționează. SUA împing presiunea în Golf, China caută echilibru și energie accesibilă, Rusia beneficiază de prețuri ridicate, statele arabe încearcă să mențină exporturile, iar India simte deja efectele în economie. Din acest amestec nu rezultă o liniștire rapidă, ci o perioadă în care energia rămâne scumpă.
România intră în acest context cu o vulnerabilitate la petrol. Producem aproximativ 3 milioane tone/an, dar consumăm peste 10 milioane tone/an, ceea ce înseamnă că aproximativ 70% din necesar este importat. Avem capacitate de rafinare de aproximativ 12 milioane tone/an, dar nu avem suficient țiței intern. Cu alte cuvinte, depindem direct de piața globală — exact cea afectată de tensiunile din Ormuz.
În acest context, reacția guvernului este slabă, deficitată, nu protejează cetațenii și economia. Se intervine punctual, pe termen scurt, fără o direcție care să reducă dependența reală. În timp ce statul încasează zeci de milioane de euro în fiecare lună din scumpiri, cetățenii sunt lăsați să suporte costurile, iar economia începe să cedeze lent — prin prețuri mai mari, prin pierderea competitivității și prin investiții amânate.
Nu există protecție reală pentru populație. Nu există o strategie coerentă pentru industrie. Nu există un plan clar pentru reducerea dependenței de importuri. Există doar măsuri de moment, care maschează efectele fără să atingă cauza.
Spre exemplu, câtwva măsuri ce se impun, strategice:
1. Gazul din Marea Neagră nu mai poate fi amânat. Vorbim de 100 – 200 miliarde m³, suficient pentru a dubla producția internă după 2027. Fiecare an pierdut înseamnă bani pierduți și dependență în plus.
2. La petrol, trebuie reluate și susținute explorările, inclusiv offshore. Nu vom deveni independenți, dar putem reduce dependența de la 70% la un nivel mai suportabil.
Capacitățile de stocare trebuie crescute urgent. Rezervele actuale de aproximativ 45 zile sunt insuficiente într-o criză prelungită. Ținta trebuie să fie 60–90 zile. Fără aceste rezerve, orice șoc extern lovește direct în economie.
3. Rafinăriile trebuie tratate ca infrastructură strategică, nu lăsate la voia pieței. Avem capacitate, dar nu o folosim în avantaj național.
4. Transportul, agricultura și industria au nevoie de sprijin real, nu de intervenții simbolice. Fără aceste măsuri, pierderea de competitivitate devine inevitabilă.
Astăzi, România (populația) plătește aproape integral acest șoc extern. Statul încasează bani mulți, cetățenii plătesc și mai mult, iar economia se fragilizează. Dacă această situație continuă, efectele nu vor fi doar temporare, ci de durată.
E limpede că suntem entitate prea mică, fără forță politică, economică, nu avem nici infrastructură tehnologică/strategică să putem contribui ca ajutor pentru a se controla Ormuzul, dar putem controla cât de vulnerabili suntem. Iar în acest moment, vulnerabilitatea nu vine din exterior, ci din lipsa de decizie.
Rezumând, ce avem de făcut începând de AZI:
1. România trebuie să ridice URGENT nivelul propriu de producție de energie, nu doar să gestioneze crizele altora. Asta înseamnă, în primul rând, cercetare. Fără cercetare, rămânem consumatori de tehnologie. Trebuie investiții serioase în creșterea eficienței surselor de energie, în tehnologii durabile și în sisteme de stocare. Aici se decide viitorul, nu în măsuri pe timp de criză.
2. În paralel, energia nucleară trebuie consolidată. Nu doar reactoare, ci întreg lanțul: combustibil nuclear, procesare, competență tehnologică. Este una dintre puținele surse stabile care pot susține economia pe termen lung.
3. Termocentralele și hidrocentralele trebuie păstrate și modernizate la maximum. Nu pot fi înlocuite peste noapte și nu trebuie abandonate. Ele asigură stabilitatea sistemului, mai ales în perioade de criză.
4. Pe zona de petrol, trebuie reluată explorarea — inclusiv în Marea Neagră — și susținute toate proiectele care pot reduce dependența. Nu vom deveni independenți, dar putem reduce vulnerabilitatea.
5. Stocarea trebuie tratată ca prioritate. Nu doar depozite, ci capacitate reală de a amortiza șocuri. Fără stocare, orice criză externă intră direct în economie.
As zice că nu înregistrăm doar o problemă de preț sau de geopolitică ci și una de capacitate internă. Se vede că economia este în picaj!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu