Sfânta Biserica Ortodoxă

joi, 12 decembrie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Arhitectura constituțională a României se bazează pe conceptul că există trei puteri în stat, care sunt separate una de alta și care se controlează reciproc

Până mai deunăzi, o discuție despre separația și echilibrul puterilor în stat ar fi putut fi ștampilată drept elitistă și plicticoasă. Dar, după ceea ce ne-au livrat zilele astea Ursula, Iohannis & CCR, cred că lumea ar vrea să știe, totuși, ce e cu aceste principii și teorii ... Și de ce s-a comportat în asemenea hal CCR, totuși ...

Urmăriți analiza de mai jos, în două episoade. Al treilea episod conține propunerile mele de prevenție a situațiilor de genul celei create prin decizia nr.32/2024 a CCR.
(I)
Arhitectura constituțională a României se bazează pe conceptul că există trei puteri în stat, care sunt separate una de alta și care se controlează reciproc:
- puterea legislativă,
- puterea executivă și
- puterea judecătorească.
💥După mine, Constituția a ratat o a patra putere în stat, mult mai constrângătoare și mai dispusă la comportament non-democratic mă refer la puterea economică a corporațiilor. Dar acesta este un alt subiect, de abordat cu altă ocazie... 💥
Să ne concentrăm, acum, pe beleaua constituțională a momentului.
Constituția din 2003, adoptată printr-un referendum care a ținut 2 zile, a creat un monstru.
Vorbim despre o instituție care se situează deasupra tuturor, nu dă socoteală nimănui, decide singură dacă are competență într-un domeniu oarecare și, de regulă, se exprimă prin ucaz – uri ireversibile, inatacabile în justiția obișnuită sau în Parlament.
Vorbim, desigur, de CCR, o instituție politico-jurisdicțională compusă din judecători – politicieni, numiți de Parlament și de Președintele României, pe termen de 9 ani și imposibil de tras la răspundere pentru faptele lor.
A, și politicieni – judecători ai CCR au privilegii. Iată un astfel de privilegiu neo-feudal: pensiile speciale pot fi cumulate cu salariile primite de la stat.
💥E drept că, în decursul timpului, CCR a fost o ancoră contra unor derapaje politice sau juridice.💥
A ținut în viață legi contestate de bănci sau de puternicii zilei, a desființat legi contrare Constituției, a interzis protocoale ale serviciilor secrete cu justiția, a obligat la demiterea lui Kovesi atunci când mandatul său expirase, devenind ilegitim, a ținut un pic de piept avalanșei de presiuni de la UE care a vrut (iar recent a reușit) să își asigure prevalența asupra Constituției noastre și asupra voinței noastre suverane a poporului român. A făcut toate acestea pentru că a fost semi-populată cu foarte buni specialiști ai dreptului, oameni pentru care probitatea morală și independența în gândire chiar contau.
Un accident urât a fost comis, totuși, de vechea CCR a fost invalidarea referendumului de demitere a lui Băsescu, printr-o „erată” impusă peste noapte de Victoria Nuland, emisar american. S-a întâmplat în 2012, iar votul a peste 7 milioane de oameni a fost atunci aruncat la coș. Am fost nevoiți să îl suportăm pe Petrov, alias Băsescu, încă 2 ani ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Propunerile mele de prevenție a situațiilor de genul celei create prin decizia nr.32/2024 a CCR.

(III)
Ce propun
-reglementarea unui mecanism de control al legalității deciziilor CCR, fie prin recurs în casație, fie prin vot special în plenul Parlamentului, după rețeta din perioada 1991 - 2003;
-competența CCR să nu mai poată fie decisă exclusiv de CCR, ci să rezulte din lege sau din decizii ale ÎCCJ luate în plen;
-alegerea de către popor a judecătorilor CCR; demiterea prin referendum a unuia sau mai multor judecători ai CCR; posibilitatea de a fi recuzați la ÎCCJ pentru conflicte de interese și incompatibilități; interdicția de a se pronunța în chestiuni care țin de persoana lor, cum ar fi pensii, salarii, sporuri și facilități;
-eliminarea atribuției de a se pronunța asupra anulării alegerilor prezidențiale; aceasta ar trebui să fie exclusiv în competența ÎCCJ, așa cum se întâmplă în cazul alegerilor parlamentare.
Alternativ, CCR ar putea fi desființată, urmând ca de constituționalitatea legilor să se ocupe ÎCCJ, instanța de la vârful puterii judecătorești care are și atribuția asigurării unității interpretării și aplicării legii pe teritoriul României.
Instituții ca CCR nu există decât în puține state membre ale UE, nu există în UK și nu există în SUA. Soluția desființării CCR nu ar mira pe nimeni.
Doar că pentru înlocuirea CCR cu o secție specială a ÎCCJ ar trebui modificată Constituția, iar acest lucru ar putea fi un cadou pentru Iohannis. Omul este în stare de orice – el chiar ar putea pretinde să i se mai adauge 2-3 mandate, ca să livreze UE mult dorita și clamata stabilitate ... Doar tocmai ce ne-a spus că el este stabilitatea, nu?

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - proiect de rezoluție a Parlamentului European prin care, argumentat, ar fi urmat ca decizia CCR din 6 decembrie 2024 de anulare a întregului proces electoral să fie blamată

 

Așa cum v-am anunțat, am inițiat un proiect de rezoluție a Parlamentului European prin care, argumentat, ar fi urmat ca decizia CCR din 6 decembrie 2024 de anulare a întregului proces electoral să fie blamată, în intenția ca asemenea precedent să nu se mai poată repeta în România sau în celelalte state membre UE. Nu e nimic pro-european și nici democratic în acea decizie.

Aseară, în conferința președinților de grupuri politice ale PE, conferință care decide agenda dezbaterilor în plenara de la Strasbourg, ideea NU a fost trecută pe ordinea de zi. Cu excepția ECR, a grupului PfE (Patrioți pentru Europa) și a ESN (suveraniști), niciun alt președinte de grup nu a susținut ideea.
Iată anunțul, în engleză, care a fost făcut aseară de CoP:
„With the exception of the PfE and ESN group there was no support for the ECR request to add a debate with resolution on the importance of upholding EU values and the rule of law - particularly in light of the recent Constitutional Court ruling in Romania”.
Îmi rezultă de aici că EPP (populari, grup din care fac parte PNL și UDMR), S&D (grup din care face parte PSD) și Renew (grup din care face parte USR) este de acord cu decizia CCR și cu înscăunarea pe termen nelimitat a lui Iohannis ca președinte al României. Ciudat, totuși, că USR e de acord cu Iohannis ca președinte sine die, în condițiile în care de doi ani îl face cu ouă și oțet…
E destul de clar acum că partidele main - stream europene cunoșteau detaliile regiei juridico-securistice prin care Iohannis se agăța strașnic cu ghearele de jilțul de la Cotroceni, regie pe care au tolerat-o sau chiar au încurajat-o.
Chestia este că regia s-ar putea repeta acum în multe alte state membre UE, cu consecința că poporul își va pierde și mai mult din încrederea în democrația „stabilă” pictată cu atâta cucernicie falsă de birocrația UE în ultimii 4 ani, de la plandemie încoace.
În plus, poporul român, căruia i-au fost anulate, pe baza unor „probe” securistice numite note informative, 9,5 milioane de voturi, nu va mai fi deloc încântat la auzul și văzul birocrației UE.
Cred că, în curând, așa-zișii pro-europeni vor fi devoalați în adevărata lor față, de pro-totalitari de tip chinezesc sau sovietic, iar noi, ceilalți, vom fi chemați să salvăm visul și construcția europeană de la distrugerea pregătită de camarila Ursulei von der Leyen. Suveraniștii, cei care acum sunt ținuți strâns în „cordonul sanitar”, vor reclădi UE pe temeliile sale originare.
În altă ordine de idei, mi-aduc aminte de îndemnul lui Iohannis pentru români, făcut acum câteva săptămâni: „poftiți la vot”.
Având în vedere că româna nu este limba natală lui herr Iohannis, este posibil ca îndemnul să fi fost, de fapt, o întrebare, doar că intonația a fost greșită.
De fapt, herr Iohannis ne-a spus: „poftiți la vot?”.
Nepoftiților, nu mai tot visați voturi și democrație. În lumea noastră, a „stabililor”, sunteți liberi să votați doar cu noi, iar nu cu cine vă vine vouă pe chelie. Nu ați înțeles că io, Iohannis voievod, io sunt stabilitatea? Nepoftiților!
PS Există multe alte demersuri prin care samavolnica decizie a CCR de anulare a votului în România să fie blamată, criticată și arătată ca anti-model în UE. Există și presa, care cam strâmbă din nas la ceea ce pare a fi făcut Ursula & co, prin instrumentul său, Iohannis. Never give up. Și, țineți minte asta: nu murim noi gata făcuți!

Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Poluare uriasa in Iran

 

Poluare incredibila la Teheran și la Bagdad. Va dura toata noaptea. Concentrații uriașe de monoxid de carbon, oxizi de azot și de sulf. La monoxid, la aceste ore sunt concentrații care depășesc limitele de siguranță de peste 30 de ori. Expunerea la asa valori, fie doar pentru monoxid produce dureri de cap, tahicardie, amețeli și greață.

E un cumul de fenomene și surse de poluare care injectează gazele și particulele într-un strat condensat, aproape de sol. Unele suferă transformări. Aerul este practic "inghetat" atita pe verticala (este inversiune termica) cit și pe orizontala (e calm atmosferic, vintul nu bate cu viteze mai mari de 1km/h.
Cu fenomene similare ne-am întâlnit de atâtea ori și în tara noastră. Și am explicat ce cocktail periculos se dezvolta atunci cind aerul încărcat cu noxe e trapat la sol. Și știm smogul chimic, și știm smogul de zi, știm acea pătura care se așterne peste zonele expuse.
Ca și soluții de avarie. Ne îndepărtăm, citeva ore, de acea zona. Plecam sau părăsim zonele joase. Urcam pe dealuri, etc. Funcție de relief. La bloc, mergem la vecinii de la etajele superioare. Altfel, acasă, sunt masuri minime de a scăpa de poluanți. Am sa revin cu alte soluții.

miercuri, 11 decembrie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Contestația în anulare contra deciziei CCR nr.32/6 decembrie 2024 a fost respinsă pe motiv că ÎCCJ s-a considerat necompetentă a o judeca.

Contestația în anulare contra deciziei CCR nr.32/6 decembrie 2024 a fost respinsă pe motiv că ÎCCJ s-a considerat necompetentă a o judeca. Nu este o analiză pe fond a justeței sau a temeiniciei deciziei CCR, ci o chestiune de procedură. Nu este o soluție total neașteptată, dar este ceva ce pune punct încercărilor de a mai schimba ceva din răul făacut de samavolnica decizie a CCR. Reluarea de la capăt a alegerilor prezidențiale este acum o certitudine. Dincolo de această unică certitudine sunt doar umbre și ceață – nu se știe cînd se vor reorganiza alegeri, nu se știe cât va rezista Iohannis ca președinte fără mandat legitim, nu se știe ce competitori electorali vor mai rămâne în cursă (și în libertate) ... Nu se știe dacă în România mai avem stat de drept, justiție și vot democratic ...

Chiar dacă veste de la ÎCCJ (a refuzat să se declarare competentă) nu este deloc bună, consider că am reușit, totuși, fixarea unui principiu pentru istorie - statul de drept nu se consolidează, ci se năruie, dacă instituțiile care ar trebui să îl apere, îl torpilează. Demolarea are loc mai ales când torpilele sunt „notele informative” de la serviciile secrete.
Am demonstrat, de altfel, că establishmentul îmbâcsit și moribund se agață de putere chiar și cu prețul democrației și ale justiției. Este clar acum că „stabilitatea” (cum numesc ei legarea cu lanțurile de zidurile puterii) este, pentru elitele viclene și prostocrate ale României de azi este mai importantă decât democrația, justiția și statul de drept la un loc. Doar că elitele – vulpi sunt inexorabil înlocuite de elitele – lei. A demonstrat-o încă de acum 100 de ani Vilfredo Pareto.
Noi vom continua demersurile la UE, unde vom promova o rezoluție de condamnare a implicării CCR și a serviciilor secrete în procesul electoral. Precedentul este grav nu numai pentru România, este grav pentru orice țară membră a UE. Dacă precedentul romînesc va fi repetat, poporul nu va mai avea convingerea că votul său este important și nici că sistemul judiciar este de încredere și just, și atunci liantul oricărei societăți umane organizate ca stat suveran, mă refer la încredere, va dispărarea. În lipsa acesteia, populația se va scinda în societăți paralele și triburi, care nu vor mai avea nicio legătură cu sistemul politic actual.
În orice caz, mergem mai departe, cu toată convingerea că regimul actual este în mare suferință și că va fi înlocuit curând prin voința suverană a poporului. Nu putem permite ca lumea noastră să fie confiscată de niște moși care se cred a-morali și de niște birocrați obtuzi, care confundă schimbarea democratică și primenirea clasei politice cu instabilitatea, criza și xenofilia.

Avocat Elena Radu - Sunt presedinta asociatiei Coalitia pentru Apararea Statului de Drept.


Ca sa ne fie clar:

sunt presedinta unei asociatii pe drepturile omului, stat de drept si democratie, care se numeste Coalitia pentru Apararea Statului de Drept.
Fata de ceea ce se intampla in Romania, eu am facut apel la cei din institutiile militarizate din Romania sa isi respecte jurământul față de țară.
Orice actiuni impotriva carora celor care isi respecta juramantul, pe care acestia le consideră represiune nedreaptă le voi face publice.
N-am cum să accept si cum sa ii las baltă pe cei care vor ca România să fie o țară democratică.

marți, 10 decembrie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Miercuri, 11 decembrie.Termen în contestația în anulare contra deciziei CCR nr.32/6.12.2024, prin care s-a anulat în mod samavolnic întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României.

 

Mâine, miercuri, 11 decembrie, avem termen în contestația în anulare contra deciziei CCR nr.32/6.12.2024, prin care s-a anulat în mod samavolnic întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României. Procesul este programat la ora 11,30, la ÎCCJ, la Secția Contencios Administrativ.

Nu este pentru vreun candidat anume, este pentru principii și pentru a ne păstra bruma de democrație pe care ne-o mai lasă Klaus.