Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 11 octombrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Comunitatea și “știinta” oficială


 Comunitatea și “știinta” oficială

Avertisment
Această postare e lungă. Necesită 7 minute de citire. Dacă nu aveți timp acum, salvați-o pentru mai târziu. S-ar putea să vă priască …
În urmă cu mai mult de un an de zile, am cerut Agenției Române a Medicamentului să îmi prezinte dovezi că vakseenurile pentru „imunizarea” contra agentului patogen al pandemiei planificate din anii 2020-2022 au fost în mod legal și legitim puse pe piață în România.
Într-o prima fază, atât Agenția, cât și Ministerul Sănătății, mi-au răspuns în dispreț și derâdere, trimitându-mă la o sumedenie de acte, decizii, linkuri și povești obscure și prolixe în „bruxeleză”, adică nu mi-au răspuns.
Am făcut acțiune în instanță, care a fost admisă astă vară, în august, și care a conținut obligarea Agenției la a-mi oferi răspunsuri clare la întrebările justificate și precise puse de mine.
Prin scrisoarea a cărei poză o aveți în primul comentariu, Agenția mi-a răspuns cam în acelați stil, tot cu trimiteri la nenumărate linkuri ale UE (mă întreb ce ar face baba Veta sau moș Vasile în astfel de cazuri, că n-au internet și nici nu vorbesc „bruxeleza”).
De data asta, scrisoarea conține niște adevăruri neintenționat spuse… Ori lăsate să se scurgă cu pipeta către public, așa cum stă bine unei „autorități” care ține de nu se poate la credibilitatea sa.
Aveți mai jos aceste segmente de adevăr, așa cum le văd eu.
1. Agenția a fost obligată să accepte că există un art. 704 alin.1 din Legea reformei în domeniul sănătății nr.95/2006 potrivit căreia un medicament nu poate fi pus pe piață în lipsa unei autorizații emise de Agenție (procedura națională) sau conform procedurii „centralizate” (la nivel UE).
Așadar, vakseenul este un medicament.
De asemenea, este nevoie de o autorizație prealabilă, obținută potrivit legii/regulamentelor europene.
Procedura națională NU a fost urmată. Scrie foarte clar în scrisoare.
Potrivit Agenției, totuși, a fost urmată procedura centralizată (europeană). Această afirmație a Agenției este un fals în acte publice – veți vedea imediat de ce.
2. În primul rând, chiar dacă procedura „centralizată” s-ar fi desfășurat complet, corect și în conformitate cu legea europeană la nivel european (și NU s-a desfășurat), ea nu s-a derulat complet și nici corect la nivel national, de stat membru.
Este adevărat că, în genere, regulamentele europene au efecte directe în dreptul intern, dar unele dintre aceste efecte sunt amânate sau conditionate de unele proceduri legale sau administrative interne.
Potrivit art. 1, paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr.726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (regulament care privește stabilirea procedurilor comunitare de autorizare și supraveghere a medicamentelor de uz uman și veterinar și instituirea Agenției Europene pentru Medicamente):
„dispozițiile prezentului regulament nu afectează competențele autorităților statelor membre de stabilire a prețurilor medicamentelor sau de includere a acestora în domeniul de aplicare al sistemului național de sănătate sau în sistemele de asigurări sociale pe baza condițiilor sanitare, economice și sociale. Statele membre au în special libertatea de a alege, din datele care figurează în autorizația de introducere pe piață, acele indicații terapeutice și dimensiuni ale ambalajelor care vor fi acoperite de organismele lor de asigurări sociale”.
Din acest text rezultă că România avea dreptul să decidă modul în care se stabilesc prețul, operațiunile de etichetare și indicațiile terapeutice ale medicamentelor autorizate „centralizat”.
De fapt, e mai mult decât atât: din perspectiva sistemului de asigurări publice de sănătate și a programelor naționale de sănătate, niciun medicament nu poate intra în circulație fără a fi introdus în aceste sisteme naționale. În lipsa unor astfel de proceduri trebuie decis că circulația economică și juridică a acelor medicamente este total în afara cadrului financiar și de asigurare socială. Pur și simplu, acele medicamente nu puteau fi finanțate, compensate sau administrate gratuit populației, că nu era legal.
Cu toate acestea, s-au cheltuit ilegal miliarde de euro pe aceste medicamente presupus eficiente în lupta contra plandemiei.
Curtea de Conturi a României ar trebui să intervină de urgență și să constate această ilegalitate! Mai mult chiar, ar trebui ca această instituție (sau o instanță, sau Parchetul general) să dispună de urgență suspendarea executării contractelor „centralizate” prin intermediul cărora Comisia Europeană ne-a burdușit cu zeci de milioane de doze inutile/expirate de vakseen, pe prețuri care frizează miliardul de euro!
3. Potrivit art. 4 alin. 1-2 din Regulamentul precitat, „cererile de autorizație de introducere pe piață menționate la articolul 3 sunt înaintate Agenției; Comunitatea acordă și supraveghează autorizațiile de introducere pe piață a medicamentelor de uz uman în conformitate cu titlul II”.
Nicăieri în Regulament nu ne este oferită o definiție a acestei „Comunități”.
Ce/cine este Comunitatea? Vreo comunitate științifică obscură, non-identificabilă? Comunitatea Europeană însăși?
Se confundă, oare, această „comunitate” cu Comisia Europeană?
Cert este că, așa cum rezultă atât din scrisoarea oficială a Agenției Române a Medicamentului, cât și din autorizațiile oficiale de care beneficiază producătorii de vakseenuri, emitentul acestora este chiar Comisia Europeană, iar nu Autoritatea Europeană Medicamentelor (care are personalitate juridică)…
Personal nu am reușit să descopăr acea dispoziție care să confere o asemenea competență Comisiei Europene, în detrimentul Autorității (care are și un Comitet științific responsabil cu întocmirea avizului prealabil autorizației).
În afară de uzurparea de către Comisia Europeană a unor competențe exclusive ale statelor membreu UE, cu încălcarea evidentă a principiului subsidiarității (chestiune despre care am mai scris anul acesta), este evident că nimic din ceea ce ni s-a spus referitor la „știință”, la informații oficiale, credibile, la monitorizări, testări minuțioase și alte bla bla – uri de feisbuc, bune de prostit populația și de încurajat idioții utili ai plandemiei, nu a fost adevărat.
Nu a fost știință, a fost politică, a fost ideologie, a fost goană cinică după bani.
De alttfel, acest aspect a fost relatat acum 3 săptămâni de Curtea Europeană de Conturi – confor raportului oficial, comitetul științific al Autorității Europene a Medicamentelor nu a deliberat în condiții legale de cvorum și majoritate (au participat la „discuții” doar trei șefi, foarte ideologizați și aflați în conflicte de interese cu producătorii de medicamente), „deliberările” fiind făcute pe … oațap. Nicio precauție, nicio garanție, doar frica de boala mileniului, alimentată febril de lacomia cinică a producătorilor solicitanți ai autorizației.
Ce s-a întâmplat cu acest raport dens, de peste 60 de pagini? A fost omis cu desăvârșire, iar acum a fost deja uitat, pentru că onor Comisia Europeană e ocupată cu finanțarea războaielor și cu sărăcirea și înfometarea populației și nu se cade să fie deranjată cu asemenea amănunte …
4. Potrivit art. 2 paragr 2 din sus-amintitul regulament,
„titularul unei autorizații de introducere pe piață a medicamentelor care intră sub incidența prezentului regulament trebuie să fie stabilit în Comunitate (notă – trebuie să aibă sediul real în UE). Titularul răspunde de introducerea pe piață a respectivelor medicamente, indiferent dacă acționează el însuși sau prin intermediul uneia sau mai multor persoane desemnate în acest scop”.
Probabil de aceea autorizația condiționată din 21 decembrie 2020, emisă de Comisia Europeană sub nr. (2020) 9598 a fost acordată BionTech, companie germană, deși vakseenul este produs și comercializat de Pfizer.
Reamintesc încă un lucru grav întâmplat vara asta, dar uitat sub efectul panicii cauzate de „amenințarea nulceară” - Moderna a declanșat un litigiu în care pretinde că Pfizer i-a încălcat proprietatea intelectuală referitoare la formula și componentele vakseenului …
Or, potrivit art. 82 alin.1 din același regulament, „unul și același medicament nu poate face decât obiectul unei singure autorizații acordate unui solicitant”.
Deci, dacă cele două vakseenuri sunt unul copiat după altul, înseamnă că o autorizație este în plus și că este acordată în baza unui fals. Acordată în urma unei „ședințe” pe oațap, restrânsă la trei „inițiați”, bine unși cu bani din sponsorizări de la producătorii vakseenului …
5. Potrivit art. 6 alin.3 din regulament, avizul științific se emite în maxim 210 zile de la data depunerii cererii de autorizare, dar nu mai devreme de 80 de zile. Această perioada minimală de verificare dpdv științific a cererii de autorizare poate fi doar prelungită, iar nu prescurtată.
Autorizația este condiționată în cazul vakseenurilor plandemice – la fiecare un an trebuie cerută prelungirea, care nu se acordă (legal) doar în baza testelor pe 8 șoareci (în fapt, așa s-a întâmplat recent, în august).
6. Potrivit art. 15 din regulament, „acordarea autorizației nu afectează răspunderea civilă sau penală a producătorului sau a titularului autorizației de introducere pe piață în temeiul dreptului intern aplicabil în statele membre”.
De aici, caracterul total nefondat al „argumentului” că producătorii vakseenului și-ar fi negociat imunitatea. Un contract nu poate încălca normele imperative din lege și nici nu le poate modifica sau înlătura de la aplicare. Doar nu suntem în junglă…
7. Doar cu titlu de curiozitate științifică…
Principiul (33) din Preambulul Regulamentului spune că așteptările legitime ale pacienților și progresul științific și terapeutic ar putea necesita proceduri rapide de evaluare rezervate medicamentelor de interes terapeutic major, precum și proceduri de obținere a autorizațiilor temporare, dar acestea se emit sub rezerva unor condiții care se revizuiesc anual.
Principiul (36), la rândul său, spune că medicamentele care conțin sau constau în organisme modificate genetic pot conduce la apariția unor riscuri ecologice, motiv pentru care trebuie ținut cont și de reglementările referitoare la diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic…
Oare s-o fi ținut cont de aceste reglementări în cazul celor doua vakseenuri cu manipulare genetică?
Văzând cam cum s-a derulat pe oațap a „ședinței” comitetului științific de aviz, mă îndoiesc …
PS Chiar dacă această postare e lungă, tot vă rog ca, după cele 7 minute alocate citirii sale, 👉💥să dați share💥👈.

duminică, 9 octombrie 2022

Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul din Tiberiopole în Bulgaria (+716)

Pomenirea Sfântului Cuvios Teofil Mărturisitorul din Tiberiopole în Bulgaria (+ 716)

Fericitul Teofil s-a născut din părinţi creştini, aproape de cetatea Tiberia, şi la vîrsta de trei ani s-a luminat cu sfîntul botez. Odată, părinţii săi au mers cu dînsul la muntele Selonului, la sfîntul părinte Ştefan, pentru binecuvîntare. Sfîntul Ştefan i-a binecuvîntat pe ei şi pe fericitul Teofil, fiul lor şi, folosindu-i mult cu vorba şi învăţătura sa, i-a liberat în pace. Din acea vreme copilul Teofil, fiind bun şi blînd, sporea în învăţătură cu binecuvîntarea părintelui, învăţînd cu tot dinadinsul dumnezeieştile cărţi. Ajungînd el l-a vîrsta de treisprezece ani, a mers iarăşi l-a cuviosul părinte Ştefan, care, văzîndu-l, l-a întrebat: "Fiule, din care pricină ai venit la noi?". Iar tînărul a răspuns: "Tu m-ai chemat, cinstite părinte, şi eu, lăsîndu-mi părinţii, am venit la tine". Cuviosul a zis: "Cînd te-am chemat, fiule, şi ce ţi-am zis?" Copilul a răspuns: "Pe cînd umblam prin cetate, tu, părinte, mi te-ai arătat mie şi căutînd la mine, mi-ai zis: Fiule Teofile, te-ai depărtat de la Domnul Care a zis: "Ia-ţi crucea ta şi urmează Mie". Şi pentru aceste cuvinte eu am rămas cu inima rănită şi ţi-am urmat ţie pînă la poarta ogrăzii tale, la care, ajungînd, tu te-ai făcut nevăzut, iar eu am găsit poarta închisă, şi acum, sfinte părinte, să nu-ţi întorci faţa ta de la mine, căci voiesc să mă mîntuiesc".

     Cuviosul s-a minunat auzind aceste cuvinte, pentru că ştia că nu ieşise nicăieri din chilia sa, şi a mulţumit lui Dumnezeu de această chemare minunată a copilului cel fără de răutate pe care, primindu-l, îl învăţa frica de Dumnezeu şi-l povăţuia la viaţa călugărească, la slujbă şi la post. Iar după trei ani, copilul, deprinzîndu-se bine de la bunul său povăţuitor spre toate nevoinţele călugăreşti, cuviosul Ştefan a chemat pe egumenul din lavră şi i l-a încredinţat lui pe copilul cel ascultător şi smerit ca să-l facă călugăr, iar egumenul, luîndu-l cu dînsul, l-a dus în lavră şi l-a călugărit. Şi a devenit Teofil călugăr iscusit, împodobit cu toate bunătăţile şi, vieţuind ca un înger între fraţi, le era tuturor de folos.

     Părinţii, neştiind unde se află iubitul lor fiu, s-au întristat foarte tare pentru dînsul şi îl căutau neîncetat pretutindeni, ca să-l afle pe dînsul; iar el pentru dragostea lui Dumnezeu, ascunzîndu-se de toţi cunoscuţii, slujea în taină Dumnezeului său, în mijlocul bunilor nevoitori. Şi trecînd cîţiva ani, părinţii au aflat unde era fiul lor şi, ducîndu-se la lavră, l-au rugat cu lacrimi în ochi pe egumen să le arate pe fiul lor. Iar egumenul, neînduplecat, nu voia să le arate pe Teofil, dar văzînd întristarea lor şi amarele lor lacrimi, i s-a făcut milă de dînşii şi l-a chemat pe Teofil şi i-a dat voie ca să se vadă cu părinţii săi; şi cînd au văzut părinţii că este în chip monahicesc, în loc să se bucure, mai mult s-au întristat. Şi au petrecut cîteva zile în lavră, privind viaţa sfinţilor părinţi, şi au luat aminte la cuvintele lor folositoare. Apoi au plănuit ca din averea lor să zidească o mănăstire şi să-l aşeze în ea pe fiul lor Teofil, şi l-au rugat stăruitor pe egumenul lavrei să-l lase pe Teofil la casa lor împreună cu alţi fraţi, făgăduind să săvîrşească degrabă lucrul pe care şi-l puseseră în gînd. Dar egumenul nu a încuviinţat aceasta, zicîndu-le: "Nu este bine ca un călugăr tînăr să se apropire de părinţii şi de cunoscuţii săi. Iar Dumnezeu, Cel ce rînduieşte toate cele de folos şi-a descoperit voia Sa pentru Teofil, căci avea să minuneze voile Sale întru dînsul".

     Pe cînd părinţii supărau cu cererea lor pe egumen, acesta, chemînd pe fraţi, le-a poruncit să petreacă în post şi rugăciuni toată noaptea, pînă ce va adeveri Dumnezeu dacă se cuvine ca să-l lase pe Teofil după cum cereau părinţii lui sau nu. Şi făcînd rugăciuni cu stăruinţă, a treia zi s-a auzit în biserică un glas care poruncea ca Teofil să fie lăsat. Atunci au cunoscut toţi că însuşi Dumnezeu are trebuinţă de el şi, făcînd rugăciuni pentru dînsul, l-au liberat cu binecuvîntare, dîndu-i cîţiva fraţi în ajutor pentru preamărirea lui Dumnezeu.

     Părinţii, luîndu-l, s-au dus întru ale lor, bucurîndu-se şi au zidit degrabă mănăstire, apoi au adunat în ea călugări, îndestulîndu-i cu de toate, dînd odihnă robilor lui Dumnezeu. Iar Teofil, petrecînd în acea mănăstire, strălucea ca o lumină cu bunătăţile sale, ale cărui fapte bune văzîndu-le cu toţii şi folosindu-se de ele, Îl preamăreau pe Tatăl cel ceresc.

     Vieţuind el pustniceşte ani îndelungaţi, a ridicat vrăjmaşul hulă asupra cinstitelor şi sfintelor icoane şi a pornit prigoană asupra celor care se închinau la icoane, prin nelegiuitul împărat Leon, luptător împotriva icoanelor, care ura podoaba cea frumoasă a Casei lui Dumnezeu şi a răpit înfrumuseţarea Bisericilor lui Dumnezeu căci, aruncînd sfintele icoane în noroi, le-a călcat în picioare şi le-a dat foc şi pe mulţi oameni binecredincioşi i-a schingiuit pentru că se închinau la icoane. Iar Sfîntul Teofil din toate puterile s-a împotrivit la aceasta şi cu buna sa pricepere îi învăţa pe toţi să păzească cu cinstea cea cuviincioasă sfintele icoane şi să se închine sfîntului celui închipuit pe dînsele.

     Aflînd despre aceasta, împăratul Leon Isaurul a trimis pe ostaşii săi şi l-au prins pe Teofil şi, aducîndu-l înaintea lui, el i-a poruncit să se lepede de închinarea la sfintele icoane; dar Teofil nu s-a supus. Atunci împăratul a poruncit ca Sfîntul Teofil să fie bătut cu vine de bou şi legîndu-i mîinile la spate, l-au purtat prin cetatea Niceei ca pe un tîlhar, făcîndu-l de rîs şi de batjocură. Apoi unul dintre ostaşi, pe nume Longhin, s-a alăturat Sfîntului Teofil şi a ocărît nebunia împăratului şi îi învăţa pe ceilalţi să cinstească sfintele icoane; iar prigonitorul, întinzîndu-l pe ostaş pe pămînt, a ars multe icoane pe capul lui. Sfîntul Teofil, fiind purtat prin toată cetatea Niceei, iarăşi a stat înaintea judecăţii nelegiuitului împărat şi, vorbind cu îndrăzneală înaintea lui, apăra sfintele icoane şi mustra rătăcirea lui. Iar răucredinciosul împărat, nesuferind mustrarea, a poruncit ca Sfîntul Teofil să fie dezbrăcat şi să-l răstignească în chipul crucii la doi stîlpi şi cu vine uscate să fie bătut şi pe la spate şi în faţă. Fiind astfel bătut sfîntul, curgea sînge din trupul lui cel rănit, încît se înroşea pămîntul. Văzînd acest lucru, împăratul s-a făcut mai cumplit decît o fiară, căci întocmai ca fiarele cele sălbatice care, cînd văd sînge atunci se fac şi mai cumplite, aşa şi înrăutăţitul muncitor, la vederea sîngelui mucenicesc s-a pornit cu o şi mai mare mînie împotriva lui Teofil şi, sculîndu-se de pe scaunul său, a început să-l lovească peste obraz pe sfînt. După aceasta, arzînd în foc nişte cizme de fier, a poruncit ca să-l încalţe pe sfînt cu ele şi să-l alerge pe drum. Toate aceste cazne erau răbdate cu vitejie de bunul pătimitor.

     Văzînd aceste lucruri un nobil, pe nume Ipatie, minunîndu-se de bărbăteasca răbdare a lui Teofil, l-a luat pe acesta din mîinile slugilor care-l chinuiau şi, aducîndu-l la sine, i-a zis: "Ori tu, Teofile, eşti nebun închinîndu-te la icoane, sau noi toţi care nu ne închinăm? Au doară nu are împăratul şi toată suita lui atîta pricepere să judece dacă se cade a se închina asemănării lui Dumnezeu celei zugrăvite, ori nu? Căci dacă s-ar fi cuvenit să ne închinăm icoanelor, apoi nu ar fi poruncit Dumnezeu în Lege: Să nu-ţi faci ţie chip cioplit, nici altă asemănare". Iar sfîntul a zis: "Te văd pe tine, nobilule, că ştii carte; deci, să vorbeşti cu mine". Şi a început a-i grăi despre cinstirea sfintelor icoane, din dumnezeiasca Scriptură, arătîndu-i că în Vechiul Testament cinstirea icoanelor se închipuia în şarpele cel de aramă, înălţat de Moise în pustie, şi în heruvimii cei de aur care erau puşi pe Chivotul Legii, iar în Noul Testament, însuşi Domnul a dat chipul Său pe mahrama lui Avgar, împăratul Edesei.

     Grăindu-i multe despre aceasta, Sfîntul Teofil a învins pe nobilul Ipatie, care i-a zis: "Adevărate sînt cuvintele tale, bătrînule cinstit. O! de ar veni împăratul nostru întru această înţelegere! Eu mă voi strădui să-l sfătuiesc de voi putea. Iar tu, luînd libertate de la mine, du-te la chilia ta". Şi sfîntul s-a mîhnit că nu şi-a săvîrşit calea muceniciei, însă avînd rănile, se bucura grăind ca şi Apostolul: "Mă bucur întru pătimirile mele că împlinesc lipsa patimilor lui Hristos în trupul meu, pentru Trupul Lui care este Biserica". Apoi, întorcîndu-se la mănăstirea sa, i-a umplut de bucurie şi de fericire pe fraţii săi. Şi după puţină vreme s-a înştiinţat că se apropia mutarea lui către Dumnezeu. Şi, alcătuind cuvinte înţelepte de păstor, a învăţat pe fraţi şi, binecuvîntîndu-i, s-a dus către Domnul.

Vietile Sfintilor - Decembrie

joi, 6 octombrie 2022

Din Brandenburg pân' la Eiffel...

 
Din Brandenburg pân' la Eiffel...

Parcă toți gândesc la fel;
Construind narațiunea
Comună cu ficțiunea,
Tot mai apăsat blufează
Crezând că ne-influențează.
Dar Georgică și Fănică,
Având sapă și opincă
Își vor semănă ogorul -
Fără să le ducă dorul.
Ogoarele ne-semănate,
Au subit însemnătate.
Cu două pogoane de orz
Și-n hambar și în siloz
Vom trece iarnă după iarnă...
Fără să avem vreo teamă.
Iar în vremuri de restriște...
Nu irosiți un bob pe gâște!
 Birta Marius

Avocat Elena Radu - Hai cu digitalizarea!

 Hai cu digitalizarea!

Sa învețe și romanii ce însemna pe bune!
Ca au pus botul la vrăjeală propagandei oficiale ca digitalizarea = dispariție dosar cu șină și stat la cozi.
Stire: "Franța | Furnizorul de energie va putea închide boilerele și încălzitoarele de apă de la distanță, fără avertizarea proprietarilor. 4,3 milioane de gospodării vor fi afectate".
Si cati se bucura la noi ca stau în apartamente "smart". Dam drumul la aerul condiționat din telefon, ne punem contoare de de toate cu citire la distanta (sa nu mai uitam sa dam citirea), o groaza de rahatele "automate" cu manipulare de la distanta.
Sa vedeți cand s-o "stinge" butonul de la distanta.
De abia aștept sa oprească mașinile astea de ultima generație de la distanta, ca ai consumat prea mult carburant.
Astea sunt niște mostre.
Stati sa vedeți cand or baga identitatea digitala.
Atunci sa vedeți beepuri la portofelul digital, pana o sa va conformați noilor reguli (toate anomaliile devenind regulă).
Sa vedeți cand aveți x bani în cont (milioane pe la habarniștii de votează legile acum ca să implementeze) și o sa auziți beep când vreți sa va cumpărați mâncare, ca s-a stricat semnalul

miercuri, 5 octombrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - BNR a majorat din nou dobânda legală, ducând-o la 6,25%, și anunțat că o va mai majora până la finalul anului, în intenția de a calma inflația.


BNR a majorat din nou dobânda legală, ducând-o la 6,25%, și anunțat că o va mai majora până la finalul anului, în intenția de a calma inflația.

Nu e cert dacă inflația se va calma - 80% din comerțul nostru exterior e import din UE (exportul e mai mic cu 33 de mld euro decât importul anul acesta), odată cu mărfurile și serviciile fiind “importată” și inflația din UE, care e deja 10% (în Germania și Franța) și 12% (în Italia și Spania). Ca să nu mai vorbim de inflația din Turcia, de unde luăm mâncare multă și autobuze - 90%.
E cert, însă, că urmează recesiune economică. Probe? FMI a spus că Germania intră în recesiune în semestrul unu 2023, iar Franța, în semestrul doi 2023. BNR însăși a zis că se teme de recesiune imediată în România.
Și mai e cert că dobânzile la creditele în lei vor crește din nou. Robor e legat de dobânda legală: nu are cum să nu crească. Ironic, și Euribor (aplicabil creditelor în euro) a ajuns la 1,75%, de trei ori și jumătate mai mare decât nivelul de acum 3 luni…
Mai rău e că IMM-urile sunt omorâte de prețurile la energie, combustibil și materii prime. Deci, urmează șomajul (+ inflație + recesiune economică = stagflație).
În plus, câteva zeci de mii de IMM-uri s-au împrumutat la bănci, în programul IMM Invest, unde statul a dat garanții de 90% din valoarea creditului, plus dobândă bonificată. Din acești bani luați cu credit (pe care statul s-a expus cu 9 mld euro), doar 15% s-au dus în investiții, restul în capital de lucru. De fapt, e chiar mai rău: capitalul de lucru nu a fost utilizat pentru finanțarea activităților curente, ci pentru rostogolirea datoriilor trecute. Rezultat economic și social: zero. Iar acum aceste credite vin la scadență. IMM - urile creditate nu au banii. Fie se vor închide, fie vor falimenta. Altă sursă de șomaj. Iar statul, adică noi, va fi nevoit să achite garanțiile de 9 mld euro implicate în program - o uriașă taxă pe prostie și un cost nedrept suportat de noi pentru aventura/farsa plandemică, cost la care de adaugă miliardul de plată pentru vakseenul inutil (pe care noi, în proporție de 60%, nu l-am făcut, dar îl plătim) și miliardele date pe mâna lui Arahat pentru a le arunca în conturile - găuri negre ale amicilor săi și ale învârtiților politico-birocratico-securiști.
Vă întrebați de ce sunteți sărăciți și înfrigurați și de ce veți flămânzi. Păi, voila.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În loc să vorbim despre război, mai ales nuclear, mai bine am vedea cum putem să NU murim de frică, de foame, de sărăcie și din prostia cruntă a leadership-ului actual.


Julius Robert Oppenheimer

Când Oppenheimer și-a văzut „opera” cu ochii, adică ciuperca atomică, a recitat acest vers din Bhagavad Gita:

„Iar acum am devenit moarte, Distrugătorul lumilor”.
Războiul nuclear este finalul, deci nu există niciun motiv de a discuta despre el. Nu noi. Nu public.
Primele lucruri curente care pică sunt : internetul, televiziunile digitale/prin satelit, paginile de socializare, platformele de tranzacționare, glovo/uber food, metaversul. Factcecării devin complet inutili (acum sunt utili doar idioților utili ai totalitarismului digital). Progresiștii treziți (woke) nu se mai pot simți protejați de valorile/standardele comunității, de cenzura informațională sau de pedepsirea generală a delictului opinie, și nici de minciuna sfruntată ori de dezinformarea prin omisiune.
Urmează apoi drepturile și libertățile omului. Dispar toate, inclusiv dreptul bărbatului de a avorta, dreptul la sănătatea bunicii (pe care acum o poți înfometa sau disprețui, pentru că e medievală și pentru că e permis de la stăpânire, dar care s-ar putea să-ți fie de folos în iarna nucleară, pentru că știe chestii pe care tu refuzi să le înveți) și dreptul de a muri în luxul capsulei elvețiene de murit.
După aceea dispare ideologia progresistă și credința în Știintă (folosesc majuscula pentru că nu vreau să fiu „offensive” la adresa enoriașilor științei transformate în religie).
După aceea dispare democrația.
După aceea, acel restul care va mai rămâne din umanitate, după războiul nuclear, se va fi întors în Epoca de piatră. Traiul cu radiațiile va face din acest grup uman altceva decât homo sapiens. Visul transhumanist va deveni realitate.
Din cele de mai sus rezultă că nu există nici cea mai mică motivație de a vorbi zilnic, oră de oră, despre război nuclear. Există doar certitudinea că după așa ceva, programat sau nu, nu va mai fi piatră pe piatră care să poată vorbi peste o mie de ani despre ceea ce suntem noi acum. Măcar egiptenii și-au făcut piramide. Oamenii de azi și-au făcut metaverse și tot felul de lumi/construcții/logică simulate, nereale.
În loc să vorbim despre război, mai ales nuclear, mai bine am vedea cum putem să NU murim de frică, de foame, de sărăcie și din prostia cruntă a leadership-ului actual.
Chiar și mai interesant - am putea vorbi, la modul serios, despre anchetarea și pedepsirea judiciară a celor care sunt vinovați de crime contra umanității săvârșite contra omului de rând cu ocazia planificării și derulării farsei pandemiei de cou_veed. Și cu ocazia programării războiului. Și cu ocazia pauperizării energetice și alimentare voite. Și cu ocazia sărăcirii și înfometării prefabricate a populației Europei, pe motiv de „necesitate” a înfrigurării, pentru a bara schimbările climatice.
S-ar putea începe, de exemplu, cu cazul miliardelor de doze de vakseen inutil și nociv achiziționate de Comisia Europeană, prin încălcarea principiului subsidiarității din TFUE (statele membre ale UE, iar nu CE, aveau competențe exclusive în acest domeniu, al pandemiei și al politicilor sanitare, în general).
Nu închideți televizoarele, nici paginile de socializare sau platformele de tranzacționare. Prin propaganda continuă în favoarea războiului, s-ar putea să se închidă ele însele, la modul „natural”, curând.

marți, 4 octombrie 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Baraj facut cu peste 240 de ani in urma, in pericol de rupere. Populatia, in primejdie.

Baraj facut cu peste 240 de ani in urma, in pericol de rupere. Populatia, in primejdie.

Ramai uimit: baraj facut prin 1780, ultima data a fost reparat in 1913. De atunci, de peste 100 de ani, a lucrat natura. Acum, in pragul colapsului si foarte multe familii pot ramine pe drumuri. Acum, sunt izolate, prin alte locuri, asteptind cu sufletul la gura: o fi sau n-o fi. Sistemul de golire este unul cotat ca bijuterie arhitectonica, insa azi defect, uzat.

Trebuiau investitii, mentenanta, etc. Evident, nu ne mira nimic. Ma gindesc ca Rosia Montana a fost o sursa de minereuri atit de importanta, a adus multi bani, "s-a muls" de acolo cit s-a putut si, la cite resurse sunt inca acolo, este vizata de mari interese. Se cunosc. Nimeni nu s-a ostenit insa sa faca si reparatii?
Ma uimeste inca mai mult, ce vad acum. O gaura de peste un metru adincime, creata prin surpare, face ca barajul sa fie in pericol mare. Populatia a fost evacuata. Ce vad in aceste imagini de expertiza, o creanga si citeva poze facute de la distanta, de la marginea gaurii, facute in pripa, nu par sa ma incurajeze sa cred ca asta este o cercetare, ci mai degraba o asteptare a unor instalatii care lipseau. Probabil, vor urma instalatii de precizie pentru investigat dinamica solului si multe altele. Asa cred.
Recomand tuturor celor prezenti acolo si colectivului care face cercetarea sa monteze urgent senzori de precizie pentru monitorizare: distanta, unghi, adincime cu precizii mari (submicrometrice). Sunt instrumente interferentiale cu fascicule laser (gen tomografie optica). De asemenea, de pus pe baraj senzor de vibratii (cu amplitudini submicrometrice care sa masoare instantaneu fie si orice pas de om ce se misca in apropiere) - toate acestea sa masoare in timp real, continuu, pina se goleste lacul, sub cota de avarie.
Senzorii sunt necesari pentru a urmari evolutia deplasarii unor parti din baraj, arcuirea, modificari de orice fel, 3D (inclusiv variatia inaltimii malului problema). V-ar putea ajuta sa preveniti din timp o evolutie de miscare foarte fina, altfel, care nu poate fi sesizata cu ochiul liber sau prin masuratori la rezolutie proasta, milimetrica.
Probabil, la cercetari, ar fi utile forari foarte fine si de cercetat pe adincine, cu mini camera video, profilul, aspectul (fotografierea de la marginea gaurii nu pot avea relevanta si rezolutie) dar sa se preleveze si esantioane de cercetat compozitia, profilul umiditatii solului, profil temperatura, , etc.
Probabil este motivul cel mai prielnic sa se goleasca acum tot lacul si sa se repare tot sistemul defect, de golire lac, in mod controlat.
Sper ca barajul sa reziste pina sa se goleasca. Ar fi un bun prilej ca Romania sa mai imprumute niste pompe puternice din alte tari ca sa evitam o tragedie.