Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 25 martie 2020

Un gând la sărbătoarea Bunei Vestiri 2020


Un gând la sărbătoarea Bunei Vestiri 2020
În secolul al XI-lea, califul musulman Al-Hakim a decretat închiderea bisericilor creștine in Egipt pe o perioadă de 9 ani. A fost un timp dificil pentru toți creștinii. Intr-o zi califul umbla pe străzile unde creștinii locuiau și a auzit vocile lor preamărind pe Dumnezeu și rugându-se in fiecare casă. Atunci el a spus: “Deschideți din nou bisericile și lăsați creștinii să se roage cum doresc ei. Am vrut sa închid o biserica pe fiecare strada. Dar azi am descoperit ca atunci când am dat acest decret, o biserica s-a deschis in fiecare casa.”

marți, 24 martie 2020

Medici obligatii si fortatii sa lucreze cu cei infectatii fara sa aibe protectie sau consimtamantul dat!


În acest moment, la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, asistente și medici confirmați cu Sars-Cov-2 sunt la spital, la muncă. Au fost puși în contact direct cu colegii sănătoși. Patru cadre medicale mi-au povestit că personalul a fost chemat de către directorul medical, Mircea Alexandru Macovei, care i-a amenințat că le rupe contractele de muncă dacă nu se prezintă la spital.
Mai multe surse din spital spun că ieri erau infectați cel puțin 18 doctori de pe secțiile de infecțioase, pneumologie, ortopedie, urologie și cardiologie, dar și 8 asistente medicale. Oficial, într-un comunicat citat de @Libertatea, instituția spune că i-a internat și i-a sfătuit să stea acasă pe cei infectați, dar neoficial angajații spun că unii dintre ei sunt, de fapt, la muncă.
Astăzi, directorul medical i-a obligat pe toți să își părăsească locuințele și să vină la serviciu. I-a băgat în aceiași sală și pe cei infectați, și pe cei neinfectați.
Azi-noapte, la ora 1, toți doctorii au primit acest mesaj:
„Bună seara! La ora 7:30 toate cadrele medicale care sunt confirmati pozitiv, suspecti sau negativi sunt asteptati la spital! Ordin de ministru! Dr. Macovei”
De fapt, nici un ordin de ministru nu spune că cei bolnavi fac horă cu cei sănătoși.
La ora 6 dimineața, angajații spitalului au primit încă un mesaj:
„Bună dimineața! Tot personalul este așteptat la spital la ora 7:30. Ordin de ministru. Va avea loc o discuție despre situația epidemiologică a spitalului cu ministrul!!! Vă mulțumesc!”
Și au ajuns și doctorii, și personalul auxiliar, „ne-au ținut împreună, confirmați și neconfirmați, vreo 40 de persoane timp de o oră, dar n-a venit nimeni din conducere la noi”, mi-a povestit o asistentă. „Ca oile am stat.” Oamenii au fost chemați pentru o ședință, au stat împreună, unul lîngă celălalt, iar apoi au fost trimiși acasă ori la testare fără să vorbească nimeni cu ei.
„Vă rog să faceți lumină că e jale”, mi-a spus una dintre asistente. „Mi-am îmbolnăvit și familia pentru că n-am avut mănuși, măști, nimic… Am supt 12 ore o singură mască cumpărată de mine”.
În acest moment, Spitalul Județean „Sf. Ioan” din Suceava e unul dintre cele mai mari focare instituționale din România, alături de Spitalul Gerota din București. S-a întîmplat tocmai pe dos față de ce ne avertizau italienii: Protejați-vă doctorii pentru că ei vă protejează mai departe pe voi!
Directorul medical Macovei nu răspunde la telefon și nici la mesaje, dar ar trebui să răspundă la cel puțin trei întrebări:


1. De ce i-a adunat împreună pe cei bolnavi și cei sănătoși sau doar suspecți?

2. De ce i-a amenințat pe medici și asistente că își pot pierde locurile de muncă, dacă nu își părăsesc locuințele?
3. Ce ordin de ministru a invocat pentru asta?

luni, 23 martie 2020

Numele meu e România. Locuiesc pe strada Europa de 13 ani, din ianuarie 2007

Numele meu e România. Locuiesc pe strada Europa de 13 ani, din ianuarie 2007
Am o casă veche, care a fost mare și frumoasă cândva. Acum e tot mare, dar dărăpănată. Cade tencuiala, acoperișul a vechi și uneori îmi plouă în casă.
Dar nu mă plâng. Am o grădină mare. Cândva aveam o livadă aici, dar ai mei au tăiat toți pomii pentru că am avut nevoie de lemne de foc. O parte au vândut vecinelor mele. E aici, aproape de mine, o doamnă Austria. Ei îi dădeau ai mei mai toate lemnele. Iarba e și ea cam uscată pentru că nu am mai udat-o demult.
Sunt la școală cu vecinele mele: Italia, Spania, Germania, Franța, Ungaria și mai am câteva. E și Anglia cu mine în clasă, dar de câteva luni s-a mutat de pe strada mea. Am înțeles că era certată cu Germania și cu Franța. Pe primar nu știu cum îl cheamă, dar îi știu inițialele: U.E.
El tot vine la noi pe stradă, dar nu se oprește decât la cei mai înstăriți. L-am văzut de multe ori că intra și la familia Germaniei și a Franței. Pe mine doar mă salută când mă vede pe la stradă și rar mă întreabă ce mai fac.
Italia s-a îmbolnăvit. În urmă cu câteva săptămâni a venit la școală și a făcut febră. Strănuta într-una și tușea, dar a stat la toate orele. A doua zi nu a mai venit, dar am răcit toate de la ea. Italia este cea mai frumoasă de pe stradă. În fiecare zi vine altfel îmbrăcată la școală, parcă e din revistă. Germania, îi este vecină, dar moare de invidie când o vede cât e de frumoasă. Bolnavă fiind, Italia a avut nevoie de medicamente și s-a dus la ușa Germaniei. A sunat o dată și nimic, a sunat a doua oară, niciun răspuns. A ieșit la un moment dat cineva și i-a spus: „Am, dar nu pot să îți dau că poate și ai mei se îmbolnăvesc”. Apoi i-a închis ușa în nas… S-a dus apoi la Franța și tot așa, nu a primit nimic.
Spania este și ea o frumusețe. E brunetă și puțin creolă, iar la școală stă în aceeași bancă cu Italia. S-a îmbolnăvit și ea. De câteva săptămâni nici nu au mai ieșit din casă. Le văd doar la geam când mai trec și mă plimb singură pe stradă. Acum stau acasă toate. Nici la școală nu mai mergem. Eu mă mai duc prin parc sau mă mai plimb cu bicicleta. Tușesc puțin, dar sunt bine. Nu mi se poate întâmpla chiar mie să pățesc ceva.
Acum, că mai toate stau acasă, au venit să îmi aducă jucăriile pe care li le-am dat. Toate mi-au adus jucăriile stricate, iar pe cele bune și le-au păstrat și Italia și Spania și Germania. Credeam că măcar Anglia să mi le ducă toate, mai ales că ea nu mai stă pe stradă cu noi. Nici măcar nu mi le-a trimis mie. Le-a dat Franței și Germaniei să mi le ducă, iar ele mi le-au dus tot pe cele stricate, însă abia după ce le-a lăsat Ungaria. M-am uitat printre jucării. Cu câteva excepții, toate sunt defecte.
După colț, pe cealaltă stradă, locuiește Serbia. Părinții ei tot caută o casă pe strada noastră, dar încă nu au găsit. Și ea e cu noi în clasă. Tot ca și noi, stă și ea acasă, dar a rămas fără medicamente, pansamente, măști, ceea ce îți trebuie la răceală… Mai departe de aici, în altă localitate, locuiește China și ea cam are de toate. Serbia i-a cerut ei, dar Germania a sărit imediat să nu ia de la ea că ale ei sunt mai bune. Serbia, naivă, a ascultat și acum când s-a dus să-i bată în poartă Germaniei, aceasta nici nu i-a răspuns… Iar China le-a dat apoi la alții.
Când totul era bine, păream ca o mare familie. Germania mă suna tot la două zile, Italia mă chema des pe la ea, Franța îmi trimitea cărți și eu îi dădeam jucării, cu Spania făceam schimb de haine, iar cu Ungaria, deși nu eram prietene, ne înțelegeam așa ca între vecine.
Acum, de când cu răceala asta, nu mai vorbește nimeni cu nimeni. Parcă am fi niște străine. A trecut și primarul pe aici, domnul ăla la care-i știu doar inițialele: U.E. Mi-au zis ai mei că l-au văzut când a vorbit cu familia Germaniei. Le-a promis mulți bani de la Primărie. Tot așa a spus că îi dă și Franței, iar Italia și Spania se descurcă și ele.
Nouă ne va da doar ce rămâne după… Ne-am obișnuit să nu primim nimic, deși nici ai mei nu mai merg la lucru pentru că stau acasă să aibă grijă de mine. Asta e, banul la ban trage. De când stăm aici cam tot așa a făcut. U.E. venea pe la noi doar când trebuia să ajutăm cu ceva la Primărie, sau pe la firmele pe care le au familiile Germaniei, Angliei, Spaniei și Italiei. Sunt familii bogate, se vede și după casele și mașinile pe care le au…
Ce trist e pe strada mea în aceste zile… Va trece și asta și iar vor veni la mine să se joace, să fim prietene, să fim ca o familie.
Dar asta nu e familie. Strada Europa e acum toată bolnavă și a devenit ca un camping: fiecare cu cortul lui…
Mă numesc România și locuiesc pe strada Europa din anul 2007. Stau chiar la capăt într-o casă dărăpănată. Dar nu mă plâng. M-am obișnuit ca de câte ori e o problemă să nu mă ajute nimeni…

Paramedicul NHS evacuat de acasă de teama că va răspândi Covid-19

Paramedicul NHS evacuat de acasă de teama că va răspândi Covid-19

Un paramedic a descris că a fost evacuat din locuința sa, deoarece proprietarul său era îngrijorat că ar putea răspândi Covid-19 la proprietate, ridicând în continuare îngrijorarea că personalul medical este stigmatizat din cauza contactului cu virusul.
Joseph Hoar, un paramedic pentru serviciul de ambulanță South Western, a replicat, sâmbătă seară, că i s-a cerut să părăsească locuința prin mesaj text în termen de 24 de ore, deoarece proprietarul era „super nervos de faptul că are cineva de la NHS aici”.
„Este doar o chestiune de timp înainte să fiți în contact cu virusul”, a spus o captură de ecran a mesajului WhatsApp. „Puteți organiza un Airbnb și vă puteți colecta lucrurile mâine. Îmi pare rău, în mod normal, nu aș face asta niciodată, dar nu merită riscul. ”

vineri, 20 martie 2020

DIAMANTUL DE MARE PRET SI CELE 100 DE INIMI


DIAMANTUL DE MARE PRET SI CELE 100 DE INIMI

Se zice că un împărat avea odată un diamant de mare preţ. Din admiraţie pentru acea rară bijuterie, el a poruncit să se sape pe diamant următoarele cuvinte: „Cine mă are pe mine, nu va fi sărac niciodată“. Cu mai multă dreptate putem zice noi despre Sfânta Liturghie: „Cine o are şi se împărtăşeste din harurile ei, nu va fi sărac niciodată“. Prin jertfa Sfintei Liturghii, creştinul îşi poate satisface toate năzuinţele sale, toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, îşi poate împlini desăvârşit o sfântă datorie faţă de Dumnezeu. A-L adora pe Făcătorul cerului şi al pământului, a-L lăuda şi a-L recunoaşte ca Stăpân şi Binefăcător al tău, a-I mulţumi pentru toate binefacerile primite, iată, rostul nostru pe pământ.

Un suflet evlavios regretă odată că n-are 1000 de inimi să le închine ca prinos de dragoste lui Dumnezeu. „Ia parte la Sfânta Liturghie!“, i-a zis un tainic glas. „Ia parte la Sfânta Liturghie şi astfel îl vei preamări pe Dumnezeu mai bine decât dacă i-ai jertfi 1000 de inimi“. Într-adevăr, toate laudele ce le poate aduce omul Creatorului, toate faptele bune la un loc, nu valorează cât o Sfântă Liturghie. Căci acelea sunt lucruri omeneşti, aceasta este o lucrare dumnezeiască.

Arhimandritul Zaharia de la Essex Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie (17 martie 2020)

Arhimandritul Zaharia de la Essex
Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie
(17 martie 2020)

Mulți oameni sunt confuzi și alții se panichează din pricina amenințării epidemiei de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu însă cred că n-ar trebui să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi, o face din dragoste. Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un Dumnezeu al milei și al iubirii de oameni, Care iubește lumea. Dumnezeu ne-a creat din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și slava Sa. Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să pătrundă în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate, ci să căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat să Se îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru dăinuirea neamului nostru [omenesc], ci a trimis proroci și drepți să-I pregătească calea, ca să poată veni și dezlega tragedia noastră, și să poată aduce mântuirea cea veșnică prin Cruce și prin Învierea negrăitei Sale iubiri. A venit și a luat asupra Sa blestemul păcatului, și ne-a arătat până la sfârșit dragostea Sa: „Iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit”. Tot ce a făcut Dumnezeu când ne-a creat, când a asigurat cele necesare pentru dăinuirea lumii, când Și-a pregătit calea pentru a veni pe pământ, când Însuși a venit, în persoană, și ne-a lucrat mântuirea în chip așa de minunat – pe toate acestea le-a făcut din bunătate. Și bunătatea Sa este nemărginită. Ne mântuiește și este atât de îndelung-răbdător cu noi, așteptând până ce venim la cunoașterea adevărului și aducem pocăință adevărată, ca să putem fi cu El pe vecie. Așa, în fiecare etapă a relației Sale cu omul, Dumnezeul nostru ne arată doar bunătate și milă, care „mai bună este decât viața”; bunătatea este Firea Sa, și pe toate le face spre folosul și mântuirea omului.

Prin urmare, când iarăși va să vină ca să judece lumea, o va judeca un alt Dumnezeu? Nu va fi același Dumnezeu, Dumnezeul milei și iubirii de oameni, Care iubește omenirea? Să nu ne îndoim că ne vom înfățișa înaintea a nimeni altcuiva decât a Dumnezeului Care ne-a făcut și ne-a mântuit. Și iarăși, cu aceeași milă și dragoste ne va judeca. De aceea, să nu ne panicăm, nici să ne clătinăm [în credință], căci același Dumnezeu ne va întâmpina în viața cealaltă și ne va judeca cu aceeași bunătate și îndurare. Unii se tem că le-a sosit ceasul sfârșitului. Epidemia aceasta a Coronavirusului are și o parte bună, pentru că avem câteva săptămâni din clipa în care ne va lovi până la sfârșitul nostru. Putem închina, așadar, acest timp pregătirii pentru întâlnirea cu Dumnezeu, ca mutarea noastră să nu fie pe neașteptate și pe nepregătite, ci după ce ne-am cercetat întreaga viață la fiecare şedere în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, uneori mulțumind până la sfârșit pentru tot ce-a făcut Dumnezeu pentru noi, alteori cu pocăință, cerând iertarea fărădelegilor noastre. Nimic nu ne poate vătăma când avem un astfel de Dumnezeu, Care îngăduie toate din bunătatea Sa. Trebuie doar să continuăm să fim mulțumitori până la sfârșit și să facem smerita rugăciune de pocăință pentru iertarea păcatelor noastre.

În ce mă privește, epidemia aceasta mă ajută. Tânjeam să regăsesc rugăciunea pe care am avut-o înainte, cu care pot să-mi cercetez întreaga viață, de la naștere până acum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale „cele întru știință și cele întru neștiință”; și, totodată, cu care pot să-mi cercetez întreaga viață pocăindu-mă pentru toate păcatele și fărădelegile mele. Ce minunat să-ți poți cerceta viața în rugăciune, să le pui pe toate înaintea lui Dumnezeu stăruind în rugăciune! Simți atunci că viața ți se răscumpără. De aceea, situația de acum cu adevărat mă ajută. Nu mă panichez, ci „mă voi îngriji pentru păcatul meu”

Trebuie să vedem bunătatea lui Dumnezeu în tot ce se petrece acum. Sfinții Părinți au văzut iubirea Sa de oameni. O molimă asemănătoare a avut loc în veacul al patrulea, în pustia Egiptului, secerând mai bine de o treime dintre monahi, iar Părinții ziceau cu mare însuflare că „Dumnezeu seceră sufletele sfinților pentru Împărăția Sa”, și nu se clătinau [în credință]. Domnul Însuși vorbește în Evanghelie despre zilele din urmă, despre încercările și necazurile prin care va trece lumea înainte de a Doua Sa Venire. Nu discernem însă în cuvintele Sale nici tristețe morbidă, nici disperare. Domnul, Care S-a rugat în grădina Ghethsimaniului cu sudoare de sânge pentru mântuirea întregii lumi, spune că atunci când vom vedea grozăviile ce vor premerge cea de-a Doua Venire a Sa, să ne ridicăm însuflețiți capetele, pentru că răscumpărarea noastră se apropie. Unii îmi spun: „Dumnezeu să-Și întindă mâna Sa cea ajutătoare!” – dar tocmai aceasta este mâna lui Dumnezeu! El dorește și lucrează mântuirea noastră „în multe rânduri şi în multe chipuri”: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”. Virusul acesta poate fi un mijloc pe care Dumnezeu să-l folosească pentru ca mulți să-și vină în fire și la pocăință, și pentru a secera multe suflete pregătite de Împărăția Sa cea veșnică. De aceea, pentru cei ce se predau și se încredințează dumnezeieștii purtări de grijă, toate vor contribui la binele lor: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine”.

Nu este loc, așadar, de tulburare morbidă. Nici nu trebuie să ne împotrivim măsurilor luate de guvern pentru a reduce răspândirea afecțiunilor pe care le vedem la atâția oameni. Este greșit să acționăm împotriva autorităților. Să facem ce ne spune guvernul, pentru că nu ni se cere să ne lepădăm de credința noastră, ci doar să luăm câteva măsuri pentru binele comun al tuturor, ca să trecem peste încercarea aceasta – și nu sunt deloc nerezonabile. Unii o iau prea mărturisitor, ridică stindardul și fac pe mucenicii și mărturisitorii. Noi, să nu ne îndoim: vom arăta doar supunere față de ordinele guvernului. Este nedrept să facem neascultare de guvern de vreme ce, când ne vom îmbolnăvi, la spitalele lor vom alerga și ei vor fi cei care să suporte cheltuielile și să ne îngrijească. De ce să nu-i ascultăm?

Acesta este cugetul lui Hristos, pe care Dumnezeu l-a arătat în viața Sa pământească, aceasta este porunca apostolească pe care am primit-o: „…să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, să nu defaime pe nimeni, să nu fie sfăditori, ci îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii”, și: „Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor…”. Dacă nu ne supunem stăpânitorilor noștri, care nu ne cer mult, cum ne vom supune lui Dumnezeu, Care ne dă o lege dumnezeiască, mult mai înaltă decât orice lege omenească? Dacă păzim legea lui Dumnezeu, nu suntem mai presus de legile omenești, spuneau apologeții celui de-a doilea veac, când Imperiul Roman îi prigonea pe creștini. 

De mirare că în țara în care trăim, Marea Britanie, fotbaliștii arată atâta înțelegere și discernământ încât sunt primii care să-și întrerupă activitatea, supunându-se indicațiilor guvernului de a lua măsuri profilactice! Și ar fi trist ca tocmai noi, cei credincioși, să nu ne ridicăm la măsura fotbaliștilor și să nu arătăm aceeași supunere de autoritățile pentru care se roagă Biserica noastră.

Dacă ne vor cere să înceteze slujbele Bisericii, să ne supunem pur și simplu, și să binecuvântăm pronia lui Dumnezeu. Mai mult, acest lucru ne aduce aminte de o veche predanie a Părinților din Palestina: în Marele Post, în Duminica Lăsatului-sec de brânză, după iertarea reciprocă, [monahii] ieșeau în pustie timp de patruzeci de zile, fără Liturghie, stăruind, pentru a se pregăti, în post și rugăciune, și se întorceau în Duminica Floriilor ca să prăznuiască după cuviință Patima și Învierea Domnului. Așa și contextul de astăzi ne silește să trăim iarăşi ceea ce se păstrase din vechime în sânul Bisericii. Ne vor obliga, adică, să trăim o viață mai isihastă, cu mai multă rugăciune, care va compensa cumva lipsa Dumnezeieștii Liturghii și ne va pregăti să prăznuim cu mai mare dorință și însuflare Patima și Învierea Domnului Iisus. Astfel vom preschimba epidemia aceasta într-o biruință a isihasmului. În tot cazul, orice îngăduie Dumnezeu în viața noastră este din bunătatea Sa și pentru binele omului, căci El niciodată nu dorește să se vatăme în vreun fel zidirea Sa.

Negreșit, și de vom fi lipsiți mai mult timp de Dumnezeiasca Liturghie, vom răbda. Ce primim la Liturghie? Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, ce sunt pline de harul Său. Pentru noi, este o mare cinste și binefacere – dar primim, totodată, harul lui Dumnezeu în multe alte feluri. Când săvârșim rugăciunea isihastă, sălășluim în prezența lui Dumnezeu cu mintea în inimă, chemând sfântul Nume al lui Hristos. Dumnezeiescul Nume ne aduce harul lui Hristos, pentru că este nedespărțit de Persoana Sa, și ne duce în prezența Sa. Această Prezență a lui Hristos este curățitoare, ne curățește de fărădelegi și păcate, ne înnoiește și ne luminează inima, ca să ia formă înlăuntru chipul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Hristos.

De nu vom avea Paștile în biserică, să ne aducem aminte că fiecare contact cu Hristos este Paști. Primim har în Dumnezeiasca Liturghie pentru că Domnul Iisus este prezent acolo, El săvârșește taina și El este Cel ce se împarte credincioșilor. Când însă chemăm Numele Său, pătrundem în aceeași Prezență a lui Hristos și primim același har. De aceea, chiar dacă suntem lipsiți de Liturghie, vom avea pururea Numele Său – nu suntem lipsiți de Domnul. Mai mult, avem și cuvântul Său, și mai ales Evanghelia Sa. Dacă cuvântul Său sălășluiește neîncetat în inima noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu acesta, dacă devine limbajul nostru, cu care vorbim lui Dumnezeu tot așa cum ne-a vorbit El – atunci vom avea iarăși harul Domnului. Pentru că cuvintele Sale sunt cuvinte ale vieții veșnice, și se săvârșește aceeași taină: primim harul Său și ne sfințim.

Mai mult, cu fiecare prilej în care arătăm bunătate fraților noștri, Domnul se bucură, socotind că am făcut-o în Numele Său, și ne răsplătește. Arătăm bunătate fraților noștri și Domnul ne răsplătește cu harul Său. Este un alt mod prin care putem trăi în Prezența Domnului. Putem primi harul Domnului prin post, prin milostenii și prin orice faptă bună. Așa că, dacă suntem siliți să nu ne adunăm în biserică, ne putem uni în duh, prin aceste sfinte virtuți pe care le știm, înlăuntrul Trupului lui Hristos, Sfânta Biserică, care păstrează unitatea credincioșilor cu Hristos și cu celelalte mădulare ale Trupului Său. Tot ceea ce facem pentru Dumnezeu este o liturghie, căci slujește mântuirii noastre. Liturghia este cel mai mare eveniment din viața Bisericii, în care credincioșii au putința să facă schimb între viețișoara lor și nemărginita viață a lui Dumnezeu. Impactul acestui eveniment ține însă de pregătirea pe care o facem, prin tot ce am amintit: prin rugăciune, fapte bune, post, iubire de aproapele, pocăință.

Pentru aceasta, iubiții mei frați, nu este nevoie să facem mărturisiri eroice împotriva guvernului pentru măsurile profilactice pe care le ia spre binele tuturor oamenilor. Nici să nu deznădăjduim, ci să meșteșugim cu înțelepciune căi prin care să nu pierdem părtășia vie cu Persoana lui Hristos. Nimic nu ne poate vătăma, trebuie doar să facem răbdare un răstimp anume – și Dumnezeu va vedea răbdarea noastră, și va înlătura toată piedica, toată ispita, și vom vedea iarăși zorii zilelor de bucurie, și vom prăznui împreună nădejdea și dragostea noastră în Hristos Iisus.

Traducere de Radu Hagiu

sâmbătă, 14 martie 2020

Mândria aeronauticii româneşti, călcată cu tancul.

Mândria aeronauticii româneşti, călcată cu tancul
Istoricul de aviaţie Valeriu Avram spune că a plâns când a văzut cum erau distruse avioanele IAR-93
România se putea număra printre ţările cu aviaţie militară puternică, dacă cei care au condus ţara nu picau pradă intereselor politice. Este părerea istoricului de aviaţie Valeriu Avram, care spune că cea mai mare lovitură suferită de Forţele Aeriene Române o reprezintă distrugerea lotului de avioane subsonice IAR-93 Vultur sau Eagle, în terminologie NATO.
Prezent la Buzău, pentru lansarea unei cărţi, ”Războiul aerian deasupra României 1916 - 1918”, realizat în colaborare cu istoricul buzoian Valeriu Nicolescu, Valeriu Avram şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la soarta pe care a avut-o aviaţia română în ultimele decenii.
”În anul de graţie 1986, România avea 900 de avioane reactive, de la Mig 15, până la Mig 21 MRF (Multi Role Fighter). Câte avem acum, nu ştiu. De ce s-a ajuns aici? O crimă împotriva aviaţiei s-a produs cu puţin timp înainte de intrarea noastră în NATO. Personal am văzut 73 de avioane IAR-93 la Craiova cum au fost tăiate şi s-au suit cu tancurile pe ele. Nimeni nu plăteşte crima asta extraordinară? Am fost acolo cu inginerul şef al aviaţiei militare şi am plâns amândoi ca doi copii. Să vezi avioane noi, cu zece ore de zbor, cum le taie. Avioanele acelea aveau garanţie 30 de ani, se puteau moderniza la Bacău, unde avem ingineri extraordinari şi firma israeliană Elbit. Era un avion foarte bun pentru atac la sol, cu putere foarte mare de foc. Nu s-a vrut”, a declarat profesorul universitar Valeriu Avram.
Istoricul consideră că distrugerea lotului de avioane româneşti IAR-93 a avut la bază interese politice. ”S-au scuzat atunci că nu ne-a dat NATO voie să avem această categorie de arme. Nu este adevărat şi vă dau un exemplu. Cehii scot L-39, cu caracteristici mai modeste. Cehii l-au modernizat şi acum îl exportă mai ales în ţări ale Africii. La noi industria a fost distrusă”, este de părere Valeriu Avram.
Valeriu Avram (Foto jos) este unul dintre puţinii istorici care s-au dedicat aviaţiei române, studiind mii de documente în decursul a peste 40 de ani de activitate.
Avionul subsonic bimotor de vânătoare-bombardament şi atac la sol IAR-93 a reprezentat cea mai mare realizare a industriei aeronautice române după Al Doilea Război Mondial, fiind un produs al programului româno-iugoslav YUROM.
Pentru a reduce dependenţa de tehnica militară de provenienţă sovietică, conducerea politică a României a decis la sfârşitul anilor '60 demararea unei cooperări în domeniul aeronautic cu Iugoslavia. Astfel, la data de 20 mai 1971, s-a semnat un acord guvernamental pentru acest program de construcţie în comun al unui avion subsonic de vânătoare-bombardament. Acordul prevedea ca aripile şi ampenajele să fie construite de partenerul iugoslav, în timp ce fuselajul de către partea română. Cu toate că acordul prevedea construcţia a câte 200 de exemplare de fiecare parte, exemplarele livrate intern au fost în număr de numai 86 bucăţi, construite în perioada 1975 – 1992.
Destinat misiunilor de vânătoare-bombardament şi atac la sol, avionul IAR-93 a întrat, începând cu anul 1981 în înzestrarea Regimentelor 49 şi 67 Aviaţie Vânătoare, Vânătoare-Bombardament, regimente bazate pe Ianca, respectiv Craiova.
Era conceput şi dotat cu echipament corespunzător pentru interceptarea ţintelor aeriene subsonice la înălţimi mici, pentru recunoaştere şi fotografiere aerienă. Dotarea cu aparatură modernă şi instalaţii radioelectrice de vârf îi permiteau operarea în orice condiţii meteorologice, atât ziua cât şi noaptea. Pentru îndeplinirea misiunilor de luptă, avionul IAR-93 putea acţiona de pe piste de categoria a doua, sumar amenajate.