În acest moment, la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, asistente și medici confirmați cu Sars-Cov-2 sunt la spital, la muncă. Au fost puși în contact direct cu colegii sănătoși. Patru cadre medicale mi-au povestit că personalul a fost chemat de către directorul medical, Mircea Alexandru Macovei, care i-a amenințat că le rupe contractele de muncă dacă nu se prezintă la spital.
Mai multe surse din spital spun că ieri erau infectați cel puțin 18 doctori de pe secțiile de infecțioase, pneumologie, ortopedie, urologie și cardiologie, dar și 8 asistente medicale. Oficial, într-un comunicat citat de @Libertatea, instituția spune că i-a internat și i-a sfătuit să stea acasă pe cei infectați, dar neoficial angajații spun că unii dintre ei sunt, de fapt, la muncă.
Astăzi, directorul medical i-a obligat pe toți să își părăsească locuințele și să vină la serviciu. I-a băgat în aceiași sală și pe cei infectați, și pe cei neinfectați.
Azi-noapte, la ora 1, toți doctorii au primit acest mesaj:
„Bună seara! La ora 7:30 toate cadrele medicale care sunt confirmati pozitiv, suspecti sau negativi sunt asteptati la spital! Ordin de ministru! Dr. Macovei”
De fapt, nici un ordin de ministru nu spune că cei bolnavi fac horă cu cei sănătoși.
La ora 6 dimineața, angajații spitalului au primit încă un mesaj:
„Bună dimineața! Tot personalul este așteptat la spital la ora 7:30. Ordin de ministru. Va avea loc o discuție despre situația epidemiologică a spitalului cu ministrul!!! Vă mulțumesc!”
Și au ajuns și doctorii, și personalul auxiliar, „ne-au ținut împreună, confirmați și neconfirmați, vreo 40 de persoane timp de o oră, dar n-a venit nimeni din conducere la noi”, mi-a povestit o asistentă. „Ca oile am stat.” Oamenii au fost chemați pentru o ședință, au stat împreună, unul lîngă celălalt, iar apoi au fost trimiși acasă ori la testare fără să vorbească nimeni cu ei.
„Vă rog să faceți lumină că e jale”, mi-a spus una dintre asistente. „Mi-am îmbolnăvit și familia pentru că n-am avut mănuși, măști, nimic… Am supt 12 ore o singură mască cumpărată de mine”.
În acest moment, Spitalul Județean „Sf. Ioan” din Suceava e unul dintre cele mai mari focare instituționale din România, alături de Spitalul Gerota din București. S-a întîmplat tocmai pe dos față de ce ne avertizau italienii: Protejați-vă doctorii pentru că ei vă protejează mai departe pe voi!
Directorul medical Macovei nu răspunde la telefon și nici la mesaje, dar ar trebui să răspundă la cel puțin trei întrebări:
1. De ce i-a adunat împreună pe cei bolnavi și cei sănătoși sau doar suspecți?
2. De ce i-a amenințat pe medici și asistente că își pot pierde locurile de muncă, dacă nu își părăsesc locuințele?
3. Ce ordin de ministru a invocat pentru asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu