Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 31 mai 2023

Lecționar Săptămâna I după Rusalii: Joi: Rm 1, 28-32; 2, 1-9; Mt 5, 27-32.

Iconographer Daniel Neculae

Săptămâna I după Rusalii: Joi: Rm 1, 28-32; 2, 1-9;

Noul Testament

Epistola către Romani

Cap. 1 Salutare. Dorinţa lui Pavel de a-i vizita pe creştinii din Roma. Puterea Evangheliei. Vinovăţia oamenilor.

28 Şi aşa cum ei n'au încercat să-L păstreze pe Dumnezeu în cugetele lor, tot aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor cea fără judecată, să facă ceea ce nu se cade,

Dt 28:28 Ps 80:12

29 plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele; bârfitori,

Sol 14:25

30 pârâtori, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor,

31 nesocotiţi, călcători de cuvânt, lipsiţi de iubire, lipsiţi de milă;

32 care, deşi au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, că adică cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, dar le şi încuviinţează celor ce le fac.

Noul Testament

Epistola către Romani

Cap. 2 Dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iudeii şi legea.

1 Pentru aceea, o, omule, oricine-ai fi tu, cel care judeci, eşti fără cuvânt de apărare: fiindcă în ceea ce pe altul îl judeci, pe tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lucruri le faci şi tu, cel care judeci.

Mt 7:2 Lc 6:37 In 8:7

2 Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr faţă de cei care fac unele ca acestea.

3 Şi tu, omule, cel care-i judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, crezi oare că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

4 Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări?; nu ştii tu că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăinţă? a

Sol 11:23 Sir 5:4 Rm 9:22 Ef 2:4 2Ptr 3:15

5 Dar după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,

6 Care-i va da fiecăruia după faptele lui:

Iov 34:11 Ps 61:12 Pr 24:12 Ir 32:19 Iz 33:20 Sir 16:14 Sir 35:22 Mt 16:27 In 5:29 2Co 5:10

7 viaţa veşnică celor ce prin stăruinţă'n faptă bună caută mărire, cinste şi nestricăciune,

8 dar urgie şi mânie iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci nedreptăţii i se supun:

Ir 23:19 2Tes 1:6 Evr 10:27

9 necaz şi strâmtorare peste tot sufletul omului care face răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului;

Iz 18:4 Rm 1:16 2Tes 1:8


Săptămâna I după Rusalii: Joi: Mt 5, 27-32.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 5 Predica de pe Munte; Fericirile. Apostolii sunt sarea pământului şi lumina lumii. Plinirea legii. Iubirea de vrăjmaşi.

27 Aţi auzit că s'a spus celor de demult: Să nu te desfrânezi;
Ies 20:14 Dt 5:18 Mt 19:18 Mc 10:19 Lc 18:20 Rm 13:9 Iac 2:11

28 Eu însă vă spun că oricine se uită la o femeie spre a o pofti s'a şi desfrânat cu ea în inima lui.
2Rg 11:2-4 Iov 31:1 Pr 6:25 Pr 23:33 Sir 9:8 Sir 41:22

29 Iar dacă ochiul tău cel drept îţi devine piatră de poticnire g, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine îţi este să piară unul din mădularele tale, iar nu tot trupul să-ţi fie aruncat în gheenă.
Dt 13:6-10 Pr 1:15 Mc 9:47 Mt 18:8-9 Mc 9:43-47

30 Şi dacă mâna ta cea dreaptă îţi devine piatră de poticnire, taie-o şi arunc-o de la tine, că mai bine îţi este să piară unul din mădularele tale, iar nu tot trupul să-ţi fie aruncat în gheenă.
Mt 18:8-9 Mc 9:43 Mc 9:43-47

31 S'a mai spus: Cel ce-şi va lăsa femeia, să-i dea carte de despărţirea.
Dt 24:1 Ir 3:1 Mt 19:7 Mc 10:4

32 Eu însă vă spun că oricine-şi va lăsa femeia, în afara pricinii de desfrânare, o face să săvârşească adulter; iar cel ce o va lua pe cea lăsată, adulter săvârşeşte.
Mal 2:14 Mt 19:9 Mc 10:11-12 Lc 16:18 1Co 7:10-11

Lecționar Săptămâna I după Rusalii: Miercuri: Rm 1, 18-27; Mt 5, 20-26.


Iconographer Daniel Neculae

Săptămâna I după Rusalii: Miercuri: Rm 1, 18-27;

 Noul Testament

 Epistola către Romani

Cap. 1 Salutare. Dorinţa lui Pavel de a-i vizita pe creştinii din Roma. Puterea Evangheliei. Vinovăţia oamenilor.

18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi nedreptatea oamenilor care ţin adevărul în robia nedreptăţii.

Ef 5:6 Col 3:6 2Tes 2:12

19 Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este arătat întru ei; căci Dumnezeu le-a arătat-o:

FA 14:15-17 FA 17:24-28

20 Încă de la facerea lumii, cele nevăzute ale Lui – adică veşnica Sa putere şi dumnezeirea – prin cugetare se văd din făpturi; aşa că ei n'au cuvânt de apărare o,

Iov 12:7-9 Ps 18:1 Sol 13:3 Sol 13:5 Sir 42:15

21 căci deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu ca pe Dumnezeu L-au slăvit şi nici nu I-au mulţumit, ci'n cugetările lor s'au rătăcit şi inima lor cea neînţelegătoare s'a întunecat.

Ir 2:11 Sol 13:1 Ef 4:17-18

22 Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni

Ir 10:14 1Co 1:20

23 şi slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios au preschimbat-o în asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al patrupedelor şi al târâtoarelor.

Ies 32:4 Dt 4:15-19 Ps 105:20 Ir 2:11 Ir 2:26-27 Sol 12:24 Sol 13:10 Sol 14:15

24 De aceea Dumnezeu i-a predat necurăţiei p, după poftele inimii lor, ca să-şi necinstească trupurile ei între ei,

Sol 14:26 FA 14:16 Ef 4:19

25 ca unii care au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s'au închinat şi i-au slujit făpturii în locul Făcătorului, Cel ce este binecuvântat în veci, amin!

3Rg 12:32 Ir 2:13 Ir 13:25 Ir 16:19

26 Pentru aceea Dumnezeu i-a predat unor patimi de necinste; că şi femeile lor au preschimbat legăturile fireşti cu acelea împotriva firii;

Lv 18:22-23

27 asemenea şi bărbaţii, părăsind fireasca legătură cu femeia, în pofta lor s'au aprins unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi săvârşind ruşinea şi primind în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor q.

Fc 19:5 Lv 18:22 Lv 20:13 Sol 11:16 Sol 14:26 1Co 6:9

Săptămâna I după Rusalii: Miercuri: Mt 5, 20-26.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 5 Predica de pe Munte; Fericirile. Apostolii sunt sarea pământului şi lumina lumii. Plinirea legii. Iubirea de vrăjmaşi.

20 Că vă spun: Dacă dreptatea voastră n'o va întrece pe a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
In 10:35

21 Aţi auzit că s'a spus celor de demult: Să nu ucizi; iar cel ce va ucide, vrednic este de judecată.
Ies 20:13 Ies 21:12 Lv 24:17 Dt 5:17 Mt 19:18 Mc 10:19 Lc 18:20 Rm 13:9 Iac 2:11 1In 3:15

22 Eu însă vă spun: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de judecată; şi cel ce-i va zice fratelui său: Netrebnicule!, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cel ce-i zice: Nebunule!, vrednic va fi de gheena focului f.
1In 3:15

23 Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi,
Mt 8:4 Mc 11:25

24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul.
Is 66:9

25 Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cât încă mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbaşului şi să fii aruncat în temniţă;
Pr 25:8 Sir 8:2 Mt 18:34-35 Lc 12:58-59

26 adevăr îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat şi cel din urmă ban.
Mt 18:34-35 Lc 12:58-59

Lecționar Săptămâna I după Rusalii: Marți: Rm 1, 1-7, 13-17; Mt 4, 25; 5, 1-13.

 

Săptămâna I după Rusalii: Marți: Rm 1, 1-7, 13-17; 

Noul Testament

Epistola către Romani

Cap. 1 Salutare. Dorinţa lui Pavel de a-i vizita pe creştinii din Roma. Puterea Evangheliei. Vinovăţia oamenilor.

1 Pavel, rob al lui Iisus Hristos, apostol chemat a, ales b pentru Evanghelia lui Dumnezeu
FA 9:15 FA 13:2 1Co 1:1 Ga 1:15

2 pe care'n Sfintele Scripturi prin profeţii Săi mai dinainte a făgăduit-o
Is 52:7 Naum 2:1 Lc 1:70 In 1:45 Rm 16:25-26 Tit 1:2

3 despre Fiul Său, Cel din sămânţa lui David născut după trup,
Mt 1:1 Mt 22:42 Lc 2:4 Rm 9:5 2Tim 2:8 Ga 4:4 Ap 22:16

4 iar după Duhul Sfinţeniei c rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere dintru'nvierea din morţi d, Iisus Hristos, Domnul nostru,
FA 13:33

5 prin Care noi am primit e har şi apostolie, pentru ca'ntru numele Său să fie credinţa adusă spre ascultare f la toate neamurile,
FA 9:15 FA 26:16-18 Rm 15:15 Rm 15:18 Rm 16:26 Ga 2:7 Ga 2:9

6 între care sunteţi şi voi, chemaţi g ai lui Iisus Hristos;

7 tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi ai lui Dumnezeu, sfinţi prin chemare h: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! 
Nm 6:25-26 1Co 1:2-3 2Co 1:1-2 Ga 1:3 Flp 1:2 2Tes 1:2 Flm 1:3 Ef 1:1

13 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că de multe ori mi-am pus în gând să vin la voi – dar pân'acum am fost împiedicat –, pentru ca şi'ntre voi să am vreo roadă ca şi'ntre celelalte neamuri.
In 15:16 FA 19:21 Rm 15:22 Flp 1:22 Col 1:6

14 Dator le sunt şi Elinilor m şi barbarilor, şi înţelepţilor şi neînţelepţilor.
FA 9:15

15 Aşa că din parte-mi sunt gata să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

16 Că eu nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos; pentru că ea este putere a lui Dumnezeu spre mântuire tot celui ce crede, întâi iudeului şi de asemenea elinului n.
Ps 118:46 Mc 8:38 FA 13:46 1Co 1:18 1Co 1:24 1Co 15:1-2 2Tim 1:8

17 Căci în ea dreptatea lui Dumnezeu se descoperă din credinţă spre credinţă, aşa cum este scris: Iar dreptul din credinţă va trăi.
Avc 2:4 Rm 3:21-22 Ga 3:11 Evr 10:38
Săptămâna I după Rusalii: Marți: Mt 4, 25; 5, 1-13.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 4 Postul şi ispitirea lui Iisus. Începutul propovăduirii Sale în Galileea. Chemarea primilor patru apostoli. Vindecarea multor bolnavi.

25 Şi mulţimi numeroase mergeau după El, din Galileea, din Decapole e, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Mc 3:7-8 Lc 5:15 Lc 6:17-19 In 6:2

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 5 Predica de pe Munte; Fericirile. Apostolii sunt sarea pământului şi lumina lumii. Plinirea legii. Iubirea de vrăjmaşi.

1 Văzând Iisus mulţimile, S'a suit în munte: şi şezând El, au venit la Dânsul ucenicii Săi
Mt 15:29 In 6:3

2 Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând:

3 „Fericiţi cei săraci cu duhul a, că a lor este împărăţia cerurilor.
Ps 50:17 Is 57:15 Lc 6:20 Iac 2:5

4 Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Ps 125:5-6 Is 61:2-3 Lc 6:21 In 16:20

5 Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Ps 24:9 Ps 36:11 Ps 36:29 Pr 2:21 Pr 16:21

6 Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Ps 40:1 Is 55:1 Is 65:13 Is 66:2 Bar 2:18 Lc 1:53

7 Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pr 14:21 Sir 3:30 Mt 18:33 Iac 2:13

8 Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Ps 23:4 Avc 1:13 Evr 12:14 1In 3:2 Ap 22:4

9 Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Is 32:17 Evr 12:14 Iac 3:18

10 Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
FA 5:41 Rm 8:17 1Ptr 3:14

11 Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
Mt 10:22 Lc 6:22 In 15:21 1Ptr 4:14

12 Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.
2Par 36:16 Mt 23:30 Mt 23:34 Mt 23:37 Lc 6:23 FA 5:41 FA 7:52 Evr 10:35 Evr 11:32-38 Iac 5:10 1Ptr 1:6 :

13 Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea-şi va pierde gustul, cu ce se va săra?; de nimic nu mai e bună, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
Mc 9:50 Lc 14:34-35

Lecționar Săptămâna I după Rusalii: Luni: Ef 5, 8-19; Mt 18, 10-20.


Iconographer Daniel Neculae

Săptămâna I după Rusalii: Luni: Ef 5, 8-19;

Noul Testament

Epistola către Efeseni

Cap. 5 Dreptar pentru viaţa cea nouă (continuare). Umblaţi ca fii ai luminii! Datoriile soţilor şi soţiilor.

8 Altădată eraţi întuneric, dar acum lumină sunteţi întru Domnul; ca fii ai luminii să umblaţi

Lc 16:8 In 8:12 In 12:36 FA 26:18 Ef 2:11 Ef 2:13 Col 1:13 1Ptr 2:9

9 – pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr –,

Ga 5:22

10 osebind b ce este bineplăcut Domnului.

Rm 12:22

11 Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le făţiş c;

Ps 118:65 Rm 16:17 2Co 6:14 2Tes 3:6 1Tim 5:20 1In 1:6 In 3:20-21

12 căci pe cele ce le fac ei întru ascuns, ruşine este chiar a le spune.

In 3:20-21

13 Dar toate cele osândite făţiş sunt vădite de lumină,

In 3:20-21

14 căci tot ceea ce-i vădit e lumină d. De aceea zice: Deşteaptă-te tu, cel ce dormi, scoală-te din morţi şi-asupra ta va lumina Hristos.

Is 26:19 Is 51:17 Is 52:1 Is 60:1 Lc 15:24 In 5:25 Rm 13:11

15 Prin urmare, luaţi bine seama cum umblaţi: nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi,

Col 4:5

16 răscumpărând vremea e, căci zilele rele sunt.

Am 5:13 Col 4:5

17 De aceea nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

Rm 12:2 Col 1:9 1Tes 4:3

18 Să nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzanie, ci vă umpleţi de Duh,

Pr 20:1 Pr 23:20 Pr 23:31 Is 5:11 Lc 21:34

19 vorbind între voi în psalmi şi'n laude şi'n cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând în inimile voastre Domnului,

Ps 32:2-3 Col 3:16 Iac 5:13


Săptămâna I după Rusalii: Luni: Mt 18, 10-20.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 18 Copilul, chip al desăvârşirii. Parabola oii rătăcite. Tu şi fratele tău. Puterea de a lega şi dezlega păcatele. De câte ori să-l ierţi pe aproapele tău. Parabola celor doi datornici.

10 Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri d pururea văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri;
Iov 1:6 Tob 3:16 FA 12:15 Evr 1:14 Ap 8:2

11 fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut.
Mc 2:17 Lc 9:55 Lc 19:10 In 3:17 In 12:47 1Tim 1:15

12 Ce părere aveţi?: Dacă un om are o sută de oi şi una din ele se rătăceşte, nu le lasă el oare în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi, ducându-se, o caută pe cea rătăcită?
Ir 50:6 Iz 34:4 Iz 34:11 Lc 15:4-5

13 Şi dacă se întâmplă s'o găsească, adevăr vă grăiesc că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă care nu s'au rătăcit.
Lc 15:4-5

14 Tot astfel, vrerea Tatălui vostru Celui din ceruri nu aceasta este, să piară vreunul din aceştia mici.
Lc 15:7 2Ptr 3:9

15 De-ţi va greşi fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine şi el. Şi de te va asculta, l-ai câştigat pe fratele tău.
Lv 19:17 Sir 19:184 Lc 17:3 Ga 6:1 Iac 5:19-20 Tit 3:10

16 Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune.
Lv 17:6 Lv 19:5 In 8:17 2Co 13:1 1Tim 5:19 Tit 3:10 Evr 10:28

17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş e.
1Co 5:9 2Tes 3:6 2Tes 3:14 Tit 3:10

18 Adevăr vă grăiesc: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer.
Mt 16:19 In 20:23 1Co 5:4

19 Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri.
Mt 7:7 Mt 21:22 Mc 11:24 In 15:7 In 16:23 Iac 1:5 1In 3:22 1In 5:14-15

20 Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“.
Mt 28:20 Lc 24:15 In 14:23

Lecționar Săptămâna I după Rusalii: Duminică:Paremii – la Vecernie:Is 43, 9-14; Sol 3, 1-9; Sol 5,16-6,1; la Utrenie – Mt 28, 16-20, iar la Liturghie – Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Mt 10, 32-35,37-38; 27-30.

Săptămâna I după Rusalii: Duminică:Paremii – la Vecernie:Is 43, 9-14;

Vechiul Testament

Isaia

Cap. 43 Domnul e singurul Dumnezeu, proniatorul şi eliberatorul poporului Său. Împotriva Babilonului. Israel nerecunoscător.

9 Toate neamurile s'au adunat laolaltă

iar din ele principii se vor aduna. 

Cine va vesti acestea?

sau cine vă va spune vouă cele ce sunt dintru'nceput?

Aducă-şi mărturiile lor

şi să se îndreptăţească

şi să audă

şi să spună adevărul.

Is 42:9

10 Fiţi-Mi voi mărturii

şi Eu tot aşa sunt martor

– zice Domnul Dumnezeu –

şi Servul Meu pe Care L-am ales

pentru ca voi să ştiţi şi să credeţi

şi să înţelegeţi că EU SUNT:

Înainte de Mine n'a fost alt dumnezeu

şi nici după Mine va mai fi vreunul.

3Rg 8:60 Is 41:4 Is 44:1 Ap 1:8

11 Eu sunt Dumnezeu

şi în afară de Mine nu este mântuitor.

Ps 3:8 Ps 17:31 Os 12:10 Os 13:4

12 Eu am vestit şi Eu am mântuit;

Eu am mustrat

şi'ntre voi nu s'a aflat dumnezeu străin;

voi Îmi sunteţi Mie mărturii,

iar Eu sunt martor

– zice Domnul Dumnezeu –

13 încă de la început;

şi nu-i nimeni care să poată scoate din mâinile Mele;

Eu voi face,

şi cine va întoarce'ndărăt ceea ce Eu am făcut?

4Rg 19:25 Iov 9:12 Ps 89:2 Is 14:27 In 8:58 In 6:68-69

14 Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce vă mântuieşte,

Sfântul lui Israel:

– De dragul vostru voi trimite în Babilon

şi-i voi ridica pe toţi fugarii,

iar Caldeii vor fi legaţi în corăbii.

Săptămâna I după Rusalii: Duminică:Paremii – la Vecernie: Sol 3, 1-9; Sol 5,16-6,1;

Vechiul Testament

Cartea Înţelepciunii lui Solomon

CAPITOLUL 3
Ce se întâmplă cu cei drepţi şi cu cei păcătoşi.

1 Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu
şi nici un chin nu le va atinge.
Dt 33:3 In 10:29

2 În ochii nemintoşilor ei par că au murit,
ieşirea lor din lume e o nenorocire,
Sol 5:4

3 plecarea dintre noi, totuna cu nimicul,
dar ei se află'n pace.
Is 57:2

4 Chiar dacă, în ochii oamenilor, au îndurat chinuri,
nădejdea lor e plină de nemurire;
Rm 8:24

5 pentru-o pedeapsă mică primi-vor plată mare. a
Căci Dumnezeu i-a pus la încercare
şi i-a găsit vrednici de El;
Dt 8:2 Is 28:26 Is 54:7 2Co 4:17

6 ca pe aur în cuptor, aşa i-a încercat
şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere-de-tot.
Sir 2:5

7 Vor străluci în ziua cercetării, 
roi de scântei pe mirişte vor fi. 
Dn 12:3 Mt 13:43

8 Stăpâni peste popoare, ei neamuri judeca-vor,
iar Domnul peste dânşii va'mpărăţi în veci.
Mt 19:28 1Co 6:2

9 Acei ce-şi pun credinţa în El vor înţelege ce este adevărul,
cei credincioşi ai Săi cu El vor sta'n iubire,
căci harul şi'ndurarea sunt pentru-aleşii Săi.
Ps 36:39-40 In 5:28-29

Vechiul Testament

Cartea Înţelepciunii lui Solomon

Cap. 5 CAPITOLUL 5
Drepţii şi păcătoşii la judecată.

16 De-aceea vor primi, din mâna chiar a Domnului,
cununa'mpărătească-a strălucirii
şi diadema frumuseţii, c
căci ei de dreapta Lui vor fi păziţi
şi ocrotiţi vor fi, ca de un scut, de braţul Său.
Dn 7:18 Evr 13:5 1Ptr 1:8

6 Noi ne-am ţinut departe de calea adevărului,
nu pentru noi lumina dreptăţii a lucit,
iar soarele nu nouă ne-a răsărit de sus.
In 1:5

1 Cel drept, plin de'ndrăznire, va sta atunci în faţă,
de faţă cu aceia ce i-au făcut necazuri
şi pentru-a cărui trudă a n'aveau decât dispreţ.
Lc 21:36

Săptămâna I după Rusalii: Duminică:Paremii – la UtrenieMt 28, 16-20.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 28 Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

16 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
Mt 26:32 Mt 28:7 Mt 28:10 Mc 14:28 Mc 16:14 Lc 24:36-43 1Co 15:5

17 şi văzându-L, I s'au închinat, iar unii s'au îndoit.
Mc 16:14 Lc 24:36-43 Lc 24:52 1Co 15:5

18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s'a toată puterea în cer şi pe pământ.
Ps 8:6 Dn 7:14 Mt 11:27 Lc 4:6 Lc 10:22 In 3:35 In 13:3 In 17:2 Ef 1:20-22 Flp 2:9-10 Evr 2:5 Evr 2:8 1Ptr 3:22 Ap 17:14 Ap 19:16 :

19 Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
Is 9:1 Is 52:10 Is 60:4 Mt 24:14 Mc 16:15 Lc 24:47 FA 1:8 Rm 10:18 1Co 1:17 Col 1:23 1In 5:7 :

20 învăţându-le să păzească toate câte v'am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.
Ag 1:13 Mt 13:39 Mt 13:49 Mt 18:20 Mt 24:3 In 14:18 In 14:23

Săptămâna I după Rusalii: Duminică:Paremii – la LiturghieEvrei 11, 33-40; 12, 1-2; 

Noul Testament

Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei

Cap. 11 Credinţa.

33 care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
Jd 14:6-7 1Rg 17:34 Dn 6:23-24 Mt 5:12

34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au întărit din propria lor slăbiciune, s'au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmaşilor le-au preschimbat în fugă,
Jd 16:28 1Rg 14:6 1Rg 19:11 Iov 41:10 Is 38:5 Dn 3:23-25 Dn 3:27 Mt 5:12

35 femei care şi-au luat morţii înviaţi; iar alţii au fost chinuiţi, nevrând să primească eliberarea, pentru a-şi dobândi una mai bună, învierea m;
3Rg 17:17-24 4Rg 4:25-37 2Mac 6:18-32 2Mac 7:1-42 Mt 5:12 Mt 21:35

36 iar alţii au suferit batjocoriri şi bice, şi chiar lanţuri şi'nchisoare,
Fc 39:20 Jd 16:25 3Rg 22:26-27 2Par 18:25-26 Ps 122:3-4 Ir 20:2 Mt 5:12

37 au fost ucişi cu pietre, sfârtecaţi, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi'n piei de capră, strâmtoraţi, necăjiţi, înjosiţi,
2Par 24:21 Ps 106:4-5 Ir 26:23 Mt 5:12

38 – ei, de care lumea nu era vrednică! – rătăcind în pustiuri, în munţi, în peşteri şi'n crăpăturile pământului.
1Rg 22:1 Mt 5:12

39 Şi toţi aceştia, deşi primiseră bună mărturie pe temeiul credinţei lor, n'au primit roadele făgăduinţei n;
Lc 10:24

40 pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, aşa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârşire o.

Noul Testament

Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei

Cap. 12 Pilda de răbdare şi sfinţenie a lui Iisus Hristos Însuşi. Îndemnuri spre virtute.

1 Astfel că şi noi, având împrejuru-ne atâta nor de martori a, să lepădăm tot ceea ce îngreuiază şi tot păcatul ce cu uşurinţă ne'mpresoară, şi cu stăruinţă să alergăm la întrecerea ce ne stă'nainte,
Rm 6:12 1Co 9:24 Ef 4:22 Col 3:8 1Ptr 2:1

2 cu ochii ţintă la Cel ce începe credinţa şi o desăvârşeşte, la Iisus, Cel ce'n locul bucuriei care-I stătea'nainte a îndurat crucea, în dispreţul ruşinii, şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
Ps 109:1 Sol 2:20 Mt 22:44 Mc 14:62 Mc 16:19 FA 2:34 FA 7:55 Ef 1:20 Flp 2:8 Col 3:1 Evr 1:3 Evr 8:1 Evr 10:12 :

Săptămâna I după Rusalii: Duminică:Mt 10, 32-35,37-38; 27-30.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 10 Numele celor doisprezece apostoli; trimiterea lor la propovăduire. A-L mărturisi pe Hristos în faţa oamenilor.

32 Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri;
Lc 12:8 Rm 10:9 2Tim 1:8 Ap 3:5

33 dar de cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela Mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri.
Mt 7:23 Mc 8:38 Lc 9:26 Lc 12:9 2Tim 2:12

34 Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n'am venit să aduc pace, ci sabie.
Lc 12:51

35 Căci am venit să-l despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra ei.
Ir 9:4 Mi 7:5-6 Sir 6:7 Lc 12:53

37 Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Dt 33:9 Za 13:3 Lc 14:26

38 Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine.
Mt 16:24 Mc 8:34 Lc 9:23 Lc 14:27

27 Ceea ce vă spun Eu la întuneric, spuneţi voi la lumină; şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe acoperişurile caselor!
Iov 12:22 Lc 12:3

28 Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeţi-vă de acela care poate ca şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă.
Is 51:12 Lc 12:4-7 Iac 4:12

29 Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.
Lc 12:4-7

30 Vouă însă toţi perii capului vă sunt număraţi.
1Rg 14:45 Lc 12:4-7 Lc 21:18 FA 27:34