Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii ( Despre cei adormiţi în Hristos )

 Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii

( Despre cei adormiţi în Hristos )

Iar El a zis: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi aţi auzit despre două minuni mari şi preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sîngelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiţi în Domnul.

Dar mai întîi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mîntuitorul către cei ce erau de faţă şi plîngeau după fiica lui Iair, care murise: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvînt l-a zis Mîntuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toţi cei ce vor crede în El şi vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sînt vii înaintea Lui, după cum şi în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceştia numai cu trupul sînt adormiţi, iar nu şi cu sufletul.

Acest adevăr ni-l arată pe larg şi marele Apostol Pavel care zice: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sînt cei ce nu au nădejde? Sînt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare şi sufletul şi că niciodată nu vor mai învia cei morţi ai lor, precum au fost şi sînt păgînii închinătorii de idoli şi toate popoarele care nu cred în Hristos şi în învierea Lui din morţi.

Noi însă, credem că Iisus a murit şi a înviat. Şi, la fel credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Căci dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom vieţui împreună cu El (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cît despre cei morţi în credinţa în Iisus Hristos, ei nu sînt morţi ci adormiţi, aşa cum adevereşte Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, care zice: Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi (I Corinteni 15, 20). Vedeţi că nu zice: începătura învierii celor morţi, ci a acelor adormiţi?

Aşadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credinţa în Iisus Hristos, nu sînt "morţi", căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot aşa şi celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sînt morţi, ci adormiţi. Aceştia, la judecata de apoi, se vor scula şi vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credinţa lor cea dreaptă şi despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Aşa a adormit în Hristos, Sfîntul întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!" Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea a adormit (Fapte 7, 59-60).

Aşa au adormit milioane de sfinţi şi martiri care au crezut şi au mărturisit pe Hristos şi care nu sînt morţi, ci adormiţi în Hristos pînă la obşteasca înviere.

Iubiţi credincioşi,

După ce aţi auzit că toţi cei ce mor cu credinţă statornică în numele lui Iisus Hristos, nu sînt morţi ci adormiţi, este bine să arătăm şi în ce fel vor învia cei adormiţi în Hristos. Trebuie să ştiţi şi să înţelegeţi, că toţi cei adormiţi în Hristos, nu se vor scula la judecata viitoare, tot aşa cum au fost cînd au murit cu trupul. Nu, cu adevărat nu.

Avem atîtea mărturii în Sfînta Scriptură despre acest lucru că la judecata de apoi, cu mare prefacere se vor schimba trupurile celor adormiţi în Hristos şi cu însuşiri şi daruri preaminunate se vor îmbrăca atunci. Pe aceste însuşiri şi daruri ale trupurilor celor adormiţi în Hristos, ni le arată Marele Apostol Pavel, zicînd: Seamănă-se întru stricăciune, scula-se-va întru slavă; seamănă-se întru slăbiciune, scula-se-va întru putere; seamănă-se trup firesc, scula-se-va trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 42-44).

Apoi, arătînd că este trup firesc şi trup duhovnicesc, zice: Este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. De aici înţelegem că trupurile drepţilor la judecata cea viitoare vor străluci ca soarele, după cum a zis Domnul Însuşi: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). Mai trebuie să ştim că preaminunată va fi atunci acea uşurime şi lesne mişcare a trupurilor drepţilor. Atunci ei se vor purta cu iuţeala fulgerelor în orice parte a lumii şi ca gîndul vor zbura din cer şi vor veni la mormintele şi la trupurile lor (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, Cartea a II-a, p. 85 şi Cartea a IV-a, p. 254).

Nici o întîrziere nu li se va pricinui lor din greutatea duhovniceştilor trupuri. De aceea înţeleptul Solomon cu scînteile focului a asemănat pe drepţi, zicînd: Ca scînteile prin foc vor fugi (Înţelepciunea lui Solomon 3, 7); căci scînteile focului cînd se împrăştie de vînt, pretutindenea cu mare lesnire se risipesc. Încă vor avea în vremea aceea trupurile drepţilor mare şi covîrşitoare subţirătate, încît vor trece prin celelalte trupuri şi prin orice fel de materie, asemenea cu trupul Domnului după înviere, care a trecut prin piatra mormîntului şi prin uşile încuiate ale ucenicilor cu mare lesnire şi fără de nici o oprire.

Dar, fraţii mei, cine poate spune cîtă bucurie şi cîtă mirare va fi atunci cînd aceste suflete duhovniceşti şi slăvite vor veni din cer la judecata viitoare, cu ochii lor plini de lumină şi de bucurie şi vor căuta pe pămînt trupurile lor. Ce fel de vorbire se va face împreună atunci între sufletele şi trupurile lor? Cîte dulci şi sfinte sărutări, cîte duhovniceşti îmbrăţişări vor face atunci sufletele către trupurile lor cu care au vieţuit pe pămînt? Atunci va zice sufletul către trupul său, cuvîntul cel din Sfînta Scriptură: Cît de frumos eşti dragul meu, şi cît de drăgăstos eşti tu (Cîntarea Cîntărilor 1, 15. Iubitul meu este alb şi rumen şi întru zeci de mii este întîiul. Trandafirii mirositori sînt obrajii lui, strat de ierburi aromate, iar buzele lui la fel cu crinii roşii (Cîntarea Cîntărilor 5, 10-13). După aceste convorbiri va zice sufletul către trupul său: "Vino, trupule, prietenul meu din măruntaie să ne unim unul cu altul împreună, ca un mire cu mireasa sa, că iată iarna a trecut şi s-a sfîrşit, iar grindinile, furtunile şi tulburările lumii nu mai sînt.

Bunătăţile cerurilor se gătesc, bucură-te dar fratele meu împreună locuitorule. Acum Dumnezeu a dat sfîrşit dorului meu celui de mult pe care îl aveam de a mă întîlni şi de a mă uni cu tine. Cîte osteneli am suferit noi împreună pe pămînt, cîte scîrbe, cîte suferinţe, cîte lacrimi am vărsat împreună, cîte privegheri, cîte dureri am răbdat împreună cînd eram în viaţa cea de pe pămînt şi suspinam după viaţa cea veşnică? Dar acum, moartea s-a pierdut, patimile s-au prăpădit, a sosit viaţa şi învierea, nestricăciunea şi odihna. Unde ai fost atîţia ani, unde atîta vreme ai locuit? Ci, o Dumnezeule, cum trupul acesta al meu zăcea în groapa oaselor celor fără de suflare, iar eu umblam plimbîndu-mă prin rai, îndulcindu-mă din parte din frumuseţile lui pentru puţina mea dare de plată!

Vino dar acum, trupul meu, şi să luăm plăţile deplin. Fiindcă şi tu ai fost împreună călător şi ajutător la ostenelile mele, tu ai răbdat ocările şi necinstea împreună cu mine pentru Hristos, aspra vieţuire a postului şi a privegherii, crucea pocăinţei, lipsa hranei, lipsirea de cele spre trebuinţă, toate cu osîrdie împreună cu mine le-ai răbdat. De cîte ori ai scos pîinea din gura ta ca să hrăneşti pe cei săraci! De cîte ori te-ai golit pe tine, ca să îmbraci pe cei goi! De cîte ori ai lăsat pămînturile şi moşiile tale, averile, bogăţia şi cinstea ta, ca să nu strici pacea cu vecinii tăi! Cu dreptate dar este, cîte lacrimi împreună cu mine ai semănat, iarăşi împreună cu mine bucurii să seceri. Şi la cîte ai fost împreună cu mine părtaş la osteneli şi ajutor, la acestea să te faci împreună cu mine părtaş al slavei mele.

Deci, scoală-te fratele meu din praf şi te uneşte cu mine, ca să umblăm împreună şi să ne împărtăşim împreună de răsplata ostenelilor noastre" (Ibidem, p. 83-86).

Iubiţi credincioşi,

Am vorbit pînă aici despre cei adormiţi în Hristos, despre darurile şi însuşirile pe care le vor avea trupurile celor adormiţi în Hristos la judecata viitoare şi despre convorbirea ce vor avea sufletele drepţilor cu trupurile lor înviate la judecata cea de obşte în vremea de apoi.

Acum voi adăuga din Vieţile Sfinţilor o istorioară sfîntă şi adevărată prin care Dumnezeu ne-a arătat în chip minunat învierea cu trup a celor adormiţi în Hristos.

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, care a luat împărăţia Bizanţului în anul 408 după venirea Domnului, s-a ivit un eres blestemat, care zicea că nu vor învia morţii. Iar Preabunul nostru Mîntuitor, care pururea poartă grijă de Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o cu Preascump sîngele Său, a arătat o mare şi preaslăvită minune despre învierea celor adormiţi întru El în acest chip: Şapte tineri creştini ostaşi cu rînduiala, din oraşul Efes, a căror nume erau: Maximilian, Ianvlih, Exacusodian, Martinian, Ioan, Dionisie şi Antonie, pe vremea marilor prigoane din partea păgînului împărat Decie, au fugit din faţa muncitorilor şi s-au ascuns în peştera muntelui ce se chema Ohon. Stînd ei acolo la rugăciune către Dumnezeu, au adormit în această peşteră şi au dormit 192 de ani, pînă pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr.

Deci, cu puterea lui Dumnezeu trezindu-se ca dintr-un somn preadulce, li s-a făcut foame şi au trimis în oraşul Efes pe Ianvlih, cel mai tînăr dintre ei, să le cumpere ceva de hrană. Acela luînd nişte bani de argint, s-a dus în cetatea Efesului cu mare grijă ca să nu fie cunoscut de cineva spre a fi prins de cei ce chinuiau pe creştini... şi mergînd la un vînzător de pîine, a scos un ban de argint şi i l-a dat vînzătorului. Dar banul acela avea pe el chipul lui Deciu, cel ce împărăţise de demult. Văzînd acest lucru vînzătorul de pîine a prins pe Sfîntul Ianvlih şi i-a zis: "De unde ai găsit această comoară să ne spui şi nouă, iar de nu, te vom da pe mîna judecătorului". Apoi a dus pe Sfîntul Ianvlih la antipatul şi la episcopul cetăţii.

Auzind Sfîntul Ianvlih că împăratul Deciu a fost de demult a căzut cu faţa la pămînt şi a zis: "Tot Deciu este împărat în cetatea aceasta?" Iar episcopul i-a zis: "Nu, fiule. Acest împărat păgîn a fost de demult. Acum împărăţeşte peste noi drept credinciosul împărat Teodosie". Atunci Sfîntul Ianvlih a zis: "Mă rog vouă să mergeţi după mine să vă arăt peştera muntelui Ohon şi pe prietenii mei ca să ştiţi de la dînşii adevărul. Căci noi, fugind din faţa păgînului împărat Deciu, mai înainte cu cîteva zile, ne-am ascuns în peştera aceea, iar pe el l-am văzut intrînd în cetatea Efesului".

Apoi episcopul şi antipatul cu mai marii cetăţii au mers cu tînărul şi cu mulţime de popor la peşteră. Iar la gura peşterii au găsit între două pietre, două tăbliţe de plumb pe care erau scrise aceste cuvinte: "Aceşti şapte tineri sfinţi, au fugit din faţa muncitorului Deciu şi s-au ascuns în peştera aceasta, iar Deciu a poruncit de s-a astupat peştera şi aşa s-au sfîrşit într-însa aceşti tineri care au murit pentru Hristos" (a se vedea pe larg Vieţile Sfinţilor, la 4 august). Citind aceste,a toţi s-au umplut de mirare şi au preaslăvit pe Dumnezeu. Apoi, intrînd în peşteră, au găsit pe sfinţii tineri şezînd plini de bucurie, cu feţele strălucind ca lumina, de harul lui Dumnezeu. Deci văzîndu-i pe ei antipatul şi episcopul şi cei mai mari ai cetăţii, au căzut şi s-au închinat pînă la pămînt la picioarele lor, şi au dat mare slavă lui Dumnezeu, că i-a învrednicit să vadă o minune preaslăvită ca aceasta.

Auzind împăratul Teodosie aceasta, a venit la peşteră şi, intrînd a văzut pe sfinţi ca pe nişte îngeri ai lui Dumnezeu şi, căzînd în genunchi li s-a închinat lor.

Vorbind împăratul Teodosie cu ei şapte zile, i-a văzut plecîndu-şi capetele lor şi adormind somnul morţii, după porunca lui Dumnezeu. Apoi a poruncit să se facă şapte sicrie de aur, în care purtînd sfintele trupuri ale sfinţilor tineri, i-a îngropat acolo în peşteră.

Iubiţi credincioşi,

Ce datorii avem noi faţă de cei adormiţi, mai ales faţă de morţii noştri?

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea şi odihna sufletelor lor. Şi cum nu ştim care dintre cei adormiţi au fost mîntuiţi sau nu, sîntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi morţii noştri, pomenindu-i regulat la Sfînta Liturghie şi la parastase cu dezlegări. Iar în familie sîntem datori să facem milostenie la săraci în numele lor. Milostenia şi slujbele cu dezlegări la biserică sînt singurele căi de ajutorare a celor răposaţi. Prin acestea Biserica a scos multe suflete din osîndă şi le-a mîntuit.

Şi dacă cei adormiţi au fost în viaţă credincioşi, iubitori de Dumnezeu şi de biserică, milostivi, smeriţi şi apoi spovediţi şi împărtăşiţi înainte de moarte, slujbele şi dezlegările îi mîntuiesc sigur şi îi scot din osîndă la odihnă.

Iar dacă, dimpotrivă, au trăit în viaţă indiferenţi şi departe de Dumnezeu şi de biserică şi au murit nespovediţi, slujbele şi milostenia nu le mai uşurează osînda sufletului, căci nimeni din cei ce mor nedezlegaţi prin spovedanie nu pot intra în odihna raiului, căci zice Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie: ce veţi dezlega - prin spovedanie - pe pămînt, va fi dezlegat şi în cer...

Aşadar foarte mult putem ajuta la mîntuirea răposaţilor noştri prin slujbe şi milostenie în numele lor. Că fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adică nu sînt aruncaţi în osînda veşnică a iadului, ci dorm, adică se odihnesc cu drepţii în sînul lui Avraam, adică în rai, pînă la Judecata de apoi. De aceea este păcat ca noi creştinii să plîngem ca nişte deznădăjduiţi pe cei morţi, ci numai să ne întristăm pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nădejde.

Vă spun şi aceasta, că este păcat şi oprit de Biserică să pomeniţi la sfintele slujbe pe cei ce au fost necredincioşi, adică lepădaţi de Dumnezeu, sau sectanţi, adică lepădaţi de Ortodoxie, care au murit atei sau în vreo sectă. La fel, nu puteţi pomeni la biserică pe cei ce s-au sinucis şi pe copiii avortaţi, pentru că primii şi-au pierdut nădejdea de mîntuire, iar ceilalţi nu au fost botezaţi. Nu pot fi pomeniţi la slujbe nici creştinii care au refuzat preotul şi Sfînta Împărtaşanie înainte de moarte sau care n-au vrut să se împace şi să ierte pe duşmanii lor nici măcar în ceasul morţii. Pe toţi aceştia nu-i puteţi pomeni.

O mare datorie avem şi faţă de noi înşine şi de fiii noştri. Aceea de a duce pe pămînt o viaţă curată, creştinească, legată permanent de Hristos, ştiind că nu cunoaştem ceasul morţii fiecăruia dintre noi şi că fiecare în ce va fi găsit, în aceea va fi judecat!

Deci să ne pocăim fiecare de păcatele noastre, acum cînd mai avem putinţă şi puţină vreme. Să ne spovedim şi împărtăşim cît mai des cu Prea Cinstitele Taine; să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu cu credinţă şi cu nădejde; să îndemnăm şi pe fiii şi fraţii noştri la pocăinţă şi sfinţenie, iar pentru cei răposaţi să ne rugăm aşa cum ne învaţă Sfînta Biserică: "Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit". Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Recent, publicația The Atlantic a publicat un articol care propune amnistierea presei, a rețelelor de socializare și a factcecărilor pentru propaganda infracțională în favoarea plandemiei

Paolo Veronese; Getty

Recent, publicația The Atlantic a publicat un articol care propune amnistierea presei, a rețelelor de socializare și a factcecărilor pentru propaganda infracțională în favoarea plandemiei, pe motiv că au fost „în ceață” și nu au știut ce fac. Asta în condițiile în care au diabolizat, cenzurat, ostracizat și pedepsit pe oricine s-a abătut de la informația oficială, dintr-o singură sursă, și după ce au determinat concedierea, blocarea la ușile spitalelor (cauzatoare de suferințe și moarte), încarcerarea la domiciliu și aruncarea extra muros a tuturor celor care au refuzat să se supună protocoalelor medicale infracționale ale plandemiei.

În treacăt fie spus, autoarea articolului nu spune nimic despre achitarea „conspiraționiștilor”, care sunt și azi vânați și exterminați social prin mecanismele cenzurii și ale dezinformării digitale. Unul ca mine, desemnat „primul conspiraționist al țării” în septembrie 2020 de un oenge finanțat din bani publici și girat de o facultate de studii politice din București, este în continuare proscris pe rețelele de socializare și analizat „științific” de reviste de propagandă, de factcecări și de securitatea internă a corporațiilor (compliance …) în așa fel încât să fiu redus la stadiul de voce marginală, necredibilă, și falimentat ca afacere. Toate astea pentru singura vină de a fi spus că pandemia e un plan, că nu are nimic de-a face cu știința, ci cu ideologia și programarea totalitară și că nu a fost niciodată vorba de sănătate, ci de control, de transformarea omului într-o păpușă emoțională, într-o figurină de plastilină ușor de remodelat. Propagandiștii descoperă acum că pot cere iertere colectivă de vină (amnistie) pe motiv că ar fi fost în ceață, utilizând trimiteri (nu prea) subtile la ierterea creștinească, un principiu al unei religii pe care au batjocorit-o în cele mai abjecte modalități în plandemie.

Numai că nu se pot ierta crimele contra umanității. A dovedit-o procesul nazistului Adolf Eichmann, care s-a derulat în văzul întregii lumi, timp de un an și ceva, la 13 ani distanță de la procesul de la Nurenberg.

Hannah Arendt a explicat trecerea la totalitarism în Germania anilor ‘30 ai secolului trecut prin trecerea de la o societate de CLASE la o societate de MASE.

Diluarea unui individ în mulțime determină două consecințe sociologice și psihologice, deopotrivă:

(i) partajarea responsabilității individuale cu toți ceilalți membri ai mulțimii, ceea ce înseamnă o de-responsabilizare; dacă toată lumea e nevinovată, nimeni nu mai este vinovat; invers, dacă mulțimea este vinovată, individul care îi aparține este vinovat, prin asociere; în ambele cazuri, adevărații vinovați, adică autorii crimelor, instigatorii, complicii și profitorii de pe urma acestor crime, scapă bazma curată (cu excepția unor țapi ispășitori, cum au fost cei judecați în procesul de la Neuremberg);

(ii) blurarea, ascunderea identității, prin pierderea în mulțime; sub o mare de umbrele de același fel, niciun individ nu mai poate fi identificat și etichetat.

Prin aderarea la o comunitate (sectă, grup, frăție, bula de internet, „prieteni” pe paginile de socializare) individul se dez-individualizează prin diluarea în mulțime, își aplatizează atributele personalității, se înstrăinează de rădăcini. Indentificându-se cu masa, individul nu numai că obține o taumaturgică achitare de vina propriilor fapte abominabile sau pur și simplu rele, dar ajunge și să ia în nume propriu, personal, frustrările colective, țelurile artificiale ale comunității (cum ar fi „trezirea”, „anularea” culturii sau a istoriei, corectitudinea politică, credința în știință), căutând să se răzbune și să răzbune în mod “glorios” întreaga colectivitate. Evident, pentru asta caută țapi ispățitori. Și îi găsește – pot fi evreii, țiganii, imigranții, asistații social, conspiraționiștii, deviaționiștii, negaționiștii. Nu importă, atâta vreme cât se poate da vina pe ei. Crimele săvârșite nu mai par deloc rele mulțimii. Dimpotrivă, ele devind justificate sau amnistiabile, iar prin repetare, ele devin chiar banale. De aceea Hannah Arendt vorbea despre BANALIZAREA RĂULUI – fara intenția de a reduce din tragismul holocaustului, ci cu intenția de a demonstra că desocializarea, diluarea în mulțime, este un dezastru care se poate repeta.

În lumea de azi, sociopații sunt atât persoanele care conduc cu sânge rece, în glorie, o corporație către profitul cu orice preț, o organizație criminală către „eficiență” sau o secta către atingerea scopului său apocaliptic, cât și idioții utili, roboțeii adulatori ai acestor stăpâni brutali și nemiloși în drumul lor către victoria finală, sclavi fericiți că pot participa, mobilizați de sloganuri din 3-4 cuvinte, la acest drum acoperit de slava către nicăieri. Familia, țara, istoria, viața și idealurile celorlalți – toate pot fi sacrificate întru gloria celui de-al patrulea Reich. Tot de aici, dintre persoanele desocializate, se “recrutează” și psihopații, asasinii sau criminalii calculați, care își planifică minuțios crimele, la adapost de comandamentele morale sau religioase ale societății. Pentru ei, desocializații, “să nu ucizi”, “să nu furi”, “să nu iei in deșert numele Domnului Dumnezelui tău” nu mai înseamnă nimic. Ei se situează dincolo de bine și de rău.

Ei sunt capabili să ceară amnistia chiar și pentru crimele contra umanității comise sub imperiul fricii și al dictaturii digital-sanitare.

Ei bine nu, eu nu voi uita și nu voi ierta. Nici într-o mie de ani. Sau, cum se zice, conform clișeelor holiudiene: over my dead body.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre ROBOR și cum și de ce puteți lupta contra manipulării sale

Recent, Consiliul Concurenței a demarat un control inopinat menit a verifica dacă, la fixarea ROBOR, cele 10 bănci sistemice din România au manipulat acest indice de dobândă, cu consecința denaturării concurenței pe piață bancară.

ROBOR este un acronim de la Romanian Banking Offered Rate. Este un indice de dobîndă calculat pe perioade de la o săptămână la 6 luni (cel mai des utilizat este cel la 3 luni) și ar trebui să fie un rezultat natural al cererii confruntate cu oferta, să fie transparent, și să reflecte, ca un indicator statistic, media ratei dobânzii practicate între băncile comerciale atunci când se împrumută între ele pe piața interbancară. În realitate, ROBOR nu este o dobândă medie la împrumuturile interbancare, ci un fel de sondaj, efectuat zilnic, pe bazaă de cotații de dobândă, pe o platformă la care au acces numai primele zece bănci din sistem ca valoare a activelor, platformă pe care nu se licitează dobânzi, ci oferte limitate de împrumuturi cu dobânzi ipotetice (o ofertă înseamnă contract numai dacă este urmată de acceptare). Pe această platformă nu se licitează decât oferte de împrumuturi în valoare de 5 milioane de lei zilnic – trebuie precizat că piața interbancară, în funcție de fluctuațiile economice sau de alte conjuncturi externe care reclamă lichidități, se calculează în cifre de zeci de miliarde de lei săptămânal. Pe această platformă nu participă nici toate băncile din sistem, nici IFN-urile, nici societățile de leasing, care sunt, de asemenea, finanțatori.

În realitate, pe această platformă nu se tranzacționează bani, ci cotații, bazate pe oferte de dobânzi ipotetice, deci nu putem vorbi de o piață în adevăratul sens al cuvântului.

De aceea, în mod popular sau oficial, au existat și există suspiciuni că indicele ROBOR poate fi (sau este) manipulat, ca urmare a unui cartel al băncilor „sistemice” care îl fixează sau a unui abuz de putere dominantă a liderilor „plutonului”, la care se aliniază restul.

Indicele de dobândă ROBOR este esențial pe piața bancară, întrucât intră în compoziția dobânzii variabile a marii majorități a creditelor în lei – vorbim atât creditele de retail (creditele acordate consumatorilor), cât și de creditele corporate (acordate comercianților) și de creditele acordate instituțiilor publice.

Pentru bună înțelegere, vom reține că majoritatea creditelor consumatorilor, inclusiv creditele Prima Casă (pe care Statul român este expus cu mai mult de 10 miliarde de euro), sunt cu dobândă variabilă, fiind raportate la ROBOR.

Creditele perfectate după 2020 au altă dobândă variabilă – IRCC, un indice care nu mai ia în calcul cotații de dobândă, ci dobânzile efectiv plătite de bănci pe piața interbancară. De asemenea, debitorii care au cerut, au putut trece de la ROBOR la IRCC. Azi, acest IRCC este 4%, dar se va dubla în ianuarie. Deci, trecerea la IRCC este un avantaj temporar.

O soluție mai bună ar fi trecerea la dobânda fixă (dezvantajul este că această dobândă este acum mare) sau la o dobândă variabilă calculată pe baza dobânzii de referință a Băncii Centrale – așa cum se întâmplă azi cu creditele în CHF, care nu se mai raportează la Libor, ci la Saron.

O dobândă variabilă la creditele în lei se compune din ROBOR, la care se adaugă așa-numita „marjă” a băncii, care este, de regulă, fixă (există bănci care au marje variabile, ceea ce este ilegal) și se situează, de regulă, in intervalul 1,5-2,5 puncte procentuale. De exemplu, dacă un credit are o dobândă variabilă compusă din ROBOR + marjă de 2 pp, atunci debitorul a avut de plătit o dobândă de 3,69% în 2019, când ROBOR era de doar 1,69%, o dobândă de 4,69% în 2021, când ROBOR era de 3%, și are acum de plătit o dobândă de 10%, căci ROBOR este 8,3%. Un calcul simplu ne arată că cel care are un credit în lei plătește azi cu 300% mai mult decât în 2019. ATENȚIE: vorbim doar de creșterea dobânzii variabile, care nu ia în calcul comisioanele procentuale, polițele, spezele, penalitățile de întârziere etc. O dobândă de 10% poate fi suplimentată, uneori, și cu 30% pe an, numai din comisioane și speze. Dacă se aplică penalități de întârziere, costul creditului crește exponențial, cauzând nu numai prejudicii, ci chiar supra-îndatorare sau faliment personal.

Dacă ROBOR a fost manipulat, înseamnă că debitorii, inclusiv consumatorii, au plătit în mod nedatorat sume suplimentare, aceste sume urmând a fi restituite de bănci.

Manipularea ROBOR, dacă se va dovedi reală, este atât o faptă anti-concurențială, cât și o practică incorectă comercială, interzisă și sever sancționată de legislația concurenței și, respectiv, de legislația protecției consumatorilor.

Consumatorii pot solicita despăgubiri, precum și corectarea contractelor, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, precum și prin intermediul unor soluții alternative, de genul medierii sau al arbitrajului. Corectarea contractelor se poate cere chiar dacă împrumuturile sunt acordate de bănci care nu fac parte din platforma unde se crează ROBOR, precum și în cazul IFN-urilor, al societăților de leasing sau al colectorilor de creanțe.

Asociațiile pentru protecția consumatorilor pot avea un rol esențial în aceste demersuri, cu condiția ca un număr suficient de mare de consumatori să le ceară suportul și intervenția.

Instrumentele care sunt la îndemâna consumatorilor sunt rezumate mai jos, (i) – (ii).

(i) Instrumentele legislației concurenței

Din punctul de vedere al anchetei declanșate de Consiliul Concurenței, finalizarea acesteia ar putea duce la sancționarea severă a băncilor participante la cartel/vinovate de abuz de poziție dominantă. Sancțiunea contravențională implicată poate atinge chiar și 10% din cifra de afaceri a băncilor anchetate. Dacă cifra de afaceri cumulată a celor 10 bănci sistemice este de 100 de miliarde de lei, amenda ar putea fi de 10 miliarde de lei.

Pe de altă parte, consumatorii, în calitate de „cumpărători direcți” ai produselor și serviciilor, pot formula acțiuni individuale sau colective (class action) pentru recuperarea prejudiciilor.

Potrivit OUG nr.170/2020 privind acțiunile în despăgubire pentru încălcarea legislației concurenței, orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă […] poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv. Despăgubirile integrale conțin daune materiale, daune punitive și daune multiple și sunt menite a repune persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată, incluzând pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente, fără a putea conduce la o îmbogăţire fără justă cauză (art.3). Potrivit definiției de la art. 2 lit. a), acţiunea în despăgubire poate fi formulată atît direct, de persoana prejudiciată, cât și de persoana care acţionează în numele uneia sau mai multor persoane prejudiciate (deci, și de o asociație pentru protecția consumatorilor). Mai mult chiar, o asemenea acțiune poate fi formulată și de un cesionar de drepturi litigioase – persoanele prejudiciate pot decide să nu aloce timp și bani unui proces complicat cu băncile, ci să își cesioneze dreptul de despăgubire unor companii care se ocupă cu asemenea afaceri.

Răspunsul la întrebarea dacă un consumator poate pretinde sau nu despăgubiri pentru fapte anti-concurențiale rezultă atât din art. 3 („orice persoană poate obține repararea integrală…”), cât și din definiția cumpărătorului direct, de la art. 2 lit. f), care include persoanele fizice care au achiziţionat direct de la autorul încălcării produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă. De altfel, același art.2 definește, la lit. r), obiectul principal al acțiunii - restituirea suprapreţului, adică diferenţa dintre preţul plătit în realitate şi preţul care ar fi prevalat în absenţa unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă.

Potrivit art. 16, estimarea prejudiciului este de competența instanței și, în plus, în caz de cartel sau abuz de poziție dominantă, prejudiciul este prezumat.

O acțiune în despăgubire formulată de consumatori în temeiul OUG nr.170/2020 are, conform art. 10, un termen de prescripție de 5 ani, care nu curge decât de la data la care victima a sesizat caracterul anticoncurențial al comportamentului întreprinderii, care i-a adus un prejudiciu, precum și identitatea autorului. Prescripția nu curge/se suspendă pe perioada anchetei autorității de concurență, plus perioada soluționării alternative (oug include, în mod greșit, arbitrajul). Așadar, această acțiune poate fi formulată și în 7-8 ani de acum încolo, fără teama de prescripție.

Răspunderea băncilor participanți la cartel/abuz este solidară (art. 11), deci fiecare dintre băncile implicate plătește pentru toți, toate prejudiciile. De aceea, pentru a se apăra de o asemenea colosală răspundere, banca acuzată poate recunoaște cartelul/abuzul și poate beneficia de clemență.

(ii) Instrumentele legislației protecției consumatorilor

Manipularea ROBOR poate fi considerată și practică incorectă comercială, interzisă și sancționată de Legea nr.363/2007 privind practicile comerciale incorecte.

Dacă ANPC declanșează o anchetă (din oficiu sau la cererea unor consumatori sau a unor asociații pentru protecția consumatorilor), va putea aplica amenzi care vor putea merge până la 4% din cifra de afaceri a băncilor găsite vinovate.

De asemenea, ANPC poate emite un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte, aducerea contractelor la coordonatele inițiale (ROBOR – ul nemanipulat, de exemplu, cel de 1,69%, din 2019) și restituirea sumelor încasate în plus de bănci cu titlu de suprapreț.

O astfel de procedură s-a finalizat cu succes, recent, în dosarul ANPC și Parakletos contra Raiffeisen – banca a acceptat să restituie unui număr de 9200 de clienți suma de 19 milioane de euro, plus dobânzi. A durat 5 ani, dar s-a terminat cu bine pentru consumatori.

Asemenea rezultat, chiar mai rapid, poate fi obținut și de o asociație pentru protecția consumatorilor, care poate formula în instanță acțiuni în încetare și în restituirea prestațiilor nedatorate, dar condițiile sunt:

-să existe un număr suficient de mare de consumatori interesați de un astfel de demers,

-să existe o sumă de bani suficientă pentru a suporta costurile legale ale procesului (onorariul avocațial, costurile cu experții, logistică etc.),

-să existe o sumă de bani suficientă pentru a acoperi cheltuielile de judecată în caz de pierdere a procesului.

Aceste sume se pot obține din surse legale – donații, sponsorizări, redirecționarea impozitului pe profit/venit, bani publici naționali sau europeni sau finanțări de la companii care se ocupă cu finanțarea proceselor colective ca afacere.

Reamintim că, în trecut, în astfel de procese, Parakletos a fost obligată la plata a peste 300 de mii de lei, cheltuieli de judecată constând în onorariile băncilor pârâte.

Alte procese de acest gen, fără finanțare prealabilă, nu se pot demara.

În schimb, se pot face petiții la ANPC, Consiliul Concurenței, BNR, băncile implicate, precum și proceduri de mediere și conciliere, la cererea consumatorilor afectați de manipularea ROBOR.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Avocat Elena Radu - A luat-o lumea razna (de tot), folosim cuvinte care nu exista în dex, prin dex exista numai doi - SUVERANITÁTE și SUVERÁN

A luat-o lumea razna (de tot).

Ne prostim de tot.

Folosim cuvinte care nu exista în dex, le auzim pe la străini, le preiau unii și se mândresc cu ele.

Alții le preiau și le baga în legi. Nu sunt în dex, dar ce contează? Lasa ca înțelesul lor se "subînțelege".

Suveran, suveranitate, suveranism, suveranist - prin dex exista numai doi:

SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă.♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state.♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté.

SUVERÁN, -Ă, suverani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem.♦(Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S. m. și f. Conducător al unui stat monarhic; monarh; rege.♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain.

Asa ca suveranism și suveranist sunt niste termeni inventați al căror înțeles e dat de unul sau altul după cum au chef.

Ca folosesc unii de prin tari străine termenul de "suveranism" și li s-a părut unora ca suna bine, ca e la moda și au sărit repede sa și-l însușească, treaba lor.

Pe mine aia cu importul a orice din străinătate ma lasa rece.

Ca STATUL ROMAN este suveran, independent și național exista cel puțin din Constitutia post-decembrista.

Ca SUVERANITATEA aparține poporului român scrie tot în Constituție.

Mah, dar dacă  vă dați așa de patrioți, citiți naiba dex-ul, cautati termenii dacă exista și care este înțelesul lor.

Dacă nu exista, nu ii inventați, nu ii importați, ca numai patrioti nu mai sunteți.

Vad diverse postari și comentarii în care se tot bat unii cu pumnul în piept ca ce sunt ei și ce propaganda fac pentru ceva ce nu are semnificație in limba română (aia a poporului roman).

Ca in ultimii ani este un atac la severanitatea națională am văzut-o toți și am simțit-o toți pe propria piele.

Așa că nu va mai bateți cu pumnul în piept și nu mai susțineți ca ati inventat apa calda pentru ca nu faceți altceva decât sa duceți în derizoriu și mai mult termenul de suveranitate!

Inainte de a comenta gândiți-vă puțin la ce am scris, fara sa săriți repede: e normal.

Uitați-vă în jur și vedeți dacă nu cumva multe din ceea ce știați si-au schimbat semnificația (când? Nici nu v-ați dat seama, dar nu înțelegeți ce se intampla).

Dacă va uitați la tv poate va minunați cum încearcă unii sa va convingă ca negrul este alb și invers.

Nu cumva se încearcă "remodelarea" gândirii și a percepției.

După aia gândiți-vă la ce am zis, cu folosirea unor termeni apropiați de cei existenți, dar cu un înțeles puțin mai câș, mai pe stânga, mai pe dreapta.

Cati credeți ca se vor mai gândi la un moment dat care e terminația cuvântului pe care îl folosesc, ca să ii înțeleagă semnificația?

Oricare dintre ele în percepția populației va avea semnificația aia care se mediatizează.

Foarte des am discuții cu prieteni și ne minunam cum reușesc sa schimbe tot înțelesul foarte repede sau cum folosesc semnificații care nu au nicio legătură cu cuvântul și ne minunam cum unii ne cred prosti pe toți.

REZILIENȚĂ

De ex, exista in nspe acte normative termenul de rezilienta. Ce o fi aia? O ști cineva ce inseamna "pentru rezilienta" a orice și care este înțelesul normelor care ne-au devenit obligatorii?

La fel și cu termenii aia inexistenți folosiți public.

Cu cât se folosesc termeni inexistenți, fara înțeles, cu atât se duce în derizoriu înțelesul termenilor existenți.

In prezent, când înțelesul multor termeni clar definiți și cunoscuți este denaturat și prezentat a fi exact contrariul, inventarea unor termeni apropiați celor existenți dar cu înțeles neclar determina denaturarea înțelesului termenilor existenți.

Avocat Elena Radu

Sfinții Cuvioși Mucenici: Galaction şi Epistimia, soţia sa, din Emesa în Siria (+251)

 Troparul Sfinților Mucenici, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinților Mucenici, glasul al 2-lea

Cu adunările mucenicilor lui Hristos împreună v-aţi numărat. Cu tari nevoinţe luminat nevoindu-vă, Sfinte Galaction mult lăudate, cu cinstită soţia ta şi împreună pătimitoarea Sfânta Epistimia, nu înceta rugându-te unuia Dumnezeu pentru noi toţi.

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Cuviosului Mucenic Galaction şi a Cuvioasei Epistimia

(5 noiembrie)

În cetatea Emesiei, din Fenicia, era un om de neam bun, slăvit şi bogat, cu numele Clitofon, care avea femeie pe Levchipia, fiică a lui Memnont ighemonul, şi care era stearpă. De aceea era foarte mîhnită de vreme ce bărbatul său o ocăra, iar uneori răbda de la dînsul ocări şi bătăi, pentru că n-avea copii. Amîndoi erau necredincioşi, ţinîndu-se de credinţa cea elinească, fiind foarte sîrguitori către templul Artemidei.

În acea vreme stăpînea cetatea un oarecare Secund, de neam sirian, care era nemilostiv şi foarte cumplit cu cei care credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care, aflînd multe feluri de unelte de moarte, le-a pus în mijlocul cetăţii spre înfricoşarea creştinilor. De aceea mulţi din cei credincioşi, temîndu-se de chinurile cele crude, se ascundeau; iar alţii, cu îndrăzneală mărturisind pe Hristos, singuri se predau în mîinile chinuitorilor şi mureau pentru numele Domnului.

Acolo era un călugăr cu numele Onufrie. Acela, ca să nu fie cunoscut cum că este creştin, şi-a acoperit chipul călugăresc cu nişte haine zdrenţăroase şi, umblînd din loc în loc şi din casă în casă, ca un sărac, cerea cîte o bucăţică de pîine. Iar pe unde putea, învăţa sfînta credinţă şi întorcea sufletele omeneşti către Dumnezeu.

Aşa umblînd, a venit şi la casa lui Clitofon şi, stînd la poartă, a început a cere pîine. Iar Levchipia, femeia lui Clitofon, văzîndu-l îmbrăcat în haine zdrenţăroase şi cerînd pîine, a trimis o slujnică să închidă poarta înaintea lui, fiindcă atunci era mînioasă, căci o bătuse bărbatul în acea zi pentru nerodirea sa. Iar călugărul a mai aşteptat puţin, după cum este obiceiul săracilor; şi stînd la poartă cerea. Apoi, după puţin timp milostivindu-se, Levchipia a poruncit să vină bătrînul acela în ogradă şi l-a dus în casa sa dîndu-i cele de trebuinţă.

Bătrînul, luînd milostenie, a văzut pe Levchipia suspinînd din inimă şi a zis către dînsa: "Ce întristare ai, doamna mea, de oftezi aşa, din toată inima?" Iar ea a zis către dînsul: "Sînt fără de fii, bătrîne; pentru aceea sînt necăjită şi prigonită de bărbatul meu. Mult aur am împărţit la doctori şi vrăjitori, ca să-mi ajute şi să-mi dezlege nerodirea mea, dar nu am avut nici un folos de la dînşii, ci în mai mare mîhnire sînt". Iar batrînul a întrebat-o: "Cărui Dumnezeu slujeşti?" Iar ea i-a răspuns: "Slujesc zeiţei celei mari, Artemida".

Bătrînul a zis: "Pentru aceea eşti stearpă, pentru că nu nădăjduieşti spre Dumnezeu, Care poate să dea rod pîntecelui tău". Apoi ea l-a întrebat: "Spre care Dumnezeu voi nădăjdui ca să-mi dea acel dar şi să pot fi maică de fii?" Iar bătrînul i-a răspuns: "Nădăjduieşte spre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, şi crede în El şi în Părintele Lui Cel fără de început şi în Sfîntul Cel de o fiinţă şi de viaţă făcătorul Duh". Dar ea a zis: "Despre acel Dumnezeu îmi spui, pe care Îl cinstesc galileenii?" El a zis: "Despre Acela îţi vorbesc, căci El a făcut cerul, a întemeiat pămîntul, a zidit pe om şi toată suflarea".

Levchipia a zis: "Mă tem, omule, de boierul Secund, ca nu cumva să fie înştiinţat şi să mă omoare, precum a ucis şi pe mulţi alţii; căci pe toţi cei ce cred într-acel Dumnezeu, de care îmi povesteşti tu, îi omoară cu nemilostivire". Iar bătrînul a zis: "Dacă te temi de stăpînitor, apoi, în taină crezînd, poţi să slujeşti Sfintei Treimi. Şi eu, temîndu-mă de îngrozirile chinuitorului, în taină slujesc Dumnezeului meu şi nădăjduiesc că mă voi mîntui cu darul Lui. Că iată, precum mă vezi, sînt creştin, monah şi preot. Dar mi-am schimbat portul ca să nu fiu cunoscut. Deci, sînt socotit de toţi ca unul dintre mirenii cei săraci, dar de fapt sînt monah şi rob al lui Hristos; aşa şi tu poţi să-i slujeşti lui Hristos în taină, şi nu te vei păgubi de mîntuirea ta".

Ea a zis: "Părinte, dacă voi primi eu credinţa aceasta, iar bărbatul meu va petrece în necredinţă, apoi nu va fi credinţa mea deşartă şi fără de nădejde pentru bărbatul meu cel necredincios?" Răspuns-a bătrînul: "Primeşte numai tu pecetea lui Hristos, Care este Sfîntul Botez, şi crede fără îndoială în Dumnezeul cel adevărat şi, dacă vei petrece bine în credinţă, apoi te vei mîntui şi tu, şi bărbatul tău. Căci zic scripturile noastre că se sfinţeşte bărbatul cel necredincios prin femeia credincioasă.

Cu aceste cuvinte întărind sfîntul bătrîn pe femeie, ea a zis către dînsul: "Părinte, poţi să-mi dai Sfîntul Botez?" Iar el a răspuns: "Numai apă să fie, căci chiar acum este vremea!" Iar ea, poruncind slugilor sale să nu spună nimănui, le-a zis să umple o cadă cu apă, şi aşa fericitul Onufrie a botezat pe Levchipia în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, şi a învăţat-o tainele creştinătăţii şi toate poruncile. Iar cînd a vrut să plece bătrînul, l-a rugat cea nou botezată să n-o uite, ci adeseori să o cerceteze şi să o înveţe buna credinţă şi rugăciunea.

Ducîndu-se bătrînul de la dînsa, ea s-a prefăcut a fi bolnavă, pentru ca să nu se atingă de dînsa bărbatul ei opt zile. Şi cu astfel de socoteală a păzit curat darul Preasfîntului Duh cel luat prin Sfîntul Botez. Iar după împlinirea celor opt zile, a văzut în vedenie pe Domnul nostru Iisus Hristos pironit pe Cruce şi i se păru cum că ea cade la picioarele Lui şi că aude din preacurata Lui gură nişte cuvinte mîngîietoare, făgăduindu-i că îi va dezlega nerodirea şi-i va da un fiu care va fi următor patimilor Lui, şi părtaş împărăţiei Lui.

După vedenia aceea, Levchipia s-a umplut de mare mîngîiere duhovnicească şi de dragoste către Dumnezeu; iar de atunci nu s-a mai dus de la dînsa pomenirea patimilor Domnului, ci totdeauna cu mintea sa, lua aminte spre Hristos Cel răstignit şi i se părea că-L vede stînd înaintea ei. Apoi degrabă a zămislit în pîntece, de care lucru fiind înştiinţat bărbatul ei, s-a bucurat foarte şi a zis către dînsa: "Acum cunosc că bine ai plăcut zeilor, căci ţi-a dat rod pîntecelui. Deci să mergem şi să le ducem lor jertfă!" Iar ea, oftînd, a zis bărbatului său: "Nu acei zei, către care tu mă chemi, mi-au dat darul acesta, ci alt Dumnezeu, Care mi s-a arătat în vis mai înainte de zămislire şi pe Care L-am văzut, avînd palmele Sale pironite pe Cruce; Acela mi-a făcut mie acest dar. Şi dacă voieşti, domnul meu, apoi Aceluia să-i aducem jertfă de laudă!"

El i-a zis: "Acel Dumnezeu pe Care tu L-ai văzut este Dumnezeul galileenilor, despre Care am auzit de la mulţi că a fost răstignit pe lemn şi face minuni mari". Deci, a zis către dînsul femeia: "Pentru ce să nu credem Aceluia, dacă El este tare, puternic şi milostiv către noi? Căci a împlinit dorinţa inimii noastre şi a dezlegat nerodirea mea". Bărbatul a răspuns: "Au n-ai auzit de mînia voievodului care, fără de milă, chinuieşte şi omoară pe cei ce cred în Cel răstignit?" Iar femeia a zis: "Dar noi în taină vom crede într-Însul şi vom sluji Lui, dacă nu va fi cu putinţă pe faţă; şi aşa vom îndrepta bine viaţa noastră".

Soţul Levchipiei a zis: "Este cineva să ne înveţe pe noi credinţa aceea şi să ne povăţuiască în ce chip să slujim acelui Dumnezeu bun, Care ţi S-a arătat în vis şi de la Care ai primit darul de zămislire?" Ea, văzînd pe bărbatul său plecîndu-se spre buna credinţă, i-a spus toate cele ce i s-au întîmplat şi cum că este creştină şi că credinţa a învăţat-o în taină de la un călugăr. Iar bărbatul, auzind acestea, s-a bucurat atît de mult, încît dorea şi el Botezul. Iar cînd a venit fericitul Onufrie în casa lor, ca să cerceteze pe cea nou botezată, ea i l-a arătat pe bărbatul său. Astfel, şi Clitofon a fost botezat de acel sfînt bătrîn. Şi vieţuiau aceşti de curînd luminaţi în toată buna credinţă şi curăţenie, slujind Domnului în ascuns.

Cînd a venit vremea, femeia a născut un băiat şi, chemînd pe bătrînul cel mai sus pomenit, părintele şi învăţătorul său duhovnicesc, a botezat pruncul punîndu-i numele Galaction. Iar sfîntul bătrîn a proorocit pentru dînsul, zicînd: "Acest prunc va urî viaţa aceasta pămîntească şi o va dori pe cea cerească".

Făcîndu-se pruncul mare, părinţii l-au dat la învăţătura cărţii şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a învăţat degrabă facerea de stihuri, s-a deprins cu frumoasa vorbire retoricească, a cunoscut înţelepciunea cea filosofică şi a învăţat bine astronomia.

Cînd avea douăzeci şi patru de ani, iar fericita maica lui murind, tatăl său a voit să-l căsătorească. Şi aflînd o fecioară foarte frumoasă, cu numele Epistimia, a logodit-o cu Galaction, fiul său. Dar fiind amînată nunta o vreme, fericitul Galaction se ducea adeseori pentru cercetarea logodnicei sale, însă nu-i da ei obişnuita închinăciune, de vreme ce nu era botezată. Pentru aceasta s-a mîhnit Epistimia.

Tatăl ei, văzînd-o astfel şi înţelegînd pricina, a zis către Galaction: "Pentru ce tinere, nu dai obişnuita închinăciune fiicei noastre şi logodnicei tale sau, dacă nu o iubeşti pentru ce te-ai logodit cu dînsa?" Iar Galaction, nerăspunzîndu-i, s-a dus la fecioară şi i-a zis: "Fecioară Epistimia, oare ştii pentru ce nu-ţi dau închinăciune?" Iar ea a zis: "Nu ştiu, domnul meu, şi mă mîhnesc foarte mult de aceasta". Iar Galaction a zis: "De vreme ce nu eşti creştină, ci ai credinţă necurată, de aceea nu voiesc a mă împărtăşi cu tine, ca să nu mîhnesc Duhul lui Dumnezeu. Însă de voieşti să ai dragostea mea, leapădă-te de idoli şi crede adevăratului Dumnezeu, în Care eu cred şi primeşte Sfîntul Botez. Numai atunci îţi voi da sărutare şi te voi iubi ca pe mine însumi. Apoi te voi numi soţia mea şi în nedespărţită dragoste vom petrece pînă la sfîrşit".

Epistimia a zis: "Ce-mi vei porunci, domnul meu, aceea voi face; cred Dumnezeului tău, şi voiesc să mă botez". Iar el a zis: "Bine, fecioară înţeleaptă, de acum cu adevărat încep a te iubi. Dar de vreme ce nu este cine să te boteze - căci, din cauza cumplitei prigoniri a creştinilor, unii preoţi şi clerici au fost omorîţi, iar alţii au fugit prin pustie -, pentru aceea este nevoie ca eu singur să te botez. Deci, ia îmbrăcăminte albă şi ieşi către rîul Chifos prefăcîndu-te că vrei să mergi să te speli, apoi voi ieşi şi eu din casa mea, ca şi cînd aş vrea să mă duc la cîmp, şi aflîndu-te acolo, te voi boteza".

Deci, a făcut aşa. A ieşit Epistimia spre rîu şi s-a dus şi Galaction acolo, apoi a botezat pe logodnica sa în rîul Chifos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. După aceea, învăţînd-o a se ruga lui Dumnezeu, s-au despărţit, neştiind nimeni taina aceasta. Într-acea vreme fericitul Galaction a mai întors către sfînta credinţă şi pe unul din robii socrului său şi l-a botezat şi pe el, precum şi pe logodnica sa; iar numele robului aceluia era Eutolmie, care mai pe urmă s-a făcut monah şi a scris viaţa acestuia.

Epistimia, după botez, şedea în casa sa, îndeletnicindu-se cu gîndirea la Dumnezeu şi cu rugăciuni pe care le făcea în ascuns, tăinuindu-şi credinţa înaintea tatălui său. După opt zile, venind la dînsa Galaction, i-a zis: "Voiesc a-ţi spune un lucru minunat, domnul meu. De cînd am luat Sfîntul Botez, văd în vis nişte palate foarte frumoase în care cîntă trei cete: o ceată de monahi, alta de fecioare frumoase şi o a treia de oameni cu bună cuviinţă, avînd aripi de foc. Din pricina acelei minunate vedenii şi acelei dulci cîntări, se veseleşte mult inima mea".

Galaction, explicînd vedenia, a început a-i spune aşa: "Monahii sînt oamenii care şi-au lăsat bogăţiile lor, femeile şi prietenii şi au urmat lui Hristos în sărăcie, în curăţie şi în răbdare, umblînd pe calea cea strîmtă şi grea; fecioarele cele frumoase sînt acelea care şi-au lăsat logodnicii şi pe părinţii lor, cum şi toată dulceaţa lumii acesteia, înfrumuseţarea hainelor, averile şi toată deşertăciunea, şi au urmat lui Hristos. Iar bărbaţii cei cu aripi sînt îngerii lui Dumnezeu cu care bucurîndu-se împreună, dănţuiesc în ceruri şi slăvesc cu cîntări pe Dumnezeu".

Atunci Epistimia a zis: "O, de ne-ar da şi nouă Dumnezeu a dănţui cu acele cete!" Iar Galaction a zis: "Dacă vom păzi fecioria noastră fără prihană şi dacă ne vom lepăda de lume, precum şi aceia, atunci ne va învrednici şi pe noi Bunul Dumnezeu de partea celor ce I-au plăcut Lui". Epistimia a zis: "Dacă voieşti, stăpînul meu, eu sînt gata a-mi păzi fecioria, dar nu voiesc a mă despărţi de tine; căci, dacă ne vom despărţi, atunci cum vom putea să ne bucurăm unul cu altul totdeauna?" Iar Galaction i-a zis: "Dă-mi cuvîntul în ceasul acesta că îţi vei păzi fecioria şi vei merge cu mine la viaţa monahicească, şi eu nu mă voi despărţi de tine nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie". Iar ea a făgăduit, zicînd: "Precum cred în Domnul nostru Iisus Hristos, aşa îţi făgăduiesc a face toate cele poruncite de tine şi a-ţi urma, oriunde vei merge".

Atunci Galaction a zis: "Să mulţumim Dumnezeului nostru că a căutat asupra noastră cu milostivire şi a plecat urechea Sa către noi. El să întărească şi să păzească învoiala noastră pînă la sfîrşit!" Apoi a zis către Sfînta Epistimia: "Iată, eu mă duc în casa mea şi mă voi găti de cale, asemenea fă şi tu; apoi împarte săracilor cele ce ai şi voi împărţi şi eu toate cele ce am. Iar a treia zi vom ieşi împreună din casele noastre şi vom merge unde ne va povăţui Dumnezeu; şi ia împreună cu tine şi pe robul Eutolmie, căci este om bun şi va fi monah". Astfel, sfătuindu-se Galaction cu Epistimia, s-au despărţit şi au împărţit săracilor, în taină, toate cele ce aveau, pregătindu-se de cale; apoi au ieşit din casele lor noaptea şi au mers împreună, luînd cu ei şi pe robul Eutolmie.

Mergînd ei zece zile, au ajuns la muntele ce se numea Puplion, în care era o mînăstire ce avea zece călugări. Mai departe, era altă mînăstire mică, de fecioare, avînd patru pustnice îmbătrînite, între care mai bătrînă era o diaconiţă cinstită şi cu viaţă sfîntă. Intrînd Galaction cu Epistimia şi cu Eutolmie în mînăstirea de bărbaţi şi plecîndu-se egumenului, i-au spus gîndul lor, cum că voiesc să fie călugări. Iar egumenul, văzînd într-înşii chemarea lui Dumnezeu, i-a primit şi i-a tuns în sfîntul chip călugăresc. Deci, pe fecioara Epistimia a trimis-o la mînăstirea de fecioare, la cele patru pustnice sfinte, iar pe Galaction cu Eutolmie i-a lăsat în mînăstirea sa şi le-a poruncit să facă toate ascultările mînăstirii, după obiceiul călugăresc.

Acolo petrecea Cuviosul Galaction, supunîndu-se egumenului şi fraţilor, slujind lui Dumnezeu cu toată osîrdia. Iar nevoinţele şi ostenelile lui cine le poate spune, că niciodată n-a fost văzut stînd, ci ori lucra ceva pentru trebuinţa mînăstirii, ori se ruga. Iar postul lui era fără măsură, că uneori toată săptămîna nu gusta nimic. Şi atît de mult şi-a păzit curăţenia sa, încît în toată vremea pustniciei sale s-a ferit cu dinadinsul să vadă faţă femeiască. Apoi de multe ori îi grăia vreunul dintre fraţi: "Frate Galactioane, să mergi cu noi ca să vezi pe sfînta diaconiţă care petrece de nouăzeci de ani în chipul călugăresc, de vreme ce este spre folos tuturor celor ce ascultă cuvintele ei pentru mîntuirea sufletului, căci este pricepută şi vestită cu cuvîntul şi cu viaţa. Apoi să vezi şi pe sora ta, Epistimia!" Iar el nu voia, grăind: "Destul îmi este a mă folosi de la voi, părinţilor sfinţi, iar pe sora mea nu voiesc a o vedea, pînă cînd va veni vremea şi îmi va porunci Domnul a mă vedea cu dînsa".

Deci şi sora lui, fericita Epistimia, vieţuia în mînăstirea sa lîngă sfînta diaconiţă, ca îngerul lui Dumnezeu, în aşa nevoinţe şi osteneli, încît n-a rămas mai prejos cu viaţa sa decît fratele său Galaction, ci în toate s-a asemănat lui. Şi erau amîndoi ca două făclii înaintea lui Dumnezeu, arzînd cu dragoste către Dînsul, spre a căror viaţă îmbunătăţită privind cei ce petreceau împreună cu dînşii în viaţa monahală, se foloseau şi preamăreau pe Părintele Cel ceresc.

În vremea aceea, încă nu încetase prigoana asupra creştinilor şi toţi erau siliţi să jertfească idolilor, iar cei ce nu voiau să aducă jertfă erau căutaţi pentru a fi chinuiţi. În acea vreme înştiinţîndu-se unii din păgînii închinători la idoli despre monahii care pustniceau în acel munte, l-au vestit pe stăpînitor despre dînşii. Şi îndată a trimis ighemonul pe ostaşii săi ca să prindă pe toţi monahii şi să-i aducă la dînsul pentru judecată.

Dar mai înainte de năvălirea acelor ostaşi asupra mînăstirii, Sfînta Epistimia a avut noaptea acest vis. I se părea că stă în nişte palate împărăteşti împreună cu logodnicul şi cu fratele său cel duhovnicesc, cu fericitul Galaction, şi un împărat prea luminat îi încununa pe dînşii cu cununi. Deşteptîndu-se din somn, s-a minunat de ceea ce văzuse şi făcîndu-se ziuă a trimis la egumen, rugîndu-l să vină la dînsa căci are a-i spune un cuvînt duhovnicesc - căci era obicei a nu veni călugăriţele în mînăstirea de bărbaţi. Numai egumenul, care era părinte duhovnicesc la amîndouă mînăstirile, mergea la aceste pustnice, rînduindu-le cele cuvenite pentru viaţa lor şi ascultîndu-le mărturisirea. Apoi, săvîrşind dumnezeiasca Liturghie, le împărtăşea cu dumnezeieştile Taine, şi iarăşi se întorcea în mînăstirea sa.

Egumenul, primind scrisoarea de la Epistimia, a mers la mînăstirea sfintelor pustnice şi ea i-a spus vedenia pe care o avusese în noaptea trecută. Atunci egumenul a zis: "Palatele sînt împărăţia cerurilor, împăratul este Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, iar cununile înseamnă răsplătirea durerilor şi a ostenelilor pe care tu, fiica mea, precum şi fratele tău cel duhovnicesc, Galaction, le veţi primi în curînd. Însă mai întîi aveţi mult a pătimi şi a muri cu mucenicească moarte. Te rog, fiica mea, să nu te temi, nici să te înfricoşezi de chinurile cele cumplite, nici să slăbeşti în dureri. Să ştii că pentru pătimirile acestea vremelnice te aşteaptă bunătăţile cele negrăite şi veşnice, pe care împreună cu fratele tău le vei primi din dreapta dătătorului de nevoinţă". Iar ea, lăcrimînd, a zis: "Fie voia Domnului! Precum voieşte El, să rînduiască pentru noi, după a Sa bunătate!"

Întorcîndu-se egumenul la chilia sa, îndată au năpădit ostaşii cei trimişi de ighemon asupra mînăstirii de bărbaţi şi toţi călugării, văzînd năvălirea lor, au fugit, numai singur Cuviosul Galaction a rămas. Pe acesta, aflîndu-l în chilie citind dumnezeiasca Scriptură, l-au prins, iar pe nici un altul dintre fraţi n-au putut să mai prindă, căci toţi, fugind prin pustiu şi prin munţi, s-au ascuns bine. Asemenea şi sfintele pustnice, împreună cu fericita Epistimia, fugind de prin chiliile lor s-au ascuns, şi toţi au scăpat nevătămaţi, numai singur Galaction, vrednicul de laudă, a fost prins şi ca pe o oaie spre junghiere l-au dus înaintea ighemonului spre judecată şi chinuire.

Cuvioasa Epistimia, ascunzîndu-se în munţi împreună cu celelalte fecioare, a auzit că iubitul ei logodnic şi frate este prins de păgîni şi dus la chinuri, singură văzînd aceasta din înălţimea muntelui. Deci a căzut plîngînd la picioarele sfintei diaconiţe, zicînd: "Rogu-te pe tine, doamna mea, eliberează-mă să mă duc în urma domnului meu Galaction; căci iată, aud că l-au prins ostaşii şi-l duc la lemnul de tortură şi nu vreau a mă despărţi de dînsul, căci mă doare inima şi doresc a muri împreună cu dînsul pentru Hristos, Domnul nostru!"

Diaconiţa a zis: "Fiica mea, Epistimia, nu te duce după dînsul, nu te da în mîinile păgînilor, ca să nu cazi în cursa vrăjmaşului, căci eşti tînără şi mă tem pentru tine ca nu cumva înfricoşîndu-te de chinuri să te lepezi de Hristos şi să-ţi pierzi fecioria ta. Apoi nu vor mai însemna nimic toate nevoinţele tale cele călugăreşti, şi te vei păgubi de mîntuirea ta".

Sfînta Epistimia a zis: "Nu pot să rămîn vie fără domnul meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mîinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mîntuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dînsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dînsul. Dacă îşi va pune sufletul său pentru adevăratul Dumnezeu, îmi voi pune şi eu, ca să se verse şi sîngele meu împreună cu sîngele lui pentru Ziditorul tuturor, şi mă voi duce împreună cu dînsul să stau înaintea scaunului Împăratului slavei, pe Care L-am văzut în vis şi Care ne-a încununat. Deci slobozeşte-mă, stăpîna mea, slobozeşte-mă şi te roagă pentru mine!"

Cuvioasa diaconiţă, văzînd lacrimile ei şi dragostea către Dumnezeu şi către logodnicul său, a zis: "Să fii binecuvîntată de Domnul, fiica mea, şi binecuvîntată să fie calea pe care săvîrşeşti alergarea pătimirii tale, ca şi întîia muceniţă Tecla! Mergi dar în calea cea fericită şi mîna Domnului să fie cu tine, întărindu-te!" Şi astfel, fericita Epistimia, sărutînd pe maica sa cea duhovnicească, pe sfînta diaconiţă, şi pe toate surorile, a alergat degrabă în urma iubitului său frate.

Ajungînd pe ostaşi şi văzînd pe Sfîntul Galaction ce era dus legat, a strigat în urma lui: "Iubitul meu domn şi frate, învăţătorul şi povăţuitorul mîntuirii mele, prin care eu am cunoscut pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, aşteaptă-mă şi nu mă lăsa pe mine, săraca ta soră şi roabă; ia-mă împreună cu tine la chinuri, căci tu m-ai scos din înşelăciunea idolească şi din toată deşertăciunea lumii acesteia. Du-mă la cununa cea mucenicească, tu care m-ai dus la nevoinţele cele călugăreşti. Adu-ţi aminte de făgăduinţa ta, care mi-ai dat-o, că nu mă vei lăsa pe mine nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni!" Iar ostaşii, întorcîndu-se, au luat-o şi pe dînsa.

Văzînd Cuviosul Galaction pe fericita Epistimia, s-a bucurat de nevoinţa ei cea cu osîrdie, spre pătimirea pentru Hristos Dumnezeu. Apoi a lăcrimat de bucurie şi mulţumea lui Dumnezeu în inima sa că a dat asemenea îndrăzneală surorii sale şi a aprins inima ei cu văpaia dumnezeieştii iubiri. Deci se ruga din inimă pentru dînsa să o întărească pînă la sfîrşit în nevoinţa cea mucenicească, adică să nu se înfricoşeze de chinurile cele cumplite. Şi legînd-o ostaşii împreună cu Galaction, cu care de mult era legată prin legătura dragostei celei duhovniceşti, îi duceau pe ei la ighemon. Mergînd ei pe cale, Sfîntul Galaction învăţa pe sora sa Epistimia, zicînd: "Vezi, sora mea, să nu te amăgeşti cu oarecare înşelăciuni ale lumii acesteia viclene, nici să te temi de chinurile cele multe, căci răbdînd puţin aici, vom fi încununaţi veşnic de Domnul nostru în cămara cea cerească!"

Sfînta Epistimia a zis: "În urma ta voi merge, domnul meu, şi ceea ce te voi vedea pe tine făcînd, aceea voi face şi eu, şi cred că Domnul nostru Iisus Hristos nu ne va lăsa pe noi, ci te va întări şi pe tine, şi îmi va ajuta şi mie neputincioasei, ca să sufăr chinurile pentru Dînsul deopotrivă cu tine, să pătimesc şi să mor; apoi să mă satur şi eu deopotrivă, cînd ni se va arăta slava Lui". Astfel vorbind între ei, au ajuns la curtea ighemonului, şi a ieşit o slugă în întîmpinarea ostaşilor, zicînd: "Ighemonul porunceşte să fie păziţi creştinii aceştia pînă dimineaţă". Deci sfinţii au fost ţinuţi de ostaşi în legături toată noaptea.

Iar dimineaţă a venit păgînul la judecată; şi au fost aduşi înaintea lui Cuviosul Galaction şi fericita Epistimia. Apoi, privind la dînşii, a zis: "Cine sînteţi voi, negrilor?" Sfîntul Galaction a răspuns: "Sîntem creştini şi călugări". Ighemonul a zis: "Cine este Hristos?" Sfîntul a zis: "Hristos este Dumnezeul adevărat, Care a făcut cerul şi pămîntul şi toate cele de pe ele". Ighemonul a zis: "Dacă Hristos al vostru le-a făcut pe toate, apoi zeii noştri ce sînt şi ce au făcut?" Sfîntul a răspuns: "Zeii voştri sînt pietre şi lemne, lucru stricăcios, şi nu ei au făcut pe cineva, ci ei singuri sînt făcuţi de mîini omeneşti, iar voi vă închinaţi la lucruri făcute de mîini omeneşti şi cinstiţi nişte zei pe care voi i-aţi lucrat din diferite feluri de materiale".

Atunci ighemonul a zis cu mînie către cei ce stăteau înainte: "Dezbrăcaţi pe hulitorul acesta şi-l băteţi cu vine de bou!" Deci, bătînd pe Sfîntul Galaction, Sfînta Epistimia plîngea şi ocăra pe ighemon, zicînd: "O! chinuitorule nemilostiv, nu te ruşinezi a chinui pe nevinovatul rob al lui Dumnezeu şi a răni cu bătăi trupul lui cel slăbit de post?" Iar chinuitorul a zis: "Dezbrăcaţi-o şi pe aceasta şi o bateţi mai tare!" Şi cînd slugile cele fără de ruşine o dezbrăcau pe dînsa de hainele cele călugăreşti şi o dezgoleau pînă la cămaşa cea de păr, sfînta a zis către ighemon: "Blestemat să fii, chinuitorule fără de ruşine, căci goliciunea mea nimeni n-a văzut-o din copilăria mea, iar tu porunceşti să mă aducă goală înaintea întregului popor! Să orbească dar ochii voştri cei necuraţi, ca să nu vedeţi goliciunea fecioriei mele!" Şi îndată, cu cuvîntul sfintei, ighemonul a orbit, precum şi toţi cei ce erau cu dînsul, încît căuta fiecare cu mîinile sale zidurile şi povăţuitori, dar nu era între dînşii nici unul care să vadă lumina.

Atunci, temîndu-se, toţi au strigat: "Mîntuieşte-ne pe noi, roaba lui Hristos, de întunericul acesta, şi vom crede în Dumnezeul tău!" Iar sfînta s-a rugat lui Dumnezeu şi iarăşi au văzut toţi şi au crezut cincizeci şi trei de suflete. Însă tiranul, deşi vedea cu ochii cei trupeşti, cu cei sufleteşti era orbit; căci, îndemnîndu-l pe el diavolul, nu a socotit minunea aceea a fi a lui Hristos Domnul, ci a deşerţilor săi idoli, zicînd: "În mintea noastră am pierdut credinţa în marii noştri zei şi de aceea, mîniindu-se asupra noastră, ne-au certat puţin, ca să ne înţelepţim şi să nu îndrăznim a cugeta asupra lor ceva rău; iar pe aceştia, ca adevăraţi defăimători, să nu-i cruţăm, ci să răzbunăm ocara zeilor noştri".

Deci a poruncit slugilor ca, ascuţind nişte trestii, să le bage sub unghiile mîinilor şi ale picioarelor. Aceasta făcîndu-se, sfinţii răbdau cu bărbăţie şi strigau: "Noi slujim lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, iar de zeii cei deşerţi ne lepădăm". După aceasta, ighemonul a poruncit să le taie mîinile; iar ei strigau: "Binecuvîntat este Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce învaţă mîinile noastre spre război şi degetele noastre spre oştire; mila noastră şi scăparea noastră, apărătorul şi izbăvitorul nostru, Care degrabă ne-a izbăvit din mîinile vrăjmaşilor noştri". Apoi a poruncit să le taie şi picioarele.

Făcîndu-se aceasta, sfinţii strigau: "Scoală, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pentru numele Tău. Ştii, Stăpîne, că, cu dragostea Ta fiind răniţi, Ţi-am urmat Ţie şi am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curţile Tale cereşti, unde stau înaintea Ta toţi cei ce Ţie Ţi-au plăcut". Şi iarăşi au strigat, zicînd: "Blestemaţi să fie zeii păgînilor şi toţi cei ce slujesc lor". Iar chinuitorul a zis: "Încă nu încetează aceştia a ne huli zeii? Tăiaţi-le şi limbile, ca să nu mai hulească". Deci le-au tăiat limbile şi sfinţii mărturisitori ai lui Hristos au tăcut cu gurile, dar cu inimile nu încetau, strigînd către Dumnezeu. Atunci a poruncit chinuitorul să le taie capetele. Apoi ducîndu-i pe amîndoi afară din curtea boierească, i-au tăiat şi le-au lăsat trupurile neîngropate.

Iar călugărul Eutolmie, cel pomenit mai sus, care fusese rob socrului lui Galaction şi care pustnicise cu el, acela, cînd au fost prinşi Sfîntul Galaction şi Sfînta Epistimia, i-a urmat de departe schimbîndu-şi hainele călugăreşti ca să nu fie cunoscut. Deci, văzînd patimile şi sfîrşitul lor, a luat pe ascuns sfintele şi cinstitele moaşte ale stăpînului şi ale stăpînei sale şi, plîngînd mult lîngă dînsele, le-a îngropat cu cinste. Apoi a scris viaţa cea plină de fapte bune şi pătimirea lor, spre folosul celor ce vor citi şi celor ce vor asculta şi spre slava lui Dumnezeu Celui slăvit în Sfînta Treime, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, în veci. Amin.

Vietile Sfintilor - Noiembrie