Sfânta Biserica Ortodoxă

duminică, 16 octombrie 2022

Avocat Elena Radu - Avocatii - parlamentari nu respecta Constitutia României, o joaca în picoare


Din Comisia pe legile justiției fac parte 11 avocati:

Cătălin-Daniel FENECHIU - Baroul Bucuresti (vicepresedinte al UNBR)
Cupsa Ioan – Baroul Bihor
Steluţa-Gustica CĂTĂNICIU - Baroul Cluj
Cristina Traila - Baroul Bucuresti
Murariu Oana - Baroul Cluj
Marius-Gheorghe TOANCHINĂ - Baroul Brasov
Elena-Simona SPĂTARU - Baroul Bucuresti
Ion-Cristinel RUJAN - baroul Gorj
Cristian-Augustin NICULESCU-ŢÂGÂRLAŞ - baroul Maramures
Olivia-Diana MORAR - Baroul Bistrita Nasaud
Stelian-Cristian ION - Baroul Constanta
Toate aceste persoane au jurat de două ori, atât CA SENATOR, CÂT ȘI CA AVOCAT, să respecte CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, inclusiv SUPREMAȚIA EI pentru că la art 1 alin. (5) din Constituție scrie că supremația Constituției este obligatorie în România.
Dacă ca și-ar fi respectat jurămintele când au votat în cadrul comisiei speciale pe legile justiției în sensul respingerii amendamentelor care eliminau mizeriile din legile justiției cu privire la nerespectarea Constituției și a supremației sale, situația ar fi fost alta.
Aceasta deoarece comisia are 25 membri.
Dacă ar fi participat la ședința comisiei și și-ar fi respectat jurămintele, 11 avocați -parlamentari-senatori +2 parlamentari AUR neavocati = 13 membri ai comisiei (majoritatea) ar fi votat PENTRU RESPECTAREA CONSTITUTIEI SI SUPREMATIEI EI.
Drept urmare, comisia pe legile justitiei ar fi votat pentru respectarea Constituției României.
Cu toate acestea, nu au făcut-o. Și-au încălcat jurămintele, jurăminte în care au spus ”așa să îmi ajute Dumnezeu!”
Azi a fost duminică, poate au fost pe la biserici, mănăstiri, slujbe, că tot le place parlamentarilor să pozeze în mari credincioși.
Noaptea este un sfetnic bun, poate mâine în cadrul ședinței Comisiei cer reluarea votului pe amendamente și își respectă jurămintele pe care le-au făcut în fața lui Dumnezeu și votează pentru respectarea Constituției României și supremației ei.
Totodată, le aduc aminte că în Congresul Avocaților din 17-18 iunie 2022 (organul suprem de conducere al avocaților) s-a adoptat o rezoluție potrivit căreia:
- Având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii,
A. constatând numărul semnificativ al deciziilor Curții Constituționale a României prin care numeroase texte din legi și ordonanțe adoptate de către Parlamentul sau Guvernul României au fost declarate neconstituționale;
B. constatând că, până în prezent, Parlamentul României nu a pus în acord cu dispozițiile Constituției o serie de prevederi declarate neconstituționale, din legile și ordonanțele în vigoare (inclusiv norme din Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Codul Civil și Codul de Procedură Civilă – care reprezintă norme de drept comun), ceea ce permite aplicarea neunitară a normelor de drept și crearea unei stări de insecuritate juridică;
C. constatând că au existat situații concrete în care unii parlamentari și-au exercitat mandatul cu nesocotirea legii fundamentale, propunând și votând proiecte de lege care conțin norme neconstituționale sau care încalcă vădit principiul legalității și normele de tehnică legislativă;
D. constatând că analiza unor proiecte de lege și propuneri legislative este formală în cadrul ședințelor comisiilor parlamentare, neexistând dezbateri reale cu privire la normele pe care acestea le conțin, atât în ceea ce privește conformitatea acestora cu Constituția, cât și în ceea ce privește impactul pe care îl generează după adoptarea și intrarea în vigoare;
E. constatând că Guvernul României a emis un număr semnificativ de Ordonanțe de Urgență care conțin norme care afectează drepturile și libertățile fundamentale, cu încălcarea art. 115 alin. (4) și alin. (6) din Constituția României, fără a exista situații extraordinare a căror reglementare să nu poată fi amânată, Guvernul abuzând astfel de rolul de legiuitor pe calea delegării legislative și ignorând nepermis rezultatul referendumului prin care s-a interzis folosirea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției;
F. constatând că Parlamentul României a aprobat prin lege și ordonanțe de urgență adoptate de Guvern cu încălcarea Constituției sau care conțin norme neconstituționale;
CONGRESUL AVOCAȚILOR:
- Solicitat tuturor celor trei puteri în stat să reintre în matca constituțională, să își exercite cu bună-credință rolul și îndatoririle care le revin și să înceteze a-și mai aroga competențe care nu le-au fost conferite conform Constituției României;
- A solicitat senatorilor și deputaților din Parlamentul României:
a. să își îndeplinească cu bună-credință mandatul pe care l-au primit din partea cetățenilor;
b. să adopte legi conforme cu Constituția României și să respecte principiile constituționale, drepturile și libertățile fundamentale, precum și principiul legalității și normele de tehnică legislativă;
c. să analizeze și să dezbată în mod real proiectele legislative în ședințele comisiilor parlamentare, inclusiv cu privire la conformitatea normelor cu Constituția și impactul pe care îl generează după adoptarea și intrarea lor în vigoare;
d. să inițieze și să adopte proiecte de lege prin care să fie puse în acord cu Constituția toate textele declarate neconstituționale;
e. să respingă ordonanțele de urgență adoptate de Guvernul României cu încălcarea art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României;
f. să adopte proiecte de lege prin care să fie respectat și întărit dreptul de acces la instanță, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil;
g. să adopte proiecte de lege prin care avocații să fie protejați împotriva eventualelor abuzuri și presiuni în exercitarea profesiei;
h. să adopte proiecte de lege prin care să fie garantat dreptul de acces efectiv și eficace al cetățenilor la instanța de contencios constituțional.
ASTFEL, ESTE CAZUL CA ÎN ȘEDINȚA COMISIEI PE LEGILE JUSTIȚIEI DE MÂINE, 17 OCTOMBRIE 2022, AVOCAȚII – SENATORI SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE DE JURĂMINTELE PE CARE LE-AU DEPUS, SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE DE CONSTITUȚIA ROMÂNIEI ȘI DE CE PREVEDE EA, SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE DE SOLICITĂRILE CONGRESULUI AVOCAȚILOR (PROFESIE DIN CARE FAC PARTE)
ȘI SĂ ÎNDREPTE GREȘELILE PE CARE LE-AU FĂCUT, CERÂND RESUPUNEREA VOTULUI COMISIEI A AMENDAMENTELOR CARE VIZEAZĂ RESPECTAREA SUPREMAȚIEI CONSTITUȚIEI, RESPECTAREA DECIZIILOR CCR, RESPECTAREA CONSTITUȚIEI
ȘI SĂ VOTEZE CONFORM DISPOZIȚIILOR CONSTITUȚIEI.
AȘA SĂ LE AJUTE DUMNEZEU!

Avocat Elena Radu - Dragi români, Așa cum ați aflat mulți dintre voi, cetățenii s-au pornit la organizarea pe județe pentru a apăra Constituția.

Dragi români, 

Așa cum ați aflat mulți dintre voi, cetățenii s-au pornit la organizarea pe județe pentru a apăra Constituția. Cei care încă nu v-ați alăturat, intrați pe canalul de telegram https://t.me/ConstRO și anunțați-vă. Dacă până acum doar Constituția a mai putut sta stavilă puzderiei de abuzuri,  iată că a venit vremea ca și noi la rându-ne să #Apărăm_Constituția 🇷🇴, pentru a nu dispare cu totul în fața tăvălugului. 

Avem o datorie sacră față de neam, de țară, de trecutul nostru și mai ales față de viitorul nostru, acum este #Răscrucea_istorică în care suntem chemați cu toții să ne dăm examenul, să înclinăm balanța.. 

Chemăm orice conștiință să priceapă vremile și să răspundă provocării lor la măsura cuvenită. Acum este momentul să alegi - fie vei mai exista ca stat național, independent, unitar și indivizibil, fie vei pierde în fața istoriei prin neimplicarea ta. Lupte au fost, sunt și vor mai fi încă, însă aceasta este una #crucială... 

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Avocat Elena Radu

sâmbătă, 15 octombrie 2022

Avocat Elena Radu - LUNI, 17 OCTOMBRIE, ÎN TOATĂ ȚARA! MOBILIZAREA GENERALĂ A CETĂȚENILOR PENTRU APĂRAREA CONSTITUTIEI!


LUNI, 17 OCTOMBRIE, ÎN TOATĂ ȚARA!

MOBILIZAREA GENERALĂ A CETĂȚENILOR PENTRU APĂRAREA CONSTITUTIEI
Constituția României este legea fundamentală pentru existența Statului Român.
Fără Constituție un stat nu există!
Dacă Constituția nu este respectată, Statul nu mai există!
De mult timp, Constituția este călcată în picioare de autoritățile Statului Român.
Primii care încalcă Constituția sunt parlamentarii. Dovadă în acest sens stând numeroasele decizii ale Curții Constituționale din România prin care s-au declarat neconstituționale legile adoptate de către Parlament.
Cum ne-au afectat aceste legi neconstituționale adoptate de către Parlament? Am simțit toți în ultimii 2 ani și jumătate. Singura pârghie legală pe care am mai putut să o folosim în apărarea noastră a fost Constituția.
În prezent prin așa-zisele legi ale justiției, Parlamentul României vrea să dea lege prin care Constituția să nu mai fie respectată, judecătorii și procurorii dacă nu respectă deciziile CCR să nu mai fie trași la răspundere și, mai mult, judecătorii și procurorii să poată fi ”acoperiți” ai serviciilor de informații, fără să avem vreo posibilitate de a îi deconspira. Totodată, judecătorii și procurorii să fie ”cumpărați” de diverse persoane fizice sau juridice, române sau străine, prin intermediul aderării la diverse ONG-uri sau încasării de către aceștia a diverse sume sub pretextul că participă la diverse proiecte pe justiție finanțate de privați români sau străini.
În plus, vor ca ceea ce dispune Curtea de Justiție a Uniunii Europene să fie lege în România, indiferent de prevederile Constituției României.
Vă reamintesc că în anul 2003 când românii au participat la referendum pentru modificarea Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană, iar actualul articol 148 din Constituția României a fost interpretat de către Curtea Constituțională (decizia nr. 148/2003), înainte de referendum, în sensul că: după aderare, ordinea legilor va fi următoarea:
1. Constituția României
2. dreptul european
3. legile interne din România.
Or, poporul român a votat la referendum această ordine a legilor, respectiv Constituția României să fie pe primul loc.
Cu toate acestea, de câțiva ani, politicienii României dau o altă interpretare acestui articol, respectiv că se află sub dreptul european Constituția României.
O asemenea interpretare este contrară Constituției României, încalcă caracterul național și independent al statului român, iar poporul român nu a fost niciodată de acord ca tot ce se dispune de Uniunea Europeană, chiar dacă încalcă Constituția României, să fie lege în România.
Dacă Senatul României va vota ”legile justiției” care conțin normele menționate mai sus, asta înseamnă dispariția Statului Român.
Aceste legi se află pe ordinea de zi a plenului Senatului României de luni, 17 octombrie 2022.
Toți Cetățenii, indiferent de statutul social, trebuie să luăm atitudine și să apărăm singurul instrument care ne mai poate apăra drepturile, libertățile, instituțiile și buna funcționare a democrației și a statului de drept - #Constituția, Statul Român și, în subsidiar, #independența Justiției.
Să ne amintim că în toți acești doi ani, cel puțin, singura care a mai putut ține în frâu abuzurile și variile proiecte de legi nedemocratice a fost și a rămas Constituția. În contextul actual, este limpede că acum mai mult ca oricând Legea fundamentală este pilonul principal care mai poate ține România pe picioare ca stat național unitar, independent și indivizibil.
De aceea, avem o datorie sacră de a acționa #acum în sprijinul păstrării supremației ei, de a ne opune tentativelor de știrbire a acesteia, tentative care deschid posibilitatea terțelor entități străine interesului național, externe ori interne, să se înstăpânească asupra vieții noastre sociale prin diverse tertipuri, partipriuri și inginerii "legislative".
Din aceste motive, vom purcede #LUNI, 17 octombrie, începând cu #orele_10, în toată Țara, la pichetarea sediilor partidelor parlamentare, care au datoria să asculte glasul celor care i-au delegat prin mandat să le reprezinte interesele, pentru a le cere - cu argumente - două lucruri mari și cuprinzătoare:
1. Respectarea Constituției României și supremației ei!
2. independența justiției (eliminarea oricărui articol din legi care implică o ingerință ori participare directă ori tangențială în actul justiției a altor entități private sau instituționale, cum ar fi politicul, serviciile de informații, ONG -urile etc).
În acest sens, parte din cetățeni au început să se mobilizeze pentru a efectua demersuri concrete și efective pentru stoparea adoptării de către senatorii României a unor legi care afectează în mod grav Statul Român, cât și toți cetățenii României.
S-a creat pe telegram un canal în acest sens: #Apărăm_Constituția 🇷🇴 unde se vor posta detalii.
Totodată, s-a creat și un grup pe Telegram: #GRUPUL pentru Apărăm_Constituția 🇷🇴 pentru a putea discuta toate modalitățile concrete pentru a face senatorii României să conștientizeze ce doresc cetățenii României și ce solicitări au.
Pentru parte din localitățile din România s-au mobilizat deja cetățenii în acest sens.
Îi invităm pe toți cetățenii care vor să se implice și să facă demersuri efective să intre pe grupul de telegram #GRUPUL pentru Apărăm_Constituția 🇷🇴 sau să urmărească postările din canalul #Apărăm_Constituția 🇷🇴
ÎN CE CONSTĂ ACȚIUNEA:
Practic luni dimineața, începând cu orele 10, ne vom strânge în toate reședințele de județ în locațiile stabilite (vezi lista, bannere) pentru a merge la birourile sediilor partidelor parlamentare din țară și din București în vederea depunerii de Petiții cu #Revendicările enumerate mai sus, vom merge deci #simultan, #sincron și cu transmisie #în_direct de la fața locului, astfel încât parlamentarii noștri să înțeleagă toți că:
- PÂNĂ AICI!
PESTE CONSTITUȚIE NU SE TRECE!
Totodată, luni, 17 octombrie 2022, începând cu orele 10.00 și până se va termina votul, vom picheta sediul Senatului României pentru a le cere senatorilor să nu voteze legile justiției care conțin normele care ne afectează direct ca stat și ca popor (menționate mai sus).
Menționăm că la acest demers vor participa cetățeni români.
Fiecare cetățean poate să aibă sau nu simpatii politice, este alegerea lui. Însă, în cadrul acestui demers suntem CETĂȚENI TOȚI, nu politicieni, nu simpatizanți politici.
Nu există alte pagini oficiale.
Mâine, duminică, vă vom pune la dispoziție aici și un nr de telefon de Contact, pentru detalii, ale persoanei din fiecare localitate care va furniza informații cu privire la această acțiune CETĂȚENEASCĂ.
Localitățile din care în care s-au mobilizat până în prezent cetățenii sunt:
- Arad
- Baia Mare
- Bacău
- Brasov
- Craiova
- Galati
- Iasi
- Oradea
#Anunțați_vă, vă rugăm, pe grupul de Telegram, intenția participării și localitatea. Acolo unde nu există încă nume creat, anunțați localitatea și în cel mai scurt timp vom crea unul, pentru a vă strânge toți cei din aceeași localitate la un loc.
E nevoie să acționăm TOȚI în același sens pentru a obține rezultate!
Copy/paste la aceasta postare pentru a aduce la cunoștința cât mai multor cetățeni.

Avocat Elena Radu - Sa va dau exemple ce inseamna ca deciziile CCR nu mai sunt obligatorii


Sa va dau exemple ce inseamna ca deciziile CCR nu mai sunt obligatorii

Încep cu polițiștii, ca are impact și asupra lor (și au sindicat, poate vor sa protesteze).
Se da o lege.
O norma din lege este declarata neconstitutionala.
Sa zicem ca norma aia vizează direct activitatea polițistului.
(sa zicem aplicarea amenzii pentru purtarea măștii în spatii publice deschise, text declarat neconstitutional de CCR).
Ce face polițistul după ce da CCR decizia?
Mai aplica textul din lege declarat neconstitutional sau tine cont de decizia CCR și nu mai aplica textul (ca efectele textului sunt suspendate/încetate)?
Sa zicem ca sunt 2 polițiști care aplica identic textul.
(Amândoi tin cont de decizia CCR, constata suspendate/ abrogate efectele textului din lege și nu mai aplica amenda pentru ca nu mai au normă, text de lege care sa prevadă obligativitatea purtării mastii).
Li se face plângere penala la amândoi pe abuz in serviciu (ca nu au respectat norma din lege și nu au aplicat amenda) și ajunge fiecare în fata unui judecător.
Si aici apare loteria: în funcție de cum va avea chef judecatorul (sa tina sau nu cont de decizia CCR) vor fi condamnați sau nu.
Sa zicem ca primul polițist ajunge în fata unui judecător care zice: CCR a declarat textul legii neconstitutional, deciziile CCR sunt general obligatorii (ca asa zice Constitutia), efectele textului din lege s-au suspendat/au încetat.
Polițistul nu avea de ce sa dea amenda pentru ca nu mai exista în lege nicio norma care sa producă efecte prin care cetățeanul sa fi fost obligat sa poarte masca în spatiile publice deschise, iar în caz contrar sa i se aplice amenda.. Judecatorul îl achita pe polițist.
Al doilea polițist ajunge în fata unui judecător care zice: pe mine nu ma interesează ce zice CCR (ca oricum nu răspund, nu ma trage nimeni la răspundere dacă nu respect deciziile CCR).
Asa ca scrie în lege ca trebuia sa poarte masca în spatiile publice deschise (ca doar era virus), iar dacă nu o poarta tu ca polițist trebuia sa ii dai amenda?
L-ai prins fără mască? Nu i-ai aplicat sanctiunea? Ai incalcat legea. Asa ca tu polițist ai savarsit o infracțiune. La puscarie!
Înțelegeți acum efectele a ceea ce se intampla azi în comisia pe legile justiției?
Toți cetățenii vor fi în pericol pentru ca nu va mai conta "legea".
Va rămâne la alegerea judecătorului sa considere "lege" ce vrea el, pentru ca nimeni nu îl mai trage la răspundere.

Avocat Elena Radu - Începe manipularea cu monitorizarea in masă, ca cică romanii și-o doresc

Începe manipularea cu monitorizarea in masă, ca cică romanii și-o doresc

Vor romanii camere de supraveghere în trafic, 93% cica, de zici ca cer toți peste tot: vrem camere, vrem camere sa ne urmărească!
Când te apuci de citit: domne, studiu pe 4 ani din 2018 in 2022.
Bai, da-o naiba, cum asa? Atât au stat astia cu studiul lor ca să vadă ce vrea romanul, vreo 4 ani l-au ascultat?
Pe la final vezi ca de fapt, vreo săptămână prin mai 2022 au sunat pe unii la telefon. Cati? Habar nu avem.
Insa, ce nu se spune este ca:
În august 2020 când ne disperau ca a venit virusul ucigaș, au bagat un mic articol în Legea iluminatului stradal.
Au scris în el: unitățile administrativ teritoriale au dreptul sa instaleze camere de supraveghere în scopul pentru care au fost instalate.
(Va prinsarati? Pentru ce vrea mușchiul lor, ca legea nu spune pentru ce sa le folosească. Adică ne restrâng dreptul la viata privata, ca ne monitorizează, dar sa facă cu imaginile ce vor.
Iluminat stradal - camere de supraveghere. Ce treaba are sula cu prefectura? Niciuna, ca nu avea treaba cu obiectul legii respective).
Asta nu fu tot. Prin martie 2022 modificara art ala și ziseră ca pe lângă camerele de supraveghere sa poată instala și echipamentele pentru transmiterea datelor.
V-ati uitat în jur? Au cam apărut camerele de supraveghere ca ciupercile după ploaia.
Pai sa nu știe el romanul ca el le-a vrut?
Cum sa nu știe? Nu ii spun ele "studiile" ca asa e?
Vă prinsarati cum e cu manipularea?
Nici nu le mai băgați în seama, ca doar noi le-am vrut, ba chiar în procent supermajoritar.
Identitatea digitala, monitorizarea in masa și controlul se implementează și se legifereaza pentru asta încet, încet, nici nu băgați de seama.
Între timp va si spun ca asa e bine, ca voi ați vrut-o.
Unde se vor duce imaginile alea colectate de camerele de supraveghere?
Prin centrele alea de date cu care se mândresc ca au primit bani de la UE, cloudul guvernamental (ala pentru care au primit 1,8 miliarde de euro de la UE, prin PNRR).
Nu va mai trece mult și va veți convinge.
Dar cand va ziceam de adoptarea OUG ului cu cloud-ul guvernamental pe la sfârșitul lui iunie și v-am întrebat dacă iese vreunu în strada sa își exprime dezacordul, răspuns ZERO, v-a durut in basca.
Nu e bai, tăcerea inseamna acceptare, iar acceptarea are consecințe.
Cand s-o intampla sa nu va plângeți ca nu ati știu.