Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii
( Despre iad )Şi în iad, ridicîndu-şi ochii săi, fiind în munci,
el a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sînul lui (Luca 16, 23)
Iubiţi credincioşi,
Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sînt mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi despre iad şi cîte sînt nesuferitele sale munci.
Mai întîi trebuie să ştim că iadul este loc de chin rînduit diavolilor şi celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să ştim că în iad suferă şi trupul şi sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este ţara morţii, împărăţia diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sînt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi miros greu; mîncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plînsul; aşternut, văpaia" (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, p. 183).
Despre iad, în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinţii patriarhi şi prooroci. Aşa auzim pe proorocul Isaia, zicînd despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc şi împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: Întuneric şi pipăire a fost deasupra peşterilor în veci. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicînd: Mă voi duce şi mă voi întoarce în pămîntul întunericului şi al umbrelor morţii, ţara de întuneric şi neorînduială, unde lumina e tot una cu bezna (Iov 10, 21-22).
Înţeleptul Solomon, arătînd că întunericul pipăit ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Ieşirea 10, 22) a fost din iad, zicea aşa: Noapte cu adevărat neputincioasă, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul. Iar Isaia proorocul zice despre întunericul iadului: Pipăi-vor ca orbii peretele şi ca unii ce sînt fără de ochi vor pipăi; cădea-vor întru amiazăzi ca întru miezul nopţii (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este în iad, a zis proorocul Isaia: Ieşi-va rău miros din morţii lor (Isaia 34, 3). Şi va fi în loc de miresme, putreziciune (Isaia 3, 24).
Despre foamea cea mare care este în iad, a arătat mai înainte David, proorocul, zicînd: Şi vor flămînzi ca un cîine (Psalmi 58, 17). Şi va fi poporul ca cel ce este cu totul ars de foc, şi omului de fratele său nu-i va fi milă şi nu se va sătura omul mîncînd cărnurile braţului său (Isaia 9, 11). Despre viermele cel neadormit al iadului a zis: Osînda celui necredincios este focul şi viermele (Isus Sirah 7, 18). Despre focul şi mirosul greu de iad, a zis Sfînta Scriptură: Mînia Domnului este ca o vale de pucioasă ce arde. Despre veşnicia muncilor iadului zice proorocul Ieremia: Întru pierzare în veci vei fi (Ieremia 15, 6). Despre adîncul nemăsurat al iadului, zice proorocul David: Să nu mă înghită adîncul, nici să-şi închidă peste mine adîncul uşa lui (Psalm 68, 18).
Iubiţi credincioşi,
Am adus cîteva mărturii despre iad şi muncile iadului din dumnezeiasca Scriptură, anume de la sfinţii prooroci. Dar să ştiţi că nici unul din patriarhi şi prooroci nu au arătat aşa de luminat şi descoperit despre iad şi despre chinurile lui, ca Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Sfînta Sa Evanghelie. În continuare, vom arăta, cu mărturii din Noul Testament, descoperirile despre iad şi felurimea chinurilor lui.
Mîntuitorul ne arată că iadul este loc de chin în care se munceşte şi trupul şi sufletul, zicînd: Dacă mîna sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi îl aruncă de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decît, avînd amîndouă mîinile sau picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic (Matei 18, 8). În iad este pedeapsă veşnică; aceasta o arată Mîntuitorul cînd zice: Şi vor merge aceştia la osîndă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică (Matei 25, 46). Şi tot Mîntuitorul ne arată că în iad este foc veşnic, zicînd: Atunci (adică în ziua judecăţii de apoi), va zice celor de-a stînga: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui" (Matei 25, 41).
În iad este foc nestins (Marcu 9, 43). În iad este vierme neadormit, căci, iată ce zice Domnul: Unde viermele lor nu doarme şi focul lor nu se stinge (Marcu 9, 44). În iad este gheena: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeţi-vă mai curînd de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă (Matei 10, 28). Mîntuitorul ne arată, că în iad este întuneric, plîngerea şi scrîşnirea dinţilor, căci zice: Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 8, 12; 22, 13; 25, 30).
În iad este depărtarea de Dumnezeu, pentru care zice Domnul: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea (Matei 7, 23). În iad este moartea cea de a doua şi iezerul cel de foc (Apocalipsa 20, 14). În iad este plîngerea şi tînguirea, după mărturia Domnului care zice: Vai vouă care rîdeţi acum, că veţi plînge şi vă veţi tîngui (Luca 6, 25). În iad este adînc nemăsurat. De acest adînc fără de fund şi diavolii se tem. De aceea ei Îl rugau pe Mîntuitorul să nu le poruncească să meargă în adînc (Luca 8, 31). Iadul este locul de chin al celor păcătoşi, care n-au ascultat de Evanghelia lui Hristos şi au trăit în tot felul de păcate şi nelegiuiri (Matei 25, 41).
Fraţii mei, după ce am ascultat cele spuse de Domnul despre iad în Sfînta Evanghelie, să auzim şi cele ce au spus despre iad sfinţii Săi ucenici şi apostoli. Iată ce spune dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, despre cei păcătoşi care merg în iad: Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi, desfrînaţi şi fermecători, şi închinători la idoli, şi a tuturor celor necredincioşi este iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, şi care este moartea a doua (Apocalipsa 20, 10; 21, 8).
Acelaşi lucru, despre soarta celor răi şi păcătoşi îl arată şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Nu ştiţi oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Şi în alt loc, acest mare Apostol arată osînda celor păcătoşi şi căderea lor din Împărăţia Cerurilor, zicînd: Iar faptele trupului sînt cunoscute ca unele ce sînt: adulter, desfrînare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mînii, gîlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora... că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (Galateni 5, 19-21).
Sfîntul Apostol Petru, arătînd osînda sodomenilor, zice: Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osîndindu-le la distrugere le-a prefăcut în cenuşă, dîndu-le ca pildă nelegiuiţilor în viitor (II Petru 2, 6). Acelaşi Apostol, arătînd că nici pe îngerii care au căzut din ascultare Dumnezeu nu i-a cruţat, ci i-a pedepsit veşnic în iad, zice: Că Dumnezeu nu a cruţat pe îngerii care au păcătuit ci, legîndu-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi pînă la judecată (II Petru 2, 4).
Şi Sfîntul Ioan Evanghelistul, la Apocalipsă, vorbeşte de pedeapsa veşnică a lui Antihrist şi a proorocului mincinos care vor fi aruncaţi de vii în iad, zicînd: Şi fiara a fost răpusă şi cu ea proorocul cel mincinos, cel ce făcuse înaintea ei semne cu care amăgise pe cei ce au purtat semnul fiarei şi cei ce s-au închinat chipului ei. Amîndoi au fost aruncaţi de vii în iezerul cel de foc, unde arde pucioasă (Apocalipsa 19, 20). Apoi zice: Şi diavolul, care îl amăgise, a fost aruncat în iezerul cel de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 10).
Iată ce zic Sfinţii Părinţi despre iad. Sfîntul Macarie cel Mare, spune că lacrimile celor ce se muncesc în iad vor fi de foc şi cu totul se vor arde trupurile acelea peste care vor pica (Uşa pocăinţei, p. 187). Sfîntul Vasile cel Mare, arată că în iad sînt un fel de viermi otrăvitori şi mîncători de trupuri, care fără de săturare mănîncă şi niciodată nu-şi umplu pîntecele lor şi, mai ales cînd mănîncă, pricinuiesc omului dureri nesuferite (Tîlcuiri la Psalmul 33). Iar dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, arătînd că cei din iad mai tare se chinuiesc cînd văd fericirea cea mare a drepţilor, zice: "Şi pe Adam, scoţîndu-l Dumnezeu din rai, l-a pus să locuiască în preajma lui, ca vederea cea deasă a raiului, mai lucrătoare şi mai puternică să-i facă lui simţirea căderii din bunătăţile acelea. Aşa şi pe bogatul cel nemilostiv, l-a sălăşluit mai departe de Lazăr, ca să vadă de cîte bunătăţi s-a lipsit pe sine. Ţi-am trimis, zice, pe săracul de Lazăr la uşă, ca să se facă ţie învăţător de faptă bună şi pricină de iubire de oameni. Ai trecut cu vederea folosul, nu ai voit să-l întrebuinţezi la ceea ce se cuvenea, în scopul mîntuirii. Întrebuinţează-l dar acum spre mai mare mustrare de pedeapsă şi muncă" (Puţul Sf. Ioan Gură de Aur, Buzău, 1833, p. 462).
Sfîntul Efrem Sirul, arătînd plîngerea celor din iad, zice: "Atunci cu amar plîngînd, lacrimi vărsînd şi văitîndu-se, vor zice: O, cum a trecut vremea noastră, cu lenevie şi cu trîndăvie! O, cum ne-am înşelat! O, cum, auzind noi dumnezeieştile Scripturi, rîdeam şi ne băteam joc. Acolo, atunci vorbea cu noi Dumnezeu prin Sfintele Scripturi şi noi nu luam aminte. Acum aici în munci, strigăm către Dînsul şi cu dreptate El Îşi întoarce faţa Sa de la noi. Ce ne-au folosit nouă dulceţile cele veselitoare ale lumii şi desfătările? Unde este acum tatăl care ne-a născut? Unde este maica care ne-a purtat în pîntece şi cu dureri şi cu chinuri ne-a născut? Unde sînt acum fiii noştri cei iubiţi? Unde, bogăţia? Unde, moşiile, averile şi agoniselile noastre? Unde adunarea, tovărăşia şi ospeţele? Unde călătoriile cele de multe feluri şi deşarte? Unde sînt împăraţii şi puternicii? O, cum acum nici unul din aceştia nu se află şi nici nu poate să ne ajute nouă sau să ne izbăvească. Ci cu totul şi de Dumnezeu şi de sfinţi, ne-am părăsit! Acestea vor fi cuvintele care cu jalnice tînguiri şi plîngeri se vor auzi de la cei ce în iad se muncesc " (Uşa pocăinţei, Cuvînt pentru iad, p. 188).
Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi în chip luminat ne arată ce se petrece în momentul cînd sufletul se desparte de trup. Îngerii buni şi răi se înfăţişează înaintea sufletului. Vederea celor din urmă, pricinuieşte sufletului mare tulburare şi frică, dar el găseşte totuşi o mîngîiere la vederea sfinţilor îngeri buni. Faptele bune ale omului şi conştiinţa lui curată, sînt în acest moment un mare ajutor şi o mare bucurie pentru suflet. Ascultarea, umilinţa, faptele bune şi răbdarea necazurilor, sînt atunci o mare sprijinire a sufletului, care se înalţă către Domnul într-o mare bucurie, însoţit de îngerii cei buni. În schimb, sufletul cel plin de patimi şi de păcate este condus de diavoli la iad, unde va suferi veşnic.
Într-o zi doi îngeri se arătară Sfîntului Macarie Alexandrinul şi îi spuneau: "Sufletul omului păcătos ca şi al celui drept, este cuprins de mare spaimă la vederea grozavilor şi răilor îngeri. El aude plîngerile şi suspinele celor ce îl înconjoară, dar nu poate nici vorbi nici scoate vreun glas. El este tulburat şi înspăimîntat, cugetînd la îndelungatul drum ce are să-l facă şi la noul fel de viaţă ce are să ducă după despărţirea sa de trup". Iar Sfîntul Chiril al Alexandriei arată ce groază şi spaimă are sufletul pînă ce se rosteşte asupra lui judecata definitivă şi zice că: "Puterile dumnezeieşti stau în faţa duhurilor necurate şi arată cugetările cele bune, vorbele şi faptele cele bune ce sînt ale sufletului, în timp ce acesta, plin de groază, stă în mijlocul îngerilor şi al demonilor şi aşteaptă îndreptăţirea şi scăparea sa, sau osîndirea şi pierderea sa în iad" (Viaţa repausaţilor noştri, Bucureşti, 1899, p. 19-20).
Muncile iadului încep, după învăţătura Bisericii Ortodoxe, la 40 de zile după moartea omului, cînd sufletul păcătos este aruncat în osîndă. Acesta este, însă, un iad provizoriu căci starea celor aruncaţi în iad patruzeci de zile după moarte, se poate schimba cu timpul prin rugăciunile Bisericii şi milosteniile urmaşilor, dacă, bineînţeles, cel ce a murit era în dreaptă credinţă şi mai ales dacă a fost mărturisit înainte de moarte la duhovnicul său de toate păcatele sale. Iar iadul definitiv sau starea de osîndă veşnică, urmează după judecata generală ce va fi la sfîrşitul lumii, cînd drepţii vor merge în Împărăţia Cerurilor pentru veşnicie, iar păcătoşii în focul nestins, iarăşi pentru veşnicie (Matei 25, 45-46).
Iubiţi credincioşi,
Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavoli, dar nu pentru oameni, care sînt zidiţi după chipul şi asemănarea Sa. Dar prin căderea din rai, a primilor oameni, neamul omenesc a fost supus osîndei iadului pînă la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt. Numai prin moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, iadul a fost deschis, iar drepţii Vechiului Testament au fost eliberaţi şi primiţi în rai.
De la învierea şi înălţarea Mîntuitorului, de-a dreapta Tatălui, pînă la sfîrşitul veacurilor, toţi creştinii dreptcredincioşi care păzesc poruncile Lui, sînt mîntuiţi, adică sînt primiţi în odihna raiului. Numai creştinii necredincioşi, adică lepădaţii de Dumnezeu, sinucigaşii, sectanţii care s-au rupt de Biserica apostolică, şi cei ce mor nepocăiţi în păcate grele, precum ucigaşii, desfrînaţii, cei ce trăiesc în ură şi alte păcate asemenea, sînt osîndiţi după moarte în muncile iadului. O parte dintre ei, mai ales cei ce se căiesc de păcatele lor înainte de moarte, sînt scoşi din iad prin rugăciunile Bisericii şi prin fapte de milostenie. Tocmai de aceea noi facem rugăciune şi milostenie pentru răposaţii noştri ca parastase cu dezlegări, liturghii şi praznice la trei, la nouă şi la patruzeci de zile după mutarea lor din viaţă, ca Dumnezeu să-i ierte şi să le dea odihnă în rai.
Dacă vrem să ne mîntuim, adică să scăpăm de iad şi să fim primiţi în rai şi bucuria împărăţiei cereşti trebuie să facem următoarele lucruri: Mai întîi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă pe care o avem neschimbată de două mii de ani. Apoi să ascultăm de Biserica întemeiată de Hristos şi de păstorii ei - preoţi şi episcopi. Să păzim cu multă evlavie poruncile Sfintei Evanghelii şi mai ales, rugăciunea, milostenia, smerenia, iubirea creştină, naşterea şi creşterea de copii, participarea regulată la biserică, spovedania şi Sfînta Împărtăşanie.
Să cugetăm mult la Evanghelia care s-a citit astăzi. Vedeţi că săracul şi mult răbdătorul Lazăr a intrat în rai după moarte, iar zgîrcitul şi nepocăitul bogat a fost aruncat în iad cu diavolii? Vedeţi în ce fericire sînt cei drepţi şi în ce foc şi chinuri grele se află păcătoşii în iad? Vedeţi, de asemenea, că cei din iad văd atît pe cei fericiţi din rai, cît şi pe cei ce trăiesc în păcate pe pămînt? Zadarnic cere bogatul apă să-şi ude gura că nimeni nu are să-i dea. Zadarnic se roagă lui Avraam să trimită pe Lazăr pe pămînt ca să cheme la pocăinţă pe fraţii săi, că i se răspunde: Au pe Moise şi pe prooroci! (Luca 16, 29).
La fel ni se va răspunde şi nouă, dacă nu ne pocăim: Avem pe Hristos şi pe preoţi. Să-i ascultăm pe ei!
Deci, dacă vrem să scăpăm de iad, să ne pocăim şi noi, fraţii mei, pînă avem vreme şi să ne silim la toată fapta bună, mai ales la rugăciune, milostenie, iertare, viaţă curată şi spovedanie. Numai aşa vom fi iertaţi, miluiţi şi primiţi în sînul lui Avraam, adică în veşnica bucurie a raiului, împreună cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii şi cu toţi drepţii, împreună cu săracul Lazăr, împreună cu Hristos. Acolo şi numai acolo nu mai este durere, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. Amin.
Ipoteza care se poate citi azi printre rânduri, în presa ex-pro-Iohannis
