Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 9 noiembrie 2022

Sfântul Mucenic Orest Doctorul din Capadocia (+304)

 

Troparul Sfântului Mucenic Orest, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Orest, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Pătimirea Sfîntului Mucenic Orest

(10 noiembrie)

Împărăţind în Roma păgînul Diocleţian, s-a apropiat de dînsul un voievod cu numele Maximin, zicînd: "Stăpîne împărate, povăţuitorule al zeilor noştri şi învăţătorule preaînţelepte al tainelor lor, rog bunătatea ta, porunceşte-mi să străbat părţile Ciliciei şi ale Capadociei, ca pe creştinii cei cu totul înrăutăţiţi, care se împotrivesc zeilor noştri şi stăpînirii tale, să-i prind şi să-i chinuiesc cu felurite munci. În foc să-i ard, în apă să-i înec, să le zdrobesc trupurile şi să le frîng oasele; să-i ucid cu sabia, să-i dau fiarelor spre mîncare şi în tot felul pierzîndu-i, să şterg de pe pămînt pomenirea celor care nu se închină marilor zei şi nu se supun stăpînirii tale". Acestea auzindu-le împăratul, l-a lăudat şi a zis către dînsul: "Nu numai în Cilicia şi Capadocia, ci şi în toată împărăţia mea, îţi dau ţie stăpînire pentru dezrădăcinarea necuratei creştinătăţi, ca să înmulţeşti slava zeilor noştri strămoşeşti, care sînt ajutători tuturor oamenilor".

Maximin, luînd stăpînire de la împărat, a pornit cu mîndrie şi cu putere mare spre pierderea poporului creştin cel nevinovat, ca un lup răpitor asupra oilor, sau ca un leu ce răcneşte asupra fiarelor celor neputincioase, plin de răutate şi de mînie neîmblînzită. Ajungînd în părţile Capadociei, a intrat în cetatea ce se cheamă Tiana şi, pe cînd întreba despre creştini, a auzit de la cetăţeni de un oarecare doctor cu numele Orest, că este creştin şi învaţă în toate zilele poporul cu sîrguinţă, ca toţi să cinstească pe Hristos; acesta propovăduieşte că nu este alt Dumnezeu, fără numai Unul în cer şi că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Auzind ighemonul Maximin, a poruncit îndată să-l prindă pe Orest şi să-l aducă la judecata sa. Stînd Sfîntul Orest la păgîneasca judecată, ighemonul a privit spre el cu ochi mîndri şi cu glas înfricoşat a zis către dînsul: "Spune-ne nouă cine eşti tu şi care este numele tău?". Sfîntul a răspuns: "Sînt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, iar numele meu este creştin, pentru că al cui rob sînt, cu numele Aceluia mă şi laud".

Ighemonul a zis: "De vreme ce ai îndrăznit a numi pe Hristos, Dumnezeu şi pe tine te-ai numit creştin, pentru aceasta eşti vrednic de munci". La acestea Sfîntul Orest a răspuns, zicînd: "Zeii, care n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară! Eu încă de cînd eram copil mic, am învăţat a aduce jertfă de laudă Dumnezeului Celui viu, pe Care Îl cinstesc cu inimă curată, iar dracilor tăi celor necuraţi, pe care îi numeşti tu zei, eu nu mă închin".

Ighemonul a zis: "Pentru ce nu ne spui numele tău care-l ai de la naşterea ta?" Sfîntul a răspuns: "Ţi-am spus că sînt creştin şi acest nume îmi este cel mai cinstit, cu mult mai mult decît numele cel dat de părinţi şi mai slăvit decît toate numele din lume. Iar dacă voieşti să ştii şi numele acela pe care îl am de la părinţi, află că de la naşterea mea trupească, mă numesc Orest, iar de la naşterea cea duhovnicească, mă numesc creştin. Şi, precum este mai însemnată naşterea cea duhovnicească decît cea trupească, aşa mai cinstit îmi este mie numele de creştin decît de Orest". Atunci ighemonul, vrînd cu vicleşug să înşele pe robul lui Hristos, a început a grăi: "Mie îmi este milă de tinereţile tale, Oreste, şi cruţ mintea ta cea înţeleaptă; ba încă am auzit că şi în ştiinţa doctoricească eşti iscusit. Pentru aceasta, nu te pierd îndată, ci te sfătuiesc, supune-te voii împăratului şi vei fi ca un fiu al meu, primind de la toţi cinste şi slavă; apoi, de va afla împăratul despre tine, mare dar vei avea de la dînsul".

Sfîntul a răspuns: "Nu mă vei înşela, ighemoane, cu amăgitoarele tale cuvinte, pentru că eu nu caut nici cinstea aceasta vremelnică, nici nu fug de chinuri pentru Domnul meu. Ci, mai vîrtos sînt gata a răbda pentru Dînsul toate muncile, căci voiesc a afla har de la Dînsul şi doresc a mă numi fiu al Lui întru împărăţia cerurilor; pentru că ne-a dat nouă stăpînire, celor ce credem întru numele Lui, ca să ne facem fii ai lui Dumnezeu".

Iar ighemonul a zis: "Omule fără minte şi ticăloase, pentru ce te înşeli, zicînd că Hristos este Dumnezeu, pe cînd evreii L-au răstignit ca pe un tîlhar?" Sfîntul a răspuns: "De ai fi cunoscut puterea cea mare a Celui răstignit, te-ai fi lepădat şi tu de înşelăciunea deşerţilor idoli şi te-ai fi închinat Lui, Care cu adevărat este Dumnezeu, născut din Dumnezeul Cel adevărat şi nevăzut şi de voie a împreunat firea cea dumnezeiască cu cea omenească şi din înşelăciunea cea pierzătoare a diavolului ne-a izbăvit pe noi".

La aceasta, ighemonul a zis: "Cu cuvintele tale cele multe şi mincinoase ai supărat urechile noastre. Oare voieşti a mă aduce şi pe mine la credinţa ta cea rea? Dar să ştii că pe zeii mei nu-i voi lăsa şi Hristosului vostru nu mă voi închina, iar ţie îţi zic: lasă pe Hristosul tău şi să aduci închinăciune şi jertfe zeilor noştri, binecunoscînd că, făcînd aceasta, vei şedea de-a dreapta mea". Sfîntul Orest a răspuns: "Eu mă închin şi slujesc veşnicului Dumnezeu, Celui Care îmi face bine întotdeauna, Domnului meu Iisus Hristos; iar diavolilor voştri nu voi jertfi, nici pierzătoarei voastre înşelăciuni nu voi fi părtaş niciodată".

Atunci ighemonul, luînd pe Sfîntul Orest, l-a dus în capiştea idolească, care era toată înfrumuseţată cu aur şi cu argint şi plină de idoli de mare preţ. Şi a zis către dînsul: "Închină-te, Oreste, acestor zei cinstiţi!" Iar Sfîntul a răspuns: "Te înşeli amarnic, ighemoane, necunoscînd adevărul! Iată, zeii aceştia sînt făcuţi din aur şi argint, din aramă şi din fier, pentru înşelăciunea omenească. Ei nici nu văd şi nici nu aud, fiind lucruri făcute de mîini omeneşti, care nu pot a-şi ajuta lor, nici a face bine altcuiva. Pentru ce dar să mă închin lor?"

Iar ighemonul i-a zis: "Spune-ne, Oreste, cuvîntul cel de pe urmă, sau te vei închina zeilor sau nu, că iată te aşteaptă muncile!" Sfîntul a răspuns: "Ţi se pare, ighemoane, că mă tem de îngrozirea ta? Nu nădăjdui că mă vei înfricoşa cu munci, ci fă ceea ce voieşti, că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine şi îmi ajută!" Atunci ighemonul a poruncit să dezbrace pe Sfînt şi să-l bată acolo, în capiştea idolească.

Sfîntul, începînd a pătimi, şi-a ridicat mîinile în sus şi a zis: "Caută din cer, Dumnezeul meu, şi ajută mie, robului Tău!" Deci, Sfîntul a fost bătut fără milă cu diferite unelte, cu toiege, cu frînghii şi cu vine de bou; şi atît de mult a fost bătut, încît s-au schimbat patruzeci de ostaşi, iar uneltele s-au rupt şi s-au sfărîmat, încît nu era un loc pe trupul lui fără răni, chiar şi pîntecele i se rănise. Iar Sfîntul răbda vitejeşte, încît toţi se mirau de răbdarea lui.

Fiind bătut astfel, tiranul îi zicea: "Jertfeşte zeilor şi te voi elibera!" Iar răbdătorul de chinuri, nimic nu-i răspundea. Atunci ighemonul a poruncit să-i ardă coastele cu fierul roşu, să toarne oţet tare pe rănile lui şi să le presare cu sare. Mucenicul, căutînd în sus a zis: Dumnezeule, fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze. Zicînd acestea, a suflat asupra idolilor care erau în capişte şi îndată toţi au căzut şi s-au risipit ca praful. Apoi, Sfîntul a strigat către ighemon, zicîndu-i: "Unde este tăria zeilor tăi, pentru ce nu şi-au ajutat lor?" Şi îndată au fugit toţi afară din capişte, fiind cuprinşi de frică; şi a ieşit şi mucenicul. După aceea, toată capiştea s-a cutremurat şi a căzut.

Apoi, ighemonul a poruncit să ducă pe Sfîntul în temniţa cea mai adîncă, poruncind străjerilor să nu-i dea nici pîine, nici apă, ca să fie omorît cu foame şi cu sete. Sfîntul, intrînd în temniţă, şi-a ridicat mîinile în sus şi se ruga, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai învăţat buna credinţă din tinereţile mele şi ai depărtat de la mine toată rătăcirea şi înşelăciunea; Cel ce ai zidit cerul şi pămîntul; Cel ce ai dus la odihnă pe robii Tăi Avraam, Isaac şi Iacov; pe Tine Te rog, nu mă lăsa, pentru că eu m-am dat cu totul Ţie; fă ca să fiu părtaş celor ce au pătimit pentru Tine şi au moştenit împărăţia Ta".

Rugîndu-se astfel, Sfîntul a stat în temniţă şapte zile fără mîncare şi băutură, iar a opta zi l-a scos ighemonul iarăşi la judecată şi a zis către dînsul: "Ticălosule, necuratule şi vrăjmaşule al zeilor noştri, tot împietrit şi neînduplecat eşti? Să ştii că, dacă nu te vei închina zeilor, voi porni asupra ta mai cumplite munci şi cu nemilostivire voi ridica viaţa ta; iar trupul tău cel necurat voi porunci să-l înece în apă". Sfîntul Orest a răspuns: "Sînt gata a răbda toate muncile, avînd în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos". Atunci muncitorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de cîte o palmă şi să le bată în călcîiele Sfîntului Orest.

Făcîndu-se şi aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic şi să-l tîrască pînă ce va muri. Şi calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfîntul pe drumuri şi pe cîmpii, prin spini şi pe pietre ascuţite; apoi, în acele munci, Sfîntul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat duhul în mîinile Domnului, tîrît de cal douăzeci şi patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în rîul ce se chema Fiva.

După aceea s-a arătat în locul acela un om luminat ca soarele, care adunînd moaştele Sfîntului, le-a îngropat în muntele ce era aproape de cetatea Tiana, dînd Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Vietile Sfintilor - Noiembrie

Sfinţii Apostoli din cei 70: (Olimp) Olimpian, Irodion (Rodion), episcop de Patras, Sosipatru, episcop de Iconia, Tertie, episcop de Iconia, Erast, episcop de Paneada și Cvart, episcop de Berit (I)

 Troparul Sfinților Apostoli, glasul al 3-lea
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Alt condac al Sfinților Apostoli, glasul al 4-lea
Cu Dumnezeiască Lumină mintea luminându-vă, împletiturile ritorilor cu înţelepciune le-aţi risipit şi toate limbile vânând, măriţilor Apostoli, Stăpânului le-aţi adus, învăţându-le să slăvească Dumnezeiasca Treime.

Condacul Sfinților Apostoli, glasul al 4-lea
Arătatu-s-a astăzi cinstita prăznuirea Apostolilor, dând în chip vădit iertare de greșeli tuturor celor ce săvârșesc pomenirea loc.

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Cuart şi Tertie

(10 noiembrie)

Aceşti sfinţi sînt din cei şaptezeci de apostoli. Olimp şi Rodion, urmînd Sfîntului Apostol Petru, împreună au fost tăiaţi de Nero, în cetatea Romei. Iar Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfîntul Apostol Pavel în Epistola către romani, fiind episcop al Iconiei, cu pace s-a săvîrşit. Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfîntul Apostol Pavel, mai întîi a fost iconom al sfintei Biserici a Ierusalimului.

După aceea, fiind episcop al Paneadiei, s-a mutat la Domnul. Iar Cuart, fiind episcop al cetăţii Beirutului, mult a pătimit pentru buna credinţă şi pe mulţi elini botezînd, a adormit în Domnul. Tertie, care a scris Epistola lui Pavel către Romani, a fost al doilea episcop în Iconia. Iar acum toţi împreună stau înaintea scaunului lui Dumnezeu în veselie veşnică, primind de la El răsplata pentru nevoinţele şi ostenelile lor, cele cu multe dureri.

Vietile Sfintilor - Noiembrie

marți, 8 noiembrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - De câțiva ani sunt raportor pentru România în cadrul unui studiu anual efectuat de World Justice Project (WJP)


De câțiva ani sunt raportor pentru România în cadrul unui studiu anual efectuat de World Justice Project (WJP). Rapoartele parvenite din 140 de țări ale lumii măsoară indicele de domnie a legii (rule of law) și prezintă tendițele globale sau regionale în acest domeniu. Oricine poate consulta acest WJP Rule of Law Index 2021, pe pagina de internet a organizației - vezi linkul din primul comentariu.

În anul 2021, România a înregistrat un regres al domniei legii și un declin democratic, la nivel european fiind pe locul 25 din 27 (în urma noastră sunt Ungaria și Bulgaria). La nivel global încă ocupăm un loc decent (41 din 140, față de 37 din 140 în 2020, dar cu mult înaintea Ungariei, a Turciei și a Ucrainei).
Nu e de mirare ce s-a întâmplat: sub domnia comandantului acțiunii și a suporterilor săi de la președinție, din guvern, din corpul medical și din lumea academică, România a fost o țară a fărădelegii (reamintesc că starea de alertă a fost menținută doi ani în baza unui număr de 23 de hotărâri de guvern anulate în justiție) și a batjocoririi drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale.
Practic, în România, în ultimii doi ani, nu a fost vorba de domnia legii (rule of law), ci de domnia prin lege (rule by law), care este atributul unei autocrații, suținută cu biciul legii și ciomagul sancțiunii.
De-a dreptul șocantă, însă, este constatarea din WJP Rule of Law Index 2021, din care rezultă că domnia legii a intrat în declin, în ultimii 5 ani, în 61% dintre țările analizate.
De asemenea, 4,4 miliarde de oameni trăiesc în țări unde domnia legii a slăbit în ultimul an.
În acest categorii intră țări care, cândva, erau modele de democrație și domnie a legii: Australia, Noua Zeelandă, Canada, Franța, Germania, Italia și, desigur, SUA (unde se fură alegeri...).
Iată, deci, efectul principal la plandemiei: tigrul din sufragerie pe care lumea „civilizată” refuză să îl observe.
Automat veți întreba unde se situează Rusia și China în acest clasament. Inutil, pentru că aceste țări dețin, cam dintotdeauna, lanterna roșie în clasament. Aceste țări sunt the devils you know, deci nu aveau cum să producă surpriza. Dar în aceeași situație, de lanternă roșie, se află și Ucraina. Iar SUA devin pe zi ce trece un antimodel de democrație.

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Clima, incotro?

 
Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Clima, incotro?

De pe 6 noiembrie a inceput Summit-ul COP27 dedicat CLIMEI. Si tara noastra a avut o delegatie. Am prezentat la #AlephNews punctul meu de vedere. Nu coincide cu a multora care decid masurile ce se vor lua. Masuri care nu iau in considerare un cadru mai larg. Majoritatea se limiteaza la CO2 si eventual CH4. Eu consider ca trebuie o abordare diferita.

Apoi, aceasta abordare si mai ales masurile trebuie sustinute de cercetare fundamentala. Pentru ca, la aceasta ora, nu se intelege prea bine ce se intimpla. Cercetarea este neglijata drastic in zona de fundament. In schimb se ridica, foarte accelerat, la nivel inalt, digitalizarea care nu are nici o legatura cu cercetarea fundamentala pentru rezolvarea unor probleme vitale, de fundament, pt clima. La nivel european dar si la nivel national se fac erori mari.
Se finanteaza call-uri pentru mediu care nu vor rezolva nimic. Sub umbrela unor masuri salvatoare, pompoase, cu iz digital, vom merge pe o traiectorie eronata.
Noi trebuie, inainte de toate sa intelegem problemele si fenomenele complexe din atmosfera dar mai ales de la sol ca sa implementam solutii adecvate.
Acum, vad ca se vine cu varii solutii la ceva care nu s-a studiat cu destula profunzime. Si ne asteptam sa avem rezultate?
In plus, se neglijeaza tot mai mult poluarea tot mai severa din astfel de programe eco digitalizate!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre (lipsa de) încredere în viitor și în democrație

 Despre (lipsa de) încredere în viitor și în democrație

1. Leitmotivul campaniei electorale a „democraților” americani în alegerile de azi este că, dacă republicanii câștigă, democrația va fi ucisă și, oricum, va fi pentru că alegerile vor fi fost falsificate. Foarte interesantă această înțelegere a democrației de către democrații americani. E ceva de genul: dacă nu sunteți cu noi, sunteți contra democrației și falsificați. Dacă nu vă supuneți, dacă vă încredeți exclusiv în ce spunem noi, vă excomunicăm și vă aruncâm extra muros.
2. De câțiva ani sunt raportor pentru România în cadrul unui studiu anual efectuat de World Justice Project (WJP). Rapoartele parvenite din 153 de țări ale lumii măsoară indicele de domnie a legii (rule of law) și prezintă tendițele globale sau regionale în acest domeniu. Oricine poate consulta acest 👉WJP Rule of Law Index 2021👈, pe pagina de internet a organizației.
În anul 2021, România a înregistrat un regres democratic, la nivel european fiind pe locul 25 din 27 (în urma noastră sunt Ungaria și Bulgaria). La nivel global încă ocupăm un loc decent (41 din 153, față de 37 din 153 în 2020). Nu e de mirare ce s-a întâmplat: sub domnia comandantului acțiunii și a suporterilor săi de la președinție, din guvern, din corpul medical și din lumea academică, România a fost o țară a fărădelegii (reamintesc că starea de alertă a fost menținută doi ani în baza unui număr de 23 de hotărâri de guvern anulate în justiție) și a batjocoririi drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale. Practic, în România nu a fost vorba de domnia legii (rule of law), ci de domnia prin lege (rule by law), care este atributul unei autocrații, suținută cu biciul legii și ciomagul sancțiunii.
De-a dreptul șocantă, însă, este constatarea din WJP Rule of Law Index 2021, din care rezultă că domnia legii a intrat în declin, în ultimii 5 ani, în 61% dintre țările analizate. De asemenea, 4,4 miliarde de oameni trăiesc în țări unde domnia legii a slăbit în ultimul an. În acest categorii intră țări care, cândva, erau modele de democrație și domnie a legii: Australia, Noua Zeelandă, Canada, Franța, Germani, Italia și, desigur, SUA.
Iată, deci, efectul principal la plandemiei, tigrul din sufragerie pe care lumea „civilizată” refuză să îl observe.
Automat veți întreba unde se situează Rusia și China în acest clasament. Inutil, pentru că aceste țări dețin, camd dintotdeauna, lanterna roție în clasament. Aceste țări sunt the devils you know, deci nu aveau cum să producă surpriza. Dar în aceeași situație, de laternă roșie, se află și Ucraina.
3. Un barometru de opinie privind securitatea națională a fost publicat zilele astea.
Încrederea românilor în țările democratice a scăzut în mod abrupt.
Mai puțin de 44% dintre români mai au încredere în SUA, față de 70% în 2021, 42% în marea Britanie, față de 62% în 2021 și 39,5% în Germani, față de 69,5% în 2021. Sunt procente surprinzător de mari, având în vedere bufoneria, tendințele totalitare și eșecurile pe linie din ultimii ani ale acestor state care reprezentau, până acum 2 ani, repere ale democrației, sobiretății, respectului față de lege, drepturi, libertăți și democrație. Mă și mir că românii încă mai pot fi atât de ușor de indus în eroare cu miturile comerciale (Black Friday, de exemplu) și cu sărbătorile morbide și lipsite de sens ale americanilor (Halloween).
Românii își mențin o încredere ridicată în Europa, dar nu și în birocrația europeană, considerată ineficientă, iresponsabilă, bizară și auto-destructivă.
Mai mult de 70% dintre români vor soluționarea pașnică a războiului din Ucraina (link). La război ar merge cu siguranță doar 36% dintre români, aproape o treime fiind pregătiți să plece din țară în caz de război.
Desigur, românii au o încredere marginală făță de Rusia și China, cu mult mai redusă decât anul trecut, dar aceasta nu este o surpriză, căci românii n-au prea avut niciodată încredere în aceste state. Doar unii politicieni, avocați sau consultanți au făcut afaceri bănoase cu oligarhii ruși (și cu cei ucraineni, care sunt de aceeași factură și plămadă) și doar niște birocrați nepricepuți și anacronici s-au încrezut ca puii de curcă în propaganda chineză.
De exemplu, la începutul plandemiei, lumea "civilizată" și "educată" i-a crezut orbește pe comuniștii chinezi, ca niște hipnotizați.
Așa cum rezultă din al doilea link din comentarii, „specialiștii” noștri s-au bazat, la debutul plandemiei (ți multe luni după aceea) pe “informațiile” venite din China… Alea cu chinezi care cădeau secerați, în fața dronelor, ca să dea bine la cadru. Alea care suțineau că virusul a apărut natural, mai întâi de la pagolin, apoi de la lilieci, apoi de la tanti Chen sau de la moș Li (ca, ulterior, occidentalii să realizeze că, de fapt, proveniența virusului e artificială – laboratorul din Wuhan finanțat de Fauci).
La nivel global, politica totalitară a Chinei, care impune informarea exclusiv din surse oficiale, unice, s-a extins ca o pecingine și s-a păstrat chiar și după plandemie, fiind forțată de instrumentele totalitare ale statului globalist-progresist, recte, gugăl, feisbuc, tuiter, CNN, WP, NYT, netflix, disney etc.
Notă de final: nu există colivie prea mare și suficient de sigură pentru toți supușii. La un moment dat, unii vor evada. Totul ține de încredere. Când vor realiza că au fost mințiți, perușii din colivie vor re-învăța să zboare. Viitorul începe azi.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Cum puteți lupta contra unui ROBOR manipulat și, în genere, contra practicilor comerciale înșelătoare ale corporațiilor






Asociația Parakletos a primit un număr destul de mare de solicitări de lămuriri și eventuale soluții la problema gravă a creșterii ratelor la creditele în lei cu dobânzi variabile calculate pe baza ROBOR. Nu numai consumatorii care ne-au contactat, ci și Consiliul Concurenței au ridicat suspiciuni întemeiate cu privire la maipularea ROBOR, considerate una dintre cauzele creșterii nejustificate a ratelor la aceste credite.

În general, răspunsul nostru a fost următorul:
„Puteți formula direct o petiție la bancă, pentru a cere reducerea poverii creditului. În același timp, puteți notifica banca, prin executor judecătoresc, EXCEPȚIA DE NEEXECUTARE a contractului – până la soluționarea anchetei asupra manipulării ROBOR, este evident că banca nu și-a executat obligația de a comunica transparent modalitatea de calcul a dobânzii variabile și, deci, nu sunteți obligată să achitați rate. Pe perioada excepției de executare, contractul ar trebuie să aibă efectele ÎNGHEȚATE.
Asociația v-ar putea sprijini prin formularea și trimiterea acestor acte, precum și la o mediere cu banca, însă deocamdată, din lipsă de fonduri și de personal, nu putem demara astfel de demersuri.
Ceea ce putem face este doar să adunăm intenții clare de proces colectiv.
Pentru moment, am depus ieri la ANPC o sesizare în vederea declanșării unui control și a sancționării manipulării de către bănci a ROBOR, care este o practică comercială incorectă”.
În pozele anexate (șase file) aveți sesizarea depusă ieri la ANPC de Asociația Parakletos în legătură cu potențiala manipulare a ROBOR – aceasta poate fi calificată drept practică comercială incorectă, sever sancționată de lege, dacă se dovedește a fi reală.
Puteți reproduce această sesizare, pentru a formula propria sesizare la ANPC – nu trebuie decât să completați formularul cu propriile date personale și să semnați.
Faptul că administrația se mișcă lent, că instanțele se urnesc foarte greu, pentru procese care se întind pe ani de zile, că practica judiciară în materie pare a fi net favorabilă băncilor etc. nu trebuie să vă descurajeze. Dovadă că insistența și unitatea pot face minuni judiciare este speța ANPC și Parakletos versus Raiffeisen, în care am înfrânt banca, după 5 ani de procese, cu consecința că acum banca trebuie să restituie consumatorilor suma de 19 milioane de euro, plus dobânzi (care s-ar putea să tripleze suma).

CCR A FOST OCUPATA – Deputatul Dumitru Coarna prevesteste dezastrul de la Curtea Constitutionala pe Legile Justitiei Video

 

CCR A FOST OCUPATA – Deputatul Dumitru Coarna prevesteste dezastrul de la Curtea Constitutionala pe Legile Justitiei: „Vor fi respinse toate atacurile la CCR in ceea ce priveste legile justitiei. Asta e tema pe care au primit-o. Atata timp cat ai oameni servili sistemului, umili, santajati si santajabili, aici vom ajunge. CCR, prin aceasta decizie, o sa se autodesfiinteze. Nu mai vad rolul acestei Curti” 

Ziua de miercuri, 9 noiembrie 2022, va aduce dezastrul la Curtea Constitutionala a Romaniei, care pur si simplu se va autodesfiinta. Avertismentul ii apartine deputatului Dumitru Coarna.

Prezent marti in emisiunea „Substantial” a jurnalistului Adrian Calin de la A7TV, Coarna a declarat ca nu trebuie sa ne asteptam la nimic bun din partea CCR in cazul Legilor Justitiei. Mai exact, Curtea va respinge miercuri sesizarile de neconstitutionalitate cu privire la toate cele trei legi ale justitiei, a spus Coarna, adaugand ca instanta de contencios constitutional a fost impanzita cu „oameni servili sistemului, umili, santajati si santajabili”. Iar un astfel de om al sistemului ar fi fostul Procuror General interimar Bogdan Licu, a exemplificat deputatul.

In acelasi context, Dumitru Coarna a apreciat ca fostul sef al DNA Daniel Morar a fost „decisiv” in calitate de judecator constitutional, deputatul referindu-se la celebrele decizii prin care CCR a pus capat abuzurilor.

Amintim ca miercuri, 9 noiembrie 2022, Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit pronuntarea asupra obiectiilor de neconstitutionalitate ridicate in legatura cu noile legi ale justitiei – privind statutul judecatorilor si procurorilor, organizarea judiciara, respectiv CSM – atat de catre Avocatul Poporului Renate Weber, cat si de AUR si USR. De asemenea, mentionam ca la CCR au trimis sesizari amicus curiae avocatii Adrian Toni Neacsu si Elena Radu, care au criticat nu doar probleme punctuale, de fond, ci si o problema generala: aceea privind incalcarea procedurii parlamentare de vot (click aici pentru a citi).