Sfântul Prooroc Miheea din seminţia lui Iuda (VI î.Hr.)

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Miheea din seminţia lui Efraim, care a trăit pe vremea proorocului Ilie, în timpul domniei regelui Ahab şi a Izabelei, soția sa (secolul al VIII-lea î. d. Hr.) 

 Sfântul Prooroc Miheia, cel dintâi cu acest nume, era cu neamul din seminţia lui Efrem şi era fiul lui Iemvlaan. El a fost în Israel întru aceleaşi zile, în care a fost şi Sfântul Prooroc Ilie, împă-răţind atunci peste Israel, în Samaria, Ahab şi cu Izabela; iar peste iudei, în Ierusalim, fiind împărat Iosafat. In vremea aceea, seminţiile celor doisprezece fii ai lui Iacov erau despărţite în două împărăţii. Deosebită era împărăţia celor două seminţii: a lui Iuda şi a lui Veniamin - aceasta se numea împărăţia lui Iuda, iar scaunul ei era Ierusalimul; şi deosebită era împărăţia celor zece seminţii care se numea a lui Israel, iar scaunul aceleia era Samaria, şi în stăpânirea împărăţiei acelui Israel era seminţia lui Efrem, neamul şi patria Proorocului Miheia.

    Deci Sfântul Miheia îl mustra mult pe Ahab, împăratul lui Israel, pentru aceleaşi greşeli pentru care îl mustra şi Sfântul Ilie: pe de o parte, pentru depărtarea lui de la Dumnezeu spre închinarea la idoli, iar pe de alta, pentru nedreptăţile ce le făcea. Iar împăratul ura pe proorocul care-l mustra, dar nu îndrăznea să-l ucidă, temându-se de pedeapsa lui Dumnezeu şi ruşinându-se de cinstea şi de sfinţenia îmbunătăţitului bărbat; încă şi înfricoşându-se de împlinirea cuvintelor lui cele prooroceşti. Insă proorocul, dând loc mâniei celei nedrepte a împăratului, ieşea aiurea şi petrecea prin munţi, ca nu cumva arătându-se adeseori împăratului şi mustrându-l pe el, să-l pornească spre mânie ucigaşă.

    Intr-acele zile, casa lui Ahab, împăratul lui Israel şi casa lui Iosafat, împăratul Iudeii, erau unite, căci Iosafat luase de la Ahab, după Ioram, cel dintâi fiu născut al său, pe Atalia, fiica lui, şi împăratul Iosafat venise din Ierusalim în Samaria, spre cercetare la împăratul Ahab; deci, între dânşii era legătură de dragoste. Şi când ei se veseleau, Ahab a rugat pe Iosafat să-i ajute la război împotriva împăratului Asiriei, ca să ia de la dânsul cetatea Ramot din Galaad, care era de demult a lui Israel, iar împăratul Asiriei pusese stăpânire pe ea cu sila. Şi a făgăduit Iosafat lui Ahab că va merge el însuşi împreună cu dânsul la războiul acela şi i-a zis: „Precum voieşti tu, aşa şi eu, şi precum poporul tău, aşa şi poporul meu vom merge împreună la război; dar mai întâi să întrebăm pe Dumnezeu, oare acel război ne va fi nouă cu câştig?" Şi îndată Ahab a adunat pe proorocii săi cei necuraţi şi mincinoşi, în număr de patru sute, între care unul era mai-mare prooroc mincinos, anume Sedechie, fiul lui Hanaan.

    Şi toţi acei prooroci dădeau bună nădejde lui Ahab, zicându-i: „Mergi şi Dumnezeu îţi va da ţie în mâini nu numai cetatea Ramot, ci şi pe însuşi împăratul Asiriei!" Dar Iosafat, împăratul Iudeei, fiind bine cinstitor şi credincios lui Dumnezeu, văzând şi înţelegând că între proorocii aceia nici unul nu era adevărat prooroc, ci toţi erau înşelători şi momitori, a zis către Ahab, împăratul lui Israel: „Oare nu este aici cineva, măcar unul ca acela, prooroc al Domnului, prin care să întrebăm pe Domnul şi să ne spună nouă adevărul?" Ahab a zis: „Este un bărbat care poate să întrebe pe Domnul şi să ştie adevărul de la El; acela este Miheia, fiul lui Iemvlaan; dar eu îl urăsc pe el, că nu-mi prooroceşte mie bune, ci totdeauna cele rele". Iosafat a zis lui Ahab: „Nu grăi aşa! Cheamă-l şi ascultă-l pe el şi nu te mânia când eşti certat de dânsul".

    Şi îndată Ahab a trimis să-l cheme pe Proorocul Miheia, pentru că într-acea vreme venise în Israel din munţii cei pustii. Şi au şezut împăraţii amândoi pe scaunele lor, în podoaba şi slava lor, lângă porţile Samariei şi toţi proorocii mincinoşi au proorocit înaintea lor. Atunci mai-marele prooroc mincinos, Sedechia, a făcut nişte coarne de fier şi, trâmbiţând, a zis către împăratul Ahab: „Domnul zice aşa: Cu aceste coarne vei sfârşi şi vei prăpădi Siria şi o vei pierde pe ea". Asemenea şi toţi ceilalţi ziceau împăratului: „Să te sui la Ramot în Galaad că vei birui pe împăratul Siriei şi Domnul ţi-l va da în mâinile tale". Dar trimisul care mersese să cheme pe Proorocul Miheia, a zis către el: „Iată, toţi proorocii bine proorocesc împăratului; deci te rog pe tine, ca şi tu cu dânşii să-i prooroceşti bine, ca să nu fie cuvintele tale potrivnice". Sfântul Miheia a răspuns: „Viu este Domnul, că orice-mi va zice Domnul Dumnezeul meu, aceea voi grăi împăratului". Deci, venind Sfântul Miheia, a stat înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, care l-a întrebat, zicând: „Ascultă, Miheia, să merg oare la Ramot al Galaadului cu război, sau să mă opresc?" Iar proorocul, nedepărtând îndată întrebarea împăratului, ci trăgându-l mai ales pe el spre întrebarea cea mai cu dinadinsul, i-a zis ca şi cum nu ar fi vrut: „Să te sui, că Domnul te va povăţui pe tine şi-l va da în mâinile tale pe împăratul Asiriei!"

    Atunci împăratul Ahab, văzându-l pe el că nu grăieşte cu îndrăzneală, a zis către dânsul: „Juru-te pe tine de multe ori, ca să-mi spui mie adevărul înaintea Domnului!" Atunci Sfântul Miheia a zis cu îndrăzneală: „Am văzut pe tot Israelul risipit prin munţi, ca oile fără păstor". Cu aceste cuvinte proorocul a arătat că oastea lui Israel avea să se lipsească în război de păstorul său, adică de împărat, pentru că avea să fie ucis, şi toţi aveau să fie izgoniţi prin munţi şi pustietăţi de ostaşii asirienilor, ca oile de lupi. Atunci Ahab, împăratul lui Israel, a zis către Iosafat, împăratul Iudeei: „Oare nu ţi-am spus eu ţie că acesta nu-mi prooroceşte mie cele bune, ci numai cele rele?"

    Iar Sfântul Miheia a zis: „Nu aşa, că şi eu aud cuvântul Domnului! Nu aşa! Am văzut pe Domnul Dumnezeul lui Israel şe-zând pe scaunul Său şi toată oastea cerească stătea înaintea Lui, de-a dreapta şi de-a stânga. Şi a zis Domnul: «Cine va înşela pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie şi să cadă în Ramot al Galaadului?» Iar cei ce stăteau înaintea lui, unii au zis într-un fel, alţii, într-altul. Dar venind un duh viclean, a stat înaintea Domnului şi a zis: «Eu îl voi înşela pe el!» Atunci Domnul a zis: «Cum îl vei înşela pe el?» Duhul cel viclean a zis: «Voi merge şi voi grăi minciuni prin gurile tuturor proorocilor lui». Iar Domnul a zis: «Mergi şi fă aşa!» Deci, să ştii, împărate, că duh mincinos este în gurile tuturor proorocilor tăi, iar Domnul a grăit rele de tine!"

    Aceasta zicând-o proorocul, a venit Sedechia, proorocul mincinos, şi a lovit pe Sfântul Miheia peste obraz, zicând: „Care Duh al Domnului ţi-a grăit ţie acestea?" Sfântul Miheia a răspuns: „Tu vei vedea împlinirea cuvintelor acestea în ziua aceea când vei fugi din odaie în odaie şi din casă în casă, vrând să te ascunzi în casa ta de frica asirienilor!" Atunci împăratul Ahab, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe Proorocul Miheia şi să-l arunce în temniţă, să-l hrănească pe el cu pâine şi cu apă de mâhnire, adică să-i dea lui foarte puţină pâine şi apă, numai să nu moară de foame şi de sete; ca astfel să poată să fie viu până la întoarcerea împăratului, spre a fi muncit de dânsul; pentru că aşa zisese împăratul: „Ţineţi-l pe el, până ce mă voi întoarce cu pace!" Iar Sfântul Miheia a zis către împărat: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să ştii că Domnul n-a grăit prin mine". Aceasta zicând-o proorocul, a strigat către popor, zicând: „Aceasta să o auziţi tot poporul". Şi au pus pe Sfântul Miheia în temniţă în Samaria, cetatea de scaun a împărăţiei lui Israel. Iar împăratul Ahab, ducându-se la război, a fost ucis, după proorocia Sfântului Miheia, precum se spune despre aceasta în cartea a III-a Impăraţi, capitolul 22 şi în cartea a Ii-a Paralipomena, în capitolul 18, unde se scrie pe larg.

    Iar după moartea lui Ahab, a împărăţit în Israel, Ohozia, fiul lui. Despre sfârşitul Sfântului Prooroc Miheia nu se află nimic în dumnezeiasca Scriptură, decât numai în Prolog se spune cum că ar fi fost ucis de Ioram, fiul lui Ahab; dar Ioram, precum s-a zis mai înainte, era ginere, iar nu fiu al lui Ahab. Insă este de crezut că proorocul lui Dumnezeu s-a sfârşit cu moarte mucenicească, ori de care chinuitor ar fi fost ucis, pentru că şi Izabela, femeia lui Ahab, rămânând văduvă după bărbatul său, şi Ohozia, fiul ei, primind împărăţia după tatăl său, şi ginerele lor, Ioram, împăratul Ierusalimului, toţi aceştia nu aveau să cruţe pe acela care a proorocit adevărul despre pierzarea lui Ahab.

    Iar pomenirea acestui Sfânt Prooroc Miheia se pune în cinci zile ale lunii ianuarie, în Mineiul cel mare şi în Sinaxarele lunilor sfinţilor de la Kiev. Insă se mai pomeneşte despre dânsul şi aceasta, că el a fost ucis pentru că mustra fărădelegile, şi a fost aruncat într-o prăpastie; iar cei de aproape ai lui l-au scos şi l-au îngropat în pământul său, aproape de mormântul unui prooroc străin.

    După acest dintâi Prooroc Miheia, trecând 150 de ani şi mai mult, a fost un alt Sfânt Prooroc Miheia tot cu acelaşi nume, care se cinsteşte în ziua de acum - 14 august. Acesta a fost din seminţia lui Iuda, din satul cel aproape de Elevteropolis, care se numea Marisi; de aceea s-a numit şi morastitean. Acesta a proorocit în Ierusalim, pe vremea împăraţilor iudei Iotam, Ahaz şi Iezechia. In acea vreme trăia şi Sfântul Prooroc Isaia. Sfântul Miheia mustra pe oamenii care părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu şi care se abătuseră la închinarea de idoli, deprinzându-se la fapte păgâneşti spurcate. El le zicea cu umilinţă, din partea lui Dumnezeu: „Poporul Meu, ce v-am făcut vouă? Cu ce v-am întristat pe voi sau cu ce v-am supărat? Răspundeţi-Mi Mie! Fiindcă v-am scos pe voi din pământul Egiptului şi v-am izbăvit pe voi din casa robiei, oare pentru aceasta M-aţi părăsit pe Mine şi v-aţi ales vouă pe idolii păgânilor ca şi zei?"

    Şi iarăşi mustra răutăţile, nedreptăţile, jefuirile şi asuprelile care erau făcute de boieri, de judecători şi de cei mai-mari, asupra oamenilor săraci şi scăpătaţi. El zicea: „Ascultaţi, stăpânitorii casei lui Iacov, care urâţi binele şi căutaţi răul: Oare nu este lucrul vostru ca să înţelegeţi şi să faceţi judecată dreaptă în popor? Iar voi nu numai cu nedreptate chinuiţi pe cei săraci şi pe popoarele cele scăpătate şi nevinovate, dar aţi jupuit şi pielea de pe dânşii, oasele lor le-aţi pisat şi trupurile lor le-aţi zdrobit, ca şi cum aţi vrea să-i puneţi în căldare spre facerea de bucate. Ascultaţi acestea, cei mai mari ai casei lui Iacov, care urâţi judecata şi răzvrătiţi toate cele drepte, care zidiţi Sionul din sângiuiri şi Ierusalimul din nedreptăţi".

    Astfel proorocul mustrand pe cei păcătoşi şi văzând neîndrep-tarea celor mustraţi, se tânguia pentru pierderea lor, suspinând şi strigând: „O, vai mie, de vreme ce m-am făcut ca acela care adună paie la seceriş şi ca o aguridă la culegerea viilor, neavând struguri -nu sunt aşa cei ce plac lui Dumnezeu! O, vai mie, suflete! A pierit binecredinciosul de pe pământ şi nu mai este cel ce îndreptează pe oameni. Toţi întru sângiuri se ceartă, fiecare chinuieşte pe aproapele său cu răutate şi îşi pregătesc spre rău mâinile lor. Boierul cere daruri şi judecătorul grăieşte cuvinte de pace, asta este pofta sufletului său".

    Astfel sfântul prooroc, mustrand pe cei răi şi tânguindu-se pentru nepocăinţa lor, le proorocea mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor şi care avea să pedepsească mai întâi Samaria, cetatea cea cu întâiul scaun al împărăţiei lui Israel; căci într-aceea se începuse mai întâi păgânătatea idolească şi stricarea legii lui Dumnezeu şi faptele cele necurate ale păgânilor. Apoi acea pedeapsă avea să ajungă şi Ierusalimul, căci Samaria de asirieni, iar Ierusalimul de caldei aveau să fie stricate desăvârşit, după cum a judecat dreapta răzbunare a lui Dumnezeu. Şi iarăşi se tânguia proorocul, zicând: „O, vai! O, vai, căci răzbunările au sosit!" Insă între toate aceste lucruri de mâhnire, le-a vestit înainte şi lucruri de bucurie, că avea să se nască Domnul nostru Hristos, Păstorul şi Mântuitorul sufletelor noastre, în Betleem şi a zis: „Iar tu, Betleeme, pământul Iudeei, întru nimic nu vei fi mai mic între stăpânii Iudeei, pentru că din tine va ieşi Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel!" Iar celelalte cuvinte ale acestui sfânt prooroc sunt scrise în cartea lui proorocească.

    Iar după acea proorocie îndestulată despre cele ce aveau să fie, nu se ştie cum Sfântul Miheia şi-a sfârşit viaţa; însă se pare că sfârşitul lui nu a fost mucenicesc, căci se scrie despre dânsul în viaţa şi în cartea Sfântului Prooroc Ieremia, că atunci când popii şi proorocii mincinoşi şi mulţimea poporului voiau să ucidă pe Ieremia, unii din bătrâni îl apărau pe el, zicând către sobor: „Aduceţi-vă aminte de Proorocul Miheia morastiteanul. Acela în zilele lui Iezechia, împăratul Iudeii, a zis către tot poporul: «Aşa zice Domnul Savaot: Sionul se va ara ca o ţarină şi Ierusalimul va fi ca o cale neumblată şi muntele templului va fi ca o luncă de dumbravă». Pentru aceste cuvinte au doară l-au ucis pe el Iezechia împăratul şi tot poporul iudeu? Oare nu s-au temut de Domnul?"

    Din aceste cuvinte se arată că Sfântul Miheia nu a fost ucis; ci, după petrecerea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, el s-a sfârşit în pace şi a fost îngropat în satul Marisi, cel de moştenire. Iar cinstitele lui moaşte s-au aflat după mulţi ani, împreună cu moaştele sfântului Prooroc Avacum, pe vremea împărăţiei marelui Teodosie, prin descoperirea lui Dumnezeu, fiind Zevin episcop al Elevteropoliei, pentru care fie slavă Dumnezeului nostru, acum şi pururea şi în veci. Amin.

    Nota. Să se ştie că erau doi prooroci cu numele de Miheia: cel dintâi, care a proorocit lui Ahab, împăratul lui Israel, că va fi biruit şi ucis de asirieni în război; iar altul, care a trăit mulţi ani după cel dintâi, a fost acela care a proorocit despre naşterea lui Iisus Hristos în Betleem şi a scris carte de proorocie. Deci, de vreme ce în Minei s-a pus slujba celui de-al doilea, iar în Prolog sinaxarul este scris despre cel dintâi, şi cu un sinaxar viaţa amândurora este amestecată într-una, este de trebuinţă ca aici să punem viaţa fiecăruia deosebi, ca să fie arătată tuturor deosebirea între cei doi Miheia.

Viețile Sfinților August

Sfinţii Mucenici: Fotie şi Anichit din Nicomidia şi cei dimpreună cu dânşii, care s-au săvârșit prin foc în vremea împăratului Dioclețian (+305)

 

În această zi, facem pomenirea Sfinţilor Mucenici: Fotie şi Anichit din Nicomidia şi cei dimpreună cu dânşii, care s-au săvârșit prin foc în vremea împăratului Dioclețian (+ 305)

Fiind păgânul împărat Diocleţian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creştini înaintea întregului sfat şi a pus de faţă în mijlocul cetăţii o mulţime de unelte spre muncire: săbii, cuţite, ţepi, unghii de fier, tigăi, roate, căldări şi toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită. încă a gătit şi fiare înfricoşate, voind ca prin toate acelea să înfricoşeze pe cei numiţi cu numele lui Hristos. Şi a trimis îngroziri înfricoşate şi pe la toate marginile împărăţiei Romei, poruncind ca pretutindeni să gonească, să muncească şi să ucidă pe creştini; şi multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.

    In cetatea Nicomidiei era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit şi cu dregătoria comit, anume Anichit. Acela, umplându-se de râvnă pentru Domnul Dumnezeu, a venit înaintea împăratului şi cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, vorbind despre naşterea Lui cea dintâi fără de început şi despre întruparea cea de pe urmă, pe care a primit-o pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a arătat cu îndrăzneală şi a batjocorit înşelăciunea idolească, numind pe zeii păgânilor surzi şi nesimţitori şi ocărând pe cei ce li se închină lor. Iar la sfârşit a zis: „O, împărate, îngrozirile tale gătite împotriva creştinilor şi puse înainte nu ne înfricoşează de fel; pentru că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor fără de suflet".

    Iar împăratul, umplându-se de mânie şi nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfântul Anichit şi după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a fost bătut cu vine de bou aşa de tare, încât şi oasele îi trecuseră prin piele. Iar el, răbdând acea muncire cu bărbăţie ca în trup străin, striga cu glas tare către poporul care privea la dânsul, propovăduind pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a poruncit să-l dea spre mâncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui unui leu înfricoşat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se de mucenic, s-a făcut mai blând ca un miel şi se gudura la sfântul, iar sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a şters cu laba ca şi cu un burete. Iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că m-ai izbăvit din dinţii acestei fiare şi mă rog Ţie, Stăpâne, ca şi în cealaltă nevoinţă să-mi întinzi ajutorul dreptei Tale, ca să pot birui mânia chinuitorului şi să mă învrednicesc a lua cunună de la Tine".

    Astfel rugându-se sfântul, s-a făcut cutremur de pământ şi a căzut capiştea lui Eraclie cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetăţii s-au prăvălit şi au ucis pe mulţi din păgâni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie capul mucenicului cu sabia. Şi când călăul a ridicat sabia să taie pe mucenic, îndată i-au slăbit mâinile şi a căzut la pământ, şi astfel stătea nemişcat ca un nesimţitor. Văzând aceasta Diocleţian, a poruncit să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era aşezată între nişte fiare ascuţite, să pună foc dedesubt şi să întoarcă roata ca să fie tăiat bucăţi de ascuţişul fiarelor şi, arzându-se de foc, să moară. Iar sfântul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: „Doamne, Iisuse Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă cei ce privesc la mine; ci, văzând grabnicul Tău ajutor, să se întărească a sta cu bărbăţie împotriva muncitorului şi să ia de la Tine cununa biruinţei". Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era legat, roata a stat nemişcată şi focul s-a stins. După aceea chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă şi să arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului intrând cu mucenicul în căldare şi îndată plumbul s-a răcit ca gheaţa.

    Astfel nevoindu-se Sfântul Anichit pentru dreapta credinţă, o rudenie a lui, anume Fotie, văzând puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată frica şi, ieşind din poporul care privea la privelişte, a alergat la sfântul mucenic, cuprinzându-l pe dânsul cu dragoste şi sărutându-l; numindu-l părinte şi mijlocitor al mântuirii sale şi arătându-se gata ca, împreună cu dânsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar către împărat a strigat, zicând: „Ruşi-nează-te, închinătorule de idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!" Atunci împăratul a strigat către slujitori: „Tăiaţi-l cu sabia!" Dar când unul din slujitori şi-a scos sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu, mâinile cu sabia spre sine şi, lovindu-se peste genunchi, a căzut la pământ şi a pierit. Iar Sfântul Fotie şi cu Sfântul Anichit au fost legaţi cu lanţuri de fier şi împreună închişi în temniţă.

    Apoi, după trei zile, Diocleţian scoţând pe mucenici, a zis către dânşii: „De mă veţi asculta pe mine şi de vă veţi închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare şi vă voi îmbogăţi cu averi". Iar sfinţii au răspuns: „Cinstea şi bogăţia ta să fie cu tine întru pierzare!" Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit ca să-i spânzure goi la muncire şi cu unghii de fier să le strujească trupurile lor; apoi cu lumânări aprinse să le ardă şi după aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinţii se veseleau, mulţumind lui Dumnezeu, ca şi cum nu simţeau nici o durere, căci Domnul îi păzea pe ei nevătămaţi, pentru slava sfântului Său nume. După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici aşa nu au fost biruiţi de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziţi fără vătămare şi, fiind târâţi, mergeau ca într-o căruţă şi cântau puterea cea nebiruită a Domnului şi unul cu altul se întăreau prin cuvinte.

    Iar caii cei sălbatici deodată stând, picioarele sfinţilor s-au dezlegat şi s-au sculat sănătoşi. Atunci chinuitorul iarăşi a poruncit ca să-i bată pe ei foarte tare şi, amestecând oţet cu sare, să toarne pe rănile lor şi după aceea să-i arunce în temniţă. Astfel au petrecut sfinţii în temniţa aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăşi i-a scos la muncire şi chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia poporului cea de piatră şi să închidă într-însa pe mucenici; dar sfinţii rugându-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a despicat şi, izvorând apă, le-a fost lor spre răcorire.

    Iar după două zile, slujitorii deschizând baia, au văzut într-însa pe sfinţi vii, umblând şi cântând, şi au spus despre aceasta împăratului. Dar el, necrezându-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinţii, văzând pe împărat, au strigat către dânsul: „Iată noi, o, muncitorule, în toate muncile ne-am arătat biruitori, iar tu eşti biruit şi ruşinat!" Atunci împăratul, întorcându-se cu ruşine, a poruncit să-i prindă pe mucenici şi să-i ţină legaţi, până ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut un cuptor mare şi l-a întărit cu patru stâlpi de fier, în care putea să încapă mulţime de oameni, şi l-a ars, precum a ars Nabucodonosor cuptorul Babilonului, vrând să arunce într-însul spre ardere, nu numai pe aceşti doi mucenici, ci şi pe toţi creştinii care i-ar fi aflat. Dar creştinii, cu femeile şi cu copiii, neaşteptând tragerea şi aruncarea în cuptor de către păgâni, singuri spre dânsul alergau cu grăbire şi cu mare glas strigau: „Creştini suntem şi cinstim pe Unul Dumnezeu!" Iar Sfinţii Mucenici Anichit şi Fotie au intrat cei dintâi în cuptorul acela; apoi şi toată mulţimea creştinească care se adunase acolo, ridicându-şi mâinile spre cer şi rugându-se, s-au aruncat în mijlocul cuptorului şi strigau din văpaie, zicând: „Mulţumim Ţie, Atotputernice Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne Ţie, Preamilostive, întinde de sus mâinile Tale şi primeşte sufletele noastre întru odihna cea veşnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor Tăi".

    Astfel rugându-se, s-au sfârşit, iar Sfinţii Anichit şi Fotie au stat vii trei ceasuri în cuptorul acela. Apoi, rugându-se, şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Şi trăgând slujitorii cu cârlige de fier trupurile celor doi sfinţi, i-au văzut că erau atât de nevătămaţi de foc, încât nici de perii lor nu se atinsese focul. Deci mulţi din cei necredincioşi au crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Viețile Sfinților August

Avocat Gheorghe Piperea - Vade retro

Avocat Gheorghe Piperea - Vade retro

Aseară, la tv, sub ochii mei, un medic infecționist, șef de secție la Balș (dr. Marinescu), a declarat că jumătate din populația României este imunizată natural și că, în ciuda estimărilor pesimiste din ianuarie, această imunitate este de lungă durată. Imunitatea este, conform acestui cadru medical, instalată la nivel celular și nu redusă la un număr oarecare de anticorpi (concluzia mea este că postulatul „științei” oficiale, care decretează că imunitatea artificială este mai bună și mai de durată decât cea naturală, este total greșit, situația factuală fiind diametral opusă). Respectivul doctor a spus și că cei care s-au „imunizat” artificial (ghilimelele îmi aparțin) nu sunt protejați față de varianta delta și, de asemenea, nu sunt lipsiți de riscul de a transmite agentul patogen celorlalți, ceea ce este oarecum în consonanță cu declarațiile de ieri ale unui manager de spital de boli de plămâni (dr. Mahler, spitalul Nasta) din care rezultă că sunt necesare și alte măsuri de combatere a răspândirii agentului patogen, altele decât „imunizarea” artificială. În plus, dovezi factuale și oficial confirmate de CDC din SUA probează că cei „imunizați” au aceeași încărcătură virală, ca și cei ne-„imunizați”, cu toate că rata de îmbolnăvire este de trei ori mai mare în cazul primilor (Statul Massachussets a trimis rapoarte care arată că 73% dintre îmbolnăviri sunt în dreptul „imunizaților”, restul fiind în dreptul ne-„imunizaților”).

Este o schimbare interesantă de optică, un pic cam târzie, dar destul de onestă dpdv deontologic și științific - medicina este, totuși, o știință bazată pe dovezi (cel puțin acesta este postulatul școlilor moderne de medicină).

Cu toate acestea, am întrebat în direct (și nu mi s-a răspuns) cum se face că, în narativul lui Arafat, Cîțu și Iohannis, narativ creat pe baza opiniilor de specialitate sau a clipurilor publicitare de care cei doi doctori de mai sus se fac culpabili, singura soluție de politică sanitară este „imunizarea” artificială, chiar prin impunerea sa, și prin șantajarea celor recalcitranți?

Cum se face că, acum o lună, Cîțu și Iohannis declarau că plandemia a luat sfârșit pentru că eșecul lamentabil al „imunizării” artificiale a fost ... un succes? Dacă a fost un succes, cine e culpabil de valul patru? Dăm iar vina pe ne-“imunizați”, adică pe 14 milioane de persoane?

Pe de altă parte, dacă persoanele „imunizate” artificial sunt (și nu prea sunt) protejate și pot transmite mai departe agentul patogen, DE CE Arafat emite reglementări grotești din care rezultă că pot fi adunați pe un stadion 75 de mii de oameni, dacă sunt „imunizați”, și pot circula liber în Europa, în țară, la mall, la cinema, la club, peste tot unde agomerația e mare, dacă sunt „imunizați”? Asta în timp ce acea jumătate dintre români (9 milioane de persoane) sunt imunizați natural și durabil, dar nu pot face aceleași lucruri ca și „imunizații” artificial, pentru că Arafat a decretat că libertatea lor i-ar putea omorî, pe el și pe „imunizați” (nu exagerez cu nimic - așa a spus Arafat ieri, public)?

Mai e mult până când lumea își va da seama că tot ceea ce fac autoritățile nu are, practic, nimic de-a face cu crize sanitare, că nu e vorba de politici de sănătate publică, ci de (geo)politică și de ideologie? Că în numele acestei ideologii cu accente religioase se comit atrocități și lumea alunecă fatal și neabătut pe panta totalitarismului și a demolării totale a democrației, a drepturilor și libertăților?

Avocat Gheorghe Piperea

CE ESTE DE FACUT PENTRU CEI CE NU DORESC SA SE INJECTEZE CU SERURI EXPERIMENTALE ?

CE ESTE DE FACUT PENTRU CEI CE NU DORESC SA SE INJECTEZE CU SERURI EXPERIMENTALE ?

Datorita injectarii cu serul Pfizer ( un produs genetic, nu vaccin!) organismul uman produce in mod ARTIFICIAL proteina toxica Spike. In mod NATURAL organismul uman nu produce aceasta proteina TOXICA.

Cei injectati cu serul Pfizer pot fi numiti MUTANTI genetici ?

Ce este de facut in cazul in care inventatorul tehnologiei ARN Mesager are dreptate ? Cei injectati cu Pfizer trebuiesc evitați ca fiind un pericol pentru sănătatea noastra? Aceștia trebuie sa poarte manusi si masti de protectie ? In urma injectarii cu acest produs obținut prin inginerie genetică, după cat timp corpul uman încetează producerea acestei proteine toxice ? Vor trebui sa aiba in permanenta la ei adeverința ca organismul lor nu mai produce proteina Spike? Vor fi amendați cei injectati cu Pfizer, daca nu poarta masca si mănuși de protectie, cât timp organismul lor produce aceasta toxina Spike, periculoasă, în primul rand pentru copii, asa cum ne avertizează Luigi Warren, inventatorul acestei tehnologii genetice ? Recunoaștere uimitoare a inventatorului tehnologiei ARNm: „Vaccinații TRANSMIT prin secrețiile organismului proteina SPIKE, o toxină care poate afecta grav în primul rând copiii!”

Un număr mare de studii au arătat că cele mai severe efecte ale SARS-CoV-2 (virusul care provoacă boala COVID-19), cum ar fi cheagurile de sânge sau hemoragiile, sunt efectele proteinei spike a virusului.

Luigi Warren este actualul președinte și CEO al Cellular Reprogramming, Inc, o firmă de biotehnologie cu sediul în California. Recunoașterea lui Warren, extrem de gravă: proteina spike este o toxină În condițiile în care până acum narațiunea oficială era că vaccinații nu pot transmite nimic celor nevaccinați, faptul că însuși inventatorul tehnologiei ARN mesager recunoaște că persoanele injectate cu seruri ce au la bază această tehnologie răspândesc proteină spike reprezintă o dezvăluire epocală. Dacă Luigi Warren se mulțumește să spună că vaccinații cu seruri pe bază de ARN mesager pot răspândi proteină spike prin lichidele pe care le elimină organismul lor. cercetătorul Bryam Bridle din Canada afirmă că proteina spike este ea însăși o toxină și o proteină patogenică, lucru la care nu se așteptau inventatorii vaccinurilor Covid.

După cum a relatat chiar ieri RTnews, proteina „spike” a vaccinului anti-COVID pătrunde în fluxul sanguin, ceea ce poate explica miile de efecte adverse, de la cheaguri de sânge și boli de inimă la leziuni cerebrale și probleme de reproducere.

„Am crezut că proteina spike este o țintă antigen, nu ne-am

imaginat că proteina spike este ea însăși o toxină și o proteină patogenică. De aceea, prin vaccinarea oamenilor îi inoculăm în mod nechibzuit cu o toxină”, a afirmat Bridle în cadrul emisiunii.

Acest studiu explică de ce Japonia refuză să se vaccineze dar și de ce Japonia interzice donarea și transferul de sânge de către persoanele vaccinate covid.

LECȚIA DE ISTORIE - 3 august: Lupta de la Guruslău

LECȚIA DE ISTORIE - 3 august: Lupta de la Guruslău

La data de 3 august 1601 a avut loc lupta de la Guruslău, luptă în care trupele lui Mihai Viteazul și ale vasalului imperial habsburgic, Gheorghe Basta înfrâng oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Bathory. Astfel, după victoria asupra lui Andrei Bathory în bătălia de la Șelimbăr, din octombrie1599 și intrarea triumfătoare la Alba Iulia, în luna mai a anului 1600, Mihai Viteazul trece în Moldova, îl alungă de pe tron pe Ieremia Movilă și realizează prima unire a țărilor române. Însă, în toamna aceluiași an, Moldova va fi ocupată de către polonezi, care repun iarăși pe tronul țării pe Ieremia Movilă, cel care beneficiind de important ajutor polonez și turcesc, intră în Țara Românească și pune ca domnitor pe fratele său, Simion Movilă. În acest context, Mihai Viteazul este obligat să plece la Viena pentru a-l determina pe împăratul Rudolf al II-lea să îi acorde sprijinul necesar în vederea restabilirii autorității și pentru continuarea luptei împotriva otomanilor. Prin această acțiune Mihai Viteazul demonstra că nu a renunțat la programul său politic și anume de apărarea a statului unitar român, fiind conștient că pentru apărarea Unirii pe care o realizase cu un an înainte, era impetuos necesară colaborarea cu Imperiul Habsburgic. Contextul politic și militar va fi însă nefavorabil lui Mihai, deoarece puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominație. Astfel, habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Ba mai mult, unirea celor trei țări române realizată de Mihai în anul 1600 reprezenta o formulă militară puternică, capabilă să schimbe foarte mult raportul de forțe din această parte a Europei. Însă, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea, acceptă inițial să-l susțină pe Mihai și îl desemnează pe generalul Gheorghe Basta să-l ajute pe voievodul român în campania de recucerire a teritoriilor românești. Astfel, prin victoria de la Guruslău de la 3 august 1601, Mihai îl va îndepărta pe Bathory din Transilvania și va urmări săvârșirea unei noi uniri a țărilor romane după îndepărtarea Movileștilor de pe tronul Moldovei și al Tării Româneștii. Însă la un moment dat, împăratului habsburgic, Rudolf al II- lea își dă seama prin această nouă unire a țarilor române că avea să piardă influența în zonă și în special în Transilvania și de aceea pune la cale înlăturarea fizică a lui Mihai Viteazul. Astfel, asasinarea marelui voievod este săvârșită în noaptea de 9/10 august 1601, în apropiere de Turda, de oamenii generalului Gheorghe Basta, care și-au atras asupra sa, oprobriul contemporanilor și al întregii posterității, pentru mișeleasca ucidere a eroului de la Călugăreni.

Lecția de istorie

Praznuirea binecredinciosului Imparat Iustinian cel Mare

Iustinian I (cel Mare) 

Bine-credinciosul imparat Justinian cel Mare

Epoca glorioasa a lui Justinian cel Mare, incoronat imparat al Bizantului la 1 august 527, a lasat urme pe care nici macar cei 1.500 de ani care au trecut de-atunci nu le-au putut sterge. Politica, arta, dreptul si teologia europeana vor ramane poate pentru totdeauna marcate de o epoca in care meritocratia a rapus favoritismul, iar munca si intelepciunea gasea o rezolvare potrivita oricarei probleme. In anul 518 urca pe tronul Imperiului Bizantin Iustin I. Acesta fusese un simplu taran - dupa unii istorici avea origini daco-romane - insa, datorita fizicului sau exceptional, reusise sa intre de tanar in garda palatului imperial. Moartea imparatului Anastasie I (491-518) il gaseste pe Iustin in functia de comandant al garzii imperiale. Intrucat Anastasie nu avea urmasi, tronul Imperiului Bizantin a fost ocupat de Iustin.Izvoarele istorice lauda calitatile de militar abil ale lui Iustin, insa nu uita nici sa mentioneze faptul ca ii lipsea aproape in totalitate instructia intelectuala. Aproape in unanimitate, istoricii sunt de acord ca cel care a coordonat cu adevarat treburile imperiului a fost nepotul sau, Flavius Petrus Sabatus, care, infiat fiind de unchiul sau, a primit numele de Justinian.Flavius Petrus Sabbatius, cel care avea sa devina imparatul Justinian cel Mare, s-a nascut in anul 482 la sud de Dunare, in satul Tauresium, langa Scopje, capitala Macedoniei de astazi.Nu se stie daca Justinian a fost infiat inainte sau dupa ce unchiul sau a ajuns imparat. Cert este ca a stat in preajma unchiului sau de foarte tanar, avand posibilitatea sa primeasca o educatie deosebita, devenind un exceptional cunoscator al dreptului si istoriei Imperiului Roman dar si un foarte bun teolog, traditia atribuindu-i imnul Unule nascut din prima parte a Sfintei Liturghii.A ramas celebra nemaipomenita sa capacitate de lucru, fapt pentru care a fost numit de contemporani imparatul care nu doarme niciodata, spunandu-se ca 5 ore de somn pe noapte ii erau suficiente.In 523 se casatoreste cu Teodora, o actrita de 20 de ani, starnind controverse in randul inaltei aristocratii, intrucat aceasta meserie era foarte rau vazuta in epoca, in Biserica existand chiar canoane care ii opreau de la Impartasanie pe practicantii ei.La 1 aprilie 527 este numit oficial imparat asociat, desi treburile imperiului erau de mai multa vreme exclusiv in grija sa, iar la data de 1 august, dupa moartea imparatului Iustin I devine singurul carmuitor al imperiului. Fiind un bun cunoscator al problemelor si posibilitatilor imperiului, visul lui Justinian era acela de a deveni un nou Constantin cel Mare, de a recuceri teritoriile romane apusene, stapanite la acea data de triburile migratoare germanice. Credea cu tarie intr-o ordine politica si economica in bazinul mediteranean, cu capitala la Constantinopol, avand un singur imparat crestin.Intr-adevar, pana la sfarsitul vietii, datorita unei politici abile, dar si unei deosebite inspiratii de a-si alege cei mai capabili colaboratori, fara a tine seama de categoria sociala din care acestia proveneau, cea mai mare parte a visurilor sale erau realizate.Nasterea stilului bizantinDupa mai putin de 5 ani de domnie, Justinian a trebuit sa faca fata unei situatii care ar fi putut nu doar sa-l coste pe el tronul, dar chiar si viitorul imperiului ar fi fost pus in pericol, datorita situatiei externe extrem de tensionate: Bizantul avand atunci fronturi deschise atat in Rasarit, cu Persia, cat si in Apus, cu triburile germanice.Despre ce era vorba? Despre faimoasa rascoala Nika, despre care, daca ar fi sa o catalogam dupa acceptiunea moderna, am putea spune ca a fost o revolutie a suporterilor. Rebeliunea a inceput ca o lupta de strada intre galeriile a doua echipe sportive, dar care a sfarsit prin devastarea si chiar daramarea a jumatate din Constantinopol.Dupa inabusirea rascoalei, imparatul Justinian si-a reluat planurile sale, iar dupa numai 40 de zile a inceput constructia celebrei Catedrale Sfanta Sofia, pe locul unei biserici cu acelasi nume, distrusa in timpul rascoalei. Constructia monumentalului lacas de cult a durat numai 5 ani, timp in care imparatul nu a pregetat nici un efort sau vreo cheltuiala. Importanta acestei catedrale nu deriva atat din splendoarea executiei, cat din noutatea stilului, asa incat, daca s-ar putea spune ca un anumit stil isi poate avea originea intr-un om, atunci stilul bizantin se datoreaza imparatului Justinian si arhitectilor pe care i-a angajat.Pe langa Sfanta Sofia, in timpul lui Justinian au fost ridicate, de la Ravenna (Italia) pana la Damasc (Siria) biserici impresionante. De fapt, toate cladirile ridicate in secolele urmatoare, atat in Est, cat si in Vest au fost inspirate de cele construite in timpul lui Justinian, iar stilurile arhitecturale gotic (medieval) si islamic sunt descendenti directi ai arhitecturii iustiniene.Politica, religia si dreptulIn momentul preluarii coroanei imperiale bizantine de Justinian, Imperiul Roman apusean practic nu mai exista. Roma fusese cucerita cu mai bine de 50 de ani inainte de heruli si, mai mult decat atat, intregul Apus se afla sub ocupatia triburilor germanice. Ambitia politica a lui Justinian a fost aceea de a reface imperiul din timpul imparatului Teodosie I (379-395). Nu fara sacrificii, acest lucru s-a reusit atat datorita diplomatiei, cat si celebrilor generali Belizarie si Narses.Din punct de vedere religios, epoca justiniana era inca marcata de confruntarile teologice dintre ortodocsi si monofiziti, cu toate ca aceasta problema fusese transata cu prilejul Sinodului IV Ecumenic, tinut la Calcedon in 451. Tot in acest timp s-a tinut si Sinodul al V-lea Ecumenic (553).Imparatul Justinian era un un sprijinitor ferm al Bisericii si un sustinator al dezvoltarii monahismului. Dupa ce Teodosie I proclamase crestinismul ca singura religie acceptata in stat, legislatia justiniana vine cu noi intariri, suprimand dreptul necrestinilor de a accede la functii publice.Notabila pentru aceasta epoca este si reforma justitiei, prin codificarea si actualizarea dreptului roman, o masura care se impunea cu stringenta, datorita confuziei create de nenumaratele legi date de imparatii precedenti, de multe ori fara a se tine cont de cele date anterior. Astfel ca se ajunsese la situatia in care legile se contraziceau intre ele ori devenisera complet inaplicabile. Dincolo de valoarea practica a acestei masuri, pentru epoca lui Justinian, exista si o insemnatate deosebita pentru cei care studiaza dreptul, chiar si in zilele noastre.Datorita initiativei lui Justinian este cunoscut dreptul roman si, mai mult decat atat, este un lucru unanim recunoscut ca toate sistemele juridice europene actuale s-au inspirat din Codul justinian.40% din populatia oraselor, ucisa de ciuma bubonicaSfarsitul domniei lui Justinian inseamna, probabil, apogeul celei mai stralucite perioade a Imperiului Bizantin. La moartea sa, petrecuta in noiembrie 565, Justinian lasa un imperiu cu dimensiuni aproape duble, insa nimeni nu credea in dainuirea sub sceptrul bizantin a teritoriilor recucerite. In ciuda strategiilor politice foarte abile, o serie de evenimente imposibil de anticipat si de gestionat au slabit considerabil imperiul. Dintre acestea, de remarcat este prima pandemie inregistrata de istorie. Intre anii 541-542 ciuma bubonica a nimicit peste 40% din populatia urbana a imperiului. Istoricii compara amploarea acestui dezastru cu cel produs de aceeasi boala in Europa secolului al XV-lea, care a secerat aproape doua treimi din populatia acelor vremuri.Scaderea dramatica a populatiei a dus, implicit, atat la colapsul economiei imperiale, cat si la o puternica reducere a efectivelor militare. Efectele au fost resimtite mai ales in timpul succesorului lui Justinian la tron, imparatul Iustin al II-lea, care, abandonand linia diplomatica a predecesorului sau, a pierdut in cativa ani toate teritoriile cucerite cu atat sacrificiu.Cu toate greutatile, Imperiul Bizantin inca mai avea de trait 900 de ani de istorie si spiritualitate crestin-ortodoxa, pana la tragicul eveniment de la 29 mai 1453. Revolutia suporterilorSpectacolul sportiv la mijlocul mileniului I (d.Hr.) consta in lupte cu gladiatori (nesangeroase), dar mai ales in curse cu cai. Suporterii erau impartiti in 4 galerii, fiind numiti, dupa culoarea hainelor purtate de competitori, albi, rosii, verzi si albastri. Totusi, aceste forme de asociere insemnau mai mult decat ce se intelege astazi prin galeria unei echipe sportive. De regula, o culoare aduna membrii unei anumite clase sociale si functiona si ca un partid politic, putand, de multe ori, sa influenteze deciziile imperiale.In cazul rascoalei Nika, cei care au jucat rolul principal au fost verzii si albastrii. Verzii erau reprezentantii claselor medii si inferioare, iar in randurile albastrilor se numara in special nobilimea. (De aici vine si corelarea sintagmei sange albastru cu originea nobila a cuiva).Desi inainte de a fi fost proclamat imparat, Justinian ii sustinuse pe albastri, mai apoi a aplicat tactica impartialitatii, astfel ca in urma unei lupte de strada soldata cu victime, ce a urmat unei curse in hipodrom, imparatul a dispus pedepsirea vinovatilor indiferent de culoare. Decizia imparatului a determinat coalizarea verzilor si a albastrilor, noul grup format luandu-si numele Nika - in greaca: victorie, victorios - miscarea capatand si un caracter social de protest fata de noul sistem de impozitare introdus de imparat. In cele din urma, totul a degenerat in huliganism.Dupa 8 zile de asediu (10-18 ianuarie 532), timp in care jumatate din edificiile Constantinopolului fusesera distruse, revolta a fost inabusita prin forta armata, de generalul Belizarie, vorbindu-se de un numar de 30.000 de victime. Solomon, te-am intrecut!Asa a exclamat imparatul Justinian la terminarea Catedralei Sfanta Sofia, a carei constructie o supervizase el insusi, fiind convins ca aceasta era cu mult mai frumoasa decat templul zidit de imparatul iudeu Solomon, despre care relateaza Vechiul Testament. A opta minune a lumii a fost resedinta Patriarhiei Ecumenice, slujindu-se Sfanta Liturghie pana la data de 29 mai 1453, data la care turcii condusi de Mahomed al II-lea (1444-1446; 1451-1481) captureaza Constantinopolul, punand capat Imperiului Bizantin milenar. Dupa acest dureros eveniment pentru crestinatatea rasariteana, Sfanta Sofia va fi transformata in moschee, iar mozaicurile interioare, de o valoare artistica si teologica inestimabile vor fi distruse sau acoperite cu tencuiala.In 1935, primul presedinte al Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk, transforma Catedrala Sfanta Sofia in muzeu, stare in care se gaseste si astazi.Exista voci, atat ortodoxe cat si romano-catolice care cer restituirea catedralei si repunerea ei in circuitul liturgic. Mai mult decat atat, au fost inaintate chiar cereri Parlamentului European de a impune Turciei acest fapt ca pe una dintre conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana.De pe scena teatrului, pe tronul ImperiuluiCine a fost Teodora si cum a ajuns ea din actrita consoarta celui mai stralucit imparat al Bizantului, dupa Constantin cel Mare?Teodora provenea dintr-o familie fara origini nobile, chiar saraca, ce traia pe langa un circ. Adolescenta fiind, ramasa orfana, Teodora deveni actrita, o meserie complet dezonoranta pentru acele vremuri.Cu toate controversele, Teodora s-a dovedit ulterior a fi sotia perfecta pentru viitorul imparat Justinian, dar si un sprijinitor si un consilier valoros in toate deciziile pe care le-a luat imparatul. Acest precedent al casatoriei imparatului cu aleasa inimii si nu cu persoane impuse de interese sau conjuncturi a fost privit cu simpatie de urmasi si luat chiar ca exemplu, multi dintre imparatii bizantini care i-au urmat lui Justinian casatorindu-se cu femei care nu apartineau inaltei aristocratii.Izvoarele timpului o descriu pe imparateasa Teodora ca pe o femeie deosebit de frumoasa si inteligenta. In timpul rascoalei Nika va juca rolul decisiv, convingandu-l pe imparat sa nu paraseasca orasul. O deosebita influenta va avea imparateasa si asupra legilor promulgate in timpul sau, in special cele care priveau protectia femeilor si a copiilor. De exemplu, dupa noua legislatie, femeile primeau drept de mostenire, iar celor care savarseau vreo infractiune li se permitea, daca gravitatea faptei nu era foarte mare, sa devina calugarite, pentru a se evita agresarea lor in inchisori.A fost abrogata, de asemenea, legea care interzicea casatoria unui inalt functionar imperial cu o femeie dintr-o categorie sociala inferioara.Desi imparateasa Teodora si-a asumat constiincios toate datoriile pe care noua sa calitate le impunea, contemporanii apreciind deosebita ei grija si compasiune fata de cei neajutorati, totusi trecutul ei a fost o sursa inepuizabila de calomnii, lansate probabil de cercurile aristocratice invidioase pentru ascensiunea sa. Dincolo de toate acestea, un lucru este cert, imparatul Justinian nu ar fi reusit sa faca din epoca sa una atat de glorioasa, daca nu ar fi avut alaturi o sotie ca Teodora.Inainte de a implini 50 de ani, imparateasa Teodora moare din cauza unei forme necunoscute de cancer. Trupul ei a fost inmormantat in Biserica Sfintii Apostoli, una dintre splendidele edificii ridicate in Constantinopol de cuplul imperial. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 10 mai 2009)

Biserica Ortodoxa il praznuieste pe 2 august pe binecredinciosul Imparat Iustinian cel Mare

Binecredinciosul Imparat Justinian cel Mare (527-565) - s-a nascut in anul 483 din parinti binecredinciosi, in Tauresium, un sat la miazazi de Uskub, langa Scopje, capitala Macedoniei de astazi. Savatie si Biglenisa, parintii sai, crestinii fiind, i-au acordat o educatie aleasa. 

In anul 518, unchiul sau, Justin a ajuns imparat, apoi, cu patru luni inainte sa moara, in luna aprilie a anului 527, se pare ca l-a infiat pe Justinian ungandu-l cesar in locul sau. Se pare ca a stat in preajma unchiului sau inca din tinerete, si a avut astfel posibilitatea sa primeasca o educatie deosebita, devenind un exceptional cunoscator al dreptului si istoriei Imperiului Roman dar si un foarte bun teolog. 

Imparatul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel dupa ce imparatul Teodosie I proclamase crestinismul ca singura religie acceptata in stat, legislatia justiniana vine cu noi intariri, suprimand dreptul necrestinilor de a accede la functii publice. De asemenea, in timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici - cea mai impresionanta fiind Catedrala Sfanta Sofia-, iar in anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnata erezia monofizita. Opera sa legislativa (Codul justinian) si cea religioasa, reprezinta totodata o mostenire valoroasa pe care a lasat-o posterioritatii. A trecut la cele vesnice in noiembrie 565. 

De origine trac, Imparatul Iustinian a condus timp de 38 de ani Imperiul Bizantin, a convocat Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol si a sprijinit construirea catedralei "Sfanta Sofia” din Constantinopol. 

Imparatul Iustinian, trecut in calendar cu formula "binecredinciosul imparat”, a fost unul dintre cei mai de seama imparati ai Imperiului Bizantin. A pastorit in perioada 527-565. Domnia lui poate fi urmarita pe mai multe planuri. Un prim aspect: a fost mare ctitor de biserici. Cel de-al doilea aspect: a fost un mare reformator al dreptului bizantin de pana la el. Cel de-al treilea aspect: a fost un mare teolog al Bisericii universale, preocupat de linistea Bisericii, si, al patrulea aspect, ca a avut legatura prin reformele sale si cu teritoriile noastre. Cat priveste cel dintai aspect, amintim ca Imparatul Iustinian a ctitorit cateva biserici de seama, dintre care mentionam „Sf. Ecaterina”, de la poalele muntelui Sinai, apoi Biserica "San Vitale”, din Ravena. 

In anul 532 a inceput si in 537 a sfintit capodopera crestinatatii Biserica "Sfanta Sofia”, din Constantinopol, transformata, in perioada stapanirii turcesti, in moschee, care poate fi vizitata si astazi, dupa cum si Biserica inchinata „Sf. Apostoli”. 

Cat priveste cel de-al doilea aspect, a fost un mare reformator, al legislatiei bizantine. Dintre reformele sale amintim "Codex-ul”, care-i poarta numele, din anii 528-529, si "Digestensto Pandectae”. 

In al treilea rand, a fost un mare teolog, el insusi era un teolog, dar era si preocupat de treapta de invatatura a Bisericii si de pacea Bisericii. El s-a implicat direct in adaptarea formulei numite „theopasite”, adica unul din Sf. Treime a patimit in trup, adoptata chiar de calugarii din Schytia Mica, dupa cum a avut o contributie importanta la convocarea, apoi la desfasurarea lucrarilor celui de-al V-lea Sinod ecumenic, care a avut loc in 553, in lunile mai-iunie, sinod care a condamnat erezia lui Origen. Charles Diehl, care scrie "Figuri bizantine”, dar si alti istorici, mai cu seama Procopius din Cezareea, geograful sau, care se refera la mai multe aspecte ale domniei sale, subliniaza, in primul rand, sfintenia vietii, ca era un mare postitor si un mare rugator, dupa cum si un mare iubitor al Bisericii. 

In al patrulea rand, si ultimul, sunt cunoscute mai multe lucrari pe care Iustinian le-a intreprins in ceea ce priveste constructiile militare si de aparare, lucru mentionat in lucrarea "De edificiis”, inclusiv in zona sud-dunareana, iar in anul 535, printr-o novela, novelele constituind, de asemenea, o alta reforma legislativa, a pus bazele Arhiepiscopiei „Iustiniana Prima”, care avea in jurisdictie, printre altele, si doua orase cetati din spatiul tarii noastre de atunci, din zona Banatului. Deci, din acest punct de vedere, domnia lui este importanta prin faptul ca teritoriul romanesc, in timpul domniei sale, a reintrat sub stapanire bizantina, iar din punct de vedere bisericesc, acest spatiu a fost integrat in jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, prin "Iustiniana Prima”. reintregirea.ro

Avocat Gheorghe Piperea Pre-crime

www.lejsl.com 

Pre-crime

Medicina preventivă mengeliană aduce în ajutor poliția preventivă și justiția preventivă.

Un echipaj de poliție a descins la un muzeu din Franța pentru un exercițiu de intervenție reală contra recalcitranților care încă refuză inocularea ce minunatul ser experimental. O lege care va intra în vigoare în 6 august (dacă nu cumva Consiliul Constituțional va decide altfel în 5 august - dar nu prea sunt șanse) va permite poliției să verifice și să sancționeze în masă, sever, orice nemernic care va îndrăzni să pătrundă în spații publice fără “pass sanitaire”.

În România, o instanță din Ploiești a condamnat un cetățean pentru zădărnicirea unei boli pe care nu o avea la evadarea din spital, dar pe care (era suspectat că) o avea la încarcerare.

Curând vei fi pasibil de sancțiune pentru infracțiunea de a părea nesănătos, mai ales că supușii mega-experimentului mengelian au indicații prețioase și îndemnuri călduroase de la “autorități” ca să te pârască autorităților ca un delincvent/infractor în curs de devenire ce te afli.

Avocat Gheorghe Piperea