Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 3 august 2021

LECȚIA DE ISTORIE - 3 august: Lupta de la Guruslău


LECȚIA DE ISTORIE - 3 august: Lupta de la Guruslău

La data de 3 august 1601 a avut loc lupta de la Guruslău, luptă în care trupele lui Mihai Viteazul și ale vasalului imperial habsburgic, Gheorghe Basta înfrâng oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Bathory. Astfel, după victoria asupra lui Andrei Bathory în bătălia de la Șelimbăr, din octombrie1599 și intrarea triumfătoare la Alba Iulia, în luna mai a anului 1600, Mihai Viteazul trece în Moldova, îl alungă de pe tron pe Ieremia Movilă și realizează prima unire a țărilor române. Însă, în toamna aceluiași an, Moldova va fi ocupată de către polonezi, care repun iarăși pe tronul țării pe Ieremia Movilă, cel care beneficiind de important ajutor polonez și turcesc, intră în Țara Românească și pune ca domnitor pe fratele său, Simion Movilă. În acest context, Mihai Viteazul este obligat să plece la Viena pentru a-l determina pe împăratul Rudolf al II-lea să îi acorde sprijinul necesar în vederea restabilirii autorității și pentru continuarea luptei împotriva otomanilor. Prin această acțiune Mihai Viteazul demonstra că nu a renunțat la programul său politic și anume de apărarea a statului unitar român, fiind conștient că pentru apărarea Unirii pe care o realizase cu un an înainte, era impetuos necesară colaborarea cu Imperiul Habsburgic. Contextul politic și militar va fi însă nefavorabil lui Mihai, deoarece puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominație. Astfel, habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Ba mai mult, unirea celor trei țări române realizată de Mihai în anul 1600 reprezenta o formulă militară puternică, capabilă să schimbe foarte mult raportul de forțe din această parte a Europei. Însă, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea, acceptă inițial să-l susțină pe Mihai și îl desemnează pe generalul Gheorghe Basta să-l ajute pe voievodul român în campania de recucerire a teritoriilor românești. Astfel, prin victoria de la Guruslău de la 3 august 1601, Mihai îl va îndepărta pe Bathory din Transilvania și va urmări săvârșirea unei noi uniri a țărilor romane după îndepărtarea Movileștilor de pe tronul Moldovei și al Tării Româneștii. Însă la un moment dat, împăratului habsburgic, Rudolf al II- lea își dă seama prin această nouă unire a țarilor române că avea să piardă influența în zonă și în special în Transilvania și de aceea pune la cale înlăturarea fizică a lui Mihai Viteazul. Astfel, asasinarea marelui voievod este săvârșită în noaptea de 9/10 august 1601, în apropiere de Turda, de oamenii generalului Gheorghe Basta, care și-au atras asupra sa, oprobriul contemporanilor și al întregii posterității, pentru mișeleasca ucidere a eroului de la Călugăreni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu