
Știați că există o diplomație europeană, care acționează ca și când ar fi un fel de minister de externe al UE și este garnisit cu servicii secrete și lobby - iști?
O latură a acestei diplomații este oarecum benefică sau, hai să-i zicem, nedăunătoare. De exemplu, sunt reprezentanți ai UE în dezbaterile, dialogul și lucrările unor entități globale sau comisii de experți cum ar fi UNCITRAL, care emite legi - model și principii ale dreptului, cu titlu de recomandări pentru o bună practică legislativă și de guvernare. În UNCITRAL am fost și eu, ca expert pe legea română, de câteva ori, la New York și la Viena, când se dezbătea, prin 2018-2019, legea - model a insolvenței. Printre ștabii de la Banca Mondială, FMI, American Bar Association și reprezentanții Chinei, Rusiei, Japoniei, Indiei și ai Canadei, erau și reprezentanții UE, care se „mișcau” destul de bine, deși păreau că se tem să calce pe jar/cioburi de sticlă.
Mai „interesant” este că „avem” o diplomație UE care lucrează ca atare în raport cu SUA. Tot cu reținere, tot cu teamă, dar mai ales în raport cu administrațiile Obama și Biden. Cu administrația Trump 1 a fost ostilă. Mai nou, este pe poziții de război comercial cu administrația Trump 2.
Politico scrie azi că UE a angajat o firmă americană de lobby, considerată apropiată de administrația Trump 1, pentru a calma tendința agresivă a tarifării comerțului cu UE, pe care administrația Trump 2 o promova în toamnă și o pune în practică zilele astea. Trump vrea acum ca UE să cumpere mai mult gaz, mai multe automobile și mai multe produse agricole și alimentare din SUA, presând cu taxe vamale pe produsele exportate de UE în SUA. În plus, vrea 5% din PIB cu cheltuielile de apărare. Mai mult de 80% se vor duce pe armament și tehnologie militară americane.
Interesant este că acest contract de lobby, recunoscut de UE, pare a fi încheiat în ... octombrie 2024, când UE îi făcea campanie Kamalei și era 100% sigură că Trump nu va câștiga.
Șocant: această firmă de lobby a avut contracte mari cu o companie de aluminiu rusesc, sancționată de UE și SUA. De asemenea, a avut - și are - contracte mari cu cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov, cel pe care Zelensky l-a acuzat de trădare.
Iată pe ce se dau banii noștri, europeni ...