Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 5 octombrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - BNR a majorat din nou dobânda legală, ducând-o la 6,25%, și anunțat că o va mai majora până la finalul anului, în intenția de a calma inflația.


BNR a majorat din nou dobânda legală, ducând-o la 6,25%, și anunțat că o va mai majora până la finalul anului, în intenția de a calma inflația.

Nu e cert dacă inflația se va calma - 80% din comerțul nostru exterior e import din UE (exportul e mai mic cu 33 de mld euro decât importul anul acesta), odată cu mărfurile și serviciile fiind “importată” și inflația din UE, care e deja 10% (în Germania și Franța) și 12% (în Italia și Spania). Ca să nu mai vorbim de inflația din Turcia, de unde luăm mâncare multă și autobuze - 90%.
E cert, însă, că urmează recesiune economică. Probe? FMI a spus că Germania intră în recesiune în semestrul unu 2023, iar Franța, în semestrul doi 2023. BNR însăși a zis că se teme de recesiune imediată în România.
Și mai e cert că dobânzile la creditele în lei vor crește din nou. Robor e legat de dobânda legală: nu are cum să nu crească. Ironic, și Euribor (aplicabil creditelor în euro) a ajuns la 1,75%, de trei ori și jumătate mai mare decât nivelul de acum 3 luni…
Mai rău e că IMM-urile sunt omorâte de prețurile la energie, combustibil și materii prime. Deci, urmează șomajul (+ inflație + recesiune economică = stagflație).
În plus, câteva zeci de mii de IMM-uri s-au împrumutat la bănci, în programul IMM Invest, unde statul a dat garanții de 90% din valoarea creditului, plus dobândă bonificată. Din acești bani luați cu credit (pe care statul s-a expus cu 9 mld euro), doar 15% s-au dus în investiții, restul în capital de lucru. De fapt, e chiar mai rău: capitalul de lucru nu a fost utilizat pentru finanțarea activităților curente, ci pentru rostogolirea datoriilor trecute. Rezultat economic și social: zero. Iar acum aceste credite vin la scadență. IMM - urile creditate nu au banii. Fie se vor închide, fie vor falimenta. Altă sursă de șomaj. Iar statul, adică noi, va fi nevoit să achite garanțiile de 9 mld euro implicate în program - o uriașă taxă pe prostie și un cost nedrept suportat de noi pentru aventura/farsa plandemică, cost la care de adaugă miliardul de plată pentru vakseenul inutil (pe care noi, în proporție de 60%, nu l-am făcut, dar îl plătim) și miliardele date pe mâna lui Arahat pentru a le arunca în conturile - găuri negre ale amicilor săi și ale învârtiților politico-birocratico-securiști.
Vă întrebați de ce sunteți sărăciți și înfrigurați și de ce veți flămânzi. Păi, voila.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În loc să vorbim despre război, mai ales nuclear, mai bine am vedea cum putem să NU murim de frică, de foame, de sărăcie și din prostia cruntă a leadership-ului actual.


Julius Robert Oppenheimer

Când Oppenheimer și-a văzut „opera” cu ochii, adică ciuperca atomică, a recitat acest vers din Bhagavad Gita:

„Iar acum am devenit moarte, Distrugătorul lumilor”.
Războiul nuclear este finalul, deci nu există niciun motiv de a discuta despre el. Nu noi. Nu public.
Primele lucruri curente care pică sunt : internetul, televiziunile digitale/prin satelit, paginile de socializare, platformele de tranzacționare, glovo/uber food, metaversul. Factcecării devin complet inutili (acum sunt utili doar idioților utili ai totalitarismului digital). Progresiștii treziți (woke) nu se mai pot simți protejați de valorile/standardele comunității, de cenzura informațională sau de pedepsirea generală a delictului opinie, și nici de minciuna sfruntată ori de dezinformarea prin omisiune.
Urmează apoi drepturile și libertățile omului. Dispar toate, inclusiv dreptul bărbatului de a avorta, dreptul la sănătatea bunicii (pe care acum o poți înfometa sau disprețui, pentru că e medievală și pentru că e permis de la stăpânire, dar care s-ar putea să-ți fie de folos în iarna nucleară, pentru că știe chestii pe care tu refuzi să le înveți) și dreptul de a muri în luxul capsulei elvețiene de murit.
După aceea dispare ideologia progresistă și credința în Știintă (folosesc majuscula pentru că nu vreau să fiu „offensive” la adresa enoriașilor științei transformate în religie).
După aceea dispare democrația.
După aceea, acel restul care va mai rămâne din umanitate, după războiul nuclear, se va fi întors în Epoca de piatră. Traiul cu radiațiile va face din acest grup uman altceva decât homo sapiens. Visul transhumanist va deveni realitate.
Din cele de mai sus rezultă că nu există nici cea mai mică motivație de a vorbi zilnic, oră de oră, despre război nuclear. Există doar certitudinea că după așa ceva, programat sau nu, nu va mai fi piatră pe piatră care să poată vorbi peste o mie de ani despre ceea ce suntem noi acum. Măcar egiptenii și-au făcut piramide. Oamenii de azi și-au făcut metaverse și tot felul de lumi/construcții/logică simulate, nereale.
În loc să vorbim despre război, mai ales nuclear, mai bine am vedea cum putem să NU murim de frică, de foame, de sărăcie și din prostia cruntă a leadership-ului actual.
Chiar și mai interesant - am putea vorbi, la modul serios, despre anchetarea și pedepsirea judiciară a celor care sunt vinovați de crime contra umanității săvârșite contra omului de rând cu ocazia planificării și derulării farsei pandemiei de cou_veed. Și cu ocazia programării războiului. Și cu ocazia pauperizării energetice și alimentare voite. Și cu ocazia sărăcirii și înfometării prefabricate a populației Europei, pe motiv de „necesitate” a înfrigurării, pentru a bara schimbările climatice.
S-ar putea începe, de exemplu, cu cazul miliardelor de doze de vakseen inutil și nociv achiziționate de Comisia Europeană, prin încălcarea principiului subsidiarității din TFUE (statele membre ale UE, iar nu CE, aveau competențe exclusive în acest domeniu, al pandemiei și al politicilor sanitare, în general).
Nu închideți televizoarele, nici paginile de socializare sau platformele de tranzacționare. Prin propaganda continuă în favoarea războiului, s-ar putea să se închidă ele însele, la modul „natural”, curând.

marți, 4 octombrie 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Baraj facut cu peste 240 de ani in urma, in pericol de rupere. Populatia, in primejdie.

Baraj facut cu peste 240 de ani in urma, in pericol de rupere. Populatia, in primejdie.

Ramai uimit: baraj facut prin 1780, ultima data a fost reparat in 1913. De atunci, de peste 100 de ani, a lucrat natura. Acum, in pragul colapsului si foarte multe familii pot ramine pe drumuri. Acum, sunt izolate, prin alte locuri, asteptind cu sufletul la gura: o fi sau n-o fi. Sistemul de golire este unul cotat ca bijuterie arhitectonica, insa azi defect, uzat.

Trebuiau investitii, mentenanta, etc. Evident, nu ne mira nimic. Ma gindesc ca Rosia Montana a fost o sursa de minereuri atit de importanta, a adus multi bani, "s-a muls" de acolo cit s-a putut si, la cite resurse sunt inca acolo, este vizata de mari interese. Se cunosc. Nimeni nu s-a ostenit insa sa faca si reparatii?
Ma uimeste inca mai mult, ce vad acum. O gaura de peste un metru adincime, creata prin surpare, face ca barajul sa fie in pericol mare. Populatia a fost evacuata. Ce vad in aceste imagini de expertiza, o creanga si citeva poze facute de la distanta, de la marginea gaurii, facute in pripa, nu par sa ma incurajeze sa cred ca asta este o cercetare, ci mai degraba o asteptare a unor instalatii care lipseau. Probabil, vor urma instalatii de precizie pentru investigat dinamica solului si multe altele. Asa cred.
Recomand tuturor celor prezenti acolo si colectivului care face cercetarea sa monteze urgent senzori de precizie pentru monitorizare: distanta, unghi, adincime cu precizii mari (submicrometrice). Sunt instrumente interferentiale cu fascicule laser (gen tomografie optica). De asemenea, de pus pe baraj senzor de vibratii (cu amplitudini submicrometrice care sa masoare instantaneu fie si orice pas de om ce se misca in apropiere) - toate acestea sa masoare in timp real, continuu, pina se goleste lacul, sub cota de avarie.
Senzorii sunt necesari pentru a urmari evolutia deplasarii unor parti din baraj, arcuirea, modificari de orice fel, 3D (inclusiv variatia inaltimii malului problema). V-ar putea ajuta sa preveniti din timp o evolutie de miscare foarte fina, altfel, care nu poate fi sesizata cu ochiul liber sau prin masuratori la rezolutie proasta, milimetrica.
Probabil, la cercetari, ar fi utile forari foarte fine si de cercetat pe adincine, cu mini camera video, profilul, aspectul (fotografierea de la marginea gaurii nu pot avea relevanta si rezolutie) dar sa se preleveze si esantioane de cercetat compozitia, profilul umiditatii solului, profil temperatura, , etc.
Probabil este motivul cel mai prielnic sa se goleasca acum tot lacul si sa se repare tot sistemul defect, de golire lac, in mod controlat.
Sper ca barajul sa reziste pina sa se goleasca. Ar fi un bun prilej ca Romania sa mai imprumute niste pompe puternice din alte tari ca sa evitam o tragedie.

Sfânta Muceniţă Haritina, care a pătimit în vremea împăratului Dioclețian (+304)

Troparul Sfintei Mucenițe Haritina, glasul al 4-lea

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Haritina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Mucenițe Haritina, glasul al 2-lea

Întărindu-te la minte, Sfântă Muceniţă Haritina, ţi-ai întărit sufletul cu cre­dinţa; biruind pe vrăjmaşi aie­vea i-ai ruşinat, stând înaintea lui Hristos întru tot fericită; şi acum, purtând haină din sân­gele tău şi cu îngerii bucurându-te, roagă-te pentru noi, pur­tătoare de chinuri.

Alt condac al Sfintei Mucenițe Haritina, glasul al 4-lea

Pentru dragostea Domnului, Sfântă Preamărită Haritina, suferind toate cele îngrozitoare ale chinurilor, ai câştigat cununa muceniciei cea nestricăcioasă.

Viaţa Sfintei Muceniţe Haritina

(5 octombrie)

Un om de neam bun şi bogat, anume Claudie, cu obiceiuri bune şi cu milostivire spre săraci, văzînd o copiliţă foarte mică al cărei nume era Haritina - care rămăsăse orfană de părinţi din pruncia ei - s-a milostivit de dînsa şi, luînd-o acasă, a crescut-o ca pe fiica sa şi a iubit-o ca pe fireasca lui copilă, căci cu adevărat avea de ce să o iubească. Ajungînd în vîrstă, s-a arătat nu numai de o frumuseţe deosebită a chipului, ci şi cu podoaba obiceiurilor bune, fiind blîndă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată la suflet şi înţeleaptă. Însă cel mai important lucru era credinţa ei în Hristos, a cărui roabă şi mireasă a devenit; crezînd în El, s-a aprins cu multă dragoste şi s-a făcut mireasa Lui, păzindu-şi fecioria şi petrecînd la un loc deosebit în singurătate. Stăpînul ei care a crescut-o n-o oprea de la un gînd bun ca acesta, ci se bucura de viaţa ei cea curată şi sfîntă şi de aceea i-a zidit o casă liniştită în care vieţuiaînvăţînd ziua şi noaptea Legea Domnului. Pe credincioşii care o cercetau îi învăţa povăţuindu-i cu cuvinte folositoare, spre mîntuire, iar pe cei necredincioşi îi aducea la credinţă, propovăduindu-L pe Hristos. Tuturor le-a fost pildă de credinţă şi de viaţă plăcută lui Dumnezeu.

În vremea aceea Diocleţian, necredinciosul împărat, a început prigoană mare împotriva creştinilor de pretutindeni spre a-i chinui şi mai ales pe aceia care aveau o viaţă îmbunătăţită. În acea vreme Sfînta Haritina a fost clevetită către Domiţian comitele că este creştină şi pe mulţi elini îi întorcea la credinţa creştină. Iar comitele, auzind de acestea, a scris îndată stăpînului ei, poruncindu-i să trimită la dînsul pe Haritina. Stăpînul ei, citind scrisoarea, s-a mîhnit foarte mult şi, îmbrăcîndu-se în haină aspră, plîngea pentru dînsa, văzînd că nu poate să se împotrivească puterii comitelui. Pe cît putea se împotrivea ostaşilor care erau trimişi după dînsa şi plîngînd şi, ţinînd-o cu mîinile sale, se împotrivea celor ce voiau s-o răpească, iar ostaşii o tîrau spre dînşii. Claudie, care îi era ca un tată, nelăsînd-o din mîinile sale, îi gonea pe ostaşi, iar sfînta, ţinută de amîndouă picioarele, zicea către stăpînul ei: "Dă-mi drumul, stăpînul meu, şi nu te mîhni, ci bucură-te, căci pentru păcatele mele şi ale tale voi fi jertfă primită de Dumnezeu". Iar ostaşii, mîniindu-se foarte tare, au răpit-o cu sila din mîinile stăpînului ei precum lupii o oaie, şi au dus-o la comite, iar Claudie o petrecea cu plîngere şi zicea: "Pomeneşte-mă la Cerescul Împărat, cînd vei sta înaintea Lui, în ceata sfintelor muceniţe".

Fiind dusă Sfînta Haritina la comite, a stat înaintea lui, chemînd cu inima sa pe Dumnezeu în ajutor. Iar comitele a întrebat-o: "Oare sînt adevărate cele ce am auzit despre tine, fecioară: că eşti creştină şi înşeli pe mulţi, aducîndu-i la credinţa necurată?" Iar Sfînta Haritina a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Adevărat este că sînt creştină, iar ceea ce zici că înşel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înşelăciune îi întorc pe cei rătăciţi şi îi povăţuiesc la calea cea adevărată, ducîndu-i la Hristosul meu, întru care credinţa nu este necurată, precum spui tu, ci este sfîntă şi dreaptă. Toată credinţa voastră este plină de necurăţie, pentru că credeţi în necuraţii şi viclenii diavoli şi faceţi voia lor". Auzind acestea comitele s-a mîniat foarte tare şi a poruncit să fie bătută fără cruţare şi apoi să fie pus un lanţ de fier pe grumazul ei şi a trimis-o să fie judecată de consul, judecătorul cel nedrept.

Judecătorul i-a pus mai întîi în faţă toate uneltele de schingiuire, apoi a grăit către dînsa: "Miluieşte-te pe tine singură, mai înainte de a nu fi pierdută cu munci cumplite. Primeşte sfatul cel bun şi adu jertfă zeilor nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare ţie: pe zei îi vei îmblînzi, de la împărat vei dobîndi daruri şi ţie îţi vei păzi frumuseţea cea înflorită a tinereţilor tale, întreagă şi neveştejită de muncile cele cumplite". Auzind acestea, muceniţa şi-a ridicat ochii spre cer, căutînd ajutor de acolo, apoi făcîndu-şi semnul crucii a grăit către judecător: "Iscusit, eşti, o! judecătorule viclean şi nedrept, dar nimic nu va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleşug, nici nu mă vei înfricoşa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce la păgînătatea ta şi nu vei schimba în mine hotărîrea mea de a pătimi pentru Hristos. Sfătuieşte-te pe tine cele ce îţi sînt de folos şi nu te mai închina neînsufleţiţilor idoli, ca să nu pieri vîndut diavolilor pe care îi cinsteşti ca pe nişte dumnezei".

Judecătorul, auzind aceste cuvinte, a început s-o batjocorească şi a porunci ca să-i fie tuns capul. Iar ea, ca un mieluşel fără glas, tăcea înaintea celui ce o tundea, vorbind numai în sine cu iubitul său Mire, rugîndu-L pe El să-i dea putere să suporte cu tărie nevoinţa muceniciei. Apoi, după ce au tuns-o, i-a crescut îndată părul pe cap, mai lung şi mai frumos decît cel dinainte. Văzînd acest lucru, judecătorul s-a umplut de mînie şi a poruncit să i se aducă cărbuni aprinşi, pe care, turnîndu-i pe sfîntul ei cap, a ars-o foarte tare. Apoi a turnat oţet peste trupul ars, înmulţindu-i cumplitele dureri. Iar sfînta răbda şi se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ajutorule cel tare al celor ce nădăjduiesc spre Tine, Acela care pe cei trei tineri i-ai păzit nearşi în mijlocul văpăii celei arzătoare, ajută-mi să suport chinurile care pentru Tine le îndur, întăreşte-mă, ca nu cumva să-mi zică şi mie vrăşmaşul: "Unde este Dumnezeul tău?"". După rugăciune, a simţit o uşurare în dureri şi mulţumea lui Dumnezeu. Însă schingiuitorul n-a încetat a abate asupra ei chinuri şi mai mari, căci, înfierbîntînd în foc ţepuşe de fier, i-a înfipt în pieptul ei, apoi i-a ars coastele cu lumînări aprinse. Iar ea, neluînd în seamă focul cel material, se aprindea mai mult cu văpaia dragostei dumnezeieşti şi nu înceta a mărturisi cu inima şi cu gura numele lui Iisus Hristos. După acestea chinuitorul a osîndit-o să fie înecată în mare.

Luînd-o slujitorii au dus-o la mare, iar sfînta, mergînd, striga către Dumnezeu aşa:"Mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că pentru numele Tău cel sfînt, după ce am fost arsă de foc, voi trece prin apa mării. Binevoieşte să mă arăţi curată în ziua Învierii. Arată acum, ca şi de-a pururea, minunile Tale în mine, prin care mai mult se va putea proslăvi numele Tău cel prea mare, în veci". Şi, ducînd-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz şi o aruncară în adîncul mării. Făcîndu-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat şi s-a afundat în mare, iar sfînta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergînd în picioare pe apă, ca şi cum marea ar fi fost un drum de piatră şi ieşind la mal s-a dus înaintea judecătorului şi i-a zis: "Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El". Iar judecătorul, văzînd-o că a ieşit vie din mare, s-a mirat şi tăcea umilit. Apoi, venindu-şi în fire, judecătorul zicea că este vrăjitoare şi cu ajutorul vrăjilor a ieşit vie din mare şi a poruncit celor care erau de faţă s-o apuce şi s-o lege goală de o roată, iar sub roată au înfipt unelte de fier ascuţite, cuţite şi săbii şi au turnat mulţime de cărbuni aprinşi, apoi a poruncit muncitorilor să întoarcă roata pe care era legată sfînta, ca în felul acesta trupul ei să fie zdrobit de uneltele ascuţite de sub roată şi să fie ars de cărbunii cei aprinşi şi astfel durerea să fie îndoită.

Începînd slujitorii a chinui pe sfîntă, îndată roata a stat nemişcată şi mîinile slujitorilor au slăbit, iar cărbunii aprinşi s-au stins şi sfînta a rămas nevătămată, pentru că îngerul Domnului apăra şi păzea pe mireasa lui Hristos. Judecătorul s-a umplut de mai mare mînie şi a poruncit să-i scoată unghiile mîinilor şi picioarelor, apoi să-i zdrobească toţi dinţii, iar ea a răbdat toate acestea cu multă bărbăţie. După toate acestea s-a gîndit nelegiuitul să-i necinstească fecioria şi a poruncit să fie chemată mulţime de oameni neruşinaţi şi să fie dată lor spre necinstire. Iar ea, auzind ce plănuia nelegiuitul judecător, a zis: "Cu mine este Hristosul meu, care tot planul vostru viclean îl va risipi şi acum va lua la Sine sufletul meu fără de prihană".

Zicînd acestea şi-a înălţat mîinile şi şi-a ridicat ochii în sus, rugîndu-se din toată inima lui Dumnezeu ca s-o izbăvească din mîinile necuraţilor. Şi, fiind acolo desfrînaţii aceia, pe cînd voiau s-o ia, îndată ea şi-a dat curatul şi nevinovatul său suflet în mîinile Dumnezeului ei şi trupul ei cel fecioresc a rămas mort în mijlocul acelor nelegiuiţi plini de poftă necurată. Judecătorul, văzînd pe sfînta moartă, a poruncit ca trupul ei să fie pus într-un sac şi, umplîndu-l cu nisip, să-l arunce în mare. Astfel, au înecat-o în adîncul mării pe sfînta moartă, pe ea care, cînd era vie, umbla pe deasupra apelor. Iar după trei zile, ridicîndu-se valurile mării, au scos-o la mal, neavînd nici o stricăciune din pricina apei.

Claudie, care o crescuse pe sfîntă ca pe fiica sa, luînd cinstitul şi prea chinuitul ei trup, cu plîngere şi cu bucurie, l-a dat cuvincioasei îngropări, slăvind pe Mîntuitorul Hristos, Care S-a născut din Preacurata Fecioară, Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă, în veci. Amin.

Vietile Sfintilor - Octombrie

LECȚIA DE ISTORIE - 4 Octombrie : Începutul Războiului Crimeii

LECȚIA DE ISTORIE - 4 Octombrie : Începutul Războiului Crimeii

La data de 4 octombrie 1853 începe oficial Războiul Crimeii, război desfășurat între anii 1853–1856 și purtat între Rusia, pe de o parte şi Turcia, Anglia, Franţa şi Regatul Sardiniei, pe de altă parte. Acest conflict a început, de fapt, în 21 iunie 1853, când Rusia a ocupat principatele Moldovei și Valahiei, intrând în conflict cu puterea suzerană a acestora , anume Im-periul Otoman, care a și reacționat imediat. Prin această ocupare rușii doreau să stabilească granița pe Dunăre și să anexeze cele două state românești, așa cum o făcuse în anul 1812, când anexase Basarabia. De altfel, rușii voiau chiar mai mult: ei credeau că este posibilă cucerirea Constantinopolului , astfel că turcii, sprijiniți de englezi și francezi, au prezentat rușilor un ultimatum pentru retragerea trupelor din Principatele Române. În urma refuzului , la 4 oc-tombrie 1853 Turcia, Anglia, Franţa şi Regatul Sardiniei au declarat război Rusiei și au trimis un corp expediționar în Peninsula Crimeea. Operațiunile militare din acest conflict au avut loc la Dunăre, la Marea Baltică , Marea de Azov şi în Peninsula Crimeea. După aproape trei ani de conflict victoria a aparținut aliaților, care au continuat să trimită trupe și material de război, pe mare, în Crimeea, care a devenit principalul teatru al operațiunilor. De altfel , poziția Rusiei a fost slăbită de moartea țarului Nicolae I, în 1855, iar noul țar, Alexandru al II-lea, a cerut pace în 1856, după ce Rusia suferise o serie de înfrângeri care a arătat slăbiciunile și gradul de înapoiere al Imperiului Țarist. Conferința de Pace de la Paris din anul 1856 care a pus capăt acestui război a avut o importanță deosebită pentru români, deoarece Aliații victorioși în acest război au impus Rusiei să retrocedeze Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei și au oferit posibilitatea Unirii Moldovei și Țării Românești. În ceea ce privește Peninsula Crimeea, ea a rămas parte a Rusiei până în anul 1954,când Nikita Hrușciov a dăruit-o pur si simplu Ucrainei. Însă, în 2014, Rusia a anexat din nou Crimeea și a pornit astfel un conflict care opune și azi Occidentul și Rusia într-o manieră care amintește de tensiunile diplomatice care au precedat izbucnirea Războiului Crimeii.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Duminică, 9 octombrie, între orele 11-13, vom fi în Parcul Izvor, la o plimbare în aer liber și la o întâlnire unde s-ar putea lansa Ziua Internațională de Luptă contra Săracofobiei și Flămândofobiei (ZILSF)


Duminică, 9 octombrie, între orele 11-13, vom fi în Parcul Izvor, la o plimbare în aer liber și la o întâlnire unde s-ar putea lansa Ziua Internațională de Luptă contra Săracofobiei și Flămândofobiei (ZILSF).

Vom explora împreună căi și mijloace de ieșire din blocajul mental și emoțional unde lumea este ținută captivă de programatorii sărăcirii și înfometării populației și de planificatorii crizelor - sanitare, energetice, financiare, geopolitice.

Știu, am vorbit, inițial de 4 octombrie, dar majoritatea celor care au comentat au spus că e marți și că se lucrează.
Vă așteptăm - eu și fondatorii ACDP - România nesupusă.

+ 4 octombrie – 29 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae

+ 4 octombrie – 29 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae

În primăvara anului 1993, cu numai câteva luni înainte de trecerea în lumea celor drepți, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a primit cu smerenie să ne împărtășească nouă, un grup de studenți pe atunci, un strop din înțelepciunea sa. Venisem din Brașov, aproape de locul nașterii Părintelui, iar acest fapt i-a produs o mare bucurie. Cu duioasă blândețe, ne-a vorbit despre ortodoxie, românism, folclor, literatură, istorie. Și în permanență despre Dumnezeu.
Smerenie, înțelepciune, blândețe, dar și îndârjire, spirit luptător degaja personalitatea de statură filocalică a Părintelui Stăniloae.
I-am promis, la finalul întâlnirii, că ne vom întoarce. Ne-o fi așteptat Părintele... încă șase luni. Dar noi, luându-ne la trântă cu tinerețile, n-am simțit cum trece timpul. Ne-am întors, dar am așteptat în zadar să ne deschidă ușa. Era tocmai ziua în care alte porți avea să deschidă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: cele ale Raiului. Nouă nu ne-a rămas decât să-i fim alături pe drumul spre locul său de veci de la Mănăstirea Cernica. De atunci am rămas cu o datorie de onoare: să ne întoarcem, mereu, către Părintele Stăniloae.
Am aflat că, înainte de a părăsi trupește lumea aceasta, Părintele a strigat cu un glas disperat, măicuței care îi stătea alături: ”Filotee, ne piere neamul!”. De dincolo de mormânt, strigătul Părintelui ne zguduie. În ultima sa clipă, gândul său nu era către sine, căci nu pentru sine a trăit. Ci către noi, cei pe care îi lăsa în urmă. Strigătul său este asemeni unui testament lăsat cu limbă de moarte. Promisiunea făcută în urmă cu 27 de ani Părintelui Stăniloae, precum și ultimele sale cuvinte, ne obligă să reflectăm asupra învățăturilor pe care ni le-a oferit cu generozitate atunci și pe care vi le împărtășim astăzi. (Florin Palas)