+ 4 octombrie – 29 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae

+ 4 octombrie – 29 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae

În primăvara anului 1993, cu numai câteva luni înainte de trecerea în lumea celor drepți, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a primit cu smerenie să ne împărtășească nouă, un grup de studenți pe atunci, un strop din înțelepciunea sa. Venisem din Brașov, aproape de locul nașterii Părintelui, iar acest fapt i-a produs o mare bucurie. Cu duioasă blândețe, ne-a vorbit despre ortodoxie, românism, folclor, literatură, istorie. Și în permanență despre Dumnezeu.

Smerenie, înțelepciune, blândețe, dar și îndârjire, spirit luptător degaja personalitatea de statură filocalică a Părintelui Stăniloae.

I-am promis, la finalul întâlnirii, că ne vom întoarce. Ne-o fi așteptat Părintele... încă șase luni. Dar noi, luându-ne la trântă cu tinerețile, n-am simțit cum trece timpul. Ne-am întors, dar am așteptat în zadar să ne deschidă ușa. Era tocmai ziua în care alte porți avea să deschidă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae: cele ale Raiului. Nouă nu ne-a rămas decât să-i fim alături pe drumul spre locul său de veci de la Mănăstirea Cernica. De atunci am rămas cu o datorie de onoare: să ne întoarcem, mereu, către Părintele Stăniloae.

Am aflat că, înainte de a părăsi trupește lumea aceasta, Părintele a strigat cu un glas disperat, măicuței care îi stătea alături: ”Filotee, ne piere neamul!”. De dincolo de mormânt, strigătul Părintelui ne zguduie. În ultima sa clipă, gândul său nu era către sine, căci nu pentru sine a trăit. Ci către noi, cei pe care îi lăsa în urmă. Strigătul său este asemeni unui testament lăsat cu limbă de moarte. Promisiunea făcută în urmă cu 27 de ani Părintelui Stăniloae, precum și ultimele sale cuvinte, ne obligă să reflectăm asupra învățăturilor pe care ni le-a oferit cu generozitate atunci și pe care vi le împărtășim astăzi. (Florin Palas)

Interviul, aici: Părintele Stăniloae despre Liiceanu, homosexuali, masonerie și ecumenism, protolatinitatea noastră, familie, națiune și ortodoxie. 27 de ani de la nașterea în Ceruri

Crina Palas

Testamentul lui Spiru Blănaru, comandant al rezistenței armate anticomuniste din Munții Banatului: “Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului”

Testamentul lui Spiru Blănaru, comandant al rezistenței armate anticomuniste din Munții Banatului: “Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului”

„În lupta aceasta cu răul, cu noi era numai Dumnezeu. Vânaţi din toate părţile, într-o iarnă grea, ne zbăteam să găsim o ieşire. În această atmosferă de zbucium sufletesc, Spiru începe mărturisirea lui. Baierele inimii lui se dezleagă şi zice:

Măi frate Tase Berzescu, suntem prinşi ca-ntr-o menghină. Nu ştiu care va scăpa din noi doi cu viaţă. Cred, totuşi, că tu o să scapi. Este bine să ştii unele gânduri ale mele.

Stând aşa, unul lângă altul, în mijlocul întinsului de zăpadă, ascultam la ce-mi spunea Spiru. Apăruse deja legea care prevedea pedeapsa cu moartea. Iată ce-mi spune Spiru:

a) De când stau aici în grup cu aceşti oameni, hotărâţi să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deşi suntem, ca apartenenţă politică, diferiţi, ne înţelegem ca fraţii. Nu facem diferenţa între noi. Aici, după cum ştii, sunt mulţi legionari, ţărănişti, liberali şi militari.

Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenenţa politică. Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului. Deşi cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reuşit să realizăm, în ciuda păcatului, unitatea între noi.

b) În faţa primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu toţii ne rugăm ca să scăpăm din drăceasca încleştare între bine şi rău. S-a realizat o prietenie, liantul fără de care nu va fi niciodată biruinţa.

c) Aş dori ca, la momentul potrivit, să ştie şi ai mei, de acasă, familia mea, prin ce am trecut şi care au fost condiţiile de viaţă şi şansele de biruinţă asupra comunismului. Ne-am împăcat cu gândul că va trebui să murim până la urmă. Eu, frate Tase, am certitudinea că voi muri şi-ţi încredinţez ţie aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frământări ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viaţă, la fel şi soţia mea, aş vrea să cunoască prin ce am trecut.

d) Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Aş dori ca odată să fie liber, mare şi unit. Dumnezeu să fie cu el. Dezmembrările de partid să dispară. Poporul român s-a născut creştin. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapta credinţă a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunii noştri, crescuţi în legea creştină.

Fă acest lucru, fratele meu, şi este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să ştie ce-am făcut şi ce-am gândit şi noi, în "toiul beznelor adânci".

Din mormântul neştiut şi din codrii Banatului răsună încă mesajul de dragoste adresat de Spiru neamului său şi întregii omeniri”. (Atanasie Berzescu, „Lacrimi şi sânge. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului”)

Crina Palas