La 28 octombrie 1688: Urcarea în scaunul Ţării Româneşti a lui Constantin Brâncoveanu. Constantin Brâncoveanu (n. 1654, Brâncoveni, judeţul Olt - d. 15 august 1714, Constantinopole, Turcia) a fost domn al Ţării Româneşti şi protector al artei şi culturii.
A fost urmaşul unei vechi familii boiereşti din Oltenia. Tatăl său, postelnicul Papa, a fost ucis în 1655 în timpul răscoalei seimenilor. Mama sa a fost Stanca Cantacuzino.
A crescut sub îngrijirea rudelor dinspre mamă şi mai ales a unchiului său, postelnicul Constantin. A primit educaţia corespunzătoare unui boier şi vorbea, pe lângă limba română, limbile greacă şi turcă. Şi-a desăvârşit cunoştinţele în timpul unor misiuni în Transilvania şi la Constantinopole (1681).
A fost căsătorit cu Marica, cu care a avut unsprezece copii, dintre care patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda.
Sub domnia unchiului său, Şerban Cantacuzino, a ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boiereşti până la demnităţile de mare logofăt şi ispravnic al scaunului ţării.A urcat pe tronul Ţării Româneşti la 28 octombrie 1688, sprijinit de unchii săi, stolnicul Constantin şi marele spătar Mihai Cantacuzino, fraţii răposatului domn al Munteniei. Aceştia l-au îndepărtat de la tron pe nepotul lor de frate, nevârstnicul Gheorghe, urmaş legitim la tron, optând pentru Constantin Brâncoveanu. Prin aceasta cei doi fraţi Cantacuzino şi-au asigurat influenţa în conducerea treburilor interne ale ţării, precum şi asupra politicii externe a Munteniei.Perioada în care a domnit Constantin Brâncoveanu s-a caracterizat prin îndelungi lupte pentru supremaţie a Imperiului austriac împotriva Imperiului otoman. Ambele imperii aveau interesul să atragă de partea lor Ţara Românească, din varii motive, ea situându-se la limita dintre cele două puteri. Mai târziu se va implica în luptele pentru dominaţie şi Rusia. Brâncoveanu a încercat să păstreze independenţa Munteniei, încercând să evite soarta Transilvaniei, cucerită şi ocupată de austrieci, acţionând împotriva acestora în alianţă cu turcii. Pe de altă parte, a încercat să limiteze influenţa turcilor în Muntenia, aliindu-se cu austriecii. Când a fost cazul s-a aliat cu curuţii (partida antihabsburgică transilvăneană) împotriva austriecilor. A căutat sprijinul Rusiei pentru a se menţine în acest joc, dar fără a primi ajutorul aşteptat. Întreaga lui domnie, de peste 25 ani, s-a caracterizat prin jocuri politice şi diplomatice cu cele trei mari puteri care se confruntau în această zonă a Europei.În anul 1706 l-a înlăturat pe Mihai Cantacuzino din dregătoria de mare spătar, atrăgându-şi ura acestei familii puternice şi influente, cu relaţii atât în Imperiul otoman, cât şi în Occident. Constantin şi Mihai Cantacuzino au început să uneltească împotriva lui Brâncoveanu din anul 1708, la Poarta otomană, încercând să îl discrediteze. Turcii ştiau ce jocuri diplomatice secrete desfăşoară Brâncoveanu, dar i le acceptau pentru că acesta, cu scopul de a adormi vigilenţa înalţilor dregători otomani, le trimitea importante sume de bani şi daruri. Cât timp turcii s-au aflat în inferioritate faţă de ruşi, ei au tolerat activitatea lui Brâncoveanu de a-şi căuta aliaţi între creştini. După ce au încheiat cu succes campania din anul 1711 împotriva ruşilor, pe care i-au înfrânt, turcii şi-au schimbat complet atitudinea faţă de Brâncoveanu. Nu i-au mai îngăduit nici o abatere, iar marile bogăţii ale lui Brâncoveanu, din importante sume de bani erau depuse la Braşov şi Veneţia, au fost un motiv în plus pentru a fi scos din domnie, iar averile confiscate de dregătorii turci. Un alt factor important au fost denigrările adversarilor lui Brâncoveanu, care acum au constituit motive suplimentare pentru a nu mai fi tolerat la domnia Munteniei.La 24 martie 1714 Constantin Brâncoveanu a fost arestat de Mustafa aga capigi-başa, care a fost trimis cu o escortă înarmată la Bucureşti. Domnitorul, arestat cu întreaga familie, a fost dus la Constantinopole, iar toată averea sa aflată în ţară (bunuri în valoare de 12.000 galbeni şi alte imense valori constând în vase de argint, bijuterii, haine scumpe şi blănuri) confiscată. În locul său a fost numit domnitor al Munteniei spătarul Ştefan Cantacuzino.Pentru a fi siguri că fostul domnitor nu va scăpa cu viaţă, adversarii şi-au trimis rudele la Constantinopole, pe banul Constantin Ştirbei şi logofătul Radu Dudescu, pentru a-l mitui pe vizir, cu scopul ca acesta să nu dea dovadă de clemenţă.Constantin Brânciveanu a fost întemniţat iniţial la Edi-kule, apoi la Bostangi. A fost torturat pentru a spune unde a depozitat banii în alte ţări, dar deşi fostul domnitor a cedat torturii şi a spus tot ce vroiau turcii să afle, aceştia nu au putut să pună mâna pe imensele sume.Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi clucerul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la 15/26 august 1714 în faţa sultanului Ahmed al III-lea. Trupurile celor ucişi au fost aruncate în mare.Văduvele celor ucişi şi singurul nepot de fiu al fostului domnitor au fost surghiunite în Asia Mică.După martiriu, trupul lui Brâncoveanu fusese aruncat în marea Marmara, fiind pescuit de niște greci care l-au îngropat pe o insulă din largul mării. În 1720, văduva Marica l-a adus în țară și l-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a domnului. Lespedea nu a fost inscripționată, pentru a nu a afla turcii că trupul a fost adus în țară, însă văduva domnului a inscripționat numele Constantin Brâncoveanu în caractere chirilice pe candela de argint, inscripție redescoperită în 1914.Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în secolul al XX-lea în două rânduri, în 1932 și în 1985. În 1932, osemintele domnului au fost identificate cu prilejul unei cercetări arheologice desfășurate la biserică, în coordonarea lui Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice. În 1985 au avut loc lucrări de consolidare ale mormântului, conduse de arheologul Panait I. Panait. Datorită martiriului său, a numeroaselor sale ctitorii de lăcaşe de cult, a sprijinului acordat culturii şi Bisericii, Constantin Brâncoveanu a fost canonizat.În 12-15 mai 2014, cripta de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost deschisă din nou, fiind identificate trei sicrie; într-unul din ele erau rămășițele lui Constantin Brâncoveanu, un craniu cu urme corespunzând descrierii morții și celelalte oase dispuse sub formă de cruce (în alt sicriu erau oasele soției și ale unora dintre urmașii săi). Patriarhia Română a însărcinat cu această cercetare arheologică o echipă de la Muzeul Municipiului București, completată de două persoane de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române.Cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul din Constantinopol, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămășițele domnului într-o raclă. Constantin Brâncoveanu a fost un om politic iscusit, reuşind să asigure Munteniei o perioadă liniştită de un sfert de secol, cât a durat domnia sa, fapt rar întâlnit în acea perioadă. A fost protector al artelor şi culturii şi un mecena al Orientului ortodox.
Surse:
Cernovodeanu, Paul; Constantiniu, Florin (redactori coordonatori) - Constantin Brâncoveanu, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1989
