LECȚIA DE ISTORIE - 3 august: Lupta de la Guruslău

LECȚIA DE ISTORIE - 3 august: Lupta de la Guruslău

La data de 3 august 1601 a avut loc lupta de la Guruslău, luptă în care trupele lui Mihai Viteazul și ale vasalului imperial habsburgic, Gheorghe Basta înfrâng oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Bathory. Astfel, după victoria asupra lui Andrei Bathory în bătălia de la Șelimbăr, din octombrie1599 și intrarea triumfătoare la Alba Iulia, în luna mai a anului 1600, Mihai Viteazul trece în Moldova, îl alungă de pe tron pe Ieremia Movilă și realizează prima unire a țărilor române. Însă, în toamna aceluiași an, Moldova va fi ocupată de către polonezi, care repun iarăși pe tronul țării pe Ieremia Movilă, cel care beneficiind de important ajutor polonez și turcesc, intră în Țara Românească și pune ca domnitor pe fratele său, Simion Movilă. În acest context, Mihai Viteazul este obligat să plece la Viena pentru a-l determina pe împăratul Rudolf al II-lea să îi acorde sprijinul necesar în vederea restabilirii autorității și pentru continuarea luptei împotriva otomanilor. Prin această acțiune Mihai Viteazul demonstra că nu a renunțat la programul său politic și anume de apărarea a statului unitar român, fiind conștient că pentru apărarea Unirii pe care o realizase cu un an înainte, era impetuos necesară colaborarea cu Imperiul Habsburgic. Contextul politic și militar va fi însă nefavorabil lui Mihai, deoarece puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominație. Astfel, habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Ba mai mult, unirea celor trei țări române realizată de Mihai în anul 1600 reprezenta o formulă militară puternică, capabilă să schimbe foarte mult raportul de forțe din această parte a Europei. Însă, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea, acceptă inițial să-l susțină pe Mihai și îl desemnează pe generalul Gheorghe Basta să-l ajute pe voievodul român în campania de recucerire a teritoriilor românești. Astfel, prin victoria de la Guruslău de la 3 august 1601, Mihai îl va îndepărta pe Bathory din Transilvania și va urmări săvârșirea unei noi uniri a țărilor romane după îndepărtarea Movileștilor de pe tronul Moldovei și al Tării Româneștii. Însă la un moment dat, împăratului habsburgic, Rudolf al II- lea își dă seama prin această nouă unire a țarilor române că avea să piardă influența în zonă și în special în Transilvania și de aceea pune la cale înlăturarea fizică a lui Mihai Viteazul. Astfel, asasinarea marelui voievod este săvârșită în noaptea de 9/10 august 1601, în apropiere de Turda, de oamenii generalului Gheorghe Basta, care și-au atras asupra sa, oprobriul contemporanilor și al întregii posterității, pentru mișeleasca ucidere a eroului de la Călugăreni.

Lecția de istorie

Praznuirea binecredinciosului Imparat Iustinian cel Mare

Iustinian I (cel Mare) 

Bine-credinciosul imparat Justinian cel Mare

Epoca glorioasa a lui Justinian cel Mare, incoronat imparat al Bizantului la 1 august 527, a lasat urme pe care nici macar cei 1.500 de ani care au trecut de-atunci nu le-au putut sterge. Politica, arta, dreptul si teologia europeana vor ramane poate pentru totdeauna marcate de o epoca in care meritocratia a rapus favoritismul, iar munca si intelepciunea gasea o rezolvare potrivita oricarei probleme. In anul 518 urca pe tronul Imperiului Bizantin Iustin I. Acesta fusese un simplu taran - dupa unii istorici avea origini daco-romane - insa, datorita fizicului sau exceptional, reusise sa intre de tanar in garda palatului imperial. Moartea imparatului Anastasie I (491-518) il gaseste pe Iustin in functia de comandant al garzii imperiale. Intrucat Anastasie nu avea urmasi, tronul Imperiului Bizantin a fost ocupat de Iustin.Izvoarele istorice lauda calitatile de militar abil ale lui Iustin, insa nu uita nici sa mentioneze faptul ca ii lipsea aproape in totalitate instructia intelectuala. Aproape in unanimitate, istoricii sunt de acord ca cel care a coordonat cu adevarat treburile imperiului a fost nepotul sau, Flavius Petrus Sabatus, care, infiat fiind de unchiul sau, a primit numele de Justinian.Flavius Petrus Sabbatius, cel care avea sa devina imparatul Justinian cel Mare, s-a nascut in anul 482 la sud de Dunare, in satul Tauresium, langa Scopje, capitala Macedoniei de astazi.Nu se stie daca Justinian a fost infiat inainte sau dupa ce unchiul sau a ajuns imparat. Cert este ca a stat in preajma unchiului sau de foarte tanar, avand posibilitatea sa primeasca o educatie deosebita, devenind un exceptional cunoscator al dreptului si istoriei Imperiului Roman dar si un foarte bun teolog, traditia atribuindu-i imnul Unule nascut din prima parte a Sfintei Liturghii.A ramas celebra nemaipomenita sa capacitate de lucru, fapt pentru care a fost numit de contemporani imparatul care nu doarme niciodata, spunandu-se ca 5 ore de somn pe noapte ii erau suficiente.In 523 se casatoreste cu Teodora, o actrita de 20 de ani, starnind controverse in randul inaltei aristocratii, intrucat aceasta meserie era foarte rau vazuta in epoca, in Biserica existand chiar canoane care ii opreau de la Impartasanie pe practicantii ei.La 1 aprilie 527 este numit oficial imparat asociat, desi treburile imperiului erau de mai multa vreme exclusiv in grija sa, iar la data de 1 august, dupa moartea imparatului Iustin I devine singurul carmuitor al imperiului. Fiind un bun cunoscator al problemelor si posibilitatilor imperiului, visul lui Justinian era acela de a deveni un nou Constantin cel Mare, de a recuceri teritoriile romane apusene, stapanite la acea data de triburile migratoare germanice. Credea cu tarie intr-o ordine politica si economica in bazinul mediteranean, cu capitala la Constantinopol, avand un singur imparat crestin.Intr-adevar, pana la sfarsitul vietii, datorita unei politici abile, dar si unei deosebite inspiratii de a-si alege cei mai capabili colaboratori, fara a tine seama de categoria sociala din care acestia proveneau, cea mai mare parte a visurilor sale erau realizate.Nasterea stilului bizantinDupa mai putin de 5 ani de domnie, Justinian a trebuit sa faca fata unei situatii care ar fi putut nu doar sa-l coste pe el tronul, dar chiar si viitorul imperiului ar fi fost pus in pericol, datorita situatiei externe extrem de tensionate: Bizantul avand atunci fronturi deschise atat in Rasarit, cu Persia, cat si in Apus, cu triburile germanice.Despre ce era vorba? Despre faimoasa rascoala Nika, despre care, daca ar fi sa o catalogam dupa acceptiunea moderna, am putea spune ca a fost o revolutie a suporterilor. Rebeliunea a inceput ca o lupta de strada intre galeriile a doua echipe sportive, dar care a sfarsit prin devastarea si chiar daramarea a jumatate din Constantinopol.Dupa inabusirea rascoalei, imparatul Justinian si-a reluat planurile sale, iar dupa numai 40 de zile a inceput constructia celebrei Catedrale Sfanta Sofia, pe locul unei biserici cu acelasi nume, distrusa in timpul rascoalei. Constructia monumentalului lacas de cult a durat numai 5 ani, timp in care imparatul nu a pregetat nici un efort sau vreo cheltuiala. Importanta acestei catedrale nu deriva atat din splendoarea executiei, cat din noutatea stilului, asa incat, daca s-ar putea spune ca un anumit stil isi poate avea originea intr-un om, atunci stilul bizantin se datoreaza imparatului Justinian si arhitectilor pe care i-a angajat.Pe langa Sfanta Sofia, in timpul lui Justinian au fost ridicate, de la Ravenna (Italia) pana la Damasc (Siria) biserici impresionante. De fapt, toate cladirile ridicate in secolele urmatoare, atat in Est, cat si in Vest au fost inspirate de cele construite in timpul lui Justinian, iar stilurile arhitecturale gotic (medieval) si islamic sunt descendenti directi ai arhitecturii iustiniene.Politica, religia si dreptulIn momentul preluarii coroanei imperiale bizantine de Justinian, Imperiul Roman apusean practic nu mai exista. Roma fusese cucerita cu mai bine de 50 de ani inainte de heruli si, mai mult decat atat, intregul Apus se afla sub ocupatia triburilor germanice. Ambitia politica a lui Justinian a fost aceea de a reface imperiul din timpul imparatului Teodosie I (379-395). Nu fara sacrificii, acest lucru s-a reusit atat datorita diplomatiei, cat si celebrilor generali Belizarie si Narses.Din punct de vedere religios, epoca justiniana era inca marcata de confruntarile teologice dintre ortodocsi si monofiziti, cu toate ca aceasta problema fusese transata cu prilejul Sinodului IV Ecumenic, tinut la Calcedon in 451. Tot in acest timp s-a tinut si Sinodul al V-lea Ecumenic (553).Imparatul Justinian era un un sprijinitor ferm al Bisericii si un sustinator al dezvoltarii monahismului. Dupa ce Teodosie I proclamase crestinismul ca singura religie acceptata in stat, legislatia justiniana vine cu noi intariri, suprimand dreptul necrestinilor de a accede la functii publice.Notabila pentru aceasta epoca este si reforma justitiei, prin codificarea si actualizarea dreptului roman, o masura care se impunea cu stringenta, datorita confuziei create de nenumaratele legi date de imparatii precedenti, de multe ori fara a se tine cont de cele date anterior. Astfel ca se ajunsese la situatia in care legile se contraziceau intre ele ori devenisera complet inaplicabile. Dincolo de valoarea practica a acestei masuri, pentru epoca lui Justinian, exista si o insemnatate deosebita pentru cei care studiaza dreptul, chiar si in zilele noastre.Datorita initiativei lui Justinian este cunoscut dreptul roman si, mai mult decat atat, este un lucru unanim recunoscut ca toate sistemele juridice europene actuale s-au inspirat din Codul justinian.40% din populatia oraselor, ucisa de ciuma bubonicaSfarsitul domniei lui Justinian inseamna, probabil, apogeul celei mai stralucite perioade a Imperiului Bizantin. La moartea sa, petrecuta in noiembrie 565, Justinian lasa un imperiu cu dimensiuni aproape duble, insa nimeni nu credea in dainuirea sub sceptrul bizantin a teritoriilor recucerite. In ciuda strategiilor politice foarte abile, o serie de evenimente imposibil de anticipat si de gestionat au slabit considerabil imperiul. Dintre acestea, de remarcat este prima pandemie inregistrata de istorie. Intre anii 541-542 ciuma bubonica a nimicit peste 40% din populatia urbana a imperiului. Istoricii compara amploarea acestui dezastru cu cel produs de aceeasi boala in Europa secolului al XV-lea, care a secerat aproape doua treimi din populatia acelor vremuri.Scaderea dramatica a populatiei a dus, implicit, atat la colapsul economiei imperiale, cat si la o puternica reducere a efectivelor militare. Efectele au fost resimtite mai ales in timpul succesorului lui Justinian la tron, imparatul Iustin al II-lea, care, abandonand linia diplomatica a predecesorului sau, a pierdut in cativa ani toate teritoriile cucerite cu atat sacrificiu.Cu toate greutatile, Imperiul Bizantin inca mai avea de trait 900 de ani de istorie si spiritualitate crestin-ortodoxa, pana la tragicul eveniment de la 29 mai 1453. Revolutia suporterilorSpectacolul sportiv la mijlocul mileniului I (d.Hr.) consta in lupte cu gladiatori (nesangeroase), dar mai ales in curse cu cai. Suporterii erau impartiti in 4 galerii, fiind numiti, dupa culoarea hainelor purtate de competitori, albi, rosii, verzi si albastri. Totusi, aceste forme de asociere insemnau mai mult decat ce se intelege astazi prin galeria unei echipe sportive. De regula, o culoare aduna membrii unei anumite clase sociale si functiona si ca un partid politic, putand, de multe ori, sa influenteze deciziile imperiale.In cazul rascoalei Nika, cei care au jucat rolul principal au fost verzii si albastrii. Verzii erau reprezentantii claselor medii si inferioare, iar in randurile albastrilor se numara in special nobilimea. (De aici vine si corelarea sintagmei sange albastru cu originea nobila a cuiva).Desi inainte de a fi fost proclamat imparat, Justinian ii sustinuse pe albastri, mai apoi a aplicat tactica impartialitatii, astfel ca in urma unei lupte de strada soldata cu victime, ce a urmat unei curse in hipodrom, imparatul a dispus pedepsirea vinovatilor indiferent de culoare. Decizia imparatului a determinat coalizarea verzilor si a albastrilor, noul grup format luandu-si numele Nika - in greaca: victorie, victorios - miscarea capatand si un caracter social de protest fata de noul sistem de impozitare introdus de imparat. In cele din urma, totul a degenerat in huliganism.Dupa 8 zile de asediu (10-18 ianuarie 532), timp in care jumatate din edificiile Constantinopolului fusesera distruse, revolta a fost inabusita prin forta armata, de generalul Belizarie, vorbindu-se de un numar de 30.000 de victime. Solomon, te-am intrecut!Asa a exclamat imparatul Justinian la terminarea Catedralei Sfanta Sofia, a carei constructie o supervizase el insusi, fiind convins ca aceasta era cu mult mai frumoasa decat templul zidit de imparatul iudeu Solomon, despre care relateaza Vechiul Testament. A opta minune a lumii a fost resedinta Patriarhiei Ecumenice, slujindu-se Sfanta Liturghie pana la data de 29 mai 1453, data la care turcii condusi de Mahomed al II-lea (1444-1446; 1451-1481) captureaza Constantinopolul, punand capat Imperiului Bizantin milenar. Dupa acest dureros eveniment pentru crestinatatea rasariteana, Sfanta Sofia va fi transformata in moschee, iar mozaicurile interioare, de o valoare artistica si teologica inestimabile vor fi distruse sau acoperite cu tencuiala.In 1935, primul presedinte al Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk, transforma Catedrala Sfanta Sofia in muzeu, stare in care se gaseste si astazi.Exista voci, atat ortodoxe cat si romano-catolice care cer restituirea catedralei si repunerea ei in circuitul liturgic. Mai mult decat atat, au fost inaintate chiar cereri Parlamentului European de a impune Turciei acest fapt ca pe una dintre conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana.De pe scena teatrului, pe tronul ImperiuluiCine a fost Teodora si cum a ajuns ea din actrita consoarta celui mai stralucit imparat al Bizantului, dupa Constantin cel Mare?Teodora provenea dintr-o familie fara origini nobile, chiar saraca, ce traia pe langa un circ. Adolescenta fiind, ramasa orfana, Teodora deveni actrita, o meserie complet dezonoranta pentru acele vremuri.Cu toate controversele, Teodora s-a dovedit ulterior a fi sotia perfecta pentru viitorul imparat Justinian, dar si un sprijinitor si un consilier valoros in toate deciziile pe care le-a luat imparatul. Acest precedent al casatoriei imparatului cu aleasa inimii si nu cu persoane impuse de interese sau conjuncturi a fost privit cu simpatie de urmasi si luat chiar ca exemplu, multi dintre imparatii bizantini care i-au urmat lui Justinian casatorindu-se cu femei care nu apartineau inaltei aristocratii.Izvoarele timpului o descriu pe imparateasa Teodora ca pe o femeie deosebit de frumoasa si inteligenta. In timpul rascoalei Nika va juca rolul decisiv, convingandu-l pe imparat sa nu paraseasca orasul. O deosebita influenta va avea imparateasa si asupra legilor promulgate in timpul sau, in special cele care priveau protectia femeilor si a copiilor. De exemplu, dupa noua legislatie, femeile primeau drept de mostenire, iar celor care savarseau vreo infractiune li se permitea, daca gravitatea faptei nu era foarte mare, sa devina calugarite, pentru a se evita agresarea lor in inchisori.A fost abrogata, de asemenea, legea care interzicea casatoria unui inalt functionar imperial cu o femeie dintr-o categorie sociala inferioara.Desi imparateasa Teodora si-a asumat constiincios toate datoriile pe care noua sa calitate le impunea, contemporanii apreciind deosebita ei grija si compasiune fata de cei neajutorati, totusi trecutul ei a fost o sursa inepuizabila de calomnii, lansate probabil de cercurile aristocratice invidioase pentru ascensiunea sa. Dincolo de toate acestea, un lucru este cert, imparatul Justinian nu ar fi reusit sa faca din epoca sa una atat de glorioasa, daca nu ar fi avut alaturi o sotie ca Teodora.Inainte de a implini 50 de ani, imparateasa Teodora moare din cauza unei forme necunoscute de cancer. Trupul ei a fost inmormantat in Biserica Sfintii Apostoli, una dintre splendidele edificii ridicate in Constantinopol de cuplul imperial. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 10 mai 2009)

Biserica Ortodoxa il praznuieste pe 2 august pe binecredinciosul Imparat Iustinian cel Mare

Binecredinciosul Imparat Justinian cel Mare (527-565) - s-a nascut in anul 483 din parinti binecredinciosi, in Tauresium, un sat la miazazi de Uskub, langa Scopje, capitala Macedoniei de astazi. Savatie si Biglenisa, parintii sai, crestinii fiind, i-au acordat o educatie aleasa. 

In anul 518, unchiul sau, Justin a ajuns imparat, apoi, cu patru luni inainte sa moara, in luna aprilie a anului 527, se pare ca l-a infiat pe Justinian ungandu-l cesar in locul sau. Se pare ca a stat in preajma unchiului sau inca din tinerete, si a avut astfel posibilitatea sa primeasca o educatie deosebita, devenind un exceptional cunoscator al dreptului si istoriei Imperiului Roman dar si un foarte bun teolog. 

Imparatul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel dupa ce imparatul Teodosie I proclamase crestinismul ca singura religie acceptata in stat, legislatia justiniana vine cu noi intariri, suprimand dreptul necrestinilor de a accede la functii publice. De asemenea, in timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici - cea mai impresionanta fiind Catedrala Sfanta Sofia-, iar in anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnata erezia monofizita. Opera sa legislativa (Codul justinian) si cea religioasa, reprezinta totodata o mostenire valoroasa pe care a lasat-o posterioritatii. A trecut la cele vesnice in noiembrie 565. 

De origine trac, Imparatul Iustinian a condus timp de 38 de ani Imperiul Bizantin, a convocat Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol si a sprijinit construirea catedralei "Sfanta Sofia” din Constantinopol. 

Imparatul Iustinian, trecut in calendar cu formula "binecredinciosul imparat”, a fost unul dintre cei mai de seama imparati ai Imperiului Bizantin. A pastorit in perioada 527-565. Domnia lui poate fi urmarita pe mai multe planuri. Un prim aspect: a fost mare ctitor de biserici. Cel de-al doilea aspect: a fost un mare reformator al dreptului bizantin de pana la el. Cel de-al treilea aspect: a fost un mare teolog al Bisericii universale, preocupat de linistea Bisericii, si, al patrulea aspect, ca a avut legatura prin reformele sale si cu teritoriile noastre. Cat priveste cel dintai aspect, amintim ca Imparatul Iustinian a ctitorit cateva biserici de seama, dintre care mentionam „Sf. Ecaterina”, de la poalele muntelui Sinai, apoi Biserica "San Vitale”, din Ravena. 

In anul 532 a inceput si in 537 a sfintit capodopera crestinatatii Biserica "Sfanta Sofia”, din Constantinopol, transformata, in perioada stapanirii turcesti, in moschee, care poate fi vizitata si astazi, dupa cum si Biserica inchinata „Sf. Apostoli”. 

Cat priveste cel de-al doilea aspect, a fost un mare reformator, al legislatiei bizantine. Dintre reformele sale amintim "Codex-ul”, care-i poarta numele, din anii 528-529, si "Digestensto Pandectae”. 

In al treilea rand, a fost un mare teolog, el insusi era un teolog, dar era si preocupat de treapta de invatatura a Bisericii si de pacea Bisericii. El s-a implicat direct in adaptarea formulei numite „theopasite”, adica unul din Sf. Treime a patimit in trup, adoptata chiar de calugarii din Schytia Mica, dupa cum a avut o contributie importanta la convocarea, apoi la desfasurarea lucrarilor celui de-al V-lea Sinod ecumenic, care a avut loc in 553, in lunile mai-iunie, sinod care a condamnat erezia lui Origen. Charles Diehl, care scrie "Figuri bizantine”, dar si alti istorici, mai cu seama Procopius din Cezareea, geograful sau, care se refera la mai multe aspecte ale domniei sale, subliniaza, in primul rand, sfintenia vietii, ca era un mare postitor si un mare rugator, dupa cum si un mare iubitor al Bisericii. 

In al patrulea rand, si ultimul, sunt cunoscute mai multe lucrari pe care Iustinian le-a intreprins in ceea ce priveste constructiile militare si de aparare, lucru mentionat in lucrarea "De edificiis”, inclusiv in zona sud-dunareana, iar in anul 535, printr-o novela, novelele constituind, de asemenea, o alta reforma legislativa, a pus bazele Arhiepiscopiei „Iustiniana Prima”, care avea in jurisdictie, printre altele, si doua orase cetati din spatiul tarii noastre de atunci, din zona Banatului. Deci, din acest punct de vedere, domnia lui este importanta prin faptul ca teritoriul romanesc, in timpul domniei sale, a reintrat sub stapanire bizantina, iar din punct de vedere bisericesc, acest spatiu a fost integrat in jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, prin "Iustiniana Prima”. reintregirea.ro

Avocat Gheorghe Piperea Pre-crime

www.lejsl.com 

Pre-crime

Medicina preventivă mengeliană aduce în ajutor poliția preventivă și justiția preventivă.

Un echipaj de poliție a descins la un muzeu din Franța pentru un exercițiu de intervenție reală contra recalcitranților care încă refuză inocularea ce minunatul ser experimental. O lege care va intra în vigoare în 6 august (dacă nu cumva Consiliul Constituțional va decide altfel în 5 august - dar nu prea sunt șanse) va permite poliției să verifice și să sancționeze în masă, sever, orice nemernic care va îndrăzni să pătrundă în spații publice fără “pass sanitaire”.

În România, o instanță din Ploiești a condamnat un cetățean pentru zădărnicirea unei boli pe care nu o avea la evadarea din spital, dar pe care (era suspectat că) o avea la încarcerare.

Curând vei fi pasibil de sancțiune pentru infracțiunea de a părea nesănătos, mai ales că supușii mega-experimentului mengelian au indicații prețioase și îndemnuri călduroase de la “autorități” ca să te pârască autorităților ca un delincvent/infractor în curs de devenire ce te afli.

Avocat Gheorghe Piperea

Sfantul Iosif din Arimateea

Sfantul Iosif din Arimateea

"Asa mi-e de drag Sfantul Iosif din Arimateea, care L-a cinstit pe Domnul Hristos intr-o vreme cand multi II necinsteau. L-au condamnat, L-au rastignit, si el a fost dintre cinstitorii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Apostolii s-au retras si el a avut indrazneala, spune Sfantul Evanghelist Marcu, s-a dus la Pilat si a cerut trupul Domnului Hristos, să-l inmormanteze cu cinste. Si l-a inmormantat cu cinste, intr-un mormant pe care I l-a oferit Domnului Hristos chiar Iosif din Arimateea, un mormant nou in care nu a mai fost nimeni. (Parintele Teofil Paraian)

Sfantul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima data in Sfanta Scriptura in contextul Patimilor Mantuitorului. Desi locuia in Ierusalim datorita functiei inalte ce o detinea in Sinedriu, era originar din Arimateea, adica din vechea cetate Rama. El este cel care, impreuna cu Nicodim, L-a ingropat pe Hristos. Stim insa ca Iosif nu-L intalneste acum pentru prima data pe Iisus, fiindca se afirma despre el ca "fiind ucenic al lui Iisus, dar intr-ascuns, de frica iudeilor " (Ioan 19, 39).

Dupa cum ne spune Sfantul Chiril al Alexandriei, talcuind acest verset, "cuvantul acesta condamna, nu putin, lipsa de evlavie a iudeilor, aratand ca socoteau un lucru gresit si primejdios a fi cineva ucenic al lui Hristos. De aceea il prezinta pe blandul Iosif, in mod clar, ca silindu-se sa ascunda iudeilor ca e convins de invatatura lui Hristos, desi o primea cu alipire adevarata, ca fiind inalta si mai placuta iubitorului de virtute Dumnezeu decat porunca Legii, dandu-ne o dovada necesara, ca una care ne-a dat incredintarea credintei noastre. Deci vine ucenicul din Arimateea, spre osanda neomeniei iudeilor, si cinsteste cu slujirea cuvenita trupul Celui pe care inca nu L-a cinstit printr-o credinta deschisa, desi credea, intr-ascuns, de frica iudeilor, cum spune fericitul Evanghelist".

Datorita functiei importante pe care o detinea, nu putea sa-L marturiseasca direct pe Iisus, intrucat se hotarase de catre marele Sinedriu ca oricine Il va marturisi pe Iisus sa fie excomunicat din Sinagoga si, evident, sa piarda si alte drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2).

Sfintii Evanghelisti il mai prezinta pe Iosif din Arimateea ca fiind foarte bogat, dar nu numai material, ci si spiritual, de vreme ce se spune despre el: "Si iata un barbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, barbat bun si drept ". (Luca 23, 50-51).

Cu toate ca nu a fost prezent la suferintele Domnului, a aflat inaintea lui Pilat ca a murit, ceea ce denota ca era la curent cu tot ceea ce i s-a intamplat lui Iisus. Avand in vedere pozitia si influenta pe care le detinea, Iosif a mers la Pilat si l-a rugat sa-i permita sa coboare trupul lui Iisus de pe cruce, ca sa-L ingroape, fiindca asa prevedea legea iudaica pe care o respecta cu strictete.

Atasamentul sau fata de Mantuitorul se vede si in ceea ce a facut mai departe: "Si coborandu-L, L-a infasurat in giulgiu de in si L-a pus intr-un mormant sapat in piatra, in care nimeni, niciodata, nu mai fusese pus." (Luca 23, 53).

Sfantul Chiril al Alexandriei talcuieste astfel acest verset: "faptul ca mormantul era nou inseamna trecerea neobisnuita si noua de la moarte la viata si innoirea sufletelor noastre, pe care Hristos ne-a adus-o, prin care invingem stricaciunea. Caci moartea noastra s-a transformat, prin moartea lui Hristos".

Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca de fapt, Iosif din Arimateea a renuntat la propriul mormant sapat in piatra, in favoarea Domnului implinind profetia lui Isaia, care vestise ca Mesia va fi condamnat impreuna cu cei rai, dar mormantul lui va fi pus la un loc cu cel bogat.

Potrivit traditiei, Iisus l-ar fi facut pe Iosif ca pe unul dintre Apostolii Sai si ar fi activat in aceasta calitate in Bretania, prin anul 63 d. H., unde ar fi intemeiat cea dintai comunitate crestina din acele locuri.

Dionisie din Furna arata ca Sfantul Iosif din Arimateea se reprezinta in icoanele ingroparii lui Hristos, in chipul unui batran. Astfel, el este zugravit cerand trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea trupului Domnului de pe Cruce, la plangerea Sa dinaintea inmormantarii si la ingroparea Domnului.

Radu Alexandru www.crestinortodox.ro

Sfântul şi dreptul Iosif din Arimatea, ucenic al lui Iisus, este cel care, împreună cu Nicodim, L-a îngropat pe Mântuitor, după răstignirea şi patimile acestuia.

Sfântul şi dreptul Iosif a fost un om bogat din Arimateea, ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica iudeilor. Deşi era un sfetnic de vază al Soborului, el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus şi l-a primit în dar. Iosif a luat trupul şi, împreună cu Nicodim, care adusese o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in, cumpărată de el, l-a uns cu miresme, după obiceiul evreilor, şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care -l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif au fost martorele acestei operaţiuni.Trupul lui Iisus a fost pus acolo pentru că mormântul era aproape, fiind ziua Pregătirii iudeilor (adică vineri, ziua dinaintea Sabatului .Spionii evreii au auzit acestea şi l-au pârât autorităţilor care l-au întemniţat pe Sfântul Iosif. Cu toate acestea, Hristos înviat i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare convingându-l de Învierea sa. După o vreme, evreii l-au eliberat pe Sfântul Iosif din închisoare şi l-au alungat din Ierusalim. Apoi, el a călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evangheliei, în cele din urmă plantând seminţele mântuirii în Britania, de unde a plecat la Domnul în pace.

Imnografie:

Tropar (Glasul 2)

  Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. Dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.

Iconografie:

Dionisie din Furna arată că sfântul şi dreptul Iosif din Arimateea se zugrăveşte în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării şi la îngroparea Domnului.

ortodoxiadreptslavitoare.blogspot.com

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Când extremele se ating și se completează reciproc

Jeremy Bentham

Când extremele se ating și se completează reciproc 

Fondatorul utilitarismului, Jeremy Bentham, a ajuns la concluzia elitistă și progresistă că, pentru binele comun, este logic să alegi răul cel mai mic și să sacrifici unul pentru a salva 10.

Când le spun studenților că Jeremy Bentham a fost un proto-fascist, se uită ciudat la mine, că ei au primit din liceu niște prejudecăți care pictează utilitarismul în culori exclusiv pozitive.

La fel se întâmplă și când le spun că Hegel, care a spus că “libertatea este necesitatea înțeleasă”, este un proto-marxist.

Azi, postulatul epidemiologilor este : dacă beneficiile sunt mai mari decât pierderile, atunci un medicament este pre-cumpărat în miliarde de doze chiar și înaninte de se fi depus cererea de autorizare, care se acordă chiar și de urgență, în ciuda inconsistențelor prospectului, și rămâne în piață chiar și în ciuda efectelor adverse sau secundare. Dacă moare sau rămâne invalid unul din 10 mii, e ok dpdv statistic, pentru că turma e în siguranță (mă rog, nu prea e în siguranță, dar așa sună „narativul” propagandei).

Azi, diktatul tehnocraților și al politicienilor atinși de sindromul mesianic este : dacă nu înțelegi necesitatea unei proceduri medicale (care nu oprește molima, ci îi dă combustibil nou, și nici nu oferă protecția profețită) cu zăhărelul, micii, berea și loteria regretelor, ți-o băgăm în cap cu ciomagul contractului și cu biciul legii. Te excludem din viața socială și te separăm prin apartheid sanitar de restul societății. După ce înțelegi “necesitatea”, ești liber să locuiești în cutia de confort sau să pleci în munți/pădure și să te reorganizezi în triburi, klanuri sau secte.

Vi se pare că există oareșce similitudini cu fascismul și comunismul în ceea ce trăiți azi? Dacă nu, mai așteptați până la toamnă.

PS Liderul deputaților pe_se_de, împreună cu 10 membri ai familiei sale, s-au îmbolnăvit după injectarea regulamentară cu serul experimental. Așa a zis Ciolacu aseară, la rtv. Așteptăm vești de la Cîțu, Barna, Orban și Iohannis. Probabil că nu li s-a inoculat placebo, de spectacol, cine știe.

Avocat Gheorghe Piperea

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea - Build back better?

 

Avocat Gheorghe Piperea - Build back better?

Reglementarea despre care e vorba în linkul atașat ar trebui să serios de gândit patronilor și sindicatelor, deopotrivă. De la politicieni și de la dictatorii în halate albe nu putem avea așteptări optimiste.

Dar, stimați antreprenori și executivi de corporații, dacă vă veți concedia 2/3 dintre salariați pentru că nu au pașaport sanitar, cu cine vă veți mai susține întreprinderea?

Nu este vorba despre politici de sănătate publică aici, ci de discriminarea pe criterii de suspiciune de boală și despre (auto)distrugerea economică.

Reglementarea franceză, care este deja copiată în alte 12 țări membre UE, pare a oferi angajatorului o opțiune de concediere a salariatului care nu deține “pașaport sanitar”. Dar bizonii europeni și, mai ales, bivolii noștri, o vor lua drept obligație sau o vor folosi pentru a scăpa de “balast” ori pentru a introduce aplicații în loc de oameni.

Hotărât lucru, europeanul pare a fi destinat și condamnat să repete urgiile totalitare ale sec XX.

Sacrificiul drepturilor individuale (inclusiv in mod arbitrar), in favoarea supravietuirii speciei nu este un principiu, nu este o politică publică legitimă.

Este o “soluție” cinică a filosofiei utilitariste.

Să alegi răul cel mai mic pare o soluție când ești în situație de criză. Dar care criză? Poate doar o criză de nervi generată de faptul că lumea e încă îndărătnică și nu se supune… În fapt, dpdv sanitar, nu e nicio criză. Mortalitatea nu a trecut niciodată de 0,1%, iar spitalele au fost suprasolicitate doar la tv, iar nu și în realitate.

În fine, utilitarismul colectiv, binele speciei* sunt negări violente ale liberalismului și ale capitalismului. Sunt puneri în paranteză a democrației și a comerțului pașnic.

Mai suntem liberali și capitaliști sau ne-am plictisit?

Ne mai interesează democrația și drepturile omului sau le abandonăm, de frică și în schimbul unei captivități impuse “pentru siguranța noastră?

*cine decide, totuși, că vakseenul obligatoriu și apartheidul sanitar reprezintă binele speciei? bilgheiț, un sinistru care nu are nicio specializare, necum una medicală? un cinic care a făcut bani din monopol și achiziția cu munți de bani publici a concurenților?

Avocat Gheorghe Piperea

Sfantul Ierarh Chiril al Alexandriei - Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon (451)

Sinodul al patrulea Ecumenic

de la Calcedon (451)

Despre cele două firi ale lui Hristos

Împotriva monofiziţilor

Sfântul şi Marele şi Ecumenicul sinod strâns cu harul lui Dumnezeu şi la îndemnul prea binecredincioşilor şi de Dumnezeu iubitorilor de Hristos împăraţi, auguştii Valentinian şi Marcian, în Calcedon, metropola eparhiei Bithiniei, în biserica Sfintei Muceniţe Eufimia, cea biruitoare în Hristos, a hotărât cele ce urmează:

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe ucenicii Săi în cunoaşterea credinţei, a spus: „pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă”, pentru ca nimeni să nu se separe de aproapele său în dogmele credinţei, ci la fel să se arate cu toţii în propovăduirea adevărului. Dar fiindcă cel rău nu încetează să semene neghina lui printre seminţele bunei credinţe, şi pururea născoceşte ceva nou împotriva adevărului, pe aceasta Stăpânul cunoscând-o mai înainte, cu purtare de grijă pentru neamul omenesc a ridicat cu râvnă pe acest binecredincios şi evlavios împărat să cheme la sine pe mai marii preoţimii din toate părţile, astfel încât, sub lucrarea harului lui Hristos, Stăpânul nostru, al tuturor, să îndepărteze de la oile lui Hristos toată ciuma înşelăciunii, călăuzindu-le iarăşi să se îngraşe cu mlădiţele adevărului.

Ceea ce am făcut şi noi, încuviinţând să îndepărtăm dogmele rătăcite, reînoind credinţa Părinţilor, propovăduind tuturor Crezul celor 318 [Părinţi] şi scriind precum înşişi Părinţii care au arătat această înţelegere a noastră privitoare la dreapta credinţă, adică cei 150 de Părinţi care, adunându-se după aceea la Constantinopol, au adoptat aceeaşi mărturisire de credinţă. Hotărâm aşadar, păzind şi noi rânduiala şi toate izvoarele credinţei statornicite de Sfântul Sinod ţinut odinioară la Efes, ai cărui întâistătători de veşnică pomenire au fost Celestin al Romei şi Chiril al Alexandriei, să strălucească iarăşi mărturia credinţei drepte şi fără cusur a celor 318 Sfinţi şi Fericiţi Părinţi adunaţi la Niceea pe vremea împăratului de vrednică pomenire - Constantin, şi să se întărească cele hotărâte de către cei 150 de părinţi la Constantinopol, spre nimicirea ereziilor care apăruseră atunci şi spre întărirea credinţei soborniceşti şi apostoleşti, care este a noastră.

(Urmează Crezul celor 318 părinţi de la Niceea – Sinodul I Ecumenic:) Credem…

(Şi cel al celor 150 de părinţi adunaţi la Constantinopol - Sinodul II Ecumenic:) Credem...

Aşadar, era de-ajuns pentru desăvârşita cunoaştere şi întărirea bunei credinţe acest înţelept şi mântuitor Crez5 al harului dumnezeiesc, căci învaţă desăvârşit despre Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi înfăţişează întruparea Domnului celor ce o primesc cu credinţă.6

Însă de vreme ce aceia care se străduiesc să lepede propovăduirea adevărului şi prin propriile erezii au născocit deşertăciuni, unii îndrăznind să strice [învăţătura despre] taina iconomiei Domnului pentru noi şi tăgăduind numirea de Născătoare de Dumnezeu dată Fecioarei [Maria], iar alţii scornesc [învăţătura-despre]-contopire şi amestecare, închipuindu-şi nebuneşte că este o singură fire din trup şi dumnezeire, născocind grozăvia că, prin contopire, firea dumnezeiască a Celui Unul Născut este pătimitoare.

Pentru aceasta, Sfântul şi Marele şi Ecumenicul Sinod adunat aici, voind să stârpească orice uneltire potrivnică adevărului, învăţând propovăduirea cea neclintită de la început, a hotărât mai întâi să rămână neatinsă credinţa celor 318 Sfinţi Părinţi, şi, din pricina celor ce luptă împotriva Duhului Sfânt, a întărit învăţătura despre fiinţa Duhului predanisită de către cei 150 de Părinţi adunaţi nu demult în cetatea împărătească, pe care aceştia [cei 150 de Părinţi] au făcut-o cunoscută tuturor, nu ca şi cum ar adăuga ceva care lipsea celor hotărâte mai înainte, ci lămurind, după mărturia Scripturilor, învăţăturile lor despre Sfântul Duh împotriva celor care încearcă să tăgăduiască stăpânirea Sa.

Iar pe de altă parte, din pricina celor care au încercat să strice taina iconomiei şi care cu neruşinare spun că Cel Născut din Sfânta Fecioară Maria nu este decât un simplu om, Sinodul Sfânt a încuviinţat scrisorile sinodale ale Fericitului Chiril, păstor al Bisericii Alexandriei, către Nestorie şi cei din Răsărit,ca fiind potrivite pentru tăgăduirea smintelii lui Nestorie spre dreapta tâlcuire a celor ce, mânaţi de cucernică râvnă, doresc să priceapă Crezul cel mântuitor.

Acestora li s-a adăugat, cu îndreptăţire, şi epistola lui Leon, întâistătătorului marii şi vechii Rome către cel între sfinţi Arhiepiscopul Flavian, scrisă pentru surparea cugetărilor stricate ale lui Eutihie, întrucât [această epistolă] conglăsuieşte cu mărturisirea marelui Petru, fiind un stâlp de susţinere[a adevărului] împotriva atacurilor [rău credincioşilor]. Stă împotrivă şi celor care încearcă să împartă taina Iconomiei întro doime de fii. Îi îndepărtează din adunarea celor sfinţi pe cei care îndrăznesc să spună că dumnezeirea Fiului Cel Unul Născut este pătimitoare; le stă împotrivă şi celor care îşi închipuie o amestecare sau contopire a celor două firi ale lui Hristos; îi îndepărtează pe cei care rătăcesc [spunând că] chipul de rob pe care Hristos l-a luat de la noi este ceresc sau din altă substanţă; şi îi dă anatemei pe cei care scornesc rătăciri, cum că înainte de unire erau două firi, iar după unire a rămas una.

Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm întrun glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor.

Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grijă şi acrivie, Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să înfăţişeze, să scrie sau să alcătuiască, nici [el însuşi] să gândească, nici să înveţe pe altul o altă mărturisire de credinţă. Cât despre cei care îndrăznesc să alcătuiască o altă [mărturisire de] credinţă, să o înfăţişeze altora spre învăţătură, sau să răspândească un alt Crez celor care vor să se întoarcă la cunoştinţa adevărului de la rătăcirile elineşti sau iudaiceşti sau de la oricare altă erezie,aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie îndepărtaţi [episcopii de episcopie şi clericii de cler], iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea anatemei.

5 În Icoana din adânc: simbol [Crez].

6 În Icoana din adânc: (N.n. Întruparea şi nu „încarnarea”, cum greşit s-a

tradus, printre alte erori grave, acum vreo două decenii, în varianta oferită

sub egida Mitropoliei Banatului ! ).