Adevărul ca datorie și minciuna ca delict
(Partea a II-a)
Arthur Schopenhauer a susținut cu fermitate că „orice minciună este o injustiție, cu excepția legitimei apărări împotriva violenței și a vicleniei”, dar a reținut că există cazuri în care „avem chiar datoria de a minți” și, mai mult, că există minciuni sublime*.
Într-adevăr, Codul penal român exonerează de vină penală autorul unei fapte săvârșită ca legitimă apărare a sa ori a altei persoane.
Minciuni "nobile, morale" pot fi acelea ale medicului care ascunde bolnavului starea lui reală, a ofițerului prizonier care nu trădează secretele militare ale patriei, a duhovnicului care păstrează secretul spovedaniei. În aceste exemple nu se săvârșește nicio nedreptate, nici o trădare, nici o înjosire, ci dimpotrivă. Dar nu și în cazul în care un sistem opresiv (sau un sistem democratic pervertit) utilizează minciuna pentru scopuri politice și tiranie.
André Comte-Sponville a susținut că buna credință este virtutea oamenilor care merită să fie crezuți, o virtute care ar trebui să ne dicteze faptele, cuvintele și chiar gândurile. Dar omul este acel animal care poate minți și care trebuie uneori să mintă pentru a supraviețui, pentru a salva o persoană sau pentru a se opune barbariei**.
** André Comte-Sponville, Mic tratat al marilor virtuți, Editura Univers, București, 1998, p. 216 și p. 221.
Codul civil român stabilește o prezumție de bună credință, iar Codul de procedură penală și Constituția stabilesc o prezumție de nevinovăție de care trebuie să se bucure toată lumea, pentru că buna credință și bunul simț comun sunt starea normală, naturală, a omului.
Este foarte grav că legi, cutume și comportamente administrative au ajuns să ne suspecteze pe toți de inversul acestor prezumții. Autoritățile publice sau mega-comercianții au creat, în epoca post-modernă, nenumărate tipuri de caziere, care stochează informații negative despre noi toți: cazier judiciar, fiscal, comercial, bancar și, mai nou, cazier digital - sanitar…
Suspiciunea la adresa omului de rând este esența sistemului de credit social (rating de cetățean) care face din China cea mai implacabilă formă de totalitatism și care stârnește invidie tuturor statelor „liberale” occidentale cu tendințe totalitare. Sarcastic, cazierul de cetățean este impus de un sistem statal care s-a obișnuit să mintă „nobil” și, respectiv, de mega-comercianții care se fac vinovați crime contra umanității de încălcă ale drepturilor omului și ale libertăților cetățenești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu