Sfânta Biserica Ortodoxă

sâmbătă, 2 septembrie 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Episodul V Elita negativă, circulația etichetelor simulante și falsificarea meritelor

Willy Petry - "Scientists" began to play God!

Episodul V

Elita negativă, circulația etichetelor simulante și falsificarea meritelor
În sensul sociologiei paretiene, elita îi cuprinde pe cei înzestrați și apți să organizeze optim societatea. Elita este o „clasă pozitivă”, căci grupează cele mai înalte capacități mentale și organizatorice menite a conduce. Titlurile („etichetele”) reflectă realitatea aptitudinilor, a pregătirii teoretice și a disponibilității pentru efortul socialmente util pe care le indică. Academicianul, doctorul, profesorul, inginerul, diplomatul, antreprenorul care dețin titlurile respective chiar le merită, iar asta îi caracterizează ca elite propriu-zise, pozitive.
Pareto a admis că această elită pozitivă, meritorie, este un concept pur teoretic. Intuitiv și empiric, pricepem toți că este un etalon, un „optim” paretian, nicăieri și nicicând atins în practică.
În schimb, „elita negativă” sau „elita cu semnul minus”, care grupează indivizii cu aptitudini și capacități mentale cu mult sub nivelul indicat de titlul afișat, este endemică, este ca o vegetație spontanee. Indivizii respectivi sunt doar purtătorii nelegitimi ai acelor titluri, simulanții capacităților fals prezumate de titlurile afișate. Aceste titluri care nu reflectă realitatea sunt simple „etichete de status”, care indică în mod fals competența, valoarea socială și meritul*.
.
Elitele unei societăți pot ajunge să fie compuse din purtători de etichete de status, adică din simulanți ai competenței și calității – desigur, niciodată integral, dar oricum majoritar sau semnificativ. De aceea, conducerea unei astfel de societăți nu este o meritocrație, ci o prostocrație.
România suferă (a suferit dintotdeauna, așa cum ne-a demonstrat chiar Eminescu) de falsificarea meritelor. În România de azi nu circulă decât rar elitele pozitive. În schimb, circulă „elitele cu semn minus”, adică etichetele de status. Din nefericire, în România de azi circulă studiile simulate, trecutul academic falsificat, impostura și conflictele de interese. Din această perspectivă, România este o prostocrație, adică un stat condus de proști fuduli, de impostori și de simulanți ai competenței și meritelor.
Primenirea elitelor, prin mecanismul ascensorului social descris de Pareto, este aproape imposibilă într-o lume încarcerată în colivia digitală, unde o minoritate vocală și stipendiată de elitele cu semn minus (care, desigur, vor să își mențină statutul și privilegiile) și de elitele vulpi (care nu pot rămâne la putere decât prin corupție, intrigă și viclenie) simulează majoritatea și pretind că reprezintă vocea poporului. Această minoritate este compusă fie din idioții utili ai elitelor negative (în sensul leninist al sintagmei), care le asigură agenda fără mari eforturi de propagandă, fie din tatuații mental, care își ștanțează pe neocortex semne de inteligență și de afiliere la „știință și progres”, pentru a (se auto)convinge că fac parte din elite sau măcar din categoria eroicilor lor slujitori și soldați. Plandemia ne-a pus în față crunta realitate a tatuajelor mentale – această minoritate vocală și militantă nu doar că și-a semnalizat în fel și chip virtutea digitală (port mască pentru a mă simți protejat; și eu m-am „imunizat”; slava Ucraina; save Planet Earth), dar au pretins tuturor să facă la fel, sub sancțiunea raportării la ministerul adevărului și a excomunicării pe motiv de erezie, negaționism și conspiraționism.
Sub forma circulației etichetelor de status, în România de ieri sau de azi nu circulă elite pozitive, ci nulități. Establishmentul și tehnocrația acumulează aproape exclusiv nulități și sinecuri politice. Începând cu mediul universitar și continuând cu instituțiile publice (unele cu atribuții extrem de specializate și cu importanță enormă în siguranța populației) și cu întreprinderile publice, decizia este partajată sau transmisă între „etichetele de status”, fie ereditar, în familie, fie ca premiu pentru fidelitate politică, fie ca plată pentru aventuri amoroase extraconjugale. O funcție sau o demnitate publică se exercită grație titlului politic, adică, etichetei politice de status, iar nu pentru merit și trecut profesional sau academic ireproșabil. De aici conceptul eminescian de „selecție socială negativă”.
La această contra-selecție contribuie refuzul popular al curiozității, al dubiului sau al contradicției științifice, sigilarea „adevărurilor” științei stabilite prin consens și strașnic păzite de gardienii certitudinilor obținute prin validarea reciprocă a bănuielilor, a ghicelilor norocoase și a probabilităților potrivite cu așteptările finanțatorilor „cercetărilor” și, evident, excomunicarea negaționiștilor și a ereticilor, după regula medievală a autorității – crede și nu cerceta.
De asemenea, o cauză importantă a acestei contra-selecții este comercializarea funcției birocratice și a autorității științifice. Sponsorizarea controlorului, a omului de știință, a doctorului și a verificatorului faptelor, de către controlat, adică de către potențialul delincvent, a devenit o practică „naturală”, care nu mai miră pe nimeni, pentru că, nefiind sancționată, ajunge să fie acceptată chiar și de către persoanele în general principiale. Cine se mai preocupă de valorile religioase și etice, când elitele vulpi și elitele „etichetelor de status” se ocupă de combinații (în sensul paretian al cuvântului), adică de propășirea individuală și de îmbuibarea hedonistă?
O scenă teribilă din serialul Pain Killers (ucigași ai durerii) de pe Netflix explică această șocantă impunitate a marilor infractori, care afectează mase mari ale populației prin faptele lor nocive. Miliardarul – patron al companiei pharma americane Purdue reamintește, cu cinism, că medicamentul care a ucis și a cauzat suferințe și dependențe teribile americanilor, fusese autorizat de Food and Drug Administration (FDA) înainte de punerea pe piață și, în plus, fusese mereu prescris de medici, cu sau fără stimulentul sponsorizărilor, deci era sigur și eficient; dacă au aparut efecte adverse și accidente fatale, vina aparține consumatorului, pentru că a abuzat de consum, reglementatorului, pentru că a autorizat, și medicului, pentru că a prescris; niciodată vina nu incumbă producătorului sau comerciantului medicamentului. Nu mai contează că, prin reclamă mincinoasă și agresivă, consumatorul a fost determinat să consume excesiv medicamente, că FDA a fost coruptă/indusă în eroare să emită autorizația, iar doctorii, au fost plătiți ori sponsorizați pentru a vinde cât mai multe medicamente. Nu mai contează nici că medicamentul chiar era nociv și chiar ucidea ... Iată cum, prin aruncarea răspunderii asupra întregii societăți, adevăratul vinovat scapă de răspundere proprie.
Este unul dintre efectele circulației elitelor cu semn minus și ale prostocrației.
Este un efect pe care îl vedem (chit că idioții utili și tatuații mental refuză să îl vadă) și în cazul serului experimental de „imunizare” vândut cu imense profituri în plandemie, un efect care se va vedea curând și în cazul politicilor ecologice minunat concepute de tehnocrații cu pedigree corporatist.
*Sarcastic, utilizatorii rețelelor sociale se identifică mai ales prin aceste etichete de status …

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu