Sfânta Biserica Ortodoxă

duminică, 10 mai 2020

Sabia dacica - Falxul


Sabia dacica - Falxul

Cred că puţini ştiu că in România exista un monument care reprezintă un falx dacic(arma, se pare, adaptata dupa coasa). Aceasta arma a dacilor, cea mai eficace, se spune ca i-a determinat pe romani ca, după războiul de la 101-102, să-şi modifice coifurile şi scuturile, care nu rezistau din cauză că tăişul situat pe interiorul curburii, puterea loviturii şi efectul de coasa dat de conformaţia armei, formau o combinaţie distrugătoare. Falxul dacic era de două feluri: pentru o mână sau pentru două mâini. Varianta mică (cea pentru o mână) se numea sica (seceră) în limba dacă.

Falxul gigantic are 3,5 metri înălţime, este făcut din bronz şi alamă, e aşezat pe un soclu de 2,5 metri, din armătură cu fier beton, iar vârful lui este orientat înspre Roma.

Monumentul este creaţia sculptorului Nicolae Adam, a fost realizat în anul 2008 in memoria lui Decebal si este situat intre Simeria şi Orăştie, jud. Hunedoara (DN 7).

PS În satul Craiva Veche din judeţul Alba, la doi paşi de vechea cetate dacică de la Piatra Craivii, un fierar cum nu mai există astăzi în România fabrică arme şi unelte antice unicat după metodele folosite odinioară de strămoşii daci .

Emanuel Bezeriţă (42 de ani), alias Komakiza, după numele unui soldat dac mercenar în Egipt, şi-a amenajat la Craiva Veche o căsuţă şi un atelier în care lucrează cu aceleaşi unelte care existau pe vremea dacilor şi romanilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu