Fie ca toţi cei ce doresc să trăiască lângă Hristos să se silească să dobândească înţelepciune, pentru a-i putea recunoaşte dinainte pe proorocii şi pe hristoşii mincinoşi; şi fie ca ei să poarte armura credinţei astfel încât să-i poată birui pe aceia si pe adepţii lor. Căci vremurile acestea sunt vremuri viclene, în care minciuna este deghizată şi otrava este oferită în înveliş de zahăr, în care drumurile sunt pline de capcane şi de gropi bine camuflate. Oricine se lasă înşelat de aparenţe este pierdut. Trebuie să învăţăm să deosebim Biserica de lume, căci menirea Bisericii este una, iar menirea lumii este alta. Trebuie să avem pe câtă neîncredere în lume, pe atâta credinţă în Biserică, pe câtă ură faţă de lume (nu faţă de oameni, ci faţă de lume), pe atâta dragoste pentru Biserică, şi pe cât pesimism faţă de lume, pe atât optimism pentru Biserică. Lumea este tabăra, mentalitatea şi intenţiile celor care au respins prinosul lui Dumnezeu, care s-au întors cu spatele când El a vrut să le vorbească, care s-au separat de El pentru totdeauna. Aceşti oameni au preferat moartea în locul vieţii. Ei nu sunt pedepsiţi, la fel cum nici demonii nu sunt pedepsiţi, căci nimeni nu le doreşte nici un rău. Nesiliţi de nimeni au ales moartea, nesiliţi de nimeni au ales să fie duşmanii lui Dumnezeu şi să rămână foarte departe de El. Această alegere se face în timpul vieţii, în adâncul inimii noastre, şi este irevocabilă. Libertatea separă fiinţele spirituale în două tabere. Există două feluri de oameni, aşa cum există două feluri de îngeri: prieteni ai lui Dumnezeu şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Libertatea nu constă în acţiunile individuale, ci în întreaga fire a omului, în răspunsul final, pozitiv ori negativ, pe care acesta îl dă la chemarea lui Dumnezeu. Libertatea constă în sensul general al vieţii omului, iar nu în detaliile acelei vieţi. Detaliile sunt înşelătoare: ele fac în aşa fel încât fariseii şi cărturarii să pară prieteni ai lui Dumnezeu, iar tâlharul, femeia păcătoasă, vameşul şi Saul [Pavel] să pară duşmanii Lui. Trebuie să fim în stare să recunoaştem, sub măştile făţărniciei şi ale slăbiciunii, pe adevăraţii duşmani şi pe adevăraţii prieteni ai lui Dumnezeu. Trăim într-o vreme în care măştile făţărniciei s-au înmulţit şi au ajuns la un grad uimitor de desăvârşire. Dintr-o clipă în alta suntem în pericolul de a fi înşelaţi de oameni care, purtând masca de prieteni ai lui Dumnezeu, sunt, de fapt, duşmanii Săi incorigibili. Aşa sunt şi cei care vorbesc despre „unirea bisericilor”. Ei sunt cei mai de temut vrăjmaşi ai Bisericii, sunt proorocii mincinoşi ai Evangheliei. Duşmanii care nu poartă mască - ateii, materialiştii, comuniştii - nu pot păcăli pe nimeni. Ei sunt cei care pot ucide trupul, dar nu pot ucide sufletul. Însă ceilalţi - patriarhi, episcopi şi arhiepiscopi „ortodocşi”, lideri ai organizaţiilor creştine, teologi şi profesori de teologie - , toţi cei care vorbesc cu o prefăcută dragoste creştină faţă de „fraţii” noştri eretici şi care răspândesc mesajul unirii, toţi aceşti purtători de măşti poate nu ucid trupul, dar ucid cu siguranţă sufletul. De aceea, lupta împotriva lor trebuie să fie necruţătoare.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu