Doamne. Ia-mi vălul de pe ochi
şi voi înţelege minunatele lucruri din legea Ta.
Doamne arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale!
România trebuie să aibă o strategie de securitate și de înzestrare a Armatei cu echipamente capabile să răspundă provocărilor de mâine. Deja, atunci când investim astăzi, suntem cu un pas în urmă față de ceea ce folosesc alte state puternice. Sunt puternice pentru că au cercetare, pentru că investesc constant și pentru că își folosesc inteligent resursele și specialiștii.
România trece printr-o perioadă complicată. Suntem într-un spațiu geopolitic sensibil și complex, iar noi suntem vulnerabili. Am văzut dronele din ultimele săptămâni, care puteau aduce mari nenorociri. Puteau fi interceptate mai bine, putea fi analizată mai profund turbulența aerului, efectele produse în atmosferă și alte detalii care le-ar fi făcut mai vulnerabile și mai ușor de anihilat.
În atmosferă, obiectele aflate în mișcare influențează caracteristicile fizico-chimice ale aerului. Nu toate aceste efecte pot fi observate cu radarele sau instrumentele clasice. Perturbațiile și „umbra” lor se disting cu sisteme LIDAR, cu lasere adaptate ferestrelor optice atmosferice și cu tehnologii capabile să citească în profunzime atmosfera. Apoi, tehnologiile de inteligență artificială de care dispunem astăzi pot realiza o identificare de mare finețe a spațiului din vecinătatea traiectoriei, a mișcării obiectului, a rotațiilor sale, a vibrațiilor structurii sau ale componentelor sale.
Poți identifica în fracțiuni de secundă vulnerabilități și poți acționa asupra țintei cu fascicule laser pulsate de mare putere, folosind optică adaptată condițiilor atmosferice și turbulenței din acel moment. Raza de scanare și de acțiune poate ajunge la zeci de kilometri, iar cei care investesc în cercetare, în tehnologia laserilor, a amplificatoarelor optice, a telescoapelor cu oglinzi adaptive și a tratamentelor optice de înaltă performanță vor putea crește atât raza de cercetare a spațiului, cât și capacitatea de identificare și neutralizare a obiectelor considerate periculoase.
Este simplu. Multe țări investesc masiv în tehnologiile viitorului, care vor acționa chirurgical, fie de la sol, fie din avioane, fie chiar din sateliți. Provocările tehnologice sunt mari. Se cunosc. Dar vor fi depășite. Important este să înțelegem și noi necesitatea de a investi, în sfârșit, într-o armată modernă și eficientă. Ceea ce am prezentat este doar un exemplu strategic privind siguranța spațiului aerian și dezvoltarea unor capabilități tehnologice de nouă generație.
M-a surprins însă ANCOM, care a avut un comunicat foarte entuziast privind așa-numitul interes pentru tehnologiile spațiale de deasupra României.Cumva ne amăgim. Companiile respective nu par să transfere tehnologie către România. Nu par să investească în construirea de sateliți în România și nici să contribuie direct la dezvoltarea tehnologiilor naționale, a industriei sau a cercetării românești. Sigur că există interes pentru spațiul românesc. Suntem cea mai mare țară din regiune, ne aflăm într-o zonă geopolitică de mare interes și suntem parte a uriașului malaxor informațional global.
Rămâne însă de înțeles ce facem noi pentru a investi în firmele românești și pentru ca România să fie reprezentată la sol, în aer și în spațiu prin propriile capacități de cercetare, de securitate, de inteligență artificială, de comunicații, de senzori, de sateliți și de tehnologii avansate.
Vestea cea mai proastă a anului vine de la politico.
Ziarul de casă al birocrației UEropene ridică zvonul că Ursula von der Leyen s-ar pregăti pentru un al treilea mandat de președinte al Comisiei Europene.
Adevărul este că, în art. 17, Tratatul privind Uniunea Europeană stabilește că mandatul de președinte al Comisiei Europene este de 5 ani și este reînnoibil. Nu există nicio limită de număr de mandate. Poate fi vorba de două, trei, patru și oricâte mandate și-ar dori cineva, mai ales dacă are la dispoziție un scut „democratic” european și vreo 10 miliarde de euro pe mandat/cincinal, din taxele și impozitele plătite de noi, pe care să îi verse în conturile mass media legacy și ale ONG - urilor de casă, în buzunarele influencerilor și în seifurile unor „amici ai Europei”, ca Zelensky sau Netanyahu.
Am verificat și există chiar și un precedent. Francezul Jacques Delors a fost președinte al Comisiei Europene timp de 15 ani, trei mandate consecutive, până în 1995.
Și mai interesant - politicienii nu trebuie să fie trimiși la pensie pentru limită de vârstă. Ursula von der Leyen va împlini 71 de ani în 2029, putând foarte bine să rămână președinte al CE și până la 76 de ani și, ulterior, până la 81 de ani. Iar dacă se pune la punct până atunci tehnologia transumanistă care o să le permită „sfinților” birocratici și corporatiști să devină amortali, frau Ursula va putea trăi 2-300 de ani, timp în care va sta în bunkerul de la Bruxelles și va decide ce și cum ...
Dar oare va ține pasul UE cu personaje atât de bune, eficiente, iubite de public și sfinte ca Ursula? Va mai trăi UE cât să îi asigure Ursulei 5-6 mandate?
Președintele României și Președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Domnule Președinte,
La data de 17.03.2026, Administrația Prezidențială mi-a comunicat oficial, prin adresa nr. DRA1/P/4004/17.03.2026, că sesizările formulate de mine privind depozitarea neconformă a unor cantități mari de îngrășăminte chimice în Portul Constanța și implicațiile asupra siguranței infrastructurii critice exced competențelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării și au fost transmise Ministerului Transporturilor pentru analiză și măsuri.
Accept faptul că CSAT nu efectuează controale administrative și nu aplică sancțiuni.
Însă nu pot să nu mă întreb:
Dacă o sesizare privește o infrastructură critică națională, mărfuri periculoase, vulnerabilități de siguranță portuară, contradicții instituționale și riscuri cu potențial impact strategic, atunci în ce moment o asemenea problemă devine relevantă pentru securitatea națională?
Care este pragul de risc la care statul român consideră că vulnerabilitățile unei infrastructuri critice nu mai reprezintă doar o problemă administrativă?
Dacă depozitarea unor cantități de ordinul miilor de tone de produse pe bază de nitrat de amoniu într-un port strategic al României nu ridică întrebări de interes strategic, atunci ce anume ar trebui să se întâmple pentru ca aceste întrebări să fie puse înainte de producerea unui incident?
Am transmis sesizări.
Am transmis rapoarte.
Am transmis documente.
Am transmis fotografii.
Am transmis răspunsuri ale autorităților.
Ulterior, mai multe instituții ale statului au confirmat existența unor neconformități și au dispus măsuri.
Și totuși, în loc să discutăm exclusiv despre eliminarea vulnerabilităților, am asistat la contradicții instituționale, minimalizări și la situații în care avertizorul a devenit el însuși subiectul unor proceduri administrative.
Iar apoi, la data de 5 iunie 2026, o dronă maritimă s-a autodetonat în Portul Constanța, în zona Danei 78.
Nu afirm existența unei legături directe între cele două situații.
Afirm însă că acel incident a demonstrat un lucru esențial:
Amenințările la adresa infrastructurilor strategice ale României nu mai sunt ipotetice.
Ele sunt reale.
Portul Constanța nu este doar un obiectiv economic.
Este una dintre cele mai importante infrastructuri strategice ale României, ale Uniunii Europene și ale NATO la Marea Neagră.
În aceste condiții, întreb public:
Cine verifică astăzi dacă toate vulnerabilitățile semnalate au fost eliminate?
Cine verifică dacă toate lecțiile au fost învățate?
Cine verifică dacă reacțiile instituționale au fost suficiente și la timp?
Cine verifică dacă personalul care semnalează riscuri este protejat și nu descurajat?
Domnule Președinte,
Nu cer privilegii.
Nu cer tratament preferențial.
Nu cer să fiu crezut pe cuvânt.
Cer doar ca documentele să fie analizate, faptele să fie verificate, iar siguranța infrastructurilor critice să fie tratată cu aceeași seriozitate cu care sunt tratate amenințările venite din exterior.
Pentru că experiența ultimilor ani ne arată un adevăr simplu:
Marile probleme nu apar atunci când lipsesc avertismentele.
Marile probleme apar atunci când avertismentele există, dar nu sunt luate în serios.
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfinţilor Mucenici, glasul al 8-lea
Cu credinţa lui Hristos fiind răniţi, preafericiţilor, şi paharul lui cu credinţă bând, închinăciunile perşilor şi îndrăzneala pe pământ aţi surpat, cei întocmai cu numărul Treimii, rugăciuni făcând pentru noi toţi.
Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în Calcedon că aducea jertfa la idoli şi mulţi se trăgeau spre rătăcirea lui), fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-Însul, şi să nu se facă părtaşi rătăcirii închinătorilor la idoli. Deci, dacă s-au vădit şi au fost duşi la păgânul Iulian, au fost bătuţi şi pătrunşi cu piroane la glezne, şi arşi pe subţiori cu făclii. Însă aceste chinuri le-au suferit toţi împreună; dar apoi îndeosebi Sfântul Manuil, primind făgăduinţa de la necuratul împărat şi nevoind a aduce jertfă la idoli, l-au chinuit pe el în multe şi felurite chipuri.
Şi aşa împreună cu cei doi fraţi ai lui, cu Savel şi Ismail, au fost duşi la zidul cel dinspre Tracia, numit al lui Constantin, la loc râpos, şi li s-au tăiat capetele. Iar Iulian Paravatul a poruncit ca să li se ardă trupurile, dar îndată s-a deschis pământul şi a primit trupurile, din pricina cărei minuni mulţi au crezut în Hristos. Iar după aceasta nişte bărbaţi cucernici, cunoscând de la Domnul nostru Iisus Hristos unde se află trupurile sfinţilor, le-au îngropat cu miruri şi cu tămâieri.
În anul 1985, procurorul Augustin Lazăr (ajuns procuror general în 2019), ca membru al ”comisiei de libertate condiționată” întocmea un proces-verbal potrivit căruia Detinutul Filip Iulius ”în ultima perioadă a purtat discuții dușmănoase la adresa R.S.R. și a redacta mai multe materiale, scrisori și memorii cu conținut dușmănos pe care le-a difuzat atât cunoscuților, cât și unor organe oficiale,”
Revoltă mare când a apărut în presă acest proces-verbal.
În anul 2026, avocatului Rapcea Mihai i se face percheziție domiciliară, deoarece pe Facebook a postat numeroase materiale video și live în care ”vorbește despre subiecte politice și sociale, exprimându-și nemulțumirea față de sistemul politic actual și actele normative inițiate de către acesta, pe diferite domenii de aplicabilitate. ”
Aplaudați, nu comentați sistemul politic actual și ale lui legi care ni se impun!
N-aveți voie să fiți nemulțumiți!
Totul este roz-bonbon cu picățele. Picățelele sunt mai mari decât rozul dar aveți voi probleme cu ochii.
SCRISOARE DESCHISĂ A UNUI AVERTIZOR ÎN INTERES PUBLIC
Astăzi aleg să vorbesc despre fapte, nu despre etichete.
În ultimul an mi s-a spus că exagerez.
Mi s-a spus că afectez imaginea companiei.
Mi s-a spus că produc tensiuni.
Mi s-a spus că sesizările mele nu se confirmă.
Mi s-a spus că problemele semnalate de mine nu există.
Cu toate acestea, realitatea este că sesizările formulate de mine au făcut obiectul verificărilor și analizelor unor instituții ale statului român, inclusiv structuri de cercetare penală, autorități de control și instituții cu atribuții în domeniul siguranței și securității.
Mai mult decât atât, în anumite cauze am fost audiat oficial în calitate de martor sau persoană vătămată.
Nu voi publica astăzi toate documentele pe care le dețin.
Le voi pune însă la dispoziția instituțiilor competente, jurnaliștilor, organizațiilor civice și persoanelor interesate să înțeleagă întreaga situație.
Există însă un aspect pe care nu îl pot trece sub tăcere.
Cu luni înainte de incidentul produs în Dana 78 a Portului Constanța, când o dronă maritimă s-a autodetonat în zona portuară, am transmis memorii și raportări către instituții ale statului român, inclusiv către autorități cu atribuții în domeniul securității naționale, prin care semnalam vulnerabilități privind protecția infrastructurii portuare strategice, riscurile generate de amenințările hibride, mărfurile periculoase și necesitatea unei evaluări serioase a riscurilor la adresa Portului Constanța.
Nu susțin că cineva putea anticipa în mod exact acel incident.
Dar susțin că existența unor vulnerabilități și posibilitatea producerii unor evenimente cu impact major asupra siguranței portuare au fost semnalate oficial cu mult înainte.
După producerea incidentului, întrebarea legitimă nu mai este dacă aceste riscuri meritau analizate, ci dacă avertismentele și documentele transmise au fost tratate cu seriozitatea necesară.
De aceea, adresez public câteva întrebări:
❓ Dacă sesizările erau complet nefondate, de ce au fost analizate și investigate de autoritățile statului?
❓ Dacă problemele semnalate nu existau, de ce au existat controale, verificări și constatări oficiale?
❓ Dacă avertizorul era problema, de ce numeroase aspecte semnalate au fost ulterior confirmate de instituții competente?
❓ Cine afectează cu adevărat imaginea unei instituții: cel care raportează problemele sau cei care aleg să le ignore?
❓ Cum se explică faptul că, după formularea raportărilor, au urmat cercetări disciplinare, modificări ale atribuțiilor profesionale, tentative de decredibilizare și alte forme de presiune?
❓ Este aceasta o simplă coincidență sau exact tiparul represaliilor împotriva unui avertizor de integritate descris de legislația românească și europeană?
❓ De ce numeroase instituții ale statului au considerat necesar să analizeze documentele și sesizările transmise dacă acestea erau, așa cum s-a susținut public și intern, lipsite de fundament?
❓ De ce au existat controale, verificări, cercetări și măsuri dispuse ulterior de autorități dacă problemele semnalate nu existau?
❓ De ce, în loc să fie analizate cauzele și riscurile semnalate, atenția s-a concentrat asupra persoanei care a formulat avertizările?
Mai am o singură întrebare pentru conducerea companiei:
Nu ar fi fost mai simplu să fie analizate și remediate problemele semnalate decât să fie transformat avertizorul în problemă?
Astăzi nu cer nimănui să mă creadă pe cuvânt.
Cer doar să fie privite documentele, faptele și răspunsurile oficiale ale autorităților.
Adevărul poate fi contestat.
Poate fi atacat.
Poate fi amânat.
Dar documentele oficiale rămân.
Iar atunci când toate vor fi puse cap la cap, fiecare va putea trage propriile concluzii despre cine a avertizat, cine a ignorat și cine încearcă astăzi să rescrie istoria.
Rolul unui avertizor în interes public este să semnaleze riscurile înainte ca acestea să se transforme în incidente.
Iar atunci când unele dintre aceste riscuri se regăsesc ulterior în realitate, nu avertizorul trebuie să explice de ce a vorbit, ci instituțiile trebuie să explice ce au făcut cu informațiile primite.
Documentele justificative pot fi puse la dispoziția instituțiilor competente, reprezentanților mass-media, organizațiilor civice și persoanelor interesate.
Transparența nu este un pericol pentru o instituție.
Subsemnata Elena Radu, cu privire la PL-x nr.286/2026, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/24.02.2026, publicată în M.O. nr 146, din 25.02.2026, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, vă solicit următoarele:
1) abrogarea art. XVI din OUG nr. 7/24.02.2026, pentru următoarele motive:
Articolul XVI prevede că pȃnă la data de 1.01.2027, Guvernul Romȃniei, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, adoptă un proiect de act normativ cu putere de lege, având ca obiect reglementarea posibilității de externalizare a serviciilor de colectare a creanțelor bugetare și fiscale locale, stabilind în acest scop condițiile pentru a recurge la externalizare, condiţiile atribuirii serviciilor, inclusiv competenţa și procedura de colectare.
Sintagma "externalizarea colectarii creanțelor bugetare şi fiscale locale" în viziunea inițiatorului (Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, proiectul fiind deja pus în consultare publică) înseamnă cesiunea (vânzarea) creanțelor bugetare şi fiscale locale şi a amenzilor către executori judecătorești şi recuperatori de creanţe.
Aceştia, pe lângă cuantumul creanţelor bugetare, impozite, taxe locale şi amenzi, vor executa silit cetăţenii şi pentru cheltuielile de executare (cu onorariu avocat, executor judecatoresc), la care vor adăuga şi "o marjă de profit rezonabilă" (adică oricȃt vor considera). Plata prețului cesiunii, adică recuperarea sumelor de către stat, se va face după încasarea de la cetăţean.
Un asemenea act normativ cu putere de lege va conduce la:
- executarea silită a cetăţenilor pentru sume cu mult mai mari decȃt datoriile bugetare şi fiscale pe care le au;
- o împovărare a cetăţeanului în beneficiul avocaților, executorilor judecătoreşti şi a altor categorii de recuperatori (deşi există organe de executare fiscală în cadrul ANAF şi al serviciilor de impozite şi taxe locale);
- o devalizare a bugetului de stat ca urmare a faptului că statul va cesiona creanţele deținute şi nu va încasa nimic în schimb, urmând să încaseze prețul cesiunii cândva, după ce încasează executorul judecătoresc sau alt recuperator de creanţe;
- vor scădea semnificativ încasările la bugetul de stat şi bugetele locale; în cadrul executarilor silite efectuate în prezent prin organele de executare fiscale şi bugetare, poprirea determină încasarea direct la buget a sumelor după instituirea popririi, pe cȃnd dacă se externalizează colectarea creanţelor statului, încasarea la buget a sumelor se va face cu mari decalaje în timp;
- prin externalizarea colectării se va putea ajunge la situația în care se vor constitui grupuri infracționale care, în cadrul procedurii de executare silită, să manipuleze licitațiile pentru vânzarea bunurilor mobile şi imobile sechestrate, aşa încȃt acestea să fie vândute la preţuri derizorii; în mod constant au existat comunicate de presă privind constituirea de dosare penale care vizau astfel de infracţiuni.
Se poate observa astfel că măsura de externalizare a colectarii creanţelor statului prezintă:
- pericol pentru cetăţean, care va fi supraîmpovărat;
- pericol pentru interesul naţional, pentru bugetul de stat şi local, ajungȃndu-se să se încaseze mai puţin şi să crească deficitul bugetar.
Un element important de avut în vedere este şi acela că cesiunea creanţelor bugetare poate fi şi o modalitate mascată de cedare a teritoriilor/bunurilor României către un alt stat, prin următorul mecanism:
- statul romȃn cesionează creanţele unei companii (recuperator de creanţe)
- compania, cu beneficiar final de altă naţionalitate/cetățenie, ia în plată proprietățile românilor în contul creanțelor preluate de la statul român
- respectivul dă în plată altui stat proprietățile respective (părțile sociale deținute la societatea recuperatoare de creanțe).
În contextul socio-economic actual (care este marcat de erodarea puterii de cumpărare, deteriorarea mediului de afaceri şi a pieţei muncii), inflaţia, majorarea impozitelor şi a taxelor și şomajul în creştere au adus pensionarii şi multe familii cu venituri mici în situația în care nu-şi mai pot acoperi nici nevoile de bază lunare. Dacă în aceste condiţii, prin art XVI din OUG nr. 7/24.02.2026, statul se întoarce împotriva cetăţeanului, pe care îl lasă la discreţia recuperatorilor, acest act nu poate fi decȃt expresia intenţiei de a expropria mascat cetăţenii în masă, deoarece cei cu venituri sub nivelul subzistenței (un număr semnificativ) se vor afla în imposibilitate de plată.
Externalizarea recuperării creanţelor nu este o soluție acceptabilă nici pentru cetăţean, nici pentru statul romȃn. Sunt necesare alte pȃrghii care să determine o creșterea veniturilor la bugetul de stat şi o reducere a deficitului bugetar.
Din practică s-a constatat că gradul de încasare a creanțelor bugetare este mai mare atunci cȃnd organul fiscal aplică o strategie care urmăreşte soluţionarea amiabilă a divergenţelor apărute în activitatea de colectare a creanțelor statului și există o încredere reciprocă și respect reciproc între cetățean și stat.
2) abrogarea art. VI din OUG nr. 7/24.02.2026, pentru următoarele motive:
Acest articol impune ca la vânzarea clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport atât vânzătorul, cât și cumpărătorul să prezinte certificare de atestare a dreptului de proprietate din care să rezulte că nu au datorii la primării.
Or, potrivit art. 44 din Constituția României dreptul de proprietate privată este garantat. El poate fi afectat numai în cazul exproprierii pentru utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și atunci când el este dobândit în mod ilicit. Însă, prin textul prevăzut la art. VI din OUG nr. 7/2006, contrar art. 44 din Constituția României, dreptul de dispoziție parte a dreptului de proprietate privată este condiționată de plata datoriilor către primării.
Practic, dacă ai 1 leu datorie la primărie nu își mai poți exercita liber dreptul de proprietate privată, ceea ce e în contradicție cu art. 44 din Constituția României.
3) abrogarea art. XIII din OUG nr. 7/24.02.2026, pentru următoarele motive:
Acest articol prevede executarea silită a ajutorului social pentru plata impozitelor și taxelor datorate primăriei.
Deci, în condițiile în care statul consideră că unii cetățeni nu au veniturile necesare pentru putea supraviețui și le acordă un venit minim de supraviețuire, prevede în lege, pe de altă parte, că acel venit minim va fi executat de stat silit pentru a își încasa impozitele și taxele locale.
Într-o asemenea situație, chiar scopul pentru care se acordă venitul minim nu mai este atins, iar cetățenii sunt condamnați la înfometare.
4) abrogarea art. V) pct. 5 din OUG nr. 7/24.02.2026, pentru următoarele motive:
Acest articol prevede folosirea dronelor de către Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru fotografierea construcțiilor și lucrărilor de construcții, practic a întregului teritoriu.
Am văzut de curând, pe fondul războiului ruso-ucrainean, că nici la un nivel de pregătire ridicat folosirea dronelor nu prezintă siguranță, ele putând fi bruiate sau controlate de la distanță de alte persoane, chiar de altă cetățenie.
Introducerea cu ușurință în legislație a dreptului de a folos drone prezintă astfel un pericol:
- atât pentru cetățeni,
- cât și pentru statul român,
ele putând fi folosite pentru monitorizarea în masă a cetățenilor României sau chiar a demnitarilor sau obiectivelor strategice ale României, chiar de alte state.
5) introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților PL-x nr. 286/2026 și să eliminați aceste articole din OUG nr. 7/2026;
6) ca dvs. și membrii grupului dvs. să NU aprobaţi o lege de abilitare a guvernului în vederea modificării Codului Fiscal şi de Procedură Fiscală în perioada vacanței parlamentare.
