Troparul Cuviosului Ilarion, glasul al 8-lea
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ierarhe Ilarioane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Cuviosului Ilarion, glasul 1
Cu focul împărtăşindu-te, nicicum nu te-ai ars, Ilarioane înţelepte, nevoitorule cel cu minte vitează, că rouă de la Dumnezeu ai câştigat, care te-a răcorit. Pentru aceasta ai suferit lupte mai presus de fire, bucurându-te cu cuvioşii, de Dumnezeu înţelepţite, cu care pomeneşte-ne pe noi.
Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, cel care da pâine la masa împarateasca, iar maica lui era Teodosia; si amândoi parintii lui erau evlaviosi. Si fiind ei iubitori de Dumnezeu, l-au învatat bine Sfânta Scriptura din tinerete. Apoi, când era de douazeci de ani, a lasat - dupa cum zice Evanghelia - pe tata si pe mama, si casa, si bogatie, si s-a facut monah în manastirea lui Isihie, care era aproape de Vizantia. Dupa aceea a venit în manastirea Dalmatului si acolo a luat îngerescul si sfântul chip cel mare, si s-a facut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme vietuia acolo.
Si petrecea în ascultare, în tacere si în smerenie, având slujba în gradina manastireasca. El s-a ostenit într-acea ascultare zece ani si se sârguia, ca, prin viata sa, sa urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a carui viata îmbunatatita si placuta Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, se asemana aceluia, pe cât putea, în postiri, în rugaciunile cele de toata noaptea, si în toate nevointele monahicesti, pentru care s-a si numit Ilarion cel Nou. Deci luminându-si sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca sa le goneasca Iar egumenul manastirii aceleia 1-a facut preot, chiar si nevrând, dupa ce Sfântul Grigorie Decapolitul s-a dus de acolo în alte locuri.
Apoi, dupa câtiva ani, murind egumenul acelei manastiri, Cuviosul Ilarion a aflat ca fratii voiesc sa-1 faca egumenul lor si a iesit noaptea din manastire, nestiut de nimeni, si s-a dus în Vizantia, unde a cautat pe Sfântul Grigorie, învatatorul sau, nadajduind ca-1 va gasi acolo. Dar acela se dusese în Roma si de acolo s-a întors si s-a salasluit în muntele Olimpului. Deci Ilarion a intrat într-o manastire din Vizantia, iar monahii manastirii Dalmatului, aflând de dânsul, au trimis la prea sfintitul Patriarh Nichifor, rugându-1 sa-1 faca egumen al lor, chiar de n-ar voi.
Atunci patriarhul a vestit aceasta împaratului si, trimitând, au adus la dânsii pe Ilarion, si l-au îndemnat sa ia egumenia manastirii Dalmatului. Iar el neputând sa se împotriveasca vointei împaratesti si patriarhicesti, s-a supus poruncii lor si a luat stapânirea egumeniei, pastorind bine, vreme de opt ani, oile cele cuvântatoare încredintate lui. Dupa aceasta, a luat scaunul împaratiei grecesti Leon Armeanul - tiranul cel cu nume de fiara -, care a început a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptarii de icoane. Acela pe multi îi silea sa se uneasca cu el la eresul lui; iar pe cei ce nu se supuneau vointei lui, pe uni îi muncea, iar pe altii îi izgonea în tari foarte departate. într-acea vreme, din porunca lui, a fost adus si Cuviosul Ilarion de la manastirea Dalmatului la palatele împaratesti si silit la acel eres.
Dar ostasul cel bun al lui Hristos, nu numai ca nu s-a supus tiranului nicidecum, dar înca 1-a si certat cu îndrazneala, numindu-1 fara de Dumnezeu si nou calcator de lege, pornindu-1 astfel spre mare mânie. Deci raucredinciosul împarat a pus asupra fericitului multe batai si felurite munci, si 1-a închis în temnita. Iar dupa o vreme oarecare, punându-1 iar de fata la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, 1-a dat patriarhului celui de un gând cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul dupa izgonirea pentru dreapta credinta a prea sfintitului Nichifor.
Acel Teodot, patriarhul mincinos, a facut Cuviosului Ilarion acelasi lucru ca si împaratul, caci închizându-1 într-o temnita întunecoasa, 1-a chinuit multe zile cu foamea si cu setea, poruncind sa nu-i dea nici pâine, nici apa. Atunci monahii manastirii lui s-au dus la împarat, zicând cu rugaminte: „O, împarate, da-ne pe pastorul nostru, iar noi îti fagaduim ca ne vom supune vointei tale". Iar împaratul s-a bucurat de fagaduinta lor si îndata le-a dat pe parintele lor. Deci sfântul, ducându-se la manastire, a petrecut câtava vreme si, primind putina odihna, dupa acele patimiri si acea foame, s-a întors iarasi spre patimiri. Caci împaratul, asteptând fagaduinta calugarilor, a cunoscut ca este batjocorit de ei si a trimis ostasii sai asupra acelei manastiri, care au necajit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion aducându-1, l-au închis în temnita.
Dupa aceea, l-au trimis la manastirea lui Faneon, poruncind sa-1 închida într-o temnita strâmta. Sfântul Ilarion a patimit în temnita aceea sase luni, primind multe necazuri si ocari de la asprul egumen al acelei manastiri. Dupa aceea, iarasi a fost scos de acolo, cu porunca împarateasca, si a fost adus la Constantinopol, unde a fost silit de împaratul sa se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu îngroziri. Insa patimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând de porunca împaratului, a fost trimis la alta manastire care se numea Ciclovia.
Si a petrecut într-însa doi ani si sase luni, fiind tinut si chinuit într-o temnita urât mirositoare. De acolo, fiind adus iarasi la împarat, si fiind batut foarte tare, a fost surghiunit în cetatea Protilia. Dupa aceea, acel raucredincios împarat, care a pierdut pe multi, a pierit si el cumplit; pentru ca a fost taiat cu sabiile în biserica de ostasii sai chiar în acel loc unde mai întâi a batjocorit si surpat sfânta icoana a lui Hristos, si si-a lepadat sufletul lui cel ticalos. Si luând scaunul împaratiei Mihail Travlul, a poruncit ca pe toti cei dreptcredinciosi sa-i libereze din legaturi si de prin temnite. Atunci fiind eliberat si Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la manastirea sa - deoarece nu încetase eresul luptarii de icoane, iar scaunele episcopale erau tinute de pastori si arhierei învatatori mincinosi -, ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasa, care îi daduse un loc linistit la mosia sa, facându-i chilie si gradina si slujindu-i lui pentru Dumnezeu cu toate cele de trebuinta.
Intr-acea vreme, Sfântul Teodor Studitul, care asemenea patimise multe rautati de la eretici pentru dreapta credinta, întorcându-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfântul sau suflet, înaltându-se de îngeri spre cer, a fost vazut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta în viata lui Teodor. Acea vedere s-a facut astfel: în acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin gradina sa, lucrând si cântând psalmii lui David, a auzit deodata niste glasuri preaminunate si a simtit si un miros de negraita buna mireasma; deci, minunându-se, se gândea de unde sa fie acestea. Si cautând spre înaltimea cerului, a vazut o multime de cete ceresti în haine albe, stralucind cu luminoase fete si venind din cer cu cântari spre întâmpinarea oarecarei fete cinstite.
Acestea vazându-le fericitul Ilarion, a cazut cu spaima mare la pamânt si a auzit pe oarecare graindu-i lui: „Iata sufletul lui Teodor, egumenul mânastirii Studitului, care a patimit pentru Sfintele Icoane pâna la sânge si a rabdat pâna în sfârsit în necazuri; iar acum a adormit si, dantuind, se suie sus, întâmpinându-1 pe el cerestile puteri!" Invrednicindu-se de o vedenie preaminunata ca aceasta, Cuviosul Ilarion s-a umplut de multa mângâiere si a primit în inima sa o mare dulceata duhovniceasca. Si a ramas multe zile veselindu-se cu duhul, iar fata lui stralucea de bucurie ca a unui înger.
Si a petrecut Cuviosul Ilarion la acea femeie sapte ani si mai mult. Iar dupa Mihail Travlul a venit la împaratie fiul sau, Teofil, care, pe toti marturisitorii adunându-i, a început iarasi, ca si împaratii raucredinciosi de mai înainte, a-i sili pe dânsii la luptarea împotriva sfintelor icoane si a-i munci pe cei ce nu i se supuneau lui. Atunci si Cuviosul Ilarion a fost luat si dus la împarat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii împaratesti, ci mai ales 1-a certat pe el, ca pe un pagân si calcator de lege, care strica dogmele cele drepte ale credintei. Pentru aceea a primit o suta si saptezeci de lovituri si a fost surghiunit la insula Afusiei, dar acolo avea aceasta înlesnire, ca nu era tinut nici în temnita, nici în legaturi.
Deci, zidindu-si o chilie foarte mica, a petrecut într-însa pâna la sfârsitul lui Teofil. Iar dupa moartea aceluia a venit împarateasa Teodora, care adunând în împarateasca cetate pe toti marturisitorii, a întarit credinta cea dreapta si a pus sfintele icoane în bisericile lui Dumnezeu. Atunci si Cuviosul Ilarion, eliberându-se, a luat manastirea Dalmatului, unde stralucea cu minunile. Si vietuind trei ani, si îndreptând pe ucenicii sai cu dumnezeiasca placere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul si sfântul lui suflet, asemenea ca si al lui Teodor, cel vazut de dânsul, a fost dus de îngeri la cele ceresti si a stat în ceata sfintilor marturisitori, înaintea scaunului slavei Tatalui, a Fiului si a Sfântului Duh, a Unui Dumnezeu în Treime, Caruia I se cuvine slava în veci. Amin.
