Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta port. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta port. Afișați toate postările

marți, 9 iunie 2026

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Consecințe comerciale ale exploziei dronei ucrainene în Portul Constanța

 

Consecințe comerciale ale exploziei dronei ucrainene în Portul Constanța: 

(i) asigurările navelor comerciale și ale încărcăturii se vor tripla; 

(ii) ipotecile maritime vor deveni instant mai scumpe; 

(iii) docurile, utilajele, terminalele, antrepozitele, vor deveni mult mai scump de asigurat și operat;

(iv) lucrătorii, în special docherii, vor cere sporuri, asigurări și suplimentarea pazei și protecției la locul de muncă. 

Aceste costuri majorate se vor regăsi în prețul produselor și serviciilor, adică într-un nou “puseu” de inflație. 

Turismul pe litoral va mai pâlpâi un pic, dar mocni până la starea de faliment cvasi-generalizat. 

Dar, nu vă temeți: suntem SAFE.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025 - PORTUL CONSTANȚA NU MAI POATE FI PRIVIT DOAR CA O INFRASTRUCTURĂ COMERCIALĂ. ESTE O INFRASTRUCTURĂ STRATEGICĂ ÎNTR-O ZONĂ DE RĂZBOI.


PORTUL CONSTANȚA NU MAI POATE FI PRIVIT DOAR CA O INFRASTRUCTURĂ COMERCIALĂ. ESTE O INFRASTRUCTURĂ STRATEGICĂ ÎNTR-O ZONĂ DE RĂZBOI.

Explozia dronei maritime în Dana 78 a Portului Constanța nu este un simplu incident tehnic. Este un semnal geostrategic major.
Portul Constanța se află astăzi la intersecția a trei realități extrem de sensibile:
1. războiul din Marea Neagră;
2. infrastructura energetică critică – terminale petroliere, instalații industriale, fluxuri logistice NATO/UE;
3. tranzitul și depozitarea unor cantități importante de îngrășăminte pe bază de azot, inclusiv azotat de amoniu, CAN, uree și alte produse cu risc industrial semnificativ în anumite condiții.
Întrebarea publică nu mai este doar: „Este legal importul?”
Întrebarea reală este: „Este sigur, este controlat și este compatibil cu statutul strategic al Portului Constanța?”
De ani de zile am transmis rapoarte, informări și sesizări către autorități românești și către parteneri strategici, inclusiv privind riscurile generate de depozitarea neconformă a îngrășămintelor pe bază de azot în arealul portuar.
Am atras atenția că astfel de materiale nu trebuie analizate izolat, doar prin prisma comerțului sau a profitului operatorilor. Ele trebuie analizate în raport cu amplasamentul, cantitatea, vecinătățile, condițiile de depozitare, existența infrastructurii petroliere, traficul naval, amenințările hibride și contextul militar regional.
După 5 iunie 2026, această discuție nu mai poate fi tratată ca o exagerare.
O dronă maritimă a ajuns în Portul Constanța și a explodat în Dana 78. În proximitate se află instalații petroliere, infrastructură critică și zone unde au fost discutate public cantități importante de azotat de amoniu. Presa a relatat că au existat evacuări preventive și preocupări reale privind consecințele unei explozii în alt punct al portului.
Exact despre acest tip de vulnerabilitate am avertizat constant.
În același timp, Europa discută tot mai apăsat despre dependența de fertilizanți proveniți din Rusia și Belarus. Nu este doar o problemă economică. Este o problemă de securitate. Când un stat agresor obține venituri din exporturi strategice, când lanțurile comerciale trec prin intermediari, traderi sau firme din alte state, iar marfa ajunge în porturi critice, întrebarea legitimă este: cine verifică originea reală, trasabilitatea, beneficiarul final și riscurile asociate?
Nu acuz fără probe. Dar cer ceea ce orice stat serios ar trebui să facă:
verificarea certificatelor de origine;
verificarea porturilor reale de încărcare;
verificarea producătorilor reali;
verificarea traderilor intermediari;
verificarea declarațiilor vamale;
verificarea SDS-urilor;
verificarea modului de depozitare;
verificarea distanțelor față de instalații critice;
verificarea măsurilor de intervenție în caz de atac, incendiu, explozie sau sabotaj.
Portul Constanța nu este un depozit oarecare. Este poarta strategică a României la Marea Neagră, infrastructură critică pentru NATO, Uniunea Europeană, Ucraina, Republica Moldova și securitatea regională.
De aceea, minimalizarea riscurilor, ascunderea sesizărilor, negarea documentelor, discreditarea avertizorilor și tratarea formală a controalelor nu mai sunt simple probleme administrative. Ele pot deveni vulnerabilități de securitate națională.
Când un ofițer portuar avertizează ani de zile asupra riscurilor, iar ulterior are loc un incident cu dronă maritimă în același ecosistem portuar, întrebarea nu trebuie să fie „de ce a deranjat?”, ci „de ce nu a fost ascultat mai devreme?”
Nu cer panică. Cer profesionalism.
După explozia dronei din Dana 78, nimeni nu mai poate spune că riscurile sunt teoretice.
Ele sunt reale.
Ele sunt documentabile.
Și au fost semnalate din timp.
Iulian Nicolae ŞUCHEA
Avertizor în interes public

vineri, 5 iunie 2026

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025 -⚠️ INCIDENT EXTREM DE GRAV ÎN PORTUL CONSTANȚA – DRONĂ MARITIMĂ EXPLODATĂ ÎN DANA 78


⚠️ INCIDENT EXTREM DE GRAV ÎN PORTUL CONSTANȚA – DRONĂ MARITIMĂ EXPLODATĂ ÎN DANA 78 

Astăzi, în Portul Constanța, în zona Dana 78 – ARSVOM, o dronă maritimă s-a autodetonat după izolarea perimetrului de către autorități.

Faptul că un asemenea obiect exploziv a ajuns într-o zonă operativă a celui mai important port al României și al flancului estic NATO reprezintă un semnal de alarmă uriaș pentru securitatea infrastructurii strategice naționale.

Din fericire, nu au existat victime.

Dar întrebarea reală este alta:

CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT dacă explozia avea loc lângă instalații petroliere, gaze, nave cu mărfuri periculoase, combustibili sau alte obiective critice din port?

Portul Constanța nu este un simplu port comercial.

Este infrastructură strategică NATO, punct logistic militar și civil esențial pentru România și regiunea Mării Negre.

Ani la rând au fost ignorate sesizări privind:

 • mărfuri periculoase depozitate neconform;

 • lipsa unor măsuri reale de prevenție;

 • vulnerabilități operaționale;

 • transferul responsabilității;

 • minimalizarea riscurilor de securitate.

De asemenea, trebuie evidențiat faptul că colegii mei din cadrul Serviciului Siguranță Portuară al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța s-au numărat printre primele structuri ajunse la fața locului, alături de autoritățile competente, contribuind la izolarea perimetrului și la asigurarea zonei de siguranță pentru prevenirea unor consecințe mult mai grave.

Autoritățile trebuie să răspundă public:

❓ Cum a ajuns drona în port?

❓ Cine a detectat-o prima dată?

❓ Ce măsuri preventive existau?

❓ Există proceduri reale pentru drone maritime și amenințări hibride?

❓ Sunt protejate corespunzător zonele cu produse petroliere, gaze și mărfuri periculoase?

❓ Cine răspunde dacă data viitoare există victime?

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025

joi, 23 octombrie 2025

📢 ADEVĂRUL DESPRE AZOTATUL DE AMONIU DIN PORTURILE ROMÂNIEI


📢 ADEVĂRUL DESPRE AZOTATUL DE AMONIU DIN PORTURILE ROMÂNIEI

Sunt Iulian Nicolae Șuchea, ofițer port gradul I în cadrul Administrației Porturilor Maritime Constanța, și avertizor de integritate înregistrat oficial la Agenția Națională de Integritate (nr. 121/DAIP).

De ani de zile semnalez depozitarea neconformă a azotatului de amoniu în Portul Midia și Portul Constanța Sud – substanță extrem de periculoasă, capabilă să provoace o catastrofă similară cu cea de la Beirut, Tianjin, Mihăilești etc.

În ciuda rapoartelor și documentelor interne, conducerea companiei a transmis Parlamentului României informații false, negând existența informărilor primite de la Serviciul Siguranță Portuară pe neregulile constatate în manipularea și depozitarea mărfurilor periculoase în porturile maritime.

🔹 În 2019, documentele APMC confirmau depozitarea azotatului de amoniu oe platforma deschisă și fără autorizație ISU și Mediu.

🔹 În 2024 și 2025, am constatat personal că substanța este depozitată pe platforme deschise, în aer liber în dezacord cu legislația în vigoare.

🔹 ISU Dobrogea, Departamentul Situații de Urgență, Garda de Mediu și Administrația Prezidențială (CSAT) au confirmat veridicitatea sesizărilor mele.

Ca reacție, am fost amenințat cu moartea (13 august 2025) de către Șeful Serviciului Siguranță Portuară și ulterior chemat într-o comisie de cercetare disciplinară( la o sesizare, culmea din data de 13.08.2025 pentru presupuse abateri de la regulamente de ordine interioară ),chiar de către cei care ar fi trebuit să răspundă pentru aceste fapte.

💥👉Mai grav, am descoperit că mi-au fost șterse din calculatorul de serviciu toate rapoartele oficiale din 2019 până în prezent – fapt confirmat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, care a deschis dosar penal la DIICOT Constanța pentru acces ilegal la sistem informatic și alterarea datelor.👈💥

Totul pentru că am refuzat să tac.

Pentru că am ales să spun adevărul.

Pentru că siguranța publică nu este negociabilă.

🔸 Am depus documentele originale la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Agenția Națională de Integritate etc.

🔸 Solicit sprijinul societății civile, al presei și al tuturor instituțiilor care mai cred în lege și în curajul de a o apăra.

💥România are nevoie de funcționari care să spună adevărul, nu de instituții care îl ascund.💥

#AvertizorDeIntegritate #PortulConstanța #AzotatDeAmoniu #DNA #DIICOT #ISU #SiguranțăNațională #Transparență #CorupțiaUcide 

Iulian Nicolae Șuchea, ofițer port gradul I în cadrul Administrației Porturilor Maritime Constanța