Sfânta Biserica Ortodoxă

sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Grija fata de natura, grija fata de semeni

 

In fata unor dezastre naturale suntem total neputiciosi, dam vina pe orice, si se face totul scrum. Indiferent de milioanele de dolari investiti in case sau palate de orice fel. Daca nu ne apropie nimic si fiecare cu ograda lui. Nu e bine. Cazuistica dezastrului incendiilor din LA ne arata ca nu prea stim sa ne adaptam, sa prevenim. Alergam fiecare pe un culoar, muncim, si mai investim in ce?. Dar cu liniile dintre culoare, ce facem? Am vazut nu neaparat imensele domenii si atitea locuinte facute scrum in LA. Am vazut atitea animale ucise care zaceau peste tot. Si ele aveau totul. Evident, sunt potentiale conditii meteo care accelereaza intensitatea unor asa dezastre. Dar nici noi nu prea ne inhamam sa prevenim, sa investim si in culoarul dintre noi. Acel culoar ne salveaza. Si pe mine si pe tine si pe el si pe ea si pe ei si pe ele. Acea granita care devine tot mai mare, tot mai lunga, tot mai rece. Acea granita care poate ucide, oricind. Si ne dam seama, intr-un final ca ne ramine doar ce am investit in semeni. Bucuria, sentimentele, faptele, ajutorul dat in timp. Asta spunea si Antony Hopkins, care tocmai si-a vazut scrum intreaga casa.

„Pe măsură ce încercăm cu toții să ne vindecăm de pe urma devastării provocate de aceste incendii, e important să ne amintim că singurul lucru pe care îl luăm cu noi este iubirea pe care o dăm.”   -  Anthony Hopkins

Ce-am vrut sa spun cu acest mesaj. Mai ginditi-va si la semeni, si la vecini, de orice fel, sa ridicam garduri  cit mai mici, mai putine, dar sa fim mai apropiati.

Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

joi, 9 ianuarie 2025

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Din prostie sau din motive de tupeu maxim, Thierry Breton, ex - comisar european rejectat de Ursula, a recunoscut că Uniunea Europeană s-a implicat în anularea alegerilor prezidențiale din România.

Din prostie sau din motive de tupeu maxim, Thierry Breton, ex - comisar european rejectat de Ursula, a recunoscut că Uniunea Europeană s-a implicat în anularea alegerilor prezidențiale din România.
Crede el că lovitura de stat a fost dată în baza Directivei Serviciilor Digitale - e clar că nu știe despre ce vorbește, de vreme ce hotărârea nr. 32/2024 a CCR nu spune un cuvințel despre DSA, ci numai despre note informative de la serviciile secrete. Crede el că așa îl va speria pe Elon Musk și acesta nu se va implica în alegerile din Germania.
I-auziți ce spune:
“Gardons notre sang froid et faisons appliquer nos lois en Europe lorsque celles-ci risquent d'être circonvenues et qu'elles peuvent, si on l'applique pas, conduire à des interférences. On l'a fait en Roumanie et il faudra évidemment le faire si c'est nécéssaire en Allemagne”.
Adică: să ne păstrăm sângele rece și să aplicăm legile pe care le avem în Europa, de vreme ce acestea riscă să fie încălcate și să conducă la “interferențe” în caz de ne-aplicare. AM FĂCUT-O ÎN ROMÂNIA, va fi evident nevoie să o facem și în Germania, dacă va fi necesar”.
Așadar, arogantul de Breton spune cu tupeu sau prostie că “au făcut-o în România”, deci că nu costă pentru ei nici doi bani voturile românilor. Ei au făcut-o. Ei au obligat CCR să se facă de rahat. E de necrezut că Breton are același sentiment de dispreț față de alegătorii germani. Și acolo urmează “să o facă”, dacă germanii vor fi ales pe cine nu trebuie. Deci, vor anula alegerile și acolo…
Oricum, e haios că un francez crede sincer că democrația și infrastructura securist - judiciară germană e tot atât de slabă pe cât este cea din România, de vreme ce îi este clar că nu va rezista “ingerințelor” lui Musk, așa cum nu a rezistat surata sa mai mică, România (unde actorul statal s-a dovedit a fi, de fapt, PNL)…
Cât despre noi, știm acum cam tot ce trebuie să știm despre birocrația și plutocrația de la Bruxelles, mai ales că opinia lui Breton e și opinia lui Macron. Știm și ce e de făcut: jos cu aceste vulpi viclene, la pușcărie cu prostocrații abonați de peste 34 de ani la putere și la robinetul de bani…

Dr. Ing. Cotuna Otilia - ATENȚIONARE! MONITORIZAREA GĂRGĂRIȚELOR TULPINILOR DE RAPIȚĂ (CEUTORHYNCHUS PALLIDACTYLUS ȘI CEUTORHYNCHUS NAPI) TREBUIE SĂ ÎNCEAPĂ*


ATENȚIONARE!

MONITORIZAREA GĂRGĂRIȚELOR TULPINILOR DE RAPIȚĂ (CEUTORHYNCHUS PALLIDACTYLUS ȘI CEUTORHYNCHUS NAPI) TREBUIE SĂ ÎNCEAPĂ*
STIMAȚI FERMIERI!
La început de an, dragi fermieri, vreau să vă urez un călduros ”LA MULȚI ANI”. De asemenea, vă mulțumesc pentru aprecieri și pentru încrederea acordată. Datorită dumneavoastră, pagina USVT PLANT PROTECTION (activă de doar 13 luni) este în creștere. Vom continua să vă ținem la curent (atât cât se poate) cu toate problemele din protecția plantelor, în mod gratuit.
USVT PLANT PROTECTION este alături de fermierii români cât și de companiile care activează în domeniul agronomie. În acest an suntem din nou parteneri în proiectul ”OGOR”, un proiect românesc 100%, unde sprijinim fermierii din toate colțurile țării în cadrul aplicației cu același nume, dezvoltată de compania Field Data Zoom S. R. L. Fermierii care accesează această aplicație (contra unui abonament decent) vor găsi informații cu privire la protecția plantelor cultivate și nu numai. De asemenea, vor primi consultanță cu privire la problemele pe care le au în culturi. Cu siguranță această aplicație este utilă, mai ales pentru fermierii care nu sunt activi pe rețelele de socializare din varii motive. Menționez că, de multe ori informațiile de pe internet nu sunt corecte (informații greșite, nedocumentate) venind din partea unor persoane care nu au pregătire în domeniu. Vă îndrum să accesați doar surse verificate, unde informațiile vin doar de la specialiști.
În continuare, aduc în atenția dumneavoastră aspecte legate de monitorizarea a doi dăunători periculoși ai rapiței și anume gărgărițele tulpinilor.
Cele două specii de Ceutorhynchus (pallidactyllus și napi) au importanță economică deoarece pot distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. De aceea, monitorizarea trebuie să înceapă devreme, atât în culturile noi cât și în cele vechi de rapiță.
Prima decadă a lunii ianuarie 2025 a debutat cu temperaturi pozitive. În aceste zile, în unele zone din țară temperaturile au ajuns chiar și la 20 0C. În Banat se înregistrează maxime cuprinse între 15 - 18 0C. Este cunoscut că, în ferestrele calde din timpul iernii, gărgărițele tulpinilor de rapiță au tendința de a părăsi locurile de hibernare, păcălite uneori de temperaturile mai ridicate. De cele mai multe ori, după astfel de perioade calde urmează zile cu temperaturi mai scăzute. Contează câte zile consecutive sunt cu temperaturi mai ridicate. Când frigul intervine, adulții se vor retrage în sol, sub frunze etc. Dacă au apucat să se împerecheze și să depună ouă, acestea nu vor supraviețui.
Vă aduc aminte că, factorii climatici influențează foarte mult apariția și activitatea gărgărițelor în câmp (temperatura, umiditatea, precipitațiile). Dintre factorii amintiți, temperatura este cea mai importantă.
Migrarea se desfășoară în următoarele condiții:
Ceutorhynchus pallidactylus migrează când temperatura solului trece de 6 0C și începe să zboare la 12 0C.
C. napi își începe zborul la 9 - 10 0C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011). După Bűchs (1998), adulții încep să iasă de la iernat atunci când temperatura solului la 5 cm este în jurul valorii de 6 °C. În realitate, cei mai mulți autori arată că, gărgărițele părăsesc locurile de iernare când temperatura din stratul superior al solului ajunge la 9 - 10 0C [Sekulič & Kereši 1998; Juran et al., 2011].
Dintre cele două specii, C. napi produce pagube mai mari [Šedivý & Kocourek, 1994]. Detectarea acestor gărgărițe poate fi extrem de dificilă deoarece adulții stau de obicei la suprafața solului, sub bulgării de pământ [Gratwick, 1992].
MONITORIZAREA - CHEIA SUCCESULUI ÎN COMBATERE
În cazul ambelor gărgărițe, monitorizarea corectă reprezintă cheia succesului. Ciclul de viață, modul ascuns de hrănire și apariția eșalonată a gărgărițelor creează mari probleme fermierilor. Din acest motiv, de multe ori, fermierii execută greșit tratamentele, fie că le fac prea devreme, fie că le fac prea târziu. Asadar, este important să controlăm adulții în momentele cheie, conform datelor obținute la capcane și a pragurilor economice de dăunare (PED). Larvele pătrunse în pețioli și tulpini nu mai pot fi controlate.
Când începem monitorizarea?
Monitorizarea noilor culturi de rapiță ar trebui să înceapă în mod obligatoriu din luna februarie, indiferent de condițiile climatice. În anul 2024, gărgărițele au început să migreze în luna februarie (în Banat). Nu pot spune încă, dacă în acest an migrarea va începe mai devreme sau mai tarziu. Vom vedea cum evoluează vremea. Deoarece traversăm o perioadă caldă din ianuarie 2025, putem amplasa capcane pentru monitorizarea apariției adulților în culturile noi. Este valabil și pentru culturile vechi. Fermierii ar trebuie să monitorizeze cu ajutorul capcanelor ambele zone pentru ca rezultatele să fie optime.
Indiferent de tipul de capcană, citirea lor trebuie făcută cu multă acuratețe la fiecare trei zile. Momentele din zi ideale pentru citirea capcanelor (recomandate de cercetători) sunt ”înainte de amiază” sau ”la amurg”.
Zborul gărgărițelor poate fi monitorizat pentru stabilirea momentului optim de combatere cu mai multe tipuri de capcane:
Capcanele galbene cu apă (vase Moericke), clasice, sunt utilizate cel mai des pentru monitorizarea celor două gărgărițe. Din experiența acumulată de-a lungul timpului, apreciez că, cele mai bune rezultate se obțin cu aceste capcane.
Capcanele ”Csalomon KLP+ trap” cu atractant. Aceste capcane sunt mai puțin cunoscute de către fermieri. Este indicat ca acestea să fie amplasate lângă vechea cultură de rapiță. Momeala din capcane atrage toate speciile de gărgărițe din genul Ceutorhynchus, dar există și momeli doar pentru C. pallidactylus. Alte specii pot intra în capcană doar accidental. La 3 - 4 săptămâni, producătorii recomandă schimbarea momelilor. Din păcate, monitorizarea realizată de mine cu acest tip de capcană pentru stabilirea momentului optim de combatere, nu a dat rezultatele scontate (părere personală). Fermierii trebuie să știe că, acest tip de capcană este foarte eficient pentru detectarea timpurie la locurile de iernare. Dacă se înregistrează capturi în aceste zone, în una sau două zile gărgărițele vor migra în noile culturi de rapiță. Acest aspect este încurajat și de faptul că fermierii fac rotații scurte și nu respectă distanța dintre culturi. În consecință, migrarea se realizează foarte rapid. Capcanele cu momeli pot fi achiziționate de la Institutul de Protecția plantelor din Budapesta Homepage of CSALOMON®].
Capcane galbene cu adeziv. Acestea sunt cel mai des utilizate de către fermieri. Rezultatele obținute cu aceste capcane sunt bune, putând fi utilizate în stabilirea momentului optim de combatere.
Capcane galbene cu adeziv și momeală realizate la INSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN CHIMIE ”RALUCA RIPAN”, CLUJ-NAPOCA. Aceste capcane sunt în testare iar fermierii le pot testa în mod gratuit (din câte știu eu). Anul trecut le-am testat pentru prima dată. Le voi testa și în acest. Rezultatele le voi face publice în cadrul materialelor informative.
ATENȚIE!
Aplicarea insecticidelor în ferestrele calde din iarnă poate avea avantaje și dezavantaje. Înainte de a efectua un tratament consultați prognoza. Dacă se anunță vreme rece după câteva zile calde, este bine să nu faceți tratamentul. De ce afirm asta? După Klukowski (2006), masculii și femelele de C. pallidactylus (specia apare mai devreme în culturi comparativ cu C. napi) părăsesc locurile de hibernare în momente distincte. Masculii apar primii, după care încep să apară și femelele. Faptul că femelele apar mai târziu, limitează posibilitățile de copulare de la începutul migrației. Astfel, infestarea plantelor în această etapă este redusă [Büchs 1998]. Multe studii arată că, femelele tind să apară în grupuri, mai ales la marginea culturilor [Perry et al. 1996; Klukowski, 2006].
Din acest motiv, tratamentele din iarnă nu întodeauna sunt rentabile, mai ales atunci când intervin perioade cu temperaturi scăzute care opresc activitatea adulților. În astfel de situații este bine să nu întrerupeți monitorizarea gărgărițelor, pentru a surprinde perioadele maxime de zbor.
Informații despre managementul gărgărițelor tulpinilor de rapiță veți afla într-un material viitor. Până atunci, vă rog să urmăriți pagina USVT PLANT PROTECTION unde voi posta informații utile și alerte despre migrarea gărgărițelor, evoluția capturilor la capcanele amplasate în câmp și momentele optime de combatere.
Bibliografie
Büchs W., 1998, Strategies to control the cabbage stem weevil (Ceutorhynchus pallidactylus) and the oilseed rape stem weevil (Ceutorhynchus napi) by a reduced input of insecticides. IOBC Bulletin, 21: 205–220.
Gratwick, M., 1992, Crop pests in the UK. Chapman and Hall Kirk, W. D. J., 1992, Insects on cabbages and Oilseed rape. Richmond Publishing.
Juran I., Gotlin Čuljak T., Grubišic D., 2011, Rape stem weevil (Ceutorhynchus napi Gyll. 1837) and cabbage stem weevil (Ceutorhynchus pallidactylus Marsh. 1802) (Coleoptera: Curculionidae) – important oilseed rape pests. Agriculturae Conspectus Scientificus, 76: 93 – 100.
Klukowski Z., 2006, Practical aspects of migration of stem weevils on winter oilseed rape. In: International Symposium on Integrated Pest Management in Oilseed Rape Proceedings, 3 – 5 April 2006, BCPC, Gottingen, Germany.
Perry J. N., 1996, Simulating spatial patterns of counts in agriculture and ecology. Computers and Electronics in Agriculture, 15: 93 – 109.
Šedivý J., Kocourek F., 1994, Flight activity of winter rape pests. Journal of Applied Entomology, 117: 400 – 407.
Sekulič R., Kereši T., 1998, O masovnoj pojavi stablovog kupusnog rikša – Ceutorhynchus pallidactylus Marsh. (Coleoptera, Curculionidae). Bijni lekar, 3, 239 – 244.
Nu ezitați să ne contactați dacă întâmpinați probeme deosebite în culturile dumneavoastră.
* O parte din acest material a fost susținut financiar de compania BAYER S. R. L. ROMÂNIA în cadrul proiectului nr. 7499/06.10.2023.
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ - USV ”Regele Mihai I” din Timișoara
Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

miercuri, 8 ianuarie 2025

Avocat Elena Radu - O părere de care poate să țină lumea cont sau nu

 

O părere de care poate să țină lumea cont sau nu

Suntem revoltați și este normal să fim revoltați față de ceea ce se întâmplă în țară.
Hotărârea Curții de Apel București părerea mea este că ar fi ușor de întors în recurs de ICCJ, încalcă multe (dar despre asta în altă postare), dincolo de toate ”laudă-mă gură că îți dau să mănânci” care apărură și care comentează făcând abstracție de multe.
Nu este cazul de violențe, ca să fie pusă țara pe foc.
Am văzut că sunt mai multe persoane revoltate care tind spre asta.
Inainte de a acționa trebuie să gândim puțin, ca să ne gândim care ar fi consecința propriilor fapte.
Susținătorii lui Georgescu ar trebui să se gândească că demult încearcă sistemul să îi facă dosar penal lui Georgescu și au încercat să îl lege de orice. Gândiți-vă la cazul Potra și cu ce mizerii au ieșit.
Deja azi au ieșit cu mesaje în contra lui Georgescu, că instigă lumea la violențe. Dacă vor fi violențe le va veni mănușă ca să scrie în presa străină de ”extremistul Georgescu”.
Evenimentul din 10 ianuarie părerea mea este că trebuie să fie anulat. Din câte ați văzut nici nu am vorbit despre el și vă voi spune și de ce nu am vorbit despre el și de ce cred că trebuie anulat.
În primul rând, era un protest demult anunțat de AUR pe 12 ianuarie. Se știe deja că la proteste la care a fost organizare în toată țara să vină lumea, participarea a fost mare, iar în contextul actual a fost foarte mare.
Însă, sunt persoane care sunt ahtiate după notorietate și publicitate și vor să iasă moț în frunte ca ”salvatori”. Așa că s-au găsit acum câteva zile să anunțe mare eveniment pe 10 ianuarie la CCR și să îl mai pună și pe Georgescu să iasă cu o ”chemare”.
Dacă o luăm logic: ce sens are o strângere de semnături pe 10 ian, vinerea, când lumea lucrează, la ora 10, când era deja un protest organizat pe 12 la care se anunța o participare masivă, în cadrul căruia, dacă se voia strângerea de semnături, se venea cu 10 mese în Piața Universității și toată lumea trecea la semnat?
Niciuna. Numai să își hrănească unii orgoliile, care după părerea mea nu îl consiliază prost, ci foarte prost pe Georgescu și am văzut și mesajele lui din ultimele 2 săptămâni.
În schimb, dacă lumea devine recalcitrantă pe 10 ianuarie și încep violențe, totul va fi în favoarea sistemului. Li se va ridica la fileu ocazia să îi facă dosar penal lui Georgescu, că doar el a făcut ”chemarea” și începură deja să pregătească terenul.
Eh, dacă se va întâmpla asta, vor sări repede să informeze toate pe toată lumea, precum și presa internațională că uite-l pe extremistul Georgescu cum provoacă violențe și haos în Romania.
Pe 12 ianuarie sunt necesare violențe?
NU. ESTE NECESAR SĂ FIM NUMAI MULȚI și vă voi spune câteva chestii pe care probabil nu le știti:
- bugetul urlă de foame, nu sunt bani, vin plățile statului din ianuarie și nu au de unde să le facă;
- la nivel internațional nu mai vrea nimeni să îi împrumute pe ăștia. Am auzit că ar vrea BNR să mai scoată 2 miliarde euro, dar sunt insuficienți, că datoria publică lunară pe care o generau ajunsese pe la vreo 11-12 miliarde lei;
- am auzit că cei de la Ministerul Finanțelor deja au început să primească solicitări să transmită dovezile în baza cărora au calitate să semneze în numele statului român.
Așa că o scurtă concluzie: buget pauză bani, plăți pauză bani să le facă pe ianuarie, credibilitate la nivel internațional spre zero, împrumuturi nu se mai arată de unde să ia = colaps buget în ianuarie.
Credeți voi că dacă vom fi câteva sute de mii pe 12 ianuarie în București ca să ne exprimăm dezaprobarea față de acapararea puterii îi va mai băga cineva în seamă la nivel internațional, când deja pun întrebări?
Credeți voi că în condițiile astea vor mai vrea să rămână în funcție și să dea explicații de ce nu plătesc pensii, salarii?
Și-atunci este cazul să le-o ridicați la fileu pe 10 ianuarie, ca să își găsească scuza că ... ”extremistul Georgescu”?
Părerea mea e că nu.
Ne vedem pe 12 ianuarie: CU REVENDICĂRI pentru ”EI”.

Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Fenomene tipice care se produc iarna


Imagine din Târgu Frumos!Pavel Baitanu

Am primit foarte multe poze, dar si intrebari. Din nou spectaculoase, iar retelele de socializare, abunda in exemple cu apusul, vazut din Moldova, in jurul orelor 16:30-17:30. Perioada tipica, fenomene tipice care se produc iarna! 

Au fost conditii atmosferice foarte bune, cu putini nori peste mare parte din Europa, pe directia propagagarii radiatiei solare, dinspre Africa de Vest spre Romania, asta insemnind ca au fost conditii de intensitate putin atenuata (adica mare) prin absorbtie, insa cu imprastiere importanta a radiatiilor cu lungimi de unda mici (albastru) pe microparticule & molecule. Asadar, in final, radiatiile ajunse peste Iasi, cele cu lungimi de unda mai mari, mai putin imprastiate, au fost proiectate pe suprafata norilor de joasa si mai ales de medie altitudine, "colorindu-i" adecvat. Asa am avut un asa spectacol, din nou.

Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

marți, 7 ianuarie 2025

Sfânta Cuvioasă Domnica din Cartagina, care a viețuit în vremea împăratului Teodosie cel Mare (+474)

  

Pe vremea împărăţiei marelui Teodosie (379-395), Domnica fiind elină, s-a dus din cetatea Cartagina la Constantinopol, cu alte patru fecioare. Apoi s-a făcut despre dînsa o dumnezeiască descoperire preasfinţitului arhiepiscop Nectarie patriarhul (381- 397), care primind-o, a învrednicit-o de Sfîntul Botez.

    După aceasta, Sfînta Domnica luînd chipul monahicesc, se nevoia în post cu duhovniceşti osteneli, pentru care a făcut multe minuni.

    Căci a mîntuit pe nişte corăbieri care se înviforau, turnînd în mare untdelemn sfinţit şi astfel a schimbat marea în linişte. Domnica avea şi darul de a prooroci, pentru că a văzut înainte moartea împăratului, despre care l-a şi înştiinţat. Apoi a văzut pe sfîntul înger venind şi sfinţind firea apelor; precum şi alte preamărite taine dumnezeieşti i s-au descoperit.

    Ajungînd la adînci bătrîneţi, pînă pe vremea împărăţiei lui Leon (457-474) şi a lui Zenon (474-491), cunoscîndu-şi mai înainte ducerea sa către Dumnezeu, s-a odihnit în pace.

Vietile Sfintilor Ianuarie

Avocat Elena Radu - 02544 și 02548 unde e LeiKa? Microfilmu', unde e microfilmu'?

 

Vrei sa scriu eu?

02544 și 02548 unde e LeiKa? Microfilmu', unde e microfilmu'?
Ca să înțelegeți ce e cu microfilmul ala de care tot zic eu:
Pe el se găsesc dosarele colaboratorilor securității, unii dintre ei deținând astăzi funcții publice înalte și ne fac noua zile negre.
"Microfilmul" ala s-a făcut pierdut, ca să poată să îi mențină în funcții pe colaboratorii securității, cărora le mai arată pisica din când în când.
Am auzit că s-ar regăsi pe la indicativele alea și ar avea destui acces la ele.
Așa că să își aducă aminte de jurământul ala și să rupă și ei odată pisica in doua și să scoată microfilmul ala. Să facă și ei așa un bine țării ăsteia, că prea au acceptat tacit să fie făcută praf.
PS: ceva ajutor nu dați și voi? Nimic, nimic?