In fata unor dezastre naturale suntem total neputiciosi, dam vina pe orice, si se face totul scrum. Indiferent de milioanele de dolari investiti in case sau palate de orice fel. Daca nu ne apropie nimic si fiecare cu ograda lui. Nu e bine. Cazuistica dezastrului incendiilor din LA ne arata ca nu prea stim sa ne adaptam, sa prevenim. Alergam fiecare pe un culoar, muncim, si mai investim in ce?. Dar cu liniile dintre culoare, ce facem? Am vazut nu neaparat imensele domenii si atitea locuinte facute scrum in LA. Am vazut atitea animale ucise care zaceau peste tot. Si ele aveau totul. Evident, sunt potentiale conditii meteo care accelereaza intensitatea unor asa dezastre. Dar nici noi nu prea ne inhamam sa prevenim, sa investim si in culoarul dintre noi. Acel culoar ne salveaza. Si pe mine si pe tine si pe el si pe ea si pe ei si pe ele. Acea granita care devine tot mai mare, tot mai lunga, tot mai rece. Acea granita care poate ucide, oricind. Si ne dam seama, intr-un final ca ne ramine doar ce am investit in semeni. Bucuria, sentimentele, faptele, ajutorul dat in timp. Asta spunea si Antony Hopkins, care tocmai si-a vazut scrum intreaga casa.
„Pe măsură ce încercăm cu toții să ne vindecăm de pe urma devastării provocate de aceste incendii, e important să ne amintim că singurul lucru pe care îl luăm cu noi este iubirea pe care o dăm.” - Anthony Hopkins
Ce-am vrut sa spun cu acest mesaj. Mai ginditi-va si la semeni, si la vecini, de orice fel, sa ridicam garduri cit mai mici, mai putine, dar sa fim mai apropiati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu