Sfânta Biserica Ortodoxă

vineri, 19 ianuarie 2024

Avocat Elena Radu - Vă mirați de ce nu s-a schimbat nimic în țara asta?


Vă mirați de ce nu s-a schimbat nimic în țara asta?

Pentru simplul fapt că nu știți să vă concentrați pe problemele esențiale și lăsați să vă fie captată atenția pe subiecte de cancan care se creează pe lângă.
Cine politizează de fapt protestele și creează impresia că protestul agricultorilor si transportatorilor ar fi politizat?
Presa. Avidă de cancan presa creează subiecte care n-ar trebui să existe. Asta pentru simplul fapt că vouă vă place mai mult cancan-ul decât subiectele serioase.
Protestatarii de la Afumati nu au acceptat niciun politician printre ei, au comunicat public ca nu participa la alt protest, ca ei stau la Afumati.
Drept urmare, ”politicul” trebuia sa fie subiect inchis.
Vă pasă de protestul acesta?
Va interesează de efectele pe care le au asupra noastra ale tuturor problemele cu care se confrunta agricultorii si transportatorii?
Atunci vorbiți, urmăriți numai: ce probleme au, ce solicitări au, ce soluții propun, care solicitări le sunt acceptate!
Orice subiect de presa, de cancan, creat pe lângă este creat ca sa duca protestul in derizoriu.
Nu mai urmăriți emisiunile care abordează subiecte pe lângă, de cancan! Așa televiziunile nu vor mai avea raiting si vor înceta.
Pentru reprezentanții Guvernului: să nu credeți voi că vă va merge cu șmecherii și că dacă ”rezolvați” 3 solicitări și că veți adopta niște acte normative ”părtinitoare” ca să ii ajute numai pe unii rezolvați problema si gata protestul.
Nu îi luați de proști și să nu credeți cumva că îi prostiți pe oamenii care sunt în stradă!
Oamenii care sunt in strada sunt dispuși sa rămână acolo până când problemele de esență din domeniile lor se vor rezolva legislativ.

joi, 18 ianuarie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Comportamentul bazal al omului este determinat de nevoile sale naturale – acesta este numitorul comun, repetabil și previzibil, al oricărui om.


Comportamentul bazal al omului este determinat de nevoile sale naturale – acesta este numitorul comun, repetabil și previzibil, al oricărui om. Tocmai de aceea foamea, frica, privarea senzorială sau tortura fizică au fost mereu metode aproape infailibile de control și remodelare a omului.

Comunitatea de valori, apartenența la grup, cooperarea și altruismul, adică identitatea de grup, înseamnă primul rezervor de surplus comportamental (ceea ce se adaugă comportamentului de bază). Este ceea ce ne diferențiază ca membri ai unei comunități – familie, națiune, echipă, grup, confrerie, companie etc.
Asperitățile, diferențele și alegerile personale, individuale, adică identitatea individuală, se constituie într-un al doilea rezervor de surplus comportamental, cu mult mai vast și mai adânc decât primul. Datele cu caracter personal sunt indicatori de surplus comportamental, semnale infinitezimale ale comportamentului nostru individual, care ne diferențiază de ceilalți. Emoțiile, afecțiunile și opțiunile noastre, starea de sănătate, autoaprecierea, culoarea pielii, nuanța ochilor, vârsta, educația etc., sunt date cu caracter personal care sunt indisolubil legate de persoana noastră (și nu ar trebuie să fie în proprietatea nimănui, tocmai pentru că sunt identitatea noastră, adică noi înșine).
Poate părea de neînțeles sau de neimaginat, dar surplusul comportamental poate fi recoltat. Când ne manifestăm identitatea de grup, emitem semnale ale surplusului nostru comportamental. Când ne punem datele noastre cu caracter personal la dispoziția colectorilor, fie că o facem de bună voie sau forțat, fie că suntem conștienți sau nu de auto-exproprierea noastră, cu titlu gratuit, de aceste fracțiuni ale identității noastre, plămădim și dospim uriașul cozonac al surplusului comportamental pe care îl recoltează colectorii. Pe baza acestui surplus comportamental, analizat de algoritmii și inteligențele artificiale ale colectorilor atât în succesiunea ipostazelor noastre din ultimii 20 de ani (colectorii acestor date nu omit nici un detaliu al experiențelor noastre și nu uită nicio întâmplare sau eveniment din viața noastră, în timp ce noi avem memorie selectivă și afectivă, ierarhizată în privința valorilor și omisivă cu detaliile), cât și în comparație cu indivizii similari nouă, colectorii efectuează estimări și chiar predicții comportamentale. Având la dispoziție imense baze de date și capacități gigantice de procesare, colectorii surplusului comportamental pot estima, cu o precizie diabolică, ce alegeri și achiziții vom face, ce decizii vom lua mâine, peste 2 săptămâni sau până la Crăciun. Ceea ce fac colectorii de surplus comportamental nu este meteorologie – estimările lor sunt exacte pentru că au ajuns să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Hazardul și incertitudinea, inerente lumii materiale, sunt țintele predicțiilor comportamentale, ținte care trebuie anihilate, pentru a se instala certitudinea în descrierea comportamentului așteptat de la noi. Ceea ce fac colectorii de surplus comportamental nu este profeție care se împlinește prin simplul fapt că este rostită – predicțiile lor sunt matematic exacte și descriu un viitor determinat, în care liberul arbitru este anihilat. Prin aceste predicții comportamentale, voința noastră este canalizată, consimțământul ne este fabricat, iar personalitatea noastră este remodelată. Produsul lor predictiv suntem noi, și nu serviciile pe care le vând. Noi suntem marfa. Construind și perfecționând permanent un avatar informatic, pe modelul surplusului nostru comportamental, colectorii transformă omul din persoană în cifră și îl reduc la cel mai mic numitor comun. Suntem cum ni se sugerează să fim, cum suntem înghiontiți să fim (nudge), cum ni se dictează să fim – corectitudinea politică, valorile comunității, politicile de sănătate publică, suspiciunea omniprezentă că am fi teroriști, spălători de bani, corupți, conspiraționiști, infectați deciși să îi infecteze și pe ceilalți, ratingul de cetățean etc. sunt andrelele cu care păpușa vodoo care ni se construiește informatic, golemul nostru tehnologic, sunt condiționate și canalizate comportamental.
Evident, din această recoltă rezultă continente de bani – mai important este, însă, controlul pe care îl poate asigura. Colectorii surplusului comportamental sunt capitaliști de supraveghere, campionii „revoluției” digitale, care și-au impus modelul de „biznis” prin intermediul alianței fructuoase cu serviciile secrete, împreună cu care au generat un Big Brother planetar, atotprezent și atotputernic.
Deși nu au trecut nici 20 de ani de atunci, mulți nu își mai amintesc de vremurile legendare ale unicului corsar al oceanului virtual, cel plin de infinite resurse de surplus comportamental – mă refer la acel google originar, din anii 2001-2008, primul capitalist de supraveghere, contractant al statului sau al armatei, aliat cu serviciile secrete și cu deep state – ul american, creatorul primului mandat de președinte ale lui Barack Obama. După evenimentul din 11 septembrie 2001, când deep state – ul american era disperat să ofere o soluție la apariția acelei lebede negre (America era atacată la ea acasă, pentru prima dată de la intrarea sa în cel de-al doilea război mondial), iar google era în pragul falimentului (împreună cu tot sectorul dotcom, cum se numea atunci), a apărut ideea extracției și a procesării surplusului comportamental, ceea ce, așa cum am arăatat mai sus, oferă precizie diabolică în predicțiile comportamentale, cu condiția colectării unei baze de date gigantice. Statul profund american, inclusiv armata și serviciile secrete, au descoperit că nu mai este nevoie de bugete enorme pentru monitorizarea anti-tero, pentru că există google search și personal identity profile, după care au apărut google maps, google street, google play etc.
După ce google a pus pietrele de hotar, a aparut facebook - și oceanul s-a împățit în două, iar deep state – ul american a adoptat și facebook ca un asset (chiar mai bun în monotorizare și control decât google).
Apare amazon și oceanul se împarte în trei. Apple înțelege că nu poate sta departe de acest tip de economie de scală bazată pe predicțiile rezultate din colectarea permanentă a surplusului comportamental al clienților, și oceanul se împarte din nou, de data asta în patru.
Cele 4 mari întreprinderi tehnologice formează clubul gafa (google, apple, facebook, amazon) și fac trecerea la statutul a-național, care nu mai ține cont de legislația și fiscalitatea naționale, creându-și propriile legi si precepte morale (terms and conditions, comunity values), care nu mai sunt aplicate de instanțe sau de arbitri telurici, ci de instanțe hieratice, anonime, compuse de indivizi selectați de proprietari și din verificatori voluntari ai „adevărului” (fact checkers).
Microsoft cumpără, în 2016, linkedin, adică cca 500 de milioane de utilizatori, și își creează cortana, care integrează toți utilizatorii softurilor și ai platformelor de e-mail din proprietatea Microsoft (peste 1,2 mld), astfel asigurându-și intrarea în clubul capitaliștilor de supraveghere. Verizon cumpără yahoo, adică 1,2 mld utilizatori, și intră în club.
Urmează, desigur, twitter, tik tok, rețelele chineze de socializare, emulii gafam din SUA și Europa, inclusiv Rusia, iar oceanul virtual al surplusului comportamental devine cam aglomerat la nivelul lui 2019.
Rezerva de date cu caracter personal, odinioară infinită, nu numai că era împărțită în zeci de fracțiuni, arhipelaguri și insulițe izolate, dar amenința cu limitarea. În plus, intervine redundanța și, deci, plafonarea economiei de scală.
Pentru că biznisul capitaliștilor de supraveghere nu poate supraviețui decât în condiții de abundență a resurselor de surplus comportamental, a fost nevoie să se inventeze ceva care să spargă acest plafon și să readucă pe „piață” resurse nelimitate de date cu caracter personal.
Măsurarea pașilor, a bătăilor inimii, a nivelului apei în organism, a caloriilor consumate/arse, a ritmului și volumului respirație etc., tratamentele, procedurile medicale, invazive sau non-invazive, interacțiunea cu ceilalți, inclusiv cea din familie și din intimitate, totul a fost pus la treabă pentru a reîmprospăta stocul de surplus comportamental.
Nici asta nu a fost suficient. A fost nevoie de o pandemie pentru a impune telemedicina, tele-munca, educația și justiția digitalizate, testele obligatorii, carantina sau izolarea, supunerea față de reguli, oricât de stupide, respectul față de autorități, oricât de populate cu proști, infractori și impostori, adeziunea la ideologiile sau „știința” oficială, vaccinarea și segregarea pe criterii de (ne)vaccinare.
Iar certificatul de vaccinare, pașaportul de libertate, adeverința verde – cum vreți să le spuneți – vor pune la dispoziția colectorilor surplusului comportamental date cu caracter personal care nu mai provin din surse exclusiv externe și/sau vizibile, ci direct din corpul și din măruntaiele noastre.
Cândva, colectorii surplusului comportamental vor ști ce vrem să facem, înainte ca măcar să ne gândim să trecem la fapte. Aveți grijă, că va veni vremea pedepsirii crimăgânditului. Țidula “verde”, digitală, adoptată de UE, este drumul inexorabil către această distopie.

Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului (1457)

Sfîntul Marcu este cunoscut prin marele său curaj cu care a apărat ortodoxia la Sinodul de la Florenţa (1439 d. Hr.), în ciuda opoziţiei împăratului şi Papei. El a adormit cu pace la anul 1452. Pe patul de moarte, Marcu 1-a rugat cu lacrimi pe Grigorie, ucenicul său, care mai tîrziu avea să fie strălucitul Patriarh Ghenadie, să se păzească de capcanele Apusului şi să apere pînă la capăt ortodoxia.

Sfânta Muceniță Eufrasia din Nicomidia, fecioara (303)


Sfînta Muceniţă Eufrasia fecioara
(19 ianuarie)

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătură cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăţie; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luînd-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se ruga cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.

Cînd bărbatul s-a închis cu dînsa în cămară, sfînta l-a rugat să o aştepte puţin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor - pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: "Pe urmă îmi vei da buruiana aceea". Înţeleapta fecioară răspunse: "Nu este cu putinţă să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează". Şi a lăsat-o barbarul pînă ce-i va arăta acea buruiană; atunci sfînta ducîndu-se în grădină şi adunînd nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. El i-a zis: "Cum voi şti că sînt adevărate cele spuse de tine?" Ea şi-a pus buruienile pe grumajii săi şi i-a zis lui: "Ia o sabie ascuţită şi, repezind-o tare cu amîndouă mîinile, loveşte în grumajii mei cît vei putea şi, din aceasta vei vedea că nimic nu mă va vătăma sabia ta".

El, crezînd cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscînd că a fost batjocorit de dînsa, scrîşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsînd minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decît să-şi piardă fecioria.

marți, 16 ianuarie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Adunătura elitelor de la Davos de anul acesta se derulează sub titlul “să reconstruim încrederea”.

Adunătura elitelor de la Davos de anul acesta se derulează sub titlul “să reconstruim încrederea”.
După un dezastru total în “lupta” contra plandemiei și un eșec catastrofic al războiului “sustenabil” din Ucraina, după bășina globală cu claimătceingiul și introducerea pe ușa din dos a democrației vestice a totalitarismului digital și a “inteligenței” artificiale, vine știrea de la Oxfam că, în 2023, din totalul de 21 de mii de miliarde de euro - creștere a avuției globale, 67% s-au dus în conturile deja ultra-pline ale giga-bogaților, restul fiind lăsat restului de 99% din populație.
De fapt, și cifra asta este înșelătoare.
În realitate, crizele planificate care s-au succedat din 2019 încoace au sărăcit clasa medie și au adâncit sărăcia claselor defavorizate, astfel că 90% din 99% au stagnat sau sărăcit.
Mai mult chiar, când ultra-bogații și super-privilegiații neo-feudalismului de azi dau faliment, noi suportăm pagubele, iar nu infractorii care le-au cauzat.
Exemple recente:
(i)👉 Sam Bankman-Fried👈, tipul cu cryptomonedele, care a cauzat pagube de 16 mld dolari, nu va face pușcărie, iar bani nu mai are, că i-a sifonat în conturile lu’ mă-sa;
(ii) cele două falimente din asigurările din România, cu pagube de 2,3 mld euro, nu au dus la pușcărie pentru niciun vinovat, iar pagubele le acoperim noi, prin creșterea primelor de asigurare care, printre altele, falimentează transportatorii.
Fapt (ne)divers: primilor 20 de miliardari ai lumii interesați de reducerea populației, de imunizarea noastră, a supușilor, și de viitorul fără codoi al lumii (“net zero”) le-a crescut averea, din 2019 încoace, cu 37%. De la 263, la 362 de miliarde de dolari. Just like this…
Tot să reconstruiești încrederea în asemenea elite care câștigă din războaie, plandemii, sărăcirea și înfometarea populației supuse prin frică, delațiune și pușcărie digitală și, în general, din dezastre și tragedii planificate.
Plus îndatorare.
Numai SUA a ajuns la o datorie publică de 34 de mii de mld de dolari, care înseamnă faliment în orice univers, dar nu și în cel în care SUA tipăresc dolari...
La fel stau lucrurile cu marile economii ale UE.
China este, de asemenea, hiper-îndatorată, dar are popor mult și prost plătit, hrănit și cazat, iar Rusia este sub embargo economic, dar are resurse infinite și stabilitate politică totalitară.
E un an crucial, fraților. E anul leilor neînduplecați.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Dau o bere artizanală celui care răspunde corect la următoarele întrebări

Dau o bere artizanală celui care răspunde corect la următoarele întrebări:
👉potrivit bugetului pe 2023, fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului, a fost de cca 650 de milioane de lei, iar la finalul anului acest fond, alimentat din buget cu ajutorul a mai mult 100 de HG - uri, a ajuns la 31 de miliarde de lei, utilizați integral de dl. premier Ciolacu, după propriul sistem de priorități; s-a adoptat sau nu anul trecut vreo rectificare bugetară care să permită această majorare de aproape 45 de ori a acestui fond de rezervă?
👉costul suplimentar cu călătoriile de plăcere (cu avionul de lux) ale dlui Iohannis în America de Sud și, respectiv, Africa, a fost de 8 milioane de euro; s-a adoptat sau nu anul trecut vreo rectificare bugetară care să permită această suplimentare a banilor de tocat pe tabieturile dlui. Iohannis?
👉câte autostrăzi s-ar fi terminat, câte mii de km de cale ferată s-ar fi reabilitat ca să se poată circula măcar cu 120 de km la oră cu trenul, câte spitale regionale sau orășenești s-ar fi construit, câte rachete Patriot, Himars ori Javelin, câte tancuri Abrams s-ar fi achitat cu 31 de miliarde de lei?
👉ce a făcut dl. Ciolacu pentru țară cu acest bănet?
👉câte școli de la țară s-ar fi putut reabilita/construi, câte autobuze școlare s-ar fi putut cumpăra, câte centre de îngrijire a bătrânilor s-ar fi putut consolida și igieniza cu acei 8 milioane de euro tocați de dl. Iohannis ca să ajungă să i se cânte „hakuna matata mister president”?
PS Berea nu o am, dar o procur eu de undeva ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Iohannis ne trage, pas cu pas, în război. Acesta poate fi un drum fără de întoarcere.

Iohannis ne trage, pas cu pas, în război. Acesta poate fi un drum fără de întoarcere.
La Davos, la Forumul Economic Mondial, un secretar de stat a început negocierile unui tratat de securitate vu Ucraina, care nu poate să nu aibă în vedere ostilitatea Rusiei.
Asta s-a întâmplat fără ca noi să fim
întrebați, desigur.
Dacă tot ne trage către război herr Iohannis (poate-poate i se prelungește mandatul sine die), să ne întrebăm cu toții dacă ne dorim un asemenea comandant suprem al armatei.
Dar trebuie, în plus, să pretindem asta: când vor începe mobilizările pentru război, trebuie ca toți cei care au făcut propaganda războiului să fie obligați să meargă primii la război, ca să se transforme în „eroi din linia întâi”.
De-abia după aceea să ne ceară nouă să ne mobilizăm.
De-abia acum pericolul de la răsărit devine palpabil. Problema este că imperiul de la răsărit este infinit mai puternic acum decât în urmă cu 2 ani. Nenorocirea e că, sub cuvânt că suntem în survival mode, și libertățile ne-au fost ciuntite, și resursele ne-au fost consumate, ajungând în sapă de lemn. Armament și muniție și soldați : de-abia peste trei ani, așa zic mass-media vest-europene.
De-abia acum se va putea vedea cine sunt adevărații rusofili și putiniști.
Eu îi știu - erau acolo și acum doi ani, când se făceau afaceri de miliarde cu oligarhii ruși, și acum 20 de ani, când li se vindeau pe doi lei fabrici și uzine și resurse energetice rușilor, și acum 34 de ani, când rușii erau invitați aici pentru pacificare post-revoluționară.