Sfânta Biserica Ortodoxă

luni, 28 noiembrie 2022

Sfântul Mucenic Paramon şi Sfinții 370 de Mucenici din Nicomidia, care au mărturisit împreună cu el în timpul împăratului Deciu (+250)

Troparul Sfântului Mucenic Paramon, glasul al 4-lea
Mucenicul Tău, Doamne, Paramon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Paramon, glasul al 4-lea
Cu răbdarea Dumnezeieştilor Porunci ţi-ai curăţit sufletul de spurcăciuni şi către săvârşirea pătimirii ai ajuns. Că te-ai lepădat a jertfi idolilor celor înşelători şi urmând lui Hristos, cu suliţa ai fost împus. Dar cu osârdie roagă-te pentru lume, Preafericite Paramon.
Pătimirea Sfîntului Mucenic Paramon şi a celor împreună cu dînsul
(29 noiembrie)

În vremea împărăţiei rău-credinciosului împărat Decie, era la răsărit un voievod cu numele Achilin, care prigonea foarte mult pe creştini. Acesta a adunat odată în temniţă un număr de trei sute şaptezeci de creştini şi, vrînd a merge la via sa din Valsatin, a poruncit să ducă pe mucenici împreună cu sine, pentru că urma să treacă pe lîngă capiştea lui Poseidon, vrînd să-i silească pe dînşii ca să aducă acolo jertfă idolilor.

Ajungînd la capişte, îi silea pe sfinţi să aducă jertfă necuratului lor zeu, Poseidon. Dar n-a putut să-i înduplece pe dînşii către voia lui cea necurată, nici cu îmbunări, nici cu ameninţări. S-a întîmplat a trece pe acolo un bărbat cinstit cu numele Paramon, de credinţă creştină. Acesta, văzînd atîta mulţime de sfinţi mucenici pregătiţi pentru pătimire, a stat înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: "O, cît de mulţi drepţi sînt înjunghiaţi fără vină, de necuratul voievod, pentru că nu se închină idolilor lui celor fără de suflet şi muţi".

Acestea zicîndu-le în auzul tuturor, a pornit în calea sa. Iar voievodul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mînie şi a poruncit slugilor ca îndată să-l ajungă şi să-l omoare pe acesta. Iar fericitul Paramon, neştiind acea poruncă a voievodului, mergînd pe calea sa, iată l-au ajuns slugile păgîne ale necuratului voievod şi l-au prins pe el. Şi mai întîi, trăgîndu-i limba din gură, care mustrase şi ocărîse pe chinuitorul voievod, au străpuns-o cu trestii ascuţite. Apoi i-au înfipt, în toate mădularele lui alte trestii, după care l-au săgetat cu suliţele.

Şi aşa Sfîntul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul suflet în mîinile lui Dumnezeu. În acelaşi timp şi sfinţii mucenici, cei mai înainte pomeniţi, trei sute şaptezeci, munciţi fiind lîngă capiştea lui Poseidon, au fost tăiaţi pentru mărturisirea lui Hristos.

Viețile Sfinților Noiembrie

Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Marți: Evr 9, 8-23; Mc 8, 22-26

 

Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Marți: Evr 9, 8-23

Capitolul 9

8. Prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai sta în picioare,

9. Care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul închinătorului.

10. Acestea erau numai legiuiri pământeşti - despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări - şi erau porunci până la vremea îndreptării.

11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta;

12. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.

13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului,

14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?

15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.

16. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul.

17. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere, câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.

18. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge.

19. Într-adevăr Moise, după ce a rostit faţă cu tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul,

20. Şi a zis: "Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu".

21. Şi a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul şi toate vasele pentru slujbă.

22. După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă iertare.

23. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi cu jertfe mai bune decât acestea.

Capitolul 8
22. Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el.
23. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva.
24. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând.
25. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit.
26. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.



duminică, 27 noiembrie 2022

Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Luni: Evr 8, 7-13; Mc 8, 11-21


Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Luni: Evr 8, 7-13

Capitolul 8

7. Căci dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea;

8. Ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou,

9. Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit - zice Domnul.

10. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.

11. Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său zicând: Cunoaşte pe Domnul! - căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor;

12. Căci voi fi milostiv cu nedreptăţile lor şi de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte".

13. Şi zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire.


Capitolul 8

11. Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L.
12. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam.
13. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte.
14. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie.
15. Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod.
16. Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine.
17. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră?
18. Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte.
19. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Zis-au Lui: Douăsprezece.
20. Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au zis: Şapte.
21. Şi le zicea: Tot nu pricepeţi?

Biblia Ortodoxă

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii ( Despre iubirea de averi )

 
Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii

( Despre iubirea de averi )

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea
(Psalm 61, 10)

Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de astăzi că un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viaţa cea veşnică? (Luca 18, 18).

Vedeţi, fraţilor, că acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viaţa cea veşnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viaţa veşnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinereţile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îţi lipseşte. Vinde toate cîte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).

Prin aceste cuvinte Mîntuitorul i-a arătat calea cea înaltă a desăvîrşirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mîntuitorul i-a spus: "Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă voieşti să fii desăvîrşit mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă (Luca 18, 23). Vedeţi cît de mare piedică în calea mîntuirii, şi mai ales a desăvîrşirii, este averea pentru acela care o iubeşte şi îşi lipeşte inima de ea? Vedeţi pentru care pricină Mîntuitorul a zis: Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăţia Cerului (Matei 19, 23) şi că mai lesne este să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decît bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).

Dar să ne punem o întrebare: Oare toţi bogaţii vor merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putinţă să mîntuiască şi pe cei bogaţi, care vor avea bunăvoinţă a-şi chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-şi lipi inima de bogăţiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace şi cu argint şi cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în faţa lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Şi cine a fost mai binecuvîntat de Dumnezeu decît el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungînd chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).

Să auzim încă şi de bogăţiile lui Iov pe care le arată Sfînta Scriptură, zicînd: Şi erau vitele lui Iov şapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute şi cinci sute de asine ce păşteau în munte şi slugi multe foarte (Iov 1, 3). Dar să auzim şi ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: Socotit-ai în cugetul tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pămînt, fără cusur, drept şi temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce este rău? (Iov 1, 8). Aşadar, fraţii mei, bogaţi au fost pe pămînt şi Avraam şi Iov, dar foarte drepţi şi temători de Dumnezeu şi nu legaţi cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov cînd a pierdut toate averile sale: Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat (Iov 1, 21).

Cît de mare lucru este necredinţa noastră, fraţilor. Atunci cînd ni se întîmplă o mică pagubă, plîngem, ne întristăm şi cădem în mîhnire şi deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atîtor cîrduri de vite şi a copiilor, n-a zis nici un cuvînt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulţumea lui Dumnezeu. Aşadar, nu bogăţia este pricină de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea şi reaua întrebuinţare a bogăţiei sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: Să fie acum cei ce au averi, ca şi cum nu le-ar avea şi cei ce au femei, ca şi cum nu le-ar avea şi cei ce se folosesc de lumea aceasta ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece (I Corinteni 7, 29-31).

Să auzim şi pe Solomon cel preaînţelept şi preabogat ce zice în privinţa averilor sale: Mărit-am lucrurile mele, zidit-am case, săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini şi livezi şi mi-am sădit în ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii. Avut-am slugi şi slujnice şi am avut feciori născuţi în casă. Avut-am cirezi şi turme multe, mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim... (Ecclesiastul 2, 4-7) Şi am căutat spre toate lucrurile mele şi spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face şi iată toate sînt deşărtăciuni şi vînare de vînt şi nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Şi am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare că toate sînt deşertăciune şi vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofînd despre moarte a zis: Precum am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pămînt şi precum am venit aşa mă voi duce şi nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mîna mea (Ecclesiastul 5, 14).

Iubiţi credincioşi,

Dacă din toate cîte avem, vom face milostenie la săraci şi vom urma lui Hristos cu viaţă curată, cu post, cu rugăciune, cu înfrînare, cu priveghere şi cu toată lucrarea faptelor celor bune, ne vom face comoară în ceruri unde furii nu o sapă şi rugina şi molima nu o strică precum a zis Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 6, 19). Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de bogatul cel nemilostiv, care se chinuia în flăcările iadului şi care a cerut lui Avraam să trimită pe Lazăr să-i aducă un vîrf de deget înmuiat în apă ca să-i răcorească limba sa în focul iadului; şi a auzit pe Avraam, zicîndu-i: Fiule, adu-ţi aminte că ai luat cele bune în viaţa ta, asemenea şi Lazăr, cele rele, iar acum el se bucură şi tu te chinuieşti. Şi nici o mîngîiere sau ajutor n-a dobîndit (Luca 16, 24-25).

Ce i-au folosit bogatului averea şi viaţa cea desfătată, vremelnică şi prea scurtă? Căci întrucît n-a fost milostiv, s-a dus în munca cea veşnică, înfricoşată şi prea greu de suferit. Şi aceasta nu pentru că a fost bogat, deoarece averea "agonisită cu dreptate" este "dată omului de Dumnezeu" (Psalm 131, 14-15; Facere 24, 35), ci reaua întrebuinţare a averii şi nemilostivirea l-au dus pe el în munca cea veşnică. Deci nu bogăţia este pricina pierzării omului, ci întrebuinţarea ei, ca urmare a voinţei libere pe care o are omul de la crearea sa.

Iubiţi credincioşi,

Cine poate să spună îndeajuns cîtă dreptate are Dumnezeu cînd ne porunceşte în porunca întîia din Decalog: Să-L iubim cu toată inima noastră cu tot sufletul nostru şi cu tot cugetul nostru (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat viaţă, minte, simţiri şi tot ce avem. Pe acestea să le punem în slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune şi nu spre păcat. Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat, şi depărtînd ochii noştri de la orice sminteli şi deşertăciuni. Domnul ne-a dat mîinile. Pe acestea se cuvine să le punem în slujba Lui, nu a diavolului, întinzîndu-le la furturi şi desfrînări, ci la faptele cele bune şi mai ales la rugăciune şi la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm, ascultînd cele sfinte, iar nu cîntece de desfrînare, nici vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cînte psalmi şi laude şi cîntări dumnezeieşti.

Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pîntece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesaţiu, ci să-l hrănim cu măsură şi cu înfrînare. Dumnezeu a pus iubire între soţi spre facerea de copii, iar nu spre desfrînare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuinţa cum se cuvine. Ne-a dat sănătate şi putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu şi, în sfîrşit, toate cîte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru şi spre slava lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Împărţire de grîu, op. cit., p. 397-398).

Deci, fraţii mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pămînteşti, decît pe Făcătorul şi Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut şi ne-a dat toate, cîtă nedreptate facem, iubind averile şi desfătările veacului de acum şi uitînd noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Dacă Dumnezeu lasă bogaţi şi săraci printre oameni (Psalm 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Ştim că bogăţia este vremelnică (Pilde 27, 24). Bogăţia noastră este nestatornică (Psalm 38, 10), şi trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cît de mare păcat fac cei ce iubesc cele vremelnice şi trecătoare mai mult decît pe Dumnezeu cel Preaveşnic, Care ne-a dăruit toate?

Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atîtea ţări şi împărăţii, ajungînd la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri şi pe acolo săi scoată mîinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce doreşte să-l îngroape cu mîinile goale şi să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: "vreau să arăt la toţi împăraţii şi regii pămîntului care vor veni după mine să nu-şi lipească inima de nimic din această lume. Că toate cîte avem aici rămîn şi noi plecăm la veşnicie cu mîinile goale şi luăm cu noi numai ce am făcut în această viaţă, bune sau rele!" Cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei de pe pămînt.

Iată şi o istorioară adevărată:

Mergînd un monah pentru o trebuinţă la Constantinopol, a intrat într-o biserică. Tot atunci a intrat în biserică un iubitor de Hristos, şi văzînd pe călugărul străin s-a închinat cu multă dragoste şi cucernicie şi a început a-l întreba cele despre mîntuirea sufletului. Iar călugărul i-a zis: "Cel ce rînduieşte bine cele pămînteşti, i se dăruiesc şi cele cereşti". A zis acela: "Bine ai zis, părinte". Fericit este acel ce îşi aruncă toată nădejdea sa spre Dumnezeu.

Apoi i-a povestit lui, zicînd aşa: "Eu am fost, zice, fiu al oarecăruia din cei slăviţi în lume, însă tatăl meu era milostiv şi dădea mult la săraci. Într-una din zile m-a chemat şi mi-a arătat toate averile sale şi mi-a zis: "Fiule, ce îţi este mai de folos? Să-ţi dau ţie averile acestea, sau pe Hristos?" Iar eu, luînd aminte la cele ce grăia, am zis: "Mai bine să-mi laşi mie pe Hristos. Pentru că aceste averi astăzi sînt şi mîine se duc şi trec". După ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a început a împărţi, încît cînd a murit la puţină avere a mai rămas şi eu am rămas sărac şi cu smerenie umblam avînd nădejdea mea numai spre Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.

Iubiţi credincioşi,

Cînd tînărul bogat din Evanghelia de astăzi a răspuns Mîntuitorului că Toate poruncile le-am păzit din tinereţile mele (Luca 18, 21), a adăugat şi aceste cuvinte: Ce îmi mai lipseşte? Iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: dacă voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde averea ta şi o împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează Mie. Auzind cuvîntul acesta, tînărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii (Matei 19, 20-22).

Deşi păzea cu sfinţenie poruncile Legii Vechi, tînărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale şi nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mîntuitorul îl chema la desăvîrşire, prin renunţarea la averile pămînteşti şi agonisirea altor averi, cele duhovniceşti. Căci bogăţia cea mai mare a creştinilor este păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe ortodoxe. Bogăţia cea nemuritoare a noastră, a creştinilor, este sfînta rugăciune făcută cu post şi cu milostenie.

Bogăţia duhovnicească a creştinilor este împlinirea cu sfinţenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvîrşită dragoste, iertarea vrăjmaşilor, participarea regulată la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie şi împărtăşania cu Trupul şi Sîngele Domnului. Apoi naşterea de copii, înfrînarea de la orice fel de păcate trupeşti, blîndeţea, smerenia şi toate celelalte fapte bune. Acestea sînt averea şi lauda şi cununa creştinilor care ne asigură mîntuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani şi cinste trecătoare pe pămînt, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne aruncă în grele păcate şi în osîndă veşnică.

Să renunţăm la averile de prisos şi nefolositoare care aduc atîta tulburare şi robesc inimile slabe şi să ne lipim cu inima de Hristos. Să urmăm cu statornicie părinţilor noştri evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, care erau săraci de averi, dar bogaţi şi tari în credinţă, în rugăciune şi în milostenie. Să iubim pe săraci, pe bătrîni, pe copii şi pe văduve şi să-i ajutăm cu ce putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Şi să nu uităm ce spune psalmistul; Temeţi-vă de Domnul toţi Sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El (Psalm 33, 9).

Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Hristos, adică să părăsim păcatele şi să adunăm cît mai multe fapte bune. Acestea sînt averea noastră, nădejdea mîntuirii noastre, bucuria noastră în Hristos. Să-l rugăm pe Mîntuitorul şi Fiul lui Dumnezeu să ne îmbogăţească în cele cereşti, ca să putem cînta cu psalmistul David: Bogaţii au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin.



Lecționar - Săptămâna a XXVI - a după Rusalii Duminică: la Utrenie - Lc24, 1-12, iar la Liturghie - Ef 6, 9 - 19; Lc 12, 16-21

Lecționar - Săptămâna a XXVI - a după Rusalii Duminică: la Utrenie - Lc24, 1-12

 Capitolul 24

1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.

3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus.

4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare.

5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?

6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea,

7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.

8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui.

9. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

10. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.

11. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut.

12. Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

Capitolul 6

9. Iar voi, stăpânilor, faceţi tot aşa faţă de ei, lăsând la o parte ameninţarea, ştiind că Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi că la El nu încape părtinire.

10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.

11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.

12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.

13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.

14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,

15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.

16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.

17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

18. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.

19. Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei,

Capitolul 12

16. Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina.

17. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?

18. Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele;

19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.

20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?

21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Biblia Ortodoxă

vineri, 25 noiembrie 2022

Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor (V-VI)

Troparul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat, şi cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Stelian, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, Cuvioase Părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Cuviosul Părinte Stelian Paflagonul

(26 noiembrie)

Acesta a fost sfinţit şi s-a făcut locaş al Duhului Sfînt încă din pîntecele maicii sale. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia ce avea la săraci şi făcîndu-se monah, a întrecut pe toţi monahii de atunci prin aspra vieţuire şi ostenitoarea sihăstrie. Apoi s-a dus în pustie şi a intrat într-o peşteră în care primea hrană de la dumnezeiescul înger. Şi s-a făcut doctor de multe feluri de boli nevindecate. Căci cînd venea boala aducătoare de moarte şi mureau într-una pruncii iar părinţii rămîneau fără de copii, atunci cîte maici chemau cu credinţă numele acestui Sfînt Stelian şi zugrăveau sfînta lui icoană, iarăşi dobîndeau alţi prunci, iar pe pruncii bolnavi îi scăpa de boală.

Deci, astfel vieţuind pururea pomenitul şi multe vindecări şi minuni săvîrşind, s-a mutat către Domnul.

Viața pe lung a Sfântului Stelian

uviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi, preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naştere.

Singurul rămas în viaţă a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va creşte cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă, căci lipsa fraţilor şi surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieţii Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, Stelian va găsi în biserica din oraşul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericeşti, adevăratul suflu al vieţii sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinţi ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărţi tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creştin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili aşadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii aşezări creştine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viaţa călugărească şi pustnicească pe înălţimile munţilor sau în numeroasele peşteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumuseţea picturilor creştine.

Într-o astfel de mânăstire se va adăposti şi tânărul Stelian, făcând ascultare şi urmărind îndeaproape sfaturile duhovniceşti ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească şi dragoste pentru Hristos, stareţul rânduieşte pregătirea lui Stelian pentru treapta preoţiei. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrăţişa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduinţa de a se pustnici într-una din peşterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peşteră va vieţui ani îndelungaţi, în post şi rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor şi doar cu mintea înălţată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea şi mila sa faţă de creştinii în suferinţă. De aceea, atunci când va afla de la credincioşii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalţe rugăciuni pentru ei, că în părţile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-şi de plânsul părinţilor săi, se va aprinde de milă. Atunci el îşi deschide inima spre Dumnezeu şi înalţă rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.

Şi ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinţi la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează şi mulţi copii sunt salvaţi de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii şi mila faţă de toţi cei ce erau în suferinţă, precum şi puterea rugăciunilor lui Stelian înălţate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peştera lui Stelian pentru a câştiga, cu rugăciunile sale, sănătatea şi viaţa copiilor lor.

Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa creşte tot mai mult şi se răspândeşte în ţinuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depăşea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu şi de milă jertfitoare în rugăciune pentru toţi cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veşnice, dar minunile săvârşite în peştera în care a trăit nu vor înceta.

Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie şi va avea aceeaşi tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viaţă. Cunoscând evlavia mulţimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum şi minunile care se săvârşeau înaintea moaştelor sale, Biserica hotărăşte canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioşilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie/9 decembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

Viețile Sfinților Noiembrie

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre ipocrizie și dublu standard în legislația prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (III)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre ipocrizie și dublu standard în legislația prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului 

(III)

În data de 24 noiembrie 2022, Parlamentul European a declarat că Rusia este un stat sponsor al terorismului*. Statele membre sunt invitate să ia aceiași decizie, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv ridicarea gradului de atenție, de suspiciune și de severitate a controalelor asupra omului de rând la care se referă Legea nr.129/2019. Statele membre ale UE cumpără anual resurse din Rusia. Numai după declanșarea războiului din Ucraina, statele membre ale UE au cumpărat din Rusia gaze naturale în valoare de 100 de miliarde de euro. Logic, Rusia a avut bani pentru a „sponsoriza terorismul” de la europeni. Deci, la final, finanțarea terorismului a avut ca sursă UE, organismul supra-statal care a emis atât Directiva privind prevenția și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, cât și rezoluția cu pricina, referitoare la Rusia.
Sau poate că birocrații europeni nu stau prea bine cu logica.
Oricum, în timp ce adâncește tot mai mult sancțiunile economice la adresa Rusiei, UE, prin vocea birocratului – șef, frau Ursula, se plânge peste tot că Rusia atentează la securitatea energetică și chiar alimentară a UE.
În rest, despre ipocrizia și ineficiența „luptei” contra spălării banilor și a finanțării terorismului (similară cu „lupta” contra plandemiei și a schimbărilor climatice) și despre devierea atenției de la adevărații vinovați către noi, către suspecții de noi, a se vedea mai sus, episoadele 👉(I)(II)👈.