Testamentul lui Petru cel Mare al Rusiei

 

Tarul  Petru I (cel Mare) al Rusiei, n.9 iunie 1672 (30 mai s.v.) ; ( d. 8 februarie (28 ianuarie s.v.) 1725, a condus imperiul rus din 7 mai  1682 până la moartea sa, fiind considerat intemeietorul Rusiei moderne.

 Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721: „Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului, Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod, Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților.”

 

TESTAMENTUL TARULUI PETRU CEL MARE

„In numele prea sfintei şi nedespărţitei Treimi, Noi Petru I-iul, tuturor descendenţilor şi succesorilor şi guvernului naţiei  rossieneşti:

Marele Dumnezeu de la care ţinem existenţa noastră şi Coroana noastră, luminîndu-ne cu lumina sa şi sprijinindu-ne cu sprijinul său, îmi îngădui a privi poporul rus ca un popor chemat în viitor la dominaţia generală a Europei.

Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea spre care merg cu paşi mari; trebuie ca ele să fie lesne şi sigur cucerite de către un popor tînăr şi nou, cînd acesta va fi atins toată forţa şi creşterea sa.

Privesc dar invaziunea ţărilor Occidentului şi Orientului de către Nord ca o misiune periodică decretată în cugetele Providenţei care tot astfel a regenerat poporul roman prin invaziunea barbarilor.

Emigrările oamenilor polari sînt ca fluxul Nilului care, în toate epocile, îngraşă cu mîlul său ţările slăbite ale Egiptului.

Am găsit Rusia gîrlă şi o las râu; urmaşii mei vor face din ea o mare întinsă, destinată a face roditoare Europa sărăcită, şi undele ei se vor revărsa peste toate stăvilarele ce nişte mîini slăbănoage ar putea să-i aşeze în cale, şi descendenţii mei ştiu să-i dirijeze cursul; pentru aceea eu le las învăţămintele următoare pe care le recomand atenţiunii şi observaţiilor lor statornice.

– de a întreţine naţiunea rusă într-o stare de război permanent, a ţine soldatul rus în necontenit război, a nu-l lăsa să se repauseze decît pentru îmbunătăţirea finanţelor statului; a reforma armatele, a alege momentele oportune pentru atac.

A face astfel ca pacea să servească războiului şi războiul păcii, în interesul măririi şi prosperităţii crescînde a Rusiei.

– a chema prin toate mijloacele posibile, de la popoarele instruite ale Europei, căpitani în timp de război şi savanţi în timp de pace, pentru a face să profite naţiunea rusă de foloasele celorlalte ţări, fără a face să le piardă pe ale ei proprii.

– a lua parte în orice ocaziune la afacerile şi certele Europei şi mai ales ale Germaniei care, fiind mai apropiată de noi, ne interesează de-a dreptul.

– a diviza Polonia întreţinînd tulburări şi gelozii continue; a interesa pe puternici cu preţul aurului, a influenţa dietele, a le corupe spre a avea o acţiune în alegerea regilor, a numi partizani şi a-i proteja, a face să intre trupele moscovite şi a le ţine în ţări străine pînă ce va veni ocaziunea pentru ca să rămînă acolo pentru totdeauna.

Dacă puterile vecine se opun, a le potoli momentan îmbucăţind din ţară pînă se va putea lua tot ce este de luat. – a lua de la Suedia cît se va putea mai mult şi a face să fim atacaţi de ea pentru a avea un pretext de a o subjuga.

Pentru aceasta, trebuie izolată Danemarca de Suedia şi a întreţine rivalitatea lor.

– a lua totdeauna pe soţiile principilor ruşi dintre principesele Germaniei, pentru a înmulţi alianţele ca familii, a apropia interesele şi a uni Germania cauzei noastre  porindu-ne influenţa.

– a căuta de preferinţă alianţa Engliterei pentru comerţul nostru cu o putere care are mai multă trebuinţă de noi pentru marina sa şi care poate fi mai folositoare dezvoltării marinei noastre.

 A da în schimb lemnul nostru şi alte produse contra aurului ei şi a stabili între neguţătorii, mateloţii lor şi ai noştri raporturi continue care să-i formeze pe ai noştri în marină şi comerţ.

– a se întinde neîncetat către Nord, în lungul Balticei, precum şi spre Sud, în lungul Mării Negre.

– a se apropia pe cît este posibil de Constantinopol şi Indii.

Cel ce va domni peste aceste ţinuturi va fi adevăratul suveran al lumii. Prin urmare, a provoca războaie continue atît turcului cît şi Persiei. A aşeza şantiere pe Marea Neagră, a se face stăpînă din ce în ce mai mult peste această mare, precum şi peste Baltica, punct îndoit şi necesar la reuşita proiectului;

a grăbi decadenţa Persiei; a pătrunde pînă la Golful Persic; a stabili dacă este posibil, prin Siria, vechiul comerţ al Orientului şi a înainta pînă la Indii, care sînt antrepozitul  lumii. Odată ajunşi acolo, n-am avea nevoie de aurul Engliterei.

– a se căuta şi a întreţine cu grijă alianţa Austriei, a sprijini în aparenţă ideile sale de domnie suitoare asupra Germaniei şi a provoca împotriva ei şi pe sub mînă gelozia prinţilor.

A face să se ceară ajutoarele Rusiei de către unii, ca şi de către ceilalţi şi a impune asupra acestor ţări un fel de protecţiune care să prepare domnia viitoare.

– a se interesa Casa Austriei ca să gonească pe turc din Europa, şi a neutraliza geloziile sale din timpul cuceririi Constantinopolei, provocînd un război cu vechile state ale Europei, sau dîndu-i o porţiune din cucerire care i se va lua înapoi mai tîrziu.

– a se întruni împrejur toţi grecii dezbinaţi sau schismatici, care sînt răspîndiţi în Ungaria sau Polonia, a-i centraliza, a-i sprijini şi a stabili dinainte o predominare universală printr-un fel de autoritate şi de supremaţie sacerdotală; vom avea atîţia prieteni printre fiecare din inamicii noştri.

– Suedia dezmembrată. Persia învinsă. Polonia subjugată. Turcia cucerită. Armatele noastre reîntrunite. Marea Neagră şi Baltica păzite de corăbiele noastre. Trebuie deocamdată a propune separat şi foarte secret Curţii din Versailles, pe urmă Curţii Vienei de a împărţi cu ele imperiul universului.

Dacă una din doua acceptă, ceea ce este nelipsit dacă vom flata ambiţia şi amorul lor propriu, a se servi de una pentru a sfarîma pe cealaltă, angajînd cu dînsa pe rînd o luptă care nu va fi îndoielnică, Rusia posedînd pentru ea tot Orientul şi o mare parte a Europei.

– dacă, ceea ce nu e probabil, fiecare din ele ar refuza oferta Rusiei, trebuie a le crea certuri şi a face să se ruineze una pentru alta.

Atunci, profitînd de un moment decisiv, Rusia ar tăbărî trupele sale concentrate mai dinainte asupra Germaniei. în acelaşi timp, două flote considerabile ar pleca una din Azov şi cealaltă din portul Arhanghelsk încărcate cu trupe asiatice, sub convoiul flotei armate ale Mării Negre, ale Balticei.

Inaintînd prin Mediterană şi prin Ocean, ele ar inunda Franţa de o parte şi Germania de altă parte şi aceste două ţinuturi biruite, restul Europei ar trece lesne sub noi, fără a mai da o lovitură de puşcă.

Astfel se poate şi trebuie să fie supusă Evropa.”

Testamentul lui Petru cel Mare a fost descoperit de cavalerul francez d’Eon  în biblioteca  împărătesei Rusiei, Elisabeta Petrovna (1741-1761), fiica lui Petru cel Mare.

A fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.

Prin așezarea lor “ca o lacrimă latină într-un imens ocean slav”, “românii au stat mereu în calea expansiunii panslavisteșsi au încurcat totdeauna planurile cancelariei țariste”.

Din rapoartele adresate Comitetului de Salvare Publică de către C. Stamati, întâiul agent francez acreditat în Țările Române, aflăm că “în cursul negocierilor pentru încetarea războiului început la 1787, rușii începură prin a cere Moldova și numai la urma se mulțumiră cu fruntăria Nistrului”.

Tot din însemnările demnitarului francez aflăm că “Principatele Moldovei și Țării Românești au devenit obiectul ambițiunii cotropitoare” și că “după extensiunea limitelor sale până la țărmurile Nistrului, rușii proiectează în chip vădit cotropirea Moldovei și aceea a Basarabiei, spre a se apropia pas cu pas de Dunare”.

Recurs la istorie

Ideile Testamentului lui Petru cel Mare le regasim in politica externa a Rusiei de-a lungul secolelor XVIII-XX precum si la inceputul mileniului 2.

Devenita mare putere europeana in urma victoriei  lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia nu a incetat niciodata sa urmareasca obiectivul expansiunii sale spre Vest si Sud-Vest, tintind in mod special Europa Centrala, Constantinopolul si tarmurile Marii Adriatice.

Nenumaratele razboaie impotriva Imperiului Otoman, aflat in decadere,  au avut drept efect cresterea treptata a influentei rusesti in tarile Romane si Peninsula Balcanica. In urma razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedeaza rusilor Basarabia, dupa negocierile conduse din partea rusa de generalul Kutuzov. Rusii cerusera anexarea intregii Moldove si numai vestea iminentei razboiului cu Napoleon il face pe tarul  Alexandru I sa-l recheme urgent  pe Kutuzov la Moscova, Rusia multumindu-se doar cu anexarea Basarabiei.

Dupa un nou razboi ruso-turc (1821-1829), incheiat cu pacea de la Adrianopol, Grecia devine independenta, Serbia isi dobandeste autonomia iar Tarile Romane intra sub protectorat rusesc, administrarea lor facandu-se conform Regulamentului Organic.

Amenintat de expansiunea ruseasca spre Balcani si Dardanele, echilibrul european mult dorit de puterile occidentale, este pe cale sa se deregleze. Franta, Anglia si Piemontul alaturi de Turcia reusesc, in urma razboiului Crimeei (1854-1856), sa stavileasca un timp expansionismul rusesc. Pacea de la Paris (1856) a consfintit redobandirea de catre  Moldova a trei judete din sudul Basarabiei, Rusia pierzand astfel, pentru scurt timp, controlul gurilor Dunarii.

In anul 1877, rusii declanseaza un nou razboi impotriva Imperiului Otoman. Profitand de aspiratiile spre independenta a Principatelor Unite, trupele rusesti obtin dreptul de a trece pe teritoriul romanesc, spre Dunare. Sub comanda Principelui Carol, trupele rusesti si romanesti obtin victoria asupra turcilor.

Invingatori, rusii uita repede de aportul decisiv al armatei romane in obtinerea victoriei si isi pastreaza trupele in Principate, ca ocupanti, chiar dupa terminarea completa a ostilitatilor. A fost necesara interventia Cancelarului Germaniei Bismark pentru a-i obliga pe rusi sa paraseasca Romania dupa ce pricinuisera tarii mari pagube. Rusii ar fi vrut sa se indrepte spre Dardanele, dar prezenta unei puternice flote britanice in zona i-a facut sa se razgandeasca.

Congresul de la Berlin (1879), punand capat razboiului ruso-romano-turc, a consfintit independenta Romaniei si, drept „recompensa” pentru aportul la infrangerea turcilor, se  rapeste din nou tarii cele trei judete din sudul Basarabiei pe care le iau rusii.

Infrangerea suferita in razboiul ruso-japonez din anul 1905 precum si revolutia antitarista din acelasi an opresc pentru un timp expansiunea ruseasca din Europa, iar insuccesele militare din timpul primului razboi mondial si declansarea revolutiei bolsevice in 1917 par a schimba politica Rusiei, guvernele comuniste , instalate la putere prin forta si teroare, fiind preocupate temporar de mentinerea puterii sovietice, extrem de subreda  cativa ani.

In perioada 1917-1940, sub dictatura partidului comunist condus de Lenin, apoi de Stalin, au loc cumplite crime de masa, milioane de oameni fiind ucisi de represiunea impotriva celor ce se opuneau politicii partidului precum si de foametea care se instalase in intreaga Rusie.

Asa numita politica leninista de autodeterminare a nationalitatilor s-a dovedit a fi o vorba goala, imperialismul rus continuand sa se manifeste impotriva unora din republicile sovietice ce se doreau independente, puterea de la Moscova mentinandu-le cu forta in cadrul Uniunii.

Nici alipirea Basarabiei la patria muma Romania (1918) nu este recunoscuta si a fost necesara interventia eroica a trupelor romanesti pentru alungarea bandelor bolsevice ce invadasera provincia romaneasca.

In august 1939, sinistrul pact Molotov-Ribentrop a dat frau liber atat expansionismului hitlerist cat si celui sovietic, Germania si Uniunea Sovietica atacand Polonia si impartind-o (asa cum s-a mai intamplat de trei ori in secolul al XVIII-lea).

La scurt timp dupa aceea, in noiembrie 1939, sovieticii ataca Finlanda si cu toata rezistenta eroica a finlandezilor le impun sa cedeze doua provincii din vecinatatea frontierei comune (martie 1940).In iunie 1940, vine randul Romaniei, careia sovieticii ii adresasera un ultimatum pentru cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta.

Coplesita de amenintari, inconjurata numai de neprieteni si abandonata de marile puteri occidentale, tara noastra cedeaza cele trei teritorii romanesti. Tot in vara anului 1940, sovieticii ocupa Tarile Baltice, Expansiunea ruseasca, intrerupta un timp, reincepuse.

Atacand Uniunea Sovietica, in iunie 1941, nemtii au mizat pe un succes rapid, similar cu cel obtinut prin „blitz-krieg” in Polonia si Franta. N-a fost asa si, in realitate, s-a repetat aventura nefericita a lui Napoleon din 1812, iar la capatul unui razboi care a durat 4 ani si a secerat milioane de vieti de ambele parti, Germania a fost zdrobita.

Incontestabil,  in obtinerea victoriei, a contat foarte mult ajutorul masiv in echipament de razboi, acodrat de americani, deschiderea frontului din Italia (1943) si Franta(1944) precum si bombardamentele nimicitoare efectuate de aliati asupra oraselor germane.

Din nefericire, Romania a participat la razboiul inpotriva URSS, la inceput pentru a elibera Basarabia rapita in 1940, iar apoi, conform logicii implacabile a razboiului, pe campiile nesfarsite ale Rusiei, pana la Stalingrad, dar a intors armele impotriva Germaniei in august 1944.

Castigarea razboiului alaturi de aliati, a constituit un excelent prilej pentru rusi de a trece la infaptuirea visului lui Petru cel Mare. si nu au ratat acest prilej. Nerespectand obligatiile luate fata de aliatii occidentali, in 1944-1945 trupele sovietice reanexeaza tarile Baltice, ocupand de asemenea Polonia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Austria pana dincolo de Viena precum si o mare parte din Germania. In toate aceste tari, exceptand Austria, sunt instalate regimuri comuniste obediente fata de Moscova. Nicicand, Testamentul lui Petru cel Mare nu fusese mai aproape de realizare…

In fata expansiunii sovietice, statele occidentale reactioneaza formand Alianta Nord-Atlantica (1949), in scopul de a proteja lumea libera de pericolul comunismului imperialist rusesc. Europa e impartita in doua prin teribila „cortina de fier” sovietica, iar in spatele ei, popoarele subjugate de dictatura comunista, inclusiv cele din URSS, platesc un pret inspaimantator pentru realizarea visului lui Petru cel Mare: milioane de oameni sunt ucisi pentru opozitie anticomunista reala sau imaginara, iar saracia, mizeria, propaganda terifianta otravesc viata celor din „lagarul socialist”.

Influenta internationala a acestuia sporeste necontenit cuprinzand, dupa 1948, imensa China iar, dupa 1950, tari din America Latina, Africa, Orientul Apropiat si Indepartat.

Numai formidabilul efort politic si militar al lumii libere, condusa de SUA, a putut opri realizarea punctului 13  din Testamentul lui Petru; „Imperia lumii”.

Proiectul nebunesc al desfranatului tar avea insa o slabiciune fundamentala pe care nici el si nici urmasii sai nu o luasera in calcul; imposibilitatea de a tine, pentru foarte mult timp, in chinga unei terori dementiale, sute de milioane de oameni.

Dupa mai bine de 40 de ani de dictatura feroce, in care capeteniile comuniste au angajat cea mai mare parte a efortului Rusiei si tarilor satelite spre inarmare, spionaj, terorism intern si extern, diabolicul mecanism al expansiunii mondiale s-a gripat iar,  dupa 1989, imperiul a inceput sa se dezintegreze.

Doua mari personalitati au contribuit in mod decisiv, in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la renuntarea treptata a expansionismului rusesc; Mihail Gorbaciov – liderul partidului comunist al URSS si Ronald Regan – presedintele SUA. Primul a inteles ca Rusia a pierdut cursa inarmarilor si competitia economica cu occidentul si a orientat conducerea comunista spre democratizare si transparenta, acceptand totodata iesirea de sub tutela sovietica a tarilor satelite Moscovei.

Cel de-al doilea a desavarsit capacitatea militara a Statelor Unite, negociind cu URSS de pe pozitii de forta dar si cu o exceptionala abilitate. Prabusirea „cortinei de fier” din Europa a dus la sfarsitul razboiului rece care a marcat istoria lumii timp de aproape 50 de ani si, in pofida multor conflicte si amenintari locale care existau inca, se parea ca omenirea va intra intr-un proces de pacificare si normalizare a relatiilor dintre marile puteri.

Destramarea Uniunii Sovietice in anul 1991, urmata de desprinderea de Rusia a Ucrainei , Belarusiei, Republicii Moldova, Tarilor Baltice, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Uzbekistanului si Turkmenistanului a insemnat falimentul politicii de expansiune a Rusiei, inceputa sub Petru cel Mare si continuata aproape fara incetare timp de mai bine de doua secole si jumatate.

  Diminuata teritorial, dar eliberata de povara cursei inarmarilor si avand in Siberia un imens teritoriu  cu uriase resurse naturale neexploatate, Rusia ar fi putut sa se indrepte – pentru prima oara in istoria ei – spre construirea unei civilizatii moderne si a unei societati libere si democratice. Se parea ca presedintele Eltan, artizanul desfiintarii comunismului in Rusia, va angaja tara pe un drum nou, pasnic, renuntand la visurile nebunesti ale lui Petru I.

N-a fost insa sa fie asa ! Urmasul lui Eltan, Vladimir Putin a reintors treptat roata istoriei si, in 8 ani de mandat, a readus Rusia acolo unde se afla inainte de Mihail Gorbaciov. Politica autoritara, dispret fata de libertatile cetatenesti, o noua politica de inarmare masiva, ostilitate fata de Statele Unite si aliatii sai, sprijinirea terorismului international – noul mare pericol al omenirii – toate acestea fac din Rusia anului 2007 o amenintare pentru pacea lumii.

Amenintarea este cu atat mai mare, cu cat Putin are sprijinul efectiv al majoritatii populatiei. Morbul grandorii si al cuceririi lumii, semanat in constiinta natiunii ruse de catre Petru cel Mare, se dovedeste a fi, peste veacuri, insidios si persistent!

Rusia si Romania

De-a lungul ultimelor trei secole, tarile Romane au stat in calea expansiunii rusesti spre Balcani si Marea Adriatica. Nenumaratele razboaie purtate de Rusia cu turcii au avut si scopul de a stapanii sau chiar a anexa aceste tari, rapirea Basarabiei in 1812, 1878, 1940 si 1944 reprezentand doar un pas in realizarea acestui scop.

Regimul comunist instalat prin forta si teroare in Romania in anul 1945 a insemnat inrobirea economica si politica a tarii noastre si putin a lipsit ca ea sa fie efectiv anexata Uniunii Sovietice.

Nenorocirile aduse de rusi in Romania, jaful criminal, genocidul economic si cultural, sutele de mii de oameni aruncati in temnite si ucisi din ordinul Moscovei ne arata adevarata fata a politicii rusesti fata de tara noastra.

Dupa 1991, in conditiile destramarii Uniunii Sovietice si proclamarii independentei Republicii Moldova , rusii au incurajat regimul separatist de la Tiraspol, mentinand pe teritoriul ei armata a 14-a, ca un instrument de intimidare si amenintare impotriva guvernului de la Chisinau si a Romaniei.

Ucraina, fosta componenta a Rusiei si a URSS, manifesta si ea tendinte neamicale fata de Romania.

 Fara indoiala ca orice actiune care poate duce la imbunatatirea relatiilor romano-ruse este salutara. Dar umbra lui Petru cel Mare si a Testamentului sau ne obliga sa fim prudenti si realisti.

Recenta criza a relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, cu consecinte dureroase in primul rand pentru fratii nostri de peste Prut, este fara indoiala comandata de la Moscova.

Asa cum, la punctul 3 al Testamentului sau, Petru cel Mare ii invata pe urmasii sai sa se amestece „in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai aproape, intereseaza mai cu seama”. Iar Moldova, din nefericire, e foarte aproape de Rusia … si, in calea ei …

Surse: Spovedaniile Basarabiei, Ion Stafi, Chisinau, 2007; Tribuna Basarabiei; Foaia Nationala; Romania Libera,Testamentul  lui Petru cel Mare de Gheorghe Boldur- Latescu; George Catisanu: „Putin si mostenirea Testamentului lui Petru cel Mare”; Roman L.: „Testamentul lui Petru cel Mare”, Editura Tipografia Buciumului, Iasi, 1892

cersipamantromanesc

OPRIȚI ACEASTĂ DRAMĂ! de Preot Sorin Croitoru

 

OPRIȚI ACEASTĂ DRAMĂ!

de Preot Sorin Croitoru

Nu pot să tac, văzând copii

Trăind în beci ca șobolanii,

Că-n țara aia nici nu știi

Când vor lovi din nou tiranii..

Nu pot să văd zăcând pe drum

Cadavre de creștini ca mine,

Nu pot să văd făcute scrum

Bisericile în ruine..

Să fac ceva, dar ce să fac?

Mă rog și eu ca tot creștinul,

Dar de tăcut nu pot să tac

În timp ce îmi înghit suspinul.

Măcar să strig că nu-i corect,

Că nu e o normalitate,

Ci e un act perfid, abject,

Acea ucidere de frate

Ce-a început chiar lângă noi

Acum mai bine de o lună,

Și-a devenit un crud război,

Cu toată drama lui nebună.

"Dar ce folos ai tu de spui?",

Veți pune-această întrebare.

Războiul ăsta, drama lui,

Tăcând, devine și mai mare,

Căci dacă taci la nesfârșit,

Încet, încet aprobi oroarea,

Devii un laș nenorocit

Și-ți pierzi definitiv onoarea.

Să tacă cei nepăsători,

Dar mie nu îmi este teamă

Să cer de cât mai multe ori

Să se oprească-această dramă!

Preot Sorin Croitoru

Av.Prof.Univ.Dr Gheorghe Piperea - De ținut minte pentru viitoarea criză a datoriilor (II)

 

De ținut minte pentru viitoarea criză a datoriilor

(II)

Legislația protecției consumatorilor permite nu numai stoparea practicilor comerciale incorecte, ci și „evacuarea” din contracte a clauzelor abuzive, cu două tipuri principale de efecte: (i) contractul continuă, dar fără clauzele abuzive (clauze care cauzează, de exemplu, majorarea ilegitimă a volumului plăților pe care trebuie să le facă debitorul sau încetarea automată a contractului, cu consecința executării silite și a debranșării); (ii) restituirea plăților nedatorate, efectuate în plus față de ceea ce este o consecință normală și echitabilă, echilibrată, a contractului. În plus – iar acesta este subiectul real al acestui comentariu – legislația protecției consumatorilor are un caracter disuasiv (descurajant, intimidant) și persuasiv. Pentru ca, pe viitor, comerciantul să nu mai fie tentat să abuzeze de puterea sa economică, iar concurenții săi să nu mai fie tentați să îl imite (fie din comoditatea înscrierii în main stream, fie din invidia față de rezultatele financiare deosebite ale unui comerciant incorect, abuziv și care beneficiază de excesiva toleranță a autorităților), sancțiunile aplicabile de către autoritățile administrative sau judiciare sunt deosebit de severe, unele dintre ele având caracteristici de-a dreptul contra-intuitive.

De exemplu, potrivit art. 6 din Legea clauzelor abuzive nr.193/2000, consumatorul are dreptul să ignore clauzele pe care le găsește abuzive sau față de care autoritățile au decis că au acest caracter. Instanța le „evacuează” din contract și, în plus, dispune restituirea plăților nedatorate efectuate în temeiul lor. ANPC poate cere instanței, în procese de tip class action, să dispună „evacuarea” clauzelor abuzive din toate contractele de același tip (notă – contractele comercianților mari sunt tipizate, identice și ne-negociabile în raport de orice consumator) și restituirea plăților nedatorate în favoarea tuturor consumatorilor din aceeași clasă. Acest gen de class action poate fi inițiat și de asociații pentru protecția consumatorilor. ANPC poate dispune și amenzi contravenționale, precum și sancțiuni complementare, constând în suspendarea activității sau chiar închiderea unității comerciantului abuziv/incorect.

Cel mai frapant tip de sancțiune este însă lăsarea contractului fără costuri.

De exemplu, un contract de credit bancar împănat cu clauze abuzive va fi descărcat nu numai de aceste clauze, ci și de toate costurile aferente creditului – dobânzi, comisioane, penalități, speze, prime de asigurare. În timp ce contractul continuă (notă – nulitatea sau rezilierea acestuia nu sunt posibile decât în cazul în care consumatorul este de acord), banca nu își va mai încasa decât ratele de credit, la valoarea nominală din data contractării. Dacă împrumutul ar fi de 1000 de lei, tot 1000 de lei ar rămâne până la expirare (peste 10-20 de ani), indiferent de cursul de schimb leu – monedă de referință. Iar la suma de 1000 de lei nu se vor adăuga costuri.

Mai jos aveți scurte extrase dintr-o speță recent soluționată la Curtea de Apel București (speță care a avut o „excursie” și pe la ÎCCJ) și care aplică acest tip de sancțiune disuasivă, intimidantă Băncii Comerciale Române, deținută de Erste Bank, din onesta Österreich (Regatul Paștelui/Regatul de Est ...). Notă – din speță rezultă și caracteristicile fundamentale ale comportamentului comerciantului mare în raport de consumator: aroganța, cinismul de tip TINA (there is no alternative/my way or the highway), disprețul față de partea slabă a contractului și chiar față de sistemul judiciar.

.....

Pasul unu – într-o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, ICCJ a pus în vedere instanței de apel să aibă în vedere interpretările date de CJUE în cauza C 269/19 privind negocierea clauzelor contractuale de către părți. În acest sens, părțile au încercat să negocieze, însă în realitate Banca a propus o singură formulă de calcul a dobânzii, fără a mai realiza vreo concesie. S-a încheiat și un proces-verbal, prin care s-a constatat ... imposibilitatea ajungerii la un acord.

Prin Decizia nr. 176/01.02.2022, pronunțată în dosarul nr. 18698/3/2016* de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, instanța a reținut:

„Contrar susținerilor Băncii de la termenul de azi, dispunerea încetării contractului este evident că nu este o soluție în cauză, lipsa oricărui acord al reclamantului în acest sens fiind mai mult decât evidentă față de toate susținerile acestuia pe parcursul celor 6 ani de proces. Dimpotrivă, curtea va avea în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia de casare privind scopul disuasiv al legii și că consecința caracterului neobligatoriu al clauzelor abuzive este dreptul consumatorului la restituirea plăților făcute în temeiul clauzelor abuzive, precum și cele stabilite de CJUE și în cauza C 269/19 par. 41 privind necesitatea luării tuturor măsurilor necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului le-ar putea provoca dacă s-ar considera că acest contract nu ar mai putea să continue după eliminarea clauzei privind caracterul variabil al dobânzii, respectiv repunerea părților în situația anterioară cu obligația consumatorului de a restitui dintr-o dată și imediat toate sumele rămase datorate din Contract.

(...)

Curtea are în vedere obligația pârâtei de a restitui reclamantului toate sumele încasate în temeiul art. 5 alin. 2 ultima teză, respectiv că practic contractul va rămâne fără dobândă contractuală peste cele 18 luni și până la încetarea lui, pentru că numai în acest caz se asigură respectarea și a dispozițiilor instanței de recurs din prezentul dosar și efectul descurajator impus de Directivă în considerarea jurisprudenței CJUE amintite mai sus.

(...)

După ce reclamantul i-a atras atenția cu privire la caracterul contradictoriu al propriilor susțineri și la încălcarea deciziei instanței de recurs, din Procesul verbal din 28.01.2022 semnat de ambele părți, rezultă că BCR a formulat practic o unică ofertă cu privire la dobândă la care nu a acceptat nicio negociere (...), pe care a reiterat-o de 4 ori. O singură variantă propusă și, ulterior, de fapt pretinsă nu are valoare de negociere, nu are valoare de recunoaștere a răspunderii pentru situația creată prin inserarea unor clauze abuzive cu încălcarea legislației naționale și a Directivei europene.

(...) Banca este cea care nu a profitat de ocazia rezultată din decizia de recurs și nu a procedat la o veritabilă negociere cu consumatorul. Prin urmare, eșuarea negocierii în aceste condiții nu poate produce efecte în favoarea Băncii și în contra consumatorului, ci dimpotrivă.

Dispozitivul: obligă pârâta la plata către reclamant a tuturor sumelor încasate în baza art. 5 alin. (2) teza finală din Contract, după expirarea primelor 18 luni de la data încheierii Contractului, plus dobânda legală aferentă de la data încasării până la data plății efective.

Atrag atenția, la final, asupra acestui pasaj, care este dărâmător pentru bancă și, în același timp, aur curat pentru consumatorii care ar intenționa să obțină același rezultat, în raport de orice altă bancă sau chiar de noii creditori abuzivi și incorecți, companiile de utilități:

„practic contractul va rămâne fără dobândă contractuală peste cele 18 luni și până la încetarea lui, pentru că numai în acest caz se asigură respectarea și a dispozițiilor instanței de recurs din prezentul dosar și efectul descurajator impus de Directivă în considerarea jurisprudenței CJUE”.

Spor la negocieri/procese!

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr Gheorghe Piperea - De ținut minte pentru viitoarea criză a datoriilor (I)

De ținut minte pentru viitoarea criză a datoriilor

(I)

Potrivit art. 1534 alin.1 din Codul civil român, “dacă, prin acțiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua corespunzător”.

Mai mult decât atât - conform art. 1534 alin.2 Cciv, “debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenta”. De aceea, creditorul are, fata de debitor, obligația de a depune minime diligențe pentru a evita producerea prejudiciului rezultat din ne-executarea obligației debitorului, obligație sancționată cu pierderea dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din ne-executarea obligației contractuale a debitorului.

In sistemul legii noastre, creditorul are obligația unui bonus pater familias față de bunurile sale (inclusiv creanțele), fiind nu numai îndreptățit, dar chiar obligat să își păzească în mod prudent proprietatea. O creanță rezultată dintr-un raport juridic echilibrat este o creanță care poate fi plătită, inclusiv pe termen lung și în mod continuu. O creanță excesivă, care se augmentează (gonflează) prin simpla trecere a timpului, este greu sau imposibil de plătit de un debitor care, între timp, poate deveni insolvabil. De aceea, creditorul, ca un bonus pater familias, nu poate lăsa acest dezechilibru contractual să se instaleze. Ar fi ca și când ar contribui la inundația propriei grădini sau la incendierea proprie case.

Intuitiv, înțelegem toți că debitorul este cel care are o obligație față de creditor, iar nu invers. O obligație a creditorului față de debitor poate să pară contra-intuitivă. Cu toate acestea, regula liberării debitorului de datoria de a plăti despăgubiri pe motivul lipsei de diligență a creditorului este justificată.

Contractul este făcut pentru a fi executat în natura sa, iar nu pentru că ar putea conduce la despăgubiri și la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului.

Sancțiunea neplății la termen a datoriei bănești și consolidarea valorii creanței bănești, urmărite prin inserarea unor clauze dedicate în contract, sunt justificate prin rațiunea asigurării lichidității și a continuității întreprinderii creditorului și, mai larg, prin rațiunea asigurării unui flux financiar sănătos pe piața relevantă pe care acționează creditorul. Aceste justificări se pierd, eșuând în zona ilegitimității și a disproporționalității, dacă creditorul asistă pasiv la “umflarea” obligației de plată sau chiar o încurajează, așteptând momentul în care să “colecteze” rezultatul acestei acumulări, care se întâmplă prin simpla trecere a timpului.

Pe de altă parte, în virtutea principiului solidarismului contractual, părțile sunt datoare nu numai să coopereze în vederea atingerii emolumentului contractului, fiecare dintre părți fiind datoare să îi asigure celeilalte părți atingerea acestui emolument, dar și să acționeze (individual sau în cooperare cu cealaltă parte) pentru evitarea apariției sau a agravării unui prejudiciu rezultat din derularea defectuoasa a contractului ori din evenimente situate dincolo de voința părților, dar care ar putea afecta economia contractului si, implicit, șansele creditorului de a-și recupera prejudiciul de la un debitor devenit, între timp, insolvabil. Creditorului nu i se poate permite să lase prejudiciul să se producă și să se amplifice la infinit, deși, cu minime diligențe, ar fi putut să îl evite sau să îl limiteze. Aceasta amplificare a daunelor ar, fi de altfel, în dezavantajul creditorului, întrucât, pe măsura creșterii lor, scade capacitatea debitorului de a le achita.

O instituție legitimă - daunele-interese datorate de debitor pentru ne-executarea fără justificare a obligațiilor contractuale - nu poate fi transformată într-un instrument de speculație fără fundament economic sau într-un motiv de ruină a debitorului (situație care, rapid, s-ar întoarce chiar împotriva creditorului, întrucât un debitor insolvabil este echivalent cu un debitor-lipsă). Ar fi ca și când un asigurat și-ar abandona propria casă, lăsând-o pradă incendiului, fie pentru a încasa asigurarea, fie pentru a grăbi emiterea avizelor si aprobărilor necesare demolării.

Un contract având ca obiect o obligație pecuniară poate, fie prin intermediul unor clauze exprese, fie prin intermediul unor norme legale supletive, menite a completa lacunele de reglementare ale contractului, să impună (i) o indexare a sumelor de plată în funcție de rata inflației ori în funcție de rata de schimb sau o „consolidare” în moneda străina, (ii) o penalitate de întârziere dublată de plata anticipată a tuturor ratelor, adăugată gestului preluării în posesie a bunului achiziționat pe credit sau în leasing sau (iii) o penalitate excesivă, amplificată la infinit prin simpla trecere a timpului. Toate aceste obligații ar pute fi suplimentar amplificate prin omisiunea creditorului de a depune minime diligențe menite a evita producerea unui prejudiciu rezultat din ne-executarea obligației originare de plată.

Daca in contract exista o dobândă variabilă, iar variabilitatea respectivă determină costuri excesive sau ruinătoare în sarcina debitorului, creditorul are obligația de minima diligență de a-l avertiza pe debitor si de a-i oferi posibilitatea de a trece la o dobândă fixă, sustenabilă pe termen lung.

Notă: asistăm, zilele acestea, la o adevărată explozie a Robor, care a ajuns la cota de 4,5%, fată de 1,5-2% cât era acum două luni. Majorarea volumului lunar de plăți cu cca 30% nu va putea fi suportată prea mult timp de debitorii bancari.

Dacă în contract există o clauză de indexare a monedei de plată sau de consolidare a plăților într-o monedă străină, iar hiper-valorizarea monedei de plată sau de consolidare determină creșterea galopantă a volumului plăților în moneda în care debitorul își obține principalele venituri, atunci creditorul trebuie să îl avertizeze de îndată pe debitor și să îi ofere posibilitatea conversiei monedei de cont în moneda de plată (moneda națională), la un curs de schimb care sa facă sustenabil pe termen lung contractul.

Notă: în condițiile inflației, ale scăderii abrupte a puterii de cumpărare a leului și ale stagnării sau chiar reducerii salariilor și a celorlalte venituri de bază, monedele de referință (euro, dolar, franc elvețian) cresc galopant, la fel ca și prețul bunurilor de consum necesar și al facturilor la utilității, determinând alunecarea rapidă a consumatorilor pe panta supra-îndatorării și a ruinei. Acești debitori nu vor mai putea fi surse de lichiditate ale creditorilor financiari, ci ținte facile ale colectorilor de creanțe și victime ale evacuărilor din locuințele familiale.

Avertizarea promptă a debitorului și oferta de stabilizare a volumului de plăți în vederea reducerii riscului penalităților excesive este nu numai o obligație de cooperare loială a creditorului cu debitorul, dar și o măsură prudențială, sanitară, pentru creditor, întrucât un debitor ruinat este un risc de neplată.

In plus, pasivitatea creditorului sau provocarea de către acesta a eșecului contractului pot determina chiar liberarea debitorului de obligația de a plăti creditorului despăgubiri rezultate din neexecutarea contractului.

Debitorul poate solicita liberarea de obligația de despăgubire atât în cadrul unei acțiuni în constatare, cât și în cadrul unei contestații la executare. Acțiunile în constatare pot fi formulate și sub forma unor procese colective.

Dacă penalitățile contractuale sunt excesive sau ruinătoare, iar creditorul nu îl avertizează pe debitor în legătură cu riscul creșterii nelimitate a obligațiilor de plată și cu metodele de neutralizare a acestui risc, atunci penalitățile nu numai că pot fi reduse, dar ele pot fi, pur si simplu, șterse, prin decăderea creditorului din dreptul de a le mai pretinde.

Așadar, zicala „ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple” se potrivește foarte bine acelor creditori care, azi, își freacă palmele la gândul că debitorii, captivi în contractele lor „beton”, vor fi obligați la plata unor despăgubiri enorme, dat fiind că riscurile interne și externe contractului sunt puse în totalitate pe capul debitorului mărunt și insignificant ca putere de negociere.

Aceasta este mica „surpriza” pregătită, încă din 2011, de Codul civil, pentru creditorii profesionali, dar ne-diligenți, adică, neprofesioniști.

(Notă de final al acestui prim punct - explicațiile de mai sus fac parte din cursul, mult mai detaliat, pe care îl voi susține azi studenților din anul III, în amfiteatru)

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logistica portuară

 

Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie - fără ieșire la mare și fără logistica portuară. În plan militar, nici nu mai este nevoie de “operațiunea specială” a odiosului Putin. Populația va fi supusă, din nenorocire, unui nou Holodomor - SUA va rămâne cu încurajările (și cu scenarii de seriale de pus pe Netflix, iar UE va ridica din umeri, scuzându-se cu afirmații de gen “nu putem opri brusc importurile de gaz și petrol din Rusia” (apud Mark Rutte, premier “anti-corupt” olandez).

Economic și strategic, și România va fi lovită crunt.

După preluarea Insulei Șerpilor și a Odessei, Rusia va avea controlul asupra platoului continental al Mării Negre și asupra gazelor de acolo.

Exxon, care ar fi vrut acele gaze de la România, a părăsit subit biznisul, dar nu oricum, ci pentru fix un miliard de euro, primiți de la Romgaz, obligată să cumpere pielea ursului din pădure.

Fără acest cârlig american strategic, calea rușilor către acest gaz este acum și mai facil și abitir deschisă.

Apropo de corupție și ipocrizie.

Oare de ce-o fi plecat Exxon așa de intempestiv din acea afacerea? Știa cumva de invazia Ucrainei, cu zeci de luni înainte de a se întâmpla? Cum se explică renunțarea la o asemenea comoară?

Culmea ironiei este că Exxon a vândut către Romgaz, cu un miliard de euro, o simplă hârtie, iar nu un business. O simplă aprobare de la ANRM si Guvern, nu o investiție.

În mod normal, hârtia ar fi trebuit anulată și re-emisă gratis în favoarea Romgaz. Dar nu a fost să fie. Trebuia un oareșce peșcheș și un “mic” comision pentru consultanți pentru ca Exxon să se retragă în seninătate și la timp.

Precizare adițională: o licență de exploatare este condiționată de investiții și lucrări în termen. În caz de culpă, se anulează de plin drept.

A făcut ceva Exxon oarecari investiții și nu se știe public? Se pare că nu. A descoperit Exxon că, de fapt, nu există gaz în platoul continental al Insulei Șerpilor sau că e atât de puțin și dificil de scos încât “nu se merită” oboseala? Nu se știe. Cel puțin, eu nu am văzut nicio știre de acest gen - și ce știre ar fi fost! Nucleară!

Altă precizare adițională: și Exxon a cumpărat de la Statul român aceeași piele a ursului din pădure. Ucraina nu a pus niciodată în aplicare acea decizie de la Haga “câștigată” de România. Nefiind pusă în aplicare acea hotărâre, România nici nu prea avea ce să concesioneze - nici către Exxon, nici către Romgaz, nici către papa de la Roma. Iar acum hotărârea de la Haga chiar devine caducă, inopozabilă ocupantului rus. Așadar, Exxon a vândut Romgaz o licență pe ceva ce nu putea avea, Romgaz cumpărând de la Exxon ceva ce nu va putea avea. Pe un miliard de euro. Mișto, nu? Așa-i că e bine să ai consultanți?

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Nostalgicii după vremurile bune în care se puteau simți superiori pe motiv că dețin cod QR și poartă botniță „responsabilă” se pot bucura - Arahat a zis că se revine la plandemie din 1 aprilie. Nu e păcăleală, e plan.

Nostalgicii după vremurile bune în care se puteau simți superiori pe motiv că dețin cod QR și poartă botniță „responsabilă” se pot bucura - Arahat a zis că se revine la plandemie din 1 aprilie.

Nu e păcăleală, e plan.

E multă marfă pe stoc, și nu se cade să se risipească mândrețe de ser experimental și de cârpă acoperitoare facială. Plus că perspectiva finalului războiului îi lasă pe apostolii plandemiei descoperiți pe partea de răspundere civilă și penală pentru crimele și delictele din plandemie, comise la adăpostul stării de urgență/alertă.

Nu se știe cum s-or descurca măreții noștri „luptători” contra plandemiei față de valul tot mai mare de refugiați, care nu sunt nici testați, nici „imunizați”, sau cu banii necesari hămesitelor bugete arahatieni, sau cu cerințele de capital al băncilor necesare unei noi înghețări a ratelor la credite, ori cu forța de muncă necesară în agricultură (materie primă alimentară de la ruși și ucraineni nu mai e, pe motiv de embargo și, respectiv, război), cu turismul și cu sectorul IMM care păreau eliberate, în sfârșit, cu copiii care păreau descătușați, în sfârșit, cu regresul cognitiv care părea, stopat, în sfârșit ...

Dar nu-i bai, găsește Câțu supermanu' o soluție magică.

PS Am fost în mall, de 2 ori, fără acoperitoare facială. La cinema era sala plină, ca pe vremuri. Cam unul din zece spectatori avea botniță - de obicei, cuplurile sub 35 de ani. Mi-am luat și nește chestii de la magazin - vânzătoarele nu au acoperitoare facială, supervaizorii, da. Evident, am fost de multe ori în instanță. Judecătorii nu au cârpa de față, grefierele și jandarmii, da. De aici concluzia că cei mai plângăcioși după captivitate sunt „șăfii” mici de instituții sau prăvălii și îndoctrinații digitali ai „luptei” cu plandemia.

PPS A fost frumos să fim „umpic” în libertate. N-am prea fost „revergorați” de entuziasmul normalității, deci înapoi în staul, zise Arahat & Fauci.

Profesor și Avocat Gheorghe Piperea

Romanian Truck Driver -Temă pentru weekend

 

Temă pentru weekend

Când patronul tău se vaită că are o mulțime de cheltuieli cu salariul tău de măturător stradal, arată-i acest fluturaș de salariu.

Media lunară a kilometrilor pentru acest salariu, este între 8 și 10 mii, media orelor conduse între 60 și 80 de ore la două săptămâni.

Fără jigniri și înjurături, fără reparații la camion sau remorcă, fără stres, fără presiune psihologică, fără alergătură, fără schimb de camioane, fără depășiri de program, fără amenzi, fără încărcarea mărfurilor de către șofer, fără descărcarea mărfurilor de către șofer, fără chingi, colțare, preșuri de cauciuc sau lize, fără condus de noapte, fără tăieri nejustificate de venit, fără dispeceri împuțiți.

Acest salariu este din luna februarie 2022, nu există prime, bonusuri sau mai știu eu ce "stimulente".

Brut: 5325,99 euro

Taxe și asigurări: 1436,73 euro

Net: 3889,26 euro

Au fost două weekend-uri de 30 și ceva de ore petrecute la cabină prin Belgia și două acasă la chirie de peste 60 de ore fiecare.

Tu să nu mă crezi pe mine, eu îți arăt acesta, să mă dau mare. Să-ți arăt cât de deștept sunt. Doar mă laud la tine, dar acest salariu nu există.

Tu ascultă de patron, el îți este ca un tată, ca un frate, ca un unchi, vitregi toți.

Repară-i camionul în timpul repausului, spală-l la găleată.

Fă-i penele de cauciuc, schimbă discuri și plăcute prin parcări.

Dă-i peste program, ascultă înjurăturile și jignirile cu calm, ele sunt încurajări sub formă românească.

Plătește amenzile fie din vina tau sau nu, chiar nu are importanță.

Acceptă liniștit și împăcat faptul că ești nepriceput și din cauza ta camionul consumă motorină cât un tanc rusesc, așadar ceva bani din salariul tău lasă-i la firmă pentru consum.

Acceptă că el te plătește din bunătate și milă, oricum tu mare venit nu-i aduci.

Stai pe cabină non-stop, acesta este menirea și rostul tău în viață.

Cu siguranță o să mă trezesc pe cap și cu cei din liga platinum, cu 4500, de pe la agențiile olandeze sau engleze, care după ce le vine impozitul anual, caută să emigreze în America de Sud.

Ei bine pe aceștia îi anunț că eu joc în ligă secundă, nu chiar în prima ligă.

Să curgă părerile și opiniile, indiferent de natura lor.

Înjurăturile și jignirile vor fi șterse, persoanele vinovate blocate direct.

#roumaniantruckdriver

Romanian Truck Driver