Testamentul lui Petru cel Mare al Rusiei

 

Tarul  Petru I (cel Mare) al Rusiei, n.9 iunie 1672 (30 mai s.v.) ; ( d. 8 februarie (28 ianuarie s.v.) 1725, a condus imperiul rus din 7 mai  1682 până la moartea sa, fiind considerat intemeietorul Rusiei moderne.

 Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721: „Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului, Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod, Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților.”

 

TESTAMENTUL TARULUI PETRU CEL MARE

„In numele prea sfintei şi nedespărţitei Treimi, Noi Petru I-iul, tuturor descendenţilor şi succesorilor şi guvernului naţiei  rossieneşti:

Marele Dumnezeu de la care ţinem existenţa noastră şi Coroana noastră, luminîndu-ne cu lumina sa şi sprijinindu-ne cu sprijinul său, îmi îngădui a privi poporul rus ca un popor chemat în viitor la dominaţia generală a Europei.

Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea spre care merg cu paşi mari; trebuie ca ele să fie lesne şi sigur cucerite de către un popor tînăr şi nou, cînd acesta va fi atins toată forţa şi creşterea sa.

Privesc dar invaziunea ţărilor Occidentului şi Orientului de către Nord ca o misiune periodică decretată în cugetele Providenţei care tot astfel a regenerat poporul roman prin invaziunea barbarilor.

Emigrările oamenilor polari sînt ca fluxul Nilului care, în toate epocile, îngraşă cu mîlul său ţările slăbite ale Egiptului.

Am găsit Rusia gîrlă şi o las râu; urmaşii mei vor face din ea o mare întinsă, destinată a face roditoare Europa sărăcită, şi undele ei se vor revărsa peste toate stăvilarele ce nişte mîini slăbănoage ar putea să-i aşeze în cale, şi descendenţii mei ştiu să-i dirijeze cursul; pentru aceea eu le las învăţămintele următoare pe care le recomand atenţiunii şi observaţiilor lor statornice.

– de a întreţine naţiunea rusă într-o stare de război permanent, a ţine soldatul rus în necontenit război, a nu-l lăsa să se repauseze decît pentru îmbunătăţirea finanţelor statului; a reforma armatele, a alege momentele oportune pentru atac.

A face astfel ca pacea să servească războiului şi războiul păcii, în interesul măririi şi prosperităţii crescînde a Rusiei.

– a chema prin toate mijloacele posibile, de la popoarele instruite ale Europei, căpitani în timp de război şi savanţi în timp de pace, pentru a face să profite naţiunea rusă de foloasele celorlalte ţări, fără a face să le piardă pe ale ei proprii.

– a lua parte în orice ocaziune la afacerile şi certele Europei şi mai ales ale Germaniei care, fiind mai apropiată de noi, ne interesează de-a dreptul.

– a diviza Polonia întreţinînd tulburări şi gelozii continue; a interesa pe puternici cu preţul aurului, a influenţa dietele, a le corupe spre a avea o acţiune în alegerea regilor, a numi partizani şi a-i proteja, a face să intre trupele moscovite şi a le ţine în ţări străine pînă ce va veni ocaziunea pentru ca să rămînă acolo pentru totdeauna.

Dacă puterile vecine se opun, a le potoli momentan îmbucăţind din ţară pînă se va putea lua tot ce este de luat. – a lua de la Suedia cît se va putea mai mult şi a face să fim atacaţi de ea pentru a avea un pretext de a o subjuga.

Pentru aceasta, trebuie izolată Danemarca de Suedia şi a întreţine rivalitatea lor.

– a lua totdeauna pe soţiile principilor ruşi dintre principesele Germaniei, pentru a înmulţi alianţele ca familii, a apropia interesele şi a uni Germania cauzei noastre  porindu-ne influenţa.

– a căuta de preferinţă alianţa Engliterei pentru comerţul nostru cu o putere care are mai multă trebuinţă de noi pentru marina sa şi care poate fi mai folositoare dezvoltării marinei noastre.

 A da în schimb lemnul nostru şi alte produse contra aurului ei şi a stabili între neguţătorii, mateloţii lor şi ai noştri raporturi continue care să-i formeze pe ai noştri în marină şi comerţ.

– a se întinde neîncetat către Nord, în lungul Balticei, precum şi spre Sud, în lungul Mării Negre.

– a se apropia pe cît este posibil de Constantinopol şi Indii.

Cel ce va domni peste aceste ţinuturi va fi adevăratul suveran al lumii. Prin urmare, a provoca războaie continue atît turcului cît şi Persiei. A aşeza şantiere pe Marea Neagră, a se face stăpînă din ce în ce mai mult peste această mare, precum şi peste Baltica, punct îndoit şi necesar la reuşita proiectului;

a grăbi decadenţa Persiei; a pătrunde pînă la Golful Persic; a stabili dacă este posibil, prin Siria, vechiul comerţ al Orientului şi a înainta pînă la Indii, care sînt antrepozitul  lumii. Odată ajunşi acolo, n-am avea nevoie de aurul Engliterei.

– a se căuta şi a întreţine cu grijă alianţa Austriei, a sprijini în aparenţă ideile sale de domnie suitoare asupra Germaniei şi a provoca împotriva ei şi pe sub mînă gelozia prinţilor.

A face să se ceară ajutoarele Rusiei de către unii, ca şi de către ceilalţi şi a impune asupra acestor ţări un fel de protecţiune care să prepare domnia viitoare.

– a se interesa Casa Austriei ca să gonească pe turc din Europa, şi a neutraliza geloziile sale din timpul cuceririi Constantinopolei, provocînd un război cu vechile state ale Europei, sau dîndu-i o porţiune din cucerire care i se va lua înapoi mai tîrziu.

– a se întruni împrejur toţi grecii dezbinaţi sau schismatici, care sînt răspîndiţi în Ungaria sau Polonia, a-i centraliza, a-i sprijini şi a stabili dinainte o predominare universală printr-un fel de autoritate şi de supremaţie sacerdotală; vom avea atîţia prieteni printre fiecare din inamicii noştri.

– Suedia dezmembrată. Persia învinsă. Polonia subjugată. Turcia cucerită. Armatele noastre reîntrunite. Marea Neagră şi Baltica păzite de corăbiele noastre. Trebuie deocamdată a propune separat şi foarte secret Curţii din Versailles, pe urmă Curţii Vienei de a împărţi cu ele imperiul universului.

Dacă una din doua acceptă, ceea ce este nelipsit dacă vom flata ambiţia şi amorul lor propriu, a se servi de una pentru a sfarîma pe cealaltă, angajînd cu dînsa pe rînd o luptă care nu va fi îndoielnică, Rusia posedînd pentru ea tot Orientul şi o mare parte a Europei.

– dacă, ceea ce nu e probabil, fiecare din ele ar refuza oferta Rusiei, trebuie a le crea certuri şi a face să se ruineze una pentru alta.

Atunci, profitînd de un moment decisiv, Rusia ar tăbărî trupele sale concentrate mai dinainte asupra Germaniei. în acelaşi timp, două flote considerabile ar pleca una din Azov şi cealaltă din portul Arhanghelsk încărcate cu trupe asiatice, sub convoiul flotei armate ale Mării Negre, ale Balticei.

Inaintînd prin Mediterană şi prin Ocean, ele ar inunda Franţa de o parte şi Germania de altă parte şi aceste două ţinuturi biruite, restul Europei ar trece lesne sub noi, fără a mai da o lovitură de puşcă.

Astfel se poate şi trebuie să fie supusă Evropa.”

Testamentul lui Petru cel Mare a fost descoperit de cavalerul francez d’Eon  în biblioteca  împărătesei Rusiei, Elisabeta Petrovna (1741-1761), fiica lui Petru cel Mare.

A fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.

Prin așezarea lor “ca o lacrimă latină într-un imens ocean slav”, “românii au stat mereu în calea expansiunii panslavisteșsi au încurcat totdeauna planurile cancelariei țariste”.

Din rapoartele adresate Comitetului de Salvare Publică de către C. Stamati, întâiul agent francez acreditat în Țările Române, aflăm că “în cursul negocierilor pentru încetarea războiului început la 1787, rușii începură prin a cere Moldova și numai la urma se mulțumiră cu fruntăria Nistrului”.

Tot din însemnările demnitarului francez aflăm că “Principatele Moldovei și Țării Românești au devenit obiectul ambițiunii cotropitoare” și că “după extensiunea limitelor sale până la țărmurile Nistrului, rușii proiectează în chip vădit cotropirea Moldovei și aceea a Basarabiei, spre a se apropia pas cu pas de Dunare”.

Recurs la istorie

Ideile Testamentului lui Petru cel Mare le regasim in politica externa a Rusiei de-a lungul secolelor XVIII-XX precum si la inceputul mileniului 2.

Devenita mare putere europeana in urma victoriei  lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia nu a incetat niciodata sa urmareasca obiectivul expansiunii sale spre Vest si Sud-Vest, tintind in mod special Europa Centrala, Constantinopolul si tarmurile Marii Adriatice.

Nenumaratele razboaie impotriva Imperiului Otoman, aflat in decadere,  au avut drept efect cresterea treptata a influentei rusesti in tarile Romane si Peninsula Balcanica. In urma razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedeaza rusilor Basarabia, dupa negocierile conduse din partea rusa de generalul Kutuzov. Rusii cerusera anexarea intregii Moldove si numai vestea iminentei razboiului cu Napoleon il face pe tarul  Alexandru I sa-l recheme urgent  pe Kutuzov la Moscova, Rusia multumindu-se doar cu anexarea Basarabiei.

Dupa un nou razboi ruso-turc (1821-1829), incheiat cu pacea de la Adrianopol, Grecia devine independenta, Serbia isi dobandeste autonomia iar Tarile Romane intra sub protectorat rusesc, administrarea lor facandu-se conform Regulamentului Organic.

Amenintat de expansiunea ruseasca spre Balcani si Dardanele, echilibrul european mult dorit de puterile occidentale, este pe cale sa se deregleze. Franta, Anglia si Piemontul alaturi de Turcia reusesc, in urma razboiului Crimeei (1854-1856), sa stavileasca un timp expansionismul rusesc. Pacea de la Paris (1856) a consfintit redobandirea de catre  Moldova a trei judete din sudul Basarabiei, Rusia pierzand astfel, pentru scurt timp, controlul gurilor Dunarii.

In anul 1877, rusii declanseaza un nou razboi impotriva Imperiului Otoman. Profitand de aspiratiile spre independenta a Principatelor Unite, trupele rusesti obtin dreptul de a trece pe teritoriul romanesc, spre Dunare. Sub comanda Principelui Carol, trupele rusesti si romanesti obtin victoria asupra turcilor.

Invingatori, rusii uita repede de aportul decisiv al armatei romane in obtinerea victoriei si isi pastreaza trupele in Principate, ca ocupanti, chiar dupa terminarea completa a ostilitatilor. A fost necesara interventia Cancelarului Germaniei Bismark pentru a-i obliga pe rusi sa paraseasca Romania dupa ce pricinuisera tarii mari pagube. Rusii ar fi vrut sa se indrepte spre Dardanele, dar prezenta unei puternice flote britanice in zona i-a facut sa se razgandeasca.

Congresul de la Berlin (1879), punand capat razboiului ruso-romano-turc, a consfintit independenta Romaniei si, drept „recompensa” pentru aportul la infrangerea turcilor, se  rapeste din nou tarii cele trei judete din sudul Basarabiei pe care le iau rusii.

Infrangerea suferita in razboiul ruso-japonez din anul 1905 precum si revolutia antitarista din acelasi an opresc pentru un timp expansiunea ruseasca din Europa, iar insuccesele militare din timpul primului razboi mondial si declansarea revolutiei bolsevice in 1917 par a schimba politica Rusiei, guvernele comuniste , instalate la putere prin forta si teroare, fiind preocupate temporar de mentinerea puterii sovietice, extrem de subreda  cativa ani.

In perioada 1917-1940, sub dictatura partidului comunist condus de Lenin, apoi de Stalin, au loc cumplite crime de masa, milioane de oameni fiind ucisi de represiunea impotriva celor ce se opuneau politicii partidului precum si de foametea care se instalase in intreaga Rusie.

Asa numita politica leninista de autodeterminare a nationalitatilor s-a dovedit a fi o vorba goala, imperialismul rus continuand sa se manifeste impotriva unora din republicile sovietice ce se doreau independente, puterea de la Moscova mentinandu-le cu forta in cadrul Uniunii.

Nici alipirea Basarabiei la patria muma Romania (1918) nu este recunoscuta si a fost necesara interventia eroica a trupelor romanesti pentru alungarea bandelor bolsevice ce invadasera provincia romaneasca.

In august 1939, sinistrul pact Molotov-Ribentrop a dat frau liber atat expansionismului hitlerist cat si celui sovietic, Germania si Uniunea Sovietica atacand Polonia si impartind-o (asa cum s-a mai intamplat de trei ori in secolul al XVIII-lea).

La scurt timp dupa aceea, in noiembrie 1939, sovieticii ataca Finlanda si cu toata rezistenta eroica a finlandezilor le impun sa cedeze doua provincii din vecinatatea frontierei comune (martie 1940).In iunie 1940, vine randul Romaniei, careia sovieticii ii adresasera un ultimatum pentru cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta.

Coplesita de amenintari, inconjurata numai de neprieteni si abandonata de marile puteri occidentale, tara noastra cedeaza cele trei teritorii romanesti. Tot in vara anului 1940, sovieticii ocupa Tarile Baltice, Expansiunea ruseasca, intrerupta un timp, reincepuse.

Atacand Uniunea Sovietica, in iunie 1941, nemtii au mizat pe un succes rapid, similar cu cel obtinut prin „blitz-krieg” in Polonia si Franta. N-a fost asa si, in realitate, s-a repetat aventura nefericita a lui Napoleon din 1812, iar la capatul unui razboi care a durat 4 ani si a secerat milioane de vieti de ambele parti, Germania a fost zdrobita.

Incontestabil,  in obtinerea victoriei, a contat foarte mult ajutorul masiv in echipament de razboi, acodrat de americani, deschiderea frontului din Italia (1943) si Franta(1944) precum si bombardamentele nimicitoare efectuate de aliati asupra oraselor germane.

Din nefericire, Romania a participat la razboiul inpotriva URSS, la inceput pentru a elibera Basarabia rapita in 1940, iar apoi, conform logicii implacabile a razboiului, pe campiile nesfarsite ale Rusiei, pana la Stalingrad, dar a intors armele impotriva Germaniei in august 1944.

Castigarea razboiului alaturi de aliati, a constituit un excelent prilej pentru rusi de a trece la infaptuirea visului lui Petru cel Mare. si nu au ratat acest prilej. Nerespectand obligatiile luate fata de aliatii occidentali, in 1944-1945 trupele sovietice reanexeaza tarile Baltice, ocupand de asemenea Polonia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Austria pana dincolo de Viena precum si o mare parte din Germania. In toate aceste tari, exceptand Austria, sunt instalate regimuri comuniste obediente fata de Moscova. Nicicand, Testamentul lui Petru cel Mare nu fusese mai aproape de realizare…

In fata expansiunii sovietice, statele occidentale reactioneaza formand Alianta Nord-Atlantica (1949), in scopul de a proteja lumea libera de pericolul comunismului imperialist rusesc. Europa e impartita in doua prin teribila „cortina de fier” sovietica, iar in spatele ei, popoarele subjugate de dictatura comunista, inclusiv cele din URSS, platesc un pret inspaimantator pentru realizarea visului lui Petru cel Mare: milioane de oameni sunt ucisi pentru opozitie anticomunista reala sau imaginara, iar saracia, mizeria, propaganda terifianta otravesc viata celor din „lagarul socialist”.

Influenta internationala a acestuia sporeste necontenit cuprinzand, dupa 1948, imensa China iar, dupa 1950, tari din America Latina, Africa, Orientul Apropiat si Indepartat.

Numai formidabilul efort politic si militar al lumii libere, condusa de SUA, a putut opri realizarea punctului 13  din Testamentul lui Petru; „Imperia lumii”.

Proiectul nebunesc al desfranatului tar avea insa o slabiciune fundamentala pe care nici el si nici urmasii sai nu o luasera in calcul; imposibilitatea de a tine, pentru foarte mult timp, in chinga unei terori dementiale, sute de milioane de oameni.

Dupa mai bine de 40 de ani de dictatura feroce, in care capeteniile comuniste au angajat cea mai mare parte a efortului Rusiei si tarilor satelite spre inarmare, spionaj, terorism intern si extern, diabolicul mecanism al expansiunii mondiale s-a gripat iar,  dupa 1989, imperiul a inceput sa se dezintegreze.

Doua mari personalitati au contribuit in mod decisiv, in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la renuntarea treptata a expansionismului rusesc; Mihail Gorbaciov – liderul partidului comunist al URSS si Ronald Regan – presedintele SUA. Primul a inteles ca Rusia a pierdut cursa inarmarilor si competitia economica cu occidentul si a orientat conducerea comunista spre democratizare si transparenta, acceptand totodata iesirea de sub tutela sovietica a tarilor satelite Moscovei.

Cel de-al doilea a desavarsit capacitatea militara a Statelor Unite, negociind cu URSS de pe pozitii de forta dar si cu o exceptionala abilitate. Prabusirea „cortinei de fier” din Europa a dus la sfarsitul razboiului rece care a marcat istoria lumii timp de aproape 50 de ani si, in pofida multor conflicte si amenintari locale care existau inca, se parea ca omenirea va intra intr-un proces de pacificare si normalizare a relatiilor dintre marile puteri.

Destramarea Uniunii Sovietice in anul 1991, urmata de desprinderea de Rusia a Ucrainei , Belarusiei, Republicii Moldova, Tarilor Baltice, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Uzbekistanului si Turkmenistanului a insemnat falimentul politicii de expansiune a Rusiei, inceputa sub Petru cel Mare si continuata aproape fara incetare timp de mai bine de doua secole si jumatate.

  Diminuata teritorial, dar eliberata de povara cursei inarmarilor si avand in Siberia un imens teritoriu  cu uriase resurse naturale neexploatate, Rusia ar fi putut sa se indrepte – pentru prima oara in istoria ei – spre construirea unei civilizatii moderne si a unei societati libere si democratice. Se parea ca presedintele Eltan, artizanul desfiintarii comunismului in Rusia, va angaja tara pe un drum nou, pasnic, renuntand la visurile nebunesti ale lui Petru I.

N-a fost insa sa fie asa ! Urmasul lui Eltan, Vladimir Putin a reintors treptat roata istoriei si, in 8 ani de mandat, a readus Rusia acolo unde se afla inainte de Mihail Gorbaciov. Politica autoritara, dispret fata de libertatile cetatenesti, o noua politica de inarmare masiva, ostilitate fata de Statele Unite si aliatii sai, sprijinirea terorismului international – noul mare pericol al omenirii – toate acestea fac din Rusia anului 2007 o amenintare pentru pacea lumii.

Amenintarea este cu atat mai mare, cu cat Putin are sprijinul efectiv al majoritatii populatiei. Morbul grandorii si al cuceririi lumii, semanat in constiinta natiunii ruse de catre Petru cel Mare, se dovedeste a fi, peste veacuri, insidios si persistent!

Rusia si Romania

De-a lungul ultimelor trei secole, tarile Romane au stat in calea expansiunii rusesti spre Balcani si Marea Adriatica. Nenumaratele razboaie purtate de Rusia cu turcii au avut si scopul de a stapanii sau chiar a anexa aceste tari, rapirea Basarabiei in 1812, 1878, 1940 si 1944 reprezentand doar un pas in realizarea acestui scop.

Regimul comunist instalat prin forta si teroare in Romania in anul 1945 a insemnat inrobirea economica si politica a tarii noastre si putin a lipsit ca ea sa fie efectiv anexata Uniunii Sovietice.

Nenorocirile aduse de rusi in Romania, jaful criminal, genocidul economic si cultural, sutele de mii de oameni aruncati in temnite si ucisi din ordinul Moscovei ne arata adevarata fata a politicii rusesti fata de tara noastra.

Dupa 1991, in conditiile destramarii Uniunii Sovietice si proclamarii independentei Republicii Moldova , rusii au incurajat regimul separatist de la Tiraspol, mentinand pe teritoriul ei armata a 14-a, ca un instrument de intimidare si amenintare impotriva guvernului de la Chisinau si a Romaniei.

Ucraina, fosta componenta a Rusiei si a URSS, manifesta si ea tendinte neamicale fata de Romania.

 Fara indoiala ca orice actiune care poate duce la imbunatatirea relatiilor romano-ruse este salutara. Dar umbra lui Petru cel Mare si a Testamentului sau ne obliga sa fim prudenti si realisti.

Recenta criza a relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, cu consecinte dureroase in primul rand pentru fratii nostri de peste Prut, este fara indoiala comandata de la Moscova.

Asa cum, la punctul 3 al Testamentului sau, Petru cel Mare ii invata pe urmasii sai sa se amestece „in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai aproape, intereseaza mai cu seama”. Iar Moldova, din nefericire, e foarte aproape de Rusia … si, in calea ei …

Surse: Spovedaniile Basarabiei, Ion Stafi, Chisinau, 2007; Tribuna Basarabiei; Foaia Nationala; Romania Libera,Testamentul  lui Petru cel Mare de Gheorghe Boldur- Latescu; George Catisanu: „Putin si mostenirea Testamentului lui Petru cel Mare”; Roman L.: „Testamentul lui Petru cel Mare”, Editura Tipografia Buciumului, Iasi, 1892

cersipamantromanesc