De ținut minte pentru viitoarea criză a datoriilor
(I)
Potrivit art. 1534 alin.1 din Codul civil român, “dacă, prin acțiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua corespunzător”.
Mai mult decât atât - conform art. 1534 alin.2 Cciv, “debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenta”. De aceea, creditorul are, fata de debitor, obligația de a depune minime diligențe pentru a evita producerea prejudiciului rezultat din ne-executarea obligației debitorului, obligație sancționată cu pierderea dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din ne-executarea obligației contractuale a debitorului.
In sistemul legii noastre, creditorul are obligația unui bonus pater familias față de bunurile sale (inclusiv creanțele), fiind nu numai îndreptățit, dar chiar obligat să își păzească în mod prudent proprietatea. O creanță rezultată dintr-un raport juridic echilibrat este o creanță care poate fi plătită, inclusiv pe termen lung și în mod continuu. O creanță excesivă, care se augmentează (gonflează) prin simpla trecere a timpului, este greu sau imposibil de plătit de un debitor care, între timp, poate deveni insolvabil. De aceea, creditorul, ca un bonus pater familias, nu poate lăsa acest dezechilibru contractual să se instaleze. Ar fi ca și când ar contribui la inundația propriei grădini sau la incendierea proprie case.
Intuitiv, înțelegem toți că debitorul este cel care are o obligație față de creditor, iar nu invers. O obligație a creditorului față de debitor poate să pară contra-intuitivă. Cu toate acestea, regula liberării debitorului de datoria de a plăti despăgubiri pe motivul lipsei de diligență a creditorului este justificată.
Contractul este făcut pentru a fi executat în natura sa, iar nu pentru că ar putea conduce la despăgubiri și la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului.
Sancțiunea neplății la termen a datoriei bănești și consolidarea valorii creanței bănești, urmărite prin inserarea unor clauze dedicate în contract, sunt justificate prin rațiunea asigurării lichidității și a continuității întreprinderii creditorului și, mai larg, prin rațiunea asigurării unui flux financiar sănătos pe piața relevantă pe care acționează creditorul. Aceste justificări se pierd, eșuând în zona ilegitimității și a disproporționalității, dacă creditorul asistă pasiv la “umflarea” obligației de plată sau chiar o încurajează, așteptând momentul în care să “colecteze” rezultatul acestei acumulări, care se întâmplă prin simpla trecere a timpului.
Pe de altă parte, în virtutea principiului solidarismului contractual, părțile sunt datoare nu numai să coopereze în vederea atingerii emolumentului contractului, fiecare dintre părți fiind datoare să îi asigure celeilalte părți atingerea acestui emolument, dar și să acționeze (individual sau în cooperare cu cealaltă parte) pentru evitarea apariției sau a agravării unui prejudiciu rezultat din derularea defectuoasa a contractului ori din evenimente situate dincolo de voința părților, dar care ar putea afecta economia contractului si, implicit, șansele creditorului de a-și recupera prejudiciul de la un debitor devenit, între timp, insolvabil. Creditorului nu i se poate permite să lase prejudiciul să se producă și să se amplifice la infinit, deși, cu minime diligențe, ar fi putut să îl evite sau să îl limiteze. Aceasta amplificare a daunelor ar, fi de altfel, în dezavantajul creditorului, întrucât, pe măsura creșterii lor, scade capacitatea debitorului de a le achita.
O instituție legitimă - daunele-interese datorate de debitor pentru ne-executarea fără justificare a obligațiilor contractuale - nu poate fi transformată într-un instrument de speculație fără fundament economic sau într-un motiv de ruină a debitorului (situație care, rapid, s-ar întoarce chiar împotriva creditorului, întrucât un debitor insolvabil este echivalent cu un debitor-lipsă). Ar fi ca și când un asigurat și-ar abandona propria casă, lăsând-o pradă incendiului, fie pentru a încasa asigurarea, fie pentru a grăbi emiterea avizelor si aprobărilor necesare demolării.
Un contract având ca obiect o obligație pecuniară poate, fie prin intermediul unor clauze exprese, fie prin intermediul unor norme legale supletive, menite a completa lacunele de reglementare ale contractului, să impună (i) o indexare a sumelor de plată în funcție de rata inflației ori în funcție de rata de schimb sau o „consolidare” în moneda străina, (ii) o penalitate de întârziere dublată de plata anticipată a tuturor ratelor, adăugată gestului preluării în posesie a bunului achiziționat pe credit sau în leasing sau (iii) o penalitate excesivă, amplificată la infinit prin simpla trecere a timpului. Toate aceste obligații ar pute fi suplimentar amplificate prin omisiunea creditorului de a depune minime diligențe menite a evita producerea unui prejudiciu rezultat din ne-executarea obligației originare de plată.
Daca in contract exista o dobândă variabilă, iar variabilitatea respectivă determină costuri excesive sau ruinătoare în sarcina debitorului, creditorul are obligația de minima diligență de a-l avertiza pe debitor si de a-i oferi posibilitatea de a trece la o dobândă fixă, sustenabilă pe termen lung.
Notă: asistăm, zilele acestea, la o adevărată explozie a Robor, care a ajuns la cota de 4,5%, fată de 1,5-2% cât era acum două luni. Majorarea volumului lunar de plăți cu cca 30% nu va putea fi suportată prea mult timp de debitorii bancari.
Dacă în contract există o clauză de indexare a monedei de plată sau de consolidare a plăților într-o monedă străină, iar hiper-valorizarea monedei de plată sau de consolidare determină creșterea galopantă a volumului plăților în moneda în care debitorul își obține principalele venituri, atunci creditorul trebuie să îl avertizeze de îndată pe debitor și să îi ofere posibilitatea conversiei monedei de cont în moneda de plată (moneda națională), la un curs de schimb care sa facă sustenabil pe termen lung contractul.
Notă: în condițiile inflației, ale scăderii abrupte a puterii de cumpărare a leului și ale stagnării sau chiar reducerii salariilor și a celorlalte venituri de bază, monedele de referință (euro, dolar, franc elvețian) cresc galopant, la fel ca și prețul bunurilor de consum necesar și al facturilor la utilității, determinând alunecarea rapidă a consumatorilor pe panta supra-îndatorării și a ruinei. Acești debitori nu vor mai putea fi surse de lichiditate ale creditorilor financiari, ci ținte facile ale colectorilor de creanțe și victime ale evacuărilor din locuințele familiale.
Avertizarea promptă a debitorului și oferta de stabilizare a volumului de plăți în vederea reducerii riscului penalităților excesive este nu numai o obligație de cooperare loială a creditorului cu debitorul, dar și o măsură prudențială, sanitară, pentru creditor, întrucât un debitor ruinat este un risc de neplată.
In plus, pasivitatea creditorului sau provocarea de către acesta a eșecului contractului pot determina chiar liberarea debitorului de obligația de a plăti creditorului despăgubiri rezultate din neexecutarea contractului.
Debitorul poate solicita liberarea de obligația de despăgubire atât în cadrul unei acțiuni în constatare, cât și în cadrul unei contestații la executare. Acțiunile în constatare pot fi formulate și sub forma unor procese colective.
Dacă penalitățile contractuale sunt excesive sau ruinătoare, iar creditorul nu îl avertizează pe debitor în legătură cu riscul creșterii nelimitate a obligațiilor de plată și cu metodele de neutralizare a acestui risc, atunci penalitățile nu numai că pot fi reduse, dar ele pot fi, pur si simplu, șterse, prin decăderea creditorului din dreptul de a le mai pretinde.
Așadar, zicala „ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple” se potrivește foarte bine acelor creditori care, azi, își freacă palmele la gândul că debitorii, captivi în contractele lor „beton”, vor fi obligați la plata unor despăgubiri enorme, dat fiind că riscurile interne și externe contractului sunt puse în totalitate pe capul debitorului mărunt și insignificant ca putere de negociere.
Aceasta este mica „surpriza” pregătită, încă din 2011, de Codul civil, pentru creditorii profesionali, dar ne-diligenți, adică, neprofesioniști.
(Notă de final al acestui prim punct - explicațiile de mai sus fac parte din cursul, mult mai detaliat, pe care îl voi susține azi studenților din anul III, în amfiteatru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu