Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Duminica a X-a după Rusalii ( Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii )

 

Predică la Duminica a X-a după Rusalii
( Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii )

Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar,
veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20)

Iubiţi credincioşi,

Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.

Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).

Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd... Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale... Prin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge... Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.

Prin credinţă, cînd s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca regelui... Prin credinţă a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul Împărat. Prin credinţă, au trecut israeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe cînd egiptenii, încercînd a trece şi ei, s-au înecat (Evrei 11, 3-29).

La aceste mărturii, despre puterea credinţei, amintite de Sfîntul Pavel din Vechiul Testament, putem adăuga şi altele mult mai mari luate din istoria creştinismului, de la Hristos pînă astăzi. Prin credinţă, Fecioara Maria a primit vestea cea bună de la arhanghelul Gavriil şi s-a învrednicit să nască în trup pe Hristos, Mîntuitorul lumii. Prin credinţă, Sfîntul Ioan Botezătorul a primit să boteze în apele Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu şi a văzut pe Duhul Sfînt ca un porumbel şezînd deasupra Lui. Prin credinţă, pescarii galileeni au lăsat toate şi, urmînd lui Hristos, au devenit pescari de oameni. Prin credinţă, Apostolii au primit harul Duhului Sfînt şi, cu puterea Lui, au vestit Evanghelia mîntuirii în toată lumea. Prin credinţă, Pavel, vasul alegerii, s-a convertit la Hristos pe calea Damascului şi a ajuns cel mai mare apostol al neamurilor. Prin credinţă Apostolul Petru a primit să fie răstignit la Roma, pe cruce, cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos, iar Sfîntului Pavel i s-a tăiat capul.

Prin credinţă, zeci de milioane de creştini au primit cu bucurie să fie arşi de vii, tăiaţi, sfîşiaţi de lei, sau înecaţi în mare, pentru Evanghelie, strigînd: "Sîntem ucenici ai lui Hristos şi fii ai lui Dumnezeu după dar şi sîntem gata să ne dăm viaţa şi să trăim cu El în veci, decît să ne lepădăm şi să ne osîndim în iad!" Prin credinţă, ucenicii Sfinţilor Apostoli şi toţi dumnezeieştii Părinţi au mărturisit şi au apărat dreapta credinţă ortodoxă, prin cuvînt şi prin minuni şi au fixat-o definitiv în dogme şi canoane la cele şapte Sinoade Ecumenice.

Prin credinţă, mulţi creştini iubitori de Hristos au părăsit grijile şi plăcerile lumii şi s-au făcut călugări, sihaştri şi sfinţi prin mînăstiri, prin munţi şi prin crăpăturile pămîntului, ducînd viaţă îngerească. Prin credinţă, nenumăraţi păgîni s-au convertit la creştinism şi mulţi păcătoşi s-au pocăit şi au devenit creştini desăvîrşiţi. Prin credinţă şi dragoste pentru Hristos, casele creştinilor s-au transformat în biserici, fecioarele au devenit mirese ale lui Hristos, iar bărbaţii cu viaţă sfîntă au ajuns mărturisitori ai ortodoxiei şi slujitori vrednici ai sfintelor altare. Prin credinţă, după două mii de ani de luptă cu puterile întunericului, creştinismul s-a răspîndit în toată lumea, biruind marile arme ale Satanei necredinţa, sectele, desfrîul şi ura dintre oameni.

Iubiţi credincioşi,

Am arătat aici cîteva mărturii despre marile fapte ale credinţei. În continuare voi vorbi pe scurt despre puterea rugăciunii şi a postului. Mai întîi, trebuie să facem rugăciunea cu credinţă (Matei 21, 22; Marcu 11, 24; Evrei 11, 6). Apoi trebuie s-o facem din toată inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 145; Ieremia 29, 13) şi neîncetat (Luca 21, 36; I Tesaloniceni 5, 17).

Faptele mari şi minunate ale rugăciunii şi postului sînt nemăsurate. Spre încredinţare vom vorbi aici despre cîteva din ele.

Prin rugăciune şi post, Moise proorocul a luat din mîinile lui Dumnezeu Tablele Legii (Ieşire 34, 28). Prin rugăciune şi post, marele prooroc Ilie a încuiat cerul să nu plouă trei ani şi şase luni; şi iarăşi cu rugăciune şi cu post, a pogorît foc din cer şi a descuiat cerul, de a dat Dumnezeu ploaie pe pămînt (III Regi 18, 38). Cu rugăciune şi cu post, Daniel proorocul a ieşit nevătămat din groapa leilor (Daniel 6, 17-23). Prin rugăciune şi post ninivitenii au scăpat de pieire (Iona 3, 5-10). Rugăciune şi post porunceşte Dumnezeu, prin proorocul Ioil, să facă iudeii spre a scăpa de urgia Domnului (Ioil 2, 12-15).

Prin post de patruzeci de zile, Mîntuitorul biruieşte cele trei ispite ale satanei în pustie (Matei 4, 1-11). Cu rugăciune şi cu post, Ana proorociţa a născut pe Samuel, fiind stearpă mai înainte (I Regi 1, 11; 16, 28). Cu rugăciune şi cu post aspru a petrecut toată viaţa sa Sfîntul Ioan Botezătorul şi Înainte Mergătorul pentru care a fost mărturisit de Însuşi Mîntuitorul drept cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 10-19). Cu rugăciune şi cu post s-au întărit Sfinţii Apostoli în osteneala propovăduirii Evangheliei lui Hristos (II Corinteni 6, 4-5; 11, 27). Cu rugăciune şi cu post se izgonesc diavolii din oameni (Matei 17, 19-21). Prin rugăciune şi post sfinţii lui Dumnezeu au făcut minuni mari şi multe, atît în Legea Veche cît şi în Legea Harului, cum citim în Sfînta Scriptură, în cărţile de cult şi în vieţile sfinţilor.

Dar să luaţi aminte că nu toată credinţa este bună, ci numai credinţa cea dreaptă, ortodoxă, unită cu faptele cele bune. Numai rugăciunile şi posturile rînduite de Biserica dreptmăritoare sînt bune, iar rugăciunile şi posturile care le fac păgînii, sectanţii şi ereticii sînt urîciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu se fac după îndreptarul credinţei apostolice. Sfîntul Apostol Pavel ne arată că, cel ce nu se luptă după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 4-5). Numai cel ce slujeşte lui Dumnezeu în adevăr şi lucrează toate faptele cele bune după dreapta credinţă şi spre slava lui Dumnezeu, poate să dobîndească mîntuirea sufletului său (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 9-11). Altfel toate posturile şi rugăciunile noastre devin urîciune înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 11-15).

Aşadar, fraţii mei, fiţi cu mare luare aminte şi să nu vă luaţi după cei rătăciţi de la dreapta credinţă, cărora li se pare că vor dobîndi mîntuirea sufletelor lor, fără a asculta de Biserica lui Hristos. Auziţi ce spune Sfîntul Efrem Sirul: "Cînd mintea omului va părăsi dreapta credinţă, toate faptele sale cele bune nu mai sînt de folos". Iar Sfîntul Ioan Damaschin, arătînd acelaşi lucru cu alte cuvinte zice: "Binele nu este bine cînd nu se face bine" (Filocalia IV, 1948, pag 194).

Despre puterea rugăciunii şi a credinţei se vorbeşte şi în Evanghelia ce s-a citit astăzi, în care se spune cum a vindecat Mîntuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatăl său la ucenici, dar aceştia n-au putut să alunge duhul rău din el. Iar dacă a coborît Domnul de pe Muntele Tabor, tatăl copilului a îngenunchiat la picioarele Lui şi a zis: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi greu pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece... (Matei 17, 14-16).

Vedeţi ce greu se vindecă un om epileptic, stăpînit de duh necurat? Că dacă nici Apostolii n-au putut să vindece acest copil demonizat, cu atît mai greu vor reuşi preoţii să vindece pe cei stăpîniţi de diavoli, şi mai ales pe cei robiţi de patimi grele. Diavolul obişnuieşte să-l arunce pe cel epileptic uneori în foc, alteori în apă, ca să-l omoare şi să ne amăgească a crede că nu el, ci apa şi focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrăjmaşul nu are nici o putere. Însă pe cei robiţi de patimi cumplite, precum: necredinţa, mîndria, mînia, beţia, desfrîul şi uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rău ca pe cei epileptici?

Nu vedeţi pe unii ca aceştia cum îi chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima mîniei, a desfrîului, a mîndriei şi a răzbunării, patimi ce stăpînesc astăzi toată lumea? Sau pe cei beţivi şi nepăsători de a lor mîntuire, nu vedeţi cum îi aruncă diavolul în apa necredinţei şi a nesimţirii sufleteşti? Unii ca aceştia, chiar dacă le vorbeşti de rai, ei nu-l doresc. Iar dacă le spui de boli grele, de moarte şi osînda iadului care îi aşteaptă din cauza păcatelor făcute, ei nu se cutremură, nici nu vor să le părăsească prin pocăinţă, căci păcatele vechi, adică patimile întunecă şi orbesc mintea şi omoară sufletul şi conştiinţa oamenilor. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea orbire şi moarte sufletească.

Milostivindu-Se Domnul de suferinţa copilului, i-a zis tatălui său: "Aduceţi-l aici la Mine". Apoi certînd demonul, duhul rău a fugit, "iar copilul s-a făcut sănătos din ceasul acela". Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon?... Pentru necredinţa voastră! a răspuns Mîntuitorul. Că acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem că Domnul mai întîi cheamă pe cel bolnav la Sine. Dacă toţi se feresc şi chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la El, îi mîngîie, pune mîinile peste ei şi îi vindecă atît pentru credinţa bolnavilor, cît şi pentru credinţa rudelor şi a celor ce îi aduc la El. Fără credinţă tare în Dumnezeu, nimeni nu se vindecă şi nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere şi colaborarea noastră. El revarsă peste noi harul, mila şi iertarea, iar noi trebuie să-i aducem credinţa noastră, smerenia şi pocăinţa. De aceea a şi răspuns ucenicilor că din cauza necredinţei lor n-au putut să vindece copilul. Apoi spune Domnul că diavolii se scot din oameni şi patimile se scot din inimile noastre "numai cu rugăciune şi cu post".

Vedeţi ce mare este puterea credinţei ajutată de rugăciune şi de post? Toate trei la un loc fac nenumărate minuni şi vindecări, iar una fără alta nu aduc niciodată roade, nici nu ni se împlinesc cererile. La orice cerere a credincioşilor, trebuie atît din partea lor, cît şi a preoţilor slujitori aceste trei virtuţi obligatorii: credinţă, rugăciune şi post. Ba celor bolnavi li se mai cere şi spovedanie generală, cu pocăinţă şi hotărîre de a nu mai păcătui.

Cea mai grea boală nu este cea trupească, ci cea sufletească, pentru că pierde şi trupul şi sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuieşte numai trupul, ci este înrobirea omului de patimi ucigătoare de suflet. Un om stăpînit de beţie şi desfrîu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un beţiv, un desfrînat, un ucigaş, sau un om stăpînit de ură, de lăcomie, invidie, decît un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astăzi.

Întristarea noastră este că, astăzi, numărul credincioşilor tineri şi bătrîni stăpîniţi de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioară. Înclinarea oamenilor tot mai mult spre beţie şi desfrîu, spre necredinţă şi grupări sectare, spre egoism, divorţ şi ucidere ne îngrijorează din ce în ce mai mult. Ba acest fenomen se extinde mai ales în rîndurile celor tineri, în ultimii ani, prin filmele de groază care duc la crimă şi filmele imorale care împing, în masă, la păcate pe atîţia tineri care cad pradă acestor droguri diabolice, străine de sufletul, de credinţa şi cuminţenia neamului nostru.

Dumneavoastră, fraţi creştini, în calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de părinţi, de fraţi şi educatori de copii, aveţi mare grijă cum vă creşteţi copii pe care vi i-a dat Dumnezeu! Nu-i ucideţi înainte de naştere prin avort, nici după naştere prin sminteală şi lipsă de educaţie religioasă! Nu-i lăsaţi pradă beţiei, necredinţei şi desfrîului la vîrsta tinereţii! Sînt copiii dumneavoastră, dar sînt şi copiii lui Hristos, care ne zice: Lăsaţi copiii să vină la Mine! (Luca 18, 16). Aveţi grijă de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da împreună greu răspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceţi-i regulat la biserică, la rugăciune, la spovedanie, la Sfînta Împărtăşanie. Puneţi-le la îndemînă cărţi creştineşti de zidire sufletească şi scăpaţi-i de desfrîu şi necredinţă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigaşi de oameni. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

 

Pomenirea Sfîntului Mucenic Constantin Brîncoveanu Voievod, cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Ianache, rudenia sa, care au fost tăiaţi cu sabia de turci la 15 august 1714 (16 august)

 

Pomenirea Sfîntului Mucenic Constantin Brîncoveanu Voievod, cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Ianache, rudenia sa, care au fost tăiaţi cu sabia de turci la 15 august 1714

(16 august)

Acest binecredincios şi de Hristos iubitor Voievod al Ţării Româneşti s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după tată fiind coborîtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întîia dată în întregime Sfînta Scriptură în limba română.

Rămas orfan de tată încă din pruncie, tînărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurîndu-se de multă cinstire încă din tinereţe.

După moartea voievodului Şerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brîncoveanu primi scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cîrmuit ţara cu adîncă pricepere şi înaltă priveghere, cu blîndeţe şi răbdare creştinească.

Luînd în ajutor pe Hristos, Împăratul veacurilor şi avînd pildă pe vrednicii săi înaintaşi, Constantin voievod, îşi începu slăvita domnie punînd temelia celei mai mari mînăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Nenumă-rate sînt însă bisericile şi mînăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti.

Dărnicia şi purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brîncoveanu nu se vor opri însă la hotarele Ţării Româneşti, ci se vor întinde şi la fraţii români din Moldova şi din Transilvania, fiind vrednice de pomenit şi multele ajutoare trimise dreptcredincioşilor creştini aflaţi în suferinţă pe meleagurile siriene, caucasiene şi arabe, precum şi la toate locurile sfinte ale Răsăritului.

"Se întîmplă deci că în Săptămîna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, mulţime de ostaşi de l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi în jalea tuturor locuitorilor oraşului Bucureşti l-au dus la Înalta Poartă. Aici creştinul Voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, fiind supuşi la amarnice suferinţe".

După aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brîncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, să-şi încununeze fruntea, el şi cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi sfetnicul său, Ianache, cu coroana sfîntă a muceniciei pentru credinţa ortodoxă, pe care au mărturisi-t-o şi nu au părăsit-o nici în faţa călăului păgîn.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, cînd Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brîncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfîrşitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul său, Ianache, în cetatea Sfîntului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredincioşi în mare, de unde au fost culese de creştini milostivi, care le-au îngropat în taină şi cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mînăstirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfîntului Voievod mucenic au fost aduse în ţară la anul 1720 de către doamna Marica, soţia sa şi înmormîntate în biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde de atunci şi pînă în zilele noastre veghează lumina candelei care aminteşte locul de odihnă al Voievodului.

La 20-21 iunie, 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir, Constantin Brîncoveanu, împreună cu cei patru fii şi rudenia sa, Ianache, trecîndu-i în rîndul sfinţilor, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august.

Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi. Amin.

Viețile Sfinților pe luna August 

Arhimandrit Ilie Cleopa - Despre Preacinstirea Sfintei Fecioare Maria

 

Iconographer Daniel Neculae

Despre PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA Arh. Cleopa Ilie - "Calauza in credinta ortodoxa"

Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocsii, o cinstiti atat de mult si va inchinati la ea ca la Dumnezeu? Preotul: Noi pe Preasfanta Fecioara Maria si Nascatoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult decat pe toti sfintii si ingerii, dar totusi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce i se da ei se numeste preacinstire (supravenerare), si ei i se cuvine aceasta preacinstire pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o "prietena" a Lui, asemenea celorlalti sfinti. De aceea se spune in cantarea bisericeasca (axionul): "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii". Ea este mai presus decat sfintii si ingerii, deoarece si ingerii si oamenii i se inchina. Astfel, i s-a inchinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28-29), si in acelasi chip i s-a inchinat ei si Sfanta Elisabeta, maica Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1, 40-43). insasi Sfanta Fecioara, prin Duhul Sfant, prooroceste ca pe ea o vor ferici toate neamurile: Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile, ca mi-a facut mie marire Cel Putemic... (Luca 1, 48-49), adica cinstirea ei este voita de Dumnezeu. Sectarul: Nu trebuie sa dam prea multa cinstire Fecioarei Maria, pentru ca nici insusi Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta se vede din cuvintele Mantuitorului, redate de Sfantul Evanghelist Matei in textul urmator: Cineva I-a zis: lata, mama Ta si fratii Tai stau afara, cautand sa-ti vorbeasca. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea si cine sunt fratii Mei? Si, intinzand mana catre ucenicii Sai, a zis: lata mama Mea si fratii Mei. Ca oricine va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri, acela imi este frate si sora si mama (Matei 12, 47-50). Deci faptul ca Fecioara Maria I-a fost mama nu are nici o importanta. In fata Lui, legaturile Sale de sange sau de rudenie trupeasca n-au nici un pret si nici o precadere fata de legaturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatalui, oricine ar fi acestia. Preotul: Aici este vorba de altceva si anume ca, in afara de inrudirea trupeasca, mai exista si o alta inrudire cu Hristos, mult mai mare si mai importanta, inrudirea sufleteasca, ce consta in a face voia lui Dumnezeu. Aceasta inrudire insa nu desfiinteaza si nu micsoreaza pe cea trupeasca. Deosebirea sta numai in aceea ca inrudirea sufleteasca si-o poate castiga oricine, implinmd voia Tatalui. inrudire inseamna nu numai o legatura de sange, trupeasca, ci si o legatura de dragoste si de unitate sufleteasca. Cel ce face voia lui Dumnezeu, acela devine sufleteste inrudit cu Dumnezeu, deoarece ii este cu totul atasat lui Dumnezeu. Astfel, prin cuvintele de mai sus, Mantuitorul nici n-a inlaturat inrudirea Sa cea trupeasca cu Maica Sa, nici n-a micsorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a cautat sa accentueze ca cealalta inrudire cu El, cea sufleteasca, desi este de mai mare pret, o poate realiza totusi orice credincios ( Maica Domnului a fost si singura care a implinit desavarsit voia lui Dumnezeu ). Asadar, a fost un cuvant de indemn si de incurajare la adresa multimii, iar nu unul de dispret la adresa Maicii Sale. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, cat a fost cu Maica Sa pe pamant, pururea o asculta si o iubea si era supus fata de ea (Luca 2, 51) si oricand ii cerea ceva, nu se arata neascultator fata de ea. Astfel, vedem ca la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a facut prima minune, prefacand apa in vin (Ioan 2, 3-10). Apoi a avut mare grija de Maica Sa, chiar si cand era rastignit pe Cruce; purtandu-i de grija, a dat-o spre ingrijire celui mai iubit dintre toti ucenicii Sai, Sfantului Ioan Evanghelistul, dupa cum este scris: Deci Iisus, vazand pe Maica Sa si pe ucenicul pe care il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: "Femeie, iata fiul tau!" Apoi a zis ucenicului: "Iata mama ta!" Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine (Ioan 19, 26-27). Vezi ca Mantuitorul, nici in vremea cea grea a suferintelor Sale de pe Cruce, nu a neglijat purtarea de grija fata de Maica Sa, care L-a nascut si L-a crescut? Si cum oare ar fi putut sa dispretuiasca pe Mama Sa, cand insusi Dumnezeu a dat porunca sa cinstim pe tata si pe mama, dupa cum s-a scris: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta (Deut. 5, 16)? Sectarul: Dar de ce voi o numiti pe Maria pururea Fecioara, de vreme ce insusi Fiul sau a numit-o femeie, ceea ce inseamna ca a fost casatorita, iar nu fecioara, caci asa se adevereste din cuvantul Scripturii: Deci Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26). Tot asa o numeste, dispretuitor, si la nunta din Cana Galileii: A zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? (Ioan 2, 4). in acest caz, nici nu o putem socoti mai de cinste si nu ii putem aduce un cult deosebit. Preotul: in primul citat, nicidecum nu este vorba de dispret, ci, dimpotriva, se vede cum Mantuitorul s-a ingrijit de soarta ei, incredintand-o spre purtare de grija Apostolului Ioan, stiind ca El se va inalta la cer, pentru ca sa o ingrijeasca la batranetile ei. Acest lucru nu este o necinstire, ci, cu adevarat, o mare cinstire si respect fata de Mama Sa, careia nici in chinurile de pe Cruce nu uita sa-i poarte de grija, datorita dragostei celei mari pe care o avea fata de ea, ca mama. Iar daca o numeste "femeie", nicidecum nu o face in inteles de femeie casatorita sau in semn de dispret, ci numai in inteles de gen. Caci tot asa s-au adresat si cei doi ingeri Mariei Magdalena la mormant: Femeie, de ce plangi? (Ioan 20, 12- 13). Iar cei doi barbati, care s-au aratat la Inaltarea la cer a Domnului, au zis catre apostoli: Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? (Fapte 1, 11). Nici ingerii, nici cei doi barbati n-au adresat dispretuitor cuvintele "femeie" sau "barbati", ci dimpotriva, in chip mangaietor. Sectarul: Dar unde spune in Sfanta Scriptura ca Maria, mama lui Iisus, a fost fecioara si pururea fecioara, asa cum o numiti voi, ortodocsii, pe ea? Preotul: Ca a nascut fiind fecioara, Sfanta Scriptura ne arata in acest fel: Cand arhanghelul Gavriil a venit in Nazaret si i-a binevestit ei ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), intrand la ea, a numit-o: plina de har si binecuvantata intre femei (Luca 1, 28). Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in pantece si vei naste Fiu, si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul Care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 29-35). Ai auzit, omule ratacit, cum arhanghelul s-a inchinat Fecioarei Maria numind-o pe ea plina de har si binecuvantata intre femei si ca ea a aflat mare har de la Dumnezeu, ca n-a cunoscut barbat, ca a fost umbrita de puterea Celui Preainalt si ca a zamislit si a nascut din Duhul Sfant pe Fiul lui Dumnezeu? Apoi ai mai auzit ca, desi era fecioara nestiind de barbat, ingerul Domnului nu i-a zis "binecuvantata esti tu intre fecioare", ci intre femei, prin aceasta nearatand dispret fata de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cea "plina de har", ci descoperind o veche taina: "zdrobirea capului sarpelui prin femeie" (Fac. 3, 15) si ca ea va fi acea tainica si duhovniceasca Eva care va naste pe Noul Adam, Hristos, Care va aduce viata in lume? Dumnezeiestii Parinti ai Bisericii zic ca Hristos S-a tiumit samanta a femeii (Fac. 3, 15), ca Cel ce nu S-a nascut din samanta de barbat, ci de la Duhul Sfant si din Preacuratele sangiuri ale Preasfintei Fecioare Şi-a luat trup. Asadar, cata nebunie si ratacire este in capul sectarilor care hulesc pe Preasfanta si Preacurata Fecioara Maria, cea neispitita de barbat, punand-o pe ea in randul femeilor celor maritate, pe cea plina de dar, pe cea care a aflat har de la Dumnezeu si este binecuvantata intre femei (Luca 1, 28)! Vor vedea acesti hulitori si stricati la minte si la intelegere sectari in ziua cea mare a Judecatii de apoi, cand aceasta Imparateasa si Fecioara Maria va sta de-a dreapta tronului Fiului sau cu mare si negraita slava, dupa cum Psalmistul a aratat, zicand: Sezut-a tmparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata... Pomeni-vor numele tau in tot neamul... (Ps. 44, 11, 20-21). Si ce zici tu, ereticule, oare pentru ca arhanghelul Gavriil a numit-o pe ea femeie, zicand: binecuvantata esti tu intre femei, apoi pentru aceasta zici ca Fecioara Maria era femeie casatorita, asa cum o numiti voi cu hula si nebunie ereticeasca? Oare n-a zis ea la inchinarea ingerului ca "nu stiu de barbat" (adica este fecioara)? Sau cand Dumnezeu a zidit-o pe Eva din coasta lui Adam (Fac. 2, 21-22) si a adus-o la el, iar el a numit-o pe ea "femeie" - oare si atunci Eva era femeie casatonta, fiindca o numise Adam "femeie"? Oare nu era atunci Eva fecioara zidita din trupul cel feciorelnic al lui Adam, fara de impreunare de femeie? Asadar, daca Eva a fost zidita de Dumnezeu fecioara, iar Insusi Dumnezeu si Adam pe aceasta fecioara, Eva, o numesc "femeie" (Fac. 2, 22-23), apoi nu o numeste pe ea "femeie", in inteles ca era femeie casatorita, cum rau si nebuneste intelegeti voi, sectarii, cuvantul "femeie". Ci atat Dumnezeu, cat si Adam, au zis Evei "femeie" - atunci cand ea era fecioara -, ca sa arate prin acest cuvant ca ea era parte femeiasca, nu barbateasca, si prin cuvantul femeie a aratat genul ei feminin. Deci nicidecum nu se intelege ca Dumnezeu si Adam, pe cea luata din coasta lui Adam - si care atunci era fecioara - au numit-o femeie in inteles de femeie maritata (casatorita), asa cum voi ratacit si rau intelegeti cuvantul femeie in Sfanta Scriptura. Caci precum Eva era fecioara, atunci cand i s-a zis "femeie", tot astfel Eva cea tainica si duhovniceasca, Preacurata Fecioara Maria, care a nascut pe Noul Adam, Hristos, fecioara este in vecii vecilor, cu toate ca Sfanta Scriptura o numeste pe ea "femeie", aratand prin aceasta genul ei feminin. Atunci Adam, prin lucrarea lui Dumnezeu, a nascut intru feciorie din trupul sau femeie fara de femeie (adica fara a se impreuna cu femeie), iar la plinirea vremii, firea femeiasca, prin lucrarea Sfantului Duh, a nascut barbat fara de barbat, in feciorie nascand Fecioara si ramanand fecioara, precum si la inceput a nascut Adam intru feciorie femeie fara de femeie, ramanand intru feciorie. Caci asa a binevoit Dumnezeu, ca intru Fecioara Maria sa dea imprumut firii lui Adam celui vechi prin Noul Adam Cel nascut din Fecioara, Care a venit in lume si S-a imbracat in firea noastra din negraita Sa mila si bunatate, pentru ca sa izbaveasca pe vechiul Adam, cu tot neamul lui, din osanda si din moarte. Caci precum intru Adam toti mor, asa intru Hristos toti vor invia (I Cor. 15, 22; Rom. 5, 8; Ioan 3, 16; 5, 24). Deci ia aminte, omule ratacit - tu si cei asemenea tie -, ca Sfanta Scriptura nu numeste pe Maica Domnului "femeie" (Luca 1, 43) in sensul de femeie casatorita, cum rau si sucit intelegeti voi, ci, prin cuvantul "femeie", Sfanta Scriptura arata numai genul feminin al Sfintei Fecioare Maria si totodata arata in chip umbros si tainic ca ea este femeia aceea prin care se va zdrobi capul sarpelui (Fac. 3, 15) si prin care va veni mantuirea neamului omenesc. La cele de mai sus trebuie adaugate si urmatoarele: 1. Fiind Maica a Mantuitorului, Fecioara Maria a fost si este mijlocitoare a mantuirii. 2. Zamislind de la Duhul Sfant pe Mantuitorul in pan- tecele ei, a fost cu totul curatita de pacate, ca nici un alt om, oricat de sfant ar fi fost. 3. Fiindu-i prezisa de Dumnezeu cinstirea ei - ca nici o alta cinstire a vreunui om -, Sfanta Fecioara Maria trebuie socotita ca cea dintai dintre sfinti, asa cum Ioan Botezatorul este cel mai mare intre prooroci (Luca 7, 28), deoarece venirea lui a fost profetita de alti profeti (Mal. 3, 1; Isaia 40, 3). Pentru toate acestea, Sfintei Fecioare Maria i se cuvine o cinstire mai mare decat altor sfinti, o preacinstire, ea fiind imparateasa si cununa tuturor sfintilor. Iar cum ca si dupa nastere a ramas fecioara, citeste si vezi cele proorocite despre ea de Proorocul lezechiel (44, 1-3). Sectarul: Nu trebuie sa dam prea multa cinstire Fecioarei Maria, si nici nu poate fi preavenerata ca fecioara, pentru ca a mai avut si alti copii, care sunt numiti de Sfanta Scriptura "frati si surori" ai lui Iisus, iar Iisus este numit "intaiul nascut" (Matei 1, 25), de unde urmeaza ca Maria a mai avut ulterior si alti fii. Si intr-adevar Biblia ne vorbeste de niste "frati" ai Domnului si, de asemenea, despre "surorile" Lui, cand reda cuvintele iudeilor, nedumeriti de persoana minunata a Domnului: Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii Lui: Iacov si Iosi si Simon si Iuda? Si surorile Lui au nu sunt toate la noi? (Matei 13, 55-56; Marcu 6, 3). Atunci de ce sa falsificam adevarul numind-o pe Maica Domnului "Pururea Fecioara" si venerand-o ca atare? Preotul: in citatul prim, expresia "intaiul nascut" nu inseamna numaidecat ca trebuie sa presupunem si existenta altora nascuti ulterior (al doilea, al treilea etc.). Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde "intaiul nascut" se numeste cel ce deschide intai pantecele, indiferent daca va mai avea si alti frati sau nu (les. 13, 2) si unde adeseori numeralul cardinal (1, 2, 3 etc.) este inlocuit ori intrebuintat amestecat cu cel ordinal (intaiul, al doilea, al treilea). Ebraismul acesta a intrat si in felul de vorbire al Noului Testament. in cazul de fata "intaiul nascut" inseamna "unul nascut", in sens de "unicul nascut". Alt inteles este exclus, deoarece, daca intr-adevar Iisus ar mai fi avut si alti frati naturali (fii ai Mariei) n-ar fi lasat-o pe Maica Sa in grija unui apostol, ci in grija vreunui frate al Sau. In citatul al doilea, se spune de "frati" si de "surori" ai Domnului. "Frati" sunt chiar amintiti cu numele si sunt in numar de patru, iar "surorile" (la plural) trebuie sa fi fost cel putin doua. In Sfanta Scriptura sunt amintiti de mai multe ori (vezi Matei 12, 47-50, Marcu 3, 31; Luca 8, 19; Ioan 2, 12; 7, 3; Fapte 1, 14; I Cor. 9, 5; GaL 1, 19). Ei insa in nici un caz nu au putut fi frati naturali ai lui Iisus Hristos si fii ai Mariei, mama lui Iisus, pentru ca: 1. Dupa o veche si unanima traditie, Maria, mama lui Iisus, a ramas dupa nastere fecioara, asa cum a fost prefigurata in vedenia Proorocului lezechiel (44, 1-3). 2. Mama acestor asa-zisi frati ai Domnului este o alta persoana decat Fecioara Maria, caci este numita in Sfanta Scriptura Maria sau cealalta Marie (adica deosebita de Maria Maica Domnului, si de Maria Magdalena) sau sora mamei Lui Maria lui Cleopa, fiind amintita chiar alaturi de Maica Domnului si in apropierea ei. Iata textele biblice lamuritoare: Si erau acolo multe femei, privind de departe... intre care era Maria Magdalena si Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi, si mama fiilor lui Zevedeu (Matei 27, 55-56). Iacov si Iosi sunt doi din cei patru "frati" ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor asadar este o alta persoana decat Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continua apoi: Dupa ce a trecut sambata..., au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormantul (Matei 28, 1). Aici iarasi este vorba de "cealalta Marie", care nu poate fi alta decat mama "fratilor" Domnului si despre care a fost vorba si in textul precedent. in chip asemanator scriu si ceilalti evanghelisti: Si erau si femei care priveau de departe; intre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic si a lui losi si Salomeea (Marcu 15, 40). Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus (Marcu 15, 47). Acelasi evanghelist scrie apoi: Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga (Marcu 16, 1). Apoi, in alt text: Iar ele erau: Maria Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele, care ziceau catre apostoli acestea (Luca 24, 10). Si, in sfarsit, altul: Si stateau langa crucea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena (Ioan 19, 25). in toate textele de mai sus este vorba de aceleasi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor si ale invierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi (doi din "fratii" Domnului - Matei 13, 55) este numita in ambele locuri Maria, mama lui Iacov apoi alteori mama lui Iosi, sau cealalta Marie, iar in alte locuri, sora mamei Lui, Maria lui Cleopa. Dar dupa adevar este vorba de aceeasi persoana, caci totdeauna este numita "Maria". Deci "fratii Domnului", avand alta mama decat pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria si frati naturali ai lui Iisus. 3. "Fratii Domnului" nici ei insisi nu se numesc "frati", ci "robi" si "slujitori ai lui Iisus", anume dupa toata probabilitatea - caci certitudine deplina nu exista - doi dintre ei, Iacov si Iuda, sunt autorii celor doua epistole sobornicesti, numite "a lui Iacov" si respectiv "a lui Iuda". Or, acolo ei se numesc fiecare "rob" (Iacov 1, 1) si "slujitor" (Iuda 1, 1) ai Domnului Iisus, iar nu "frati". 4. Daca ar fi fost frati naturali ai Sai, Hristos i-ar fi facut apostoli; ori ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Desi multi presupun ca acestia doi dintre "fratii Domnului", anume Iacov si Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poarta acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu "fratele Domnului" cel Mic, in toate listele apostolilor, iar Iuda "fratele Domnului" ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), totusi, aceasta este o simpla presupunere, neindestulator de intemeiata, mai ales ca ei insisi nu se numesc "apostoli", dupa cum nu se numesc nici "frati ai Domnului"; iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17). Despre Iacov, "fratele Domnului", se stie numai ca a fost dintre cei saptezeci de apostoli si cel dintai episcop al Ierusalimului si ca se bucura de cea mai mare autoritate, atat in fata credinciosilor, cat si in fata apostolilor (Fapte 12, 17; 15, 13), in timp ce Apostolul Iacov al lui Zevedeu fusese ucis (Fapte 12, 2); iar despre celalalt Iacov nu mai putem sti nimic. 5. Hristos ar fi incredintat in grija lor pe Fecioara Maria, iar nu in grija Apostolului Ioan, care, oricum, era mai strain acesteia decat un fiu al ei. 6. "Fratii Domnului" nu pot fi nici macar frati vitregi ai lui Iisus sau fii ai lui Iosif dintr-o casatorie anterioara a acestuia, deoarece: a) Nicaieri nu se spune si nicaieri nu se poate presupune ca Iosif ar mai fi fost casatorit si inainte si ca ar fi devenit vaduv prin divort. Stim din Traditie doar atat, ca era "drept". b) Mama "fratilor Domnului", dupa cum s-a vazut mai sus, traia si era in apropierea intima a Maicii Domnului, ceea ce ar fi fost exclus - pentru motive lesne de inteles - daca ea ar fi fost candva sotia lui Iosif, acum divortata. 7. Tinand seama de faptul ca peste tot in Orient, dar in special la iudei, cuvantul "frate" se intrebuinta si in inteles mai larg, de "var" sau de alte rudenii mai apropiate sau mai indepartate, ca de exemplu la Facere (13, 8), unde Avraam il numeste pe Lot "frate", desi ii era numai nepot de frate (Fac. 11, 27), trebuie sa admitem ca si "fratii Domnului" au fost - probabil - veri ai lui Iisus, dar nu veri primari, pentru ca desi mama lor este numita "sora" a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea sa fi fost sora buna a acesteia, deoarece purta acelasi nume cu Maria, si foarte rar se obisnuia in vechime ca doua surori sau doi frati sa poarte acelasi nume. Ci cuvantul "sora" trebuie sa aiba aici, de asemenea, intelesul de vara, probabil vara primara. in acest caz, fiii ei, numiti "fratii Domnului", ar putea fi cel mult veri secundari ai lui Iisus Hristos. Sectarul: Din cele aratate pana aici, s-ar putea crede ca Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, a ramas pururea fecioara si nu a mai avut alti copii in afara de Iisus, daca nu ar fi scris in Sfanta Scriptura ca Iosif n-a cunoscut-o pe ea, numai pana ce a nascut pe Cel intai Nascut, pe Iisus Hristos, lasand astfel a se intelege ca apoi ea ar fi putut avea si alti copii. Preotul: Sfanta Scriptura zice intr-adevar: Si n-a cunos- cut-o pe ea pana ce a nascut pe Fiul sau Cel Unul Nascut, Caruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25); dar luati aminte si intelegeti ca, in Sfanta Scriptura, expresia pana cand inseamna vesnicie. Caci zice Domnul: lata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Oare aceasta in- seanma ca se va desparti de noi dupa sfarsitul veacului acestuia? Oare nu zice dumnezeiescul Apostol Pavel: Si astfel (dupa obsteasca inviere) pururea vom fi cu Domnul (I Tes. 4, 17)? Iar in alt loc al Sfintei Scripturi este scris: Zis-a Domnul Domnului meu: sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai astemut picioarelor Tale (Ps. 109, 1). Oare aceasta inseamna ca dupa aceea Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu va sedea de-a dreapta Tatalui spre a imparati cu El peste toate veacurile, stiind bine ca imparatia Lui nu va avea sfarsit (Luca 1, 35)? Iar daca in alt loc al Sfintei Scripturi se zice ca Noe a dat drumul corbului din corabie spre a vedea daca a scazut apa, si zburand corbul nu s-a mai intors pana cand s-a uscat apa pe pamant (Fac. 8, 7), aceasta inseamna ca s-a mai intors la corabie vreodata? Iarasi se arata in dumnezeiasca Scriptura ca Micol, fata lui Saul (sotia lui David), nu a nascut fiu pana in ziua in care a murit (II Regi 6, 23). Oare inseamna ca a mai nascut fii dupa ce a murit, pentru ca se zice "pana cand"? Asadar deschide ochii mintii asupra acestor marturii, alese din multe altele ale Sfmtei Scripturi, si intelege ca cuvantul pana cand in Sfanta Scriptura inseamna vesnicie si, dupa cum Mantuitorul Hristos vesnic va fi cu apostolii Sai si cu toti cei ce implinesc poruncile Lui, dupa cum El vesnic va sta de-a dreapta Tatalui imparatind in imparatia Sa cea fara de sfarsit, dupa cum corbul in veci nu s-a mai intors pe corabia lui Noe si dupa cum in veci Micol, fiica lui Saul, nu a mai nascut fii dupa ziua in care a murit, tot astfel Iosif cel drept si temator de Dumnezeu, vesnic (in veac) nu a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioara inainte de nastere, a fost fecioara in nastere si a ramas pururea fecioara, Preasfanta si Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, imparateasa ingerilor si a oamenilor. La acestea sa mai adaugam si observatia ca expresia "pana cand" nu limiteaza nicidecum durata starii de feciorie a Mariei, ci, dimpotriva, este folosita tocmai sa accentueze faptul ca Iisus Hristos S-a nascut din fecioara fara de barbat. De aceea unele editii ale Noului Testament folosesc si traducerea: fara sa fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul Nascut,.., ceea ce inseamna acelasi lucru, asa cum am aratat mai sus. Sectarul: in Sfanta Scriptura ni se spune, in mai multe locuri, ca noi crestinii nu avem decat un singur Mijlocitor al mantuirii, pe Iisus Hristos. Or voi, ortodocsii, va adresati Maicii Domnului, zicand: "N-avem alt ajutor afara de tine"; si ziceti: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi", ceea ce este o mare greseala, ca puneti pe Maica Domnu- lui ca si pe Mantuitorul, mijlocitoare a mantuirii voastre. Preotul: in aceasta privinta ti-am dat lamuriri pe larg, cand am vorbit despre cultul sfmtilor. Iar in ce priveste adresarea noastra catre Maica Domnului in acest chip: "Nu avem alt ajutor in afara de tine", prin aceasta noi nu tagaduim unicitatea lui Hristos ca Mijlocitor al mantuirii noastre obiective, dar nu neglijam nici folosul oricarui alt ajutor in legatura cu mantuirea noastra subiectiva . Întelesul acestei adresari este urmatorul: "Tu ne poti da cel mai mare ajutor la mantuirea noastra subiectiva; un alt ajutor mai mare nu gasim la nici un alt sfant". Sau: "Nu avem pe altcineva care sa ne poata ajuta atat de mult cat ne poti ajuta tu, ca Maica a Mantuitorului nostru". Iar cuvintele de rugaciune adresate ei: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi" inseamna: "indupleca pe Fiul Tau sa ne mantuiasca", sau "Izbaveste-ne pe noi". in limba greaca, limba in care au fost scrise toate cartile Noului Testament, ca si cartile de cult ortodox, verbul "a mantui" inseamna si a izbavi de rau, de necaz, de ispita, de stramtorare. Deci, "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste- ne pe noi" inseamna: "ajuta-ne cu rugaciunile tale sa ne izbavim de rele, de necaz, de lucrarile diavolului, de patimi". Asadar, prin "mantuieste-ne pe noi" nu intelegem "iarta-ne pacatele", ci "roaga-te Fiului tau pentru mantuirea noastra". Cu neputinta este ca preacinstirea Maicii Domnului sa supere pe Fiul ei, Caruia prin aceasta nu-I scadem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci, dimpotriva, toata preacinstirea Maicii Domnului trece de partea Fiului sau, Care a ales-o si a sfintit-o pe ea spre a-I fi Lui Maica. Deci ia aminte, omule incurcat la intelegere si ratacit de la adevar, cele ce am a-ti spune. in cele de pana aici ti-am aratat, cu marturii din Sfanta Scriptura, cinstea, slava si darurile date de Dumnezeu Preasfintei Sale Maici si ai auzit ca Dumnezeu, inca indata dupa caderea lui Adam si a Evei, a prevestit ca Maica Domnului va fi acea "femeie-fecioara" care va zdrobi capul sarpelui (Fac. 3, 15). Apoi, despre ea s-a proorocit ca va fi acea fecioara care va naste pe Emanuel- Dumnezeu (Isaia 7, 14); ea va fi mijlocitoare a intrarii in lume a Mantuitorului nostru Iisus Hristos (ler. 31, 21-23); ei i s-a inchinat arhanghelul Gavriil si a numit-o pe ea "plina de har" si "binecuvantata intre femei" (Luca 1, 28); ei i s-a inchinat Elisabeta, maica Sfantului Ioan Botezatoml, numind-o "cea binecuvantata intre femei" si "Maica Domnului meu" (Luca 1, 40-43); fericit este pantecele si sanul ei, ca a purtat si a alaptat pe Mantuitorul lumii, Hristos (Luca 11, 27-28); Mantuitorul, ca Fiu al ei, o asculta si-i era supus (Luca 2, 51); prima minune a facut-o Mantuitorul la nunta din Cana Galileii, la rugamintea ei (Ioan 2, 3-10); Mantuitorul S-a ingrijit de soarta ei, chiar si atunci cand El suferea infricosatele chinuri pe Cruce, incredintand-o spre purtare de grija celui mai iubit dintre toti apostolii Sai (Ioan 19, 26-27); ea insasi, prin Duhul Sfant, a proorocit ca toate neamurile o vor ferici si-i vor aduce cult pentru marirea cu care a invrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei (Luca 1, 48-49); insusi numele ei inseamna "Doamna, Stapana" in limba ebraica. Aceasta Doamna si imparateasa-Fecioara va sta de-a dreapta tronului Fiului sau in ziua Judecatii de apoi (Ps. 44, 11); ea a zamislit si a nascut din Duhul Sfant pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), fiind umbrita de puterea Celui Preainalt (Luca 1, 35) si ramanand fecioara si dupa nastere (lez. 44, 1-3); ea este "mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii" (Axionul). Ea n-a mai avut si alti fii in afara de Iisus Hristos, Mantuitorul lumii (Ioan 20, 12-13; Fapte 1, 11), iar mama asa-zisilor "frati si surori ai Domnului" nu este Maica Domnului, ci Maria lui Cleopa (Matei 27, 55-56; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Ioan 19, 25 s.a.); "fratii Domnului sunt numai rudenii cu El, iar nu frati naturali ai Lui, caci in vechime la iudei, rudeniile de aproape se ziceau frati (Fac. 13, 8). Mama "fratilor Domnului", Maria lui Cleopa, se numeste sora cu Maica Domnului, tot in acest sens de rudenie apropiata (Ioan 19, 25 s.a.). Asadar, dupa ce ai vazut marturiile Sfintei Scripturi despre aceste adevaruri privitoare la Maica Domnului, daca ai avea mintea ta curatita de intunericul ereziei si de pacate, ai putea intelege prealuminat, pentru care pricina noi, crestinii ortodocsi din Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare, aducem preacinstire Preasfintei Fecioare Maria. Rugandu-ne ei, o punem pe ea mijlocitoare catre Fiul sau si Dumnezeul nostru, spre a ne ajuta prin mijlocirea preaputernicelor sale rugaciuni, pe care le face pururea catre Dumnezeu pentru tot neamul omenesc si mai ales pentru toti cei binecredinciosi. Dar fiindca ochii mintii voastre, a sectarilor, de mult i-a inchis satana ca sa nu vada lumina adevarului si v-ati facut asemenea pasarilor si corbilor de noapte, care la intuneric vad, iar la lumina orbesc, asa si voi, avand intunecate mintile voastre de duhurile inselaciunii, intunericul il socotiti lumina, iar lumina intuneric. Iar ca adevarul acesta este, asculta ce-ti zic: De ce nu cinstiti voi, sectarilor, pe Maica Domnului, cand insasi dumnezeiasca Scriptura va arata ca si Arhanghelul Gavriil a cinstit-o pe ea cu inchinaciune (Luca 1, 29)? De ce n-o cinstiti voi, sectarilor, pe Maica Domnului, care este Biserica imparatului slavei, cea mai desfatata decat cerurile, caci ea pe Dumnezeu, a Carui slava nu o cuprinde nici cerul, nici pamantul, L-a purtat in pantece? (II Paral. 2, 6). Pentru care pricina voi, sectarilor, nu cinstiti pe Maica Domnului care, dupa marturia Sfintei Scripturi si a arhanghelului binevestitor, este "plina de har" (Luca 1, 28)? Pentru care pricina voi, ratacitilor cu mintea, socotiti pe Maica Domnului ca pe o femeie de rand, pe aceea care a aflat "har de la Dumnezeu" si care este "binecuvantata intre femei" (Luca 1, 28-30)? Pentru care pricina voi, sectarilor, sunteti atat de impietriti si orbi la intelegere si nu cinstiti pe Maica Domnului, pe care, prin Sfantul Duh, a marturisit-o Elisabeta ca este Maica Domnului si binecuvantata intre femei (Luca 1, 40-43)? Daca voi ziceti ca credeti cele scrise in Sfanta Scriptura, apoi de ce nu preacinstiti pe Maica Domnului, cand Scriptura va arata ca pe ea "o vor ferici toate neamurile", pentru marirea pe care a facut-o Dumnezeu ei (Luca 1, 48-49)? Pentru care pricina voi, sectarilor, si cei asemenea voua eretici, ati ajuns la atata intuneric de neintelegere, ca in loc de a cinsti si a venera pe Maica Dumnezeului Celui viu, voi o huliti, si in nebunia voastra o socotiti ca pe o femeie de rand? Sfantul Duh o arata pe ea in psalmi ca pe o imparateasa a ingerilor si a toata faptura, stand de-a dreapta scaunului Fiului ei in haina aurita si prea infrumusetata (Ps. 44, 10), iar voi, sectarilor, o numiti ca este o femeie oarecare de rand, ca toate femeile. Duhul Sfant arata in Sfanta Scriptura ca Maica Domnului va fi pomenita din neam in neam si popoarele o vor lauda pe ea in veacul veacului (Ps. 44, 20-21), iar voi, blestematilor sectari si prooroci mincinosi, pe care v-a orbit satana, nu voiti sa o laudati si sa o preacinstiti pe Maica Domnului. Duhul Sfant arata ca toata slava fiicei imparatului (a Maicii Domnului) este inlauntru, imbracata cu tesaturi de aur si prea infrumusetata (Ps. 44, 15). Prin slava dinlauntru arata ca ea este camara Duhului Sfant, Preacurata, iar voi, sectarilor nebuni, o huliti pe Maica Domnului si o necinstiti. Maica Domnului este acea fecioara care a nascut pe Emanuel-Dumnezeu (Isaia 7, 13) si voi, intunecatilor, ziceti ca este o femeie oarecare ca toate femeile. Duhul Sfant prin gura Proorocului lezechiel o arata pe Maica Domnului ca "usa incuiata", prin care nimeni nu va trece decat Dumnezeul lui Israel, si dupa trecere, incuiata va ramane (lez. 44, 1-3), adica Fecioara va fi inainte de nastere, Fecioara in nastere si dupa nastere pururea va ramane fecioara, iar voi, intunecatilor la minte si la intelegere, orbiti de satana, ziceti ca Maica Domnului a mai avut si alti fii in afara de Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-a nascut. Mai bine ar fi ca voi, toti ereticii si sectarii, sa va legati cate o piatra de moara de grumaji si sa va aruncati in mare (Matei 18, 6-7; Marcu 9, 42; Luca 17, 1-2), decat sa se sminteasca sufletele bunilor crestini cu minciunile si hulele voastre cele dracesti si blestemate. Cum ar fi putut oare Iosif cel drept si temator de Dumnezeu (Matei 1, 19) sa indrazneasca a se atinge de Preasfanta Fecioara dupa nasterea lui Hristos, mai ales dupa ce el a primit descoperirea de la insusi Dumnezeu, prin ingerul Sau, ca Cel ce S-a zamislit in pantecele Fecioarei este de la Duhul Sfant (Matei 1, 19-21) si ca Cel zamislit din Duhul Sfant va fi Mantuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)? Oare dreptul si tematorul de Dumnezeu Iosif - caruia i se descoperise de la Dumnezeu ca Fecioara Maria, logodnica sa, a zamislit de la Duhul Sfant si a inteles ca prin ea Dumnezeu va lucra la mantuirea neamului omenesc, la zdrobirea capului sarpelui (Fac. 3, 15) si ca ea este Fecioara cea proorocita de Duhul Sfant prin Sfantul Prooroc Isaia, care va naste pe Emanuel, Dumnezeul si Mantuitorul lumii (Isaia 7, 14) - mai putea el cugeta ceva din cele omenesti asupra ei? Tocmai de aceea Iosif cel drept si temator de Dumnezeu (Matei 1, 19) s-a aratat atat de osarduitor si ascultator si a slujit cu atata osteneala atat Pruncului Dumnezeu, de la nastere la fuga in Egipt si la intoarcerea de acolo (Luca 2, 1, 4-6; Matei 2, 13-23), precum si in ceilalti ani ai vietii sale, cat si Maicii Domnului, pentru ca isi dadea desavarsit seama de chemarea ce o avea el de a sluji Preasfintei Fecioare, prin care Dumnezeu a venit in lume cu trup, sa mantuiasca neamul omenesc. Deci, mute sa fie gurile tuturor ereticilor si ale sectarilor care aduc hule asupra imparatesei ingerilor si a Maicii lui Dumnezeu si asupra dreptului si tematorului de Dumnezeu Iosif, in cele ce rau si nebuneste socotesc ca a mai avut si alti fii Preasfanta si Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, cea "plina de har" (Luca 1, 28-29). Călăuză în credinţa ortodoxă

Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Duminica a IX-a după Rusalii ( Despre sfînta rugăciune )

 

Predică la Duminica a IX-a după Rusalii

( Despre sfînta rugăciune )

S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23)

Iubiţi credincioşi,

Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi "maica tuturor faptelor bune". Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.

Rugăciunea este îndeletnicirea neîncetată a îngerilor, care slăvesc fără odihnă pe Dumnezeu, cîntînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot; plin este cerul şi pămîntul de mărirea Lui...! (Isaia 6, 3). Rugăciunea este cununa de laudă a tuturor sfinţilor din cer, începînd cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru mîntuirea noastră, a celor de pe pămînt.

Însuşi Duhul Sfînt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Însuşi Fiul lui Dumnezeu se roagă Tatălui zicînd: Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum sîntem şi Noi! (Ioan 17, 11).

Astfel tot cerul este în neîncetată rugăciune de laudă, de mulţumire şi cerere înaintea Tatălui, începînd cu Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos pînă la îngerii cei mai de jos. Toţi laudă, "pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită". Toţi se închină şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc prin întruparea, moartea şi învierea Fiului Său. Toţi se roagă pentru mîntuirea noastră şi a întregului neam omenesc. Rugăciunea deci, este viaţa, lucrarea, şi bucuria veşnică a tuturor îngerilor şi sfinţilor din cer.

Dar şi pe pămînt, rugăciunea de laudă, de mulţumire şi de cerere, formează lucrarea de căpetenie a creştinilor, a călugărilor, a mamelor, a copiilor, şi a întregii creaţii. Slujbele din biserică, în frunte cu Sfînta Liturghie, formează cea mai înaltă rugăciune şi jertfă de laudă şi de mulţumire adusă de oameni lui Dumnezeu, în numele întregului univers. Apoi rugăciunile neîncetate din casele lor, formează al doilea imn de laudă, de mulţumire şi de cerere înaintea Preasfintei Treimi, după jertfa cea fără de sînge a Sfintei Liturghii.

După cuvîntul proorocului David, toată zidirea laudă pe Dumnezeu, Creatorul ei, şi păsările văzduhului şi peştii mărilor şi animalele pămîntului şi stelele cerului şi soarele şi luna şi norii şi vînturile toate cele de sub cer (Psalm 148). Toate în frunte cu oamenii de pe pămînt şi cu sfinţii şi îngerii din cer sînt în neîncetată rugăciune întru slava Preasfintei Treimi, pentru că rugăciunea de laudă şi de mulţumire este însăşi viaţa lumii văzute şi a celei nevăzute.

Iubiţi credincioşi,

Să vedem cum ne învaţă Domnul să ne rugăm în Evanghelia de astăzi. După ce Mîntuitorul a înmulţit cele cinci pîini şi doi peşti prin rugăciune şi binecuvîntare şi a hrănit cu ele atîtea mii de oameni, ca să ne înveţe şi pe noi a face toate cu rugăciune, a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, la celălalt ţărm... (Matei 14, 22). De ce i-a trimis Hristos pe ucenici să meargă noaptea singuri pe mare? Ca să se deprindă şi ei a se ruga mai mult lui Dumnezeu, mai ales în vreme de primejdie, şi ca să se înveţe a se lupta cu valurile şi furtuna ispitelor acestei vieţi, căci marea este imaginea lumii lovite de răutate, de păcate, de boli, de necredinţă, de ură şi de tot felul de păcate.

Dar în timp ce apostolii erau singuri în corabie şi se luptau cu valurile mării, Iisus Hristos a liberat mulţimea şi S-a suit în munte ca să Se roage deosebi. Şi, făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23). Rugăciunea în linişte şi singurătate, este cea mai înaltă rugăciune. Este rugăciunea sfinţilor, a sihaştrilor, a călugărilor şi a celor mai rîvnitori creştini. Ea se face în totală reculegere şi singurătate, mai ales noaptea cînd nimeni nu te vede şi nimic nu-ţi poate fura gîndul şi simţirea inimii de la rugăciune. Aceasta se cheamă şi rugăciunea inimii, pentru că izvorăşte din inimă şi se urcă cel mai repede la cer.

Mîntuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie să se retragă la linişte şi în singurătate pentru a se ruga Tatălui ceresc, căci El vedea şi vorbea faţă către faţă cu Tatăl. Dar obişnuia uneori să se roage singur, mai ales noaptea, precum făcea de obicei pe Muntele Taborului şi în Grădina Ghetsimani, ca să ne înveţe şi pe noi a iubi mai mult rugăciunea în linişte şi cea din timpul nopţii decît cea din timpul zilei. Sfinţii Părinţi numesc rugăciunea de noapte "de aur" pentru că noaptea mintea se poate ruga fără gînduri şi imaginaţii. În schimb, rugăciunea de dimineaţă o numesc "de argint" fiind amestecată cu oarecare griji şi gînduri, iar cea din timpul zilei o numesc "de aramă" pentru mulţimea grijilor şi a gîndurilor pămînteşti care slăbesc mult puterea rugăciunii.

Prin rugăciunea de pe munte, Domnul ne îndeamnă la cea mai înaltă rugăciune individuală, numită de unii Sfinţi Părinţi "rugăciunea minţii şi a inimii". Iar, cînd sîntem trimişi pe cale sau grijile vieţii ne înconjoară corabia inimii ca nişte valuri, atunci să ne rugăm cu rugăciunea apostolilor loviţi de furtună pe mare. În aceste momente, creştinii trebuie să repete psalmii lui David, să facă rugăciuni scurte pe de rost sau, mai ales, să repete cu atenţie şi simţire rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Aceasta este cea mai înaltă rugăciune personală ortodoxă practicată de mulţi sfinţi şi sihaştri, adică repetarea deasă, neîncetată şi tainică a numelui lui Iisus Hristos. Se cheamă şi "rugăciunea inimii".

Ne spune Evanghelia că în a patra strajă a nopţii, adică pe la orele trei în zorii zilei, a mers Domnul la ucenicii Săi, umblînd pe mare ca pe uscat. Cînd L-au văzut ucenicii de departe, "de frică au strigat", adică s-au rugat, crezînd că ar fi vreo arătare de noapte. Aceasta ni se întîmplă şi nouă. Cînd mergem noaptea singuri pe întuneric, pe cărări necunoscute de păduri şi ni se pare că auzim sau vedem vreo nălucire sau animale sălbatice, facem ca şi ucenicii Domnului, adică de frică strigăm, ne rugăm, facem semnul crucii, zicem rugăciuni scurte cu credinţă, din toată inima şi îndată scăpăm de primejdie.

Domnul însă i-a liniştit pe apostoli prin cuvintele: Îndrăzniţi! Eu sînt, nu vă temeţi! Petru atunci, cuprins de îndoială, s-a rugat, zicînd: "Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă!" "Vino!" i-a răspuns Domnul. Dar pe cînd mergea el pe valuri către Hristos, "văzînd vîntul cel tare", s-a biruit de frică şi îndoială şi a început a se afunda. În clipa aceea a strigat: "Doamne, mîntuieşte-mă!" Iar Domnul l-a apucat de mînă şi l-a mustrat: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 30-31).

Vedeţi, fraţilor, urmările rugăciunii făcute cu îndoială şi cu puţină credinţă? În vreme de primejdie şi ispită nu te ajută decît în parte. Oare nu tot aşa se roagă mulţi din credincioşii noştri? "Doamne, dacă eşti Tu cu adevărat în cer şi în inima mea, ajută-mi să vin la Tine! Ajută-mi să fac minuni în numele Tău! Ajută-mi să reuşesc la examene şi la servici! Ajută-mi să biruiesc pe vrăjmaşii mei şi-mi împlineşte dorinţa mea!" O asemenea rugăciune făcută cu îndoială, fără credinţă vie, din interes şi mai mult pentru lucruri pămînteşti nu este primită la Dumnezeu şi cu greu ni se împlineşte cererea.

Să fugim de o asemenea rugăciune lipsită de credinţă, îndoielnică, pe care o facem numai la nevoie, cînd apa necazurilor ne este pînă la gură! Da, să ne rugăm pentru orice avem nevoie în viaţă, dar mai întîi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi să-L lăudăm că în veac este mila Lui şi apoi să-I cerem iertarea păcatelor şi mîntuirea. La urmă să cerem Domnului şi cele de nevoie vieţii şi să zicem: "Doamne, facă-se voia Ta!" nu voia mea, precum ne învaţă "Tatăl nostru".

Iar cînd sîntem în primejdie de moarte, sau pe masa de operaţie, sau într-o grea încercare, atunci să facem rugăciuni scurte, de cîteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adîncul inimii, cu lacrimi şi credinţă. Adică să strigăm ca şi Petru, cînd se îneca: "Doamne, mîntuieşte-mă!"; "Doamne, ajută-mi!", cum striga femeia cananeeancă şi "Doamne miluieşte-mă!" Sau să repetăm mereu "Tatăl nostru", Crezul, un stih din psalmi, ori rugăciunea monahilor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

Iubiţi credincioşi,

Nimeni nu poate trăi, nu se poate izbăvi de necazurile vieţii şi nu se poate mîntui fără credinţă tare în Dumnezeu şi fără rugăciune vie, continuă, neîncetată, cum ne învaţă Sfîntul Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5, 17).

De veţi merge regulat la biserică şi veţi asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfînta Liturghie, multe daruri veţi primi în viaţă şi de grele ispite şi păcate veţi fi izbăviţi. De veţi creşte copiii în frica lui Dumnezeu şi veţi face casele dumneavoastră locaşuri de rugăciune şi de laudă lui Dumnezeu, iar nu case de ceartă, de beţie şi de păcate, vă va da Domnul zile îndelungate, reuşită în toate cele de folos şi mîntuire. Iar de veţi păşi pe marea vieţii cu îndoială, fără credinţă, fără rugăciune şi cărţi sfinte de călăuză, fără biserică şi duhovnici buni, fără spovedanie şi împărtăşanie regulată, vă veţi îneca în marea păcatelor şi veţi pierde mîntuirea sufletului.

Să-l rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea vreme de rugăciune şi lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicînd: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mîntuitorul şi Salvatorul lumii! Mîntuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura! Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa