Incidentul despre care se vorbeşte în scrierea aceasta s-a petrecut în timpul copilăriei lui Daniel. La acea vreme, prorocul avea vârsta de 12 ani şi se afla în Babilon. Naraţiunea se concentrează în jurul Susanei, o tânără deosebit de frumoasă şi plină de evlavie. Numele ei înseamnă, în limba ebraică, „crin". Susana era soţia unui om bogat, Ioachim, şi fiică a preotului Hilchia. Hilchia este cel despre care se spune că a aflat Cartea Legii în Casa Domnului, atunci când.regele Iosia (640-609) a poruncit să se curăţească Sfânta Sfintelor [cf. II Regi 22:8]. Fratele lui Hilchia era nimeni altul decât Ieremia Prorocul.
Doi dintre bătrânii lui Israel, care în anul acela fuseseră rânduiţi pentru dregătoria de judecători, chiar dacă erau plini de răutate, ajunseseră ca tocmai ei să judece pricinile din popor. Aceştia şi toţi cei ce aveau pricini de judecată veneau la casa lui Ioiachim. Scriitor bisericesc şi învăţător, Sfântul Hipolit scrie că „Susana prefigurează Biserica, iar soţul ei, Ioiachim, pe Mântuitorul Hristos; grădina soţului ei este adunarea sfinţilor, sădiţi asemenea unor pomi roditori în Biserică. Babilonul este lumea aceasta; iar cei doi bătrâni reprezentaţi ca doi oameni care uneltesc împotriva Bisericii - cei din tăierea împrejur şi păgânii, căci Scriptura spune despre aceştia că fuseseră rânduiţi mai-mari peste popor şi judecători, ceea ce înseamnă că unii ca aceştia au parte în această lume de putere şi de conducere, judecând cu nedreptate şi numindu-l pe cel drept nedrept. [...] Satan, lucrând prin aceştia aşa după cum a lucrat şi prin cei doi bătrâni, caută să strice Biserica, chiar dacă în sine el este dezbinat." Intr-altă parte, Sfântul Hipolit o identifică pe Susana cu soţia regelui Ioiachim (598), care a fost exilat în Babilon.
In comentariul Fericitului Ieronim la această carte citim: „Unul dintre cărturarii iudeilor spunea odinioară că bătrânii aceştia ar fi Ahab şi Sedechia, pe care împăratul Babilonului i-a ars în foc pentru ticăloşiile săvârşite în Israel şi pentru că îşi făcuseră un obicei din a se desfrâna cu femeia aproapelui lor [cf. Ieremia 36:21-23 LXX; 29:21-23 TM]." Fericitul Ieronim citează în scrierile sale foarte mult din tradiţiile iudaice, poate mai mult decât oricare altul dintre Părinţii Bisericii sau chiar decât Josephus. El însuşi are a spune despre aceasta: „Eu singur am hotărât şi mi-am propus să fac cunoscute cât mai multor cititori de limbă latină comorile ascunse ale scrierilor ebraice şi învăţătu-rile recunoscute ale cărturarilor sinagogii, în măsura în care acestea concordă cu Sfânta Scriptură."
La vremea amiezii, după ce pleca poporul, Susana obişnuia să intre în grădina bărbatului ei, grădină care se afla chiar lângă casă. Cei doi bătrâni o vedeau în fiecare zi, o priveau cum se plimbă, până ce s-au aprins de poftă trupească. Dar, pentru că fiecăruia îi era ruşine de o astfel de poftă, cei doi nu au vorbit unul cu celălalt despre aceasta, însă continuau să o privească în fiecare zi cu poftă. Până într-o zi, când amândoi s-au prefăcut că pleacă la casa lui, s-au despărţit, dar s-au întors în acelaşi loc. Când s-au întâlnit iarăşi, în acelaşi loc, şi-au mărturisit unul altuia pofta pentru femeia aceasta temătoare de Dumnezeu şi măritată, apoi au pus la cale împreună cum să o prindă pe Susana singură.
După o vreme, aflându-se în grădină doar cu două dintre slujnicele sale şi crezând că nu mai este nimeni prin preajmă, Susana a trimis slujnicele să-i aducă cele trebuincioase pentru baie, uleiuri şi aromate, şi a pus să se închidă porţile grădinii. Insă ea nu ştia că bătrânii sunt ascunşi acolo. îndată după ce slujnicele au plecat, bătrânii au ieşit din ascunzătoare şi s-au repezit asupra Susanei, mărturisindu-şi pofta ce o aveau asupra ei şi zicând: Iată, uşile grădinii sunt închise şi nimeni nu ne vede, şi suntem aprinşi cu poftă asupra ta. Pentru aceea binevoieşte şi te culcă cu noi; iar de nu, vom mărturisi asupra ta că a fost cu tine un tânăr şi pentru aceea ai trimis fetele de la tine [Susana 20-21].
Sfântul Hipolit îi compară pe bătrânii aceştia cu „diavolul cel din vechime, care se ascunsese în trupul şarpelui din grădină. Tot aşa şi acum, el i-a aprins cu pofta lui, pentru a o strica încă o dată pe Eva".
Suspinând, Susana, care avea frica lui Dumnezeu, a răspuns: Sunt strâmtorată din toate părţile; că de voi face aceasta, moarte îmi este; iar de nu voi face, nu voi scăpa din mâinile voastre. Mai bine este pentru mine să nu fac şi să cad în mâinile voastre decât să păcătuiesc înaintea Domnului [Susana 22-23].
Sfântul Hipolit, cu referire la cuvintele Sunt strâmtorată din toate părţile [Susana 22], spune: „Biserica este strâmtorată din toate părţile de către păgâni, dar şi de către aceia dintre creştini care numai cu numele, nu şi cu fapta, se numesc astfel. Căci aceştia, văzând viaţa ei curată şi plină de evlavie, se trudesc să o dărâme."
Atunci, Susana a strigat cu glas mare, însă cei doi bătrâni au strigat şi ei, ba încă au dat fuga şi au deschis porţile grădinii. Casnicii, auzind strigătele, au venit cu grabă mare în grădină şi, auzind cuvintele de ocară despre stăpâna lor, s-au ruşinat foarte, căci niciodată nu se mai spusese aşa ceva despre Susana.
In continuare, Sfântul Hipolit învaţă că Susana strigă către Dumnezeu, însă cel rău nu încetează a striga împotriva noastră. Susana nu a avut frică de cei ce pot ucide trupul, ci a strigat pentru a-şi izbăvi sufletul de la moarte.
In ziua următoare, poporul s-a adunat iarăşi la Ioachim, iar cei doi bătrâni au cerut să fie condamnată la moarte, zicând înaintea poporului: „Aduceţi pe Susana, fiica lui Hilchia, femeia lui Ioachim." Atunci Susana, gingaşă şi frumoasă [Susana 30], s-a înfăţişat înaintea lor, împreună cu părinţii, cu fiii şi cu toate rudeniile ei. Pentru ce se spune despre ea că era gingaşă? Sfântul Hipolit ne arată: „Susana era împodobită cu credinţa, cu fecioria şi cu sfinţenia, nicidecum cu podoabe lumeşti [...], nici nu avea ochii vopsiţi în felurite culori."
Apoi, bătrânii aceia nelegiuiţi, ca să o mai poată privi şi ca să se mai desfete de frumuseţea ei, au dat poruncă să fie descoperită. Atunci, toţi cei care o ştiau şi prietenii ei au început să plângă. Dar, sculându-se bătrânii în mijlocul poporului, şi-au pus mâinile pe capul ei şi au acuzat-o. Ea căuta la cer plângând, căci în inima ei încă mai nădăjduia în ajutorul lui Dumnezeu.
Bătrânii ticluiseră o poveste şi acum pretindeau că văzuseră cum un tânăr a venit la Susana în grădină şi s-a culcat cu ea, în vreme ce ei se aflau într-un colţ al grădinii. La strigătele lor, tânărul, care era mai puternic, a izbutit să deschidă uşa grădinii şi să fugă. Dar, au spus ei în continuare, prinzând-o pe ea, am întrebat-o cine era tânărul acela, şi n-a vrut să ne spună. Aceasta mărturisim [Susana 39-40]. Iar poporul i-a crezut pe cei doi bătrâni şi au condamnat-o pe Susana la moarte.
Sfântul Ambrozie (cea 339-397), episcopul Milanului (374), arată că „Daniel, de nu ar fi primit Duhul lui Dumnezeu, nu ar fi avut cum să ştie despre pofta desfrânată a celor doi bătrâni şi despre minciunile lor amăgitoare. Apoi, atunci când Susana a căzut pradă vicleşugului celor doi bătrâni, Daniel a putut să vadă cum minţile celor din popor erau mişcate din respect faţă de cei doi bătrâni. Astfel, când Susana a fost lispită de tot ajutorul, Daniel singur, între toţi cei de faţă, avea cunoştinţă de curăţia tinerei şi s-a rugat Domnului să i se facă judecată dreaptă. Aflăm mai departe din Scriptură că a auzit Dumnezeu glasul Susanei şi, când o duceau să o piardă, a deşteptat duhul într-un prunc tânăr, căruia îi era numele Daniel. Şi a strigat pruncul cu glas mare: „ Curat sunt eu de sângele acesteia" [Susana 44-45]. Şi astfel, prin darul Sfântului Duh, pe care l-a primit, Daniel a descoperit mărturiile mincinoase ale celor lipsiţi de credinţă; căci nimic alta decât lucrare a puterilor cereşti a fost faptul că prin glasul copilului s-au dat la iveală cele ce fuseseră ascunse [...].
Şi nimeni să nu creadă că atunci când spune Scriptura că Domnul a deşteptat duhul într-un prunc tânăr s-ar putea crede că duhul dintr-însul era al unui bărbat, şi nu Sfântul Duh, să citească mai departe şi va afla că Daniel a primit Sfântul Duh şi astfel a putut să prorocească".
S-a întors atunci poporul către Daniel şi i-a cerut explicaţii. Ridicându-se în mijlocul lor, el a zis: Oare aşa de nebuni sunt toţi fiii lui Israel? Căci, necercetând, nici adevărul cunoscând, aţi osândit pe fata lui Israel. Intoarceţi-vă la judecată, pentru că minciuni au spus aceştia asupra ei [Susana 47-49].
Poporul s-a întors atunci degrabă, iar Daniel a cerut ca bătrânii să fie despărţiţi unul de altul şi să vină pe rând, să fie întrebaţi. Daniel a dat în vileag păcatele lor. Celui dintâi i-a spus: învechitule în zile rele! Acum au venit păcatele tale, pe care le făceai mai înainte, făcând judecăţi strâmbe, şi pe cei nevinovaţi învinuind, şi pe cei vinovaţi slobozind [Susana 51-52]. Iar celui de al doilea i-a spus: Sămânţa lui Canaan şi nu a lui Iuda, frumuseţile te-au înşelat şi pofta a răzvrătit inima ta. Aşa făceai fetelor lui Israel care, de frică, se împreunau cu voi; ci n-a suferit fata lui Iuda fărădelegea voastră [Susana 56-57]. Sfântul Hipolit spune că, „adresându-se primului dintre bătrâni, îl mustră ca pe unul ce cunoştea Legea; iar pe al doilea îl mustră ca pe un păgân, numindu-l sămânţa lui Canaan şi nu a lui Iuda, chiar dacă şi acesta era din tăierea împrejur".
Apoi, Daniel a pus fiecăruia o întrebare simplă: sub ce copac au văzut ei pe Susana şi pe aşa-zisul ei iubit păcătuind? Unul a răspuns: sub mesteacăn - iar celălalt, sub salcâm. Primind din partea lor aceste răspunsuri care nu se potriveau unul cu altul, Daniel a fost cel care a pronunţat sentinţa: Drept ai minţit asupra capului tău. Acum îngerul lui Dumnezeu, luând poruncă de la El, te va spinteca în două, ca să văpiardâ de tot pe voi [cf. Susana 54-55, 59-60]. Iar poporul s-a ridicat asupra celor doi bătrâni şi i-a dat morţii. Iar părinţii şi neamurile Susanei, Ioachim, bărbatul ei şi fiii ei, dimpreună s-au bucurat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeu. Din ziua aceea, Daniel s-a făcut mare înaintea poporului [Susana 64].
In comentariul Fericitului Ieronim citim: „Cei doi bătrâni au căutat să înşele şi să amăgească mai cu seamă femeile lipsite de educaţie şi care [din această pricină] dau crezare oricărui lucru care li se spune, zicându-le că, de vreme ce făceau parte din seminţia lui Iuda, Hristosul trebuie să Se nască din sămânţa lor, şi care, momite fiind cu dorinţa, şi-au dăruit trupurile, ca viitoare mame ale Hristosului. Dar cele ce se spun acum: i-a fript regele Babilonului pe jeratic [Ieremia 36:22 LXX; 29:22 TM],— par a fi în contradicţie cu istoria lui Daniel (adică a Susanei), căci acesta spune că, după ce poporul a adus laudă lui Dumnezeu [cf. Susana 60], bătrânii au fost ucişi cu pietre de către poporul care a urmat cuvântului lui Daniel [cf. Susana 61-62], Drept este că Daniel i-a combătut şi i-a biruit prin cuvânt, dar sentinţa a fost rostită împotriva lor de către regele Babilonului, care avea putere asupra celor robiţi, în calitatea lui de biruitor şi de stăpân." Se sugerează aşadar că afirmaţia: i-au omorât [cf. Susana 62] se referă, în realitate, la faptul că i-au dat pe mâinile regelui Babilonului, iar acesta i-a condamnat la moarte şi a pus să fie executaţi.
Fericitul Ieronim comentează: „Ca băiat, Daniel îi judecă pe cei vârstnici şi, în floarea vârstei fiind, condamnă lipsa de înfrânare, indiferent de vârsta celor ce se fac vinovaţi de aceasta." Sfântul Ignatie Teoforul (cea 35-cca 107), episcopul Antiohiei, scrie: „înţeleptul Daniel, la vârsta de 12 ani, a primit Duhul Sfânt şi prin puterea Acestuia a biruit pe cei doi bătrâni, care în zadar îşi fluturau pletele colilii, vădindu-i de mărturie mincinoasă şi de faptul că ardeau din pricina poftei lor desfrânate după frumuseţea femeii aproapelui lor." In încheierea cuvântului său, Sfântul Hipolit ne îndeamnă „să urmăm pilda Susanei, mereu cu inimile treze şi păzindu-ne viaţa curată".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu