În această zi, facem pomenirea Sfinților 14000 de prunci din Betleemul Iudeii, care au fost omorâți cu sabia din porunca lui Irod cel Mare (secolul I)
Irod, vazand ca a fost batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Asupra magilor care l-au batjocorit pe el, iar apoi, asupra Imparatului iudeilor, Cel de curand nascut. Se mania asupra magilor, ca nu s-au intors pe la dansul, nici nu l-au vestit despre prunc. Iar asupra lui Hristos se mania, temandu-se ca nu cumva sa-i ia de la dansul imparatia, ca socotea ca Hristos avea sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind el ca Imparatia lui Hristos nu-i din lumea aceasta.
Deci, ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici pe filosofi sa se razbune, pentru ca ei plecasera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, mania sa a varsat-o asupra nevinovatilor prunci, ca o fiara cumplita, cand este ranita de cineva, care nu ia seama numai la acela de care a fost ranita, ci pe oricine i se intampla inaintea ochilor ei, pe acela il rapeste, la el se repede, il rupe ca pe insusi acela care a ranit-o. Asa si Irod, ranit fiind, de manie si neafland pe aceia de care a fost ranit, a omorat pe pruncii, care cu nimic nu-l vatamasera pe el. Si, trimitand ostasi inarmati, ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii cei ce erau in Betleem si intru toate hotarele lui, de la doi ani si mai in jos, dupa vremea ce aflase de la magi. Pe Iisus nu l-a putut ucide insa. El se gasea departe de locul macelului, in Egipt.
Si facem astazi praznuirea acestor 14000 de prunci nevinovati, ucisi de Irod, cautand sa ucida pe Hristos, ca a unora ca acestora este Imparatia lui Dumnezeu.
Dar uciderea pruncilor nu e straina nici de viata noastra de taina.
Duhovniceste, si noi putem avea pe mainile noastre sange de prunci nevinovati. Ori de cate ori am mintit un suflet, ori de cate ori am fost pentru altul o pricina de pacat, duhovniceste am ucis, ca si Irod, un suflet nevinovat. Si, in taina, Dumnezeu ne intreaba, ca si pe cel dintai ucigas: "Cain, unde este fratele tau?" Si ne mustra: "Vai de acela prin care vine sminteala. Ar fi mai de folos pentru el sa i se lege de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare, decat sa faca pe unul din acestia mici sa pacatuiasca."
Si mai este si o alta ucidere de prunci nevinovati, ori de cate ori inabusim bunele indemnuri pe care Dumnezeu le seamana in sufletele noastre, ori de cate ori nu le lasam sa aduca roada lor binecuvantata, e ca si cum am ucide niste prunci in leagan. Si auzim atunci sufletul, ca si Rahila, plangand acesti copii, care nu mai sunt. Dumnezeului nostru slava!
***
Irod, văzînd că s-a batjocorit de magi, s-a mîniat foarte. Dar asupra cui s-a mîniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curînd născut. S-a mîniat asupra magilor, că nu s-au întors la dînsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mîniat, temîndu-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pămîntească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputînd nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mînia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, cînd se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mînia şi neaflînd pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mîhniseră. Trimiţînd ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi.
Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trînteau la pămînt şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mîinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plîngeau cu amar, pînă la cer strigau, smulgîndu-şi părul, rupîndu-şi hainele şi trupurile, încît s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plîngere, tînguire şi ţipet mult. Rahila plîngîndu-şi pe fiii săi şi nu putea să se mîngîie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru că Rahila, femeia patriarhului Iacov şi mama lui Veniamin, acolo era îngropată. Deci după mormîntul Rahilei, Betleemul îşi cîştigase numele de Rahila, şi cînd se omorau prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem şi se auzea glasul plîngerii şi al tînguirii, plîngînd maicile pentru omorîrea pruncilor lor, a căror plîngere o scriu doi sfinţi: Ioan Gură de Aur şi Damaschin.
Dintre aceştia, cel dintîi povesteşte astfel: "Acestea văzînd maicile, întrebau pe ucigaşi: "Pentru ce omorîţi pe pruncii noştri? Ce răutate au făcut împăratului sau vouă?" Şi nu era cine să le răspundă lor pentru ce se face această ucidere năpraznică şi nu era cine să le mîngîie acea plîngere. Iar ele strigau către ostaşi: "Miluiţi-ne pe noi, oamenilor, miluiţi-ne pe noi! Au doară nu aţi avut şi voi mame? Oare nu ştiţi dragostea mamei către fiu? Au nu aveţi femei? Nu vă ruşinaţi văzînd piepturile lor goale? Oare n-aţi fost şi voi iubiţi de mamele voastre? Oare nu vă temeţi ca nu cumva să se întîmple şi fiilor voştri una ca aceasta? Miluiţi-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiţi de fiii noştri, ci mai întîi omorîţi-ne pe noi, pentru că nu putem răbda moartea fiilor noştri; pe noi să ne însuliţaţi dacă fiii noştri v-au făcut vreun rău, ca astfel şi noi împreună cu dînşii să primim moartea".
Acestea şi celelalte grăind din durerea inimii şi, de mînie ca nişte bete fiind, fără de sfială îşi rupeau hainele de pe ele, cu care se cuvenea să-şi acopere pieptul şi de multă jale îşi descopereau piepturile lor şi cu pietre se băteau peste trupurile lor, feţele şi le zgîrîiau, părul îşi rupeau, cerul îl chemau întru mărturie, strigînd către Dumnezeu: "Ce sălbăticie este aceasta de la împăratul, o! Stăpînul nostru, Doamne, care se împotriveşte făpturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoară! Tu ne-ai dăruit nouă fii, iar el ne lipseşte pe noi de dînşii. Pentru ce am născut parte bărbătească, dacă cu amară moarte se omoară pruncii noştri?"
Iar Sfîntul Ioan Damaschin, aşa vorbeşte: "Stau lîngă pruncii cei ucişi mamele cele ce răbdaseră dureri întru naştere, avîndu-şi cosiţele capului despletite. Mîinile în văzduh ridicîndu-şi, părul smulgîndu-şi, capetele cu ţărînă presărîndu-şi, cerul punîndu-l înainte mărturie, cu lacrimi udîndu-se şi către Irod, care nu era de faţă, ziceau: "Ce este această poruncă nouă venită asupra noastră, o! împărate? Oare nu eşti şi tu tată al fiilor tăi? Oare nu ştii dragostea părinţilor către fii? Dar steaua te-a scîrbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci săgeţi la ceruri, ci usuci piepturile cele izvorîtoare de lapte? Oare magii ţi-au făcut rău ţie? Apoi pentru ce nu te scoli cu război asupra Persiei şi pe Betleem îl laşi fără de fii? Dacă S-a născut Împărat nou şi din cărţi ai primit mărturie despre Dînsul, apoi prinde pe îngerul Gavriil şi îl pune în temniţă". Pînă aici grăieşte Sfîntul Ioan despre tînguirea maicilor Betleemului.
După uciderea sfinţilor prunci, al căror număr era paisprezece mii, degrabă a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigaşul acela, pe împăratul Irod, pentru că a primit amar sfîrşit vieţii sale. Sfîntul Teofilact povesteşte astfel: "Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet". Se mai povesteşte şi aceasta, că nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci şi dintre cetăţenii Ierusalimului, la sfîrşitul său, pe mulţi din oamenii cei mai de frunte şi mai cinstiţi i-a dat morţii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorît, precum şi pe toţi mai marii preoţilor şi cărturarilor poporului, pe care îi întrebase mai înainte unde are să se nască Hristos. Ei îi spuseseră că în Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urmă, i-a tăiat cu sabia.
Aceasta s-a făcut prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, pentru că aceia toţi se sfătuiră împreună cu Irod să omoare pe pruncul Iisus. Deci, împreună cu Irod şi ei rău s-au sfîrşit, precum a zis îngerul către Iosif în Egipt: Au murit cei ce căutau sufletul Pruncului. Iată că nu numai singur Irod căuta să omoare Pruncul, ci şi toţi cei ce se sfătuiseră cu dînsul, mai marii preoţilor şi cărturarilor. Deci, nu numai singur Irod a murit, ci şi toţi cei ce căutau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorît, iar ei de Irod ucigîndu-se, căruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.
Faptul că toţi aceia căutau să ucidă pe Hristos şi se uneau cu Irod la aceasta, arătat este aici: "Că pe dreptul acela, bătrînul Simeon, primitorul de Dumnezeu, după mărturia Sfîntului Epifanie, - pentru mărturisirea lui cea pentru Hristos, care a făcut-o în biserică înaintea poporului - după ce s-a sfîrşit, nu l-a învrednicit a fi pus în groapă, precum se cădea unui bărbat sfînt şi preaînţelept dascăl, prooroc mai înainte-văzător şi bătrîn mai cinstit decît toţi. Ba încă şi Sfîntului prooroc Zaharia i-a rînduit moarte pentru aceasta, căci pe Preacurata Fecioară, care intrase în biserică întru curăţie cu Pruncul, a dus-o în locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau bărbat. De aceasta pomeneşte Grigore de Nisa, Chiril al Alexandrinul şi Andrei al Critului. Dacă au văzut aceea, cărturarii şi fariseii au început a cîrti, iar Zaharia a stat lor împotrivă, adeverindu-le că acea Maică şi după naştere este Fecioară curată. Dar ei, necrezînd, le spunea sfîntul că toată firea omenească împreună cu toată zidirea este slujitoare Ziditorului său. În mîinile Lui cele atotputernice stă precum va voi să rînduiască făptura Sa şi să facă ca Fecioara să nască, iar după naştere să rămînă tot Fecioară. Pentru aceea şi pe această maică n-a despărţit-o de locul fecioarelor, de vreme ce este tot fecioară. Atunci cărturarii cîrteau în inimile lor contra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege şi cu zavistie se mîniau pentru aceste două pricini: pentru că a pus pe Maica cu Pruncul în locul fecioarelor şi pentru că da nişte mărturii ca acelea despre Prunc. Apoi n-a ascuns aceasta înaintea lui Irod, ci i-a spus lui mai pe urmă. În acea vreme, Iosif cu Maria fugiseră în Egipt şi îndată, fiind căutat Pruncul, nu s-a aflat şi de atunci s-a mîniat asupra proorocului Zaharia şi asupra lui Simeon. Deci lui Simeon, degrabă murind, nu i-a făcut îngropare cinstită; iar lui Zaharia i-a mijlocit mai pe urmă moarte de la Irod. Apoi, în vremea uciderii pruncilor Betleemului, însuşi arhiereul Zaharia - pentru că nu a dat pe fiul său Ioan spre ucidere - a fost ucis între biserică şi altar, cărturarii şi fariseii rînduindu-i aceasta, pentru mărturie ce dăduse despre Preacurata Fecioară şi despre ducerea ei în locul fecioarelor.
După aceea şi ei au dobîndit vrednică ucidere de la Irod, împăratul lor. Însă, deosebit, a mai tăiat Irod şaptezeci de bărbaţi preaînţelepţi, care formau soborul numit Sinedriu. Numai pe unul dintr-înşii l-a lăsat viu şi pe acela a poruncit să-l orbească. Erau în acea vreme în Ierusalim doi dascăli preaînţelepţi, preaslăviţi şi iubiţi tuturor: Iuda, ce se zicea al Avrifei şi Matei Garguloti. Pe aceştia, împreună cu alţi doi prieteni ai lor, i-a ars de vii. Mai înainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a răsculat cumplit, căci a omorît pe fratele său Feror, pe sora sa Salomi, pe bărbatul ei, care era din seminţia lui David şi pe femeia sa Mariamna, care asemenea era din seminţia lui David, pe Antipatru, fiul său cel născut dintr-însa, pe doi fii: Aristobol şi Alexandru şi pe alţi mulţi nevinovaţi i-a dat morţii. La sfîrşit, cînd să-şi lepede ticălosul său suflet a poruncit ostaşilor săi celor mai credincioşi şi despre alţi bărbaţi cinstiţi ai iudeilor - din care nu puţini, erau în lanţuri - ca să-i omoare pe toţi, atunci cînd el îşi va da sufletul, pentru ca să nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vîrtos să plîngă văzînd atîţia morţi ai lor; ceea ce s-a şi făcut. Aşa, cel rău, rău a pierit cu sunet şi pe mulţi i-a pierdut împreună cu dînsul. Acela, împreună cu cei ce au avut acelaşi gînd cu el, s-a sălăşuit în iad. Cu adevărat, a unor prunci ca aceştia este împărăţia cerului, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu